Drone rusești la graniță cu România cu Ucraina. Au fost ridicate avioane F-16 de la sol. Mesaj RO-Alert, emis în Tulcea
Radio Chisinau,
2 ianuarie 2026 14:25
Statul Major al Forțelor Aeriene a detectat existența unor ținte aflate în deplasare către zona de frontieră dintre România și Ucraina, a transmis, vineri, Ministerul Apărării. Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată, din nou, vineri, asupra faptului că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
• • •
Alte ştiri de Radio Chisinau
Acum 15 minute
17:15
Aproape 3,3 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt înscriși în Registrul de Stat al alegătorilor # Radio Chisinau
Aproape 3 milioane 300 de mii de cetățeni erau înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la începutul anului 2026. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale 2,7 milioane sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.
Acum o oră
16:55
Părinții din întreaga țară își vor putea înscrie copiii la grădiniță online. Ministerul Educației și Cercetării a elaborat conceptul sistemului informațional „e-Admitere” pentru educația timpurie, similar celui deja implementat în municipiul Chișinău, transmite IPN.
16:40
VIDEO | Cum poți intra în posesia tichetelor de vacanță, disponibile din 1 ianuarie 2026. Victoria Belous: „Un instrument menit să sprijine dezvoltarea turismului în zonele rurale” # Radio Chisinau
Salariații pot beneficia, începând cu 1 ianuarie 2026, de tichete de vacanță pentru acoperirea cheltuielilor turistice în structurile rurale de cazare din Republica Moldova. Valoarea acestora va putea fi dedusă fiscal de către angajatori, în limita a 50% din salariul mediu lunar pe economie, informează MOLDPRES.
Acum 2 ore
16:15
România va trimite o aeronavă militară în Elveția după tragedia de la Crans-Montana: Va transporta la Paris șase tineri cu arsuri grave # Radio Chisinau
O aeronavă a MApN este pregătită să decoleze spre Lausanne, de unde va transporta către spitale din Paris șase tineri cu arsuri grave, răniți în incendiul din Crans-Montana, a anunțat ministrul Apărării de la București, Radu Miruță.
16:00
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că termenul-limită pentru prezentarea rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru cel de-al doilea semestru al anului 2025 este data de 15 ianuarie curent.
15:40
Mutare strategică la vârful puterii ucrainene. Șeful spionajul militar va conduce Administrația, anunță Zelenski # Radio Chisinau
Șeful Direcției Generale de Informații Militare, Kirilo Budanov a fost numit de către Volodimir Zelenski la conducerea Administrației Președintelui Ucrainei, după ce Iermak a fost nevoit să-și dea demisia în urma unui scandal uriaș de corupție.
Acum 4 ore
15:25
Trei zile cu lapoviță, ninsori și ghețuș. SHS: săptămâna viitoare vremea se va încălzi # Radio Chisinau
Meteorologii anunță lapoviță și ninsori pentru zilele de sâmbătă, duminică și luni. Contactat de IPN, șeful Direcției prognoze meteorologice din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ghenadii Roșca, a anunțat că, din cauza precipitațiilor și temperaturilor negative, se va forma polei și ghețuș.
15:00
Parlamentul a adoptat 39 de acte normative în luna decembrie 2025: bugete, reforme și armonizare cu UE # Radio Chisinau
Pe parcursul lunii decembrie a anului trecut, deputații s-au întrunit în trei ședințe plenare, cu o durată totală de 30 de ore. În aceeași perioadă, în procedura legislativă au intrat 43 de proiecte de acte normative.
14:50
„Republica Moldova este solidară cu Elveția”. Mesajul transmis de șefa statului după tragedia din Crans-Montana # Radio Chisinau
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de solidaritate cu Elveția în urma incendiului tragic produs în localitatea Crans-Montana.
14:25
Drone rusești la graniță cu România cu Ucraina. Au fost ridicate avioane F-16 de la sol. Mesaj RO-Alert, emis în Tulcea # Radio Chisinau
Statul Major al Forțelor Aeriene a detectat existența unor ținte aflate în deplasare către zona de frontieră dintre România și Ucraina, a transmis, vineri, Ministerul Apărării. Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată, din nou, vineri, asupra faptului că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
14:10
Dosarul Tauber, la Apel: în ședința următoare vor fi analizate probele depuse de apărare # Radio Chisinau
Dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor politice, în care este vizată fosta deputată Marina Tauber, afiliată fugarului Ilan Șor, se află în continuare în procedura de examinare la Curtea de Apel.
13:30
Roaming fără costuri suplimentare în UE: ce trebuie să știe cetățenii Republicii Moldova # Radio Chisinau
Cetățenii Republicii Moldova beneficiază, de la 1 ianuarie 2026, de regimul „Roam Like at Home” (Roaming la tarife ca acasă) în toate țările Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că pot folosi serviciile de telefonie și internet mobil la tarife naționale. Este pentru prima dată când o țară din afara Spațiului Economic European beneficiază de acest mecanism, alături de Ucraina, țară candidată la aderare, care are de aceleași facilități la telefonia mobilă, transmite Radio Chișinău.
Acum 6 ore
13:25
Ministerul Sănătății: 38 de copii s-au născut în Republica Moldova în prima zi a anului 2026 # Radio Chisinau
În prima zi a anului 2026, pe 1 ianuarie, în centrele perinatale de stat și private din Republica Moldova au venit pe lume 38 de copii, potrivit datelor Ministerului Sănătății.
13:10
România rămâne în afara zonei euro. Care sunt motivele care blochează adoptarea monedei unice # Radio Chisinau
Bulgaria a devenit joi, 1 ianuarie 2026, al 21-lea stat membru al zonei euro, în timp ce România rămâne în afara monedei unice din cauza deficitului bugetar ridicat, a dezechilibrelor fiscale și a lipsei unui consens politic privind adoptarea euro. După această extindere, doar câteva state din Uniunea Europeană nu folosesc încă moneda comună, iar perspectivele unei noi aderări sunt limitate, scrie Reuters.
12:50
Carburanții auto se scupmesc. ANRE explică factorii care vor influența prețurile în următoarele două săptămâni # Radio Chisinau
Pe parcursul anului 2025, piața produselor petroliere din Republica Moldova a fost caracterizată de o volatilitate moderată, cu o tendință generală de scădere a prețurilor față de începutul anului, fiind înregistrate spre finalul perioadei niveluri minime record.
12:30
Jumătate din controalele fiscale din decembrie s-au încheiat cu sancțiuni de peste un milion de lei, transmite IPN.
12:10
„Un pas important care deschide noi oportunități pentru cetățeni și întreprinderi”. Maia Sandu felicită Bulgaria pentru aderarea la zona euro # Radio Chisinau
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare Bulgariei cu ocazia aderării la zona euro. Șefa statului a subliniat importanța acestui pas pentru cetățeni și mediul de afaceri, reafirmând totodată angajamentul european al Republicii Moldova.
11:50
Opt persoane născute în Rusia, inclusiv membri ai trupei Bi-2, au obținut cetățenia Republicii Moldova # Radio Chisinau
Opt cetățeni ruși au devenit oficial cetățeni ai Republicii Moldova. Un deceret în acest sens a fost semnat de președinta Maia Sandu pe 31 decembrie 2025, comunică MOLDPRES.
11:30
Din 1 ianuarie 2026, salariul minim pe țară a fost stabilit la 6 300 de lei lunar, cu 800 de lei mai mult față de 2025. Tot de la începutul anului, salariul mediu lunar prognozat pe economie a crescut de la 16 100 de lei la 17 400 de lei, transmite IPN.
Acum 8 ore
11:10
Elveția va ține cinci zile de doliu după tragedia din Crans-Montana. Ce se știe până acum despre incendiul în care au murit peste 40 de persoane în noaptea de Revelion # Radio Chisinau
Elveția va ține cinci zile de doliu după ce un incendiu „fără precedent” a cuprins un bar aglomerat din stațiunea de schi alpin Crans-Montana, unde oamenii sărbătoreau Revelionul, omorând peste 40 de persoane și rănind 115, relatează The Guardian și Reuters.
10:50
Administrația Națională a Drumurilor (AND) informează că, astăzi, 2 ianuarie, circulația pe drumurile publice naționale se desfășoară în regim de iarnă. Potrivit datelor operative disponibile la ora 09:00, pe parcursul nopții și în primele ore ale dimineții au avut loc intervenții ale echipelor de întreținere, în special în zonele de Nord și Centru ale țării.
10:35
Din acest an pacienții din Republica Moldova care suferă de boli cronice vor avea acces la noi medicamente compensate din fondurile de asigurare medicală obligatorie. Extinderea listei vizează, în special, persoanele cu diabet zaharat, hipertensiune arterială și afecțiuni ce necesită tratament anticoagulant, comunică MOLDPRES.
10:15
Medicul de familie poate fi ales indiferent de domiciliu, dacă sunt locuri disponibile # Radio Chisinau
Orice persoană are dreptul să își aleagă medicul de familie în Republica Moldova, indiferent de cetățenie sau statut de ședere. Compania Națională de Asigurări în Medicină precizează că, de regulă, se optează pentru instituția din zona de domiciliu, însă este posibilă alegerea unui alt prestator, dacă medicul dorit are locuri disponibile, transmite IPN.
10:00
Cât valorează un euro și un dolar. Cursul valutar stabilit de BNM pentru astăzi, 2 ianuarie # Radio Chisinau
Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru euro un curs valutar de 19 lei și 75 de bani. Dolarul american este cotat la 16 lei și 81 bani.
09:35
Negocierile pentru pace în Ucraina se reiau în weekend. Discuțiile diplomatice vor trece la „detaliile practice” ale unui armistițiu # Radio Chisinau
Negocierile se reiau în acest weekend, în timp ce oficialii americani, europeni și ucraineni se concentrează pe secvențialitatea măsurilor de securitate, garanțiile militare și mecanismele de aplicare pentru a susține o pace durabilă, transmite Kyiv Post.
Acum 12 ore
09:15
Maia Sandu felicită Ciprul pentru preluarea Președinției Consiliului UE. „Așteptăm cu speranță și încredere lunile următoare” # Radio Chisinau
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de felicitare Ciprului cu ocazia preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene. Șefa statului i-a urat succes președintelui cipriot, Nikos Christodoulides, exprimându-și speranța și încrederea că următoarele luni vor aduce decizii importante pentru consolidarea Uniunii Europene și pentru întărirea stabilității regionale.
08:55
Sac pe cap și celulă de izolare. Zona de Securitate publică un interviu cu Vadim Pogorlețchi despre închisorile din regiunea transnistreană și rolul FSB (Revista presei) # Radio Chisinau
Presa face concluziile anului politic 2025 și așteptările pentru anul 2026.
08:30
MAE: Printre victimele exploziei din stațiunea elvețiană Crans-Montana nu sunt cetățeni ai R. Moldova # Radio Chisinau
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, potrivit datelor transmise de Ambasada Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, până în acest moment nu există indicii că printre victimele sau persoanele rănite în urma exploziei produse în stațiunea Crans-Montana s-ar afla cetățeni ai Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.
08:10
Poliția de Frontieră informează că la această oră, în PTF Leușeni se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport. Aglomerată este direcția de ieșire din Republica Moldova.
08:05
Poliția de Frontieră informează că la această oră, în PTF Leușeni se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport. Aglomerată este direcția de ieșire din Republica Moldova.
Ieri
17:05
În primele zile ale anului 2026 sunt așteptate furtuni magnetice de niveluri G1 și G2.
16:50
După luni întregi de declarații conciliatoare la adresa Kremlinului, președintele SUA, Donald Trump, a transmis un semnal diferit în privința războiului din Ucraina, sugerând că Rusia este principalul obstacol în calea păcii.
16:35
Legea privind regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial # Radio Chisinau
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat Legea nr. 301 din 12 decembrie 2025 pentru modificarea Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă.
16:05
Evacuarea deșeurilor municipale din Chișinău va avea loc fără întreruperi în prima zi a anului 2026. Regia Întreprinderii Municipale „Autosalubritate” anunță că, pe 1 ianuarie, activitatea se va desfășura în regim obișnuit, pentru a preveni supraîncărcarea platformelor de colectare după noaptea de Revelion.
15:50
Cum ajutăm păsările sălbatice să supraviețuiască iernii: Sfaturi de la un ornitolog # Radio Chisinau
Odată cu instalarea iernii, păsările sălbatice sedentare întâmpină tot mai multe dificultăți în găsirea hranei, iar ajutorul oamenilor poate face diferența. Ornitologul Silvia Ursul atrage atenția că hrănirea păsărilor în sezonul rece trebuie făcută corect și constant, folosind doar produse naturale, neprocesate.
15:30
Roaming în UE pentru cetățenii R. Moldova. MAE: „Un nou pas în procesul de integrare europeană” # Radio Chisinau
Cetățenii Republicii Moldova beneficiază din prima zi a anului 2026 de tarife naționale pentru apeluri, mesaje și date mobile în toate statele membre ale Uniunii Europene, prin aplicarea principiului „roam like at home”. Măsura se extinde și asupra cetățenilor UE aflați în R. Moldova, oferindu-le aceleași condiții ca în țara lor.
15:05
Infrastructura energetică și civilă din Ucraina, atacată masiv în noaptea de Revelion # Radio Chisinau
Armata rusă a lansat peste 200 de drone asupra Ucrainei în noaptea dintre ani. Potrivit autorităților ucrainene, atacurile au vizat instalațiile energetice din numeroase regiuni – Odesa, Cernigov, Volin, Harkov, Zaporojia, Rivne și Sumî, unde au fost raportate deconectări de electricitate, transmite IPN.
14:50
În noaptea de Revelion, Poliția a intervenit în peste 450 de cazuri pe întreg teritoriul R. Moldova.
14:30
Bursele europene au înregistrat un record anul trecut, în timp ce sectorul bancar a ieșit în evidență drept principalul câștigător, iar piețele din Europa au crescut mai puternic decât cele din SUA, transmite IPN.
14:25
Bilanțul incendiului din stațiunea elvețiană Crans-Montana: 40 de morți și 100 de răniți # Radio Chisinau
Cel puțini 40 de persoane au murit, iar aproximativ 100 au fost rănite, majoritatea grav, în urma incendiului izbucnit în primele ore ale Anului Nou într-un bar din stațiunea elvețiană de schi Crans-Montana. Informația a fost confirmată joi de comandantul Poliției Cantonale din Valais, Frederic Gisler, în cadrul unei conferințe de presă.
14:15
Anul Nou civil începe la 1 ianuarie, iar anul nou bisericesc începe la 1 septembrie. Anul Nou civil era serbat în Imperiul Roman la 1 martie când era lăudat zeul Marte, care era zeul războiului. Împăratul Iulius Cezar, care a trăit în secolul I înainte de Hristos, a schimbat serbarea Anului Nou la 1 ianuarie, luna zeului păgân roman Ianus, ocrotitorul Romei.
14:05
Anul Nou civil începe la 1 ianuarie, iar anul nou bisericesc începe la 1 septembrie. Anul Nou civil era serbat în Imperiul Roman la 1 martie când era lăudat zeul Marte, care era zeul războiului. Împăratul Iulius Cezar, care a trăit în secolul I înainte de Hristos, a schimbat serbarea Anului Nou la 1 ianuarie, luna zeului păgân roman Ianus, ocrotitorul Romei.
13:35
Începând cu 1 ianuarie 2026, Bulgaria va trece la euro. Bulgaria este a 21-a țară din zona euro pe 1 ianuarie 2026, la doi ani după ce Croația a adoptat euro în 2023. În 2025, Bulgaria a îndeplinit toate criteriile necesare, inclusiv inflația, deficitul bugetar, nivelul de îndatorare și stabilitatea cursului de schimb, potrivit novinite.com.
13:05
Începând cu 1 ianuarie 2026, intră în vigoare un nou regim fiscal ce vizează activitatea economică independentă a persoanelor fizice.
12:40
Armata română a ridicat două avioane F-16, după un nou atac cu drone în Ucraina. Mesaj RO-Alert, emis în Tulcea în prima zi a anului # Radio Chisinau
Prima zi a anului 2026 este marcată de noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în apropierea frontierei cu România. Ministerul român al Apărării informează că sistemul de supraveghere a identificat vehicule aeriene lansate de Federația Rusă către porturile din zona Ismail.
12:30
Administrația Națională a Drumurilor anunță că, în noaptea de Revelion, echipele de drumari au intervenit permanent pentru monitorizarea și întreținerea drumurilor publice naționale, astfel încât circulația să se desfășoare în siguranță, în condiții de iarnă.
12:05
Câte zile libere vor avea angajații din sectorul bugetar în 2026. Lista sărbătorilor în R. Moldova # Radio Chisinau
Anul 2026 nu este an bisect, așa că va avea 365 de zile. Dintre acestea, 254 vor fi zile lucrătoare, iar altele 111 – zile de odihnă în weekend și de sărbători.
11:50
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au fost solicitați să acționeze în 59 de misiuni # Radio Chisinau
În noaptea dintre ani, salvatorii și pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de magia sărbătorilor în siguranță.
11:30
Peste 1800 de solicitări la Serviciul 112 au avut loc în primele ore ale anului 2026 # Radio Chisinau
În primele 8 ore ale noului an, operatorii Serviciului 112 au preluat 1.826 de solicitări, confirmând rolul esențial al acestui serviciu în gestionarea situațiilor critice și în protejarea populației.
11:05
Avocatul Poporului: „Riscurile artificiilor sunt reale. Avem nevoie de alte forme de celebrare” # Radio Chisinau
Tot mai multe primării din Republica Moldova aleg să marcheze Revelionul fără focuri de artificii, optând pentru soluții alternative, considerate mai sigure și mai responsabile. Tendința este salutată de Avocatul Poporului, Ceslav Panico, care atrage atenția asupra impactului negativ al articolelor pirotehnice asupra sănătății oamenilor, mediului și animalelor.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.