(FOTO) Mitropolia Basarabiei și Ambasada României în Republica Moldova au donat cărți pentru deținuții Penitenciarului Nr. 9 – Pruncul
În preajma sărbătorilor de iarnă, Mitropolia Basarabiei și Ambasada României în Republica Moldova și-au unit eforturile pentru a aduce bucurie și mângâiere în viețile unor categorii sociale defavorizate. Ieri, 23 decembrie 2024, la Reședința Mitropoliei Basarabiei, reprezentanții celor două instituții românești au transmis o donație importantă de cărți duhovnicești și literatură românească către Penitenciarul Nr. 9 – Pruncul din mun. Chișinău.Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, mai multe volume de spiritualitate și literatură românească vor fi puse la dispoziția deținuților, oferindu-le posibilitatea de a se îmbogăți sufletește și cultural.Mesajul de felicitare și binecuvântare din partea ÎPS Părinte Mitropolit Petru a fost transmis de Părintele ierodiacon Gurie Dumbrava, care a mulțumit, totodată, personalului Penitenciarului Nr. 9 – Pruncul pentru dedicarea și eforturile lor în misiunea de reabilitare a persoanelor private de libertate.De asemenea, Marc Emilian Morar, ministru consilier al Ambasadei României în Republica Moldova, a evidențiat importanța promovării culturii și spiritualității românești în mediile unde acestea pot aduce folos duhovnicesc, bucurie și nădejde. Potrivit oficialului, astfel de inițiative întăresc legăturile dintre comunitățile și instituțiile românești de pe ambele maluri ale Prutului și reafirmă grija pentru toți cei aflați în dificultate.„Acest demers comun subliniază rolul Mitropoliei Basarabiei și al Ambasadei României în sprijinirea și susținerea persoanelor vulnerabile, în duhul valorilor creștine și naționale. Donația de cărți reprezintă nu doar un gest de solidaritate, ci și o invitație la reflecție, introspecție și renaștere sufletească, mai ales în această perioadă binecuvântată a sărbătorilor de iarnă”, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.