Profesor român, despre activitatea jurnalistică a lui Eminescu: „Să privim textele în contextul lor istoric și cultural”
Radio Moldova,
16 noiembrie 2025 17:00
Proiectul cultural „Scriitori fără frontiere” a adus în prim-plan activitatea de ziarist a marelui poet Mihai Eminescu. La Muzeul Național al Literaturii Române au avut loc discuții despre impactul editorialelor semnate de Eminescu. Invitat special al evenimentului a fost Ioan Milică, director general al Bibliotecii Centrale Universitare din Iași și autorul volumului „Fabrica de fraze: Eminescu în lumea presei”.
• • •
Alte ştiri de Radio Moldova
Acum 30 minute
21:00
Analistă CSIS: „Rusia își pierde instrumentele de control, iar regiunea se ancorează economic în UE” # Radio Moldova
Republica Moldova se află în fața „unei oportunități istorice” pentru progres real în reintegrarea regiunii transnistrene, în contextul în care Rusia își pierde treptat pârghiile economice și politice asupra zonei, a declarat experta americană Leah Kieff, asociat senior la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), în cadrul conferinței Hudson Institute de la Washington. Potrivit ei, schimbările din ultimele luni au creat un cadru strategic fără precedent, pe care Chișinăul și partenerii occidentali ar trebui să-l valorifice rapid și responsabil.
Acum o oră
20:40
Viitorii jurnaliști au marcat începutul parcursului profesional prin depunerea jurământului # Radio Moldova
Peste o sută de studenți ai anului întâi de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat (USM) au depus jurământul profesional, marcând un moment important în parcursul lor academic. Prin acest act simbolic, viitorii jurnaliști și specialiști în comunicare și-au asumat angajamentul față de integritate, veridicitate și responsabilitate. Ceremonia a fost completată de mesajele invitaților de onoare și de semnarea Codului Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
20:30
Bahmut: Ministrul Culturii spune că a discutat pași concreți pentru conservarea conacului Ciolac-Malski # Radio Moldova
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a vizitat recent conacul Ciolac-Malski din satul Bahmut, raionul Călărași, atrăgând atenția asupra stării îngrijorătoare a acestui monument istoric. Oficialul a discutat cu autoritățile locale despre pașii necesari pentru salvarea și valorificarea patrimoniului, subliniind necesitatea unei intervenții urgente.
Acum 2 ore
20:00
Tihanovskaia cere sprijin pentru Ucraina și Belarus la ceremonia de decernare a Premiului pentru Democrație # Radio Moldova
Svetlana Tikhanovskaia a primit Premiul Internațional pentru Democrație și Suprematia Legii. Liderul forțelor democratice din Belarus a făcut apel, în cadrul unei ceremonii organizate la Bonn, la continuarea sprijinului internațional pentru Ucraina, transmite DW.
19:40
Alegeri cu miză mare și participare mică: bucureștenii decid cine va conduce primăria capitalei # Radio Moldova
Bucureștenii își aleg duminică primarul general, poziție rămasă vacantă după ce Nicușor Dan a devenit președinte. Pe listă sunt 17 candidați. Doi din ei s-au retras din cursă pe ultima sută de metri. Prezența la vot până acum este scăzută, cea mai redusă din ultimul deceniu. Secțiile se închid la ora 21:00, când vor fi anunțate și primele estimări ale exit-poll-urilor. Oamenii spun că își doresc stabilitate și o capitală protejată de amenințări.
Acum 4 ore
18:50
Ucraina îngheață activele lui Victor Gușan suspectându-l de legături cu industria militară a Rusiei # Radio Moldova
Autoritățile ucrainene au pus sub sechestru companii controlate de oligarhul transnistrean Victor Gușan, după ce procurorii au stabilit că firme afiliate holdingului „Sheriff” ar fi furnizat bunuri și servicii pentru complexul militar-industrial al Federației Ruse. O investigație a platformei „Zona de Securitate” arată cum uzina „Moldavizolit”, controlată prin intermediari apropiați lui Gușan, ar fi devenit o verigă esențială în lanțul de aprovizionare al industriei ruse de apărare.
18:20
„O fereastră istorică pentru Moldova”: Oficialii de la Chișinău și experți americani discută securitatea regională și reziliența democratică la Hudson Institute # Radio Moldova
Republica Moldova rămâne ferm angajată pe drumul său european, în pofida presiunilor hibride ale Federației Ruse, au transmis vicepremierul Mihai Popșoi și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la evenimentul „Parcursul euro-atlantic al Republicii Moldova: securitate regională, oportunități energetice și reziliență democratică”, organizat de Hudson Institute la Washington.
18:00
Internaționalul moldovean Artur Crăciun a înscris al treilea său gol în tricoul echipei ŁKS Łódź. În etapa a 19-a dintr-a doua divizie a fotbalului polonez, gruparea din orașul Łódź a remizat, scor 1:1, pe teren propriu, cu Wisla Cracovia, iar fundașul central a marcat în minutul 4 din penalty. Igor Łasicki a restabilit egalitatea în minutul 64, iar Artur Crăciun a fost integralist.
18:00
Perioada magică a sărbătorilor aduce oferte variate: Marea, muntele și destinații exotice în top # Radio Moldova
Ne apropiem de acea perioadă magică a anului, când simțim cu toții nevoia de relaxare și de evadare din cotidian. Unii visează la valurile mării, alții la aerul curat de munte - totul depinde de gusturi și de buget. Agențiile de turism vin în întâmpinarea dorințelor cu oferte variate, care se potrivesc fiecărei preferințe și portofel. Printre destinațiile de top pentru această perioadă se numără Egipt, România, Bulgaria, Ucraina și Dubai.
17:30
Britanicul Lando Norris a câștigat Campionatul Mondial de automobilism Formula 1. Pilotul de la McLaren s-a clasat pe locul 3 în ultima cursă a sezonului, Marele Premiu al Emiratelor Arabe Unite, suficient însă pentru a cuceri primul său titlu din carieră.
Acum 6 ore
17:10
„Nicio stradă dedicată lui Lenin”: apel politic în Germania, întâmpinat cu rezistență în unele landuri # Radio Moldova
Împuternicita Bundestagului pentru problemele victimelor dictaturii Partidului Socialist Unit al Germaniei (SED), Evelyn Zupke, a îndemnat autoritățile orașelor din fosta Republică Democrată Germană (RDG) să redenumească străzile care poartă numele politicienilor asociați cu Uniunea Sovietică, transmite DW.
16:40
Academia de fotbal Petru Leucă se extinde: a fost inaugurată filiala din comuna Trușeni # Radio Moldova
Pas important pentru dezvoltarea fotbalului în comuna Trușeni din municipiul Chișinău. Atacantul Petru Leucă a inaugurat a doua filială din cadrul Academia de fotbal ce îi poartă numele. Aproximativ 50 de copii vor fi instruiți de 3 antrenori pe mini-terenul artificial al Gimnaziului numărul 99 „Gheorghe Madan".
16:30
Un locuitor din Step-Soci crește măgărițe. Laptele - un produs rar și valoros pentru proprietățile terapeutice # Radio Moldova
O idee văzută pe internet a fost transformată într-o afacere în toată regula. Este vorba despre o fermă mai neobișnuită din satul Step-Soci, raionul Orhei. De mai bine de șapte ani, Ghenadie Balan crește măgărițe pentru producerea laptelui, un produs rar și apreciat pentru proprietățile sale terapeutice. El a pornit de la 15 animale, iar astăzi are o fermă de aproximativ 50 de capete.
15:50
Meci spectaculos în La Liga: FC Barcelona a învins cu 5:3 în deplasare pe Real Betis Sevilla # Radio Moldova
FC Barcelona a obținut a 6-a victorie consecutivă în campionatul primei divizii spaniole de fotbal, după un veritabil thriller cu 8 goluri în disputa cu Real Betis Sevilla. Discipolii antrenorului german Hans-Dieter Flick au câștigat pe terenul formației andaluze cu un spectaculos 5:3, la capătul unui meci pe care l-au început cu gol primit. Gazdele au lovit deja în minutul 6, când Antony l-a învins pe portarul Joan García din câțiva metri.
15:40
Criptovalută în valoare de 107 milioane de dolari a fost depistată de organele de anchetă în cadrul unui dosar de finanțare ilicită a unor formațiuni politice pro-ruse din Republica Moldova. Informația a fost făcută publică de vicepremierul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, în cadrul unei dezbateri la Institutul Hudson din Washington.
15:30
Keith Kellogg: „Războiul este aproape de final, însă ultimii 10 metri sunt cei mai grei” # Radio Moldova
Statele Unite nu iau în considerare varianta trimiterii de militari americani în Ucraina. Despre acest lucru a anunțat trimisul special al președintelui SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, în cadrul unui forum național pe apărare. Kellogg a subliniat că cea mai eficientă modalitate de a exercita presiune asupra Rusiei este impactul economic, în special combaterea „flotei din umbră”, scrie publicația The Moscow Times.
15:20
Formațiile bucureștene FCSB și Dinamo au încheiat nedecis, scor alb 0:0, derby-ul capitalei României disputat sâmbătă seara pe stadionul Arena Națională din București, în etapa a 19-a a Superligii românești de fotbal. Dacă în meciul-tur dintre Dinamo și FCSB a fost un spectacol total, partida încheindu-se cu 4:3 în favoarea „câinilor roșii”, aseară cele două formații au oferit cea mai urâtă partidă din ultimii 10 ani. Desfășurat pe o vreme rece, pe o ploaie măruntă și un vânt puternic, în fața a 30 de mii de spectatori, duelul a fost plictisitor, iar remiza nu a mulțumit pe niciuna dintre echipe.
Acum 8 ore
15:10
Investiție de aproape 1 milion de lei în modernizarea laboratorului medical din Telenești # Radio Moldova
Laboratorul Centrului de Sănătate Telenești a fost reparat în cadrul unui proiect finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). Valoarea totală a proiectului este de 971 de mii de lei, dintre care 871 de mii sunt alocate de CNAM, iar 100 de mii de lei constituie contribuția instituției medicale.
14:50
Lionel Messi e campion în Major League Soccer. Inter Miami a cucerit primul său titlu # Radio Moldova
Inter Miami, echipă la care joacă Lionel Messi, a cucerit primul său titlu în Major League Soccer. În marea finală, discipolii lui Javier Mascherano au învins pe teren propriu formația Vancouver Whitecaps cu 3-1.
14:30
Exportul de energie din România susține R. Moldova și Ucraina, peste 1.300 MW livrați # Radio Moldova
În urma atacurilor cu drone și rachete ale Rusiei asupra infrastructurii energetice ucrainene din 5-6 decembrie, care au dus la deconectarea unei centrale de producție din Republica Moldova, România exportă către Chișinău peste 1.300 MW, susținând astfel atât necesarul intern al Republicii Moldova, cât și exportul ulterior către Ucraina, care primește aproape 1.000 MW. Fluxurile de energie sunt susținute de producția ridicată a hidrocentralelor și parcurilor eoliene din România, iar structura schimburilor transfrontaliere rămâne neschimbată: R. Moldova importă din România și redirecționează cea mai mare parte către Ucraina, scrie publicația Profit.ro.
14:00
Merz vizitează Israelul într-un moment „extrem de dificil”: între solidaritate și dileme privind livrările de arme # Radio Moldova
Cancelarul german Friedrich Merz a efectuat prima sa vizită oficială în Israel, declarând că Germania poartă o „responsabilitate istorică neschimbată” față de Holocaust și subliniind angajamentul Berlinului pentru securitatea statului israelian. În cadrul vizitei, Merz s-a întâlnit cu președintele Isaac Herzog și premierul Benjamin Netanyahu, a vizitat memorialul Yad Vashem și urmează să discute cu foștii ostatici ai grupării Hamas și cu familiile victimelor atacurilor teroriste din 7 octombrie 2023, transmite DW.
13:40
O delegație a Republicii Moldova aflată în vizită de lucru la Chicago a mers să-i cunoască pe moldovenii care muncesc în una dintre cele mai puternice companii din industria de transport din SUA. Vicepremierul Mihai Popșoi și președintele Parlamentului Igor Grosu au vizitat C1 Holding, grup care reunește șase companii cu o flotă de 220 de camioane și 350 de remorci.
13:30
Criuleni are un bulevard pietonal modern și un parc riveran reamenajat: proiect finalizat de ADR Centru # Radio Moldova
Locuitorii orașului Criuleni dispun de un bulevard pietonal modernizat și de un parc riveran complet reamenajat, după ce Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a anunțat finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului „Reconstrucția bulevardului pietonal Mihai Eminescu și amenajarea parcului orășenesc riveran din or. Criuleni”. Proiectul, derulat cu sprijinul autorităților locale și finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, a transformat una dintre cele mai importante zone ale orașului în spații de recreere moderne, accesibile și sigure pentru comunitate.
Acum 12 ore
12:50
Universitatea de Stat din Comrat va reduce consumul de energie datorită unui proiect finanțat de Polonia # Radio Moldova
Universitatea de Stat din Comrat face un pas important spre independența energetică. Clădirea principală a fost echipată cu panouri solare, ceea ce va reduce consumul de energie cu peste 40%. Această investiție transformă campusul într-un model de eficiență și sustenabilitate pentru întreaga regiune.
12:10
Ucraina: Atacuri rusești în șapte regiuni soldate cu victime. Zelenski cere accelerarea sprijinului antiaerian # Radio Moldova
Ultimul atac masiv al trupelor ruse, în care asupra teritoriului Ucrainei au fost lansate peste 240 de drone și cinci rachete balistice, a provocat distrugeri în șapte regiuni și victime în Sloviansk și în Cernigov, a anunțat președintele Volodimir Zelenski într-un mesaj publicat pe Telegram. Liderul de la Kiev subliniază că intensitatea bombardamentelor rusești a crescut semnificativ în ultima săptămână și solicită accelerarea sprijinului internațional pentru apărarea antiaeriană.
11:40
Președinta Maia Sandu îndeamnă moldovenii să aleagă produse autohtone: Sprijinim familiile și economia țării # Radio Moldova
Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să susțină producătorii locali, alăturându-se campaniei „Cumpăr BUN de acasă”, lansată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare Șefa statului subliniază că alegerea produselor autohtone contribuie direct la dezvoltarea economiei și la sprijinirea comunităților din țară.
10:50
Zelenski anunță că a avut o conversație „îndelungată și constructivă” cu Witkoff și Kushner # Radio Moldova
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat sâmbătă seară pe rețelele de socializare, că a avut o discuție telefonică „îndelungată și consistentă” cu trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, și cu ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.
09:50
Numărul locurilor vacante de muncă a crescut în trimestrul trei. Peste 13 mii de oferte sunt în sectorul bugetar # Radio Moldova
Numărul locurilor vacante de muncă a crescut în trimestrul trei al acestui an cu peste o mie, sau cu 3.5 la sută față de trimestrul precedent. La sfârșitul perioadei de referință, erau înregistrate aproximativ 39 de mii de posturi vacante, potrivit Biroului Național de Statistică (BNS). Rata acestora a constituit aproape cinci la sută. Din totalul locurilor vacante de muncă, peste 13 mii sau circa 39 la sută au fost înregistrate în sectorul bugetar.
08:50
Alexandru Caraman este proprietarul unei stâne din localitatea Popeasca, raionul Ștefan Vodă. El s-a născut într-o familie în care generații la rând oamenii au crescut ovine și s-au ocupat de pregătirea brânzeturilor. Tânărul este ajutat de soția sa, care, pe lângă pedagogie, știe cum să transforme laptele de oi în brânză proaspătă.
Acum 24 ore
08:00
Afacerea unui tânăr din R. Moldova / Produce ceaiuri, suplimente alimentare și produse cosmetologice din plante medicinale # Radio Moldova
Cristian Melnic, un tânăr de 25 de ani, licențiat în tehnologia alimentelor, cultivă plante medicinale pe dealurile din Dobrogea, municipiul Chișinău și Climăuții de Jos, raionul Șoldănești. Face din ele ceaiuri, suplimente alimentare încapsulate și chiar seruri cosmetologice.
07:00
Bucureștiul votează astăzi, 7 decembrie, primarul general în cadrul alegerilor locale anticipate, organizate după ce fostul edil Nicușor Dan a devenit președintele României. Aproape 1,8 milioane de alegători din București sunt așteptați la urne pentru a vota la alegerile pentru Primăria Capitalei. Secțiile de votare sunt deschise de la ora 7:00, iar procesul de votare se va încheia la ora 21:00.
00:20
Contribuția Companiei „Teleradio-Moldova” la promovarea tinerilor din jurnalism, apreciată cu diplomă din partea USM # Radio Moldova
De 45 de ani, Universitatea de Stat din Moldova (USM) pregătește jurnaliști pentru mass-media din Republica Moldova. De-a lungul timpului, universitatea a colaborat cu mai multe instituții media, inclusiv cu postul public de televiziune Moldova 1. Aceste parteneriate sunt foarte profitabile, atât pentru studenții cu ambiții mari, cât și pentru angajații din redacțiile de știri sau divertisment.
6 decembrie 2025
22:10
Atacurile din Ucraina afectează R. Moldova: „Situația este stabilă, dar complexă”, spune ministrul Energiei # Radio Moldova
Republica Moldova a apelat sâmbătă, 6 decembrie, la ajutor energetic din partea României, în urma deconectării unui grup energetic important din Ucraina, afectat de atacurile masive asupra infrastructurii electrice. Potrivit Moldelectrica, liniile de interconexiune erau încărcate aproape de limită, iar pentru a preveni suprasarcinile, operatorul a solicitat „ajutor de avarie” din România pentru câteva ore. În direct la Mesager, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a explicat ce cantități au fost preluate și cum funcționează mecanismul de sprijin între cele două state.
22:00
Atacurile din Ucraina afectează Moldova: „Situația este stabilă, dar complexă”, spune ministrul energiei # Radio Moldova
Republica Moldova a apelat sâmbătă, 06 decembrie, la ajutor energetic din partea României, în urma deconectării unui grup energetic important din Ucraina, afectat de atacurile masive asupra infrastructurii electrice. Potrivit Moldelectrica, liniile de interconexiune erau încărcate aproape de limită, iar pentru a preveni suprasarcinile, operatorul a solicitat „ajutor de avarie” din România pentru câteva ore.
22:00
În timp ce sportivii, antrenorii, dar și suporterii și microbiștii se pregătesc de Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano și Cortina d'Ampezzo, producția de medalii este în toi. De dimineață până seară, mașinile funcționează fără oprire la monetăria statului italian. În total o mie 146 de medalii vor fi confecționate: 735 pentru Jocurile Olimpice și încă 411 pentru cele Paralimpice.
21:30
Coasta de Est a Australiei sub flăcări: sate evacuate, caniculă extremă și peste 9.000 de hectare mistuite # Radio Moldova
Incendiile de vegetație fac ravagii în Australia. Cel puțin 12 case au fost distruse în urma a peste 75 de incendii de vegetație care au izbucnit în statul New South Wales (NSW). Sâmbătă, 06 decembrie, în toată Australia au fost emise avertismente de caniculă severă, iar în mai multe state au izbucnit incendii de vegetație. Pompierii se luptă cu flăcări puternice în mai multe state, în condițiile în care temperaturile au depășit 40°C, relatează The Guardian.
21:30
Divorțurile, în creștere. Experții atenționează privind efectele emoționale asupra copiilor # Radio Moldova
Divorțul este o realitate tot mai întâlnită în viața multor familii. Atunci când două persoane ajung la concluzia că nu mai pot fi împreună, apar și întrebările: cum procedăm, care sunt pașii corecți, ce prevede legea? Statisticile arată că, în ultimul deceniu, în Republica Moldova numărul divorțurilor a crescut. Deși acest fenomen reflectă schimbările din societate, experții atenționează asupra efectelor emoționale asupra copiilor pe care le implică procesul de separare.
Ieri
21:00
Coasta de Est a Australiei sub flăcări: sate evacuate, caniculă extremă și peste 9.000 ha mistuite # Radio Moldova
Incendiile de vegetație fac ravagii în Australia. Cel puțin 12 case au fost distruse în urma a peste 75 de incendii de vegetație care au izbucnit în statul New South Wales (NSW). Sâmbătă, 06 decembrie, în toată Australia au fost emise avertismente de caniculă severă, iar în mai multe state au izbucnit incendii de vegetație. Pompierii se luptă cu flăcări puternice în mai multe state, în condițiile în care temperaturile au depășit 40°C, relatează The Guardian.
20:50
Un locuitor din Echimăuți și-a transformat lanurile într-o afacere sustenabilă și eficientă # Radio Moldova
Tehnologia și deciziile inteligente transformă agricultura tradițională în afaceri moderne și profitabile. Agricultorii care combină cunoștințele solide cu echipamentele performante reușesc să crească productivitatea și să rămână competitivi. Un exemplu elocvent este Petru Ceban din localitatea Echimăuți, care și-a transformat lanurile într-o afacere sustenabilă și eficientă. Chiar și în condițiile climatice dificile, provocate de secetă, în ultimii ani agricultorul a reușit să mențină o producție stabilă la culturile cerealiere.
20:20
Contribuția Companiei „Teleradio-Moldova” pentru promovarea tinerilor din jurnalism, apreciată cu diplomă din partea USM # Radio Moldova
De 45 de ani, Universitatea de Stat din Moldova (USM) pregătește jurnaliști care devin formatori de opinie. De-a lungul timpului, instituția a colaborat cu mai multe instituții media, inclusiv cu postul public de televiziune Moldova 1. Aceste parteneriate sunt foarte profitabile, atât pentru studenții cu ambiții mari, cât și pentru angajații din redacțiile de știri sau divertisment.
20:00
Sute de oameni au lăsat astăzi deoparte grijile zilnice și au venit la Târgul Internațional de Caritate. Cu buzunarele pregătite și cu inima deschisă, vizitatorii au ales să contribuie la cauze nobile, transformând fiecare cumpărătură într-un gest de solidaritate. De la dulciuri tradiționale și suvenire din zeci de țări, până la cadouri pentru cei dragi, atmosfera a fost plină de căldură și generozitate. Spiritul Crăciunului și tradițiile aduse de cele peste 30 de ambasade au însuflețit fiecare stand.
19:50
Cei puternici, cei rezistenți. La Chișinău se desfășoară Campionatul European de kettlebell # Radio Moldova
Încă un eveniment sportiv de anvergură găzduit de Republica Moldova. Campionatul European de kettlebell sau haltere mici a adunat 257 de atleți din 16 țări, la Arena Chișinău. Țara noastră este reprezentată de 34 de atleți, iar mulți dintre ei au cucerit medalii în primele 2 zile de concurs.
19:30
Maia Sandu a retras distincțiile de stat președintelui Federației de Judo, Andrei Golban, precum și unui antrenor # Radio Moldova
Președinta Maia Sandu a retras distincțiile de stat președintelui Federației de Judo din R. Moldova, Andrei Golban și antrenorului Grigore Postica.
19:30
Întrebat de ce armata rusă lovește civili proruși, Putin dă vina pe Kiev și spune că Rusia „doar sprijină” Donbasul # Radio Moldova
În ajunul vizitei sale în India, Vladimir Putin a acordat un interviu amplu presei locale. Jurnalistele indiene l-au întrebat pe Putin de ce distruge în Donbass casele ucrainenilor care vorbesc rusă și susțin Rusia. Putin a răspuns că „nu a înțeles întrebarea”. El nu a înțeles de ce acești oameni sunt „șocați” citează Meduza.
19:20
Maia Sandu a retras distincțiile de stat președintelui Federației de Judo, Andrei Golban, precum și unui antreprenor # Radio Moldova
Președinta Maia Sandu a retras distincțiile de stat președintelui Federației de Judo din R. Moldova, Andrei Golban și antrenorului Grigore Postica.
19:00
Expertul explică ce se întâmplă dacă nu economisim energia electrică: „Vor fi deconectări și majorări de tarife” # Radio Moldova
Pentru a fi evitate deconectările și majorările tarifelor la energia electrică, cetățenii trebuie să economisească, în special în orele de vârf: 07:00 – 11:00 și 18:00 – 23:00. Anume în această perioadă a zilei energia este cea mai scumpă, explică expertul în energetică, Sergiu Tofilat, după ce sistemul energetic al R. Moldova a fost afectat urmare a atacurilor asupra Ucrainei.
18:50
Rețeaua școlară se schimbă: Proiectul de lege privind modificarea Codului Educației, supus consultărilor publice # Radio Moldova
Ministerul Educației și Cercetării a lansat pentru consultări publice proiectul de modificare a Codului Educației, care prevede reorganizarea celor mai mici școli din țară. Reforma este motivată de situația actuală: Republica Moldova are o rețea școlară foarte fragmentată, cu multe instituții în care învață extrem de puțini copii.
18:30
Rețeaua școlară se schimbă: Proiectul de lege privind modificarea Codului Educației publicat pentru consultare # Radio Moldova
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultări publice proiectul de modificare a Codului Educației, care prevede reorganizarea celor mai mici școli din țară. Reforma este motivată de situația actuală: Republica Moldova are o rețea școlară foarte fragmentată, cu multe instituții în care învață extrem de puțini copii.
17:20
Adăpostul de la Cernobîl, deteriorat după lovitura unei drone, nu mai blochează radiațiile și are nevoie de reparații # Radio Moldova
Structura de protecție construită peste reactorul distrus în accidentul nuclear de la Cernobîl, în Ucraina, și lovită în februarie de o dronă, nu își mai poate îndeplini rolul principal de a bloca radiațiile, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), scrie The Guardian.
17:20
Zelenski, Starmer, Macron și Merz se întâlnesc la Londra: garanțiile de securitate pentru Ucraina, în prim-plan # Radio Moldova
Liderii Ucrainei, Marii Britanii, Franței și Germaniei se reunesc la Londra pentru discuții decisive privind viitorul acord de pace. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi luni la Downing Street, unde se va întâlni cu premierul britanic Keir Starmer, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz.Vizita marchează un nou moment de solidaritate internațională cu Ucraina, într-un moment în care discuțiile dintre Washington și Kiev despre un posibil acord de pace accelerează, relatează The Guardian.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.