Juriștii din Republica Moldova își marchează sărbătoarea profesională – Ziua Juristului

Liber TV, 19 octombrie 2025 11:20

Astăzi, 19 octombrie, comunitatea juriștilor din Republica Moldova își sărbătorește ziua profesională – Ziua Juristului, o ocazie de a recunoaște rolul esențial pe care acești specialiști îl au în promovarea justiției și consolidarea statului de drept.Cu acest prilej, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a transmis un mesaj de felicitare tuturor juriștilor din țară, subliniind importanța profesiei în funcționarea unei societăți democratice și în parcursul european al Republicii Moldova.„Ziua Juristului ne reamintește că profesia pe care o practicăm modelează societatea și determină credibilitatea statului de drept. Prin fiecare decizie bine fundamentată, opinie argumentată și acțiune corectă, juristul face legea vizibilă și justiția palpabilă pentru cetățean”, a menționat ministra.Veronica Mihailov-Moraru a adăugat că a fi jurist „înseamnă mai mult decât a consulta și a aplica legea”, implicând discernământ, integritate și curajul de a rămâne fidel principiilor profesionale, chiar și în fața provocărilor.În mesajul său, ministra a evidențiat și rolul crucial al comunității juridice în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, subliniind că juriștii se află „în prima linie a negocierilor pentru aderare” și contribuie direct la consolidarea statului de drept.„Integritatea dumneavoastră contribuie la consolidarea încrederii în justiție și la reafirmarea juristului ca unul dintre pilonii esențiali ai bunei guvernări într-o societate democratică”, a conchis ministra Justiției.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 2 ore
16:40
Ministrul în exercițiu al Culturii, Sergiu Prodan, a anunțat că nu-și va continua mandatul în noul Guvern al Republicii Moldova. După patru ani în fruntea Ministerului Culturii, Prodan a declarat marți, 21 octombrie, că își dorește să revină la munca de creație și să finalizeze un proiect cinematografic la care lucrează de mai mult timp.„Am un film care este pe ultima sută de metri, suspendat de patru ani. El nu va rezista încă patru ani. Deci, categoric, voi termina filmul. Pentru asta am nevoie de concediu. Revenirea la munca de creație este dorința mea cea mai mare acum”, a spus Prodan în cadrul conferinței de presă dedicate bilanțului activității sale.Oficialul a afirmat că se retrage din funcție „împlinit și cu mândrie”, menționând că, în ultimii ani, au fost înregistrate investiții-record în cultură și patrimoniu, iar instituția pe care a condus-o a lucrat pe baza unei viziuni sustenabile, care urmează să fie consolidată prin Strategia Națională pentru Cultură și Patrimoniu 2025–2035.Totodată, Prodan a recunoscut că mandatul său nu a fost lipsit de greșeli, dar a subliniat că prioritățile Ministerului s-au axat pe sprijinul acordat oamenilor din domeniul culturii, nu pe infrastructură.„Ne-am concentrat în acești patru ani, în limita alocațiilor bugetare disponibile, pe grija față de oameni. Bugetul pentru tot domeniul culturii a fost comparabil cu suma necesară pentru construcția unei noi filarmonici”, a declarat ministrul.Referindu-se la ultimele trei decenii din sectorul cultural, Sergiu Prodan a vorbit despre o „perioadă de Ev Mediu și mimare a legalității”, punctând că doar prin asumare și respectarea legii se poate depăși stagnarea.Sergiu Prodan a fost numit ministru al Culturii în august 2021, în Guvernul condus de Natalia Gavrilița, și și-a continuat activitatea în Cabinetul Dorin Recean. 
Acum 4 ore
14:30
Primarul capitalei și liderul Blocului Alternativa, Ion Ceban, a prezentat marți, într-o conferință de presă, obiectivele pe care le va promova noua fracțiune parlamentară, care își va începe activitatea mâine, 22 octombrie, de la ora 10:00, în prima ședință a noului Parlament. „Fracțiunea Blocului ALTERNATIVA va reprezenta, va apăra și va munci doar în interesele statului și ale fiecărui cetățean, fiind o opoziție veritabilă, care nu a existat până acum”, a declarat Ceban. El a precizat că blocul va fi alcătuit din 8 deputați cu experiență vastă în domenii-cheie precum economie, drept, social, educație, reintegrare și administrație, care vor veni cu proiecte de legi pentru oameni, pentru a preveni abuzurile și votarea „la pachet” a inițiativelor legislative în interese înguste de partid. Printre problemele prioritare identificate de blocul Alternativa se numără:  1. Venituri mici și costuri mari de trai;  2. Plecarea masivă a cetățenilor peste hotare și depopularea localităților;  3. Închiderea școlilor și lipsa locurilor de muncă;  4. Sprijin pentru producătorii autohtoni și dezvoltarea infrastructurii locale (drumuri, apeduct, canalizare, iluminat);  5. Servicii medicale mai aproape de cetățeni;  6. Eliminarea barierelor birocratice pentru dezvoltarea afacerilor;  7. Crearea condițiilor pentru ca cetățenii plecați să revină acasă;  8. Sprijin pentru familiile cu membri în străinătate și crearea unui cadru legal funcțional pentru transmiterea de ajutor financiar;  9. Implementarea poliției comunitare, reglementarea parcărilor și dezvoltarea centurii municipiului. Ion Ceban a subliniat că Blocul Alternativa va merge pe agenda oamenilor care i-au delegat mandate, susținând proiectele și inițiativele care răspund direct nevoilor cetățenilor.
Acum 6 ore
13:20
Poliția Capitalei a identificat șoferul automobilului Range Rover care, pe 17 octombrie, a fost surprins nerespectând regulile de circulație pe bulevardul Dacia, în sectorul Botanica al Chișinăului. Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), este vorba despre un bărbat de 37 de ani, locuitor al municipiului Chișinău. Acesta a fost sancționat pentru neacordarea priorității pietonului, faptă care a generat o situație de accident. Materialele cauzei au fost transmise instanței de judecată, cu propunerea de a fi privat de dreptul de a conduce. Reprezentanții poliției au mulțumit cetățenilor care au sesizat cazul, subliniind importanța implicării civice în promovarea siguranței rutiere și responsabilizarea participanților la trafic.
13:10
Rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF), Emil Ceban, care a fost ales deputat pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), ar putea renunța la mandatul de parlamentar pentru a-și continua activitatea în fruntea instituției de învățământ. „Mâine merg în Parlament. O să merg o lună acolo, iar după asta o să fac tot posibilul să mă întorc la USMF — asta fac, asta îmi place”, a declarat Emil Ceban pentru AGORA. Totodată, rectorul a menționat că nu i s-a făcut nicio propunere pentru funcția de ministru al Sănătății: „Nu mi-a fost făcută o astfel de propunere”, a precizat el. Emil Ceban conduce Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din anul 2019, fiind reales în funcție în 2024. Ceban a obținut un mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare, aflându-se cu numărul 18 pe lista electorală a PAS. Totuși, declarațiile sale sugerează că activitatea academică și conducerea USMF rămân prioritare, iar prezența sa în Parlament ar putea fi doar temporară.
12:50
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a ajuns marți la penitenciarul La Santé din Paris pentru a-și începe pedeapsa de cinci ani de închisoare, după ce a fost condamnat pentru conspirație criminală în scandalul privind finanțarea campaniei sale electorale din 2007 cu fonduri provenite de la fostul lider libian Muammar Gaddafi, relatează France 24. Potrivit sursei, Sarkozy a devenit astfel primul fost președinte francez din ultimele decenii care ajunge efectiv în detenție. El va fi ținut separat de ceilalți deținuți, din motive de securitate. Decizia judecătorilor parizieni de a începe executarea pedepsei fără a aștepta soluționarea apelului a fost justificată prin „gravitatea perturbării ordinii publice cauzate de infracțiune”, notează France 24. Sarkozy, care a condus Franța între 2007 și 2012, neagă toate acuzațiile și susține că este victima unei vendete politice. Fostul președinte a părăsit locuința sa din Paris alături de soția sa, Carla Bruni, pentru a se prezenta la închisoarea La Santé, o instituție cu istorie notorie, unde au fost încarcerați în trecut persoane precum militantul „Carlos Șacalul” și fostul lider panamez Manuel Noriega. Conform detaliilor oferite de France 24, Sarkozy va fi plasat într-o secție izolată, într-o celulă individuală de 9–12 metri pătrați, dotată cu duș propriu. El va avea acces la un televizor contra unei taxe lunare de 14 euro și la un telefon fix. Condamnarea lui Nicolas Sarkozy marchează o cădere spectaculoasă pentru un politician care, odinioară, promitea să transforme Franța și să redea dinamismul scenei politice franceze.
12:30
Polonia a avertizat marți că ar putea fi nevoită să execute mandatul internațional de arestare emis pe numele președintelui rus Vladimir Putin, dacă acesta ar tranzita spațiul său aerian pentru a participa la summitul planificat în Ungaria cu președintele american Donald Trump, relatează Reuters. Donald Trump a anunțat săptămâna trecută că intenționează să se întâlnească cu Putin la Budapesta, în cadrul unui efort de a media încheierea războiului din Ucraina. Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga a emis în 2023 un mandat de arestare pe numele liderului rus, acuzându-l de crime de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina. Rusia respinge acuzațiile și nu recunoaște jurisdicția CPI. „Nu pot garanta că un tribunal polonez independent nu va ordona guvernului să escorteze aeronava pentru a-l preda pe suspect Curții de la Haga”, a declarat ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, la postul Radio Rodzina, citat de Reuters. Mandatul emis de CPI obligă toate statele membre ale instanței să îl aresteze pe Putin dacă acesta se află pe teritoriul lor. „Cred că partea rusă este conștientă de acest lucru. Prin urmare, dacă summitul va avea loc — sperăm, cu participarea victimei agresiunii —, avionul rusesc probabil va alege o rută diferită”, a adăugat Sikorski. Premierul ungar Viktor Orbán, cunoscut pentru relațiile apropiate cu Moscova, a declarat că Ungaria va asigura accesul lui Putin în țară și întoarcerea acestuia acasă după întâlnire. Totuși, pentru a evita spațiul aerian al Ucrainei, delegația rusă ar trebui să zboare peste cel puțin o țară membră a Uniunii Europene. Toate statele UE sunt membre ale Curții Penale Internaționale, însă Ungaria se află în proces de retragere din această instituție.
12:20
Guvernul britanic a publicat o declarație comună semnată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, premierul Marii Britanii, Keir Starmer, și mai mulți lideri europeni, în care se face apel la oprirea imediată a războiului pe actuala linie a frontului. „Noi susținem ferm poziția președintelui Trump, conform căreia ostilitățile trebuie încetate imediat, iar actuala linie de contact trebuie să devină punctul de plecare al negocierilor”, se arată în documentul difuzat de autoritățile britanice. Semnatarii declarației propun ca Ucraina să fie „maxim întărită” și după încetarea focului, ceea ce presupune continuarea sprijinului militar occidental, dar și intensificarea presiunii economice asupra Rusiei. Totodată, liderii europeni au menționat intenția de a utiliza activele rusești înghețate în beneficiul Ucrainei. „Elaborăm măsuri care să permită folosirea integrală a activelor suverane blocate ale Rusiei, pentru ca Ucraina să dispună de resursele necesare”, se precizează în comunicat. Printre semnatari se numără, pe lângă Zelenski și Starmer, și lideri europeni de prim rang: Friedrich Merz (Germania), Emmanuel Macron (Franța), Giorgia Meloni (Italia), Ursula von der Leyen (Comisia Europeană), Alexander Stubb (Finlanda), Mette Frederiksen (Danemarca) și Donald Tusk (Polonia). Potrivit sursei, semnatarii urmează să se reunească la sfârșitul acestei săptămâni în cadrul Consiliului European și al formatului „Coaliția celor dispuși”.
Acum 8 ore
12:10
Noaptea trecută, un incendiu de proporții a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc locativ situat pe strada Bulgară 114 din municipiul Bălți. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 02:42. La fața locului au fost direcționate trei echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au constatat că flăcările au cuprins un apartament cu o cameră aflat la etajul cinci al blocului. Pentru a preveni intoxicarea locatarilor cu produsele de ardere, pompierii au evacuat în siguranță 20 de persoane, dintre care 5 copii, din locuințele vecine. Proprietarul apartamentului afectat, aflat în stare de șoc, a sărit pe fereastră încercând să se salveze. În urma incidentului, acesta a suferit arsuri de gradul II–III pe aproximativ 50% din suprafața corpului, precum și un șoc traumatic. Victima a primit ajutor medical la fața locului, fiind ulterior transportată la Spitalul Municipal Bălți pentru îngrijiri de specialitate. Flăcările au distrus complet bunurile din interiorul apartamentului, iar arderea a fost lichidată integral la ora 04:57. Specialiștii urmează să stabilească toate circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului.
11:50
În după-amiaza zilei de 20 octombrie 2025, salvatorii din nordul țării au fost chemați de urgență să intervină în urma unui accident rutier produs în satul Chiurt, raionul Edineț. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:47. Potrivit informațiilor IGSU, un autoturism de model BMW a derapat și s-a tamponat violent într-un copac. În urma impactului, șoferul – un tânăr în vârstă de 31 de ani – a rămas blocat în interiorul vehiculului. La fața locului a intervenit o echipă de pompieri și salvatori, care a efectuat lucrări de descarcerare pentru a extrage victima. Bărbatul a fost scos în stare conștientă și predat echipajului medical de urgență, fiind transportat ulterior la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de organele competente. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 28 de situații de risc pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
11:20
Aplicarea taxei pe valoare adăugată (TVA) la importul autovehiculelor în Republica Moldova va fi amânată, potrivit anunțului făcut de deputatul PAS, Radu Marian. „Urmare a consultărilor cu conducerea Ministerului Finanțelor și a Serviciului Vamal, vom propune în Parlament amânarea intrării în vigoare a impozitării sub formă de TVA la importul autoturismelor. Se va propune ca noul regim fiscal să intre în vigoare la momentul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a precizat parlamentarul. Inițial, aplicarea TVA la importul mașinilor urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026. Măsura fusese aprobată acum doi ani, în scopul alinierii la standardele fiscale europene și pentru a asigura mai multă simplitate și previzibilitate atât pentru persoanele fizice, cât și pentru agenții economici. Radu Marian a menționat că una dintre condițiile esențiale pentru implementarea acestui nou regim fiscal este funcționarea unui sistem informațional public, care să permită estimarea corectă și transparentă a valorii autoturismelor înainte de vămuire, reducând riscurile de abuzuri și erori. „Deși au fost făcute progrese tehnice importante, există în continuare riscuri privind estimarea valorii unităților de transport, motiv pentru care s-a decis amânarea aplicării TVA”, a explicat deputatul. El a adăugat că modificările legislative necesare pentru menținerea actualului regim fiscal vor fi adoptate în cel mai scurt timp.
Acum 24 ore
18:50
Un echipaj aero-medical SMURD Iași a efectuat luni, 20 octombrie 2025, o misiune de urgență pentru transportul unui bărbat de 45 de ani, cetățean al Republicii Moldova, din Iași la Chișinău, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).Potrivit sursei citate, pacientul a suferit un politraumatism în urma unui accident rutier și a necesitat transferul rapid către Republica Moldova pentru îngrijiri medicale specializate.Pe tot parcursul zborului, bărbatul a fost monitorizat permanent de medicii și paramedicii SMURD, iar starea sa a fost menținută stabilă. Elicopterul a aterizat pe stadionul „Dinamo” din Chișinău, unde pacientul a fost preluat de echipa Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru tratamentele de rigoare.IGSU precizează că aceasta este cea de-a doua misiune aero-medicală SMURD realizată în anul 2025 pentru cetățenii Republicii Moldova, în cadrul cooperării bilaterale dintre serviciile de urgență din România și Republica Moldova.
Ieri
15:50
Uniunea Europeană ia în calcul o schimbare majoră a regulilor de aderare, care ar permite țărilor candidate — inclusiv Republicii Moldova și Ucrainei — să devină membre ale blocului fără a beneficia, în primă fază, de drepturi de vot depline, scrie publicația Politico.eu.Propunerea, aflată încă într-un stadiu incipient, este văzută ca o soluție pentru a debloca procesul de extindere blocat de liderul ungar Viktor Orbán și de alți oficiali europeni sceptici. Ideea principală este ca noile state membre să se bucure de avantajele economice și politice ale aderării, însă să renunțe temporar la dreptul de veto, până când UE își va reforma mecanismele interne de decizie.Reforma propusă ar putea deschide ușa pentru R. Moldova și Ucraina, țări aflate pe drumul integrării europene, dar blocate de vetourile repetate ale Ungariei. Vicepremierul ucrainean Taras Kachka a cerut „soluții creative” pentru accelerarea procesului:„Așteptarea nu este o opțiune. Avem nevoie de o soluție aici și acum. Este important atât pentru Ucraina, cât și pentru Uniunea Europeană”, a declarat Kachka, avertizând că Rusia „testează securitatea Europei nu doar cu drone, ci și prin subminarea unității europene.”În Republica Moldova, perspectiva integrării europene a fost un subiect-cheie în recentele alegeri câștigate de președinta Maia Sandu, iar Bruxellesul consideră că menținerea unei direcții clare pro-europene la Chișinău este esențială pentru stabilitatea regiunii.„În Moldova, credibilitatea perspectivei europene a fost decisivă”, a subliniat comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, citată de Politico. UE caută o soluție pentru blocajul impus de OrbánMai multe state membre, inclusiv Germania, țările nordice și baltice, dar și unele din Europa Centrală, sprijină o formulă de aderare graduală care să permită extinderea fără a fi necesară modificarea tratatelor UE — un proces considerat imposibil de obținut în prezent.„Viitorii membri ar trebui să renunțe temporar la dreptul de veto până la implementarea reformelor instituționale-cheie, precum votul cu majoritate calificată”, a explicat Anton Hofreiter, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.Potrivit Politico, această abordare ar „menține capacitatea de acțiune a Uniunii chiar și într-un format extins”, oferind Moldovei, Ucrainei și altor state candidate, precum Muntenegru, un cadru realist de integrare. Extinderea, armă geopolitică împotriva RusieiBruxellesul privește procesul de extindere ca pe un răspuns strategic la ambițiile expansioniste ale Rusiei. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat anterior că Ucraina și Moldova ar putea adera până în 2030, însă ritmul lent al negocierilor și opoziția unor state membre continuă să frâneze acest obiectiv.„Ucrainenii luptă zilnic de peste trei ani pentru a ține Rusia departe de Europa. Sunt convinsă că statele membre nu vor pune în pericol acest efort”, a mai spus comisara Kos.
15:40
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa, împreună cu partenerii internaționali, s-a apropiat de un posibil final al războiului cu Rusia. Liderul ucrainean a subliniat că acest progres se datorează în mare parte eforturilor președintelui american Donald Trump, relatează RBC-Ucraina.„Ne-am apropiat de un posibil sfârșit al războiului. Vă spun cu certitudine acest lucru. Nu înseamnă că războiul se va încheia imediat, dar președintelui Trump i-a reușit mult în Orientul Mijlociu, iar acum, pe acest val, își dorește să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a afirmat Zelenski.Șeful statului a remarcat că situația din Ucraina „nu are analogii în lume” și că amploarea confruntărilor depășește alte conflicte armate contemporane. „Nu putem compara ceea ce se întâmplă aici cu ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Este un alt nivel de pierderi, de mijloace și de amploare a războiului”, a spus el.Zelenski a amintit că armata ucraineană luptă de peste trei ani împotriva „unei armate mult mai puternice” și că, tocmai din acest motiv, pacea nu poate fi obținută ușor. Totuși, potrivit lui, în ultimele luni s-a conturat „un val politic global” care favorizează încheierea conflictului.„În lume există o dispoziție clară: haideți să ne unim forțele și să punem capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Noi profităm de acest moment pentru a crește presiunea asupra Rusiei – militar și diplomatic”, a declarat liderul ucrainean.Publicația Reuters scrie că, în timpul întrevederii tensionate de vineri dintre Trump și Zelenski, liderul american ar fi sugerat Kievului să accepte anumite concesii teritoriale, ceea ce a provocat nemulțumire în delegația ucraineană. Totuși, Trump a negat ulterior că ar fi cerut cedarea întregului Donbas, afirmând: „Să rămână așa cum este acum. Cred că 78% din teritoriu este deja ocupat de Rusia”.După discuțiile de la Washington, Trump a lansat un apel public la încetarea focului pe linia frontului, apel sprijinit ulterior de Zelenski în declarațiile sale pentru presă.
15:30
Parlamentul de legislatura a XII-a se convoacă în ședința de constituire pe data de 22 octombrie, începând cu ora 10:00. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul de convocare a primei ședințe a Parlamentului nou-ales, după validarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 de către Curtea Constituțională.O nouă legislatură își începe activitatea prin ședința de constituire a Parlamentului. Ședința va fi prezidată de decanul supleant de vârstă din noua componență a Parlamentului, Zinaida Greceanîi. La ședință vor participa Președinta Republicii Moldova, deputații aleși, membrii Curții Constituționale, membrii Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău.În debutul ședinței, Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, va prezenta raportul privind rezultatele alegerilor și validarea mandatelor deputaților aleși. Din momentul prezentării acestui raport, Parlamentul se consideră legal constituit.Ulterior, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va adresa un mesaj deputaților din Parlamentul de legislatura a XII-a.Etapa următoare prevede formarea fracțiunilor parlamentare. Fracțiunile se constituie în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului și sunt alcătuite din cel puțin 5 deputați.Urmează alegerea Președintelui Parlamentului, vicepreședinților şi formarea Biroului permanent. Parlamentul, la propunerea fracțiunilor parlamentare, instituie o comisie pentru efectuarea alegerii Președintelui Parlamentului. Șeful legislativului, odată ales, preia conducerea lucrărilor plenului. Învestirea Președintelui Parlamentului are un caracter ceremonial, marcat și prin înmânarea Stindardului Președintelui Parlamentului de către decanul de vârstă supleant. Stindardul este purtat de Garda de Onoare, iar o copie a acestuia este oferită Președintelui Parlamentului anterior.Ședința va continua cu stabilirea numărului de vicepreședinți ai Parlamentului și alegerea nominală a acestora. Candidaturile sunt înaintate de fracțiunile parlamentare, în conformitate cu reprezentarea politică. Ulterior, se stabilește componența numerică și nominală a Biroului permanent al Parlamentului. Biroul permanent decide înființarea comisiilor permanente. Numărul comisiilor, denumirea, componența numerică şi nominală a fiecărei comisii se va hotărî de Parlament, la propunerea Biroului permanent.
15:00
Procuratura Anticorupție informează că, astăzi, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis demersul procurorilor privind prelungirea măsurii preventive – arestul preventiv – pe un termen de 30 de zile în privința lui Vladimir Plahotniuc.Demersul a fost depus în cadrul dosarului expediat în judecată în lipsa acestuia, vizând un episod din dosarul denumit generic „Frauda bancară”.La fel, astăzi a fost începută cercetarea judecătorească, fiind fixate 28 ședințe de judecată.Dosarul în care este vizat fostul lider democrat este o cauză separată, disjunsă din dosarul de bază „Frauda bancară”. Completul de judecată este format din magistrații Sergiu Stratan (președinte), Olga Bejenari și Ana Cucerescu.Vlad Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie 2025, pe aeroportul din Atena, Grecia, și extrădat în Moldova pe 25 septembrie, fiind adus la Penitenciarul nr. 13. El este vizat în patru cauze penale aflate pe rol.
14:00
Un fost ofițer superior din cadrul Penitenciarului nr. 13 Chișinău a fost condamnat la 3 ani de închisoare, dintre care 2 ani vor fi executați în detenție, iar un an a fost suspendat condiționat pe o perioadă de probă de un an. Sentința a fost pronunțată recent de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, potrivit unui comunicat al Procuraturii municipiului Chișinău. Instanța i-a aplicat, de asemenea, pedeapsa complementară de privare a dreptului de a exercita activități în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru o perioadă de 4 ani. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de transmitere ilegală a obiectelor interzise persoanelor deținute și înlesnirea evadării, ambele săvârșite cu încălcarea atribuțiilor de serviciu. Potrivit anchetei, la data de 5 aprilie 2025, inculpatul a introdus pe teritoriul penitenciarului un telefon mobil și cartele SIM, destinate unei femei deținute, originare din Ucraina. Obiectele au fost aduse în mod tăinuit, prin eludarea măsurilor de control, deși acestea sunt strict interzise în incinta instituțiilor de detenție. Ulterior, la 5 iunie 2025, ofițerul a facilitat evadarea aceleiași persoane, acționând cu intenție directă și în înțelegere cu alte persoane. Pentru a sprijini fuga deținutei, el a ascuns în apropierea penitenciarului 1.500 de lei și 1.500 de euro, precum și buletinul de identitate ucrainean al femeii, sustras ilegal din dosarul ei personal. Deținuta a reușit să evadeze prin deteriorarea gratiilor unei ferestre, fiind ulterior preluată dintr-o localitate din raionul Dubăsari și adăpostită într-un imobil din municipiul Chișinău. Pentru a facilita continuarea eschivării de la executarea pedepsei, inculpatul i-ar fi procurat un telefon mobil și un bilet de călătorie spre o localitate din nordul țării. În fața instanței, fostul ofițer și-a recunoscut integral vina, declarând că a acționat din milă față de persoana deținută.
12:50
Detalii șocante ies la iveală în cazul jafului spectaculos de la Muzeul Luvru din Paris, petrecut în weekend. Potrivit Le Parisien, hoții au reușit să fure nouă obiecte istorice de o valoare inestimabilă, aparținând cândva familiei imperiale franceze. Printre acestea se numără bijuterii, două coroane, un colier din smaralde, cercei cu safire, o broșă din 1855 și o tiară împodobită cu peste 4.000 de perle și diamante, care a aparținut împărătesei Eugenia. Conform The New York Times, printre piesele dispărute se află și colierul dăruit de Napoleon soției sale, Maria-Luiza, precum și un decor în formă de fundă cu 2.500 de pietre prețioase. Hoții ar fi încercat să fure și coroana împărătesei Eugenia, însă au abandonat-o atunci când au fost surprinși de pază. Postul BFMTV a publicat imagini din timpul jafului, surprinse de camerele de supraveghere. În înregistrare se vede un bărbat îmbrăcat în salopetă, care se dă drept muncitor și sparge o vitrină din celebra Galerie Apollon, în timp ce turiștii trec pe lângă el fără să bănuiască nimic. Poliția franceză a confirmat că unul dintre obiectele furate a fost deja recuperat, însă nu a oferit detalii despre care anume. Investigațiile continuă, iar anchetatorii nu exclud varianta unei grupări specializate în furturi de artă, cu o rețea bine organizată în spate. Jaful, comis „la vedere”, a ridicat semne serioase de întrebare privind securitatea muzeului care adăpostește unele dintre cele mai valoroase opere de artă din lume. Ministerul Culturii a promis o evaluare urgentă a sistemelor de protecție, în timp ce opinia publică franceză este revoltată de ușurința cu care hoții au reușit să acționeze în inima celui mai vizitat muzeu al lumii.
11:50
Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) își exprimă îngrijorarea profundă față de declarațiile președintei Maia Sandu privind aplicarea unui proces de vetting pentru avocați, calificând o asemenea propunere drept „inadmisibilă și contrară principiilor statului de drept”. Într-un comunicat oficial, UARM amintește că profesia de avocat este una independentă și autonomă, conform legislației naționale, iar evaluarea externă a avocaților nu este prevăzută de nicio normă legală. Uniunea consideră că inițiativa vettingului ar constitui o ingerință directă în exercitarea liberă a profesiei și ar putea fi percepută ca o formă de intimidare din partea celei mai înalte funcții în stat. Declarațiile Maiei Sandu au fost făcute recent, când aceasta a spus public că „și avocații ar trebui să treacă printr-un proces de vetting, pentru că trebuie să fie oameni onești și să-și demonstreze sursa veniturilor”, adăugând că „au fost foarte multe abuzuri comise, inclusiv cu participarea unor avocați”. Uniunea Avocaților a reacționat ferm, amintind că astfel de afirmații generalizatoare, fără dovezi concrete, afectează reputația întregii profesii și pot submina încrederea publică în rolul avocatului ca garant al dreptului la apărare. „Ideea vettingului pentru avocați nu are temei legal și reprezintă o încercare de control politic asupra unei profesii libere. Avocații nu sunt funcționari publici, nu exercită puterea de stat și nu pot fi supuși unor verificări externe impuse de autorități”, subliniază Uniunea. Organizația reamintește că a solicitat anterior Președinției să prezinte numele avocaților și cazurile concrete în care aceștia ar fi comis abuzuri sau ar fi făcut parte din grupări criminale — însă până în prezent nu a fost furnizat niciun răspuns. UARM amintește, de asemenea, că Republica Moldova a semnat Convenția Consiliului Europei privind protecția profesiei de avocat (Luxemburg, 2025), angajându-se să prevină orice ingerință politică în activitatea avocaților. „Autonomia avocaturii nu este negociabilă. Orice tentativă de control extern constituie o amenințare directă la adresa statului de drept și a dreptului constituțional la apărare”, se arată în comunicat. Uniunea Avocaților face apel la Președinție să respecte rolul constituțional al avocatului și să promoveze dialogul instituțional în locul declarațiilor publice care pot fi interpretate drept presiuni asupra profesiei. UARM își reafirmă deschiderea pentru reforme reale și transparente, dar insistă că orice inițiativă legislativă privind profesia de avocat trebuie discutată și agreată cu organele profesiei, în conformitate cu Constituția și obligațiile internaționale asumate de Republica Moldova.
10:40
Jurnalistul Gheorghe Gonța a anunțat că președinta Maia Sandu i-a trimis o cerere prealabilă prin avocatul său, prin care îi solicită să dezmintă afirmațiile făcute într-un editorial video, să-și ceară scuze publice, să șteargă materialul din spațiul online și să-i achite 100 de mii de lei drept despăgubire morală. În caz contrar, potrivit documentului, șefa statului îl va acționa în judecată. „Maia Sandu îmi cere 100 de mii de lei. (…) În caz contrar, mă va acționa în judecată. Ne vedem la proces”, a scris Gonța pe rețelele sociale, anunțând că nu intenționează să cedeze presiunilor. Cazul a pornit după publicarea editorialului video intitulat „Cine sunt, de fapt, cei mai mari pro-ruși din Moldova?”, în care jurnalistul a pus sub semnul întrebării sinceritatea discursului pro-european al actualei guvernări. Gonța a prezentat exemple și cifre prin care a susținut că Maia Sandu și partidul său, PAS, ar fi ajuns să repete schemele de corupție pe care le reproșau altor politicieni. „Schema de corupție în care dna Sandu îl acuza pe Plahotniuc și Dodon i-a adus ei înseși, se pare, nu mai puțin de 140 de milioane de dolari din mâinile separatiștilor pro-ruși”, afirmă jurnalistul în editorial. Deocamdată, Președinția nu a oferit o reacție publică la acuzațiile și declarațiile lui Gheorghe Gonța.
10:00
Un tânăr a murit, după ce motocicleta cu care se deplasa a fost implicată într-un grav accident. Tragedia a avut loc ieri-seara, în jurul orei 19:35, în localitatea Căbăiești, din raionul Călărași, susțin sursele PulsMedia.MD.Este vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani care se deplasa cu o motocicletă de model Kayo fără plăcuțe de înmatriculare. Din motive încă nestabilite de anchetă, dânsul ar fi pierdut controlul ghidonului, iar motocicleta a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un gard de pe acostament.Tânărul s-a ales cu traumatisme grave și a fost transportat la spital, însă din nefericire medicii nu l-au putut salva. Acesta a murit pe patul de spital, la scurt timp după internare. Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Mai mult de 2 zile în urmă
17:30
Un jaf de proporții a avut loc astăzi la Paris, chiar în cel mai renumit muzeu din lume – Louvre-ul. Potrivit autorităților franceze, hoții au sustras mai multe bijuterii de mare valoare din galeria Apollo, secțiunea care găzduiește colecția istorică a lui Napoleon Bonaparte și a împărătesei Joséphine de Beauharnais.Ministrul francez al Culturii, Rachida Dati, a confirmat incidentul, precizând că jaful a avut loc în timpul orelor de deschidere și că a fost declanșată o anchetă amplă. Potrivit publicației Le Parisien, operațiunea a durat doar șapte minute, iar atacatorii au acționat cu precizie militară.Surse din poliție afirmă că patru persoane sunt implicate: două dintre ele s-au deplasat pe scutere, iar alte două s-au deghizat în muncitori, purtând veste reflectorizante pentru a pătrunde în clădire. Profitând de faptul că o parte a muzeului se află în renovare, aceștia au folosit un lift de marfă pentru a ajunge la galeria vizată.În timpul jafului, indivizii au spart ferestrele și au furat nouă bijuterii din colecția istorică, însă nu au reușit să ia celebrul diamant „Regent” de 140 de carate, una dintre piesele de rezistență ale muzeului. În fuga lor, hoții ar fi aruncat o coroană deteriorată a împărătesei Joséphine.Poliția franceză desfășoară o vânătoare națională pentru capturarea făptașilor, iar autoritățile nu exclud ca aceștia să fi avut complicități interne.
11:20
Astăzi, 19 octombrie, comunitatea juriștilor din Republica Moldova își sărbătorește ziua profesională – Ziua Juristului, o ocazie de a recunoaște rolul esențial pe care acești specialiști îl au în promovarea justiției și consolidarea statului de drept.Cu acest prilej, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a transmis un mesaj de felicitare tuturor juriștilor din țară, subliniind importanța profesiei în funcționarea unei societăți democratice și în parcursul european al Republicii Moldova.„Ziua Juristului ne reamintește că profesia pe care o practicăm modelează societatea și determină credibilitatea statului de drept. Prin fiecare decizie bine fundamentată, opinie argumentată și acțiune corectă, juristul face legea vizibilă și justiția palpabilă pentru cetățean”, a menționat ministra.Veronica Mihailov-Moraru a adăugat că a fi jurist „înseamnă mai mult decât a consulta și a aplica legea”, implicând discernământ, integritate și curajul de a rămâne fidel principiilor profesionale, chiar și în fața provocărilor.În mesajul său, ministra a evidențiat și rolul crucial al comunității juridice în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, subliniind că juriștii se află „în prima linie a negocierilor pentru aderare” și contribuie direct la consolidarea statului de drept.„Integritatea dumneavoastră contribuie la consolidarea încrederii în justiție și la reafirmarea juristului ca unul dintre pilonii esențiali ai bunei guvernări într-o societate democratică”, a conchis ministra Justiției.
18 octombrie 2025
14:30
Poziția adoptată de președintele american Donald Trump în urma întrevederii cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski i-a surprins pe partenerii europeni, scrie publicația Axios, citând surse apropiate discuțiilor.Potrivit relatării, discuția dintre cei doi lideri a durat aproximativ două ore și jumătate și s-a desfășurat într-o atmosferă calmă, însă Trump a avut o atitudine fermă și a transmis clar că prioritatea sa este acum diplomația.„Nimeni nu a ridicat tonul, dar poziția lui Trump a fost una dură. A dat de înțeles că îl interesează soluționarea conflictului prin mijloace diplomatice”, afirmă o sursă citată de Axios. Zelenski a cerut garanții privind livrările de armamentPentru președintele ucrainean, principalul obiectiv al întrevederii a fost obținerea unor garanții ferme din partea Washingtonului privind furnizarea de rachete Tomahawk și alte sisteme de armament esențiale pentru apărarea Ucrainei. Totuși, Trump nu a oferit aceste angajamente, potrivit surselor.Întâlnirea s-a încheiat când liderul american ar fi spus: „Cred că am terminat. Vom vedea ce se va întâmpla săptămâna viitoare”, făcând referire la negocierile planificate cu Rusia. Reacții în EuropaDupă întrevederea dintre Trump și Zelenski, mai mulți lideri europeni ar fi fost surprinși de tonul și poziția președintelui american, notează Axios. Ulterior, aceștia au făcut declarații publice de sprijin pentru Ucraina, ceea ce sugerează că discuțiile de la Washington nu au adus rezultatele așteptate de Kiev.Publicația conchide că reacțiile de la Bruxelles și din capitalele europene reflectă îngrijorarea față de o posibilă schimbare de abordare a administrației Trump în privința sprijinului militar acordat Ucrainei.
11:40
Ancheta privind deflagrația devastatoare din Sectorul 5 din București, soldată cu trei morți și 17 răniți, ridică tot mai multe semne de întrebare. Anchetatorii vor să afle acum cine a redeschis alimentarea cu gaze în blocul unde, potrivit Distrigaz, furnizarea fusese sistată încă de joi. Locatarii spun că vinovat ar fi un vecin, decedat în explozie, însă adevărul e îngreunat de declarații contradictorii între autorități și martori. Contradicții între ANRE și DistrigazPotrivit ANRE, compania Distrigaz ar fi transmis că a constatat ruperea sigiliului la branșamentul de gaze în jurul orei 9:30, după care s-a produs explozia. Totuși, mărturiile din teren și imaginile surprinse de camere arată că tragedia s-a produs imediat după ora 9:00.Directorul general al Distrigaz, Dan Pintilie, susține că echipa companiei se afla în drum spre bloc când s-a produs deflagrația: „Echipa s-a dus din nou acolo, iar când a ajuns, s-a produs explozia.” Cine a rupt sigiliul?Blocul fusese debranșat joi, după ce s-au sesizat scurgeri de gaze, iar robinetul de alimentare fusese sigilat în prezența pompierilor. Cu toate acestea, locatarii afirmă că mirosul de gaz a persistat peste noapte, iar senzorii din blocul vecin s-ar fi declanșat.„Era o scurgere de gaze. Au venit cei de la gaze aseară, nu știu ce au făcut. Iar astăzi, un vecin a dat drumul la gaze! Vecinul cred că e decedat, săracul”, a povestit o locatară.Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a confirmat ipoteza unei intervenții neautorizate: „Se bănuiește că cineva a dat drumul la gaz și a rupt sigiliul într-un mod neautorizat.” Suspiciuni privind intervenția unei firmeUn alt locatar susține că după sigilarea robinetului, administratora blocului ar fi apelat la o firmă agreată de ANRE pentru repornirea gazului. „Seara, pe la cinci, au venit, au rupt sigiliul și au zis că ne costă 1.500 de lei să ne lase gazul până mâine. Când am refuzat, au plecat, dar sigiliul a rămas rupt”, a declarat Ionuț Găinaru, locatar, pentru Observator.Firma vizată neagă acuzațiile: „Nu am intervenit asupra sigiliului. Doar am constatat că instalația nu îndeplinea condițiile și am refuzat contractul”, a transmis un reprezentant al companiei. Modificări ilegale și risc de prăbușireDeflagrația a afectat grav structura de rezistență a imobilului, construit în 1981 și având 108 apartamente. Peretele dintre bucătărie și balcon fusese eliminat la etajele 5 și 6, pentru extinderea spațiului, iar explozia s-a produs într-o sufragerie unde, în mod normal, nu ar fi trebuit să existe conducte de gaz.„S-au făcut modificări structurale de-a lungul anilor, ceea ce a slăbit integritatea clădirii”, afirmă surse din anchetă. Blocul riscă acum să fie demolat, iar accesul locatarilor a fost interzis complet.„Nimeni nu mai poate intra să-și ia bunurile. O tragedie se poate întâmpla oricând”, a avertizat Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei. Locatarii, evacuați și cazați temporarCei peste 400 de locatari evacuați vor fi cazați temporar în hoteluri, costurile fiind acoperite de Primărie. Ulterior, autoritățile promit să le ofere locuințe sociale sau chirie compensată la prețul pieței.Peste 170 de apartamente aveau asigurare facultativă, astfel că o parte dintre proprietari ar putea primi despăgubiri. Primele estimări indică pagube de aproximativ 9 milioane de euro.
11:20
Președintele american Donald Trump a comentat întâlnirea sa cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, care a avut loc la Casa Albă, declarând că discuția a fost „foarte interesantă și prietenoasă”, însă a subliniat că este timpul ca părțile implicate să pună capăt războiului și să ajungă la o înțelegere.„I-am spus președintelui Zelenski, așa cum i-am recomandat și președintelui Putin, că este timpul să se oprească uciderile și să se încheie un acord. S-a vărsat destul sânge. Liniile teritoriale sunt deja stabilite prin război și curaj. Ei trebuie să se oprească acolo unde sunt, să declare amândoi victoria și să lase istoria să decidă. Gata cu focurile de armă, gata cu morțile și cheltuielile uriașe. Războiul acesta nu ar fi început niciodată dacă eu aș fi fost președinte”, a spus Trump.Liderul de la Casa Albă a insistat asupra ideii unei încetări imediate a focului „pe linia frontului, oriunde s-ar afla aceasta”, afirmând că orice alt scenariu ar complica definitiv șansele de pace. Discuție tensionată și fără promisiuni privind armele TomahawkPotrivit CNN, întâlnirea a fost „tensionată, sinceră și pe alocuri inconfortabilă”. Jurnaliștii notează că Trump i-a transmis lui Zelenski că Ucraina nu va primi deocamdată rachete de croazieră „Tomahawk”.Surse citate de Axios susțin că Trump obișnuiește să oscileze între promisiuni privind sprijinul militar pentru Kiev și rezerve exprimate după discuțiile cu Vladimir Putin.„Trump pare să aplice lecțiile din negocierile din Orientul Mijlociu, preferând o avansare rapidă spre o soluție, chiar dacă detaliile rămân neclare”, comentează CNN. Zelenski: „Sunt realist”Întrebat de un jurnalist dacă este mai optimist în privința livrărilor de armament după întâlnirea cu Trump, președintele ucrainean a răspuns: „Sunt realist”.Zelenski a precizat că SUA nu au luat încă o decizie privind livrarea de rachete Tomahawk, menționând că Washingtonul „nu dorește o escaladare a conflictului”. El a adăugat că în cadrul întrevederii nu s-a discutat nici despre posibile atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei și nici despre noi sancțiuni împotriva Moscovei. „Să se oprească acolo unde sunt”Mesajul președintelui american sugerează clar susținerea unei încetări a focului „de facto” pe pozițiile actuale ale frontului.„Ei trebuie să se oprească acolo unde sunt. Să declare amândoi victoria și să lase istoria să decidă”, a scris Trump pe rețelele sale sociale.Zelenski, la rândul său, a părut să susțină ideea, afirmând ulterior: „Trump are dreptate — trebuie să ne oprim acolo unde suntem și să începem să vorbim despre pace”.Potrivit presei internaționale, în timp ce Rusia continuă să ceară recunoașterea anexării celor patru regiuni ucrainene, surse diplomatice susțin că Vladimir Putin ar fi dispus să își reducă cererile la controlul integral al regiunilor Donețk și Luhansk, acceptând o eventuală linie de demarcație stabilită pe actualul front.
17 octombrie 2025
22:50
Președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski s-au întâlnit la Casa Albă, în cadrul unei întrevederi care a atras atenția presei internaționale. Casa Albă a publicat imagini de la începutul discuțiilor, însă dialogul a fost greu de auzit. Trump a deschis întrevederea într-o notă informală, complimentându-l pe Zelenski: „Cred că arătați foarte bine în acest sacou. E foarte stilat. Îmi place.”Trump a anunțat că, la viitoarea sa întâlnire cu Vladimir Putin – posibilă la Budapesta – Zelenski va fi „pe fir”, menționând că „între cei doi există multă ostilitate”.Președintele SUA a confirmat că printre subiectele abordate se numără transferul de rachete Tomahawk către Ucraina. „Avem nevoie de Tomahawk și de multe alte arme. Dar poate e mai bine să încheiem războiul fără ele”, a spus Trump. El a adăugat că Statele Unite sunt interesate de dronele ucrainene, pe care le consideră „foarte bune”.Liderul de la Casa Albă a declarat că a discutat recent cu Vladimir Putin timp de două ore și jumătate: „Putin vrea să pună capăt războiului. Cred că și Zelenski vrea asta. Acum trebuie doar să o facem.”Trump a calificat atacurile asupra teritoriului rus cu arme americane cu rază lungă drept o escaladare, dar a adăugat că „vom discuta despre asta”.Întrebat dacă mai crede în posibilitatea ca Ucraina să recupereze toate teritoriile pierdute, Trump a răspuns ambiguu: „Niciodată nu știi ce se va întâmpla. Războiul și pacea sunt imprevizibile.”Întrebat despre diferențele dintre diplomația lui Joe Biden și cea a lui Trump, Zelenski a spus: „Trump are șansa să încheie războiul. Biden nu mai este președinte, deci nu o poate face.”Trump a completat imediat: „Diferența e simplă — unul este extrem de competent, celălalt extrem de incompetent.”Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth, a purtat o cravată în culorile drapelului Rusiei, detaliu remarcat de jurnaliști. În timpul discuțiilor, Trump l-a întrebat pe Zelenski ce părere are despre o idee de tunel între Rusia și Alaska – propunere respinsă de liderul ucrainean.Zelenski i-a sugerat lui Trump un schimb: sute de drone ucrainene în locul rachetelor Tomahawk. Trump a spus că dorește să transforme conflictul Rusia–Ucraina în „al nouălea război” pe care îl va soluționa.După partea publică a întrevederii, jurnaliștii au fost rugați să părăsească sala. Trump și Zelenski au continuat cu un prânz de lucru, iar declarațiile suplimentare urmează să fie publicate ulterior.
17:00
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) avertizează populația privind riscurile grave ale consumului de ciuperci culese din natură, după ce, de la începutul acestei săptămâni, au fost raportate șapte cazuri de intoxicație în două localități din țară.Primul caz a fost înregistrat pe 14 octombrie 2025, în orașul Nisporeni, unde două femei, în vârstă de 61 și 40 de ani, au ajuns în stare gravă la spital după ce au consumat ciuperci. Cele două erau rude și au prezentat simptome severe de intoxicație la scurt timp după masă. După intervenția echipei medicale de urgență, pacientele au fost transportate la spital pentru tratament specializat.Al doilea caz s-a produs pe 16 octombrie, în satul Danu, raionul Glodeni, unde cinci membri ai aceleiași familii – trei bărbați (de 22, 27 și 60 de ani) și două femei (de 22 și 43 de ani) – au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat ciuperci culese din pădure și preparate în condiții casnice. Toți au acuzat grețuri, vărsături și stări de slăbiciune, fiind ulterior spitalizați.Potrivit CNAMUP, numărul intoxicațiilor este în creștere, majoritatea cazurilor fiind înregistrate în mediul rural, unde oamenii păstrează tradiția de a consuma ciuperci culese din natură.În perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2025, echipele de urgență au fost solicitate pentru 11 cazuri de intoxicație cu ciuperci, dintre care 10 persoane au necesitat spitalizare.Autoritățile medicale recomandă populației să evite consumul ciupercilor necunoscute sau culese din locuri nesigure, întrucât simptomele intoxicației pot apărea la câteva minute sau chiar la câteva ore după consum. Acestea includ grețuri, vărsături, amețeli, tulburări de vedere și, în cazuri severe, halucinații.În caz de suspiciune de intoxicație, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112, fără a încerca tratamente improvizate.„Protejați-vă sănătatea și a celor dragi – nu consumați ciuperci de proveniență necunoscută”, avertizează CNAMUP.
14:50
Declarațiile președintei Maia Sandu privind necesitatea unei reforme a avocaturii și ideea ca și avocații să fie supuși unui proces de vetting au provocat reacții vehemente în rândul juriștilor și al avocaților din Republica Moldova.În cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, șefa statului a spus că este nemulțumită de situația din sistemul avocaturii, unde, potrivit ei, „au fost comise multe abuzuri”.„Nu vă supărați, dar cred că ar trebui să facem un vetting și avocaților. Și avocații trebuie să fie oameni onești, să-și demonstreze sursa veniturilor. Trebuie o reformă a avocaturii, nu sunt mare specialist, dar trebuie să revenim la acest subiect”, a declarat Maia Sandu.Președinta a adăugat că „au fost multe abuzuri comise și unii avocați au participat la acestea”, precizând însă că „există și oameni corecți și onești” în profesie.Declarațiile au fost interpretate de o parte a juriștilor drept o ingerință periculoasă în independența profesiei de avocat, generând un val de critici publice. Olesea Stamate: „Sper că a fost o exprimare nereușită”Fosta președintă a Comisiei juridice din Parlament, Olesea Stamate, a reacționat prompt, afirmând că speră ca afirmațiile Maiei Sandu să fi fost „o exprimare nefericită”, și nu o intenție reală.„Dacă însă chiar asta a vrut să zică, această declarație denotă lipsa înțelegerii a ce înseamnă vettingul. Evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor a fost o măsură excepțională, care nu poate fi extinsă. Vettingul avocaților ar fi un nonsens”, a scris Stamate.Ea a adăugat că președinta ar trebui să se concentreze pe legea privind avocatura, aflată din nou în Parlament, și a îndemnat breasla avocaților să propună propriile soluții de transparență și integritate, fără intervenția politicului. Ion Cojocari: „O ingerință gravă în independența apărării”Avocatul Ion Cojocari consideră că o astfel de inițiativă ar fi contrară principiilor statului de drept și ar submina dreptul cetățeanului la o apărare liberă și independentă.„Profesia de avocat funcționează în baza autonomiei și autofinanțării. Statul nu are nicio contribuție instituțională sau financiară. Orice formă de control extern, fie vetting, fie evaluare, ar fi o ingerință gravă. Într-un stat de drept, avocatul nu cere aprobarea statului pentru a apăra un om”, a declarat Cojocari.El a invocat principiile ONU și recomandările Consiliului Europei, care garantează independența profesiei de avocat și interzic orice presiune sau control politic asupra acesteia. Victor Pruteanu: „O tentativă de control politic”Juristul Victor Pruteanu a mers mai departe, numind propunerea președintei „o lovitură directă la adresa statului de drept”.„Avocații nu sunt funcționari publici și nu exercită puterea statului. Ei apără oamenii în fața statului. A supune avocații unui control politic înseamnă a subordona apărarea cetățeanului voinței celor aflați la putere. Vettingul avocaților nu este o reformă, ci o amenințare politică mascată”, a spus Pruteanu.El a avertizat că aplicarea unui astfel de mecanism ar crea un precedent periculos și ar compromite principiile democratice și constituționale ale Republicii Moldova.Declarațiile Maiei Sandu vin în contextul în care legea privind avocatura urmează să fie reexaminată de noul Parlament, după ce, în vară, șefa statului a retrimis proiectul legislativ spre revizuire.
13:40
Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, ales deputat în noul legislativ pe lista blocului „Patriotic”, a anunțat că refuză să deschidă prima ședință a Parlamentului, deși, potrivit regulamentului, această atribuție îi revine decanului de vârstă. Într-o declarație emisă pe 17 octombrie, liderul comuniștilor a criticat actuala guvernare și a afirmat că alegerile parlamentare nu au reflectat voința reală a cetățenilor, fiind „parțial libere” și „parțial democratice”. „Pot eu să-mi permit să deschid prima ședință a acestui Parlament? Da, există tradiții, există regulament. Dar mai există și demnitate politică, iar aceasta nu îmi permite nici măcar pentru câteva minute să mă așez în fotoliul prezidențial. Sunt sigur că se va găsi mai mult de un doritor să o facă. Iar locul meu este alături de tovarășii mei de partid și de alegătorii noștri”, a declarat Vladimir Voronin. Fostul șef de stat a mai spus că noul legislativ „nu reflectă preferințele reale ale societății moldovenești” și a acuzat guvernarea PAS de manipulare electorală și folosirea resurselor administrative în campanie. Conform Regulamentului Parlamentului, ședința de constituire a legislativului nou-ales este prezidată de cel mai în vârstă deputat, până la alegerea președintelui sau a unuia dintre vicepreședinți. În urma refuzului lui Voronin, prima ședință a Parlamentului urmează să fie deschisă de al doilea cel mai în vârstă deputat — dirijorul Nicolae Botgros, în vârstă de 72 de ani, ales pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
13:30
Renumitul chitarist al formației „Noroc”, Alexandru Cazacu, una dintre figurile emblematice ale muzicii ușoare din Republica Moldova, a trecut în eternitate. Anunțul trist a fost făcut astăzi de Ministerul Culturii, care i-a adus un omagiu artistului ce a marcat o epocă prin talentul și rafinamentul său. Născut la 7 noiembrie 1949, în satul Acui, raionul Cantemir, Alexandru Cazacu și-a descoperit pasiunea pentru muzică încă din copilărie. A studiat la școala de muzică din localitate, apoi la instituțiile „E. Coca” și „Ștefan Neaga”, la clasa de baian. În 1967, după ce a obținut locul I la concursul republican al baianiștilor, și-a cumpărat prima chitară – instrumentul care avea să-i definească destinul artistic. După admiterea la Conservator, Cazacu a fost invitat de maestrul Mihai Dolgan să se alăture legendarei formații „Noroc”, devenind, din 1969 și până în 1980, chitaristul solo al ansamblului. Alături de fratele său, Anatol Cazacu, a contribuit la crearea inconfundabilului sunet „Noroc” și a participat la turnee și festivaluri internaționale, inclusiv la Festivalul de la Bratislava. De-a lungul carierei sale, artistul a colaborat cu nume mari ale scenei din spațiul ex-sovietic și din România – Iurie Antonov, „Vesiolîie rebeata”, Sofia Rotaru, „Mondial” și „Phoenix” –, fiind apreciat pentru virtuozitatea și sensibilitatea sa muzicală. După o perioadă petrecută peste hotare, în anii ’90, Cazacu a revenit la Chișinău, unde a activat ca regizor de sunet la Palatul Republicii. În 2008, împreună cu fratele său, a lansat albumul „Remember”, o colecție de aranjamente ale pieselor interpretate de-a lungul timpului în cadrul formației „Noroc”. Ulterior, a continuat activitatea artistică alături de fiul său, conducătorul formației „Dor”, ducând mai departe tradiția muzicală a familiei. Pentru contribuția sa excepțională la dezvoltarea culturii naționale, Alexandru Cazacu a fost distins, în anul 2009, cu titlul onorific „Artist al Poporului”. „Prin dispariția sa, cultura muzicală a Republicii Moldova pierde un artist de mare talent și rafinament, un om care și-a dăruit întreaga viață scenei și publicului. O legendă a „Norocului””, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan. Ministerul Culturii transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au admirat și prețuit pe Alexandru Cazacu – chitaristul care a scris, prin sunetele sale, o pagină de aur în istoria muzicii moldovenești.
12:10
O explozie puternică a zguduit în această dimineață cartierul Rahova din București, în apropierea Liceului „Dimitrie Bolintineanu”. Deflagrația s-a produs într-un bloc de opt etaje de pe Calea Rahovei, spulberând pereții și provocând panică printre locatari. Bilanțul este tragic: trei persoane și-au pierdut viața, inclusiv o femeie însărcinată de 24 de ani, iar alte 17 au fost rănite. Etajele 5 și 6 ale imobilului sunt complet distruse, iar blocul prezintă risc major de colaps, potrivit autorităților. La fața locului acționează zeci de echipaje de pompieri, polițiști și medici de urgență. Circulația în zonă este complet blocată. „Blocul este cu risc de prăbușire, motiv pentru care rog locatarii să nu intre în clădire. Situația este în dinamică și foarte periculoasă”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care a precizat că, potrivit primelor date, explozia ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Arafat a explicat că o parte din blocul în formă de „U” a fost avariată semnificativ, iar zona a fost complet evacuată. „Rugăm oamenii să nu încerce să intre în bloc pentru a-și recupera bunurile, pentru că există risc de colaps. Dacă se întâmplă ceva, se întâmplă în secunde”, a avertizat șeful DSU. Martorii descriu scene de groază: „Explozia a fost ca o bombă. A zguduit toate ferestrele din jur. Balconul meu e căzut complet, iar totul e plin de praf și moloz”, a spus o locatară pentru presa locală. O altă victimă a fost aruncată zeci de metri și izbită de un bloc vecin în urma suflului violent al deflagrației. Fațada clădirii s-a prăbușit parțial, iar bucăți de beton și elemente de construcție au căzut peste mașinile din parcare, provocând distrugeri masive. Primăria Municipiului București a anunțat măsuri urgente de sprijin pentru sinistrați. Edilul interimar Stelian Bujduveanu a declarat că persoanele evacuate vor fi relocate în locuințele de necesitate ale Primăriei, iar dacă acestea nu vor fi suficiente, municipalitatea va închiria apartamente pe piața liberă pentru a le asigura adăpost. „Avem locuințe de necesitate pentru astfel de situații. Dacă nu vor fi suficiente, vom plăti chirii pentru a-i reloca pe oameni. Acesta este planul Primăriei pentru a contribui la intervenție”, a spus Bujduveanu pentru Antena 3 CNN. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale deflagrației. Zona rămâne complet izolată, iar echipele de intervenție verifică stabilitatea clădirii.
12:00
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și echipa sa au fost luați prin surprindere de declarația președintelui american Donald Trump, care a anunțat că a convenit cu Vladimir Putin organizarea unei noi întrevederi la Budapesta, relatează Axios. Potrivit sursei citate, Zelenski, aflat joi la Washington pentru o vizită oficială, manifesta în ultimele zile un optimism prudent înaintea întrevederii cu liderul de la Casa Albă. Kievul spera că Trump va aproba transferul către Ucraina al rachetelor de croazieră cu rază lungă de acțiune Tomahawk. Însă, la scurt timp după aterizarea avionului prezidențial ucrainean pe baza militară Andrews, a devenit cunoscut faptul că Trump discutase deja cu Putin și convenise o întâlnire cu acesta la Budapesta — capitala unei țări percepute la Kiev drept una dintre cele mai puțin prietenoase față de Ucraina. „Președintele ucrainean și echipa sa au fost surprinși de anunțul lui Trump privind discuția cu Vladimir Putin și acordul pentru o întrevedere în Ungaria”, scrie Axios. Donald Trump a declarat anterior că a ajuns la un acord cu Putin privind o întâlnire la Budapesta, fără a preciza data exactă, menționând doar că summitul ar putea avea loc în următoarele două săptămâni. Potrivit Bloomberg, vestea a generat neliniște la Kiev, dar și printre aliații europeni ai Statelor Unite. Experta Centrului pentru o Nouă Securitate Americană, Celeste Wallander, avertizează că, în cazul în care întrevederea nu va produce rezultate concrete, „Putin ar putea transmite lumii semnalul că el este cel care controlează situația”.
10:20
Poliția de Frontieră anunță că, în prezent, pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost depistat un bagaj în care s-ar putea afla o substanță explozivă. Potrivit comunicatului oficial, polițiștii de frontieră au intervenit operativ pentru evacuarea pasagerilor și a angajaților aeroportului. La fața locului se află subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, care verifică bagajul suspect. Procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar, iar autoritățile avertizează că pot apărea modificări în orarul zborurilor planificate pentru astăzi. Poliția de Frontieră recomandă călătorilor care urmează să zboare din Chișinău să verifice în timp real statutul zborurilor pe panoul online al aeroportului.
10:10
Alexandru Munteanu, desemnat de PAS pentru funcția de prim-ministru, a vorbit deschis la PRO TV despre parcursul său profesional, veniturile sale și acuzațiile privind companiile înregistrate în paradisuri fiscale.Fost profesor universitar și om de afaceri cu experiență în investiții internaționale, Munteanu a respins speculațiile potrivit cărora ar fi lipsit din Moldova timp de două decenii:„Informația care a apărut despre mine că nu am fost în Moldova 20 de ani – nu este adevărată. Am venit foarte des, sunt legat de Alianța Franceză.”El a subliniat că experiența sa economică este cea care îl recomandă pentru funcția de premier:„Ar fi arogant din partea mea să vorbesc despre mine, dar trebuie să o fac: am o diversitate de experiențe – macroeconomică, micro, investiții, restructurări. Am fost membru în consiliul a circa 30 de companii și am creat împreună cu partenerii germani ProCredit, un proiect care a sprijinit dezvoltarea IMM-urilor din Moldova.”Întrebat despre averea personală, Munteanu a declarat:„Eu nu mă consider o persoană foarte bogată. Nu am avioane, yahturi, dar am suficiente mijloace ca să-mi asigur familia. Am investit mult în educația copiilor, am doi fii, unul născut în SUA, altul în Moldova. Vreau să am libertatea să călătoresc. Anul acesta, spre exemplu, am vizitat Maramureșul – a fost extraordinar.”Referindu-se la firmele sale înregistrate în zone offshore, Munteanu a precizat că este vorba despre jurisdicții „albe”, recunoscute internațional:„Trebuie să înțelegem că paradisurile fiscale sunt diferite. În SUA, statul Delaware e o zonă offshore, dar nu e paradis. Noi folosim jurisdicții precum Cipru sau British Virgin Islands, unde se aplică legea britanică – una dintre cele mai bune pentru guvernarea corporativă. Ele sunt în zona albă. În astfel de jurisdicții se plătesc impozite. Nu trebuie să le confundăm cu Belize, care e în zona neagră, folosită în furtul miliardului.”Munteanu a amintit și despre Ordinul Legiunii Franceze, primit în 1989 pentru crearea Alianței Franceze din Moldova:„Am primit distincția pentru crearea Alianței Franceze – care a devenit una dintre cele mai mari din Europa.”În prezent, el locuiește temporar la hotel, glumind că a venit „cu one way ticket”, pregătit să se dedice integral noii funcții.
09:00
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii Moldova de Legislatura a XII-a. Conform Decretului prezidențial, prima ședință a noului Legislativ va avea loc miercuri, 22 octombrie curent, începând cu ora 10:00. În cadrul acesteia, deputații urmează să aleagă organele de conducere și de lucru ale Parlamentului și să inițieze procedurile pentru învestirea unui nou Guvern.
16 octombrie 2025
22:50
Potențialul prim-ministru al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, propus de PAS, a vorbit în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV despre momentul în care a acceptat să preia responsabilitatea conducerii viitorului Guvern.„Coșmarul cel mai mare era în trecut – dacă nu reușeam ceva. Am primit propunerea de la doamna președinte și apoi nu am dormit două nopți. Eram cu planuri de vacanță, universități, și m-am trezit brusc cu o mare responsabilitate. Având tot respectul față de doamna președinte, am decis să accept propunerea”, a declarat Munteanu.El a explicat că motivația sa ține mai puțin de ambiție personală și mai mult de sentimentul datoriei față de țară:„Doamna președinte a fost foarte convingătoare. Eu nu pot spune nu când un președinte al țării mă cheamă la datorie. Așa m-au educat părinții. Când țara te cheamă – nu ai cum să spui nu. Este locul în care m-am născut și vreau să realizez aici ceva, pentru țară.”Munteanu a adăugat că, în prezent, se lucrează intens la formarea noului Cabinet de miniștri. „Cred că vom fi gata săptămâna viitoare cu componența Cabinetului. În rest, totul depinde de Președinție și Parlament. Am evaluat toți miniștrii și cred că știu aproximativ cine ar trebui să rămână. Avem o viziune la 70-80% referitor la viitorul Guvern”, a precizat el.El a menționat și colaborarea strânsă cu actualul premier Dorin Recean, căruia i-a fost profesor:„Am avantajul să lucrez cu domnul premier Recean, mă ajută mult. Faptul că i-am fost profesor mă bucură, avem încredere reciprocă. Nu a existat nicio condiție cine să rămână în Guvern – din contra, mi-a spus: tu ești profesorul, tu decizi.”La final, Munteanu a transmis un mesaj de unitate:„Eu nu am să pot să fac nimic singur, fără echipă. Doar dacă toți împreună vom contribui.”
22:10
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în această seară că a avut o convorbire telefonică „foarte productivă” cu omologul său rus, Vladimir Putin, în care s-au înregistrat „progrese semnificative” în direcția opririi războiului dintre Rusia și Ucraina.„Tocmai am încheiat o convorbire telefonică cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, și a fost una foarte productivă. Președintele Putin m-a felicitat pe mine și Statele Unite pentru Marea Realizare a păcii în Orientul Mijlociu, despre care, potrivit lui, s-a visat de secole. Eu cred cu adevărat că succesul din Orientul Mijlociu va contribui la negocierile noastre pentru a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina”, a declarat liderul american.Trump a mai precizat că Putin i-a mulțumit Primei Doamne, Melania Trump, pentru implicarea în activitățile caritabile destinate copiilor și că cei doi lideri au discutat și despre relansarea comerțului ruso-american după încheierea războiului. Întâlnire Trump–Putin la BudapestaÎn urma discuției, cei doi președinți au convenit ca săptămâna viitoare să aibă loc o întâlnire între consilierii de rang înalt ai celor două state. Din partea SUA, delegația va fi condusă de secretarul de stat Marco Rubio.Locul summitului dintre Trump și Putin a fost deja agreat: Budapesta, Ungaria. „Președintele Putin și cu mine ne vom întâlni într-un loc convenit — la Budapesta — pentru a încerca să punem capăt acestui război rușinos dintre Rusia și Ucraina”, a afirmat Trump.Mâine, liderul american urmează să se întâlnească în Biroul Oval cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre convorbirea cu Putin și despre perspectivele unei eventuale soluționări pașnice. Reacția KremlinuluiPotrivit asistentului președintelui Federației Ruse, Iuri Ușakov, discuția telefonică a fost „constructivă și deschisă”. Ușakov a declarat că Trump a menționat „perspective colosale de cooperare” între SUA și Rusia în cazul încheierii conflictului și că a promis să țină cont de toate argumentele prezentate de Putin în discuțiile de mâine cu Zelenski.Oficialul rus a confirmat că cei doi lideri au abordat și subiectul posibilității ca Ucraina să primească rachete americane de croazieră Tomahawk. Putin a avertizat că astfel de livrări nu ar schimba situația de pe câmpul de luptă, dar ar afecta grav relațiile bilaterale dintre Moscova și Washington. Budapesta, scena diplomației păciiPremierul Ungariei, Viktor Orbán, a salutat inițiativa și a transmis că țara sa este pregătită să găzduiască întâlnirea istorică:„Întâlnirea planificată dintre președinții Statelor Unite și Rusiei este o veste excelentă pentru toți oamenii iubitori de pace din întreaga lume. Suntem pregătiți!”, a spus Orbán.Potrivit Kremlinului, detaliile finale și termenele posibile ale summitului vor fi stabilite după convorbirile telefonice dintre miniștrii de externe Serghei Lavrov și Marco Rubio, programate pentru zilele următoare.
14:20
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) respinge informațiile apărute recent în mass-media potrivit cărora patru persoane ar fi decedat și aproximativ 60 ar fi fost internate în urma unui eveniment desfășurat în satul Ciocîlteni, raionul Orhei. Instituția precizează că aceste date nu corespund realității și nu sunt confirmate de ancheta epidemiologică oficială. Potrivit ANSP, în perioada 31 august – 3 septembrie 2025, a fost înregistrată o izbucnire de grup de toxiinfecție alimentară cauzată de Salmonella enteritidis, după o masă de pomenire organizată într-un local neautorizat din Ciocîlteni. La eveniment au participat 126 de persoane, dintre care 40 au prezentat simptome specifice bolii, iar 29 au necesitat spitalizare. Din păcate, s-a înregistrat un singur caz de deces, al unei persoane de 61 de ani, care nu a fost prezentă la masa de pomenire, dar a consumat alimente contaminate aduse de rude. Investigațiile de laborator efectuate de specialiștii CSP Orhei au confirmat prezența Salmonella enteritidis în probele recoltate de la pacienți și în alimente, alături de alți agenți condiționat patogeni. ANSP subliniază că nu au fost raportate alte decese asociate acestui focar și face apel la instituțiile media să verifice informațiile din surse oficiale înainte de publicare, pentru a evita dezinformarea și panica în rândul populației.
13:10
Două persoane au fost împușcate în plină zi, în urma unui conflict izbucnit la o piață din Chișinău. Incidentul s-a produs în amiaza zilei de 13 octombrie, în jurul orei 12:00, pe strada Calea Basarabiei, potrivit surselor PulsMedia.MD apropiate anchetei. Conform informațiilor preliminare, cinci bărbați originari din Ialoveni ar fi mers la piață pentru a-și regla conturile cu un individ de 33 de ani, proprietarul unui magazin de materiale de construcție. Acesta ar fi agresat anterior câțiva dintre cei cinci. Cei veniți s-ar fi înarmat cu bâte și l-ar fi atacat pe bărbat, însă acesta ar fi reacționat scoțând un pistol de model Glock, din care a tras mai multe focuri de armă în direcția grupului. În urma împușcăturilor, doi bărbați, de 23 și 39 de ani, au fost răniți și transportați de urgență la spital, prezentând plăgi în zona abdomenului, piciorului și gâtului. Medicii au reușit să le salveze viața, iar în prezent, starea lor este stabilă. După incident, atacatorul a fugit de la fața locului, deși arma pe care o deținea era legală. Ulterior, în urma acțiunilor operative ale ofițerilor de la Inspectoratul de Poliție Centru, acesta a fost identificat și reținut pentru 72 de ore. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. Poliția investighează și acțiunile celorlalți participanți la conflict, care urmează să fie, de asemenea, reținuți.
11:40
Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că în aceste zile se aplică ultimul strat de asfalt pe strada Nicolae H. Costin, în perimetrul Ion Pelivan – Liviu Deleanu, din sectorul Buiucani. Edilul a precizat că până la această etapă au fost executate lucrări complexe de modernizare, inclusiv:  • frezarea asfaltului uzat,  • reparația și aducerea la cotă a fântânilor de vizitare și a receptoarelor pluviale,  • amenajarea trotuarelor prin montarea bordurilor, așternerea și compactarea stratului de pietriș și asfalt,  • instalarea pereților de sprijin pe partea pară a străzii. „Aceasta nu a fost reparată niciodată până acum. Muncim în toate sectoarele capitalei”, a declarat Ceban. Lucrările fac parte din programul de reabilitare a infrastructurii rutiere derulat de Primăria Chișinău, care vizează străzi principale și secundare din toate sectoarele orașului.
11:30
Biroul Național de Statistică (BNS) informează că, în perioada ianuarie–august 2025, Republica Moldova a înregistrat un deficit al balanței comerciale de 4,63 miliarde dolari SUA, cu 32,2% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Această creștere a fost determinată de un avans semnificativ al importurilor de mărfuri (+18,3%), în timp ce exporturile s-au redus cu 2,5%, arată datele oficiale. În luna august 2025, exporturile de mărfuri au totalizat 332,6 milioane dolari SUA, în scădere cu 4,2% față de iulie, dar cu 22% mai mari comparativ cu august 2024. Cumulat, în primele opt luni, exporturile au ajuns la 2,28 miliarde dolari SUA, cu 2,5% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut. Exporturile de mărfuri autohtone au crescut ușor (+0,6%), atingând 1,77 miliarde dolari SUA, reprezentând 77,7% din total, în timp ce reexporturile au scăzut cu 11,8%, până la 509 milioane dolari SUA. Principalele destinații ale exporturilor moldovenești au fost: România (29,6%) Italia și Turcia (câte 9,4%) Cehia (8,6%) Ucraina (7,9%) Germania (3,6%). Comparativ cu anul trecut, s-au redus livrările către România (-9,8%), Ucraina (-19,4%), Germania (-33,3%) și Rusia (-18,6%), dar au crescut semnificativ exporturile către Turcia (+57,9%), Cehia (+55%) și Italia (+28,6%). Cele mai exportate produse în ianuarie–august 2025 au fost:  • mașini și aparate electrice (16% din total),  • semințe și fructe oleaginoase (14%),  • legume și fructe (10,2%),  • cereale (8,9%),  • îmbrăcăminte (8,5%) și băuturi alcoolice (6,4%). Importurile – creștere de peste 18% Importurile de mărfuri au constituit 6,91 miliarde dolari SUA în ianuarie–august 2025, în creștere cu 18,3% comparativ cu aceeași perioadă din 2024. Doar în luna august, importurile s-au cifrat la 889,2 milioane dolari SUA, cu 20,8% mai mult decât în august 2024. Cele mai mari ponderi în structura importurilor au revenit:  • gazului și produselor obținute din gaz (9,1%),  • produselor petroliere (8,6%),  • vehiculelor rutiere (7,8%),  • mașinilor și aparatelor electrice (7%),  • energiei electrice (4,1%) și produselor farmaceutice (3,2%). Importurile de energie electrică au crescut de 4,3 ori, în special datorită livrărilor din România, Croația și Ucraina, iar cele de gaz natural – de 2,2 ori. În schimb, s-au redus importurile de produse petroliere (-9,4%), uleiuri vegetale (-49,3%) și semințe oleaginoase (-19,2%). Comerțul cu partenerii externi Țările Uniunii Europene au rămas principalii parteneri comerciali ai Moldovei:  • 67,5% din exporturi (1,54 miliarde USD, +0,2%),  • 53,9% din importuri (3,73 miliarde USD, +29,6%). Exporturile către țările CSI s-au diminuat cu 19,2%, iar importurile din regiune – cu 11,5%. În topul țărilor de origine a importurilor se află: România (22,8%) China (13,5%) Ucraina (10,4%) Turcia (7,1%) Germania (6,5%).
11:20
Cel puțin 1.076 de cetățeni cubanezi au luptat sau luptă în prezent pentru armata rusă în Ucraina, potrivit informațiilor furnizate de serviciul de informații militare al Ucrainei (HUR) publicației Kyiv Independent pe 15 octombrie. Conform sursei, 96 dintre aceștia au murit sau sunt dați dispăruți, iar restul se află pe front, majoritatea în unități de infanterie și trupe de asalt. Datele coincid cu estimările americane prezentate la începutul lunii octombrie într-un document neclasificat, în care SUA susțineau că între 1.000 și 5.000 de cubanezi ar lupta alături de forțele ruse. Antrenament de două săptămâni înainte de front Potrivit sursei citate, recruții cubanezi primesc doar două săptămâni de instruire în centrul militar Avangard, din regiunea Moscova, înainte de a fi trimiși în luptă. „Acolo primesc uniformă militară și urmează cursuri de pregătire fizică, tir, medicină tactică și utilizare a dronelor”, a precizat instituția ucraineană. Potrivit HUR, mulți cubanezi ar fi fost păcăliți să călătorească în Rusia, convinși că vor lucra în construcții, după ce au văzut anunțuri „atractive” pe Facebook, YouTube și TikTok. Transportul acestora ar fi fost organizat de intermediari privați, iar vizele de muncă sau turistice au fost eliberate de reprezentanțe diplomatice ruse. După sosirea în Rusia, li s-ar fi oferit contracte militare redactate doar în limba rusă, în locul celor de angajare promise. Într-o declarație din 11 octombrie, Ministerul cubanez de Externe a respins acuzațiile privind implicarea sa în războiul din Ucraina, acuzând Statele Unite de „afirmații false”. „Este incontestabil că niciunul dintre acești indivizi nu acționează cu sprijinul, acordul sau consimțământul statului cubanez”, se arată în comunicat. Cubanezii – printre cele mai numeroase grupuri de străini din armata rusă HUR precizează că, în afară de soldații nord-coreeni, cubanezii reprezintă a cincea cea mai numeroasă naționalitate străină din armata rusă, după Uzbekistan, Tadjikistan, Kazahstan și Belarus. Cetățeni din Siria, Serbia, Nepal și mai multe state africane au luptat de asemenea de partea Rusiei, însă în număr semnificativ mai mic. În 2023, Bloomberg relata că Rusia oferea plăți generoase și promisiunea cetățeniei luptătorilor cubanezi, în ciuda eforturilor Havanei de a limita recrutările.
11:10
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a dispus blocarea fondurilor și a resurselor economice aflate sub controlul indirect al lui Vladimir Andronachi, supus măsurilor restrictive, conform deciziei Consiliului Interinstituțional de Supervizare. Decizia în acest sens a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.Potrivit documentului, decizia de blocare a fondurilor este aplicată „urmare a cercetărilor prin care se confirmă că tranzacția de înstrăinare a părții sociale din capitalul social al S.R.L. „AC Full-Service” constituie o tentativă de substituire a fondatorului Ruslan Alass, persoană asociată subiectului restricțiilor – Vladimir Andronachi, conform Ordinului SIS, cu o persoană neasociată – Veaceslav Neagu, dar aflată în relații conexe intereselor subiectului restricțiilor conform deciziei Consiliului Interinstituțional de Supervizare, Vladimir Andronachi, având ca scop eludarea măsurilor restrictive internaționale”.Decizia a fost remisă Agenției Servicii Publice pentru executare. Totodată, ea a fost remisă spre informare Serviciului de Informații și Securitate, Consiliului Interinstituțional de Supervizare, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și persoanelor vizate. Decizia poate fi contestată la Serviciul Fiscal de Stat, în termen de 30 zile din data comunicării.La mijlocul lunii iunie curent, autoritățile au anunțat că Republica Moldova, prin Consiliul interinstituțional de supervizare condus de Prim-ministrul Dorin Recean, a impus sancțiuni în privința a 21 de persoane. Printre persoanele vizate sunt Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Gheorghe Cavcaliuc, Marina Tauber, Andronachi Vladimir, Platon Veaceslav, Botnari Constantin, Kalinin Alexandr (cetățenie retrasă), Caramalac Grigore, Chiril Guzun, Arina Corșicova, Dumitru Chitoroagă, Maria Albot, Victor Petrov, Evghenia Guțul, Iurii Cuznețov, Nelli Parutenco, Ilia Uzun, Mihail Vlah, Anatolii Prizenko, Parasca Natalia.Anterior, SFS a aplicat interdicții asupra tranzacțiilor și/sau activităților mai multor companii care s-ar afla sub controlul unor persoane supuse sancțiunilor internaționale.
10:50
Două persoane au suferit intoxicație cu monoxid de carbon în urma exploatării unei sobe de încălzit necurățate. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 15 octombrie 2025, într-o gospodărie din satul Glinjeni, raionul Fălești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:32.Conform informațiilor recepționate, un bărbat în vârstă de 65 de ani și o femeie de 52 de ani s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă. Persoanele au fost depistate de către o rudă, în stare inconștientă în propria locuință.La fața locului au intervenit două echipaje medicale, care au efectuat manevre de resuscitare reușind să readucă oamenii la viață. Ulterior, acestea, au fost transportate la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.În urma cercetărilor efectuate de angajații IGSU, s-a stabilit prealabil că intoxicarea s-a produs din cauza nerespectării regulilor de exploatare a sobelor și a canalelor de evacuare a fumului. Proprietarii nu au curățat la timp canalul de evacuare, acesta fiind blocat cu depuneri de cenușă.În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea sobelor și a altor surse de încălzire. Oamenii sunt rugați să verifice cu atenție sobele înainte de folosirea acestora, asigurându-se că canalele de ventilare sunt curățate și neobturatePotrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2025 în Republica Moldova, au fost înregistrate 22 de cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon, în urma cărora 58 de persoane au avut de suferit, iar 3 persoane au decedat.În situații de urgență oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
10:10
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii de Poliție, anunță destructurarea unei rețele de cazinouri operaționale pe internet, cu un venit ilegal de 25 de milioane de lei.În acest sens, oamenii legii au desfășurat opt percheziții în Chișinău, cu sprijinul angajaților „Fulger,” de unde au ridicat documente contabile, contracte, tehnică de calcul, suporturi de informație și automobile de lux, toate susceptibile a proveni din activități infracționale. Prin urmare, au fost reținuți trei bărbați pentru organizarea și desfășurarea ilegală a jocurilor de noroc online, precum și pentru spălare de bani – doi din ei fiind cetățeni străini, cu vârste de 37 și 43 de ani.Potrivit oamenilor legii, cei trei ar fi membri ai unui grup criminal organizat activități desfășurate prin intermediul unui oficiu clandestin amplasat în municipiul Chișinău. Astfel, bănuiții ar fi creat și administrat un centru operativ de coordonare a unei rețele de cazinouri online, disimulat sub acoperirea prestării serviciilor IT. În cadrul schemei ilegale, aceștia ar fi utilizat date de identitate obținute fraudulos pentru deschiderea conturilor și portmoneelor electronice, prin intermediul cărora efectuau tranzacții financiare neautorizate.
09:50
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a cerut liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, să înceteze războiul din Ucraina și „să nu mai ucidă ucraineni și ruși”. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă. „Opriți uciderea ucrainenilor și rușilor, pentru că el (Putin) ucide mulți ruși”, a spus Trump, adăugând că, potrivit estimărilor americane, Rusia ar fi pierdut în război aproximativ 1,5 milioane de oameni, în mare parte soldați. Liderul de la Washington a menționat că Ucraina se pregătește de o nouă ofensivă, iar Statele Unite ar putea decide în curând dacă îi vor furniza armament suplimentar. „Ei vor să treacă la ofensivă. Eu voi lua o decizie în acest sens, dar ei vor să atace, iar noi va trebui să hotărâm dacă îi sprijinim”, a precizat Trump. Totodată, președintele american a anunțat că va discuta cu Volodimir Zelenski pe 17 octombrie, la Washington, pentru a analiza situația de pe front și perspectivele de pace. În același context, Trump a afirmat că India va înceta să mai cumpere petrol din Rusia, iar el intenționează să „convingă China să procedeze la fel”. „[Premierul Indiei, Narendra Modi] m-a asigurat că nu vor mai cumpăra petrol de la Rusia. Nu știu, poate e o știre senzațională. Putem spune așa?”, a glumit liderul de la Casa Albă.
09:40
Curtea Constituțională a Republicii Moldova se întrunește astăzi pentru a examina raportul Comisiei Electorale Centrale privind validarea rezultatelor alegerilor parlamentare desfășurate pe 28 septembrie și confirmarea mandatelor noilor deputați. Ședința este programată să înceapă la ora 10:00.Potrivit datelor oficiale centralizate de Comisia Electorală Centrală la 5 octombrie, rata de participare la vot a fost de 52,24%, ceea ce corespunde unui număr de 1.609.579 de alegători. Partidul pro-european Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut o majoritate relativă, cu 55 de mandate din cele 101 ale Parlamentului.Blocul electoral Patriotic s-a clasat pe locul al doilea, cu 26 de mandate, urmat de Blocul electoral Alternativa, care a obținut 8 mandate. Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă vor avea câte 6 reprezentanți în legislativ.
15 octombrie 2025
15:50
În dimineața zilei de 14 octombrie 2025 pompierii IGSU au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu izbucnit într-un depozit din localitatea Zaim, raionul Căușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:49. Potrivit informațiilor preliminare, flăcările au cuprins utilajul folosit pentru producerea brichetelor. La fața locului au fost îndreptate patru echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că arde rumeguș de lemn, dar și tehnică de fabricare a brichetelor pentru foc. Datorită intervenției prompte, pompierii au reușit să evacueze din interiorul construcției un automobil, o remorcă și o motocicletă. Incendiul a fost localizat la ora 07:49 și lichidat complet la ora 08:36. În urma arderii au fost distruse mai multe echipamente de producere a brichetelor din interiorul unei încăperi, aproximativ 20% din materia primă stocată într-un alt spațiu și circa 20% din acoperișul depozitului cu suprafața totală de 150 metri pătrați. Victime nu au fost raportate. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior. Potrivit datelor operative, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 31 situații de risc.
14:00
Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a criticat dur fracțiunile Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidului Socialiștilor (PSRM), după ce consilierii municipali nu au votat, pentru a opta oară, bugetul Chișinăului pentru anul 2025. Într-un clip video publicat pe rețelele sociale, edilul a declarat că lipsa votului confirmă „absența voinței politice” și dezinteresul față de locuitorii orașului.„Ceea ce trebuia de demonstrat — Partidul Socialiștilor împreună cu Partidul Acțiune și Solidaritate au renunțat pentru a 8-a oară să voteze bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2025. Asta spune totul despre voința politică și lipsa acesteia. Nu le pasă de interesele locuitorilor. Indiferent ce fac ei, noi continuăm toate proiectele în municipiu”, a declarat Ceban.Edilul a subliniat că, în pofida blocajelor politice, executivul Primăriei va continua să lucreze și să implementeze proiectele planificate:„Capitala nu rămâne fără buget și proiecte. Capitala duce lipsă de consilieri municipali care să gândească pentru locuitori și pentru oraș. PAS și PSRM au scos bugetul pentru anul 2025 de pe ordinea de zi și au o abordare pur politică. Noi, Executivul, vom continua să muncim la fel și să dezvoltăm orașul fără ei.”În replică, fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău l-a acuzat pe Ion Ceban de ipocrizie, susținând că primarul ar trebui mai întâi să prezinte un raport detaliat despre modul în care au fost cheltuiți banii publici, nu să ceară aprobarea unui nou buget.Totodată, consilierii PAS au anunțat că nu vor vota bugetul pentru 2025, pe care îl consideră deja „un an ratat”, și au înaintat mai multe condiții pentru discutarea bugetului din 2026. Printre cerințe se numără acceptarea propunerilor PAS pentru proiectul bugetar și demiterea mai multor persoane din conducerea Primăriei, inclusiv pe Sinilga Școlnic și Irina Gutnic.Amintim că bugetul municipal pentru anul 2025 a fost respins în repetate rânduri, din cauza lipsei de cvorum sau a divergențelor dintre fracțiunile din Consiliul Municipal. Până la adoptarea unui nou document, Chișinăul continuă să funcționeze pe baza unui buget provizoriu.
13:50
Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că a depus apel la Curtea de Apel Centru împotriva sentinței pronunțate la 30 septembrie 2025 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în dosarul ce o vizează pe fosta deputată Marina Tauber și Partidul Politic „ȘOR”.Potrivit comunicatului instituției, procurorii consideră hotărârea primei instanțe neîntemeiată în partea ce ține de încetarea procesului penal pentru amestec în înfăptuirea justiției și apreciază că pedeapsa de șapte ani și șase luni de închisoare aplicată pentru celelalte patru capete de acuzare este prea blândă în raport cu gravitatea faptelor.„Soluția instanței de încetare a procesului penal pentru amestec în înfăptuirea justiției, motivată prin existența doar a unei contravenții, este neîntemeiată, întrucât fapta comisă întrunește toate elementele constitutive ale unei infracțiuni”, se arată în comunicatul PA. Procurorii susțin că toate probele relevante au fost prezentate instanței, inclusiv înregistrări video și audio, iar argumentul potrivit căruia „nu au fost acumulate suficiente probe” este nejustificat.Totodată, Procuratura Anticorupție consideră că pedeapsa aplicată pentru infracțiunile legate de falsificarea rapoartelor de finanțare a campaniei electorale, acceptarea finanțării ilegale a partidului și implicarea unui grup criminal organizat nu reflectă gravitatea faptelor și nu contribuie la descurajarea unor comportamente similare.„O astfel de pedeapsă nu asigură corectarea eficientă a inculpatei, nu restabilește echitatea socială și nu contribuie la descurajarea altor persoane de a comite infracțiuni similare”, precizează procurorii.În consecință, Procuratura Anticorupție solicită Curții de Apel Centru casarea parțială a sentinței și rejudecarea cauzei, cu recunoașterea vinovăției Marinei Tauber și pentru infracțiunea de amestec în înfăptuirea justiției, aplicându-se o pedeapsă cumulată de 13 ani de închisoare pentru cele cinci capete de acuzare.Amintim că, la sfârșitul lunii septembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat o sentință prin care Marina Tauber a fost recunoscută vinovată de mai multe infracțiuni legate de finanțarea ilegală a partidului „ȘOR”, însă a fost achitată pentru acuzația de amestec în înfăptuirea justiției.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.