„Am avut ploi, ninsori”. Un nou termen pentru darea în exploatare liniei Vulcănești - Chișinău
TVR Moldova,
13 ianuarie 2026 11:10
Linia electrică Vulcănești - Chișinău, numită și „linia independenței”, urmează să fie dată în exploatare la începutul primăverii, spune ministrului Energiei, Dorin Junghietu, asta, deși, anterior, autoritățile asigurau cetățenii că până la sfârșitul lui 2025 R. Moldova va scăpa de dependența față de infrastructura Centralei Termoelectrice Moldovenești (Moldgres), care a furnizat malului drept energie electrică până la sfârșitul anului 2024, iar în prezent reprezintă nodul infrastructurii electrice al Republicii Moldova.
• • •
Alte ştiri de TVR Moldova
Acum 30 minute
19:40
Invazie de gândaci şi condiţii insalubre la un cămin al Universităţii Tehnice din Moldova. Cel puţin asta se poate observa din imaginile postate pe reţelele sociale de mai mulţi tineri cazaţi în blocul de pe strada Puşkin. Insectele au ajuns pe mese, în dulapuri, pe pereţi, pe pat, ba chiar şi în frigidere. Administraţia Universităţii Tehnice ne-a declarat că nu a primit nicio sesizare şi că va merge în cămin să vadă care este situaţia reală.
Acum 2 ore
19:00
România este oricând pregătită să discute unirea cu R. Moldova, spune consilierul Eugen Tomac # TVR Moldova
Orice român de bună-credință, indiferent de care parte a Prutului locuiește, privește tema unirii celor două state ca pe un proces firesc, a afirmat marți Eugen Tomac, europarlamentar și consilier onorific al președintelui României, Nicușor Dan, într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro. Declarația vine în contextul în care președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că ar vota “da” la un eventual referendum privind reunificarea cu România.
19:00
Moldoveii sărbătoresc ajunul Sf. Vasile: Tradiția uratului continuă la Volovița, Soroca # TVR Moldova
În ajunul anului nou pe stil vechi, cete de urători pornesc prin satele Republicii Moldova, pentru a păstra tradiţia. În nordul ţării, tineri şi bătrâni, deghizaţi în diverse personaje umblă cu uratul până după miezul nopţii. Gospodarii îi răsplătesc cu dulciuri, colaci şi bani.
18:30
Temperaturile scăzute din ultimele zile au făcut ca lacurile şi râurile din municipiul Chişinău să îngheţe. Iar mulţi pescari la copcă profită de acest lucru. Cu undițele și momeala pregătite, unii se încumetă să pescuiască chiar în mijlocul lacurilor, deşi gheaţa ar putea ceda în orice moment. Salvatorii avertizează însă că stratul de gheața rămâne fragil, iar un pas greșit poate avea consecințe tragice.
Acum 4 ore
17:40
Un nerezident și-a ticsit valiza cu rame pentru ochelari și s-a pornit spre București, cu intenția de a le scoate din Republica Moldova fără a le declara autorității vamale. Planurile i-au fost însă zădărnicite de funcționarii postului vamal Aeroportul Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră.
17:20
Adrian Dulgher, vicepreședinte al partidului CUB, a fost declarat persoană indezirabilă în Ucraina pentru o perioadă de trei ani. Autoritățile ucrainene îl acuză că a răspândit narative false și că ar reprezenta un risc pentru securitatea statului. Informația a fost confirmată, pentru TVR MOLDOVA, de surse din instituțiile ucrainene. Recent, Dulgher declara că în Ucraina nu zboară drone militare ruse și că oamenii își duc viața în mod normal, afirmații contrazise însă de realitatea din teren. Într-o reacţie pe Facebook, acesta a menţionat că nu a fost informat despre interdicţie.
17:10
Rusia a ucis peste 2.500 de civili ucraineni în 2025, cel mai sângeros an de la începutul războiului # TVR Moldova
Civilii ucraineni au trăit cel mai sângeros an de când Rusia a lansat invazia de amploare a țării lor în 2022, cu peste 2.500 de persoane ucise în 2025, a declarat luni Organizația Națiunilor Unite într-un nou raport, scrie TVR Info.
17:00
Socialiștii și comuniștii cer demisia Maiei Sandu după declarația sa legată de unirea RM cu România # TVR Moldova
Formațiunile pro-ruse, socialiştii (PSRM) și comuniștii (PCRM) cer demisia preşedintei Maia Sandu după ce șefa statului a declarat recent în cadrul unui podcast că ar vota pentru reunirea cu România dacă s-ar organiza un referendum pe această temă.
16:50
În urma tragerii la sorţi desfăşurate ieri la Viena, Republica Moldova va evolua în prima semifinală Eurovision 2026.
16:40
După perioada sărbătorilor de iarnă, marcată de relaxare și schimbarea rutinei zilnice, mulți oameni se confruntă cu oboseală, lipsă de motivație și dificultăți de readaptare la muncă sau la școală. Specialiștii spun că această stare este firească și ține de un proces normal de adaptare psihologică.
16:30
Zi decisivă pentru Victoria Furtună: Este așteptată să fie audiată de Autoritatea pentru Cetățenie # TVR Moldova
Vineri, pe 16 ianuarie, Victoria Furtună, președinta partidului „Moldova Mare” din Republica Moldova, cetățean moldovean și român, este așteptată la sediul din București al Autorității Naționale pentru Cetățenie pentru audiere. Serviciul Român de Informații a cerut Autorității respective retragerea cetățeniei române a Victoriei Furtună în baza articolului 25, alineatul 1, litera b din Legea cetățeniei române, potrivit românia.europalibera.org.
16:10
Regiunea transnistreană se orientează masiv spre piața UE: 71% din exporturi merg în Europa # TVR Moldova
În anul 2025, comerțul exterior al agenților economici din regiunea transnistreană a Republicii Moldova a fost dominat de relațiile cu Uniunea Europeană. Datele Serviciului Vamal arată că 48% din importuri și 71% din exporturi au fost realizate cu statele membre ale UE, principalele destinații fiind România, Polonia și Italia.
16:10
Pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de locuit din sectorul Râșcani al capitalei.
Acum 6 ore
15:40
Zece tone de stupefiante, ingenios camuflate, au fost confiscate de poliţia spaniolă, în cea mai mare captură realizată pe mare de aceste forţe, în întreaga lor istorie, scrie TVR Info.
15:10
Semnificația sărbătorii Sf. Vasile și tradițiile de început de an, explicate de părintele Ioan Cosoi # TVR Moldova
Creștinii ortodocși se află în ajunul sărbătorii Sfântului Vasile, o zi cu profundă încărcătură religioasă și tradițională, care marchează începutul simbolic al noului an. Despre semnificația acestei zile și obiceiurile asociate a vorbit părintele Ioan Cosoi, la emisiunea TeleMatinal de la TVR Moldova.
15:10
România și R. Moldova vor construi 4 poduri peste Prut: „Podul Albița - Leușeni va fi demolat” # TVR Moldova
Până în 2030, România și Republica Moldova vor construi patru noi poduri peste Prut, a declarat secretarul de stat în Ministerul Infrastructurii din România, Ionel Scrioșteanu, în cadrul emisiunii „Conexiuni Economice” de la TVR MOLDOVA.
15:00
Actorul Mark Ruffalo: Trump e cea mai groaznică ființă umană. „Oamenii sunt terorizați și speriați” # TVR Moldova
Mark Ruffalo l-a atacat virulent pe Donald Trump pe covorul roșu de la Globurile de Aur, duminică seară. Actorul a fost întrebat despre insigna pe care o purta şi pe care scria „Fii bun”, și a explicat că o purta în onoarea lui Renee Nicole Good, femeia care a fost împușcată mortal de un agent ICE săptămâna trecută.
14:40
Vor scădea prețurile pe piața imobiliară sau rămân la niveluri record? Opinia expertului # TVR Moldova
Piața imobiliară din Republica Moldova rămâne una dintre cele mai discutate teme economice, pe fondul incertitudinilor financiare și al prețurilor ridicate. Deși numărul tranzacțiilor a scăzut semnificativ, prețurile apartamentelor continuă să se mențină la niveluri record.
14:10
Vinul moldovenesc reuşeşte să devină tot mai cunoscut şi apreciat la nivel internaţional. În ultimii ani, Republica Moldova a reușit să aducă cramele în prim-planul exportului mondial de vin, iar în 2025 a fost apreciat la cele mai prestigioase evenimente internaţionale, reuşind să obţină peste 800 de medalii la 26 de competiții desfășurate pe trei continente.
Acum 8 ore
13:40
După o absenţă de aproape un an, Ion Cuțelaba revine, în luna martie, în octagonul din UFC, cea mai tare promoție de arte marțiale mixte din lume. "Hulk de Moldova", așa cum este poreclit luptătorul de 32 de ani, se va bate cu francezul Oumar Sy la Las Vegas.
13:20
Bacul Molovata își suspendă circulația din cauza condițiilor meteo. Zece sate sunt afectate # TVR Moldova
Întreprinderea de Stat „Bacul Molovata” a anunțat marți dimineață că ambarcațiunea, folosită pentru traversarea Nistrului, în zona controlată de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, își suspendă circulația din cauza condițiilor meteorologice.
13:10
O femeie de 81 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu izbucnit aseară într-o casă din orașul Lipcani, raionul Briceni.
12:40
Spectacol de modă pe covorul roșu aseara, la Globurile de Aur. Celebritățile au strălucit în ținute inedite și curajoase. Actrita Jennifer Lawrence a atras privirile într-o creație transparentă, cu flori brodate, mult discutată în presă de modă. Julia Roberts si Amal Clooney au adus un omagiu stilului clasic. Însă covorul roșu nu a însemnat doar eleganță, ci și alegeri vestimentare care au dezamăgit criticii de moda - unele celebrități au optat pentru creații riscante sau experimentale care... nu au fost deloc pe gustul publicului.
12:20
Ciochină are un repaos de jumătate de an, termen minim pentru pronunțarea Curții Constituționale # TVR Moldova
Examinarea de către Curtea Constituțională a sesizării magistratei Lilia Lupașco, responsabile de dosarul lui Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit de omorârea involuntară a unui copil și fuga de la fața locului, ar putea să ia cel puțin jumătate de an, transmite „Ziarul de Gardă” cu referire la un răspuns oferit de un reprezentant al Curții Constituționale.
12:10
Rusia a desfășurat în cursul nopții un atac de amploare asupra Ucrainei, soldat cu morți și răniți în rândul civililor în mai multe regiuni, scrie Ucraine.ua.
Acum 12 ore
11:40
Adjunctul preşedintelui Consiliului rus de securitate Dmitri Medvedev a declarat că locuitorii Groenlandei ar putea vota să se alăture Rusiei dacă preşedintele SUA Donald Trump nu se mişcă repede pentru a-şi asigura controlul insulei arctice, scrie TVR Info.
11:20
„Am avut ploi, ninsori”. Un nou termen pentru darea în exploatare a liniei Vulcănești - Chișinău # TVR Moldova
Linia electrică Vulcănești - Chișinău, numită și „linia independenței”, urmează să fie dată în exploatare la începutul primăverii, spune ministrului Energiei, Dorin Junghietu, asta, deși, anterior, autoritățile asigurau cetățenii că până la sfârșitul lui 2025 R. Moldova va scăpa de dependența față de infrastructura Centralei Termoelectrice Moldovenești (Moldgres), care a furnizat malului drept energie electrică până la sfârșitul anului 2024, iar în prezent reprezintă nodul infrastructurii electrice al Republicii Moldova.
11:10
„Am avut ploi, ninsori”. Un nou termen pentru darea în exploatare liniei Vulcănești - Chișinău # TVR Moldova
Linia electrică Vulcănești - Chișinău, numită și „linia independenței”, urmează să fie dată în exploatare la începutul primăverii, spune ministrului Energiei, Dorin Junghietu, asta, deși, anterior, autoritățile asigurau cetățenii că până la sfârșitul lui 2025 R. Moldova va scăpa de dependența față de infrastructura Centralei Termoelectrice Moldovenești (Moldgres), care a furnizat malului drept energie electrică până la sfârșitul anului 2024, iar în prezent reprezintă nodul infrastructurii electrice al Republicii Moldova.
11:00
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în localitatea Boghiceni din raionul Hâncești.
10:40
Adjunctul bașkanului Găgăuziei, sancționat de UE pentru destabilizarea Republicii Moldova, Victor Petrov, a dat în judecată Poliția de Frontieră Iași pentru că a fost oprit de vameșii români de două ori la graniță. Motivul invocat de polițiști: prezența lui Petrov pe o listă de persoane sancționate de Uniunea Europeană pentru că au ca intenție destabilizarea Republicii Moldova, potrivit „Ziarul de Iași”.
10:30
La Cahul, două persoane reținute după ce ar fi pretins mită de 2.000 de euro la examenul auto # TVR Moldova
Astăzi, două persoane au fost reținute de Centrul Național Anticorupție (CNA), la Cahul, într-un dosar de trafic de influență privind favorizarea promovării examenului auto.
09:30
Timp de o săptămână, peste 23 de mii de cetățeni, dintre care 3467 copii, au solicitat echipele de asistență medicală urgentă prespitalicească. Din totalul solicitărilor, 872 apeluri nu au corespuns criteriilor de urgență medico-chirurgicală. În urma acordării primului ajutor medical prespital, 9287 pacienți, inclusiv 1762 copii, au fost transportați la instituțiile spitalicești.
09:10
Londra intenţionează să sprijine Ucraina cu rachete cu rază lunga de acţiune, care pot lovi adânc în teritoriul Rusiei, relatează tvrinfo.ro. Astfel, ministrul britanic al Apărării a confirmat planul potrivit căruia Marea Britanie va fabrica rachete balistice, iar acestea vor fi livrate Ucrainei. Între timp, ruşii continuă să atace infrastructura energetică a Ucrainei, iar mii de oameni rămân, în fiecare zi, fără curent electric şi căldură.
08:20
„Situația actuală este cea mai gravă”. Criza energetică din Kiev se adâncește după atacurile Rusiei # TVR Moldova
În timp ce Kievul se confruntă cu pene prelungite de curent și temperaturi sub zero grade, oficialii și experții în energie avertizează că infrastructura orașului se apropie de limite. Deși numărul clădirilor fără încălzire a scăzut de la atacul masiv cu rachete și drone din 9 ianuarie, impactul mai larg al crizei asupra vieții de zi cu zi se adâncește, potrivit Kyiv Independent.
Acum 24 ore
23:10
Politicianul CUB Adrian Dulgher, interzis în Ucraina pe 3 ani. Reacția controversatului businessman # TVR Moldova
Adrian Dulgher, vicepreședinte al Partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB), a fost declarat persoană indezirabilă în Ucraina pentru o perioadă de trei ani, potrivit publicației Ziarul de Gardă,care face referire la reprezentanți ai unor instituții de stat ucrainene. Drept reacție, omul de afaceri a scris pe pagina sa de Facebook: „Dacă nu ai dușmani, nu ești important deloc”.
22:20
„Ea să fie ultima”. Reacția lui Dodon la declarația Maiei Sandu despre reunificarea RM cu România # TVR Moldova
Fostul președinte pro-rus al Republicii Moldova și liderul socialiștilor, Igor Dodon, a reacționat la declarația șefei statului Maia Sandu, care a spus că ar vota pentru reunificarea cu România dacă problema ar ajunge vreodată la referendum. Igor Dodon relansează teza pro-Kremlin despre „pericolul dispariției statului moldovenesc”.
20:40
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a anunțat la TVR Moldova că cetățenii pot ridica începând de luni, 12 ianuarie, compensația pentru încălzire și că aceasta asistență este în continuare accesibilă persoanelor care nu au reușit să se înregistreze.
Ieri
19:10
Moldova revine în concursul „Destinația Anului”: locuri cu povești care inspiră turiștii # TVR Moldova
Republica Moldova va participa, pentru al treilea an consecutiv, la competiţia „Destinaţia Anului”, ediţia 2026. Vor fi alese cele mai frumoase locuri, cu povești și experiențe care inspiră turiștii de pretutindeni. Proiectul de amploare este organizat în România, iar de câţiva ani au fost incluse şi destinaţiile turistice de pe malul drept al Prutului.
18:10
Infecțiile acute ale căilor respiratorii sunt o problemă frecventă, mai ales acum, în sezonul rece. Lucia Gariuc, medic ORL, doctor în științe medicale a vorbit despre metodele de pracauție.
18:00
Un om de afaceri, condamnat pentru trădare de patrie. Ar fi fost racolat de spionajul rusesc # TVR Moldova
Omul de afaceri Denis Cuculescu a fost condamnat, în primă instanţă, la 15 ani de închisoare pentru trădare de patrie şi escrocherie în proporţii deosebit de mari, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. În plus, nu are voie să administreze mijloace financiare timp de cinci ani.
17:40
FC Clic Media nu se dezminte și este, în continuare, nemiloasă cu adversarii din Super Liga de Futsal a Republicii Moldova. Actuala deținătoare a titlului a învins cu 8 la 1 în partida cu Atletic Strășeni.
17:40
„Târg din partea autorităţilor”. Reacția avocatului lui Dodon la lista martori acceptați de instanță # TVR Moldova
Vladimir Plahotniuc și consilierul său, Serghei Iaralov, vor fi audiaţi ca martori ai acuzării în dosarul „Sacoşa”, în care fostul președinte Igor Dodon e judecat pentru luare de mită. Curtea Supremă de Justiţie a acceptat şi alţi nouă martori propuşi de procurori, printre care Adrian Candu, Pavel Filip, Lilian Carp, Vladimir Cebotari. Decizia instanţei a fost luată în lipsa lui Igor Dodon. Avocaţii acestuia spun, însă, că hotărârea este ilegală.
17:20
Planul lui Trump pentru Groenlanda pune NATO în pericol. Anexare, compromis sau război? # TVR Moldova
Trump spune că Danemarca, regatul care înglobează teritoriul autonom al Groenlandei, nu poate apăra insula în fața rușilor și chinezilor și că doar Statele Unite pot face față provocării. Asta, în condițiile în care Groenlanda e teritoriu NATO, iar Statele Unite dețin deja o bază acolo. În aceste condiții, premierul danez Mette Frederiksen a declarat că un atac al americanilor în Groenlanda ar duce la dispariția de facto a alianței nord atlantice.
17:10
Sărbătorile au trecut, mesele festive ne-au bucurat, dar acum mulți dintre noi simțim că e timpul să ne revenim. Despre cum să ne refacem echilibrul alimentar, rapid și sănătos, fără stres și sacrificii exagerate a vorbit în cadrul emisiunii „TeleMatinal de la TVR MOLDOVA medicul nutriționist, Sergiu Munteanu.
16:50
Un tânăr urmează să fie sancţionat după ce a distrus un panou și sistemul electric dintr-un pasaj pietonal din Chișinău.
16:40
Comisarul Uniunii Europene pentru Apărare, Andrius Kubilius, a declarat la o conferință suedeză privind securitatea, că blocul comunitar ar trebui să ia în considerare înființarea unei forțe militare permanente de 100.000 de soldați și revizuirea proceselor politice care guvernează apărarea. Andrius Kubilius spune că UE trebuie să reformeze și modul în care gestionează apărarea la nivel politic și că Regatul Unit ar trebui să primească un loc la masa negocierilor.
16:40
Dosarul Ciochină, pus pe pauză: inculpatul a fost lăsat să se adreseze Curții Constituționale # TVR Moldova
Au fost suspendate pledoariile în dosarul în care Nicanor Ciochină, fostul primar al comunei Boldurești, Nisporeni, judecat pentru comiterea unui accident rutier soldat cu moartea unui adolescent şi fugă de la locul faptei.
16:30
Carnea de pasăre şi ouăle din comerţ sunt sigure pentru consum şi nu conţin metronidazol, un preparat cu efecte antiparazitare, a cărui utilizare este interzisă la animale. Anunţul a fost făcut, astăzi, de către responsabilii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, după ce, recent, inspectorii au depistat substanţa interzisă în carne şi în furajele pentru păsări de la o fermă din Republica Moldova.
16:10
La Râșcani, un bărbat a murit intoxicat cu monoxid de carbon din cauza unei sobe defecte # TVR Moldova
Un bărbat în vârstă de 47 de ani a murit în urma intoxicației cu monoxid de carbon, provocată de utilizarea necorespunzătoare a sobei, în raionul Râșcani, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
15:50
NESTLÉ inițiază rechemarea voluntară pentru o cantitate limitată din produsele NAN ca măsură de precauție, potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Compania a declarat că nu are cunoștință de nicio boală legată de aceste produse, dar sfătuiește părinții să nu dea lapte praf sugarilor sau copiilor mici.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.