Expert: din 2027, moldovenii vor plăti impozite cu 150–190% mai mari
TVR Moldova,
10 februarie 2026 09:40
Începând cu 2027, când autoritățile vor aplica noile valori cadastrale ale clădirilor și terenurilor, posesorii acestora vor plăti impozite pentru bunurile imobile mai mari cu 150-190% față de cele actuale, arată calculele făcute de un expert imobiliar de la Chișinău.
• • •
Alte ştiri de TVR Moldova
Acum 5 minute
16:40
S.A. Energocom informează că, în ianuarie 2026, au fost livrate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului peste 179 milioane de metri cubi de gaze naturale, cu aproape 45 milioane mai mult decât în decembrie 2025, când consumul a constituit circa 135,3 milioane.
Acum o oră
15:50
Mircea Cărtărescu: Cea mai mare satisfacție nu vine din premii, ci din întâlnirile cu oamenii # TVR Moldova
Recent, scriitorului și profesorului universitar Mircea Cărtărescu, una dintre cele mai importante voci ale literaturii române și universale contemporane, i s-a conferit titlul onorific „Doctor Honoris Causa”, în cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova (USM), în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională la dezvoltarea literaturii române și universale, a studiilor literare și la promovarea valorilor culturale românești în spațiul internațional. Prezent în cadrul emisiunii „TeleMatinal”, de la TVR MOLDOVA, prozatorul, eseistul, criticul literar și jurnalistul român Mircea Cărtărescu a spus că distincția primită îl onorează profund.
Acum 2 ore
15:20
„Mita, ascunsă într-un pahar de cafea”. Cine sunt cei doi procurori trimiși pe banca acuzaților? # TVR Moldova
Doi procurori au fost trimiși pe banca acuzaților pentru fapte de corupție după ce ar fi pretins 20.000 de euro pentru „soluționarea” favorabilă a unui dosar penal. Cauza îi vizează pe procurorul din cadrul Procuraturii Bălți, Veaceslav Vacari, și pe procurorul din cadrul Procuraturii Edineț, Eugeniu Trocin, potrivit surselor TVR Moldova.
15:10
Patru din cei cinci reprezentanți ai R. Moldova la Jocurile Olimpice de Iarnă sunt de origine rusă. Președintele Comitetului Național Olimpic, Nicolae Juravschi, spune că aceștia au obținut cetățenia Republicii Moldova mai demult și că naturalizarea este o practică obișnuită în sport, relatează Radio Europa Liberă.
Acum 4 ore
14:40
În Chișinău, „buget este” pe panouri. În realitate, municipiul riscă blocarea proiectelor # TVR Moldova
Fără un buget municipal votat pentru anul în curs, primarul Chişinăului ne convinge că, cităm, "Buget este". Zeci de panouri cu un astfel de mesaj au împânzit oraşul. Deşi primarul Ion Ceban susţine că municipiul poate activa şi în baza unui buget provizoriu, unii experți avertizează că, fără un buget aprobat conform legii, în două lecturi, proiectele de infrastructură ar putea fi puse pe pauză.
14:30
Agenția Servicii Publice anunță că două bănci comerciale din Moldova au blocat conturile ÎCS Lukoil-Moldova din cauză că compania cu pricina a comunicat celor două instituții bancare un alt beneficiar decât cel indicat în Registrul de Stat al Unităților de Drept administrat de către Agenție.
14:20
Agenția Servicii Publice anunță că două bănci comerciale din Moldova au blocat conturile ÎCS Lukoil-Moldova din cauză că compania cu pricina a comunicat celor două instituții bancare un alt beneficiar decât cel indicat în Registrul de Stat al Unităților de Drept administrat de către Agenție.
14:10
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că negocierile pentru încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei sunt departe de a fi finalizate, respingând astfel afirmațiile recente ale SUA privind progrese, într-un interviu acordat postului de stat NTV, difuzat pe 10 februarie, informează Kyiv Independent.
14:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a oferit clarificări după ce în spațiul public au apărut imagini și mesaje privind majorarea facturilor la gaze naturale, energie electrică și energie termică în luna ianuarie.
13:20
Fostul vicepreședinte al Partidului Democrat, Serghei Iaralov, a fost citat să depună mărturie marți în dosarul numit generic „Sacoșa neagră”, în care este învinuit ex-președintele Igor Dodon. Iaralov însă nu s-a prezentat în instanță. Totodată, Vladimir Plahotniuc urmează să fie escortat miercuri pentru a depune mărturie în acest dosar. Ambii - Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov - apar în imaginile video în care fostului șef de stat Igor Dodon îi este transmisă o pungă în care se presupune că ar fi fost bani, transmite IPN.
13:10
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii că persoanele care dețin animale pot valorifica legal surplusul de produse de origine animală – lapte, ouă, miere sau carne – direct din propria gospodărie sau în piețe agroalimentare autorizate.
13:00
Notorium Brand Awards, ediția 11: trofee noi și competiție extinsă pentru participanți # TVR Moldova
Compania de Proprietate Intelectuală INTELSTART a dat startul, pe data de 02 februarie 2026, celei de-a 11-a ediții a Concursului Notorium Brand Awards, o platformă consacrată de recunoaștere a celor mai apreciate și influente branduri din Republica Moldova.
12:50
În spațiile publice din mun. Chișinău, dar și pe site-urile municipalității, a fost lansată o campanie cu genericul „BUGET ESTE”, inoculându-se astfel ideea că municipalitatea are un buget aprobat. În realitate, acesta nu există, primăria mun. Chișinău operând cu un buget provizoriu. Potrivit STOP FALS, acest lucru este recunoscut chiar de primărie pe site-ul său oficial, însă omis în materialele de promovare.
12:50
„Să-i protejăm de riscuri”. Accesul copiilor la rețelele sociale, în vizorul Ministerului Educației # TVR Moldova
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) ia în calcul reglementarea accesului la rețelele sociale pentru copii. O decizie finală ar putea fi adoptată până la sfârșitul anului 2026, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în platoul emisiunii Obiectiv Comun de la TVR Moldova.
Acum 6 ore
12:40
Starea de urgență economică în Transnistria rămâne în vigoare până pe 17 martie inclusiv în urma unei decizii a pretinsului parlament al regiunii care a aprobat, 10 februarie, decretul așa-zisului președinte Vadim Krasnoselski. Această decizie a fost luată din cauza reducerii aprovizionării cu gaze naturale a malului stâng al Nistrului.
12:10
Uniunea Europeană pregătește un plan fără precedent care ar putea oferi Ucrainei o formă de aderare parțială la blocul comunitar chiar de anul viitor, în timp ce Bruxelles-ul încearcă să consolideze poziția țării în Europa și să o îndepărteze de Moscova, potrivit a 10 oficiali și diplomați citați de publicația Politico.
11:40
„Prețul corect” al războiului: UE, îndemnată să închidă granițele pentru combatanții ruși # TVR Moldova
Ministrul afacerilor externe al Ucrainei a făcut un apel ferm către Uniunea Europeană, solicitând interzicerea intrării pe teritoriul blocului comunitar pentru cetățenii ruși care au participat la răboiul din Ucraina.
11:40
La Anenii Noi, o persoană a fost reținută pentru corupere electorală într-un dosar de amploare # TVR Moldova
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, marți dimineață, au reținut un individ într-un dosar „de amploare” legat de activitățile ilicite ale unui grup de persoane în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.
11:40
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a început vizita oficială la Kiev, Ucraina, cu un omagiu adus apărătorilor Ucrainei care și-au dat viața pentru independență și libertate. Împreună cu omologul său ucrainean, Yuliia Svyrydenko, oficialii au depus flori la Zidul Memoriei Apărătorilor Căzuți ai Ucrainei.
11:00
„Nu avem pârghii”. Popșoi spune că RM nu poate interveni în anularea actelor de identitate românești # TVR Moldova
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a declarat că autoritățile Republicii Moldova nu au pârghii de intervenție în deciziile ce țin de politica internă a României, inclusiv în ceea ce privește anularea unor cărți de identitate românești eliberate cetățenilor născuți în Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.
Acum 8 ore
10:40
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, se află astăzi într-o vizită oficială la Kyiv, unde va discuta cu liderii ucraineni despre consolidarea relațiilor bilaterale, cooperarea în procesul de integrare europeană și situația de securitate din regiune.
10:40
Primii sportivi din Republica Moldova intră astăzi în competiție la Jocurile Olimpice de iarnă # TVR Moldova
Astăzi, 10 februarie, primii sportivi care reprezintă Republica Moldova vor debuta la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano și Cortina d’Ampezzo, informează Ministerul Educației și Cercetării.
10:10
Cu ocazia Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de avertizare privind riscurile tot mai mari din mediul online și a anunțat inițierea unui dialog național pentru protejarea copiilor în spațiul digital.
09:40
Începând cu 2027, când autoritățile vor aplica noile valori cadastrale ale clădirilor și terenurilor, posesorii acestora vor plăti impozite pentru bunurile imobile mai mari cu 150-190% față de cele actuale, arată calculele făcute de un expert imobiliar de la Chișinău.
09:10
ANSA dezminte falsurile: R.Moldova poate testa prezența metronidazolului în carnea de păsare # TVR Moldova
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) respinge ferm informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora laboratoarele instituției nu ar avea capacitatea de a detecta prezența metronidazolului în produsele din carne de pasăre. Potrivit autorității, aceste afirmații sunt false, nefondate și pot induce în eroare consumatorii, afectând nejustificat imaginea sistemului național de control al siguranței alimentelor.
Acum 12 ore
08:40
Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că, începând cu data de 9 februarie, sunt efectuate plățile compensațiilor pentru căldură aferente lunii ianuarie, în cadrul programului „Ajutor la contor”. Transferurile sunt realizate direct pe cardurile bancare ale beneficiarilor, iar din 10 februarie, persoanele care nu dețin card vor putea ridica banii de la oficiile poștale din întreaga țară, în baza actului de identitate.
06:10
Republica Moldova va ieși definitiv din Comunitatea Statelor Independente (CSI) până la sfârșitul anului. Procesul de denunțare a acordurilor fundamentale care au stat la baza aderării la CSI se află în faza finală, iar statul ar urma să achite o datorie de aproximativ 100.000 de euro. Precizările au fost făcute de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Acum 24 ore
20:40
Ucrainenii îndură frigul: Campania „Căldură pentru Ucraina” îi ajută să supraviețuiască # TVR Moldova
Milioane de ucraineni continua să îndure frigul în propriile locuinţe, din cauza bombardamentelor ruseşti asupra infrastructurii energetice. Oamenii încearcă să supravieţuiască fără lumină, apă şi căldură. Fiecare zi se este o nouă luptă pentru viaţă. Mulţi se îmbolnăvesc şi se refugiază în Republica Moldova, în speranţa că acel calvar de acasă se va termina în curând. TVR MOLDOVA vă îndeamnă să vă alăturaţi campaniei umanitare de colectare de fonduri intitulată "Căldură pentru Ucraina".
20:10
Tehnologia Informatiei devine un pilon strategic al economiei. Moldova Innovation Technology Park marchează un an istoric odată cu depășirea pragului simbolic de 1 miliard de dolari în cifra de afaceri a companiilor rezidente. Parcul a devenit un contribuitor major la economia națională, promovând inovația, exportul de servicii digitale și crearea de locuri de muncă bine plătite.
20:10
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, recomandă politicienilor să nu instrumentalizeze conflictul dintre enoriașii satului Dereneu, Călărași, unde Mitropolia Basarabia are dreptul legal să o gestioneze, iar Mitropolia Moldovei și socialiștii încurajează credincioșii să ignore deciziile judiciare.
19:40
Ministerul Educației din republica Moldova a simplificat metodologia de acordare a notei zece din oficiu la proba de limbă străină. Totodată, a fost extinsă lista examenelor. O altă noutate este că elevii din școlile alolingve vor putea obține 10 din oficiu la limba română. 900 de tineri s-au înscris deja pentru testările care încep la sfârșitul lunii februarie.
19:10
Chișinăul este împânzit cu panouri „Buget este”, fără un buget municipal aprobat; Ce spune primarul? # TVR Moldova
Fără un buget municipal votat pentru anul în curs, primarul Chişinăului ne convinge că, cităm, "Buget este". Zeci de panouri cu un astfel de mesaj au împânzit oraşul. Deşi primarul Ion Ceban susţine că municipiul poate activa şi în baza unui buget provizoriu, unii experți avertizează că, fără un buget aprobat conform legii, în două lecturi, proiectele de infrastructură ar putea fi puse pe pauză.
18:40
Situația de la biserica satului Dereneu continuă să creeze tensiuni între localnici. Ieri, arhiepiscopul Petru de la Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a citit rugăciuni în fața mai multor polițiști prezenți pentru a asigura ordinea publică. Poliția și Mitropolia Basarabiei, cea care deține legal această biserică, reamintește că biserica a fost blocată din interior de preotul care reprezintă Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove și stă acolo împreună cu soția și cei 3 copii ai săi.
18:10
Un bărbat de 40 de ani din Hâncești a fost condamnat recent la amendă de 55 000 de lei pentru coruperea alegătorilor la alegerile prezidențiale din 2024. Procuratura Hâncești informează că, între august și octombrie 2024, inculpatul a oferit sume între 1.000 și 2.700 de lei mai multor persoane, pentru ca acestea să voteze în favoarea anumitor partide sau să bifeze opțiunea „NU” la referendumul republican constituțional.
18:00
Un martor-cheie din „Frauda Bancară” rămâne sub acoperire din motive de securitate personală # TVR Moldova
Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc din Grecia a costat Republica Moldova aproape 100.000 de lei. Procuratura Anticorupţie susţine că aceste cheltuieli ar urma să fie achitate de Plahotniuc în eventualitatea unei sentințe de condamnare. Joi, fostul lider PDM ar trebui să depună pentru prima dată mărturii în faţa instanţei în "Frauda Bancară".
17:40
Într-o atmosferă vibrantă, comunitatea moldovenilor din Elveția a sărbătorit cea de-a doua ediție a Festivalului Cultural „Galbenă Gutuie” la data de 8 februarie. Evenimentul, desfășurat în localitatea Uitikon, a reunit peste 130 de persoane, marcând un nou capitol în misiunea asociației „OurRoots – Rădăcinile Noastre” de a menține vie flacăra identității naționale la mii de kilometri de casă. Trei ani de „Rădăcini” și Diplomație culturală și Locală.
17:40
Fostul oficial KGB și șef al spionajului kazah, care a susținut că Donald Trump a fost recrutat de KGB în timpul mandatului său, spune acum că Kazahstanul a încercat să folosească înregistrări video compromițătoare pentru a-l șantaja pe Trump.
17:30
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale oferă clarificări despre desfășurarea lucrărilor în șantierele Programului „Curtea Europeană” după ce locuitorii Chișinăului au semnalat că mai multe curți de bloc din municipiu au fost lăsate în stare de șantier.
17:10
„Matematica de la egal la egal”: elevii de liceu devin mentori pentru colegii de gimnaziu # TVR Moldova
Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, lansează cea de-a doua ediție a campaniei „Matematica de la egal la egal”, care va ajuta elevii de gimnaziu în pregătirea pentru examenul național la matematică. Inițiativa este implementată cu sprijinul UNICEF și PNUD.
17:00
Fosta șefă interimară a Postului Vamal Chișinău 1 al Serviciului Vamal, Ecaterina Axentiev, a fost găsită vinovată de patru episoade de corupere activă și trafic de influență, potrivit sentinței pronunțate pe 9 februarie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Ieri
16:30
Extrădarea fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, din Grecia în Republica Moldova a costat statul aproximativ 100.000 de lei, cheltuieli care, potrivit legii, trebuie achitate de inculpat. Informația a fost făcută publică de procurorul care instrumentează dosarul „Frauda Bancară”, Alexandru Cernei.
16:10
Departe de casă, dar tot mai aproape de limba română. Refugiații din Ucraina, care se află în Republica Moldova, descoperă cu interes limba țării care i-a primit și o învață pentru a se integra mai ușor. Fie că vor să se angajeze, să-și ajute copiii la teme sau pur și simplu să descopere mai bine cultura locală, tot mai mulți ucraineni fac primii pași în studierea limbii române.
15:50
ICS Lukoil Moldova a confirmat că, pe moment, că este imposibilă achitarea cu cardurile în rețeaua sa de benzinării și că se poate efectua doar plățile în numerar. Compania a declarat pentru TVR Moldova că aceasta este doar „o problemă tehnică” ce va fi soluționată în curând.
15:40
Ministerul Educației a extins criteriile pentru nota „10” din oficiu la examenul de limba străină # TVR Moldova
Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE), au revizuit metodologia de acordare a notei „10” din oficiu la proba de limbă străină din cadrul examenului național de bacalaureat.
15:10
Program gratuit de pregătire pentru examenul de Bac: Peste 1.500 de elevi s-au înscris deja # TVR Moldova
Un program de sprijin destinat absolvenților de liceu, axat pe pregătirea pentru examenul de bacalaureat și orientarea în carieră, a atras deja peste 1.500 de elevi din întreaga țară. Cursurile se desfășoară online și sunt susținute de profesori cu experiență, implicați în elaborarea curriculumului și a testelor de bacalaureat.
15:00
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat pe Facebook că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, programată pentru 19 februarie, la Washington. Decizia privind participarea României va fi luată după consultări cu partenerii americani.
15:00
Filiala Societății Române de Televiziune SRL intenționează să achiziționeze Adobe Creative Cloud Pro.
14:40
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că Anton Octavian, consilier din Consiliul local Chițcanii Vechi și Consiliul raional Telenești deține o avere nejustificată în valoare de circa 1,58 milioane de lei. Diferența substanțială a fost identificată între averea dobândită, veniturile declarate și cheltuielile efectuate în perioada 1 august 2016 – 15 noiembrie 2024.
14:10
Astăzi este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Epilepsiei, o afecțiune neurologică frecvent întâlnită, dar care continuă să fie înconjurată de mituri, temeri și prejudecăți. Ce reprezintă epilepsia, de ce poate fi periculoasă și, mai ales, cum trebuie să acționăm atunci când asistăm la o criză, a explicat academicianul Stanislav Gropa, șeful Catedrei de Neurologie a USMF „Nicolae Testemițanu".
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.