Politico: SUA și Rusia vor purta negocieri la Miami privind războiul din Ucraina
Statele Unite ale Americii și Federația Rusă urmează să poarte, în acest weekend, negocieri privind încheierea războiului din Ucraina. Întâlnirea este așteptată să aibă loc la Miami și va reuni oficiali americani și ruși, scrie Politico, cu trimitere la surse apropiate discuțiilor.Potrivit publicației, administrația SUA intenționează să prezinte părții ruse rezultatele celui mai recent rund de negocieri desfășurate la Berlin privind planul de pace și să încerce să convingă Moscova să accepte o versiune actualizată a propunerii de încetare a ostilităților.Sursele Politico afirmă că din delegația rusă ar urma să facă parte Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran al Rusiei. Statele Unite vor fi reprezentate de emisarul special al administrației Trump, Steve Witkoff, și de Jared Kushner, ginerele fostului președinte american.Totodată, la finalul acestei săptămâni, la Miami este așteptată și o delegație ucraineană, condusă de consilierul pentru securitate națională Rustem Umerov, care va avea întrevederi separate cu Witkoff și Kushner. Surse Axios precizează că, în prezent, nu există planuri pentru o reuniune trilaterală SUA–Ucraina–Rusia.Politico notează că negocierile dintre SUA și Rusia sunt un demers separat de discuțiile pe care Washingtonul le poartă cu aliații săi. În acest context, autoritățile americane intenționează să convoace în perioada următoare un grup de oficiali militari ai statelor care sprijină Ucraina, pentru a lucra asupra detaliilor tehnice legate de securitate și teritorii.Între timp, liderii europeni au petrecut ultimele două săptămâni încercând să ajungă la un consens privind garanțiile de securitate pentru Kiev. Printre opțiunile analizate se numără instituirea unei zone demilitarizate de-a lungul actualei linii a frontului și angajamente privind instruirea trupelor ucrainene și monitorizarea unui eventual armistițiu.Un oficial european, sub protecția anonimatului, a declarat că forțele unei eventuale coaliții ar putea utiliza avioane și drone pentru supravegherea liniei frontului, în timp ce o parte din trupe ar urma să fie desfășurate în vestul Ucrainei, cu scopul de a sprijini refacerea capacităților armatei ucrainene, nu pentru a participa direct la lupte.În acest context, ministrul britanic al Apărării, John Healey, a declarat că negocierile privind încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei au înregistrat progrese și că discuțiile sunt mai avansate decât oricând de la începutul conflictului.Pe de altă parte, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a reafirmat că Moscova nu va renunța la obiectivele sale teritoriale în Ucraina și susține că acestea vor fi atinse fie pe cale diplomatică, fie militară. Liderul de la Kremlin a mai declarat că Rusia dispune de capacități pentru a accelera ofensiva pe direcții-cheie ale frontului.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.