Ministerul Energiei cere corectarea urgentă a facturilor la gaze pentru mii de consumatori

Cotidianul, 24 noiembrie 2025 16:40

Ministerul Energiei solicită operatorilor de gaze din Moldova să remedieze imediat erorile din facturile emise pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025, după ce zeci de mii de consumatori au reclamat sume nejustificat mai mari. Oficialii cer recalcularea consumului real și transparență totală în relația cu clienții. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a convocat reprezentanții Moldovagaz, …

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Cotidianul

Acum o oră
19:10
Planul lui Trump pentru încheierea războiului din Ucraina este imposibil de implementat în forma actuală și nu va fi acceptat nici de Kiev, nici de Moscova. Asigurarea vine din partea jurnalistului ucrainean Dmitro Gordon, care a explicat, în cadrul unei intervenții la postul de televiziune 1TV, motivele politice, economice și militare pentru care presiunile asupra …
Acum 4 ore
18:00
Președintele României, Nicușor Dan, a participat, prin videoconferință, la reuniunea extraordinară a liderilor Uniunii Europene privind Ucraina. Șeful statului român a subliniat legătura directă dintre securitatea Ucrainei și cea a Republicii Moldova și a cerut ca negocierile de pace să țină cont de acest aspect. În mesajul transmis pe platforma X, Nicușor Dan a descris …
17:20
Discuția despre „planul în 28 de puncte”, intens vehiculat în presa occidentală, nu reprezintă o dezbatere autentică despre pace. Este, mai degrabă, o discuție despre asasinarea politică a unui stat și despre nașterea unei noi paradigme geopolitice, în care dreptul internațional devine doar o piesă de muzeu, iar hărțile se redesenează de marile puteri fără …
17:10
Ședința de judecată în dosarul penal al lui Constantin Țuțu a fost din nou amânată. De această dată inculpatul a solicitat să își susțină personal ultimul cuvânt. Instanța a stabilit noul termen pentru 26 noiembrie, ora 11:00, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Cererea lui Țuțu, transmisă prin avocat, a fost admisă de instanță, care a …
16:40
Ministerul Energiei solicită operatorilor de gaze din Moldova să remedieze imediat erorile din facturile emise pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025, după ce zeci de mii de consumatori au reclamat sume nejustificat mai mari. Oficialii cer recalcularea consumului real și transparență totală în relația cu clienții. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a convocat reprezentanții Moldovagaz, …
16:10
Federația Rusă susține că nu a primit nicio informație oficială despre rezultatele negocierilor de la Geneva dintre SUA, Ucraina și partenerii europeni privind revizuirea planului de pace pentru Ucraina. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov afirmă că Moscova a aflat doar din presă despre ajustările aduse documentului american în 28 de puncta, notează digi24.ro. „Am citit …
Acum 6 ore
15:40
Un incident real la Vama Albița a fost transformat rapid într-o poveste dramatică de câțiva politicieni de la Chișinău. Dezinformările lansate de Renato Usatîi, Vlad Filat și Ion Chicu folosesc cazul camionului cu armament pentru a dramatiza situația și a resuscita narațiuni false despre neutralitatea Republicii Moldova. Expertul politic, Mihai Isac, explică, în cadrul emisiunii …
15:40
Ministerul Energiei a convocat o ședință de urgență după un val de sesizări ale consumatorilor privind facturile la gaze naturale pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025. La discuții au participat reprezentanți ai SA „Moldovagaz”, SRL „Chișinău-gaz”, SA „Energocom” și ai operatorilor regionali de distribuție. Potrivit ministrului Energiei, Dorin Junghietu, în ultimele săptămâni au fost …
15:20
Moscova ar putea obţine cu uşurinţă de la americani un mandat de influenţă nelimitată în fostul spaţiu sovietic, în urma unui eventual plan de pace în Ucraina, iar în aceste condiţii există riscul ca Republica Moldova să rămână cu suveranitate limitată şi sub controlul Rusiei, a declarat fostul preşedinte al Curţii Constituţionale şi editorialistul Alexandru …
15:00
Judecătoria Bălți, sediul Central, a pronunțat sentința în dosarul a doi inculpați acuzați că au colectat ilegal informații cu potențial de a afecta suveranitatea și securitatea Republicii Moldova. Cei doi au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 338 din Codul Penal, după ce, în primăvara anului 2025, au organizat un pretins sondaj …
14:20
Discuțiile aflate în desfășurare la Geneva, având ca obiect revizuirea celor 28 de puncte ale Planului de Pace pentru Ucraina propus de Donald Trump, conturează o situație geopolitică favorabilă Republicii Moldova. Întrucât negocierile ar putea conduce, într-un orizont relativ apropiat, la definirea unei noi arhitecturi de securitate în Europa de Est, se deschide o oportunitate …
14:10
Comisia economie, buget și finanțe înaintează Parlamentului un pachet amplu de modificări la legea privind Banca Națională a Moldovei, care extinde influența Președinției asupra numirii și demiterii conducerii BNM. Noile reguli schimbă structura Consiliului de supraveghere, reduc mandatele și introduc un mecanism de demitere cu „dublu veto”, în care șeful statului are ultimul cuvânt. Potrivit …
Acum 8 ore
13:30
O însoţitoare de bord din Rusia, care a promis că va „invita la un ceai” armata ucraineană dacă va ajunge la Moscova, a fost condamnată duminică la şapte ani de închisoare pentru răspândirea de informaţii false despre forţele armate ruse, scrie HotNews.ro.  „Tribunalul a declarat-o pe Varvara Volkova vinovată în temeiul (…) articolului 207.3 din …
13:30
Contingentul Armatei Naționale continuă tradiția participării la parada militară de Ziua Națională a României, marcând încă un moment simbolic al legăturii tot mai strânse dintre Chișinău și București. Militarii moldoveni au plecat luni, 24 noiembrie, spre capitala României, unde vor defila pe 1 decembrie alături de militarii români și de contingente aliate. Participarea militarilor moldoveni …
12:50
Statele Unite și Ucraina au continuat luni discuțiile din Elveția pentru a elabora un plan de pace acceptabil pentru ambele părți, după ce au fost de acord să modifice o propunere americană pe care Kievul și aliații europeni o considerau o listă de dorințe a Kremlinului, scrie reuters.com, citat de Cotidianul.md Washingtonul și Kievul au …
12:30
Scenariile apocaliptice promovate de socialistul Igor Dodon, cu privier la integrarea „pe jumătate” a Republlicii Moldova în Uniunea Europeană sună „grotesc și intenționat alarmist” și nu reflectă realitatea. Asigurarea vine din partea expertului politic Mihai Isac, care a demontat, în cadrul emisiunii Fake News Alert, de la TVR Moldova, dezinformările lui Dodon, din cadrul unei …
12:20
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că procesul de integrare europeană trebuie să aducă beneficii concrete pentru toate localitățile țării, subliniind rolul esențial al administrației publice locale în transformările planificate. Mesajul a fost transmis în cadrul unei reuniuni desfășurate astăzi la Chișinău, la care au participat primari din întreaga țară și reprezentanți ai Comitetului …
12:10
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că furnizorii de gaze naturale au constituit stocurile strategice de gaze naturale. Măsura urmărește atenuarea posibilelor majorări bruște ale prețurilor și asigurarea funcționării sigure și fiabile a pieței gazelor naturale, se arată în comunicatul de presă emis de ANRE. În conformitate cu cerințele legale, furnizorii sunt obligați …
12:10
Curtea Constituțională a validat mandatele a opt deputați aleși pe listele Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Partidului Politic „Partidul Nostru” și Blocului Electoral „Alternativa“. Astfel, a fost validate cinci mandate ale deputaților aleși candidaților supleanți pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Este vorba despre Vladimir Rusu, care este la primul mandat și …
Acum 12 ore
11:30
Un proiect de lege privind organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor auto urmează să fie înregistrat în această săptămână în Parlamentul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, care a declarat că domeniul necesită un cadru legal clar la nivel național. Potrivit edilului, …
10:10
Patru persoane, inclusiv un băiat de 12 ani și o fetiță de 11 ani, au murit în urma unui atac nocturn cu drone lansat de forțele ruse asupra orașului Harkiv, în seara zilei de 23 noiembrie, în jurul orei 21:30, potrivit Poliției Naționale a Ucrainei. Alte 13 persoane au fost rănite și au primit îngrijiri …
09:30
Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 24 noiembrie, în proximitatea frontierei cu România, iar două aeronave Eurofighter Typhoon au fost ridicate de la sol în vederea monitorizării situației aeriene, scrie Agerpres. Potrivit Ministerului Apărării Naționale al României, sistemele de monitorizare radar …
Ieri
19:30
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va susține luni un discurs la cea de-a patra ediție a Summitului parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea, unde va vorbi despre consecințele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova. Evenimentul va avea loc la Stockholm și va fi găzduit de Riksdagul Suediei. Summitul va reuni președinți ai parlamentelor naționale și ai organizațiilor …
19:10
Producția globală de vin a coborât în 2024 la doar 22,6 miliarde de litri, cel mai mic volum din ultimii aproape 60 de ani. Se întâmplă pe fundalul reducerii suprafețelor viticole și al fenomenelor climatice extreme, arată datele Organizației Internaționale a Viei și Vinului. Așadar, Italia rămâne lider mondial, cu 4,41 miliarde de litri, adică …
18:10
Germania se pregătește pentru cea mai amplă reformă militară din ultimele decenii. Cancelarul Friedrich Merz a anunțat intenția de a transforma Bundeswehr în cea mai puternică armată din Europa, un obiectiv ambițios pentru o țară care a neglijat ani la rând forțele armate, pe fundalul temerilor tot mai mari privind Federația Rusă și al schimbărilor …
16:20
Delegații din SUA, Europa și Ucraina s-au reunit duminică la Geneva pentru a analiza proiectul controversat de încetare a războiului propus de Washington, un plan despre care Kievul și aliații săi spun că include concesii serioase față de Rusia, chiar înaintea termenului-limită impus de președintele Donald Trump. Un oficial american a declarat pentru Reuters, sub …
16:10
Granițele Ucrainei sunt intangibile, armata sa nu poate fi slăbită, iar UE trebuie să fie un actor central în orice acord care va pune capăt războiului. Este mesajul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înaintea reuniunii reuniunii de la Geneva, unde oficiali occidentali discută controversatul plan american de pace pentru Ucraina. Declarația vine pe …
15:10
Relația dintre putere, vulnerabilitate și comportamentele intime ale celor aflați în vârful societății creează consecințe urate, dacă nu sunt controlabile. Fostul prim-ministru Ion Sturza a postat o reflecție, pe pagina sa de facebook, despre modul în care adrenalina, iluzia invulnerabilității și lipsa limitelor transformă viața privată într-o sursă de riscuri majore, uneori fatale pentru cariere …
14:20
Ministrul Culturii afirmă că reparația Filarmonicii Naționale, a Circului din Chișinău și a Centrului Cultural „Universul” va fi finanțată în principal din fonduri europene, proiectele fiind deja incluse în programul de creștere economică al UE, în valoare de 1,9 miliarde de euro. Totuși, lucrările ar putea începe abia în 2027, întrucât aceste reconstrucții necesită documentație …
10:50
Republica Moldova intră într-o nouă etapă de integrare financiară europeană, odată cu avansarea reformelor privind liberalizarea capitalului, modernizarea piețelor de capital și extinderea cooperării transfrontaliere, a declarat guvernatoarea Băncii Naționale, Anca Dragu, la Conferința CEEI 2025 de la Viena. „De la complexitatea transfrontalieră la o piață financiară europeană unificată, integrarea UE va valorifica noul potențial …
10:30
Ucraina a lovit duminică dimineață, cu drone, o centrală termoelectrică importantă din regiunea Moscovei, declanșând un incendiu și obligând autoritățile ruse să activeze sisteme de alimentare energetică și termică de rezervă, au transmis oficiali locali, notează Kyiv Independent. Dronele au vizat centrala Șatura, aflată la aproximativ 120 km est de Kremlin, a declarat guvernatorul regiunii …
22 noiembrie 2025
21:00
Doi dintre cei mai căutați figuranți ai mega-dosarului de corupție „Midas”, Timur Mindici și Aleksandr Zukerman, au fugit din Ucraina și sunt oficial dați în urmărire, în timp ce detaliile anchetei dezvăluie o rețea complexă de comisioane ilegale, influență politică la nivel înalt și chiar încercări de preluare a unei companii care produce rachete cu …
Mai mult de 2 zile în urmă
19:30
Parlamentul intră în ultima săptămână de lucru din noiembrie cu o agendă încărcată, care include votul final asupra denunțării acordului cultural cu Federația Rusă, dar și examinarea mai multor proiecte bugetare și legislative importante. Proiectul va fi examinat în a doua lectură, deputații urmând să voteze renunțarea la acest cadru bilateral de colaborare culturală. Pe …
19:00
Un grup de 11 lideri mondiali, majoritatea din Europa, avertizează că planul de pace propus de Statele Unite ale Americii pentru Ucraina nu poate fi acceptat în forma actuală, deoarece ar slăbi armata ucraineană și ar risca să legitimeze câștigurile teritoriale ale Rusiei. Planul de pace în 28 de puncte prezentat de Statele Unite pentru …
18:50
Cei trei învinuiți în dosarul privind contrabanda cu arme, muniții și dispozitive militare depistate la vama Albița, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor PCCOCS. Judecătorul de instrucție a admis demersul procurorilor după prezentarea probelor, iar investigațiile vor continua cu suspecții în custodia statului. Directorul companiei de transport, acuzat în …
18:00
După descoperirea încărcăturii cu muniții militare la frontieră, pe 20 noiembrie, Comisia parlamentară pentru securitate națională convoacă miercuri audieri urgente, cerând MAI, SIS și Serviciului Vamal să clarifice cum s-a produs incidentul și ce măsuri au fost luate imediat după depistare. Potrivit documentului semnat de președintele Comisiei, deputatul Lilian Carp, audierile vor începe la ora …
17:20
Oficialii americani sunt tot mai alarmați după ce reprezentanți ai administrației Trump s-au întâlnit luna trecută, în Miami, cu Kiril Dmitriev, un emisar apropiat al lui Vladimir Putin și aflat sub sancțiuni americane, pentru a elabora un plan de încetare a războiului din Ucraina, plan care pare să favorizeze masiv interesele Moscovei, spun surse citate …
16:20
Socialistul Dodon, cunoscut pentru fidelitatea sa de neclintit față de Kremlin și pentru abilitatea de a comenta orice subiect cu aer de pseudoexpert, revine pe facebook cu un nou atac la adresa șefei statului, Maia Sandu. Dodon și-a exprimat îngrijorarea față de faptul că președinta Republicii Moldova nu ar sprijini planul de pace promovat de …
14:50
Incidentul de la vama Albița ar putea fi o operațiune orchestrată pentru a discredita Republica Moldova și Ucraina în fața partenerilor occidentali. Potrivit fostului ministru al Apărării, Anatol Șalaru, armamentul vechi, care nici nu se mai produce și nu se află în dotarea Armatei Naționale, ar putea proveni din regiunea transnistreană, iar în spatele transportului …
13:20
Scandalul armelor descoperite la frontiera româno-moldovenească de la Albița ar putea fi parte dintr-o provocare menită să compromită Republica Moldova și Ucraina în ochii partenerilor occidentali. De această părere este fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase. Acesta a punctat, într-o postare pe pagina sa de facebook, o serie de aspect care, în opinia sa, …
12:10
Președinta Maia Sandu avertizează, pe fundalul presiunilor internaționale privind planul de pace propus de Statele Unite pentru încheierea războiului ruso-ucrainean, că întreaga arhitectură de securitate a Europei depinde de menținerea independenței și suveranității Ucrainei. Mesajul vine într-un moment extrem de tensionat pentru Kiev, care este îndemnat să accepte concesii majore în fața Rusiei. Președinta Maia …
11:20
Un proiect comun al Uniunii Europene și Estoniei a fost lansat, luna aceasta, la Chișinău, cu obiectivul de a transforma Republica Moldova într-un centru regional de excelență în domeniul securității cibernetice și al inteligenței artificiale. Într-o sală de la Universitatea Tehnică a Moldovei, aproape 50 de studenți la securitate cibernetică din Moldova, Albania și Ucraina …
10:50
Republica Moldova poate deveni parte a noului Pact Democratic pentru Europa, în special pe fundalul progreselor Republicii Moldova în consolidarea instituțiilor democratice. Secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, avertizează, în cadrul unui interviu acordat postul public de televiziune, că în contextul războiului ruso-ucrainean și al valului de dezinformare, securitatea nu mai înseamnă doar arme …
21 noiembrie 2025
21:10
Un acord privind frontierele Ucrainei trebuie discutat după încetarea focului, în cadrul unor negocieri între egali, a declarat joi ministrul de Externe al Germaniei, Johann Wadephul, ca reacție la noul plan de pace al Washingtonului. Potrivit celor raportate miercuri de publicațiile Axios și Politico, SUA și Rusia au pregătit în secret un nou acord de …
20:50
Fostul cancelar german Olaf Scholz a recunoscut oficial că dependența îndelungată a Germaniei de aprovizionarea cu energie din Rusia a fost o greșeală, așa cum a afirmat președintele american Donald Trump în repetate rânduri, mai ales în timpul primului său mandat.   Scholz a făcut această declarație vineri, când a depus mărturie în fața unei …
20:30
Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina riscă să își piardă demnitatea, libertatea sau sprijinul Washingtonului în contextul unui plan de pace al SUA care susține principalele cerințe ale Rusiei și pe care Donald Trump spune că Kievul ar trebui să îl accepte până joi, scrie reuters.com.  Președintele SUA a declarat pentru Fox News …
20:30
Guvernul Poloniei a lansat operațiunea “Orizont”, care vizează luarea măsurilor pentru securitatea, protecția infrastructurii critice și cooperarea tuturor serviciilor de stat, cu scopul de a contracara actele de sabotaj și diversiune, respectiv de a crește nivelul de securitate al cetățenilor. Operațiunea vine ca o reacție la explozia provocată pe calea ferată la aproximativ 100 km …
19:50
Scandalul de corupție care a izbucnit în această perioadă în Ucraina nu va afecta ajutorul acordat de Finlanda ucrainenilor, a transmis ministra finlandeză a Afacerilor Externe, Elina Valtonen, într-un interviu acordat recent pentru publicația estonă ERR. Valtonen a subliniat că Rusia nu i-a oferit niciodată Ucrainei șansa de a construi o societate fără corupție. Pe lângă …
18:00
Ministerul Muncii și Protecției Sociale propune pentru anul viitor un salariu minim pe țară de 6 300 de lei, cu 800 de lei mai mult decât în prezent. Aceasta, în contextul în care sindicatele solicită o majorare la 8 050 de lei. Propunerea MMPS va fi înaintată Guvernului pentru aprobare, transmite IPN. Ministerul precizează că …
17:40
Președinta Maia Sandu a participat, astăzi, la festivitatea dedicată marcării a 28 de ani de activitate permanentă a Comisiei Electorale Centrale, eveniment care a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai partenerilor internaționali de dezvoltare, ai mass-media și ai societății civile. În discursul său, șefa statului a subliniat rolul esențial al Comisiei Electorale Centrale în …
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.