”R.Moldova și Ucraina își doresc același lucru, un cer deasupra capului spre care privești cu speranță în viitor, nu cu frică”, declară șeful Cabinetului de Miniștri de la Chișinău, Alexandru Munteanu, aflat în prima sa vizită în Ucraina, de la preluarea mandatului. La Kiev, au fost semnate trei acorduri privind cooperarea pentru protecția copiilor, înființarea punctului de trecere Cosăuți-Yampil și integrare profesională. Premierul Munteanu a discutat și cu omologul său ucrainean, Iulia Sviridenko, menționând că ”războiul Rusiei trebuie să se încheie imediat, printr-o pace justă și durabilă”.