Misiunea preelectorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în vizită la Parlament. Igor Grosu: „Este important să avem cât mai mulți observatori”

Radio Chisinau, 4 septembrie 2025 20:25

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu delegația Misiunii preelectorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se află zilele acestea în vizită, în Republica Moldova cu scopul de a evalua campania electorală și climatul politic din țară în preajma scrutinului parlamentar.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Chisinau

Acum 4 ore
21:05
Coaliția de Voință, din care fac parte peste 30 de țări, reunite pentru susținerea Kievului în fața agresiunii rusești, s-au întrunit astăzi la Paris, pentru a discuta cum poate fi instaurată pacea justă în țara atacată de Rusia și despre garanțiile de securitate pentru Ucraina, după încetarea războiului, transmite IPN.
20:45
Ministerul Afacerilor Interne și GS Foundation vor continua colaborarea în cadrul proiectului „Consolidarea securității și a capacităților administrative”, care a fost extins până în martie 2027. Acordul adițional, semnat astăzi, 4 septembrie, prevede modernizarea sistemului afacerilor interne prin digitalizarea arhivei electronice, dezvoltarea capacităților de management de proiect și consolidarea utilizării dronelor în securitatea civilă.
20:25
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu delegația Misiunii preelectorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se află zilele acestea în vizită, în Republica Moldova cu scopul de a evalua campania electorală și climatul politic din țară în preajma scrutinului parlamentar.
Acum 6 ore
19:45
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu reprezentanții organizațiilor internaționale care vor monitoriza alegerile parlamentare din 28 septembrie: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO).
19:25
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță lansarea turului III al Concursului național de repartizare a absolvenților în câmpul muncii pe funcții didactice vacante, ediția 2025. Înscrierile sunt deschise până la 21 septembrie, iar procedura se face online printr-un formular disponibil pe pagina ministerului.
19:15
Două persoane au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate în dimineața zilei de joi în mai multe localități din nordul Republicii Moldova. Inspectoratul General al Poliției (IGP) precizează că un grup de persoane, cu roluri bine determinate și afiliate organizației criminale „Șor”, urmăreau coruperea electoratului pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.
19:05
În clădirea Parlamentului s-a produs un scurtcircuit. Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că pompierii au intervenit după ce sistemul antiincendiar s-a declanșat și în interior a fost semnalat fum. Nimeni nu a avut de suferit, iar persoanele aflate în clădire au fost evacuate, transmite IIN.
19:00
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat joi cu privire la amenințarea reprezentată de Rusia pentru Europa, numind această țară o „forță destabilizatoare” pentru continent și pentru întreaga lume, transmite Agerpres.
18:25
Poliția Națională anunță că a aplicat modificări în sistematizarea traficului rutier din orașul Chișinpu pentru fluidizarea circulației rutiere și evitarea ambuteiajelor în orele de vârf.
18:05
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a comentat astăzi o analiză publicată de expertul economic Stas Madan, care contrazice narativele privind un așa-zis „dezastru economic” în Republica Moldova. Oficialul a subliniat că datele statistice confirmă o creștere constantă și semnificativă a numărului de întreprinderi noi, ceea ce reflectă vitalitatea mediului de afaceri, transmite MOLDPRES.
Acum 8 ore
17:45
Republica Moldova a lansat astăzi Strategia de Securitate Națională, un document-cheie în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, în prezența comisarei europene pentru extindere, Marta Kos, care a reafirmat sprijinul ferm al Bruxelles-ului pentru reformele de securitate și stat de drept.
17:30
Ora de Vârf, emisiune de dezbateri cu Corneliu Rusnac și invitatul permanent, comentatorul politic Ion Tăbârță.
17:10
Uniunea Europeană sprijină ferm drumul european al Republicii Moldova, dar viitorul aderării depinde de continuitatea reformelor și susținerea democratică internă, a declarat astăzi, 4 septembrie, Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, care se află într-o vizită oficială la Chișinău. Într-o conferință de presă comună cu viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasinov, oficialul european a afirmat că Republica Moldova a înregistrat un progres de „zece ori mai rapid” în realizarea reformelor comparativ cu ultimele trei decenii, iar aderarea la Uniunea Europeană până în 2028 este un obiectiv realizabil.
16:50
Designerul italian Giorgio Armani, 91 de ani, a murit la Milano, înconjurat de familie, conform unui anunț făcut joi de reprezentanții săi, transmite Reuters, citat de Agerpres.
16:30
România a donat astăzi peste 80 de mii de cărți în limba română pentru bibliotecile din Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale. La eveniment a fost prezent și ambasadorul român Cristian-Leon Țurcanu care a menționat că donația din partea României „confirmă valorile noastre comune și determinarea de a ne ajuta reciproc, într-o lume în continuă schimbare”.
16:10
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întâlnire astăzi, 4 septembrie, azi cu directorul companiei Wizz Air, József Váradi, în contextul în care compania a anunțat lansarea a 6 noi curse aeriene din Chișinău spre orașe-cheie din Europa.
15:55
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare meteorologică de Cod galben, valabilă pentru perioada 5 – 15 septembrie, ce vizează pericol excepțional de incendii cu caracter natural.
Acum 12 ore
15:35
Fugarul Ilan Șor a apărut într-o videoconferință cu președintele rus Vladimir Putin, unde i-a raportat liderului de la Kremlin detalii despre activitatea companiei sale „A7” și colaborarea cu banca rusă Promsvyazbank – PSB, transmite IPN.
15:25
Operatorul aerian low-cost Wizz Air își extinde operațiunile în Republica Moldova, prin lansarea a șase noi curse aeriene din Chișinău spre orașe-cheie din Europa și prin creșterea frecvenței zborurilor existente, a anunțat astăzi compania. Noile destinații sunt Hamburg, Torino, Frankfurt Hahn, Nisa, Praga și Copenhaga. În paralel, Wizz Air va suplimenta numărul de zboruri pe rutele deja operate spre Bruxelles, Larnaca, Bologna, Berlin, Paris, Barcelona, Dortmund, Memmingen și Verona, transmite Radio Chișinău.
15:00
Comisia de selecție a reprezentanților societății civile în Colegiul disciplinar al judecătorilor anunță organizarea unui concurs pentru desemnarea unui nou membru din rândul societății civile.
14:40
Comisia Europeană a debursat o sumă suplimentară de 18,9 milioane EUR către Republica Moldova în cadrul Facilității de Reformă și Creștere, reafirmând sprijinul ferm al UE pentru calea reformelor țării. În același timp, având în vedere progresele semnificative înregistrate de Republica Moldova în eforturile sale de reformă, UE lansează un apel către întreprinderi pentru a investi în țară, arată un comunicat al Comisiei Europene.
14:30
Comisara europeană pentru extindere, Marta Koso, și viceprim-ministra pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, susțin o conferință de presă la Chișinău.
14:20
Comisara europeană pentru extindere, Marta Koso, și viceprim-ministra pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, susțin o conferință de presă la Chișinău.
14:15
Operatorul aerian low-cost Wizz Air își extinde operațiunile în Republica Moldova, prin lansarea a șase noi curse aeriene din Chișinău spre orașe-cheie din Europa și prin creșterea frecvenței zborurilor existente, a anunțat astăzi compania. Noile destinații sunt Hamburg, Torino, Frankfurt Hahn, Nisa, Praga și Copenhaga. În paralel, Wizz Air va suplimenta numărul de zboruri pe rutele deja operate spre Bruxelles, Larnaca, Bologna, Berlin, Paris, Barcelona, Dortmund, Memmingen și Verona, transmite Radio Chișinău.
14:00
România a donat astăzi peste 80 de mii de cărți în limba română pentru bibliotecile din Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale. Cărțile, în valoare de 700.000 de euro, au fost achiziționate de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, transmite Radio Chișinău.
13:40
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își menține angajamentul de a obține un acord de pace între Rusia și Ucraina, în ciuda incertitudinii privind perspectiva unor discuții față în față între președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a relatat CBS News.
13:25
Sistemul MD–ALERT va fi complet funcțional până la sfârșitul anului 2027. Anunțul a fost făcut de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru MOLDPRES.
13:05
Dezvoltarea afacerilor, atragerea investițiilor și stimularea economiei au fost temele principale abordate în cadrul întrevederii dintre Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și premierul Dorin Recean. Întâlnirea s-a desfășurat în contextul vizitei oficiale a Comisarei la Chișinău și a vizat în mod special Planul de creștere economică pentru Republica Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, susținut de Uniunea Europeană.
12:45
ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru mâine, 5 septembrie.
12:30
Sute de conturi cu identități false, în spatele cărora stau activiști reali ai Blocului „Victorie”, controlat de Ilan Șor de la Moscova, au fost create pentru a răspândi propagandă rusească pe TikTok și Facebook. Toate postările sunt monitorizate riguros, iar comunicarea este coordonată prin grupuri și canale secrete de Telegram.
12:15
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 4 septembrie într-o gospodărie din satul Sîngureni, raionul Rîșcani. 300 de capre au fost salvate de către pompieri.
11:40
Până în acest moment, autoritățile de la Chișinău nu au fost informate cu privire la existența unor cetățeni moldoveni printre victimele accidentului produs la un funicular din Lisabona, soldat cu cel puțin 15 morți. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că urmărește îndeaproape evoluția situației prin intermediul Ambasadei din Portugalia, transmite IPN.
11:25
Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos s-a întâlnit cu Președinta Maia Sandu, în cadrul unei vizite oficiale la Chișinău. ficiala europeană a felicitat Republica Moldova pentru progresele rapide și substanțiale realizate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
11:05
Președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul britanic, Keir Starmer, vor co-prezida, în 4 septembrie 2025, la Palatul Elysée, în prezența președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, o reuniune a "Coaliției de voință", care cuprinde țările care sprijină militar Ucraina, inclusiv România. Președintele României, Nicușor Dan, participă în format de videoconferință. De la Moscova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus anunță că Rusia vede garanțiile de securitate solicitate de Kiev drept „garanții de pericol” pentru Europa.
Acum 24 ore
10:50
Ministerul Finanțelor a desfășurat ieri, 3 septembrie, sesiunea de simulare finală pentru screening-ul bilateral aferent Capitolului 33: Prevederi financiare și bugetare parte esențială a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Capitolul 33 va încheia sesiunile de screening bilateral cu Comisia Europeană, ultima fiind programată pentru 22 septembrie 2025, la Bruxelles.
10:30
Ajutorul financiar unic în valoare de 1 000 de lei, destinat elevilor din clasele I-IX-a, este disponibil începând cu ziua de astăzi. Casa Națională de Asigurări Sociale precizează că a efectuat finanțările în acest sens, transmite IPN.
10:10
Presa scrie despre cum Organizația „Evrazia”, responsabilă de mai multe proiecte de soft power și propagandă în Republica Moldova și în spatele căreia se află condamnatul fugar Ilan Șor, a fost ținta unui atac cibernetic. De asemenea, jurnaliștii mai relatează despre instrumentele Kremlinului pentru mobilizarea electoratului pro-rus în contextul alegerilor parlamentare.
09:55
Începând de astăzi, 4 septembrie, cetățenii Republicii Moldova pot călători fără viză în Emiratele Arabe Unite, ca urmare a Memorandumul de înțelegere dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind abolirea reciprocă a regimului de vize.
09:40
Cea de-a doua ediție a Festivalului „Zilele Europene ale Culturii Evreiești” a fost lansat la Chișinău și Bălți, reunind publicul în jurul patrimoniului cultural evreiesc, al muzicii, teatrului, gastronomiei și dialogului intercultural, informează MOLDPRES.
09:25
Președintele Nicușor Dan l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe președintele Consiliului European, António Costa. Într-o conferință de presă comună după întrevederea avută, Nicușor Dan a precizat că printre temele discutate s-a aflat și cea a negocierilor viitoare pe bugetul Uniunii Europene.
09:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat în ședința de ieri modificări esențiale la Regulile pieței energiei electrice (RPEE), adaptând cadrul de reglementare la realitățile actuale ale sectorului și la standardele europene, transmite MOLDPRES.
08:40
Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru euro un curs valutar de 19 lei și 44 de bani. Dolarul american este cotat la 16 lei și 69 bani.
08:30
Celebrul funicular portughez „Gloria” a deraiat miercuri în Lisabona, capitala Portugaliei, iar până în prezent sunt cel puțin 15 morți și în jur de 18 răniți, potrivit Reuters. În context, autoritățile au declarat zi de doliu național în Portugalia.
08:25
Celebrul funicular portughez „Gloria” a deraiat miercuri în Lisabona, capitala Portugaliei, iar până în prezent sunt cel puțin 15 morți și în jur de 18 răniți, potrivit Reuters. În context, autoritățile au declarat zi de doliu național în Portugalia.
08:10
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS și polițiștii din BPDS ”Fulger” au descins, la primele ore ale dimineții, cu peste 40 de percheziții în nordul țării, în contextul unei cauze penale pentru corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice/a grupurilor de inițiativă/ a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.
08:05
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS și polițiștii din BPDS ”Fulger” au descins, la primele ore ale dimineții, cu peste 40 de percheziții în nordul țării, în contextul unei cauze penale pentru corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice/a grupurilor de inițiativă/ a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.
Ieri
21:05
Republica Moldova și Republica Uzbekistan au convenit asupra contingentului de autorizații pentru transportul rutier internațional de mărfuri pentru anul 2026, în cadrul ședinței Comisiei mixte moldo-uzbece, desfășurate la Chișinău pe 1–2 septembrie 2025. Astfel, au fost confirmate 300 autorizații pentru transport bilateral și tranzit și 60 autorizații pentru transport în/din țări terțe.
20:45
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 3 septembrie, Programul Național pentru Digitalizare și Inovare în Sănătate 2025-2030. Documentul asigură continuarea procesului de modernizare a sistemului medical.
20:25
Cetățenii Republicii Moldova care intenționează să călătorească în Israel trebuie să dețină un pașaport valabil cel puțin 90 de zile după intrarea în țară și o autorizație electronică de călătorie ETA-IL. Cerințele au fost anunțate de Ambasada Moldovei la Tel Aviv, pe baza informațiilor transmise de autoritățile israeliene, transmite IPN.
20:05
Comisia de evaluare a procurorilor anunță că a finalizat analiza integrității financiare a adjunctului procurorului general, Sergiu Russu, și a propus promovarea acestuia în evaluarea externă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.