Inspectorii ANSA au depistat prezența metronidazolului la oa fermă autohtonă
Observatorul de Nord,
12 ianuarie 2026 14:00
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor implementează un program riguros de control al reziduurilor de produse de uz veterinar, totodată își fortifică continuu capacitatea de control și testare. Astfel, ca urmare a prelevării de către inspectori a probelor de ser de la păsări din cadrul unei ferme autohtone și testării acestora în laborator, a fost depistată […] Post-ul Inspectorii ANSA au depistat prezența metronidazolului la oa fermă autohtonă apare prima dată în Observatorul de Nord.
• • •
Alte ştiri de Observatorul de Nord
Acum 10 minute
17:40
Președinta Maia Sandu: „Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România…” / Video # Observatorul de Nord
Evoluțiile regionale și globale fac ca supraviețuirea unor țări precum Republica Moldova să devină tot mai complicată, iar aderarea la UE devine un obiectiv realist pentru protejarea suveranității, a declarat președinta Maia Sandu într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici. Pentru prima dată, președinta a declarat public că, dacă ar fi organizat un referendum, ar vota […] Post-ul Președinta Maia Sandu: „Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România…” / Video apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum o oră
16:50
Invitație la „Din zodia lirei…” – poezia care se aude, muzica ce rostește cuvântul # Observatorul de Nord
Într-o lume grăbită, în care cuvântul riscă să-și piardă greutatea, scena Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca (re)devine locul unei reîntoarceri la esență. Recitalul „Din zodia lirei…” propune o întâlnire între poezie și muzică, între rostire și emoție, într-un omagiu adus creației poeților Petru Zadnipru și Mihai Eminescu. Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor culturale care […] Post-ul Invitație la „Din zodia lirei…” – poezia care se aude, muzica ce rostește cuvântul apare prima dată în Observatorul de Nord.
16:50
Profesorii din învățământul primar, instruiți în utilizarea roboților educaționali # Observatorul de Nord
Peste 70 de cadre didactice din învățământul primar și-au dezvoltat competențele digitale în cadrul atelierului practic „Inovație în educație”. Instruirea s-a axat pe folosirea tehnologiei la lecții și în activitățile cu elevii. Atelierul a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Shape Robotics. Activitatea face parte din Proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației”, finanțat […] Post-ul Profesorii din învățământul primar, instruiți în utilizarea roboților educaționali apare prima dată în Observatorul de Nord.
16:50
Republica Moldova rămâne, în continuare, una dintre țările europene cu un consum ridicat de alcool. Vinul, băuturile tari și mesele „cu paharul pe masă” fac parte din cultura locală de zeci de ani. Cu toate acestea, în 2024 și începutul lui 2025, autoritățile, medicii și sociologii observă o schimbare lentă, dar vizibilă: tot mai mulți […] Post-ul De ce tot mai mulți moldoveni aleg să renunțe la alcool – trend sau nevoie? apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 2 ore
16:10
Lebedele de la Soroca: Hrănirea necorespunzătoare a păsărilor le poate pune în pericol viața, avertizează ornitologii # Observatorul de Nord
Un stol de lebede care iernează pe râul Nistru, în zona municipiului Soroca, a devenit în această perioadă o adevărată atracție pentru localnici și turiști. Iarna blândă și faptul că apa râului nu îngheață determină păsările să nu mai migreze, însă ornitologii atrag atenția că hrănirea necorespunzătoare le poate pune în pericol viața și le […] Post-ul Lebedele de la Soroca: Hrănirea necorespunzătoare a păsărilor le poate pune în pericol viața, avertizează ornitologii apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 4 ore
14:20
Oficiul Telenești al Procuraturii Orhei anunță pronunțarea recentă a unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 46 de ani, acuzat de omor și răpirea mijlocului de transport. Judecătoria Orhei, sediul Rezina i-a stabilit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 18 ani și 6 luni. Potrivit probelor administrate de procurori, la […] Post-ul Condamnat la 18 ani și 6 luni de închisoare pentru omor cu deosebită cruzime apare prima dată în Observatorul de Nord.
14:00
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor implementează un program riguros de control al reziduurilor de produse de uz veterinar, totodată își fortifică continuu capacitatea de control și testare. Astfel, ca urmare a prelevării de către inspectori a probelor de ser de la păsări din cadrul unei ferme autohtone și testării acestora în laborator, a fost depistată […] Post-ul Inspectorii ANSA au depistat prezența metronidazolului la oa fermă autohtonă apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 6 ore
13:20
Un bărbat din raionul Florești a fost condamnat pentru conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate, fără a deține permis de conducere, faptă care a pus în pericol siguranța circulației rutiere. Bărbatul a condus o motocicletă pe un drum dintr-o localitate rurală, manifestând un comportament neadecvat în trafic. Echipajul de poliție care patrula […] Post-ul A condus fără permis și sub influența alcoolului apare prima dată în Observatorul de Nord.
12:50
Majoritatea elevilor din Republica Moldova au revenit la ore după vacanța de iarnă vineri, 9 ianuarie. Alți elevi au început semestrul II astăzi, 12 ianuarie. În raionul Soroca sunt 43 de instituții de învățământ. Dintre acestea, 29 au decis reluarea orelor vineri, iar 14 școli au început activitatea luni. Informația a fost confirmată de șefa […] Post-ul 14 instituții de învățământ din raionul Soroca au revenit astăzi la ore apare prima dată în Observatorul de Nord.
11:50
Kremlinul ar căuta un nou lider pentru Cecenia – Kadârov, în stare gravă la spital # Observatorul de Nord
Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, se află în prezent în spital, după ce ar fi suferit o insuficiență renală. Informația este relatată de RBC-Ucraina, cu trimitere la surse apropiate situației. „Lui Kadîrov i-au cedat rinichii, iar Kremlinul caută de urgență un nou lider pentru Cecenia”, susțin sursele citate de publicația ucraineană. Potrivit acestora, în prezent, la […] Post-ul Kremlinul ar căuta un nou lider pentru Cecenia – Kadârov, în stare gravă la spital apare prima dată în Observatorul de Nord.
11:50
Ansamblul „Struguraș” din satul Racovăț – Premiul I la festivalul Copiilor Români de Pretutindeni din Canada / VIDEO # Observatorul de Nord
Am participat la Festivalul-Concurs de Datini pentru Copiii Români de Pretutindeni – Canada, un eveniment de mare valoare culturală, care a reunit copii talentați din diverse colțuri ale lumii, uniți prin dragostea pentru tradițiile, obiceiurile și folclorul românesc. În cadrul acestui festival ansamblul „Struguraș”, sub ghidarea conducătorului Rotaru Lilia, a obținut Premii de Excelență și […] Post-ul Ansamblul „Struguraș” din satul Racovăț – Premiul I la festivalul Copiilor Români de Pretutindeni din Canada / VIDEO apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 8 ore
11:20
Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară românească, Sofia Vicoveanca, a fost dusă de urgență la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan Cel Nou” din Suceava, informează mediafax.ro1. Sofia Vicoveanca, interpreta de muzică populară extrem de iubită de români, a suferit un infarct miocardic în timpul nopții, relatează monitorulsv.ro. Ea a fost preluată […] Post-ul Internată de urgență la spital – Sofia Vicoveanca a suferit un infarct apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:50
Primul miracol al anului: O mamă a adus pe lume al nouălea copil chiar în drum spre spital # Observatorul de Nord
Echipa de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Sîngerei a avut o intervenție cu totul special în primele zile ale anului 2026, marcată de emoții pozitive – asistarea unei nașteri în ambulanță. Cazul a avut loc la data de 5 ianuarie 2026, când la ora 14:14, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat […] Post-ul Primul miracol al anului: O mamă a adus pe lume al nouălea copil chiar în drum spre spital apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:30
Maia Sandu, averea din 2025: aceleași proprietăți și mai puține economii decât acum cinci ani # Observatorul de Nord
Proprietățile președintei Maia Sandu au rămas neschimbate pe parcursul anului 2025, în timp ce veniturile salariale au crescut, potrivit declarației de avere depuse de șefa statului la Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Documentul arată că Maia Sandu deține același bun imobil ca în anii precedenți, în timp ce economiile sunt mai modeste decât cele indicate la […] Post-ul Maia Sandu, averea din 2025: aceleași proprietăți și mai puține economii decât acum cinci ani apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:20
Cancerul colorectal în vizorul autorităților – circa 8500 de persoane au beneficiat, în anul 2025, de servicii de screening colorectal # Observatorul de Nord
Circa 8500 de persoane au beneficiat, în anul 2025, de servicii de screening colorectal cu ajutorul testului imunochimic pentru depistarea sângelui ocult în masele fecale (iFOB). Testul respectiv a fost efectuat în rândul populației asimptomatice cu vârste cuprinse între 50 și 55 de ani din municipiul Chișinău (sectoarele Botanica, Râșcani și Centru), municipiul Bălți și […] Post-ul Cancerul colorectal în vizorul autorităților – circa 8500 de persoane au beneficiat, în anul 2025, de servicii de screening colorectal apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 12 ore
09:40
Corul „Belcanto” la„Focul Crăciunului” – Festival Internațional de Artă Corală și Vocală, care a proslăvit Nașterea Domnului # Observatorul de Nord
Corul „Belcanto” a participat cu bucurie și succes la cel de-al VI-lea Festival Internațional de Artă Corală și Vocală „Focul Crăciunului”, desfășurat în perioada 25–26 decembrie 2025 la Odesa, Ucraina. Ludmira SAMARIN, cunducătoarea și dirijoarea Corului Belcanto: „Prin colindele noastre tradiționale am proslăvit Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, purtând sufletul Moldovei pe scena […] Post-ul Corul „Belcanto” la„Focul Crăciunului” – Festival Internațional de Artă Corală și Vocală, care a proslăvit Nașterea Domnului apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:40
Horoscopul zilei de 12 ianuarie 2026. Gemenii caută dragostea. Află ce se întâmplă cu zodia ta # Observatorul de Nord
Ziua aceasta este caracterizată de un moment care se mișcă fără voia sa. Fiecare zodie va avea acum simțul responsabilității în ceea ce privește acțiunile lor. Este un moment pentru acțiuni serioase, conversații care lasă un loc în suflet și roluri bine definite. Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai […] Post-ul Horoscopul zilei de 12 ianuarie 2026. Gemenii caută dragostea. Află ce se întâmplă cu zodia ta apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:20
Fizica nu este doar o disciplină a formulelor și calculelor, ci o cheie esențială pentru înțelegerea lumii care ne înconjoară. De la mișcarea corpurilor și structura materiei până la misterele Universului, legile fizicii stau la baza fiecărui fenomen natural. Concursul de fizică dedicat elevilor de liceu reunește tineri cu potențial remarcabil, pasionați de explorarea acestor […] Post-ul Dincolo de formule: competiția care a unit tineri pasionați de fizică apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:40
Atenție, turiști! Doi români s-au dus la schi în Ucraina, și-au rezervat cameră de hotel, dar au găsit totul închis când au ajuns în Bukovel # Observatorul de Nord
Doi români au profitat de vreme și de ultimele zile de vacanță așa că s-au dus la schi în Ucraina. Aceștia au rezervat o cameră de hotel în Bukovel, dar când au ajuns la recepție au găsit totul închis. Cei doi soți au decis să plece într-o vacanță la schi, încă din primele zile ale […] Post-ul Atenție, turiști! Doi români s-au dus la schi în Ucraina, și-au rezervat cameră de hotel, dar au găsit totul închis când au ajuns în Bukovel apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:40
Despre carieră, viața de cuplu, sănătate și bani – previziuni pentru perioada 12-18 ianuarie 202 # Observatorul de Nord
Horoscop săptămânal Berbec: 12-18 ianuarie 2026 De cele mai multe ori, energia negativă pe care o „recepționezi” de la cei din jur te poate bloca în planul acțiunii. Nu vorbi prea mult despre planuri de viitor, decizii, dorința de schimbare sau orice alt lucru care presupune determinare și acțiune. De prea multe ori doar […] Post-ul Despre carieră, viața de cuplu, sănătate și bani – previziuni pentru perioada 12-18 ianuarie 202 apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:10
Curs valutar, 12 ianuarie 2026: în prima zi a săptămânii euro costă 19,77 lei, iar dolarul valorează 16,97 lei # Observatorul de Nord
Conform cursului oficial de schimb valutar, afișat de Banca Națională a Moldovei pentru astăzi, 12 ianuarie 2026, moneda unică europeană poate fi cumpărată cu 19 lei și 77 de bani, iar dolarul american este cotat la 16 lei și 87 de bani. Leul românesc poate fi cumpărat cu 3 lei și 88 de bani, hrivna […] Post-ul Curs valutar, 12 ianuarie 2026: în prima zi a săptămânii euro costă 19,77 lei, iar dolarul valorează 16,97 lei apare prima dată în Observatorul de Nord.
07:40
Peste 460 de milioane de lei pentru localitățile din Republica Moldova, inclusiv din raionul Soroca # Observatorul de Nord
Guvernul Republicii Moldova a accelerat investițiile în dezvoltarea locală la finalul anului 2025, alocând în luna decembrie peste 460 de milioane de lei din bugetul de stat pentru implementarea a 395 de proiecte în localitățile din întreaga țară. Finanțările au fost acordate prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), în cadrul programelor „Satul […] Post-ul Peste 460 de milioane de lei pentru localitățile din Republica Moldova, inclusiv din raionul Soroca apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:40
Regiunea Nord şi-a trasat priorităţile pentru următorii ani: competitivitate și dezvoltare economică # Observatorul de Nord
Programul Operațional Regional (POR) Nord pentru perioada 2025–2028 a fost aprobat, în cadrul şedinţei Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord. Evenimentul a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), transmite moldpres.md Ședința a fost prezidată de președintele raionului Sângerei, Cristian Cainarian, care a mulțumit consilierilor […] Post-ul Regiunea Nord şi-a trasat priorităţile pentru următorii ani: competitivitate și dezvoltare economică apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:10
Conform prognozelor meteorologilor prima zi a săptămânii, 12 ianuarie 2026, începe cu ninsori, pe alocuri abundente și cu temperaturi joase, în special în orele dimineții. Astfel, valorile termice se vor încadra între -3 și -14 grade Celsius, probabilitatea unor ninsori este de 25 la sută, umiditatea aerului va fi de 84 procente, iar vântul va […] Post-ul Meteo, 12 ianuarie 2026: săptămâna începe cu ninsori și vreme geroasă apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 24 ore
19:40
Cutremur în media! După ce Theo Rose a anunțat că renunță la Vocea României, acum și Irina Rimes o urmează. Artista lasă liber scaunul juratului și pleacă de la Pro TV. Se pare că vedeta își plănuia plecarea de ceva vreme, dar producătorii au convins-o să mai rămână. Însă, acum cântăreața a luat decizia definitivă, […] Post-ul Irina Rimes, out de la Vocea României! apare prima dată în Observatorul de Nord.
Ieri
15:20
După zilele de vacanță în care ceasul a fost ignorat, iar programul zilnic a devenit flexibil, revenirea la rutina obișnuită poate părea o provocare. Fie că este vorba despre întoarcerea la serviciu, la școală sau la ritmul normal al familiei, tranziția nu trebuie să fie bruscă sau stresantă. Specialiștii recomandă pași mici și ajustări realiste […] Post-ul Cum revenim fără stres la rutina zilnică de după vacanță? apare prima dată în Observatorul de Nord.
12:00
Lacul care pietrifică animalele care beau din el. Doar unii pești pot supraviețui la mal # Observatorul de Nord
Cel mai interesant loc din lume, care îi sperie pe toți ce ajung să îl viziteze. Se spune că orice vietate care se apropie de această apă va fi pietrificată. Care este explicația acestui fenomen sumbru, care pare desprins din filmele de groază. Unde se află Lacul Morții Lacul Natron, situat în partea de nord […] Post-ul Lacul care pietrifică animalele care beau din el. Doar unii pești pot supraviețui la mal apare prima dată în Observatorul de Nord.
11:20
Fructele congelate pot fi la fel de nutritive ca cele proaspete și, în unele cazuri, chiar mai bune. Fructele proaspete sunt delicioase și sănătoase, dar se ofilesc, se zdrobesc și se strică mai repede decât majoritatea dintre noi le putem consuma, transmite Ziare.com. Fructele congelate reprezintă o opțiune fiabilă și accesibilă, pe care o poți […] Post-ul Patru fructe pe care ar trebui să le cumperi întotdeauna congelate apare prima dată în Observatorul de Nord.
Mai mult de 2 zile în urmă
15:00
O legumă verde, puțin cunoscută în rândul românilor, este considerată cea mai sănătoasă plantă din lume. Este consumată de foarte puțini români, deși are o mulțime de beneficii pentru sănătate. Medicii recomandă să o introducem în alimentația noastră chiar zilnic, pentru că face minuni la care nu ne-am fi gândit niciodată. Care este cea mai […] Post-ul Cea mai sănătoasă plantă din lume apare prima dată în Observatorul de Nord.
11:40
Indiferent cât ai mâncat, aproape mereu mai apare pofta de desert. Știința explică acest fenomen prin felul în care funcționează stomacul și creierul tău. După o masă copioasă, senzația de sațietate apare rapid. Totuși, când vezi prăjitura, apare gândul că mai încape puțin. Japonezii numesc această stare betsubara, adică stomac separat. Nu există un al […] Post-ul Explicația științifică pentru „mai încape un desert” apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:20
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit prețurile maxime astăzi, 10 ianuarie 2026. Prețul unui litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 22,12 lei, iar cel pentru un litru de motorină – 18,72 lei. Astfel, prețurile respective ar însemna o scumpire cu opt bani la benzină și o ieftinire cu cinci […] Post-ul Astăzi benzina costă 22,12 lei, iar motorina poate fi procurată cu 18,72 lei apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:10
Șaisprezece artiști au fost selectați pentru a concura în Finala Națională Eurovision 2026, după audițiile live organizate pe 16 decembrie de Televiziunea Publică, în cadrul Selecției Naționale, relatează moldpres.md Potrivit TRM, audițiile au reunit cei 34 de concurenți admiși în etapa live. Juriul de specialitate a evaluat prestațiile muzicale și a decis lista finaliștilor care […] Post-ul Pe 17 ianuarie vom afla cine va reprezenta Republica Moldova la Eurovision apare prima dată în Observatorul de Nord.
07:40
Horoscopul zilei de 10 ianuarie 2026. Capricornii caută siguranță. Află ce se întâmplă cu zodia ta # Observatorul de Nord
Pe măsură ce ziua trece, consideră faptul că impactul pe care sentimentele tale îl au, joacă un rol important și în viața celor din jur. Atunci când apare disconfortul, tratează-l ca pe o informație blândă decât ca pe dovada că greșești. Acționează din curiozitate și vei vedea micile schimbări care apar în fața ta. Descoperă […] Post-ul Horoscopul zilei de 10 ianuarie 2026. Capricornii caută siguranță. Află ce se întâmplă cu zodia ta apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:30
Sărbătorile ne scot, an de an, din ritmul grăbit al vieții cotidiene și ne așază, chiar și pentru câteva zile, într-un alt raport cu timpul și cu oamenii din jur. Între mese în familie, vizite, conversații lungi sau momente de liniște, aceste zile spun mai multe despre relațiile noastre decât orice rezoluție de început de […] Post-ul Ce ne-au învățat sărbătorile despre timp și relații apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:10
Meteo, 10 ianuarie 2026: vremea rămâne geroasă, iar ninsorile sunt puțin posibile # Observatorul de Nord
În raioanele de nord ale Republicii Moldova, conform prognozelor meteorologilor astăzi, 10 ianuarie 2026, vom avea vreme geroasă, iar precipitațiile sunt probabile doar în proprție de 10 la sută. Temperatura aerului se va încadra între -7 și -13 grade Celsius, umiditatea aerului va fi de 84 procente, iar vântul va bate cu viteza de 11 […] Post-ul Meteo, 10 ianuarie 2026: vremea rămâne geroasă, iar ninsorile sunt puțin posibile apare prima dată în Observatorul de Nord.
9 ianuarie 2026
18:20
În ziua în care creștinii sărbătoresc Nașterea Domnului, spiritul Crăciunului a fost simțit din plin în satele Cureșnița Nouă și Iorjnița, unde bucuria dăruirii a adunat comunitatea în jurul unui gest profund uman. Prin implicarea și grija părintelui Dumitru Camerzan, preot al bisericii din cele două localități, a fost organizată o acțiune caritabilă menită să […] Post-ul Crăciunul dăruirii în Cureșnița Nouă și Iorjnița / VIDEO apare prima dată în Observatorul de Nord.
18:20
Vitalie Damașcan revine în campionatul Israelului, de data aceasta la Maccabi Bnei Reineh # Observatorul de Nord
După ce a evoluat 11 meciuri în campionatul Bosniei și Herțegovinei, la HSK Zrinjski Mostar, marcând 3 goluri, soroceanul Vitalie Damașcan a decis să revină în campionatul Israelului, la formația Maccabi Bnei Reineh. Noua formație a lui Vitalie ocupă ultimul loc în Liga superioară, iar contraectul semnat este până la sfârșitul acestui campionat cu opțiunea […] Post-ul Vitalie Damașcan revine în campionatul Israelului, de data aceasta la Maccabi Bnei Reineh apare prima dată în Observatorul de Nord.
16:30
În noaptea de 8 spre 9 ianuarie, Rusia a lansat din nou un atac masiv asupra Kievului. Cel puțin patru persoane au fost ucise, printre care un medic. În toiul nopții a fost atacat și orașul Lviv, iar armata rusă ar fi folosit o rachetă Oreșnik, fapt confirmat și de reprezentanții Kremlinului. Ultimii spun că acesta ar fi […] Post-ul „Răzbunarea lui Putin”. Poate fi sau nu interceptată racheta Oreșnik apare prima dată în Observatorul de Nord.
13:10
Își revendică distincția retrasă de Maia Sandu. Antrenorul Grigore Postică s-a adresat instanței # Observatorul de Nord
Antrenorul Grigore Postică își revendică în instanță medalia Meritul Civic, care i-a fost retrasă de președinta Maia Sandu, la nici două luni după decernare. O cerere în care cere anulearea decretului prezidențial a fost depusă în data de 19 decembrie, la Judecătoria Chișinău. Magistrata Ina Pruteanu i-a respins însă acțiunea, așa cum nu a fost respectată […] Post-ul Își revendică distincția retrasă de Maia Sandu. Antrenorul Grigore Postică s-a adresat instanței apare prima dată în Observatorul de Nord.
11:50
În anul electoral 2025, marcat de interferența agresivă a Federației Ruse în spațiul informațional al Republicii Moldova, campaniile de dezinformare au țintit, în special, Uniunea Europeană și valorile acesteia, precum și domeniul de securitate și apărare. Iată clasamentul Stopfals.md al celor mai grave dezinformări promovate în 2025. 1. Dezinformări despre UE și integrarea europeană Falsurile […] Post-ul Topul dezinformărilor din R.epublica Moldova, în anul 2025 apare prima dată în Observatorul de Nord.
11:50
Ce este spuma albă din borcanele cu miere. Detaliul important la care să fii atent când o cumperi # Observatorul de Nord
Mierea este unul dintre cele mai consumate alimente, iubit de o mulțime de oameni. Deseori observăm că, în borcan, se formează un strat alb deasupra mierii, despre care mulți cred că este un semn al alterării sau al faptului că nu este naturală. Adevărul este, însă, cu totul altul. Atenție atunci când cumperi din comerț. […] Post-ul Ce este spuma albă din borcanele cu miere. Detaliul important la care să fii atent când o cumperi apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:20
Consumatorii din Republica Moldova achită în prezent 16,74 lei pentru un metru cub de gaz, dar aceste tarife ar putea săscadă, în anul 2026. Vestea bynă vine de la directorul general interimar al SA Energocom, Eugeniu Buzatu. Conform oficialului, tarifele finale vor fi stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică la sfârșitul lunii ianuarie […] Post-ul În 2026, tarifele la gaze ar putea să scadă apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:00
În acest an, bugetul prevede 1,4 miliarde de lepentru medicamente și dispozitiver compensate. # Observatorul de Nord
Declarația aparține iministrului Sănătății, Emil Ceban. Conform oficialului, circa 100 de milioane de lei din această sumă vor fi orientați spre extinderea listei de preparate compensate, prin introducerea unor noi poziții, în funcție de cererile depuse și de evaluările realizate conform cadrului legal. Astfel, pentru anul 2026 a fost prognozată o majorare a vulumelor de […] Post-ul În acest an, bugetul prevede 1,4 miliarde de lepentru medicamente și dispozitiver compensate. apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:10
Pe 9 ianuarie, a treia zi de Crăciun pe stil vechi, creștinii care urmează calendarul iulian îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinismului. Sfântul Ștefan a fost diacon și un predicator curajos al credinței în Hristos. El a vorbit deschis despre învățătura creștină, fapt care i-a atras mânia celor care se opuneau noii […] Post-ul Creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:00
A fost condamnmat la închisoare pentru că a înscenat furtul propriului automobi # Observatorul de Nord
În încercarea de a obține o despăgubire de 30.000 de euro de la o companie de asigurări, un bărbat originar din Republica Moldova a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare în România, informează moldpres.md. Bărbatul a reclamat în județul Iași că autoturismul ar fi dispărut după ce acesta l-ar fi lăsat pe […] Post-ul A fost condamnmat la închisoare pentru că a înscenat furtul propriului automobi apare prima dată în Observatorul de Nord.
07:30
Horoscopul zilei de 9 ianuarie 2026. Balanțele caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta # Observatorul de Nord
Când te simți jignită, fii atentă la modul în care acea înțepătură îți modelează gândirea și te împinge spre reacție. Exersează observarea răspunsurilor tale, în loc să acționezi impulsiv, pentru a-ți conserva energia. Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut. Berbec: 21 martie – 19 aprilie Nu te baza […] Post-ul Horoscopul zilei de 9 ianuarie 2026. Balanțele caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:30
După vacanțe sau perioade mai lungi de pauză, revenirea copiilor la școală poate deveni o sursă de tensiune în multe familii. Trezirile matinale, temele și regulile stricte vin brusc peste un ritm relaxat, iar conflictele apar rapid. Specialiștii în educație spun însă că adaptarea nu trebuie să fie un proces dureros, dacă este gestionată cu […] Post-ul Revenirea copiilor la școală: cum îi ajutăm fără conflicte apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:10
Meteo, 9 ianuarie 2026: ninsori slabe, dar frig „de vor crăpa pietrele”, noaptea și în orele dimineții # Observatorul de Nord
În raioanele de nord ale Republicii Moldova, cpnform prognozelor meteorologilor astăzi, 9 ianuarie 2026, se așteaptă ninsori pe arii extinsi și temperaturi mult sub zero grade Celsius. Astfel, temperatura aerului se va încadra între -7 și -15 grade Celsius, pribabilitatea unor precipitații este de 20 la sută, umiditatea aerului va fi de 82 procente, iar […] Post-ul Meteo, 9 ianuarie 2026: ninsori slabe, dar frig „de vor crăpa pietrele”, noaptea și în orele dimineții apare prima dată în Observatorul de Nord.
8 ianuarie 2026
19:00
Dosarul mitei pentru locuri în cimitirul „Sfântul Lazăr” – patru bărbați trimiși pe banca acuzaților # Observatorul de Nord
Procuratura municipiului Chișinău anunță despre finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a unei cauze penale de învinuire a 4 bărbați cu vârste cuprinse între 40 și 70 de ani, printre care trei persoane publice și un cleric bisericesc, de comiterea infracțiunilor de corupere pasivă escrocherie și trafic de influență. Potrivit probatoriului, unul […] Post-ul Dosarul mitei pentru locuri în cimitirul „Sfântul Lazăr” – patru bărbați trimiși pe banca acuzaților apare prima dată în Observatorul de Nord.
18:20
Soroca este printre raioanele unde au fost înregistrate cazuri de gripă sezonieră, la început de an # Observatorul de Nord
Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea situației privind infecțiile respiratorii la nivel național. Astfel, în perioada 29.12.2025-04.01.2025, au fost înregistrate 2314 cazuri de IACRS, majoritatea la copii. Datele indică o descreștere cu 1% față de săptămâna precedentă. În această perioadă, au fost înregistrate:363 cazuri de gripă sezonieră, fiind cu 40% mai multe cazuri […] Post-ul Soroca este printre raioanele unde au fost înregistrate cazuri de gripă sezonieră, la început de an apare prima dată în Observatorul de Nord.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.