„Care sărăcie?” Un refugiat ucrainean trebuie să returneze ajutorul de 72.000 de euro, după ce a fost prins că are Porsche, în Elveția
UNIMEDIA,
16 ianuarie 2026 19:10
Un refugiat ucrainean, 40 de ani, stabilit în cantonul Vaud în vara anului 2022, a fost obligat de instanță, pe 14 ianuarie, să returneze 67.336 de franci elvețieni, circa 72.000 de euro, primiți ca ajutor social. Decizia a fost motivată de faptul că acesta deținea un Porsche Cayenne de 37.452 de franci (40.000 de euro) și a fost în călătorii scumpe în Europa, informează 24Heures și Blick, citate de Libertatea.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum 10 minute
21:50
„O stea în declin”: Președintele Poloniei atacă UE și lansează un avertisment dur privind Rusia # UNIMEDIA
Președintele polonez Karol Nawrocki a lansat un atac dur la adresa Uniunii Europene, pe care a descris-o drept o „stea în declin”, dar a transmis și un avertisment ferm privind pericolul reprezentat de Rusia. Într-un discurs adresat Corpului Diplomatic, liderul de la Varșovia a criticat mai multe politici europene și a vorbit deschis despre ambițiile Moscovei, scrie digi24.ro.
Acum 30 minute
21:40
(foto) Record de viață la Spitalul „Gheorghe Paladi”: O femeie a născut un făt gigant de peste 5 kg # UNIMEDIA
Un nou record de viață a fost înregistrat la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, unde a venit pe lume un făt gigant - un băiețel cu greutatea de 5 kg și 20 de grame.
Acum o oră
21:20
Președintele Albaniei vine în Moldova, într-o vizită de două zile: Ce subiecte va discuta cu Maia Sandu # UNIMEDIA
Președinta Maia Sandu îl va găzdui, luni, 19 ianuarie, la Chișinău pe președintele Republicii Albania, Bajram Begaj, care va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 18–20 ianuarie, la invitația șefei statului.
21:00
Chișinăuienii, avertizați să nu mai dea bani cerșetorilor copii: „Sunați imediat la 112”. Motivul invocat de autorități # UNIMEDIA
Chișinăuienii, dar și oaspeții capitalei sunt îndemnați de Primărie „să nu închidă ochii la exploatarea copiilor și să nu susțină, chiar și neintenționat, rețelele de cerșetorie”. Cetățenii sunt rugați să sesizeze imediat organele de drept.
Acum 2 ore
20:50
Ramzan Kadîrov ar fi, din nou, în stare critică: Informaţiile reapar într-un moment de vulnerabilitate pentru Kremlin # UNIMEDIA
Ramzan Kadîrov, omul forte din Cecenia, cunoscut pentru represiunea sa nemiloasă şi bravada de pe reţelele sociale, suferă, potrivit serviciilor secrete ucrainene, de insuficienţă renală. Dacă este adevărat, starea sa de sănătate ridică perspectiva unei noi instabilităţi într-o regiune ţinută mult timp sub control prin forţă brută, tocmai când războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei intră în al cincilea an, scrie POLITICO, citat de News.ro.
20:20
Doliu la Hîncești: Ex-directoarea Centrului de Plasament pentru Copii „Brîndușa” s-a stins din viață. Când va fi petrecută pe ultimul drum # UNIMEDIA
Fosta directoare a Centrului de Plasament pentru Copii „Brîndușa” și a Centrului de Creație pentru copii, Liuba Fulga, s-a stins din viață. În acest context, Primăria Hîncești a venit cu un mesaj de condoleanțe pentru familia îndoliată.
Acum 4 ore
19:50
Un curier și un colector de bani, încătușați: Poliția a reținut doi suspecți pe cazul femeii din capitală care a rămas fără 550 mii lei # UNIMEDIA
Poliția anunță că doi bărbați au fost reținuți, fiind suspectați de implicare în escrocheria care a lăsat o femeie de 73 de ani din sectorul Botanica fără 550.000 de lei. Potrivit informațiilor, unul dintre ei avea rolul de curier, iar celălalt - de colector de bani.
19:40
Fiole cu inscripția „Cannabis” și „Opium”, descoperite la Aeroport. Un cetățean slovac avea 88 de ampule în bagaje # UNIMEDIA
Captură la Aeroportul Chișinău – 88 de fiole cu substanțe neidentificate, depistate în bagajul unui pasager, este rezultatul unei intervenții comune a polițiștilor de frontieră și a funcționarilor vamali, în urma verificărilor efectuate la cursa Chișinău – Bratislava.
19:10
„Care sărăcie?” Un refugiat ucrainean trebuie să returneze ajutorul de 72.000 de euro, după ce a fost prins că are Porsche, în Elveția # UNIMEDIA
Un refugiat ucrainean, 40 de ani, stabilit în cantonul Vaud în vara anului 2022, a fost obligat de instanță, pe 14 ianuarie, să returneze 67.336 de franci elvețieni, circa 72.000 de euro, primiți ca ajutor social. Decizia a fost motivată de faptul că acesta deținea un Porsche Cayenne de 37.452 de franci (40.000 de euro) și a fost în călătorii scumpe în Europa, informează 24Heures și Blick, citate de Libertatea.
19:00
„Fine gold” la vama Palanca: Șase lingouri din aur au fost descoperite într-un autocar din Ucraina # UNIMEDIA
Captură la vama Palanca – Șase lingouri presupuse a fi din aur, descoperite într-un autocar din Ucraina, este rezultatul unui control de specialitate efectuat de funcționarii vamali, în comun cu polițiștii de frontieră și autoritățile vamale ucrainene.
18:40
SUA au amânat atacul pe care îl pregăteau asupra Iranului, dar Donald Trump rămâne „cu degetul pe buton” # UNIMEDIA
Preşedintele Donald Trump a amânat momentan decizia de a ataca Iranul, potrivit Axios, care citează surse americane, israeliene şi arabe, relatează Libertatea.
18:30
(foto) Un bărbat decedat cu un tatuaj în limba română, găsit în Madeira: „Ridică-te și mori!”: Apel către români și moldoveni, pentru a-l identifica # UNIMEDIA
Polițiștii din Portugalia au apelat la cetățeni pentru identificarea unui cadavru, despre care se presupune că ar aparține unui român. Trupul neînsuflețit, aflat în stare avansată de descompunere, a fost găsit pe 4 iulie 2025. Deoarece identificarea facială este imposibilă, anchetatorii au făcut publice tatuajele distribuite pe corp, cu speranța că cineva va recunoaște bărbatul mort, transmite Libertatea.
18:20
Nicolae Eșanu, despre criticile guvernanților către justiției: Imaginați-vă că puterea judecătorească vine cu un mesaj că țara este prost guvernată # UNIMEDIA
Declarațiile recente ale Maiei Sandu prin care acuză sistemul justiției de tergiversări în dosare de corupție de rezonanță și cere o revizuire a mecanismului de evaluare a judecătorilor din primele instanțe sunt dur criticate de Nicolae Eșanu, fost viceministru al Justiției și ex-membru al Comisiei de la Veneția. Fostul demnitar regretă că șefa statului a recurs la asemenea afirmație, pe care o califică drept „analfabetă juridic”, și precizează că o guvernare poate cere justiției să facă justiție, dar în niciun caz să dea indicații sistemului. Eșanu dă de pământ și cu afirmațiile guvernării potrivit cărora un dosar de rezonanță este un test al justiției. Juristul susține că asemenea declarații sunt inadmisibile și reprezintă deja o condamnare publică, nu un proces echitabil.
18:10
MAE rus le cere cetățenilor FR să evite deplasările în Moldova: „Călătorii veniți din Rusia sunt hărțuiți, unii - ținuți câte 2 zile la Aeroport”. Reacția Chișinăului # UNIMEDIA
Ministerul Afacerilor Exterme rus le recomandă cetățenilor Federației Ruse să evite călătoriile în Republica Moldova. „Autoritățile RM hărțuiesc călătorii veniți din Rusia. Unii sunt ținuți câte 2 zile la Aeroport”, se menționează în comunicatul făcut public de instituție. La rândul său, MAE de la Chișinău dezminte acuzațiile.
Acum 6 ore
17:40
A luat majoratul, dar nu și permisul: Un tânăr de 18 ani, cercetat de poliția română, după ce a ajuns în vamă la volan, dar fără acte # UNIMEDIA
Poliţiştii români de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în cazul unui moldovean, care a fost prins conducând autoturismul propriu fără a deține permis de conducere valabil.
17:30
Un fost demnitar rus a fost găsit mort în casa sa din Moscova, într-un caz pe care autorităţile îl descriu ca fiind o aparentă sinucidere, cel mai recent dintr-o serie de decese misterioase şi violente care au implicat elita Kremlinului, relatează postul polonez de televiziune TVP World, citat de News.ro.
17:00
Ultima oră! Lukoil-Moldova a refuzat să transmită în proprietatea statului complexul petrolier de la Aeroport. Ce amendă a luat compania # UNIMEDIA
Lukoil-Moldova a refuzat să transmită în proprietatea statului complexul petrolier de la Aeroportul Internațional Chișinău, a anunțat Ministerul Energiei. În acest context, Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului a decis astăzi, 16 decembrie, să aplice companiei o amendă de 5% din cifra de afaceri.
17:00
Cum se va numi copilul Innei și al lui Deliric. Variantele luate în calcul de cei doi artiști # UNIMEDIA
Inna și Deliric trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de o bună perioadă de timp și se gândesc deja la perioada în care vor deveni părinți. Recent, artistul a dezvăluit într-un podcast, mai în glumă, mai în serios, că el și logodnica lui au deja câteva variante de nume în minte, scrie spynews.ro.
16:50
Ultima oră! Lukoil-Moldova a refuzat să transmită în proprietatea statului complexul petrolier de la Aeroport # UNIMEDIA
Lukoil-Moldova a refuzat să transmită în proprietatea statului complexul petrolier de la Aeroportul Internațional Chișinău, a anunțat Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului. În acest context, compania a fost amendată, astăzi, 16 decembrie, cu 5% din cifra de afaceri.
16:40
A violat două minore, pe una a lăsat-o însărcinată și a pus copiii într-un cuptor pentru a le arată cum e „iadul”. Un bărbat care s-a dat drept „Mesia”, condamnat la închisoare pe viață # UNIMEDIA
Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost recunoscut vinovat de trafic de ființe umane, trafic de copii, viol și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite. Printr-o sentință recent pronunțată, instanța de judecată i-a stabilit pedeapsa sub formă de detențiune pe viață, anunță Procuratura Generală.
16:30
Ironii în Olanda, după decizia de a trimite un singur ofițer în Groenlanda: Va avea lenjerie intimă termică # UNIMEDIA
Guvernul olandez va trimite un ofițer naval în Groenlanda pentru o misiune de recunoaștere, a declarat ministrul Apărării, Ruben Brekelmans. Decizia guvernului a stârnit un val de ironii, transmite adevarul.ro.
16:20
Subvenții pentru fermieri, reduse cu 190 de milioane de lei în 2026: MAN acuză PAS de „politici iresponsabile în agricultură” # UNIMEDIA
Mişcarea Alternativa Naţională cere guvernării să renunţe la politica iresponsabilă în raport cu agricultura, să nu admită formarea restanţelor la plata obligaţiilor faţă de fermieri, să majoreze fondul de subvenţionare în agricultură măcar până la nivelul anului trecut, să schimbe modalitatea de acordare a subvenţiilor (în baza unor analize profesioniste a situaţiei reale), să protejeze piaţa internă şi să susţină exportatorii.
16:10
(video) Iuliana Beregoi, mărturisiri cu lacrimi în ochi despre fostele prietene: „Cele mai multe suferințe le-am avut din partea lor” # UNIMEDIA
Iuliana Beregoi a făcut dezvăluiri tulburătoare despre una dintre cele mai dureroase perioade din viața sa. Artista a vorbit cu lacrimi în ochi despre trădările venite din partea unor persoane pe care le considera cândva prietene apropiate, scrie shok.md.
Acum 8 ore
15:40
„O decizie anticonstituțională”. Corina Cojocaru, după ce Maia Sandu a acordat ranguri diplomatice unor oficiali: Cum puteți să îi oferiți gradul de „ambasador” unui amator?! # UNIMEDIA
Diplomata Corina Cojocaru a criticat decretul semnat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prin care au fost acordate mai multe ranguri diplomatice. „Cum puteți să îi oferiți direct gradul diplomatic de „ambasador” unui amator al diplomației noastre pentru a avea pașaport diplomatic pe viață doar, pentru că a fost timp de doi ani ministru de Externe și dat afară pe motiv de suspiciuni de lobby diplomatic pentru anumite interese ale altor state?”, a scris aceasta pe rețele.
15:40
Mama unuia dintre copiii lui Elon Musk dă în judecată o companie a miliardarului: Grok ar fi generat imagini deepfake sexuale # UNIMEDIA
Ashley St. Clair, influencer de extremă dreaptă și mama unuia dintre copiii lui Elon Musk, a dat în judecată compania de inteligență artificială a miliardarului, xAI. Ea acuză că asistentul virtual Grok a generat și distribuit public „nenumărate” imagini deepfake cu conținut sexual explicit care o reprezintă în ipostaze degradante, scrie adevărul.ro.
15:20
„Cel mai frumos infractor din lume”, este astăzi greu de recunoscut: Cât de mult a îmbătrânit Jeremy Meeks, care a ajuns model datorită fotografiei din arest # UNIMEDIA
În urmă cu mai bine de 11 ani, viața lui Jeremy Meeks s-a transformat radical. Poza pe care i-au făcut-o polițiștii în timp ce afla în arest a ajuns, cumva, pe Facebook, iar din statutul de infractor a devenit, peste noapte, model internațional, scrie protv.ro.
15:10
(video) Afacere ilegală cu automobile din UE: Peste 100 de mașini, unele parțial dezemembrate, ridicate de procurori în capitală, într-un dosar de contrabandă # UNIMEDIA
O schemă de contrabandă cu automobile dezmembrate este investigată de autorități, după ce ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, au efectuat percheziții la Chișinău și au ridicat peste 100 de unități de transport. Acțiunile au avut loc la 15 ianuarie, într-o cauză penală ce vizează introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a unor vehicule din statele Uniunii Europene, aparent cu respectarea procedurilor legale, care ulterior ar fi fost dezmembrate și comercializate ilegal pentru eludarea obligațiilor fiscale, se arată într-un comunicat.
15:00
(doc) Maia Sandu a oferit ranguri diplomatice pentru mai mulți oficiali: Nicu Popescu, emisarul președintei, a devenit ambasador. Cine se mai regăsește în listă # UNIMEDIA
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat un decret prin care a acordat ranguri diplomatice mai multor oficiali. Documentul a intrat în vigoare, astăzi, 16 ianuarie.
14:50
(video) De la „business” cu droguri, direct în Penitenciarul nr.13: Un tânăr de 19 ani, arestat într-un dosar de trafic de narcotice de 400 de mii lei # UNIMEDIA
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații (INI) investighează activitatea unui grup infracțional organizat, specializat în traficul de droguri în proporții deosebit de mari.
14:30
De la „business” cu droguri, direct în Penitenciarul nr.13: Un tânăr de 19 ani, arestat într-un dosar de trafic de narcotice de 400 de mii lei # UNIMEDIA
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații (INI) investighează activitatea unui grup infracțional organizat, specializat în traficul de droguri în proporții deosebit de mari.
14:00
Motivul pentru care cel mai mare aisberg din lume a devenit albastru. Ce se întâmplă cu „Regele mărilor” # UNIMEDIA
Aisbergul A-23A, cel mai mare din lume, a devenit albastru, iar oamenii de știință avertizează că această transformare anunță dezintegrarea sa iminentă. Aisbergul s-a desprins pentru prima dată de platforma de gheață Filchner din Antarctica în 1986 și a derivat în Atlanticul de Sud, scrie adevarul.ro.
Acum 12 ore
13:50
(video) „Ne vedem peste o lună”: Vlad Codreanu, din nou pe mâna chirurgilor plasticieni. Ce schimbă artistul # UNIMEDIA
Vlad Codreanu nu se mai oprește! Artistul a ajuns iar pe mâna medicilor esteticieni și a anunțat că a trecut printr-o nouă transformare de imagine. Interpretul se află într-o clinică din Turcia, acolo unde și-a făcut o intervenție menită să-i armonizeze trăsăturile, după schimbarea spectaculoasă prin care a trecut în ultimul an, scrie shok.md.
13:30
(doc) Și-a procurat o Skoda de 21.400 euro, având un venit anual de 112 mii lei: Averea deputatei Elena Grițco, verificată de ANI # UNIMEDIA
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a dispus inițierea controlului averii și al intereselor personale în privința Elenei Grițco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
13:20
Atenție! Cine a pierdut bani lângă Procuratura Generală? Au fost predați Poliției, care caută stăpânul # UNIMEDIA
O sumă de bani a fost găsită astăzi de carabinieri, în jurul orei 10:50, în apropierea Sediului Central al Procuraturii Generale, în timpul unei verificări de rutină a modului de executare a serviciului la obiectivele de pază.
13:10
Ștefan Burghiu a semnat cu o nouă echipă după plecarea de la Zimbru Chișinău. Unde s-a transferat fostul căpitan al clubului galben-verde # UNIMEDIA
Fostul căpitan al echipei Zimbru Chișinău, Ștefan Burghiu, care s-a despărțit recent de clubul galben-verde, s-a transferat la FC Real Sireți. Anunțul a fost făcut de noua sa echipă prin intermediul rețelelor de socializare.
12:50
TikTok va implementa noi reguli la nivelul UE. Tot mai multe state cer interzicerea rețelelor sociale pentru minori # UNIMEDIA
TikTok va începe, în următoarele săptămâni, implementarea unei tehnologii mai stricte de verificare a vârstei la nivelul Uniunii Europene, pe fondul presiunilor tot mai mari pentru limitarea accesului minorilor la rețelele sociale. Măsura vine în contextul în care mai multe state, inspirate de exemplul Australiei, analizează interzicerea platformelor de social media pentru copiii sub 16 ani, potrivit The Guardian, citată de digi24.ro.
12:50
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a asigurat joi că Iranul a abandonat planurile de a executa 800 de manifestanți în fața amenințărilor cu intervenția formulate de președintele Donald Trump, scrie adevarul.ro.
12:30
Incendiu într-un bloc din capitală: 27 de persoane, printre care 6 copii, evacuate după ce un apartament a luat foc # UNIMEDIA
Un incendiu izbucnit într-un apartament din Chișinău a dus la evacuarea a 27 de persoane, printre care și șase copii, din cauza riscului de intoxicație cu fum. Cazul s-a produs în dimineața de 16 ianuarie 2026, într-un bloc locativ cu nouă etaje de pe strada Romană.
12:20
(video) Șase ucraineni, ascunși într-un camion printre marfă, au încercat să intre ilegal în RM, plătind câte 12.000 dolari: Bărbații, depistați la frontieră, au cerut azil # UNIMEDIA
Șase cetățeni ucraineni au fost depistați și reținuți la frontiera moldo-ucraineană, după ce au încercat să intre ilegal în Republica Moldova, fiind ascunși în compartimentul marfar al unui camion. Cazul a fost documentat în Punctul de Trecere a Frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe.
12:20
Financial Times: UE ar putea oferi Ucrainei o intrare accelerată în schimbul cedării de teritorii # UNIMEDIA
Comisia Europeană pregătește un plan de „primire timpurie” a Ucrainei în Uniunea Europeană, care ar urma să îi fie propus președintelui Volodimir Zelenski în schimbul acceptării cedării unor teritorii ucrainene către Rusia, ca parte a unui eventual acord de pace, relatează Financial Times, potrivit adevarul.ro.
12:00
Weekend mai scump la pompă: Cât vor achita șoferii pentru carburanți, în următoarele 3 zile # UNIMEDIA
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță pentru perioada 17-19 ianuarie, prețuri mai mari la carburanți. Astfel, litrul de benzină se va scumpi cu 2 bani, iar cel de motorină cu 4.
12:00
Dmitri Torner: Vorbind despre Programul „Managementul datoriei de stat 2026-2028”, nu putem trece cu vederea riscurile ce pot apărea pe parcurs # UNIMEDIA
Dmitri Torner, lider al Partidului „NOI - Noua Opțiune Istorică”, spune că ,,chiar dacă problema datoriei de stat este una destul de mare şi va creşte în continuare, autorităţile o abordează cu seriozitate. Însă, menționează el, este important de atras atenția la câteva aspecte pentru a nu scăpa lucrurile nu vor scăpa de sub control, „pentru că, în situaţia în care s-a ajuns, nimic nu poate fi exclus”.
12:00
(video) Situație bizară la Căușeni. O mamă acuză un carabinier că s-ar fi pozat cu copiii săi, cu ea de față, apoi a făcut o postare că minorii au fost găsiți „fără supraveghere” # UNIMEDIA
O mamă din Căușeni acuză Inspectoratul General de Carabinieri (IGC) că a publicat informații false despre copiii ei. Potrivit instituției, minorii ar fi fost găsiți nesupravegheați pe stradă, însă femeia afirmă că această situație nu corespunde realității, scrie studio-l.
11:50
(video) Pe lângă marfă, transporta și oameni: Un șofer a ascuns 6 ucraineni în camionul său și a încercat să-i aducă ilegal în Moldova # UNIMEDIA
Șase cetățeni ucraineni au fost depistați și reținuți la frontiera moldo-ucraineană, după ce au încercat să intre ilegal în Republica Moldova, fiind ascunși în compartimentul marfar al unui camion. Cazul a fost documentat în Punctul de Trecere a Frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe.
11:40
Irina Vlah: Declaraţiile despre o posibilă dispariţie a statalităţii moldoveneşti prin unirea cu România sunt poate doar un ultim act într-o piesă ce se joacă deja de câţiva ani?! # UNIMEDIA
Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, constată că, în ultimele zile, spaţiul public a abundat în declaraţii contradictorii la tema unei posibile uniri a Republicii Moldova cu România. Unii s-a concentrat pe sursa scandalului ce a izbucnit, alţii – pe consecinţele ce ar putea urma. Ea a spus că ambele unghiuri de vedere sunt importante, dar consideră că se impun şi unele accente din cu totul altă dimensiune.
11:30
Certificate de școlarizare auto obținute contra mită, fără instruire sau examene: Două persoane, reținute la Cahul într-un dosar de trafic de influență # UNIMEDIA
Centrul Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii municipiului Cahul, au reținut două persoane în urma unor percheziții desfășurate într-o cauză penală pornită pe faptul traficului de influență. Potrivit materialelor anchetei, bănuiții ar fi pretins și primit de la mai mulți cetățeni diferite sume de bani, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare a cunoștințelor în domeniul securității industriale pentru eliberarea certificatelor de școlarizare și de competență profesională. În schimbul banilor, documentele ar fi fost obținute fără ca beneficiarii să se fi prezentat fizic la orele de instruire.
11:10
(video) „Kenții” din PAS și-au redenumit grupul. Cum se cheamă acum chat-ul de pe WhatsApp, unde era planificată o petrecere, în timpul ședinței de la Parlament # UNIMEDIA
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maxim Potîrniche, spune că grupul privat de WhatsApp „Kenții”, folosit de unii membri ai formațiunii pentru „discuții informale” în timpul unei ședințe plenare, a fost redenumit în „Tineri PAS”. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei.
11:00
Cinci ani de închisoare pentru fostul președinte al Coreei de Sud. Verdict istoric după criza legii marțiale # UNIMEDIA
Fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz de putere, obstrucționarea justiției și falsificarea de documente, în legătură cu tentativa sa eșuată de a institui legea marțială în 2024. Este primul verdict din cele patru procese în care este judecat fostul șef de stat, scrie adevărul.ro.
10:40
(foto) Femeia din spatele noului star de la Chelsea: Cine este Eva García, iubita lui Alejandro Garnacho, influenceriță, mamă și antreprenoare # UNIMEDIA
Alejandro Garnacho este din nou pe primele pagini ale ziarelor, după ce a marcat de două ori în semifinala Carabao Cup contra lui Arsenal și a reaprins speranțele lui Chelsea într-un sezon plin de suișuri și coborâșuri. Dar, dincolo de reflectoarele de pe Stamford Bridge, există o prezență constantă, atent urmărită de fani și tabloide: Eva García, iubita lui Garnacho, femeia care îmbină viața de familie, influența online și businessul în bijuterii, scrie cancan.ro.
10:20
(video) „8 ani am de când tac, nu mai pot!”. Scandal pe rețele. Olga Verbițchi amenință că va dezvălui „totul” despre Iuliana Beregoi: „Strâng toată informația și o pun pe internet” # UNIMEDIA
Scandal pe rețele. După ce Iuliana Beregoi a acordat un interviu amplu, în care a vorbit inclusiv despre dezamăgirile trăite în relațiile de prietenie, reacția Olgăi Verbițchi nu a întârziat să apară. Fosta sa prietenă din copilărie și, la rândul ei, interpretă, a lansat acuzații dure în spațiul public.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.