Valeriu Pleșca, fost ministru al Apărării, cercetat pentru presupusă implicare în finanțarea ilegală a partidelor „ȘOR”

Cotidianul, 25 noiembrie 2025 10:10

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu mascații BPDS „Fulger” și procurorii PCCOCS, au descins marți dimineață cu noi percheziții într-un dosar ce vizează finanțarea ilegală a unui partid politic și spălarea de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit Poliției, acțiunile se desfășoară simultan pe mai multe adrese din Chișinău și urmăresc clarificarea modului …

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Cotidianul

Acum 15 minute
19:30
Europarlamentarul român Siegfried Mureșan afirmă că Republica Moldova este pregătită să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să deschidă negocierile pe clusterele relevante. Declarația a fost făcută astăzi în cadrul conferinței „Parlamentul Republicii Moldova – Angajament deplin pentru Integrarea Europeană”. „Am transmis un mesaj clar: Moldova este pregătită să treacă la următoarea …
Acum 2 ore
18:40
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a declarat marţi, 25 noiembrie, după pătrunderea unor drone în spaţiul aerian din România, că „am dovedit că degeaba suntem plini de Eurofighter, de F-16 şi degeaba le ridicăm şi spunem apăsat că am ridicat avioane de vânătoare dar nu a doborât nimeni nicio dronă şi începem să fim …
18:30
Principala vulnerabilitate a Republicii Moldova în fața presiunilor rusești nu este una militară, economică sau politică, ci identitară, constituind rezultatul direct al rusificării țariste și al ingineriei sociale sovietice, care au reușit să destructureze identitatea românească a populației majoritare din Basarabia. Declarația a fost făcută, în exclusivitate, pentru Cotidianul.md, de istoricul Octavian Țîcu. Acesta atrage …
18:30
Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit, astăzi, cu Șeful Oficiului Consiliului Europei (CoE) la Chișinău, Falk Lange. Oficialul a apreciat progresul țării noastre în parcursul european și a asigurat că Republica Moldova va continua să beneficieze de asistența CoE în implementarea reformelor. Premierul a mulțumit pentru sprijinul constant oferit de Consiliul Europei în procesul de integrare …
18:00
Principala vulnerabilitate a Republicii Moldova în fața presiunilor rusești nu este una militară, economică sau politică, este ce identitară, rezultatul direct al rusificării țariste și al ingineriei sociale sovietice, care au reușit să destructureze identitatea românească a populației majoritare din Basarabia. Declarația a fost făcută, în exclusivitate, pentru Cotidianul.md, de istoricul Octavian Țîcu. Acesta atrage …
Acum 4 ore
17:40
Vicepreședintele organizației teritoriale Anenii Noi a fostului partid „Șor” a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis. Sentința a fost pronunțată pe 25 noiembrie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Inculpatul este dat în căutare. Potrivit instanței, bărbatul a fost recunoscut vinovat de acceptarea și utilizarea …
17:10
Poliția și Ministerul Afacerilor Interne propun înăsprirea pedepselor pentru trafic de droguri. Potrivit autorităților, scopul inițiativei este de a oferi siguranță mai mare pentru comunitățile din R. Moldova. Conform datelor prezentate, schimbările propuse aduc pedepse mai aspre pentru formele agravante ale infracțiunilor, lărgesc lista substanțelor interzise și clarifică regimul precursorilor, al etnobotanicelor și al noilor …
16:40
Astăzi, 25 noiembrie, Curtea de Apel Chișinău, sediul Centru, a respins ca nefondate apelurile declarate de avocații Irinei Lozovan și ai soțului acesteia, Pavel Gîrleanu, fost consilier raional la Ocnița, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 31 martie 2025, anunță Procuratura Anticorupție. Prin hotărârea pronunțată, instanța a menținut condamnarea celor doi la 6, respectiv …
16:30
Poliția Republicii Moldova confirmă că drona căzută marți dimineața în localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești, este un aparat de tip „Gerbera”, de fabricație rusească. Specialiștii aflați la fața locului au stabilit că dispozitivul nu avea încărcătură explozivă și a aterizat automat după pierderea alimentării, comportament specific acestor drone-momeală. Potrivit Poliției, dronele „Gerbera”, pot fi …
16:20
Letonia a decis să nu confiște 80 de milioane de euro blocate în banca ABLV și asociate cu crima organizată din regiunea separatistă transnistreană. Instanța a considerat că procurorii nu au prezentat suficiente dovezi, în timp ce anchetatorii afirmă că judecătorii tind să favorizeze infractorii în dosarele de spălare de bani. Suma a fost arestată …
15:50
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va transmite în comodat Primăriei Chișinău două clădiri mari ale unor foste instituții de învățământ, astfel încât acestea să poată fi folosite pentru extinderea rețelei școlare din capitală. Decizia vine după o analiză efectuată de minister, care arată că unele școli din Chișinău au un număr de elevi care depășește …
Acum 6 ore
15:30
Igor Dodon cere excluderea judecătorului Vladislav Gribincea din completul care îi examinează dosarul „Kuliok”, acuzându-l de părtinire și susținând că implicarea acestuia i-ar bloca dreptul la un proces echitabil. Cererea de recuzare urmează să fie analizată astăzi de Curtea Supremă de Justiție. „Conform principiilor de exercitare obiectivă și corectă a legilor, Vladislav Gribincea trebuie să …
15:20
Un oficial american a declarat marți pentru CBS News că Guvernul Ucrainei ar fi acceptat un „acord de pace” propus de administrația Trump, menit să pună capăt celor aproape patru ani de agresiune rusă. Atât oficialul american, cât și consilierul ucrainean pentru securitate națională, Rustem Umerov, au confirmat că a fost atins „un punct comun” …
14:40
Olena, 19 ani, și Bohdan, 22 de ani, zâmbesc fericiți în timp ce intră în încăpere, sunt încătușați și însoțiți de agenți înarmați ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), scrie Politico.  Este prima dată când cuplul se vede după o lună, ambii sunt reținuți într-un centru de detenție până la procesul lor pentru acuzații …
14:20
Președintele francez, Emmanuel Macron, respinge categoric planul de pace propus de Statele Unite pentru Ucraina și insistă că Europa trebuie să decidă singură soarta activelor rusești înghețate pe teritoriul ei. Liderul de la Elysee avertizează că o cedare în fața presiunilor externe ar transmite un semn de slăbiciune și ar afecta poziția strategică a Europei …
14:00
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat dur reacțiile unor politicieni pro-ruși care au ironizat incidentul legat de survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către șase drone de producție rusească, dintre care una a căzut pe acoperișul unei locuințe din Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Într-o postare pe Facebook, Igor Grosu a calificat drept „periculoase …
13:50
Dorin Recean a apărut public pentru prima dată după ce și-a depus mandatul de deputat și a anunțat că se retrage din viața politică. Fostul prim-ministru al Republicii Moldova a participat la o conferință organizată la Paris de Ambasada României în Franța, dedicată inițiativei europene „Scutul democratic”, lansată recent de Comisia Europeană. „Am participat la …
Acum 8 ore
13:20
În timp ce trolii pro-ruși încearcă să minimizeze incidental, în spațiul online și să insinueze că drona căzută la Cuhureștii de Jos ar fi o „diversiune”, analiza experților Watchdog arată clar că dispozitivul este o dronă-momeală rusească, identică cu cele folosite de armata rusă pentru a crea ținte false pe radare și pentru a testa …
13:10
Consilierii municipali ai fracțiunii PAS, Zinaida Popa și Ion Melnic, au depus marți o sesizare la Centrul Național Anticorupție, solicitând verificarea pretinselor ilegalități comise de primarul Ion Ceban în administrarea bugetului provizoriu al municipiului Chișinău. Potrivit acestora, în perioada în care orașul a funcționat fără un buget aprobat, ar fi fost efectuate cheltuieli de peste …
12:40
Pro-rusul Igor Dodon sare în apărarea Federației Ruse și sugerează că incidentul în care șase drone au survolat Republica Moldova — una dintre ele ajungând pe acoperișul unei case din Florești — ar fi fost pus în scenă de actuala guvernare pentru a „acoperi scandalurile interne”. Într-o conferință de presă, Dodon a ironizat situația și …
12:30
Fosta deputată Iulia Dascălu a anunțat că părăsește Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce nu a fost inclusă pe lista candidaților pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Într-un mesaj public, ea afirmă că valorile sale „nu mai coincid” cu cele promovate de actuala conducere a formațiunii și susține că procedura de plecare a …
12:20
Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către mai multe drone, inclusiv prăbușirea uneia în localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești, un incident care pune în pericol siguranța cetățenilor. În context, ambasadorul agreat al Federației Ruse va fi convocat mâine, la ora 14:00, la sediul MAE pentru a oferi explicații …
12:10
Pro-rusa Victoria Furtună ironizează incidentul alarmant în care o dronă a căzut pe acoperișul unei case din raionul Florești. Lidera partidului „Moldova Mare” a publicat o postare în care relativizează survolarea dronelor rusești și sugerează că autoritățile exagerează situația. „Oameni buni, hai să ne trezim un pic. A apărut în presă marea „alertă națională”: o …
12:10
Munițiile depistate la punctul de trecere Leușeni–Albița nu sunt de producție sovietică, ci rusească, fabricate în perioada 2021–2022, iar scopul lor ar putea fi destabilizarea situației de securitate din Europa. Declarația aparține fostului ministru al Apărării, Anatol Șalaru, făcută în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV. Potrivit lui Șalaru, inscripțiile de pe cutiile …
11:50
În Kiev continuă operațiunile de salvare la două locații din sectoarele Dniprovsk și Desniansk în clădiri rezidențiale afectate de atacuri rusești. În cursul zilei, au fost vizate și sectoarele Holosiivsk, Pecersk, Darnitsk și Sviatoshinsk ale capitalei. Până în prezent, autoritățile au raportat șase persoane decedate și peste zece rănite, iar salvatorii Serviciului de Situații de …
Acum 12 ore
10:50
17 percheziții de amploare au avut loc în această dimineață în județul Suceava și în București, într-un dosar care vizează o rețea specializată în obținerea ilegală de acte de identitate românești și de cetățenie, pe baza unor domicilii fictive. Beneficiarii ar fi cetățeni din Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și alte state din spațiul ex-sovietic, …
10:40
Deputata pro-rusă Marina Tauber și-a depus declarația de avere și interese personale la încetarea mandatului pentru anul 2025. Zeci de mii de euro au fost relatate în declarație sub forma unor „cadouri” și „evenimente de familie”, iar unele bunuri de lux sunt trecute fără nicio valoare estimată. Totodată, Tauber apare cu împrumuturi masive de la …
10:20
În urma atacului masiv lansat de Federația Rusă asupra Ucrainei în noaptea de luni spre marți, sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale au detectat, în dimineața zilei de 25 noiembrie 2025, șase drone care au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit Ministerului Apărării, prima dronă a fost observată pe direcția localităților Vinogradovca – …
10:10
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu mascații BPDS „Fulger” și procurorii PCCOCS, au descins marți dimineață cu noi percheziții într-un dosar ce vizează finanțarea ilegală a unui partid politic și spălarea de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit Poliției, acțiunile se desfășoară simultan pe mai multe adrese din Chișinău și urmăresc clarificarea modului …
Acum 24 ore
21:10
Doi tineri muzicieni stradali din Sankt Petersburg au fugit din Rusia imediat după eliberarea lor din detenție, potrivit mai multor publicații rusești. Diana Loghinova, în vârstă de 18 ani, cunoscută sub pseudonimul artistic Naoko, și Aleksandr Orlov, 22 de ani, chitaristul trupei lor, au fost reținuți în octombrie pentru interpretarea unor melodii considerate anti-Kremlin. Cei …
20:10
Consilierul municipal PAS, Ion Melnic, acuză Primăria Chișinău și pe primarul Ion Ceban că ar folosi bugetul local nu doar pentru salariile profesorilor, ci și pentru cheltuieli nejustificate. Într-un mesaj video, Melnic solicită ca deciziile bugetare să fie separate clar între sumele pentru educație și cele pentru alte proiecte, și cere transparență totală în utilizarea …
Ieri
19:10
Planul lui Trump pentru încheierea războiului din Ucraina este imposibil de implementat în forma actuală și nu va fi acceptat nici de Kiev, nici de Moscova. Asigurarea vine din partea jurnalistului ucrainean Dmitro Gordon, care a explicat, în cadrul unei intervenții la postul de televiziune 1TV, motivele politice, economice și militare pentru care presiunile asupra …
18:00
Președintele României, Nicușor Dan, a participat, prin videoconferință, la reuniunea extraordinară a liderilor Uniunii Europene privind Ucraina. Șeful statului român a subliniat legătura directă dintre securitatea Ucrainei și cea a Republicii Moldova și a cerut ca negocierile de pace să țină cont de acest aspect. În mesajul transmis pe platforma X, Nicușor Dan a descris …
17:20
Discuția despre „planul în 28 de puncte”, intens vehiculat în presa occidentală, nu reprezintă o dezbatere autentică despre pace. Este, mai degrabă, o discuție despre asasinarea politică a unui stat și despre nașterea unei noi paradigme geopolitice, în care dreptul internațional devine doar o piesă de muzeu, iar hărțile se redesenează de marile puteri fără …
17:10
Ședința de judecată în dosarul penal al lui Constantin Țuțu a fost din nou amânată. De această dată inculpatul a solicitat să își susțină personal ultimul cuvânt. Instanța a stabilit noul termen pentru 26 noiembrie, ora 11:00, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Cererea lui Țuțu, transmisă prin avocat, a fost admisă de instanță, care a …
16:40
Ministerul Energiei solicită operatorilor de gaze din Moldova să remedieze imediat erorile din facturile emise pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025, după ce zeci de mii de consumatori au reclamat sume nejustificat mai mari. Oficialii cer recalcularea consumului real și transparență totală în relația cu clienții. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a convocat reprezentanții Moldovagaz, …
16:10
Federația Rusă susține că nu a primit nicio informație oficială despre rezultatele negocierilor de la Geneva dintre SUA, Ucraina și partenerii europeni privind revizuirea planului de pace pentru Ucraina. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov afirmă că Moscova a aflat doar din presă despre ajustările aduse documentului american în 28 de puncta, notează digi24.ro. „Am citit …
15:40
Un incident real la Vama Albița a fost transformat rapid într-o poveste dramatică de câțiva politicieni de la Chișinău. Dezinformările lansate de Renato Usatîi, Vlad Filat și Ion Chicu folosesc cazul camionului cu armament pentru a dramatiza situația și a resuscita narațiuni false despre neutralitatea Republicii Moldova. Expertul politic, Mihai Isac, explică, în cadrul emisiunii …
15:40
Ministerul Energiei a convocat o ședință de urgență după un val de sesizări ale consumatorilor privind facturile la gaze naturale pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025. La discuții au participat reprezentanți ai SA „Moldovagaz”, SRL „Chișinău-gaz”, SA „Energocom” și ai operatorilor regionali de distribuție. Potrivit ministrului Energiei, Dorin Junghietu, în ultimele săptămâni au fost …
15:20
Moscova ar putea obţine cu uşurinţă de la americani un mandat de influenţă nelimitată în fostul spaţiu sovietic, în urma unui eventual plan de pace în Ucraina, iar în aceste condiţii există riscul ca Republica Moldova să rămână cu suveranitate limitată şi sub controlul Rusiei, a declarat fostul preşedinte al Curţii Constituţionale şi editorialistul Alexandru …
15:00
Judecătoria Bălți, sediul Central, a pronunțat sentința în dosarul a doi inculpați acuzați că au colectat ilegal informații cu potențial de a afecta suveranitatea și securitatea Republicii Moldova. Cei doi au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 338 din Codul Penal, după ce, în primăvara anului 2025, au organizat un pretins sondaj …
14:20
Discuțiile aflate în desfășurare la Geneva, având ca obiect revizuirea celor 28 de puncte ale Planului de Pace pentru Ucraina propus de Donald Trump, conturează o situație geopolitică favorabilă Republicii Moldova. Întrucât negocierile ar putea conduce, într-un orizont relativ apropiat, la definirea unei noi arhitecturi de securitate în Europa de Est, se deschide o oportunitate …
14:10
Comisia economie, buget și finanțe înaintează Parlamentului un pachet amplu de modificări la legea privind Banca Națională a Moldovei, care extinde influența Președinției asupra numirii și demiterii conducerii BNM. Noile reguli schimbă structura Consiliului de supraveghere, reduc mandatele și introduc un mecanism de demitere cu „dublu veto”, în care șeful statului are ultimul cuvânt. Potrivit …
13:30
O însoţitoare de bord din Rusia, care a promis că va „invita la un ceai” armata ucraineană dacă va ajunge la Moscova, a fost condamnată duminică la şapte ani de închisoare pentru răspândirea de informaţii false despre forţele armate ruse, scrie HotNews.ro.  „Tribunalul a declarat-o pe Varvara Volkova vinovată în temeiul (…) articolului 207.3 din …
13:30
Contingentul Armatei Naționale continuă tradiția participării la parada militară de Ziua Națională a României, marcând încă un moment simbolic al legăturii tot mai strânse dintre Chișinău și București. Militarii moldoveni au plecat luni, 24 noiembrie, spre capitala României, unde vor defila pe 1 decembrie alături de militarii români și de contingente aliate. Participarea militarilor moldoveni …
12:50
Statele Unite și Ucraina au continuat luni discuțiile din Elveția pentru a elabora un plan de pace acceptabil pentru ambele părți, după ce au fost de acord să modifice o propunere americană pe care Kievul și aliații europeni o considerau o listă de dorințe a Kremlinului, scrie reuters.com, citat de Cotidianul.md Washingtonul și Kievul au …
12:30
Scenariile apocaliptice promovate de socialistul Igor Dodon, cu privier la integrarea „pe jumătate” a Republlicii Moldova în Uniunea Europeană sună „grotesc și intenționat alarmist” și nu reflectă realitatea. Asigurarea vine din partea expertului politic Mihai Isac, care a demontat, în cadrul emisiunii Fake News Alert, de la TVR Moldova, dezinformările lui Dodon, din cadrul unei …
12:20
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că procesul de integrare europeană trebuie să aducă beneficii concrete pentru toate localitățile țării, subliniind rolul esențial al administrației publice locale în transformările planificate. Mesajul a fost transmis în cadrul unei reuniuni desfășurate astăzi la Chișinău, la care au participat primari din întreaga țară și reprezentanți ai Comitetului …
12:10
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că furnizorii de gaze naturale au constituit stocurile strategice de gaze naturale. Măsura urmărește atenuarea posibilelor majorări bruște ale prețurilor și asigurarea funcționării sigure și fiabile a pieței gazelor naturale, se arată în comunicatul de presă emis de ANRE. În conformitate cu cerințele legale, furnizorii sunt obligați …
12:10
Curtea Constituțională a validat mandatele a opt deputați aleși pe listele Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Partidului Politic „Partidul Nostru” și Blocului Electoral „Alternativa“. Astfel, a fost validate cinci mandate ale deputaților aleși candidaților supleanți pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Este vorba despre Vladimir Rusu, care este la primul mandat și …
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.