Mâine trei sate din raionul Soroca își sărbătoresc hramul de Sfânta Parascheva

Observatorul de Nord, 26 octombrie 2025 08:40

Luna octombrie aduce numeroase sărbători religioase, iar în raionul Soroca mai multe sate se pregătesc să marcheze cu bucurie zilele de hram. Mâine, 27 octombrie, localitățile Iorjnița, Inundeni și Regina Maria își vor sărbători ocrotitoarea spirituală – Sfânta Cuvioasă Parascheva. Tradițional, credincioșii vor participa la Sfânta Liturghie și la alte activități religioase dedicate sfintei, considerată […] Post-ul Mâine trei sate din raionul Soroca își sărbătoresc hramul de Sfânta Parascheva apare prima dată în Observatorul de Nord.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Observatorul de Nord

Acum 30 minute
11:20
Autoritățile române îi avertizează pe cetățenii României să nu smulgă aceste flori din rădăcini, deoarece pot primi amenzi colosale. Ce plante sunt protejate prin lege. Ce gest a stârnit revoltă în mediul online. Totul s-a întâmplat în Bucovina. Poți căpăta dosar penal dacă smulgi această floare de pe câmp Autoritățile din Bucovina au sancționat, recent, […] Post-ul Floarea care îţi aduce dosar penal imediat apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum o oră
11:10
O familie din nordul Londrei caută un tutore „excepțional” care să-l educe pe fiul lor de un an în spiritul tradițiilor britanice. Salariul oferit este impresionant: 180.000 de lire sterline pe an, echivalentul a peste 200.000 de euro. Rolul nu este acela al unei bone, ci al unui specialist în educația timpurie. Tutorele trebuie să […] Post-ul 180.000 de lire pentru un tutore care să educe un copil de un an apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:50
Un nou clasament realizat de Time Out dezvăluie care sunt cele mai fericite orașe din Europa în 2025, conform propriilor locuitori. Studiul, bazat pe răspunsurile a peste 18.000 de persoane din întreaga lume, arată că Spania domină topul, iar Sevilla ocupă primul loc pe continent. Sevilla, orașul cu cei mai fericiți locuitori din Europa Potrivit […] Post-ul Localnicii au stabilit care sunt cele mai fericite orașe din Europa. Pe primul loc e un oraș din Spania apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:50
 De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații. Ce arată un nou studiu. De ce femeile au o speranță de viață mai mare decât bărbații continuă să fie una dintre cele mai studiate diferențe biologice dintre sexe, iar un amplu studiu internațional aduce noi explicații bazate pe evoluție și genetică. Analiza arată că acest fenomen […] Post-ul De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații. Ce arată un nou studiu apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 4 ore
08:40
Luna octombrie aduce numeroase sărbători religioase, iar în raionul Soroca mai multe sate se pregătesc să marcheze cu bucurie zilele de hram. Mâine, 27 octombrie, localitățile Iorjnița, Inundeni și Regina Maria își vor sărbători ocrotitoarea spirituală – Sfânta Cuvioasă Parascheva. Tradițional, credincioșii vor participa la Sfânta Liturghie și la alte activități religioase dedicate sfintei, considerată […] Post-ul Mâine trei sate din raionul Soroca își sărbătoresc hramul de Sfânta Parascheva apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:40
Conform cursului oficial de schimb valutar, afișat de Banca Națională a Moldovei pentru astăzi, 26 octombrie 2025,  euro are la valoarea de 19 lei și 82 de bani. Dolarul american are valoarea de 17 lei și 11 de bani. Leul românesc este la valoarea de 3 lei și 90 de bani, iar hrivna ucraineană își […] Post-ul Curs valutar, 26 octombrie 2025: moneda unică europeană costă 19 lei și 82 de bani, iar dolarul valorează 17 lei și 11 de bani apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 6 ore
07:30
 Sentimentele pot fi mai intense ca de obicei, iar comunicarea clară va fi cheia pentru a evita neînțelegerile. În plan profesional, creativitatea și pragmatismul se vor împleti, iar deciziile luate astăzi ar putea avea efecte vizibile chiar în următoarele săptămâni. Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut. Berbec: 21 […] Post-ul Horoscopul zilei de 26 octombrie 2025. Peștii au sufletul deschis. Află ce se întâmplă cu zodia ta apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:50
Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită duminică, 26 octombrie, într-un eveniment unic pentru lumea creștină din România. Catedrala Mântuirii Neamului este cel mai impunător lăcaș de cult din România și va fi sfințită pe 26 octombrie, după 15 ani de la construcție, transmite a1.ro Cum arată la interior Catedrala Mântuirii Neamului Până pe 31 octombrie, […] Post-ul Cum arată Catedrala Mânturirii Neamului la interior, după ce a fost pregătită pentru sfințirea de duminică, 26 octombrie apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:10
  Conform prognozelor meteorologilor astăzi, 26 octombrie 2025, de Festivalul Național al Mărului, la Soroca vom avea o vreme frumoasă de toamnă autentică, iar ploile sunt puțin probabile. Astfel, temperatura aerului va oscila între +5 și +16 grade Celsius, probabilitatea unor precipitații este de doar cinci la sută, umiditatea aerului va fi de 64 procente, […] Post-ul Meteo, 26 octombrie 2025: vreme frumoasă, ploile sunt puțin probabile apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:10
Un reportaj amplu dedicat orașului Soroca a fost publicat, în premieră, în revista israeliană de turism și natură „Teva HaDvarim”. Pe opt pagini color, jurnalistul și fotograful Eduard Doks invită cititorii israelieni să descopere „Mica Elveție” de pe malul Nistrului – locul unde legendele despre baronul romilor, istoria evreiască și arhitectura unică se împletesc într-o […] Post-ul Soroca – „Mica Elveția” a Moldovei, văzută prin ochii unui jurnalist israelian / GALERIE FOTO apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 12 ore
23:20
Asta înseamnă că vom dormi cu o oră mai mult, iar diminețile vor deveni mai luminoase, însă serile se vor întuneca mai devreme. Schimbarea se face întotdeauna într-o noapte de sâmbătă spre duminică, pentru a nu afecta programul de lucru și pentru a evita confuziile care ar putea apărea în timpul săptămânii. Ora de iarnă […] Post-ul În noaptea de sâmbătă spre duminică ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, astfel încât ora 4:00 va deveni ora 3:00 apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 24 ore
19:00
Cum și era de așteptat, meciul visocenilor cu FC Speranța a fost unul al naibii de greu, iar scorul vorbește de la sine – oaspeții de la Drochia au avut avantaj pe tabelă, ba chiar au marcat trei din cele cinci goluri, dar…au plecat acasă cu tolba goală. Așadar, ghinionul se ține scai de fotbaliștii […] Post-ul EFA salvează un meci în care oaspeții au marcat mai mult decât gazdele, dar…au pierdut apare prima dată în Observatorul de Nord.
18:30
Inspectoratul General al Poliției informează cetățenii că, în ultimele zile, pe adresele electronice sunt expediate mesaje cu conținut fals, fiind folosit numele Poliției. Pentru a părea veridice, infractorii cibernetici folosesc logourile instituțiilor publice și numele conducătorilor acestora, transmițând o așa-zisă „citație” în care destinatarul este acuzat de comiterea unei infracțiuni. Ulterior, persoanei vizate i se […] Post-ul Pe adresele electronice sunt expediate mesaje cu conținut fals, fiind folosit numele Poliției apare prima dată în Observatorul de Nord.
15:30
Elevii din întreaga Republica Moldova intră în vacanță! Poliția Republicii Moldova le urează tuturor copiilor zile pline de odihnă, joacă și relaxare, dar mai ales… siguranță!   Pentru elevi: Evitați discuțiile cu persoane necunoscute, în realitate sau online; Respectați regulile de circulație; În caz de pericol, apelați imediat 112. Pentru părinți: Discutați cu copiii despre […] Post-ul Polițiștii sunt mereu aproape – pentru o vacanță liniștită și fără griji! apare prima dată în Observatorul de Nord.
14:30
Toamna e momentul în care în multe gospodării începe pregătirea verzei murate. Este nelipsită de pe mesele de iarnă, se potrivește cu sarmale, carne la cuptor sau pur și simplu ca salată. Totuși, nu întotdeauna iese perfect. Uneori varza devine moale și riscă să se strice. Beneficiile verzei murate: Varza murată nu e doar gustoasă. […] Post-ul De ce se înmoaie varza murată și cum o poți salva? apare prima dată în Observatorul de Nord.
13:50
În dimineața zilei de 25 octombrie 2025, o explozie s-a produs într-un apartament de pe strada Mihai Viteazul nr. 70 din orașul Florești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:32. Potrivit informațiilor preliminare, două persoane au fost rănite. Proprietarul apartamentului, un bărbat de 68 de ani, a suferit arsuri în zona capului, […] Post-ul Explozie într-un apartament din Florești, două persoane rănite / GALERIE FOTO apare prima dată în Observatorul de Nord.
12:30
De această dată la emisiunea “Interviu cu soroceni”, realizată de “Observatorul de Nord”, este invitat Cetățeanul de Onoare al raionului Soroca, Efim Zubcu. Am discutat cu protagonistul nostru despre perioada sovietică, primele activități de renaștere națională la Soroca și despre despărțirea de PPCD. Am mai vorbit cu domnul Zubcu despre căsuța cu olane roșii dată […] Post-ul Efim Zubcu despre rusificarea sovietică și renașterea națională la “Interviu cu Soroceni” / VIDEO apare prima dată în Observatorul de Nord.
Ieri
11:30
Folia de aluminiu, folosită de obicei în bucătărie, poate deveni un ajutor neașteptat împotriva șoarecilor. Textura rece, foșnetul și reflexia luminii îi descurajează pe aceștia să se apropie. Este o soluție temporară, dar practică, atunci când vrei să împiedici rozătoarele să intre în casă. Ce trebuie să știi despre folia de aluminiu? Folia de aluminiu […] Post-ul Truc simplu cu folie de aluminiu pentru a ține șoarecii departe de casă apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:10
Cu siguranță ai auzit de multe ori că nu este recomandat să consumi alcool dacă urmezi un tratament medicamentos. Ei bine, acest lucru este adevărat, întrucât combinația dintre pastile și băuturi spirtoase poate avea efecte nocive asupra organismului uman. De ce nu e bine să bei alcool atunci când iei medicamente Dacă te confrunți cu […] Post-ul Ce se întâmplă în corpul tău dacă iei pastile și consumi alcool apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:20
Elevii din întreaga Republica Moldova intră în vacanță! Poliția Republicii Moldova le urează tuturor copiilor zile pline de odihnă, joacă și relaxare, dar mai ales… siguranță! Pentru elevi: Evitați discuțiile cu persoane necunoscute, în realitate sau online; Respectați regulile de circulație; În caz de pericol, apelați imediat 112. Pentru părinți: Discutați cu copiii despre siguranță; […] Post-ul Polițiștii sunt mereu aproape – pentru o vacanță liniștită și fără griji! apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:20
Conform cursului oficial de schimb valutar, afișat de Banca Națională a Moldovei pentru astăzi, 25 octombrie 2025,  euro are la valoarea de 19 lei și 82 de bani. Dolarul american are valoarea de 17 lei și 11 de bani. Leul românesc este la valoarea de 3 lei și 90 de bani, iar hrivna ucraineană își […] Post-ul Curs valutar, 25 octombrie 2025: moneda unică europeană costă 19 lei și 82 de bani, iar dolarul valorează 17 lei și 11 de bani apare prima dată în Observatorul de Nord.
07:10
 Casa Națională de Asigurări Sociale informează despre modificările ce ţin de extinderea perioadei care poate fi declarată prin intermediul Informaţiei IRM 19 pentru salariaţii care solicită concediu paternal. La solicitarea de către salariat a concediului paternal, conform cadrului normativ în vigoare, angajatorul este obligat în termen de până la 10 zile lucrătoare să prezinte Informația […] Post-ul Extinderea perioadei declarate salariaţilor aflaţi în concediu paternal apare prima dată în Observatorul de Nord.
07:10
Ziua de 25 octombrie 2025 este despre echilibru, introspecție și curajul de a merge mai departe. Fiecare zodie are parte de lecții valoroase, dar și de oportunități de creștere personală. Ascultă-ți intuiția, ai încredere în tine și lasă astrele să te ghideze spre direcția potrivită. Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în […] Post-ul Horoscopul zilei de 25 octombrie 2025. Capricornii muncesc din greu. Află ce se întâmplă cu zodia ta apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:40
Conform prognozelor meteorologilor astăzi, 25 octombrie 2025, în raioanele de nord ale Republicii Moldova vom avea vreme frumoasă, iar probabilitatea unor ploi este mică. Astfel, în termometre vom avea de la +6 până la +14 grade Celsius, probabilitatea unor precipitații este de doar cinci la sută, umiditatea aerului va fi de 56 procente, iar vântul […] Post-ul Meteo, 25 octombrie 2025: zi caldă și fără precipitații apare prima dată în Observatorul de Nord.
24 octombrie 2025
19:30
  După două meciuri reușite de fotbaliștii de la EFA, în deplasare, echipa din nordul raionului susține ultimul meci din această toamnă, pe terenul propriu care, cu părerea de rău, ne-a adus mai mult ghinion decât succes.   În rolul de „paratrăsnet” va fi formația FC Speranța Drochia care are rezultate frumoase în ultimele meciuri […] Post-ul EFA are șansa, în confruntarea cu drochienii, să scape de ghinionul care o urmărește pe terenul propriu apare prima dată în Observatorul de Nord.
16:20
Ieri, în fața Cetății Soroca, a avut loc un flashmob tematic dedicat Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Ființe Umane. Evenimentul a fost organizat de STAS Soroca, în parteneriat cu Școala Profesională din oraș, avându-le în rol de coordonatoare pe maistrul instructor Diana Luța și psihologul, coordonator artistic Tatiana Rudei. Activitatea a avut ca […] Post-ul Flashmob în fața Cetății Soroca – „Spune NU traficului de ființe umane!” / VIDEO apare prima dată în Observatorul de Nord.
16:00
Un adolescent din raionul Soroca a fost condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare, după ce, în urma unui conflict izbucnit într-o gospodărie dintr-un sat al raionului, a agresat un bărbat, provocându-i leziuni grave, periculoase pentru viață. Incidentul s-a produs în vara anului 2025, iar Judecătoria Soroca a pronunțat sentința la […] Post-ul Minor condamnat la Soroca pentru vătămare gravă: a lovit un bărbat care și-a agresat nepoata apare prima dată în Observatorul de Nord.
15:20
 Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi, 24 octombrie 2025, Decretul privind conferirea distincțiilor de stat mai multor personalități din domeniul literaturii, în semn de apreciere pentru contribuția lor remarcabilă la dezvoltarea culturii.    Astfel, scriitorului sorocean Petru Popa i s-a conferit Medalia „Mihai Eminescu”, pentru  succese remarcabile în activitatea de creație, contribuția la […] Post-ul Scriitorului sorocean Petru Popa i-a fost conferită Medalia „Mihai Eminescu” apare prima dată în Observatorul de Nord.
13:40
Rezultatele pozitive înregistrate în școlile din municipiul Chișinău, în procesul implementării resursei educaționale „Aventurile lui Miskit”, parte a programului ”Pentru o învățare mai bună”, contribuie la extinderea acesteia și în activitățile desfășurate de bibliotecarii școlari. În acest sens, 60 de bibliotecari școlari din municipiul Chișinău învață, cum să folosească poveștile și activitățile lui Miskit pentru […] Post-ul „Aventurile lui Miskit” ajung în bibliotecile școlare din Chișinău apare prima dată în Observatorul de Nord.
13:10
Ieri, în satul Visoca, raionul Soroca, au avut loc aplicații practice de protecție civilă, desfășurate conform Planului de activitate pentru anul 2025. Activitatea a avut ca tematică măsurile ce trebuie întreprinse de autorități și formațiunile de protecție civilă ale primăriei în caz de cutremur, inundații sau incendii pe teritoriul localității. Scopul exercițiului a fost aplicarea […] Post-ul Aplicații practice de protecție civilă în satul Visoca din raionul Soroca / VIDEO apare prima dată în Observatorul de Nord.
Mai mult de 2 zile în urmă
11:00
După cum am scris anterior, Un bărbat de 43 de ani din satul Mărinești, raionul Sângerei, care a plecat de acasă într-o direcție necunoscută acum câteva zile. Bărbatul plecase  la volanul unei Dacia Logan, iar sesizarea privind dispariția sa a fost făcută de către fratele acestuia. „Bărbatul a fost găsit în raionul Drochia și se […] Post-ul Bărbatul dispărut acum câteva zile a fost găsit apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:50
Liceul „Constantin Stere” a găzduit vernisajul compozițiilor autumnale, un eveniment care a adus în prim-plan creativitatea și talentul elevilor. Elevii au realizat lucrări deosebite – de la aranjamente florale până la compoziții din frunze, fructe și elemente naturale. Fiecare creație a spus o poveste despre toamnă, bucurie și spirit de echipă.     Post-ul Liceul „C. Stere” a celebrat toamna printr-o expoziție spectaculoasă de creații elevilor apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:10
Recent judecătoria Soroca a examinat cererea de chemare în judecată înaintată de Inspectoratul Național de Probațiune împotriva lui Ghenadie Mînăscurtă, viceprimarul municipiului Soroca, privind recuperarea prejudiciului material. Cererea de chemare în judecată a fost admisă, iar instanța a hotărât că viceprimarul trebuie să achite suma de 726,00 lei cu titlu de prejudiciu material în legătură […] Post-ul Viceprimarul de Soroca Ghenadie Mînăscurtă judecat pentru „deteriorarea dispozitivului de monitorizare electronică” apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:10
 Marți, 21 octombrie curent, satul Sofia din raionul Drochia a trăit un moment de bucurie și împlinire, odată cu deschiderea oficială a zonei de odihnă „Eco Picnic” – un proiect de suflet, născut din dorința de a crea un loc frumos, curat și prietenos pentru toți locuitorii satului. Noua zonă de agrement, situată în inima […] Post-ul „Eco Picnic”, un vis devenit realitate pentru comunitate – Inaugurare de poveste la Sofia apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:10
 Ziua internațională a femeilor din mediul rural este marcată anual pe 15 octombrie, iar Ziua Mondială a Pâinii este sărbătorită pe 16 octombrie. Nu întâmplător au fost stabilite la o zi una de alta aceste sărbători. Scopul este de a conștientiza public rolul esențial pe care femeile de la sate îl joacă în agricultură, în […] Post-ul Ziua Femeilor din Mediul Rural și Ziua Mondială a Pâinii au fost marcate la Sofia apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:40
  Oportunitățile reale nu vin cu garanții de îmbogățire peste noapte. Când totul pare prea simplu și promisiunile sunt spectaculoase, e momentul să devii precaut. informează Poliția Republicii Moldova.   În mediul online, tot mai multe scheme profită de încrederea oamenilor. Lipsa de informații clare, presiunea de a investi imediat și limbajul seducător sunt semne […] Post-ul Când totul pare prea simplu și promisiunile sunt spectaculoase, e momentul să devii precaut apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:40
În raioanele de nord ale Republicii Moldova, conform prognozelor meteorologilor astăzi, 24 octombrie 2025, sunt posibile ploi de scurtă durată, iar temperatura aerului va fi ridicată. Astfel, valorile termice se vor încadra între +8 și +20 de grade Celsius, probabilitatea unor ploi este de 45 la sută, umiditatea aerului va fi de 85 procente, iar […] Post-ul Meteo, 24 octombrie 2025: valori termice ridicate și ploi de scurtă durată apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:40
În cel de-al doilea meci din etapa generală a Ligii Conferințelor, bosniacii de la HSK Zrinjski au pierdut în confruntarea cu nemții de la formația Mainz, scor 0-1. Soroceanul Vitalie Damașcan, care joacă pentru echipa din orașul Mostar a intrat pe teren în minutul 75 și a fost avertizat cu un cartonaș galben. Post-ul Echipa lui Vitalie Damașcan, HSK Zrinjski, a pierdut în fața nemților de la Mainz, iar soroceanul a primit cartonaș galben apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:00
Programul activităților din cadrul Festivalului Național al Mărului, ediția a XIV-a, care va avea loc duminică, 26 octombrie: 09.00-10.00 Întâmpinarea oaspeţilor (sala de protocol a Consiliului Raional Soroca); 09.00-16.00 Comercializarea produselor agricole (în preajma Cetății Soroca); Expoziţiea primăriilor, agenţilor economici, producătorilor de mere; Expoziţiea materialului săditor; Expozițiea meșterilor populari. 10.30 Alaiul elevilor din instituțiile de […] Post-ul Festivalul Național al Mărului, ediția a XIV-a: de la A la Z apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:50
Interpretul Cristian Botgros a vorbit pentru prima dată despre clipele grele prin care a trecut, după ce a fost externat din spital. Artistul a mărturisit că a fost la un pas de moarte, însă credința l-a ajutat să se întoarcă la viață, transmite stiri.md cu referire  la unimedia.info „Am stat două săptămâni în comă. Starea […] Post-ul Cristian Botgros, primele declarații după comă: M-am renăscut apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:40
Comisia Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale  a autorizat 30 de produse medicamentoase, dintre care 13 medicamente noi și 17 autorizate repetat, comunică moldpres.md. Potrivit AMDM, printre medicamentele autorizate primar se numără Wegovy FlexTouch – soluție injectabilă pentru gestionarea greutății corporale la adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste, care suferă de […] Post-ul Comisia Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a autorizat 13 medicamente noi apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:10
    Conform cursului oficial de schimb valutar, afișat de Banca Națională a Moldovei pentru astăzi, 24 octombrie 2025,  euro urcă la valoarea de 19 lei și 82 de bani, cu 5 bani mai mult. Dolarul american se scumpește cu 5  bani și va avea valoarea de 17 lei și 11 de bani. Leul românesc […] Post-ul Curs valutar, 24 octombrie 2025: moneda unică europeană și dolarul american se scumpesc cu cinci bani apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:00
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) și ai Inspectoratului Național de Investigații (INI), au descins în această dimineață cu percheziții în mai multe locații din țară, scrie anticoruptie.md. Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale ce vizează posibile fapte de corupere activă și pasivă ale unor persoane implicate […] Post-ul Patimi după… Legea Amnistiei. Ofițerii CNA, pe urmele celor care ar fi fost interesați de eliberarea unor deținuți periculoși apare prima dată în Observatorul de Nord.
07:10
Racii sunt visătoare, dar în același timp inspirate și norocoase. Se deschid uși importante în fața ta și primești semne clare de la Univers. Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut. Berbec: 21 martie – 19 aprilie Horoscopul zilei de 24 octombrie 2025 spune că ești entuziasmată în privința […] Post-ul Horoscopul zilei de 24 octombrie 2025. Racii sunt visători. Află ce se întâmplă cu zodia ta apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:50
Pentru ziua de astăzi, 24 octombrie 2024, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit că prețul unui litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 22,44 lei, iar cel pentru un litru de motorină – 19,20 lei.   Astfel, prețurile respective ar însemna o ieftinire cu un ban la benzină și cu doi bani […] Post-ul Prețul la produsele petroliere rămâne în scădere, cu un ban la benzină și cu doi bani la motorină apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:50
Tableta de vineri      Ședința de constituire a parlamentului de legislatura a XII – a, așteptată ca o „uvertură” a eventualelor spectacole ce urmează să aibă loc în forul suprem legislativ al Republicii Moldova, dat fiind faptul că printre cei 101 de deputați sunt (și)personaje extravagante (sau, cum se mai zice în popor – „care […] Post-ul „Într-un ceas bun și – la treabă” și despre WC-ul care poate fisura „betonul”  apare prima dată în Observatorul de Nord.
23 octombrie 2025
18:10
Recent la Soroca a avut loc Conferința de lansare a proiectului ÎNVAȚĂ, DEZVOLTĂ-TE, FII REZILIENT! Proiect este unul Transfrontalier de Educație pentru Tinerii din România și Republica Moldova, fiind finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027. Obiectivul principal al acestui proiect este îmbunătățirea accesului egal la servicii inclusive […] Post-ul Liceul Teoretic „Constantin Stere” a găzduit lansarea unui proiect ce unește tinerii din Soroca și Iași / VIDEO apare prima dată în Observatorul de Nord.
16:10
Luni, 27 octombrie, începând cu ora 13:00, locuitorii satului Gribova și oaspeții localității sunt invitați să participe la sărbătoarea Hramului Satului. Programul va începe cu competiții sportive – șah, dame și tenis de masă, desfășurate între orele 13:00 și 14:00. Apoi, atmosfera va fi animată de un concert festiv cu participarea colectivelor locale. Vor fi aduse […] Post-ul Hai la hram în satul Gribova apare prima dată în Observatorul de Nord.
16:10
 Recent, în raionul Criuleni a avut loc un turneu internațional la luptele greco-romane dotat cu Cupa „Forța Viitorului”, competiție la care au participat tineri luptătoti din Ucraina, România și Republica Moldova, inclusiv discipoli ai Școlii Sportive pentru Copii și Juniori din Soroca. Sportivii noștri au obținut rezultate foarte ftumoase, revenind acasă cu nouă locuri premiante. […] Post-ul Viitorul are forță la Soroca, când este vorba despre luptele greco-romane apare prima dată în Observatorul de Nord.
16:00
Ieri, în incinta SRL „Testor” din municipiul Soroca s-a desfășurat o aplicație de protecție civilă cu tema „Activitatea Comisiei Situații Excepționale, a efectivului punctului de conducere și a formațiunilor de protecție civilă la lichidarea consecințelor unui incendiu de proporții”. Exercițiul a fost organizat de Direcția Situații Excepționale a municipiului Soroca, cu implicarea pompierilor și salvatorilor […] Post-ul Exercițiu practic de protecție civilă la SRL „Testor” din Soroca / GALERIE FOTO apare prima dată în Observatorul de Nord.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.