Fără ascensoare în orele de vârf și iluminat interior redus: CSE a adoptat mai multe măsuri în contextul crizei energetice

Liber TV, 28 decembrie 2024 10:50

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), reunită în ședință pe 27 decembrie, a adoptat o dispoziție cu măsuri privind reducerea consumului de energie electrică. Documentul prevede, printre altele, că în instituțiile publice și unitățile comerciale din țară va fi redus iluminatul interior și limitată funcționarea lifturilor și escalatoarelor, începând cu 1 ianuarie 2025. Potrivit dispoziției, Comisia pentru Situații Excepționale a hotărât că, în vederea sensibilizării opiniei publice, furnizorii de servicii media, deținătorii de licențe de emisie, vor asigura difuzarea în orele de maximă audiență a materialelor cu conținut informativ privind măsurile de eficientizare a consumului de resurse energetice, precum „Economisiți energia electrică în orele de vârf: între 07:00 – 11:00 și 18:00 – 23:00 pentru a plăti mai puțin și a evita riscul unor deconectări” sau „Consumați eficient energia electrică, termică și combustibili”.CSE a mai decis că, începând cu 1 ianuarie 2025, administratorii clădirilor publice și unităților comerciale vor asigura:– reducerea iluminatului interior al clădirilor cu cel puţin 30%, acolo unde este posibil, şi deconectarea acestuia de îndată ce încăperile sunt neocupate;– deconectarca vitrinelor, a iluminatului decorativ, arhitectural si publicitar (interior şi exterior), cu excepția iluminatului firmei în timpul orelor de program;– limitarea funcționării scărilor rulante/escalatoarelor între orele 07.00-11:00 şi 18.00-23.00;De asemenea, întreprinderile cu proces de producere energofag (cuptoare electrice, aparate de sudură cu arc electric, instalații de topire electrică etc.) vor organiza programul de lucru astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor 07:00 – 11:00 și 18:00-23:00.Administratorii întreprinderilor de alimentare cu apă şi canalizare vor regla regimul de funcționare a pompelor bazinelor de acumulare astfel încât să fie redus la minimum consumul de energie electrică între orele 07:00 – 11:00 şi 18:00 – 23:00 şi să fie utilizat la maximum potențialul bazinelor de acumulare.Administratorii blocurilor locative și ai altor clădiri cu ascensoare vor plasa, la locul de chemare a acestora la parter, anunțul: „În contextul riscului întreruperilor energiei electrice în orele consumului de vârf, nu se recomandă folosirea liftului în intervalele 07:00 – 11:00 şi 18:00 – 23:00, pentru evitarea blocării în mers a acestuia”.Începând cu 16 decembrie, pe teritoriul Republicii Moldova a fost introdusă stare de urgență din cauza incertitudinii privind livrările de gaz rusesc în regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025, când expiră contractul de tranzit prin Ucraina.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 4 ore
12:50
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a criticat dur Partidul Acțiune și Solidaritate, acuzându-l de orchestrarea unor presiuni constante asupra administrației municipale.„PAS este foarte nociv. Am avut peste o sută de tot felul de cereri, de replici, denunțuri, în baza unor informații care veneau de la deputații PAS și cei care sunt consilieri municipali PAS, ca să ne tot vizeze în anumite dosare,” a declarat acesta.Ceban a subliniat că aceste acțiuni au devenit o practică obișnuită în ultimii ani.„Nu există practic un funcționar sau o persoană cu răspundere care să nu fie vizată într-un dosar sau altul, la comanda exclusivă a celor de la PAS. Focusarea atenției în campania electorală era la altceva. Imediat după campania electorală, suntem în continuare în centrul atenției, ținta acestor atacuri”, a adăugat el.Primarul a denunțat recentele percheziții masive desfășurate de organele de drept, despre care spune că au fost realizate la comanda PAS.„Când într-o dimineață ai 60 de percheziții, au fost, concomitent, probabil cel mai mult 35. Au fost vizați oameni care absolut n-au nicio treabă cu activitatea primăriei de mai mult timp, inclusiv s-au dus pe la casele oamenilor să întoarcă totul cu picioarele în sus, să sperie familiile, să sperie copiii. Nu cred că era nevoie de un asemenea show. Chiar vreau să-și facă datoria organele de drept, nu televiziunile, în acest sens, și la comanda PAS-ului”, a punctat acesta.În final, primarul general a acuzat PAS de încercări deliberate de a distrage atenția publicului de la crizele reale cu care se confruntă Republica Moldova. „Doar săptămânile curente au protestat pedagogii, au protestat meteorologii, au protestat sindicaliștii, au protestat agricultorii,” a conchis Ion Ceban.
Acum 6 ore
11:30
Portul de încărcare USB-C devine obligatoriu pentru o gamă largă de dispozitive electronice, cum ar fi telefoanele mobile, tabletele și căștile. Se întâmplă după ce în 2022, Parlamentul European şi statele membre au votat pentru eliminarea metodelor alternative de încărcare.Măsura intră în vigoare pe finalul acestui an și este menită să reducă poluarea și deșeurile electronice.„Începând de azi, intră în vigoare normele privind încărcătorul comun. Astfel, USB-C va fi folosit pentru majoritatea dispozitivelor electronice noi din UE.Acest lucru înseamnă o tehnologie de încărcare mai rapidă, mai puține deșeuri electronice și o experiență mai simplă pentru toată lumea”, potrivit mesajului transmis de Comisia Europeană.USB-C devine astfel, oficial, soluția standard, comună, pentru încărcarea dispozitivelor electronice în UE, ceea ce înseamnă că același încărcător este valabil pentru toate telefoanele, tabletele și camerele noi; tehnologie armonizată de încărcare rapidă; reducerea deșeurilor electronice.Astfel, europenii nu vor mai trebui să cumpere un încărcător diferit de fiecare dată când se achiziţionează un nou telefon mobil sau un dispozitiv similar. Noile norme vor impune obligativitatea unui port de încărcare USB-C pentru o gamă largă de dispozitive electronice. Prin urmare, majoritatea dispozitivelor vor putea fi încărcate cu același încărcător.În plus, din aprilie 2026, toate laptopurile vor face obiectul noilor norme europene privind încărcătorul USB standardizat.
10:40
Biroul politici de reintegrare a anunțat că, ieri, compania „Tiraspoltransgaz” a deconectat de la rețeaua de gaze naturale 12 instituții publice din localitățile amplasate în Zona de Securitate, controlate de autoritățile constituționale (raionul Dubăsari, mun. Bender și din proximitatea acestuia), inclusiv 4 instituții de învățământ, 1 instituție medicală și 2 instituții culturale. În plus, agentul termic a fost sistat pentru mai multe sedii publice din or. Bender, inclusiv pentru subdiviziunile teritoriale de poliție și de procuratură ale Republicii Moldova.”Guvernul monitorizează situația din regiune”, a precizat Biroul.Compania rusă Gazprom a notificat ieri Moldovagaz cu privire la suspendarea completă a livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 08:00.Potrivit prim-ministrului Dorin Recean, această decizie confirmă încă o dată intenția Kremlinului de a lăsa locuitorii din regiunea transnistreană fără lumină și căldură în mijlocul iernii.
Acum 8 ore
10:30
179 de oameni au murit într-un accident aviatic, după ce o aeronavă a companiei „Jeju Air” s-a prăbușit, duminică, 29 decembrie, pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, situat la 300 de kilometri de capitala Seul. 181 de pasageri, plus membri ai echipajului, se aflau la bord, la momentul prăbușirii aeronavei. Aceasta tocmai venea de la capitala thailandeză Bangkok.Pilotul aeronavei a transmis un mesaj SOS cu cinci minute înainte prăbușirea avionului „Jeju Air”, potrivit autorităților sud-coreene.Aparatul prăbușit era vechi de 15 ani și nu avea un istoric de probleme tehnice.Potrivit informațiilor preliminare transmise de autoritățile sud-coreene, avionul a încercat inițial să aterizeze, dar nu a reușit. Ulterior, a ocolit aeroportul și a încercat să aterizeze din nou, pe burtă, fără tren de aterizare, însă inerția l-a purtat până în capătul pistei, unde s-a lovit de un zid.Deși există suspiciunea că trenul de aterizare al avionului nu ar mai fi funcționat, unii martori au mai raportat că au văzut avionul ciocnindu-se cu un stol de păsări.Incidentul a avut loc la 9:03, ora locală, iar incendiul rezultat de pe urma ciocnirii de zid a fost stins după 43 de minute.Potrivit autorităților sud-coreene, citate de The Korean Herald, cei doi supraviețuitori sunt un bărbat și o femeie, ambii membri ai echipajului.Din cei 181 de pasageri, 173 erau sud-coreeni, iar doi erau cetățeni thailandezi. Autoritățile de la Seul au caracterizat incidentul drept „cel am grav accident aviatic din istoria Coreei de Sud”.
Acum 24 ore
20:20
După ce Gazprom a notificat astăzi compania fiică pe care o controlează, Moldovagaz, că nu va mai livra gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00 (ora Moscovei), invocând pretextul că Moldovagaz „nu-și onorează constant obligațiile de plată”, premierul Dorin Recean a venit cu o reacție. Potrivit prim-ministrului, această decizie confirmă încă o dată intenția Kremlinului de a lăsa locuitorii din regiunea transnistreană fără lumină și căldură în mijlocul iernii.“Rusia folosește energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană, pe care o controlează prin armata staționată ilegal, în ostatici. Guvernul condamnă aceste tactici opresive și reiterează că nu va recunoaște vreo pretinsă datorie, care a fost invalidată de auditul internațional”, a scris Dorin Recean.Potrivit șefului Guvernului, Republica Moldova a diversificat sursele de aprovizionare cu gaze naturale pentru a reduce dependența de un singur furnizor pentru malul drept. Mai mult, Recean spune că Guvernul ar putea recurge și la arbitraj internațional pentru a solicita “despăgubiri în urma deciziilor Kremlinului”.”Țara noastră este pregătită să gestioneze orice situație apărută în urma deciziei Kremlinului. Noi vom continua să asigurăm aprovizionarea cu gaze naturale din alte surse și să protejăm consumatorii vulnerabili. Totodată, Guvernul va analiza cu atenție opțiunile legale, inclusiv recurgerea la arbitraj internațional pentru a proteja interesele noastre naționale și pentru a solicita despăgubiri în urma deciziilor Kremlinului, care cauzează pierderi economice și afectează siguranța și securitatea cetățenilor Republicii Moldova”, a mai declarat Dorin Recean.Compania rusă Gazprom a notificat astăzi Moldovagaz cu privire la suspendarea completă a livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 08:00.„În legătură cu refuzul părții moldovenești de a reglementa datoria pentru livrările de gaz, PAO „Gazprom” a trimis astăzi o notificare către SA „Moldovagaz”. În aceasta se menționează că SA „Moldovagaz” nu își îndeplinește în mod regulat obligațiile de plată conform contractului în vigoare, ceea ce constituie o încălcare semnificativă a termenilor acestuia. În acest context, pe baza dispozițiilor contractului și a normelor aplicabile ale legislației ruse, PAO „Gazprom” va impune, începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00 (ora Moscovei), o limitare a livrărilor de gaz natural către Republica Moldova, până la 0 m3 pe zi”, se arată într-un comunicat publicat de Gazprom.
17:20
Gazprom va opri livrările de gaze către Moldova de la 1 ianuarie 2025 din cauza datoriilor. Compania rusă Gazprom a notificat astăzi Moldovagaz cu privire la suspendarea completă a livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 08:00.„În legătură cu refuzul părții moldovenești de a reglementa datoria pentru livrările de gaz, PAO „Gazprom” a trimis astăzi o notificare către SA „Moldovagaz”. În aceasta se menționează că SA „Moldovagaz” nu își îndeplinește în mod regulat obligațiile de plată conform contractului în vigoare, ceea ce constituie o încălcare semnificativă a termenilor acestuia. În acest context, pe baza dispozițiilor contractului și a normelor aplicabile ale legislației ruse, PAO „Gazprom” va impune, începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00 (ora Moscovei), o limitare a livrărilor de gaz natural către Republica Moldova, până la 0 m3 pe zi”, se arată într-un comunicat publicat de Gazprom.Menționăm că toate volumele de gaze rusești sunt direcționate către regiunea transnistreană.Concernul rus a mai menționat că restrica va rămâne în vigoare până când nu va notifica în scris Moldovgaz despre o altă decizie.„PAO „Gazprom” își rezervă toate drepturile, inclusiv dreptul de a rezilia unilateral contractul și dreptul de a solicita de la SA „Moldovagaz” despăgubiri pentru toate pierderile și plata amenzilor pentru neîndeplinirea și/sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor sale contractuale”, a adăugat compania.Precizăm că, de la 1 ianuarie 2025, expiră contractul privind tranzitul gazului rusesc către Europa, inclusiv regiunea transnistreană, prin Ucraina, care nu va fi prelungit. 
16:50
Primăria Chișinău a organizat un eveniment cultural dedicat angajaților întreprinderilor municipale, în semn de recunoștință pentru munca lor neobosită. În cadrul festivității, primarul general Ion Ceban a subliniat importanța acestor oameni care, zi de zi, contribuie la funcționarea orașului. „Mulțumim celor care se trezesc zilnic înainte ca orașul să prindă viață, oamenii care pornesc motorul Chișinăului. Acei, munca cărora, de multe ori, trece neobservată de mulți, dar care merită respectul nostru deplin. Măturătorii, mecanicii, angajații de la Spații Verzi și Regia Autosalubritate, șoferii, taxatorii, și alți sute de angajați ai întreprinderilor municipale, sunt cei care înfruntă ploaia, zăpada sau arșița pentru ca împreună să ne bucurăm de un oraș curat și funcțional. Le mulțumesc din suflet pentru dăruire și îi asigur că le prețuim munca. La mulți ani tuturor!”, a declarat Ion Ceban.Atmosfera evenimentului a fost una festivă, cu momente artistice și o atmosferă caldă, menită să aducă un zâmbet pe chipurile celor care zi de zi lucrează pentru Chișinău.
Ieri
12:30
Un videoclip controversat circulă pe reţelele de socializare. În filmuleţ, sania lui Moș Crăciun, în care se află mai multe rachete cu marca NATO, este doborâtă de o altă rachetă.Centrul ucrainean pentru Combaterea Dezinformării a distribuit videoclipul, afirmând că „paranoia Rusiei cu privire la «ameninţarea NATO» a atins noi culmi”. Jurnalistul ucrainean Illia Ponomarenko spune că aceasta a fost publicat după ce avionul companiei Azerbaijani Airlines s-a prăbuşit în Kazahstan în ziua de Crăciun - pe fondul speculaţiilor că a fost doborât de apărarea antiaeriană rusă.Videoclipul începe cu Moş Crăciun, îmbrăcat în roşu, zburând într-o sanie cu logo-ul NATO deasupra capitalei ruse şi spunând: „Ho, ho, ho! Bună ruşi, aici sunt cadourile voastre! Un an nou fericit!” Apoi se vede o rachetă care aruncă în aer sania şi se trece după aceea la camera de control, unde un alt Moş Crăciun, îmbrăcat în albastru, întreabă: „Asta e tot?”, iar un bărbat în uniformă răspunde: „Da, ţinta este distrusă”. „Bine, nu avem nevoie de nimic străin pe cerul nostru”, spune Moş Crăciun în replică.  An alleged propaganda video has been released showing a red sleigh-riding Santa with cargo bearing the NATO logo being shot out of the sky by an alternative Russian-speaking Santa.Latest videos: https://t.co/8xyWy2d9Fw pic.twitter.com/K674K7vfD1— Sky News (@SkyNews) December 27, 2024
12:30
Adolescenta de 18 ani, care a fost dată dispărută acum două zile a fost găsită decedată. Corpul neînsuflețit al acesteia a fost extras în această dimineață din apa lacului din parcul unde dispăruse.Potrivit Poliției, din momentul sesizării despre dispariția tinerei, au fost întreprinse toate acțiunile, inclusiv măsuri speciale, pentru a localiza fata.Au fost ridicate și analizate inclusiv secvențele video de pe camerele de supraveghere din adiacentul locului unde a fost văzută ultima dată, stabilindu-se că tânăra a recurs la suicid, aruncându-se în lacul din parcul unde dispăruse.Potrivit poliției, organele de resort au fost sesizate de mama fetei. Femeia a comunicat că aceasta a ieșit din casă la data de 26 decembrie, în jurul orei 07:00, și a plecat într-o direcție necunoscută.Cu puțin timp în urmă corpul neînsuflețit al acesteia a fost extras din apă. 
10:50
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), reunită în ședință pe 27 decembrie, a adoptat o dispoziție cu măsuri privind reducerea consumului de energie electrică. Documentul prevede, printre altele, că în instituțiile publice și unitățile comerciale din țară va fi redus iluminatul interior și limitată funcționarea lifturilor și escalatoarelor, începând cu 1 ianuarie 2025. Potrivit dispoziției, Comisia pentru Situații Excepționale a hotărât că, în vederea sensibilizării opiniei publice, furnizorii de servicii media, deținătorii de licențe de emisie, vor asigura difuzarea în orele de maximă audiență a materialelor cu conținut informativ privind măsurile de eficientizare a consumului de resurse energetice, precum „Economisiți energia electrică în orele de vârf: între 07:00 – 11:00 și 18:00 – 23:00 pentru a plăti mai puțin și a evita riscul unor deconectări” sau „Consumați eficient energia electrică, termică și combustibili”.CSE a mai decis că, începând cu 1 ianuarie 2025, administratorii clădirilor publice și unităților comerciale vor asigura:– reducerea iluminatului interior al clădirilor cu cel puţin 30%, acolo unde este posibil, şi deconectarea acestuia de îndată ce încăperile sunt neocupate;– deconectarca vitrinelor, a iluminatului decorativ, arhitectural si publicitar (interior şi exterior), cu excepția iluminatului firmei în timpul orelor de program;– limitarea funcționării scărilor rulante/escalatoarelor între orele 07.00-11:00 şi 18.00-23.00;De asemenea, întreprinderile cu proces de producere energofag (cuptoare electrice, aparate de sudură cu arc electric, instalații de topire electrică etc.) vor organiza programul de lucru astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor 07:00 – 11:00 și 18:00-23:00.Administratorii întreprinderilor de alimentare cu apă şi canalizare vor regla regimul de funcționare a pompelor bazinelor de acumulare astfel încât să fie redus la minimum consumul de energie electrică între orele 07:00 – 11:00 şi 18:00 – 23:00 şi să fie utilizat la maximum potențialul bazinelor de acumulare.Administratorii blocurilor locative și ai altor clădiri cu ascensoare vor plasa, la locul de chemare a acestora la parter, anunțul: „În contextul riscului întreruperilor energiei electrice în orele consumului de vârf, nu se recomandă folosirea liftului în intervalele 07:00 – 11:00 şi 18:00 – 23:00, pentru evitarea blocării în mers a acestuia”.Începând cu 16 decembrie, pe teritoriul Republicii Moldova a fost introdusă stare de urgență din cauza incertitudinii privind livrările de gaz rusesc în regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025, când expiră contractul de tranzit prin Ucraina.
27 decembrie 2024
17:30
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a făcut o dedicație specială pentru guvernarea de la Chișinău: o poezie care circula în România comunistă în anii 80, cu puțin timp înainte de căderea regimului Ceaușescu.„Afară-i frig, în casă-i frig,deschid fereastra larg și strig:Îți mulțumesc, Partid iubit,Că ne-ai călit!”Renato Usatîi atrage atenția că azi Republica Moldova repetă soarta României comuniste. „O guvernare incompetentă susținută de Maia Sandu ne-a adus într-o nouă criză energetică în plină iarnă. Oamenii vor sta fără lumina și vor îngheța în case din cauza PAS, a Guvernului și a Maiei Sandu. Conducerea țării, vara „a prins fluturi” și a împărțit gazete în campania electorală în loc să găsească soluții pentru a amortiza criza, despre care eu avertizam în lunile august-septembrie”, a scris politicianul pe Telegram.Renato Usatîi s-a referit și la scumpirea agentului termic, care urmează să fi aprobată de ANRE, după ce Termoelectrica, CET-nord și furnizorul de căldură de la Comrat au depus solicitările de a majora tariful cu peste 40 la sută. „În ajun de Revelion, locuitorii din Chișinău, Bălți și Comrat au mai primit o lovitură. Căldura centralizată și apa caldă pentru oamenii din cele mai mari orașe din țară se vor scumpi. Urmează curând și scumpirea energiei electrice. Creșterea tarifelor la resursele energetice va porni lanțul scumpirilor la majoritatea produselor și serviciilor. Pe lângă toate acestea, ne așteaptă și deconectări ale energiei electrice, iar asta înseamnă și fără căldură pentru cei care au cazane”, scrie Renato Usatîi.Președintele Partidului Nostru este de părerea că Procuratura ar trebui să se autosesizeze pe marginea acestor ilegalități comise de guvernare și să tragă la răspundere vinovații pentru noul val de scumpiri. „Între timp, cei sătui de la guvernare, din birouri și studiouri TV călduțe, hrănesc poporul cu povești despre „prețul libertății” pe care toți cetățenii Republicii Moldova trebuie să-l plătească pentru prostia lor. Guvernarea a greșit vara când nu a cumpărat suficiente gaze naturale ieftine, așa cum îi îndemnam eu să o facă. Cei din PAS nu au fost în stare nici să anuleze TVA de 8% la gazele naturale, pentru a reduce tarifele pentru toți consumatorii, așa cum le-am propus să facă. Până și cei din conducerea țării recunosc că nu au profesioniști în Guvern. Aceasta doar subliniază faptul că am dreptate când vorbesc, de mai bine de un an, despre necesitatea creării unui guvern format doar din profesioniști propuși de toate partidele”, a mai scris Renato Usatîi. 
17:20
Politiciana Victoria Furtună încheie șirul de emisiuni UNInterviu pentru UNIMEDIA din anul 2024 și dezvăluie, în premieră, ce planuri politice are în continuare fosta procuroare, care a candidat la funcția de Președintă a Republicii Moldova. „Scrutinul prezidențial a fost departe de standardele democratice. Guvernarea actuală a folosit toate resursele administrative, instituțiile statului au fost capturate, presa a fost capturată, iar condițiile nu au fost egale între candidați”, a declarat fosta candidată la prezidențiale.Victoria Furtună a povestit cum a fost prima sa experiență electorală în cariera sa de politician, după ce a plecat din sistemul Procuraturii, de ce așteaptă scuze de la Veronica Dragalin și cum își alege oamenii în echipă.„Îi întreb dacă au credință în Dumnezeu și dacă sunt de acord ca promisiunea electorală neîndeplinită  să fie echivalată cu o escrocherie”, a precizat ea.Este pro-Est sau pro-Vest, diaspora trebuie să voteze sau nu, cum poate Moldova să întoarcă creditele externe din bunurile confiscate de la cei care le-au contractat și de ce trebuie reformat sistemul educațional și medical, iar cel al Justiției trebuie doar depolitizat, aflați din UNInterviu:https://youtu.be/DT9SSCh7fMU?si=W-ottDK1qe58mDf3
17:20
Președinta Maia Sandu a venit cu un apel către cetățeni să economisească energia electrică în orele de vârf, pentru a trece cu bine peste această iarnă.Maia Sandu a menționat că prețurile la energie reprezintă o îngrijorare pentru foarte mulți.„Dar noi cu toții putem înlesni situația. Mici schimbări în obiceiurile noastre zilnice pot avea un impact mare – ne ajută să economisim energie și să reducem costurile”, a punctat președinta.Șefa statului a dat și câteva exemple de comportament, cum poate fi economisită energia:- reducem consumul de energie în orele de vârf – dimineața între 7:00-11:00 și seara între 18:00-23:00;- evităm utilizarea simultană a mai multor echipamente electrice;- stingem lumina în camerele în care nu ne aflăm;- scoatem din priză aparatele pe care nu le folosim;- reducem cu un grad temperatura aparatului de aer condiționat.Președinta s-a arătat încrezătoare că „împreună, vom trece cu bine peste această iarnă”. „Moldova a demonstrat mereu că este mai puternică atunci când suntem solidari”, a mai afirmă șefa statului.Din 16 decembrie, republica Moldova a intrat în stare de urgență pentru o durată de 60 de zile
Mai mult de 2 zile în urmă
15:20
Beneficiarii de compensații „ajutor la contor” care nu vor achita la timp facturile riscă să piardă suportul de la bugetul de stat. Declarația a fost făcută recent de o deputată PAS.  „În cazul în care persoanele nu vor achita facturile, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va avea această informație de la furnizori, iar peste o lună sau două aceste persoane vor fi lipsite de compensații”, a declarat deputata PAS, Marina Morozova.Compensațiile acordate de Guvern în luna decembrie vor varia între 500 și 1000 de lei, iar cele mai mari compensații vor fi pentru cei care se încălzesc cu gaze. Anunțul a fost făcut vineri, de către ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.Compensațiile vor fi disponibile, începând cu 10 ianuarie și notificările privind valoarea compensațiilor vor fi expediate de asemenea după 10 ianuarie.
14:30
Guvernul Republicii Moldova a pus la cale o schemă dubioasă prin care mai puțini moldoveni să poată primi compensația pentru gazele naturale. O spune activistul politic, Vlad Bilețchi, care a exemplificat cum autoritățile sărăcesc oamenii în acest sezon rece. „Anul trecut am fost încadrat în categoria de vulnerabilitate medie. În acest an sunt „non-vulnerabil”. Ei motivează acest lucru prin faptul că consumul mediu lunar pentru încălzire în sezonul rece precedent este mai mare decât 350 de metri cubi de gaze naturale. Am intrat în Cabinetul personal pentru a vedea cu ochii mei dacă am un consum mai mare de 350 de metri cubi de gaze. După cum puteți vedea, niciodată nu am avut un consum mai mare de 350 de metri cubi. Totuși, ei spun că am depășit. Haideți să vedem cum au ajuns ei la această cifră. Am depus o solicitare pe adresa suport@compensatii.gov.md. Răspunsul a fost unul halucinant. Conform consumului efectiv, conform contorului, niciodată nu am consumat mai mult de 350 de metri cubi de gaze. Dar nu, Guvernul Republicii Moldova a inventat o formulă pentru a înlocui acest contor. Ei nu au nevoie de contoare și consum practic, ei au nevoie să ajungă la o cifră, care să facă să nu mai fim eligibili, să nu mai plătim compensația. Deci, ei au luat factura de anul trecut, dar au împărțit-o la prețul actual, astfel încât le-au ieșit cifre mai mari decât 350 de metri cubi. Ei au neglijat consumul real și au introdus o formulă perversă pentru ca mai puțini oameni să fie eligibili. Consumul mediu de gaz se ia din facturi, se ia din contor și nu este nevoie de inventat alte formule”, a relatat activistul politic.Mai mult, Vlad Bilețchi denunță și regula care stipulează că neplata facturii duce la anularea compensației.„Mai mult, dacă anul trecut compensația era primită pe factură, în acest an aceasta vine cash. Haideți să vă explic în ce constă șmecheria. Regulamentul de acordare a compensațiilor spune că dacă dvs nu veți plăti factura luna aceasta, luna viitoare nu veți mai primi compensații. Haideți să ne întrebăm acum ce vor face pensionarii care au o pensie mizeră. Vor putea ei să plătească factura la gaz? Sau va rămâne restanțier, așa cum sunt mulți pensionari din Republica Moldova. Deci avem încă o șmecherie, încă o schemă prin care să nu plătească la oameni compensații”, a mai adăugat Vlad Bilețchi.Potrivit acestuia, Cel mai simplu ar fi fost ca statul să renunțe pentru această perioadă de criză la TVA.„Guvernul putea face o excepție în această perioadă de criză, în care tot suntem îndemnați să fim solidari, să economisim, să ne facă o reducere - fără a cheltui astfel bani pentru compensații, fără a inventa un sistem în care oamenii să depună cereri, bătrânii să stea la rând la poștă, să nu mai existe aceste grade de vulnerabilitate discriminatorii. Ar fi fost mult mai simplu, mult mai rapid și mult mai practic. Nu, ei au spălat bani prin acest sistem informatic, se cheltuie bani din buget pentru acest call-centru, oamenii sunt puși în situația să depună cereri și au mai inventat aceste șmecherii de calcul pentru a fi mai puțin beneficiari eligibili”, a conchis Vlad Bilețchi.
13:30
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat că investighează un petrolier care a părăsit un port rusesc pentru "sabotaj"asupra unui cablu electric submarin care transporta electricitate de pe teritoriul său către Estonia.În ziua de Crăciun, cablul submarin Estlink 2 a fost deconectat de la reţea, la puţin peste o lună după ce două cabluri de telecomunicaţii au fost secţionate în apele teritoriale suedeze din Marea Baltică, potrivit Agerpres."Felicităm autorităţile finlandeze pentru acţiunea lor rapidă şi pentru reţinerea navei suspecte", au transmis Comisia Europeană şi şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, adăugând că UR “lucrează” cu Finlanda la ancheta în curs."Condamnăm cu fermitate orice distrugere deliberată a infrastructurii critice a Europei. Nava suspectă face parte din flota fantomă a Rusiei, care ameninţă securitatea şi mediul, finanţând în acelaşi timp bugetul de război al Rusiei. Vom propune măsuri suplimentare, inclusiv sancţiuni, pentru a viza această flotă", au adăugat sursele citate într-o declaraţie comună."Flota fantomă" se referă la navele care transportă țiței și produse petroliere rusești sub embargo.Multe incidente similare au avut loc în Marea Baltică de la invazia rusă a Ucrainei în 2022.Uniunea Europeană a indicat că, drept răspuns la acest lucru, consolidează măsurile de "protejare a cablurilor submarine, în special prin îmbunătăţirea schimbului de informaţii, implementarea de noi tehnologii de detectare şi capacităţi de reparare subacvatică şi cooperarea la nivel internaţional".Ţările UE au convenit la începutul acestei luni să includă pe lista neagră încă aproximativ 50 de petroliere din "flota fantomă" a Rusiei, care este folosită pentru a eluda sancţiunile occidentale privind războiul din Ucraina.
10:20
Ministerul Apărării din România anunţă, joi, 26 decembrie, că radarele Armatei au detectat un "semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni" la 15 kilometri de Chilia Veche.ISU Tulcea susţine că perioada alertei nu s-au primit apeluri la 112 privind acest incident."Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe un traseu către spațiul aerian național.Au fost luate de urgență măsurile cerute de proceduri, inclusiv pregătirea pentru decolarea aeronavelor aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană. De asemenea, au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană pentru județul Tulcea, fiind transmis, la ora 21.07 un semnal de alertare a populației de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Tulcea, prin intermediul aplicației RO-Alert.La ora 21.09 a fost pierdut definitiv contactul radar cu această țintă, într-o zonă aflată la aproximativ 6 km în interiorul spațiului aerian național, iar la ora 21.30 a fost transmis semnalul de încetare a alertei aeriene. Precizăm că, deși aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție în timpul prevăzut de standarde, situația nu a impus decolarea acestora. Nu există, la acest moment, informații despre un posibil impact al țintei pe teritoriul național.Structurile competente ale Ministerului Apărării Naționale analizează acest eveniment, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor. Forțele și mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, atât cele ale Armatei României, cât și cele dislocate de țările NATO pe teritoriul național, monitorizează în permanență spațiul aerian al României și zonele din proximitatea acestuia, fiind pregătite să acționeze în orice moment, în funcție de situațiile din zona de responsabilitate", se arată în comunicatul MApN.
10:10
Parlamentul a instituit moratoriu la plata datoriilor pentru fermierii afectați de seceta din acest an.Inițiativa legislativă a fost elaborată de deputatul PAS, Viorel Barda, care susține că legea aprobată anterior de Parlament cu privire la măsurile de sprijin pentru fermieri nu a avut impactul scontat, fapt ce a impus revizuirea acesteia. Potrivit documentului, din momentul intrării în vigoare a respectivei legi și până la data de 31 octombrie 2025, va fi instituit un moratoriu la plata datoriilor restante, inclusiv a majorărilor și a penalităților datorate de fermieri în raport cu creditorii lor.Documentul prevede și revizuirea criteriilor de eligibilitate pentru debitorii fermieri. Astfel, vor putea beneficia de aceste măsuri protective agricultorii a căror culturi agricole au fost prejudiciate în proporție de cel puțin 40 % din roadă pe o suprafață de cel puțin 40 % de terenurile deținute. De asemenea, va fi introdus un criteriu nou, potrivit căruia de aceste măsuri vor beneficia și fermierii care au în gestiune cel mult 1800 de hectare. Un alt criteriu stabilește ca debitorii fermieri să nu fie în procedură de insolvabilitate confirmată printr-o hotărâre a instanței de insolvabilitate.Actul mai prevede revizuirea termenului în care agricultorii vor trebui să notifice creditorii despre cazul de afectare a culturilor agricole și vor invoca suspendarea obligativității de plată a datoriilor restante. Această notificare va putea fi realizată până la data de 28 februarie 2025.Totodată, vor fi suspendate actele de executare silită sau alte măsuri de recuperare a creanțelor. De asemenea, nu vor putea fi înaintate cereri de intentare a procedurii de insolvabilitate pentru datoriile scadente, ce reies din contractele de credit și leasing încheiate până la 1 septembrie 2024 cu bănci, organizații de creditare nebancară sau asociații de economii și împrumut. Această prevedere se referă și la datoriile ce reies din contractele de vânzare-cumpărare sau de furnizare a produselor fitosanitare și a semințelor folosite la înființarea culturilor agricole încheiate până la 1 septembrie 2024.Noile prevederi stabilesc și interdicția, până la 31 octombrie 2025, de cesionare a creanțelor, fără acordul debitorului. În aceeași ordine de idei, este prevăzut că datoriile și plățile suspendate nu vor fi raportate în Birourile istoriilor de credit și vor putea fi renegociate cu creditorii.Proiectul de modificare a Legii nr.  240/2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 a fost adoptat cu 71 de voturi ale deputaților.
26 decembrie 2024
14:50
Fostul ministru al justiției și șef al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Vitalie Pîrlog, este autorul și figura centrală în schemă internațională de corupție privind eliminarea Notificărilor Roșii Interpol, scrie IPN cu referire la Bloomberg.Potrivit autorilor articolului, Pîrlog a exploatat o lacună creată chiar de el în 2017 în structura Interpol, iar în toamna anului 2022, împreună cu complicii săi, a început să pună în aplicare un plan pentru acordarea de azil infractorilor în Moldova.Lacuna creată de Pîrlog constă în faptul că Interpol era obligat să suspende Notificările Roșii și difuziile (solicitări neconfirmate de arestare trimise direct de state) pentru persoanele care obțineau statutul de refugiat.Pîrlog și ceilalți suspecți, conform Bloomberg, au condus o schemă internațională de corupție, percepând milioane zeci de dolari pentru eliminarea Notificărilor Roșii pentru 26 de persoane căutate pentru infracțiuni precum fraude financiare și trafic de droguri.Clienții lor nu erau infractori mărunți. Printre aceștia se numărau un bancher rus și fiul unui fost prim-ministru al Kârgâzstanului. Cel puțin jumătate dintre ei erau cetățeni chinezi. Ce aveau în comun aceste persoane, pe lângă resursele financiare și conexiunile lor, era faptul că recent li s-a oferit azil în Moldova.Schema privind acordarea de azil a funcționat aproximativ șase luni – din mijlocul anului 2022 până la începutul anului 2023, când Interpol a început să-i acorde atenție și a deschis o investigație oficială.Nici Pîrlog, nici avocatul său nu au răspuns la e-mailurile și apelurile jurnaliștilor Bloomberg.În noiembrie, presa moldovenească a relatat că locuința sa și alte bunuri din țară au fost puse sub sechestru.În prezent, Pîrlog este principalul suspect, conform autorilor articolului.După ce s-a alăturat Interpol în 2016 și a fost numit președinte al Comisiei pentru Controlul Fișierelor (CCF) a Interpol, Pîrlog a lucrat ca consilier în administrația prezidențială în Moldova și a avansat rapid în cariera sa din Ministerul Justiției. De asemenea, a condus Serviciul de Informații și Securitate al Moldovei.Pîrlog a părăsit Interpol în aprilie 2022 și, potrivit anchetatorilor, a început să pregătească operațiunea de acordare a azilului câteva luni mai târziu.În toamna anului 2022, Pîrlog și un avocat moldovean au început să redacteze cereri concise în numele fiecăruia dintre cei 26 de suspecți care aveau Notificări Roșii emise pe numele lor.Aceste cereri reprezentau solicitări de azil în Moldova. Copii ale unora dintre aceste cereri, similare în formulare și structură, au fost găsite în timpul perchezițiilor efectuate la locuința lui Pîrlog.Cererile se bazau pe politica implementată în timpul mandatului lui Pîrlog ca președinte al CCF, care stipula că, odată ce o țară acordă statut de refugiat unei persoane cu Notificare Roșie sau difuzie, Interpol era obligat să suspende notificarea. Primind cele 26 de cereri, Interpol a procedat conform acestei reguli.Suspecții au depus ulterior cereri oficiale de azil în Moldova și, deși acestea nu au fost procesate conform procedurilor obligatorii, li s-au atribuit numere oficiale de dosar. Când CCF a încercat să verifice legitimitatea cererilor, Serviciul de Migrație al Moldovei, condus de un alt asociat al lui Pîrlog, le-a confirmat autenticitatea. În cele din urmă, Interpol a eliminat Notificările Roșii.Conform procurorilor, Pîrlog și complicii săi au câștigat zeci de milioane de dolari din această schemă, continuând să depună cereri pentru eliminarea Notificărilor Roșii până în februarie 2024, în timp ce anchetatorii Interpol și procurorii avansau în investigarea cazului.
14:50
Legea bugetului de stat pentru anul 2025 a fost votată în a treia lectură de Parlament. Printre cele mai importante măsuri prevăzute pentru anul viitor figurează majorări salariale pentru unele categorii de angajați din sectorul bugetar, acordarea compensațiilor la energie, precum și majorarea prestațiilor sociale.De asemenea, se planifică majorarea, de la 1 mai 2025, a pensiei minime pentru limita de vârstă până la 3 300 de lei pentru persoanele care au realizat un stagiu complet de cotizare de 40 de ani. De la 1 aprilie 2025, pensiile și alte prestații sociale vor fi indexate cu 6,1 %. De asemenea, deputata Veronica Briceag a propus și majorarea salariilor angajaților Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariile lor se vor majora cu 5 % și din 1 mai – cu alte 9 %.Pentru anul viitor, sunt preconizate venituri la bugetul de stat în valoare de 71,55 miliarde de lei, cu 6,8 % mai mult decât veniturile precizate în 2024. Potrivit autorităților, bugetul este unul al solidarității și sprijinului social, iar majorarea veniturilor se datorează restabilirii economice și impactului unor măsuri ale politicii fiscale, vamale și de administrare mai bună a veniturilor.Totodată, anul viitor sunt prevăzute cheltuieli de 85,44 miliarde de lei. Cifra este mai mare cu 4,1 %, comparativ cu suma precizată anul trecut. Investițiile capitale vor crește cu 18 % pentru că vor fi inițiate 12 proiecte noi. Conform estimărilor, bugetul de stat pentru anul viitor se va solda cu un deficit de 13,89 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 4,1 % din PIB.
13:00
De Crăciun pe stil nou, peste 450 de salvatori și pompieri, având în dotare 140 de unități de tehnică specializată, au fost la datorie pentru siguranța cetățenilor. În ultimele 24 de ore, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 21 de situații de risc, dintre care 2 incendii, înregistrate în raionul Briceni. Primul caz a avut loc în satul Slobozia - Șirăuți. Aici, pompierii IGSU au intervenit pentru a stinge focul, care a distrus o cameră dintr-o casă de locuit. Datorită intervenției eficiente a angajaților IGSU, alte 2 camere au fost salvate. De asemenea, pompierii au fost solicitați pentru a lichida arderea care a afectat parțial mai multe bunuri materiale depozitate într-o încăpere a unui magazin cu piese auto din orașul Briceni, pe strada Independenței 4. În ambele cazuri, victime nu au fost raportate. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență aduce mulțumiri cetățenilor pentru respectarea regulilor de siguranță și măsurilor antiincendiare. Potrivit IGSU, datorită acestui comportament responsabil, nu au fost raportate incendii majore și victime. Această recunoaștere vine ca urmare a eforturilor comune între IGSU și populație pentru gestionarea situațiilor de urgență, ceea ce contribuie la menținerea unui nivel ridicat de siguranță publică. În perioada sărbătorilor de iarnă, IGSU reamintește populației importanța respectării regulilor antiincendiare și a celor de securitate, cu scopul de a preveni incendiile și diverse situații de risc. Utilizarea corectă a surselor de încălzire este o prioritate pentru siguranța locuinței și a vieții. Potrivit specialiștilor, cetățenii trebuie să se asigure că sursele de încălzire din case și apartamente sunt folosite corect pentru a evita nu doar incendiile, dar și pericolul intoxicării cu monoxid de carbon. Salvatorii îi îndeamnă pe oameni să nu suprasolicite sobele și să evite aprinderea focului în acestea cu lichide ușor inflamabile, cum ar fi benzină, gaz lampant sau alte substanțe periculoase. De asemenea, este esențial ca încăperile unde sunt utilizate sobele sau instalațiile alimentate cu gaze să fie permanent aerisite. Suprasolicitarea sau utilizarea aparatelor electrice defecte reprezintă un alt pericol, iar cetățenii sunt rugați să fie prudenți la utilizarea acestora pentru a preveni producerea incendiilor în locuințe. Bradul de Crăciun este o frumusețe, dar și un potențial pericol. Bradul de Crăciun, simbol al sărbătorilor, poate deveni o sursă de incendiu dacă nu este montat și decorat corect. Specialiștii recomandă ca bradul să fie montat pe un suport stabil și să nu atingă caloriferele, tavanul, pereții sau instalațiile electrice. Pompierii avertizează că aprinderea lumânărilor pe pomul de Crăciun și utilizarea decorațiunilor electrice defecte sunt interzise. Este important ca luminițele și ghirlandele să fie deconectate pe timp de noapte, pentru a minimiza orice risc. Produsele pirotehnice reprezintă un pericol inutil. Salvatorii fac apel la responsabilitate și îndeamnă populația să evite utilizarea și lansarea produselor pirotehnice, care pot provoca incendii, arsuri, traumatisme și accidente grave. În plus, focurile de artificii sunt o sursă de poluare a mediului și de disconfort pentru persoanele internate în spitale sau pentru animalele aflate în apropiere. Zgomotul produs de acestea poate crea reacții, iar lumina intensă poate afecta sănătatea celor vulnerabili. Siguranța copiilor este o prioritate pentru fiecare părinte. În perioada vacanțelor de iarnă, părinții sunt rugați să-și monitorizeze copiii și să nu le permită să se joace cu focul deschis sau să utilizeze produsele pirotehnice. Protejarea și siguranța celor mici este responsabilitatea fiecărui adult. În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
12:20
Republica Moldova produce tot mai multă energie din resurse regenerabile, spune expertul economic Veaceslav Ioniță, care a analizat pe blogul său câtă energie produce statul nostru în contextul crizei economice în care ne aflăm. Potrivit lui, în 2024, R. Moldova va produce 860 milioane kWh de energie regenerabilă, echivalentul a 20% din consumul național. Această cifră este de 2 ori mai mare decât anul trecut și de 15 ori mai mare față de acum 5 ani!De unde vine această energie? 560 milioane kWh – produse de 261 companii locale care au dezvoltat afaceri în domeniul energiei verzi. 300 milioane kWh – produse de cetățenii care și-au instalat panouri fotovoltaice, contribuind deja cu 7% din consumul total de energie electrică din țară.Revoluția panourilor fotovoltaice: În 2018, Moldova avea instalate doar 4 MW de panouri fotovoltaice. În 2024, această cifră depășește 200 MW, adică de 50 de ori mai mult decât acum 5 ani.Ce înseamnă asta pentru Moldova?În doar câțiva ani, Moldova a demonstrat că tranziția spre energia verde este posibilă. Astăzi, soarele, vântul și apa sunt mai mult decât resurse – sunt aliații noștri în asigurarea independenței energetice.„Creșterea impresionantă din sectorul energiei regenerabile este o dovadă clară că, împreună, putem construi o Moldovă mai puternică și mai puțin dependentă de importuri energetice”, a declarat expertul economic, Veaceslav Ioniță.sursa: ionita.md
12:10
„Pentru a nu aluneca spre dictatură, partidele de opoziție, partidele care nu se află la guvernare și societatea civilă, trebuie să se responsabilizeze”. Declarația aparține fostei candidate la alegerile prezidențiale, Victoria Furtună și a fost făcută în cadrul unei emisiuni TV. Potrivit președintei Asociației „Vox Populi, Vox Dei”, în cei patru ani, opoziția nu a întreprins suficiente acțiuni pentru a semnala neregulile depistate la actuala guvernare. „Ce acțiuni au întreprins cei din opoziție, din martie 2024 până în octombrie în sensul referendumului. Care acțiuni au fost întreprinse de către ei, de ce OSCE a putut identifica acele abuzuri săvârșite de prezenta guvernare, iar opoziția nu a înaintat careva plângeri, demersuri, contestări. De ce opoziția nu a mers către popor să explice care vor fi consecințele acestui referendum? Eu mă întreb ce a făcut opoziția în cazul în care a identificat acțiunile frauduloase a prezentei guvernări în toată această perioadă. De ce nu a mers la Bruxelles să anunțe ce se întâmplă la noi în țară. Cetățenii sunt intimidați, dezinformați. De ce opoziția nu a explicat celor de la Bruxelles că este instituită cenzura la noi în țară și cetățenii nu au posibilitate să se informeze. Ce a făcut opoziția timp de patru ani? Cei din opoziție trebuie să înțeleagă că funcția lor nu se limitează la fotoliile moi din Parlament. Ei trebuie să iasă la popor, să informeze poporului despre fraudele și abuzurile guvernării”, a declarat Victoria Furtună.În context, Victoria Furtună a amintit despre propunerea sa, care prevede pedeapsă penală pentru politicienii care fac promisiuni electorale și nu le îndeplinesc.„Eu nu atac opoziția, eu vreau ca ea să se responsabilizeze, pentru că doar fiind o forță care va acționa corect față de popor, va putea destitui din funcție acest guvern toxic. Propunerea legislativă despre care tot vorbesc ca promisiunile electorale să fie echivalate cu escrocheria ar responsabiliza viitorul Parlament în sensul că atunci când vor merge la cetățeni să se gândească bine înainte de a promite ceva dacă vor realiza sau nu”, a conchis fostul candidat la prezidențiale.
12:10
Preşedintele Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare comunităţii evreieşti din Republica Moldova, care începând de azi şi în următoarele opt zile sărbătoreşte Hanukkah, cunoscută şi ca "sărbătoarea luminilor", un simbol al credinţei, speranţei şi solidarităţii. "Această sărbătoare reprezintă o ocazie pentru a vorbi încă o dată despre societatea noastră, despre importanța solidarizării comunităților, despre respectul reciproc, toleranță și protejarea păcii în țară și în lume. Hag Hanukkah Sameach! ", se mai arată în mesajul şefului statului.Potrivit datelor, în Repubulica Moldova locuiesc circa 15 mii de evrei, dintre aceştia, aproximativ zece mii locuiesc pe malul drept al Nistrului, iar cinci mii pe malul stâng.
11:40
Legea nr. 34 privind decontările în numerar ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie 2025 și nu la 1 ianuarie 2025, cum era prevăzut anterior. Un amendament privind amânarea acesteia ar putea fi votat astăzi în cadrul ședinței Parlamentului, a anunțat deputatul Radu Marian. Potrivit acestuia, autoritățile au nevoie de mai mult timp pentru a îmbunătăți procedurile de transfer electronic/bancar în cazul contractelor de achiziționare a imobilelor între persoane fizice. Această lege limitează valoarea tranzacțiilor în numerar între două persoane fizice la (a) 100 de salarii medii pe economie (aproximativ 1,6 milioane de lei sau 80 de mii de euro în 2025) pentru tranzacțiile de imobile, și (b) 50 de salarii medii pe economie pentru tranzacțiile de automobile. Orice tranzacție care depășește aceste valori va trebui realizată prin mijloace electronice. „În această toamnă, am creat un grup de lucru pe lângă Comisia Economie, Buget și Finanțe pentru a optimiza procesul de transfer electronic în cazul imobilelor. Am înregistrat progrese importante în ceea ce privește simplificarea procedurii de prezentare a documentelor justificative necesare depunerii de numerar la instituțiile financiare. Totuși, mai avem nevoie de timp pentru a rezolva problema diferenței de curs valutar în cazurile în care părțile implicate în tranzacție dispun de euro și nu de lei. Vom prezenta soluțiile odată ce acestea vor fi finalizate”, a scris Radu Marian. Potrivit deputatului PAS, această lege a fost aprobată deoarece reducerea numerarului în economie înseamnă costuri mai mici (vedeți exemplul MIA Plăți Instant), mai multă transparență și un risc redus de fraudă sau spălare de bani.  „Există un motiv pentru care, în țările UE și în alte state dezvoltate, transferurile de sume mari se efectuează fără numerar, prin transfer bancar sau alte mijloace electronice. Este mai simplu, mai ieftin și mai sigur. De altfel, UE a stabilit recent o limită de 10.000 de euro pentru tranzacțiile în numerar, similar cu cea din România. Ucraina, de asemenea, a introdus de mai mult timp o limită pentru tranzacțiile în numerar de 24.000 de lei”, a conchis Radu Marian.
11:30
Termoelectrica cere majorarea tarifului pentru căldură în Chișinău. Astfel, noul tarif ar putea fi 2564 de lei/Gcal, cu 740 de lei mai mult, decât în prezent. În același timp, locuitorii municipiului Bălți, deserviți de CET-Nord, ar urma să plătească 2.612 lei/gigacalorie (fără TVA), mai scump cu 793 de lei. Și energia electrică produsă de Termoelectrica se va scumpi cu 1,20 lei kWh și va costa 3,20.
11:10
România va închide peste 30 de puncte de frontieră începând cu 1 ianuarie 2025, atunci când va adera și terestru la spațiul Schengen.Începând cu data de 1 ianuarie 2025 se închid definitiv următoarele puncte de trecere a frontierei de stat a României:I. La frontiera româno-ungară:1. Petea, judeţul Satu Mare - rutier;2. Carei, judeţul Satu Mare - feroviar;3. Urziceni, judeţul Satu Mare - rutier;4. Valea lui Mihai, judeţul Bihor - feroviar şi rutier;5. Săcuieni, judeţul Bihor - rutier;6. Episcopia Bihor, judeţul Bihor - feroviar;7. Borş, judeţul Bihor - rutier;8. Salonta, judeţul Bihor - rutier şi feroviar;9. Vărşand, judeţul Arad - rutier;10. Curtici, judeţul Arad - feroviar;11. Tudor Vladimirescu, judeţul Arad - rutier RO-LA;12. Turnu, judeţul Arad - rutier;13. Nădlac, judeţul Arad – rutier:14. Nădlac II, judeţul Arad – rutier;15. Cenad, judeţul Timiş – rutier;16. Borş II, judeţul Bihor – rutier;17. Beba Veche, judeţul Timiş – rutier;II. La frontiera româno-bulgară: 1. Calafat, judeţul Dolj - rutier, feroviar; 2. Bechet, judeţul Dolj - rutier (bac) şi portuar;3. Corabia, judeţul Olt - portuar;4. Turnu Măgurele, judeţul Teleorman - rutier (bac) şi portuar;5. Zimnicea, judeţul Teleorman - rutier (bac) şi portuar;6. Giurgiu, judeţul Giurgiu - rutier, feroviar şi portuar;7. Olteniţa, judeţul Călăraşi - portuar;8. Călăraşi (Chiciu), judeţul Călăraşi - rutier (bac) şi portuar;9. Ostrov, judeţul Constanţa - rutier;10. Lipniţa, judeţul Constanţa - rutier;11. Dobromir, judeţul Constanţa - rutier;12. Negru Vodă, judeţul Constanţa - rutier şi feroviar;13. Vama Veche, judeţul Constanţa - rutier;14. Giurgiu II, judeţul Giurgiu - rutier (bac).III. Puncte de trecere a frontierei situate la Marea Neagră şi Dunărea maritimă:1. Brăila, judeţul Brăila - portuar;2. Cernavodă, judeţul Constanţa - portuar.Potrivit notei de fundamentare a proiectului, eliminarea controalelor la frontierele interne implică necesitatea sporirii măsurilor de asigurare a ordinii și siguranței publice. Asta în condițiile în care în prezent România se confruntă cu o paletă variată de modalități de migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient – ca zonă de plecare a migranților și Occident – ca spațiu de destinație al migrației ilegale.Pe de altă parte, potrivit acordului semnat de miniștrii de Interne din Bulgaria, România, Austria și Ungaria, Bulgaria și România vor face controale la frontierele terestre încă 6 luni după aderare. În timp ce controalele la frontierele terestre dintre România și Ungaria vor persista, granița dintre Bulgaria și Grecia va fi scutită de aceste controale odată ce Bulgaria va intra pe deplin în Schengen.Polițiștii de frontieră vor putea face controale aleatorii atât în zona vechilor vămi, cât și în zonele verzi – cele care delimitează teritoriul unui stat, fără a fi fost prevăzute cu puncte vamale.
10:30
Caz șocant în nordul țării. O copilă de doar 11 ani a fost violată de concubinul mamei sale, în vârstă de 40 de ani.  În cadrul urmăririi penale şi cercetărilor judecătorești s-a stabilit că, în perioada februarie - mai a anului 2024, inculpatul făcea avansuri sexuale fiicei concubinei sale. Cu concubina era împreună de 7 ani și mai aveau un fiu comun. În timp ce femeia se afla la serviciu, bărbatul abuza sexual copila, recurgând și la mai multe acte sexuale prin constrângere fizică și psihică. Deseori, bărbatul îi interzicea fetiței să meargă la școală pentru a petrece timp cu acesta. Printr-o sentință recent pronunțată, inculpatul a fost recunoscut culpabil în săvârșirea infracțiunii şi condamnat la închisoare pe termen de 15 ani în penitenciar de tip închis. Inculpatul și-a negat vina în comiterea infracțiunii. Sentința nu este definitivă, aceasta fiind cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți în termen de 15 zile.
10:20
Casa din filmul „Home Alone/ Singur acasă” şi-a găsit un cumpărător, la şapte luni după ce a fost scoasă la vânzare şi chiar la timp pentru Crăciun, potrivit USA Today.Casa cu 5 dormitoare şi 6 băi, situată în Winnetka, Illinois, a fost scoasă la vânzare la 5,25 milioane de dolari la sfârşitul lunii mai, conform listei Zillow. Exteriorul casei a fost folosit ca locuinţă a familiei McCallister atât în clasicul film de Crăciun din 1990 „Home Alone”, cât şi în continuarea din 1992 „Home Alone 2: Lost in New York”. Protagonistul filmului considerase să o cumpereCasa din „Home Alone” a fost în atenţia naţională la scurt timp după ce a fost listată, ceea ce i-a determinat pe agenţii Coldwell Banker Realty să primească o ofertă la mai puţin de o săptămână după ce a fost listată, potrivit People.Chiar şi Macaulay Culkin, care l-a interpretat pe Kevin McCallister în filme, s-a gândit să cumpere casa atunci când aceasta a ajuns pe piaţă. „M-am gândit o clipă să o cumpăr - doar pentru amuzament”, a declarat el pentru Entertainment Weekly la începutul acestei luni. „Am copii. Sunt un om ocupat”.„Suntem încântaţi de modul în care această casă a captat atenţia şi inimile tuturor datorită locului său bine meritat în istoria cinematografică şi amintirilor de vacanţă atemporale pe care le evocă”, au declarat agenţii de vânzare Dawn McKenna şi Katie Moor.Casa a fost construită în 1921 şi are peste 836 de metri pătraţi. De asemenea, are patru şeminee, două spălătorii, două jacuzzi, bar, un spaţiu de recreere, o sală de gimnastică, o sală de cinema privată şi un teren de sport acoperit.
10:20
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că urmărește să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia.Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rud de Externe, a făcut această acuzaţie în cadrul briefingului de presă săptămânal, în timpul căruia a declarat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu doreşte să adere la alianţa militară, relatează Reuters, citată de Agerpres.Zaharova s-a referit la transferurile extinse de arme către Moldova în ultimele luni şi la opiniile pro-occidentale ale Maiei Sandu, preşedintele Republicii Moldova.
09:40
Douăzeci şi nouă de persoane au supravieţuit după ce un avion de pasageri operat de Azerbaijan Airlines a luat foc în timp ce se prăbuşea lângă oraşul Aktau din Kazahstan, după ce a deviat sute de kilometri de la ruta planificată.Avionul transporta 62 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, dintre care 38 au murit în accident, potrivit viceprim-ministrului Kazahstanului, Kanat Bozumbayev, scrie The Guardian. Autorităţile kazahe au declarat că supravieţuitorii, printre care se crede că se află şi doi copii, sunt trataţi într-un spital din apropiere. Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a declarat că unii sunt în stare critică.Avionul se îndrepta din capitala Azerbaidjanului, Baku, către oraşul rus Groznîi din Cecenia. O evaluare preliminară a sugerat că ambii piloţi au murit în accident, a relatat agenţia rusă de ştiri Interfax.O înregistrare video pare să arate cum avionul ia foc în momentul impactului cu solul. O bucată de fuselaj a rămas intactă.Mai mult de 50 de salvatori s-au grăbit să ajungă la faţa locului, reuşind să stingă incendiul. Oficialii kazahi au declarat ulterior că peste 150 de alvatori s-au aflat la faţa locului, în timp ce Ministerul Sănătăţii a declarat că un avion cu medici specialişti a fost trimis din Astana, capitala, pentru a trata răniţii.Avionul s-a prăbuşit la sute de kilometri de ruta sa programată, pe ţărmul opus al Mării Caspice, după ceea ce serviciul de pază al aviaţiei din Rusia a declarat că a fost o urgenţă care ar fi putut fi cauzată de un atac de păsări.Oficialii nu au explicat de ce avionul a traversat marea, dar Reuters a notat că prăbuşirea a avut loc la scurt timp după ce atacuri cu drone au lovit sudul Rusiei. Activitatea dronelor a dus la închiderea aeroporturilor din zonă în trecut, iar cel mai apropiat aeroport rusesc de pe ruta de zbor a avionului a fost închis miercuri dimineaţă, a adăugat Reuters.Principalul procuror pentru transporturi din Kazahstan, Timur Suleimenov, a declarat în cadrul unui briefing la Astana că a fost găsită cutia neagră a avionului, care conţine date de zbor pentru a ajuta la determinarea cauzei unui accident, a raportat Interfax.Agenţiile de presă ruseşti au declarat că avionul zbura de la Baku la Groznîi în Cecenia, dar a fost redirecţionat din cauza ceţii din Groznîi.
25 decembrie 2024
21:40
În seara zilei de 25 decembrie 2024 o deflagrație a avut loc într-un apartament de pe strada Nicolai Zelinski nr.3 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:23. Potrivit primelor informații explozia s-a produs într-o locuință de la etajul trei a unui bloc locativ cu patru nivele. La fața locului au intervenit 3 echipaje de pompieri, care au constatat că în urma exploziei au fost afectate trei geamuri a unui apartament cu suprafața totală de 35 metri pătrați, incendiu nu a avut loc. Din cauza deflagrației, proprietarul un bărbat în vârstă de 34 de ani a primit arsuri de gradul I pe 1% din suprafața corpului. Acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale fără de a fi necesară spitalizarea. Pompierii ajunși la fața locului au efectuat lucrări de demontare a construcției afectate. Alte prejudicii nu au fost raportate. Potrivit primelor cercetări s-a stabilit că în interiorul apartamentului unde s-a produs deflagrația, locuitorii au efectuat lucrări de reparație utilizând pentru vopsirea pereților substanțe ușor inflamabile, care cel mai probabil au dus la acumulare de gaze și deflagrația acestora. Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite. 
16:00
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a felicitat pe ucraineni cu ocazia Crăciunului. În discursul său de marţi, el a subliniat şi adevăratele intenţii ale „dictatorului de la Kremlin,” Vladimir Putin, relatează cotidianul Ukrinform, citat de News.ro.„Pentru a doua oară în istoria modernă, Crăciunul îi uneşte pe toţi ucrainenii. Astăzi suntem cot la cot. Nu ne vom pierde. În direct sau în gând, ne vom felicita reciproc, ne vom suna părinţii, ne vom săruta copiii, ne vom îmbrăţişa rudele, ne vom aminti de ai noştri. În persoană, la distanţă, sau în inimile noastre, ucrainenii sunt astăzi împreună. Şi atâta timp cât facem acest lucru, răul nu are nicio şansă”, a spus preşedintele Ucrainei.„Unitatea şi căldura noastră unii faţă de alţii este adevăratul spirit al Crăciunului. Atmosfera sa unică pe care o vom păstra în noi indiferent de situaţie. Şi o vom împărtăşi cu cei din jurul nostru”, a mai afirmat el.Amintind de compozitorul Mykola Leontovych, Zelenski a menţionat că acesta a trăit şi a lucrat timp de mai mulţi ani în oraşul care acum se numeşte Pokrovsk.„Aici a predat muzică copiilor, a creat un cor şi a scris acolo a doua ediţie a „Shchedryk”, care se aude în fiecare colţ al lumii în zilele noastre. Astfel, ucraineanul a dăruit lumii spiritul muzical al Crăciunului”, a spus preşedintele.El şi-ar fi dorit ca fiecare persoană din lume să-şi amintească de Ucraina atunci când aude „Shchedryk”. „Modul în care luptăm astăzi pentru simbolul principal al acestei sărbători – pentru speranţa şi victoria vieţii. Pe pământul nostru, în fiecare oraş, în fiecare oraş, inclusiv în Pokrovsk”, a spus Zelenski.Preşedintele Ucrainei a reamintit, de asemenea, „adevăratele intenţii ale dictatorului de la Kremlin”, Vladimir Putin.„Tot ce avem nevoie este să trăim paşnic pe pământul nostru, să vedem soarele, cerul nostru şi steaua de Crăciun în el, nu „Shahed-urile” iraniene şi rachetele ruseşti. Dar unii oameni sunt „plictisiţi şi lipsiţi de entuziasm”. Aceste cuvinte sunt dovada cât de departe sunt ei de Dumnezeu, de creştinism, de credinţa adevărată. Şi aceasta este dovada de ce robia şi întunericul lor pierd. Noi ştim acest lucru. Lumea ştie acest lucru”, a subliniat preşedintele Ucrainei.  
11:10
Un avion Azerbaijan Airlines cu 67 de persoane la bord s-a prăbușit în apropierea orașului Aktau din Kazahstan. Avionul, operat de Azerbaijan Airlines, a luat foc în momentul impactului cu solul, dar incendiul a fost stins de echipele de intevenție, anunță autoritățile. ️#BREAKING: #Azerbaijan Airlines E190 Crashes in #Kazakhstan, Survivors ReportedA tragic aviation incident unfolded today as Azerbaijan Airlines Flight #J28243, an Embraer E190AR registered (4K-AZ65)carrying 72 people, crashed near Aktau, Kazakhstan. The flight was en route… pic.twitter.com/QZG3yBcSBh— Abdul khabir jamily (@JamilKhabir396) December 25, 2024 La bordul avionului care a căzut în Aktau se aflau 37 de cetățeni din Azerbaidjan, 16 ruși, șase cetățeni din Kazahstan și trei din Kârgâzstan, a declarat Ministerul Transporturilor din Kazahstan.27 de supraviețuitori au fost transportați la spital după prăbușirea unui avion la Aktau, dintre care trei copii, a declarat pentru RIA Novosti Ministerul de Urgență din Kazahstan.  Azerbaijan Airlines passenger plane flying from Baku to Grozny crashed in Aktau, Kazakhstan. pic.twitter.com/EnicqHcTGM— Clash Report (@clashreport) December 25, 2024
11:00
Astăzi, 25 decembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Domnului pe stil nou, după calendarul gregorian, una dintre cele mai importante zile pentru ei. Sărbătoarea Crăciunului marchează nașterea de acum circa două mii de ani a lui Hristos.Nașterea Domnului este una din cele mai importante sărbători ale creștinilor. Tradițiile și obiceiurile de Crăciun diferă în funcție de zona geografică a țării.Dis-de-dimineață, cetățenii merg la biserică, pentru a asista la liturghia sfântă de Crăciun, apoi, în timpul zilei, își așteaptă rudele la masa de sărbătoare.Ziua de 25 decembrie este declarată prin lege zi de sărbătoare nelucrătoare, începând cu anul 2013.Crăciunul este sărbătorit diferit în ţările lumii, dar peste tot există câteva "straturi": reuniunea familială, sărbătoarea comunitară (colindele), cea public-edilitară (târgurile, spectacolele dedicate, împodobirea localităţilor) şi, peste toate, Vestea Minunată, sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului.În multiplele ei variante şi în toate dimensiunile sale, sărbătoarea Crăciunului este un moment unic al anului, aşa după cum punctul său de pornire a fost unic în istoria umanităţii, momentul în care "Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat din Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria, şi S-a făcut om". Din acea clipă se măsoară anii.
24 decembrie 2024
17:10
În Ajunul Crăciunului, Principesa Margareta a transmis un mesaj românilor de pretutindeni. În mesajul său de Crăciun, Principesa Margareta reflectă asupra unui an marcat de provocări, atât pentru România, cât și pentru întreaga lume, dar exprimă încredere în capacitatea națiunii de a depăși aceste greutăți.„Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei de a merge mai departe. Românii din toată lumea au dat dovadă de curaj și de grijă față de familiile lor. În acest an, am călătorit în Belgia, la sediul NATO, la Luxemburg, în Finlanda și în Polonia, pentru susținerea intereselor României și pentru drumul european al Republicii Moldova”, a declarat Principesa Margareta.În cadrul mesajului, principesa subliniază curajul și solidaritatea românilor, atât din țară cât și din diaspora, și își împărtășește aprecierea față de realizările din domeniul sportiv, dar și față de eforturile de consolidare a comunităților.„Fundația Regală a continuat să dezvolte proiecte pentru consolidarea comunităților, pentru cei în vârstă și pentru cei tineri. Alături de Crucea Roșie, de Duke of Edinburgh Award, de cele 70 de organizații cu patronaj regal din România și din Republica Moldova, fundația continuă o muncă inspirată și responsabilă, de 35 de ani încoace”, a adăugat oficialul. De asemenea, ea amintește despre importanța valorilor morale și tradițiilor românești, alături de urările de sărbători pentru toți românii. „Suntem aproape de românii care trăiesc în afara țării. Le apreciem grija față de copii, de cei vârstnici, de credință, de tradiții și de educație. La Crăciun ne îndreptăm, cu sufletul și cu mintea, către Domnul Nostru Isus, către exemplul Său de sacrificiu, de bunătate și de compasiune. De asemenea, sărbătoarea de Crăciun este momentul de a ne bucura de tradițiile profunde, menținute de români de toate vârstele. Familia mea și cu mine urăm românilor din țară, din Republica Moldova, din Europa și din întreaga lume, la mulți ani și Crăciun fericit!”, se mai arată în mesajul Principesei Margareta. 
17:00
Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, a publicat un video în care se vede cum fracțiunile PAS și PSRM părăsesc sala Consiliului Municipal Chișinău, împiedicând astfel asigurarea cvorumului necesar pentru desfășurarea ședinței.În cadrul ședinței de astăzi, urmau să fie votate două proiecte esențiale pentru capitală: aprobarea taxelor locale și bugetul municipal Chișinău pentru anul 2025. „Repet, interesele lor personale sunt mai presus decât cele ale Chișinăului. PAS și PSRM au alianță în 11 consilii raionale, iar astăzi, și la Bălți, PAS și PSRM au lăsat municipiul fără buget pentru anul 2025. Două partide care parazitează pe spatele cetățenilor fără a furniza, de-a lungul anilor, rezultate!”, a punctat Ion Ceban.Primarul General condamnă aceste acțiuni, care acționează împotriva intereselor chișinăuienilor și a proiectelor fundamentale pentru dezvoltarea Capitalei.
12:30
Municipiul Bălți intră în noul an fără buget aprobat. Au venit 16 consilieri, inclusiv fracțiunea Partidului Nostru, iar majoritatea celor care au lipsit nu au prezentat vreo justificare plauzibilă a absenței lor, acuză primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov. Mai mult, edilul spune că PAS și PSRM ar fi format o coaliție și ar fi acționat concertat.  „În țară este situație excepțională. Nu știe nimeni ce ne așteaptă după 1 ianuarie. Vor fi limitate livrările de gaze și pot apărea perturbări în asigurarea cu energie electrică. Iar coaliția haosului dintre PAS și PSRM își caută justificări pentru a nu veni la ședință. Din  cauza atitudinii lor destructive, orașul rămâne fără principalul document financiar pentru 2025”, a declarat primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov.El a subliniat că această coaliție totuși a reușit o realizare: „La Bălți nu mai există partidul PAS, aici socialiștii și-au subordonat fracțiunea PAS care se „hrănește din kuliokul lui Dodon”. Și mai au o realizare – au însușit perfect arta de a vota împotriva orașului Bălți”.Primarul a dat asigurări că, în pofida sabotării din partea consilierilor socialiști și PAS, toate serviciile municipiului Bălți vor continua să funcționeze, iar orașul – să se dezvolte în baza unui buget provizoriu. „Noi, consilierii care vin la ședințe, tot aparatul primăriei, vom munci și vom depune toate eforturile încât să dezvoltăm orașul în continuare.  Repet, cu ei sau fără ei, orașul o să se dezvolte, pur și simplu cu ei puteam să o facem mai rapid. În situația creată vom activa în baza unui buget provizoriu și vom asigura funcționalitatea tuturor serviciilor primăriei”, a mai spus edilul orașului.De remarcat că în cadrul Consiliului Municipal Bălți a fost inițiată procedura legală de încetare înainte de termen a mandatelor celor 17 consilieri care boicotează sistematic ședințele Consiliului.
12:20
După aproape 2 luni de când a dispărut din spațiul public, fostul candidat la prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, a făcut primele declarații. În cadrul unui interviu pentru noi.md, fostul procuror general a criticat corectitudinea scrutinului prezidențial și a avut nevoie de timp pentru a medita asupra viitorului său politic. „Să fim sinceri. Alegeri libere? - Ele nu mai există. Libertatea de exprimare? - Ea nu mai există. Constituția? - Un obiect de care și-au bătut joc. Guvernul și majoritatea parlamentară? - Un amestec exploziv de incompetență militaristă și sadism social”, a declarat Alexandr Stoianoglo în cadrul interviului. Deși spune că Igor Dodon i-a propus să fie pe lista PSRM la alegerile parlamentare și a primit oferte și de la alte partide, Stoianoglo a declarat că „nu aceasta este calea care va duce poporul spre victoria binemeritată”.„Imediat după alegeri, Igor Dodon mi-a propus să mă alătur listei Partidului Socialiștilor în alegerile parlamentare. Aceasta este, desigur, o propunere foarte măgulitoare și nobilă din partea sa. Mai mult, în timpul alegerilor am lucrat destul de strîns cu mulți reprezentanți ai echipei acestui partid. Și mi-au rămas cele mai frumoase impresii despre această conlucrare. De asemenea, am primit și încă primesc multe oferte de a veni la conducerea altor partide. Dar nu cred că aceasta este calea care va duce poporul moldovenesc spre victoria meritată. Cu tot respectul pentru acești politicieni”, a declarat Stoianoglo.Mai mult, Alexandr Stoianoglo spune că trebuie, printre altele, să restabilim încrederea cetățenilor în democrație, în faptul că putem câștiga la alegeri.„Anume din această cauză consider că am dreptul să inițiez un dialog larg și public între partide. Bineînțeles, este vorba despre partidele de opoziție. Iar prin dialog înțelegem nu simple discuții, dar un schimb de opinii principial, care să ofere răspunsuri concrete la cele mai importante întrebări. De exemplu, vrem să venim la putere și să ne asumăm întreaga responsabilitate pentru starea de lucruri din țară? Sau vom continua să stăm deoparte și să așteptăm ca rușinea puterii să ne ocolească? Înțelegem ce fel de acțiuni politice comune ar trebui să întreprindem pentru a stabiliza democrația în Moldova? Ce volum de muncă urmează să facem pentru a readuce în albia legalității Comisia Electorală Centrală, Consiliul Audiovizualului și și Televiziunea Publică?”, a mai declarat Alexandr Stoianoglo.
12:10
Fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, a criticat legea adoptată de guvernare, care stipulează limite, de la 1 ianuarie 2025, la utilizarea numerarului. Potrivit ei, această normă este absurdă, întrucât o mulțime de cetățeni lucrează peste hotare și astfel, vor întâmpina dificultăți la utilizarea banilor pe care i-au primit în străinătate. „Este o lege absurdă care trebuie anulată, or noi cunoaștem foarte bine că cetățenii Republicii Moldova timp de 30 de ani au fost nevoiți să plece peste hotare, să activeze neoficial și astăzi sunt impuși să nu poată utiliza banii pe care i-au acumulat pentru ca să achiziționeze un bun imobil sau mobil, fiindu-le puse acele limite. O guvernare care se gândește la poporul său mai întâi de toate ar implementa o amnistie fiscală pentru persoanele fizice ca aceștia să aibă posibilitate să declare mijloacele bănești, impunându-i să-i cheltuie aici în Moldova, să investească sau să achiziționeze un bun, după care, în caz de necesitate adoptă astfel de legi unde impun limite cetățenilor să utilizeze în numerar banii acumulați prin muncă silnică peste hotare”, a declarat Victoria Furtună.
12:00
Maia Sandu a depus jurământul de învestire în funcție. Începând de astăzi, 24 decembrie, Maia Sandu începe exercitarea celui de-al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova. La eveniment au participat peste 500 de invitați. După intonarea imnului de stat, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a dat citirii hotărârea cu privire la validarea alegerilor prezidențiale. Ulterior, Maia Sandu, cu mâna pe Constituție.„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii R. Moldova. Să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”, a rostit Maia Sandu.În mesajul său, Maia Sandu a vorbit despre greutățile din timpul primului mandat de președinte. „Acum patru ani, am promis vremuri bune. A fost o promisiune sinceră. Vremurile s-au dovedit a fi dificile. Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. Noi am stat drepți, am rămas uniți și am mers hotărâți înainte. Am reușit să păstrăm pacea și să ne apărăm democrația în fața amenințărilor externe. Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru patriotism, curaj, unitate, omenie, generozitate. Putem fi mândri că, în pofida greutăților, am reușit să fim de partea bună a istoriei”, a declarat Maia Sandu în discursul său.Maia Sandu a declarat că va munci cu mai multă voință și energie în al doilea mandat al său. „Împreună am făcut ceva ce niciodată nu s-a făcut în 30 de ani de independență. Moldova e mai respectată ca oricând, lumea se uită la noi cu drag și interes, ne sprijină în visul nostru. Restul depinde de noi. Nu ne mai poate ține nimeni sub papuc, am reușit să deschidem larg ușa spre UE. Mai sunt multe de făcut, dar drumul e corect. Nu uitați ce înseamnă Moldova noastră - moștenire, optimism, luptă, dezvoltare, organizare, voință, ambiție”, a mai declarat Maia Sandu.
11:30
În preajma sărbătorilor de iarnă, Mitropolia Basarabiei și Ambasada României în Republica Moldova și-au unit eforturile pentru a aduce bucurie și mângâiere în viețile unor categorii sociale defavorizate. Ieri, 23 decembrie 2024, la Reședința Mitropoliei Basarabiei, reprezentanții celor două instituții românești au transmis o donație importantă de cărți duhovnicești și literatură românească către Penitenciarul Nr. 9 – Pruncul din mun. Chișinău.Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, mai multe volume de spiritualitate și literatură românească vor fi puse la dispoziția deținuților, oferindu-le posibilitatea de a se îmbogăți sufletește și cultural.Mesajul de felicitare și binecuvântare din partea ÎPS Părinte Mitropolit Petru a fost transmis de Părintele ierodiacon Gurie Dumbrava, care a mulțumit, totodată, personalului Penitenciarului Nr. 9 – Pruncul pentru dedicarea și eforturile lor în misiunea de reabilitare a persoanelor private de libertate.De asemenea, Marc Emilian Morar, ministru consilier al Ambasadei României în Republica Moldova, a evidențiat importanța promovării culturii și spiritualității românești în mediile unde acestea pot aduce folos duhovnicesc, bucurie și nădejde. Potrivit oficialului, astfel de inițiative întăresc legăturile dintre comunitățile și instituțiile românești de pe ambele maluri ale Prutului și reafirmă grija pentru toți cei aflați în dificultate.„Acest demers comun subliniază rolul Mitropoliei Basarabiei și al Ambasadei României în sprijinirea și susținerea persoanelor vulnerabile, în duhul valorilor creștine și naționale. Donația de cărți reprezintă nu doar un gest de solidaritate, ci și o invitație la reflecție, introspecție și renaștere sufletească, mai ales în această perioadă binecuvântată a sărbătorilor de iarnă”, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.
11:20
„În doar 4 ani, puterea de cumpărare a euro în Moldova a scăzut cu peste 70%. Adică, ceea ce cumpărai cu 100 euro în 2020, azi îți trebuie 170 euro. Un salariu de 1.000 euro azi este  echivalentul a 590 euro din 2020”. O spune expertul economic, Veaceslav Ioniță, care a analizat puterea de cumpărare a euro în Republica Moldova. Potrivit economistului, în 2000, când moldovenii plecați peste hotare trimiteau 100 euro, acești bani aveau o putere de cumpărare impresionantă. În 2020, deja îți trebuiau 240 euro pentru a cumpăra aceeași cantitate de bunuri, spune Veaceslav Ioniță.„În 2024, situația s-a agravat: pentru aceleași bunuri, ai nevoie de 400 euro! În doar 4 ani, puterea de cumpărare a euro în Moldova a scăzut cu peste 70%. Adică, ceea ce cumpărai cu 100 euro în 2020, azi îți trebuie 170 euro. Un salariu de 1.000 euro azi este  echivalentul a 590 euro din 2020. Inflația galopantă și creșterea prețurilor din ultimii ani au „mâncat” din valoarea reală a banilor. Salariile în euro par mari pe hârtie, dar în practică, pierd teren rapid. Aveți dreptate când cereți să calculăm „valoarea reală” a banilor. În Moldova, euro de azi nu mai e euro de ieri. Așa că, de fiecare dată când vorbim de salarii în euro, trebuie să le „traducem” în ce poți face cu ei”, a scris Veaceslav Ioniță pe blogul său.
11:00
În ajunul sărbătorii Nașterii Domnului, Corala academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei a adus bucuria colindelor românești în plenul Parlamentului Republicii Moldova. Prestația artistică corală s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.Membrii coralei au fost primiți de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, alături de deputații și personalul instituției.„Corala „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei continuă să fie un ambasador al tradițiilor și valorilor ortodoxe românești în Basarabia, ducând prin cântările lor vestea Nașterii Domnului în comunitățile și instituțiile importante din țară și străinătate. Prezența lor în Parlament marchează încă un moment deosebit în activitatea coralei și reafirmă legătura adâncă dintre credința, cultura și identitatea națională românească. Sărbătorile de iarnă devin astfel o ocazie binecuvântată pentru a reînnoi încrederea în valorile care ne unesc și pentru a aduce în viața noastră bucuria unității și a iubirii creștine”, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.
10:40
Maia Sandu își începe de astăzi cel de-al doilea mandat în funcția de președinte a Republicii Moldova. Ceremonia de învestire are loc astăzi la Palatul Republicii. Primii invitați au început deja să ajungă. Programul ceremoniei de învestitură este: 10:55 - Sosirea Prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean; 10:57 - Sosirea Preşedintei Curţii Constituţionale, Domnica Manole; 10:58 - Sosirea Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu; 10:59 - Sosirea Preşedintei alese a Republicii Moldova, Maia Sandu; 11:02 - Deschiderea şedinţei solemne comune a Parlamentului Republicii Moldova şi a Curţii Constituţionale, depunerea jurământului; 11:31- Închiderea şedinţei solemne comune a Parlamentului şi a Curţii Constituţionale; 12:30 - Deplasarea pe jos spre Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt; 12:50 - Depunerea coroanei de flori la Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt de către Preşedinta Republicii Moldova - Comandant Suprem al Forţelor Armate; 12:55 - Deplasarea pe jos spre sediul Preşedinţiei; 13:05 - Sosirea Preşedintei și prezentarea onorului de către Orchestra Prezidenţială, Garda de Onoare.
10:30
Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la semnarea acordului de înfrățire între Chișinău și Odesa, Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a participat la o discuție online cu primarul orașului Odesa, Ghenadi Truhanov.Potrivit edilului Capitalei, în cadrul ședinței, s-a convenit asupra creării unui grup de lucru extins pentru proiecte economice, sociale și culturale, precum și în domeniul afacerilor, pentru a deschide un nou capitol în dezvoltarea relațiilor dintre orașele noastre. „De asemenea, vom căuta împreună oportunități financiare pentru elaborarea programelor transfrontaliere cu România, în scopul îmbunătățirii calității vieții cetățenilor. L-am invitat pe colegul meu să viziteze Chișinăul și mi-am exprimat speranța într-o încheiere cât mai rapidă a războiului din Ucraina”, a subliniat Ion Ceban.De la începutul războiului, Primăria Capitalei a sprijinit refugiații, oferindu-le diverse servicii.Astfel, în prezent, în municipiul Chișinău se află 37.959 de beneficiari ai protecției temporare, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din numărul total de refugiați din Ucraina aflați în Republica Moldova. 1.875 de copii cu statut de refugiat studiază în instituțiile municipale. 1.569 de cetățeni ai Ucrainei sunt oficial angajați în municipiul Chișinău.
10:00
Guvernul condus de Marcel Ciolacu a depus, luni seară, la Palatul Cotroceni, jurământul de credinţă, ultima etapă înainte de intrarea în mandat a noului Executiv. Preşedintele român Klaus Iohannnis a declarat că provocările imediate sunt construcţia bugetului pe anul 2025 şi organizarea alegerilor prezidenţiale.  Noul Guvern a obținut luni seara votul de încredere al Parlamentului, cu 240 de voturi „pentru” și 143 „împotrivă”. Învestirea a fost obţinută la o diferenţă de 7 voturi peste pragul de 233 necesar.  Premierul român Marcel Ciolacu a afirmat, luni seară, în prima şedinţă a noului Guvern, că este bucuros că România are un Executiv funcţional, ceea ce transmite ”un semnal esenţial de stabilitate” mediului economic şi partenerilor. ”Ştim ce avem de făcut şi, mai ales, ştim ce greşeli nu mai trebuie să repetăm”, a mai declarat premierul.”Mă bucură faptul că la finalul acestei zile foarte lungi, România are un guvern funcţional. Este un semnal esenţial de stabilitate pe care îl transmitem mediului privat românesc şi investitorilor străini. Am văzut deja primele efecte pozitive ale votului de azi din Parlament. Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă şi mă aştept ca în zilele următoare scăderea să continue”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul primei şedinţe de Guvern, după învestirea noului Executiv."Suntem într-o situaţie care nu a mai existat până acum, cu alegeri anulate, și trebuie sa înțelegem că pentru mulți români există preocupări majore. Toată lumea cu care am vorbit și de la care am aflat doresc stabilitate şi doresc cu orice preț sa păstrăm parcusul euroatlantic al României, în acest sens vă rog sa acţionati așa. Provocări sunt foarte multe, cunoașteți foarte bine probleme care trebuie rezolvate, ar dura foarte mult să încerc să le numar, dar două dintre ele merită menţionate, ca și provocări imediate, este vorba despre construcția bugetului pentru 2025, o sarcină complicată, și desigur stabilitatea alegerilor de preşedinte, pe lângă acestea sunt foarte multe probleme, fiecare în domeniul propriu vi le cunoaşteţi, vă urez mult succes”, a fost mesajul de final al preşedintelui României, Klaus Iohannis.
09:50
Activiștii PAS Marin Andonii și Radu Dutcovici au fost amendați de poliție pentru calomnie la adresa activistului politic Vlad Bilețchi. Despre acest lucru a anunțat președintele Asociației „UNIREA-ODIP” în cadrul unei postări pe rețelele sociale. De asemenea, aceștia au și câte un proces de judecată pentru defăimare și lezarea onoarei și demnității. Bilețchi cere dezmințirea informației, scuze publice și câte 10.000 lei prejudiciu moral.„Marin Andonii și Radu Dutcovici au afirmat în spațiul public faptul că aș fi primit de la Ilan Șor lunar suma de 1600 de euro. În ambele cazuri am depus plângere la poliție și aceștia au fost amendați pentru calomnie. În paralel, am depus și câte o cerere de chemare în judecată pentru fiecare caz și am un răspuns în legătură cu dosarul Vlad Bilețchi împotriva lui Radu Dutcovici privind apărarea onoarei, reputației și demnității profesionale și anume se stabilește că la 1 aprilie 2025, ora 12:00, va avea loc prima ședință de judecată în acest caz. Am toată certitudinea că vom putea demonstra că această persoană a încălcat legea, având la bază și sancțiunea poliției. Este de remarcat faptul că 1 aprilie este ziua glumelor, iar în audierea lui către poliție, Andonii a declarat că el a glumit, că a făcut un pamflet”, a declarat Vlad Bilețchi într-un clip video.
09:40
Maia Sandu își începe de astăzi cel de-al doilea mandat în funcția de președinte a Republicii Moldova. Ceremonia de învestire va avea loc astăzi la Palatul Republicii. La eveniment sunt așteptați aproximativ 500 de invitați, printre care reprezentanți ai Parlamentului, ai Curții Constituționale și personalități din diverse domenii.Ceremonia va începe la ora 10:30, cu sosirea oficialilor, printre care prim-ministrul Dorin Recean, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.La 11:00 este așteptată sosirea Maiei Sandu, care va depune jurământul în cadrul unei sesiuni solemne comune a Parlamentului și Curții Constituționale.După ceremonia de învestire, Maia Sandu va depune o coroană de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și se va deplasa la sediul Președinției, unde va fi prezentată onoruri de către Orchestra Prezidențială și Garda de Onoare.
23 decembrie 2024
19:30
Moldelectrica informează investitorii străini că ar putea fi deconectați de la energia electrică. Potrivit unor surse, zeci de investitori sunt alertați, iar unii chiar își pregătesc planuri de reamplasare din Republica Moldova în alte țări, scrie Morari News.“Conexiunile electrice prin care instalațiile electrice ale dvs sunt racordate la rețeaua electrică de transport, sunt incluse în Listele consumatorilor finali ai ÎS Moldelectrica, care pot fi deconectate de la rețeaua electrică în situațiile prevăzute în Planul de acțiuni pentru situații excepționale în sectorul electroenergetic, inclusiv pentru asigurarea securității aprovizionării cu energie electrică prin crearea premiselor necesare pentru funcționarea fiabilă și continuă a sistemului electroenergetic în condiții optime și de piață a energiei electrice, cât și orice altă situație de dezechilibru al sistemului electroenergetic care nu poate fi compensat prin alte metode de majorare a producerii de energie electrică sau limitare a consumului de energie electrică”, se arată în scrisoarea trimisă de Moldelectrica către agenții economici și publicată de Morari News.Astăzi, Premier Energy a anunțat că, în caz că se va înregistra un deficit de putere în sistem, are pregătit un program de deconectări.Astfel, dacă rușii le închid gazul transnistrenilor, iar din România nu vom putea cumpăra suficient, am putea avea deconectări pe grafic începând cu 1 ianuarie 2025.Potrivit comunicatului, nu vor fi deconectate: spitalele republicane, regionale, raionale, municipale; instituțiile pentru asigurarea apărării, aeroportul, stațiile de alimentare cu energie a transportului electric urban, serviciul de stat de televiziune și radiodifuziune. 
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.