SUA și Iran reiau negocierile în Oman privind programul nuclear al Teheranului

SafeNews, 6 februarie 2026 15:30

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, și reprezentanții președintelui SUA, Steve Witkoff și Jared Kushner, au reluat vineri discuțiile în Oman privind programul nuclear al Teheranului, relatează postul de televiziune Al Jazeera. Secretarul american de stat, Marco Rubio, a declarat înainte de întâlnire că Washingtonul vizează să extindă discuțiile și asupra rachetelor balistice iraniene, a […] Articolul SUA și Iran reiau negocierile în Oman privind programul nuclear al Teheranului apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de SafeNews

Acum 15 minute
19:30
O dronă a fost găsită pe un câmp din apropierea satului Sofia, raionul Drochia, spre direcția localității Lazo. Descoperirea a fost raportată autorităților, iar la fața locului au intervenit polițiștii. Potrivit Poliția Republicii Moldova, zona a fost imediat securizată pentru a preveni orice risc. Urmează ca specialiștii Secției tehnico-explozive să verifice obiectul și să stabilească […] Articolul ULTIMA ORĂ | Dronă depistată pe un câmp din raionul Drochia, zona este securizată apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
Acum o oră
18:50
Vremea se menține instabilă în weekendul 7–8 februarie, cu cer noros, precipitații slabe și condiții favorabile formării poleiului. Prognoza a fost emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Sâmbătă, 7 februarie, în cursul nopții, pe arii extinse sunt prognozate precipitații slabe, în special lapoviță și ploaie. Pe parcursul zilei, cerul va fi noros, cu intervale de […] Articolul Cod Galben de polei. Ce vreme ne așteaptă în acest weekend apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
Acum 2 ore
18:40
Circulația transportului de mare tonaj a fost suspendată temporar, până dimineață, la ora 06:00. Măsura a fost luată pentru a reduce riscurile din trafic și pentru a menține siguranța rutieră în condiții dificile de deplasare. Potrivit autorităților, pe durata restricției este interzisă deplasarea vehiculelor de mare tonaj. Șoferii care nu au pornit încă la drum […] Articolul Circulația transportului de mare tonaj, suspendată până la ora 06:00 apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
Acum 6 ore
15:30
Centrul Național Anticorupție a desfășurat, în această săptămână, o serie de activități de prevenire a corupției, care au implicat aproximativ 250 de persoane din mai multe domenii publice. Potrivit Centrul Național Anticorupție, acțiunile au avut loc în cadrul campaniilor de informare dedicate integrității și au vizat consolidarea comportamentului etic în instituțiile statului. Ofițerii CNA au […] Articolul CNA a instruit circa 250 de persoane în cadrul campaniilor anticorupție apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:30
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, și reprezentanții președintelui SUA, Steve Witkoff și Jared Kushner, au reluat vineri discuțiile în Oman privind programul nuclear al Teheranului, relatează postul de televiziune Al Jazeera. Secretarul american de stat, Marco Rubio, a declarat înainte de întâlnire că Washingtonul vizează să extindă discuțiile și asupra rachetelor balistice iraniene, a […] Articolul SUA și Iran reiau negocierile în Oman privind programul nuclear al Teheranului apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:20
Un oficial militar rus de rang înalt a fost rănit prin împuşcare într-un bloc, la Moscova, vineri, anunţă Comitetul rus de anchetă, relatează AFP. ”O persoană neidentificată a tras mai multe focuri de armă” asupra generalului Vladimir Alekseiev, un oficial de rang înalt din cadrul serviciului militar rus deinformaţii (GRU), după care a fugit, anunţă […] Articolul General rus din conducerea spionajului militar, împușcat într-un bloc din Moscova apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:20
Codul Galben de polei rămâne în vigoare în Republica Moldova până pe 9 februarie, ora 20:00. Anunțul a fost făcut de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care avertizează asupra menținerii condițiilor meteo periculoase în următoarele zile. Potrivit meteorologilor, în intervalul 6–9 februarie, poleiul va persista pe întreg teritoriul țării, iar pe drumuri se va forma ghețuș. […] Articolul Cod Galben de polei, prelungit până pe 9 februarie apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:40
Un bărbat de 43 de ani a fost salvat de salvatori după ce a căzut într-o groapă adâncă, în apropierea localității Costești, raionul Ialoveni. Incidentul s-a produs pe 5 februarie, în jurul orei 18:40. Apelul la serviciile de urgență a fost făcut după ce s-a constatat că persoana nu putea ieși singură la suprafață. La […] Articolul Intervenție de urgență a IGSU după un incident la Ialoveni apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:40
Trei tineri din municipiul Orhei au fost reținuți într-un dosar de șantaj, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Telenești, împreună cu procurorii Procuraturii Orhei, oficiul Telenești. Suspecții au vârste cuprinse între 22 și 25 de ani. Potrivit oamenilor legii, aceștia sunt bănuiți că ar fi constrâns o persoană, obținând ilegal un automobil estimat […] Articolul VIDEO | Trei tineri din Orhei, reținuți într-un dosar de șantaj apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:40
Controalele vamale efectuate la intrarea în Republica Moldova au scos la iveală mai multe tentative de introducere a banilor și mărfurilor fără declarare. Verificările au avut loc la Aeroportul Internațional Chișinău și au vizat pasageri sosiți din afara țării. Potrivit Serviciul Vamal, unul dintre cazuri se referă la un pasager nerezident, în vârstă de 68 […] Articolul FOTO | Bani și parfumuri nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:30
Un tânăr din raionul Sângerei este cercetat penal pentru implicare într-o schemă de migrație ilegală spre Uniunea Europeană, după o intervenție a Poliției de Frontieră la frontiera moldo-română. Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, bărbatul, în vârstă de 24 de ani, este bănuit că ar fi asigurat transportul ilegal a patru cetățeni străini din […] Articolul VIDEO | Poliția de Frontieră a destructurat o schemă de migrație ilegală apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:30
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi, la Chișinău, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, aflat într-o vizită oficială în țara noastră. În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor moldo-lituaniene și despre sprijinul constant oferit de Lituania pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Accentul a fost pus pe cooperarea […] Articolul Maia Sandu s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Lituaniei, la Chișinău apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:20
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, a accentuat că țara sa își dorește să vadă Republica Moldova în marea familie europeană. Și asta pentru că împreună cu R. Moldova, Ucraina și țările Balcanilor de Vest, Uniunea Europeană va putea deveni mai puternică pe arena mondială. Despre acest lucru a vorbit demnitarul lituanian în […] Articolul Ministrul lituanian: Drumul european al Moldovei este unul credibil și realizabil apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:20
Astăzi, 6 februarie 2026, sunt inaugurate oficial Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026, una dintre cele mai importante competiții sportive internaționale ale anului. Evenimentul sportiv se desfășoară în Italia, cu gazdele principale la Milano și Cortina d’Ampezzo, dar și în alte orașe și stațiuni din nordul țării, scrie. Ceremonia oficială are loc astăzi la Stadionul […] Articolul Italia dă start Jocurilor Olimpice de iarnă 2026, la Milano și Cortina d’Ampezzo apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
Acum 12 ore
10:10
Autoritățile din Republica Moldova intervin continuu pentru a menține circulația și pentru a ajuta populația, după ninsori și polei din ultimele 24 de ore. Guvernul anunță că majoritatea drumurilor rămân deschise, dar pe unele segmente se circulă greu. În raioanele Dondușeni și Glodeni, șapte drumuri naționale au devenit impracticabile din cauza ghețușului și a zăpezii. […] Articolul Accidente și traumatisme pe fondul vremii dificile. Bilanțul ultimelor 24 de ore apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
10:00
Premier Energy Distribution respinge informațiile care circulă online despre o presupusă deconectare în masă a energiei electrice, anunțată pentru 6 februarie. Compania afirmă că mesajele sunt false și că nu există riscuri de întreruperi generale ale furnizării. Operatorul de distribuție spune că, în ultimele ore, pe canale de Telegram și Viber au apărut anunțuri neoficiale despre […] Articolul Premier Energy Distribution dezminte zvonurile despre întreruperi masive de curent apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
09:10
Operatorul de telecomunicații Moldcell a preluat controlul asupra companiei Accent Electronic. Tranzacția a fost autorizată de Consiliul Concurenței, care a constatat că aceasta nu va afecta mediul concurențial din Republica Moldova, transmite SafeNews.md cu referire la IPN. Potrivit instituției, Moldcell va achiziționa 100% din acțiunile societății „Accent Electronic”, obținând control unic asupra acesteia. Autoritatea de concurență a […] Articolul Consiluiul Concurenței aprobă preluarea Accent Electronic de către Moldcell apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
08:50
Vreme instabilă pe 6 februarie în Republica Moldova. Sunt prognozate precipitații pe întreg teritoriul țării, cu ploi în sud și precipitații mixte în nord și centru. Potrivit Serviciul Hidrometeorologic de Stat, temperaturile rămân scăzute pentru această perioadă. Valorile maxime ale zilei se vor încadra între minus 1 și plus 4 grade Celsius. În regiunile de […] Articolul Meteo 6 februarie: ploi în sud și precipitații mixte în nord și centru apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
08:50
Activitatea în posturile vamale din Republica Moldova se desfășoară fără blocaje, anunță Serviciul Vamal. Controalele au loc în regim obișnuit, iar procesarea mijloacelor de transport nu este restricționată. Probleme apar însă pe traseul național Râșcani–Costești, în apropierea PVFI Costești, unde ghețușul îngreunează circulația. Din acest motiv, traficul rutier se desfășoară cu dificultate, iar siguranța deplasării […] Articolul NEWS ALERT | Ghețuș pe traseul Râșcani–Costești, trafic dificil în zona punctului vamal apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
08:30
Lucrările de construcție ale Spitalului Regional din Bălți ar putea începe în luna februarie, după mai multe amânări anunțate anterior de autorități. Informația a fost confirmată de ministrul Sănătății, Emil Ceban, înainte de ședința Guvernului din 4 februarie. Ministrul a recunoscut că proiectul a înregistrat întârzieri, deși inițial autoritățile anunțau demararea lucrărilor în ultimul trimestru […] Articolul Proiect de 108 milioane de euro. Spitalul Regional Bălți ar putea intra în faza de construcție apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
08:00
Cei care ajung aici sunt considerați extrem de periculoși, însă beneficiază de condiții mai bune decât deținuții „obișnuiți”: 20 de metri pătrați de spațiu locativ, mobilier propriu și chiar posibilitatea de a comanda fast-food. În Germania, infractorii deosebit de periculoși, după executarea pedepsei principale, nu sunt eliberați imediat, ci rămân în așa-numita detenție preventivă (Sicherungsverwahrung). […] Articolul Berlinul construiește o închisoare de lux cu livrare de mâncare pentru persoane aflate în detenție preventivă apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
07:50
Parlamentul a adoptat, în lectura a doua, un pachet de modificări legislative care înăspresc semnificativ pedepsele pentru abuzul și exploatarea sexuală a copiilor. Votul a avut loc pe 5 februarie. Noile prevederi aliniază integral legislația națională la Directiva Uniunii Europene privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, exploatării sexuale și pornografiei infantile. Modificările vizează atât sancțiunile […] Articolul Parlamentul înăsprește pedepsele pentru abuzul și exploatarea sexuală a copiilor apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
07:40
Tensiuni diplomatice au apărut între Statele Unite și Polonia, după un schimb dur de mesaje între ambasadorul american la Varșovia și președintele parlamentului polonez. Ambasadorul SUA, Tom Rose, a anunțat că rupe orice formă de comunicare cu Wlodzimierz Czarzasty. Decizia vine după ce Czarzasty l-a criticat public pe președintele american Donald Trump și a refuzat să sprijine inițiativa de […] Articolul Declarații controversate despre Trump provoacă tensiuni între aliații SUA și Polonia apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
07:30
Uniunea Agențiilor Imobiliare anunță clarificări importante pentru piața imobiliară, după discuțiile cu autoritățile și sistemul bancar. Organizația spune că noile explicații reduc blocajele apărute la tranzacțiile imobiliare și oferă mai multă predictibilitate cumpărătorilor și vânzătorilor. Potrivit UAI, dialogul cu Comisia parlamentară economie buget și finanțe a dus la reconfirmarea mai multor reguli esențiale. Declarația pe propria răspundere […] Articolul Tranzacțiile imobiliare în atenția autorităților. UAI vorbește despre deblocarea pieței apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
07:20
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a pornit procedura de evaluare externă pentru magistrații care au judecat cauze de corupție. Procesul vizează judecători din completele specializate, conform listei transmise de Consiliul Superior al Magistraturii. Comisia a expediat notificările pe 5 februarie. Sunt vizați 16 judecători ai Judecătoria Chișinău care, din 1 ianuarie 2017, au făcut parte din completele pentru […] Articolul Comisia de Evaluare începe audierile magistraților specializați în cauze de corupție: 16 judecători vizați apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
07:10
Washingtonul ia în calcul noi lovituri militare dacă Teheranul reia activitățile nucleare. Declarația a fost făcută de președintele SUA, Donald Trump, în contextul reluării dialogului diplomatic cu Iranul. Mesajul vine înaintea discuțiilor programate pentru vineri, în Oman. Oficialii americani și iranieni au confirmat întâlniri la nivel înalt. Potrivit Kyiv Post, pe agenda discuțiilor se află programul nuclear al Iran. […] Articolul Washingtonul avertizează Iranul. Trump nu exclude noi lovituri militare apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
07:00
R. Moldova se integrează în sistemul european de brevete, oferind inventatorilor, cercetătorilor și întreprinderilor acces la un sistem armonizat de protecție a brevetelor în Europa. Parlamentul a votat, în două lecturi, aderarea la Convenția brevetului european (CBE). Până acum, R. Moldova a participat la acest sistem printr-un mecanism de cooperare, aplicat din 2015. Odată cu […] Articolul Integrarea în sistemul european de brevete, un nou pas pentru Moldova apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
06:50
Căpitanul rus al unui vas port-containere care a intrat în coliziune cu un petrolier american în Marea Nordului, în martie 2025, provocând moartea unei persoane, a fost condamnat joi de justiţia britanică la şase ani de închisoare pentru omor din culpă, relatează AFP. Moartea unui membru al echipajului, filipinezul Mark Angelo Pernia, „putea fi evitată […] Articolul Căpitanul rus al unei nave care a intrat în coliziune cu un petrolier american în Marea Nordului a fost condamnat la şase ani de închisoare apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
Acum 24 ore
06:40
Ministerul Sănătății vine cu precizări privind cazul medicului anesteziolog-reanimatolog de la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Instituția subliniază că nu are competența legală de a interpreta hotărârile instanțelor de judecată și nici de a se pronunța asupra vinovăției. Ministerul mai anunță că administrația spitalului continuă să analizeze activitatea medicului din punct de vedere profesional și etic, […] Articolul Precizările Ministerului Sănătății cu referire la cazul medicului anesteziolog-reanimatolog apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
06:30
Comisarul european pentru apărare și spațiu, lituanianul Andrius Kubilius, a îndemnat joi statele membre ale UE să se pregătească pentru retragerea trupelor americane desfășurate în Europa, pregătire care în viziunea sa ar trebui să implice creșterea eforturilor de înarmare și dezvoltarea de tehnologii spațiale, relatează agenția EFE. Europa trebuie să își asume propria apărare, iar […] Articolul Comisarul european pentru apărare avertizează: „Cum vom înlocui 100.000 de soldați americani?”. Kubilius cere dezvoltarea capacităților de tehnologie spațială apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
06:20
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a declarat că platforma nu a partajat niciodată date de chat cu terțe părți. El a scris despre acest lucru pe pagina sa de pe rețeaua de socializare X. „Telegram nu a dezvăluit niciodată date despre corespondența cu terțe părți în întreaga sa istorie. Și am prefera să închidem întregul proiect […] Articolul Durov: Telegram ar prefera mai degrabă să se închidă decât să înceapă să dezvăluie date despre chat apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
06:20
Sume de ordinul sutelor de mii de dolari sau euro s-ar fi aflat în celebra sacoșă neagră din dosarul „Kuliok”. Declarația a fost făcută în instanță de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, audiat în calitate de martor al acuzării. Ex-vicepreședintele PDM a afirmat că informația i-ar fi fost comunicată direct de Vladimir Plahotniuc. Potrivit […] Articolul Noi detalii în dosarul „kuliok”. Dezvăluirile făcute de Cebotari apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
5 februarie 2026
20:40
Parlamentul a constatat oficial încetarea mandatului de deputat al Anastasia Nichita, aleasă pe lista Partidul Acțiune și Solidaritate, și a declarat vacant un mandat care revine formațiunii de guvernământ. Hotărârea a fost aprobată cu votul a 62 de deputați. Documentul arată că cererea de demisie a fost depusă pe 23 ianuarie, înainte ca sportiva să […] Articolul Anastasia Nichita își încheie mandatul de deputat, Parlamentul declară locul vacant apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
20:20
Parlamentul a respins moțiunea simplă care viza politicile promovate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Inițiativa a fost susținută de 42 de deputați și a fost prezentată în plen la 18 decembrie 2025. Autorii moțiunii au invocat eșecuri în aplicarea Strategiei securității alimentare pentru anii 2023–2030, lipsa unor măsuri eficiente de sprijin pentru producătorii agricoli, […] Articolul Parlamentul respinge moțiunea simplă împotriva Ministerului Agriculturii apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
Ieri
18:40
Lucrările de reparație a drumurilor R33 și G100 din raionul Hîncești avansează, iar unele segmente sunt deja finalizate. Prim-ministrul Alexandru Munteanu a inspectat șantierul drumului R33, pe direcția frontierei cu România, și drumul G100, care asigură legătura cu satul Cărpineni. Șeful Guvernului a declarat că investițiile în infrastructură aduc rezultate vizibile și îmbunătățesc mobilitatea oamenilor […] Articolul FOTO | Investiții în infrastructură. Progrese pe traseele spre Leușeni și Cărpineni apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
18:30
O tentativă de organizare a migrației ilegale spre Uniunea Europeană a fost stopată pe sectorul de frontieră Ungheni, în urma unei operațiuni desfășurate de Poliția de Frontieră, sub coordonarea Procuraturii Ungheni. La începutul lunii ianuarie, oamenii legii au intrat în posesia unor informații operative care indicau existența unei rețele implicate în transportarea ilegală a cetățenilor […] Articolul VIDEO | Rețea de trafic de migranți, destructurată pe sectorul de frontieră Ungheni apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
18:30
Reprezentanții Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au venit cu o reacție, după ce Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) i-au acuzat că ar oferi „protecție” unui agent economic, care ar gestiona o autogară ilegală, și au cerut ca să ANTA să o interzică.   De cealaltă parte, ANTA spune că orice decizie a […] Articolul ANTA respinge acuzațiile transportatorilor și invocă respectarea legii apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:50
Kremlinul ironizează joi supoziţii potrivit cărora infractorul sexual american Jeffrey Epstein ar fi avut legături cu serviciile secrete ruse, după publicarea în Statele Unite a unei mase de documente compromiţătoare provenind din dosarul său, relatează AFP. ”Mi-ar fi plăcut să fac multe glume pe acest subiect”, a declarat presei un purtătror de cuvânt al preşedinţiei […] Articolul Moscova reacționează după ce Polonia anunță investigații legate de Epstein apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:50
În orașul spaniol Torrent din provincia Valencia, poliția a reținut un cetățean moldovean în vârstă de 59 de ani, suspectat de furturi sistematice de motorină pe o șosea locală. Bărbatul jefuia șoferii de camioane în timp ce aceștia dormeau în parcările de noapte. Ancheta a stabilit că suspectul acționa după un scenariu bine pus la […] Articolul Moldovean reținut în Spania pentru furtul a 5.000 de litri de combustibil apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:40
Exportatorii și producătorii din Republica Moldova nu vor mai achita taxa pentru eliberarea certificatelor fitosanitare. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care precizează că măsura se aplică începând de astăzi. Decizia a devenit posibilă după intrarea în vigoare, la 5 februarie 2026, a Legii nr. 227/2025 privind optimizarea proceselor de obținere […] Articolul ANSA elimină taxa pentru certificatele fitosanitare destinate exportului apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:40
Forțele ucrainene au anunțat că, în luna ianuarie, au lovit hangarele de la baza de testare Kapustin Iar din Rusia, unde au avariat infrastructura legată de pregătirile pentru lansarea rachetelor, inclusiv temutele arme hipersonice Oreșnik. Forțele de apărare ale Ucrainei au efectuat în ianuarie o serie de atacuri la distanță mare asupra hangarelor utilizate de […] Articolul Ucrainenii anunță că au lovit o bază militară din Rusia de unde au fost lansate inclusiv temutele rachete hipersonice Oreșnik apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:30
Președintele Estoniei, Alar Karis, împreună cu premierul Letoniei, Evika Siliņa, au solicitat desemnarea unui reprezentant special al Uniunii Europene însărcinat cu reluarea contactelor diplomatice cu Rusia, în contextul negocierilor de pace în Ucraina. În cadrul unor interviuri separate pentru Euronews, Alar Karis și Evika Siliņa au declarat că Uniunea Europeană trebuie să desemneze un emisar […] Articolul Estonia și Letonia solicită un emisar special al UE pentru reluarea discuțiilor cu Moscova apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:30
O companie canadiană de explorare a identificat în Munții Apuseni zăcăminte importante de minerale rare, inclusiv uraniu, cobalt și nichel, pe un perimetru de aproximativ 25 de kilometri pătrați, la limita județelor Bihor și Arad. Descoperirea vine în contextul în care Europa caută să reducă dependența de importurile de materii prime critice. Zăcăminte importante de […] Articolul Zăcăminte de minerale rare, descoperite în Munții Apuseni din România apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:00
Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a cerut membrilor Comisiei parlamentare pentru integrare europeană să colaboreze strâns pentru aplicarea angajamentelor asumate pe agenda europeană. Mesajul a fost transmis după o întrevedere cu membrii comisiei, unde au fost discutate ritmul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, claritatea angajamentelor asumate și responsabilitatea Guvernului față de cetățeni în […] Articolul Integrarea europeană, în centrul discuțiilor dintre Guvern și Parlament apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
15:00
Ministerul rus de Externe anunţă joi expulzarea unui diplomat german, în urma expulzării unui diplomat rus, acuzat de spionaj, la 22 ianuarie, de către Berlin, relatează AFP. ”O notă prin care este declarată persona non grata un agent diplomatic al Ambasadei Germnaiei la Moscova a fost remisă şefei misiunii germane, ca răspuns simetric la decizia […] Articolul Rusia expulzează un diplomat german, un ”răspuns simetric” după ce Germania a expulzat un diplomat rus, acuzat de spionaj apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:50
Activele și fondurile confiscate din activități infracționale vor fi utilizate cu prioritate pentru proiecte sociale și pentru finanțarea politicilor publice. Guvernul a aprobat modificări legislative care stabilesc un nou mod de valorificare a acestor resurse. Potrivit autorităților, banii și bunurile obținute prin confiscări nu vor mai rămâne doar evidențe contabile în dosarele penale. Statul va […] Articolul Banii confiscați din infracțiuni vor fi direcționați către scopuri sociale apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:50
Consiliul Superior al Procurorilor a lansat concursul pentru ocuparea funcției de procuror de legătură al Republicii Moldova la Agenția UE pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust). O circulară în acest sens va fi transmisă tuturor procuraturilor din țară, iar candidații interesați pot depune dosarele complete până pe 6 martie, transmite IPN. Decizia de […] Articolul Concurs anunțat pentru funcția de procuror la Eurojust apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:20
Un șofer de autocar a fost sancționat la frontiera română după ce autoritățile au descoperit alcool nedeclarat în bagajele sale. Cazul a fost înregistrat în noaptea de 5 februarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, cu cetățenie româno-moldovenească, se deplasa pe ruta Moldova Italia. În urma unei […] Articolul Șofer de autocar, amendat cu 2.000 de euro la frontiera română apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:20
Rata de bază se menține la nivelul de 5% anual, iar ratele la facilitățile de creditare și depozit overnight rămân la 7% și, respectiv, 3%. Decizia a fost adoptată joi de Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, transmite IPN. Potrivit BNM, această decizie reflectă continuitatea strategiei monetare actuale, având ca scop principal ancorarea inflației […] Articolul BNM păstrează rata de bază la 5% și ajustează rezervele obligatorii apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
14:10
Guvernul albanez a abrogat interdicția temporară decretată împotriva TikTok în urmă cu 11 luni, transmite joi agenția AFP, citată de Agerpres. Albania a tăiat în martie 2025 accesul la TikTok pe teritoriul său pentru „a evita efectele nefaste” ale platformei în urma decesului unui adolescent înjunghiat de un coleg după o ceartă declanșată de un conflict pe rețelele […] Articolul Țara europeană care a interzis TikTok a renunțat la decizie după mai puțin de un an apare prima dată în SafeNews este un portal de știri din Republica Moldova care reflectă evenimentele la zi, din țară și din întreaga lume, cu accent pe justiție, politică și integritate socială.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.