Socialiștii revin cu legea care oferă 50% din rafturile marketurilor producătorilor autohtoni: PSRM vrea și creșterea impozitului pe profitul companiilor din domeniul energetic
UNIMEDIA,
17 decembrie 2025 10:20
Partidul Socialiștilor din republica Moldova (PSRM) a anunțat că a înregistrat în Parlament două proiecte de lege considerate importante. Anunțul a fost făcut de liderul socialist, Igor Dodon. „Facem apel către colegii din Parlament să susțină aceste inițiative”, a menționat fostul șef de stat.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum 15 minute
12:20
(video) De la fotbal la politică. Maxim Potîrniche, la „Tinerii care împing Moldova înainte”: Despre Petrocub, finanțarea lui Gușan, Maia Sandu și lista PAS, revenirea lui Recean și investiții în crypto # UNIMEDIA
Invitatul acestei ediții a emisiunii „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA, este deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maxim Potîrniche. Fost fotbalist de performanță, cu experiență atât în campionate din străinătate, cât și la cluburi de top din Republica Moldova, acesta a oferit, în interviul moderat de Beatricia Cojocaru, detalii mai puțin cunoscute despre tranziția de la sport la politică, deciziile care i-au marcat parcursul profesional și provocările unui tânăr ajuns în Parlament.
Acum 30 minute
12:10
(video) „Alo! Bună ziua”: Momentul în care Dorin Junghietu mimează o convorbire telefonică, pentru a evita presa # UNIMEDIA
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a evitat să ofere declarații jurnaliștilor Mlive, mimând o convorbire telefonică în momentul în care a fost abordat de presă.
Acum o oră
12:00
(live/update) CMC, în ședință. Consilierii s-au întrunit și astăzi, după șirul de încercări eșuate: „Așteptăm” # UNIMEDIA
Consilierii municipali se întrunesc, din nou, în ședință după șirul de încercări eșuate.
12:00
Demisii și numiri la Guvern: Inspectoratul pentru Supraveghere Tehnică va avea un nou șef, iar agentul guvernamental Andrei Briceag, eliberat # UNIMEDIA
Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, mai multe demisii și numiri. Astfel, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică va avea șef nou care îl va înlocui pe Ion Moraru, eliberat din funcție. Totodată, din 29 decembrie, Andrei Briceag nu va mai fi agent guvernamental, iar la ministerul Culturii, secretarul de stat Vladimir Vornic va fi înlocuit cu Corneliu Cerempei.
11:50
În plin scandal pe tăieri ilicite în păduri și împușcături, vine un nou șef la Inspectoratul de Mediu: Pe cine a numit Guvernul, după ce lui Bulmaga i s-a cerut să plece # UNIMEDIA
Inspectoratul pentru Protecția Mediului va avea un nou director, la începutul anului viitor, după demisia lui Ion Bulmaga, care a anunțat că pleacă de la șefia instituției după o discuție avută cu actualul ministru al Mediului, care i-ar fi comunicat că „nu se va regăsi în echipa sa”. În ședința de astăzi, Guvernul a aprobat numirea actualului director al Agenției de Mediu, Dorin Poverjuc, în funcția respectivă.
11:40
„O zi din viața lui Helen” - monodramă despre singurătate și așteptare, pe scena Teatrului „Eugène Ionesco” # UNIMEDIA
Teatrul Național „Eugène Ionesco” propune publicului spectacolul „O zi din viața lui Helen”, o monodramă semnată de dramaturgul austriac Helmut Peschina, în regia lui Sergiu Chiriac. Producția este o adaptare după piesa „Las’ că vezi tu!” și aduce în prim-plan o reflecție asupra singurătății, memoriei și relațiilor de familie.
11:40
(video) „M-ați văzut prin tufișuri?!” Vlad Plahotniuc tot mai vorbăreț: Comentează fuga sa din RM și condițiile de la P13: Eu nu sunt alintat # UNIMEDIA
Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a făcut mai multe declarații în fața jurnaliștilor înainte de o nouă ședință de judecată la care participă astăzi. Acesta a vorbit despre condițiile de detenție, activitățile pe care le desfășoară în penitenciar, dar și despre acuzațiile potrivit cărora ar fi evitat justiția Republicii Moldova timp de mai mulți ani.
Acum 2 ore
11:30
Dmitri Torner, despre salariile unor șefi de întreprinderi: Nu trebuie să ne întrebăm dacă lefurile sunt mari sau mici, ci dacă sunt pe măsura performanţelor # UNIMEDIA
Dmitri Torner, lider al Partidului „NOI-Noua Opțiune Istorică”, consideră că, șefii întreprinderilor de stat ar trebui remunerați în baza indicatorilor de performanță.
11:30
(video) Irina Vlah: Autoritățile au pus la cale o nouă reformă pe la spatele poporului — vor să redeseneze harta raioanelor și să comaseze satele # UNIMEDIA
Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, spune că autoritățile au pus la cale o nouă reformă pe la spatele poporului — vor să redeseneze harta raioanelor și să comaseze satele, dar și că există o singură cale ca aceste schimbări să fie cu adevărat în interesul oamenilor - referendumul.
11:30
(live) CMC, în ședință. Consilierii s-au întrunit și astăzi, după șirul de încercări eșuate: „Așteptăm” # UNIMEDIA
Consilierii municipali se întrunesc, din nou, în ședință după șirul de încercări eșuate.
11:20
(video) Profesorii rămân cu ochii „în foaia albă”: Guvernul nu le va majora lefurile în acest an de studii. Gavriliță: Țintim 1 septembrie 2026 # UNIMEDIA
Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, a dat de înțeles că profesorii nu vor primi majorări salariale în acest an de studii, acestea urmând să fie analizate de la 1 septembrie, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării.
11:10
Fostul președinte al Parlamentului, Adrian Candu, s-a prezentat în instanță astăzi, în calitate de martor, urmând să fie audiat în dosarul lui Vladimir Plahotniuc. Candu este și finul fostului lider PD.
11:00
Serviciile și plățile digitale devin tot mai prezente în viața de zi cu zi a moldovenilor — de la cumpărăturile zilnice din magazine până la interacțiunea cu banca prin aplicațiai mobilă, care oferă acces la o gamă largă de servicii financiare. Conform studiului anual MasterIndex 2025 realizat de Mastercard, fiecare al doilea locuitor al țării a plătit deja pentru cumpărături cu smartphone-ul, iar pentru 19% acestea au devenit principala modalitate de plată. În plus, 41% dintre respondenți au confirmat că au deschis și utilizează un card digital în aplicația mobilă a băncii, fără echivalentul său fizic.
10:50
(video) Guvernul, cu secrete pe ordinea de zi: Miniștrii au aprobat și un șir de demisii și numiri # UNIMEDIA
Guvernul în frunte cu premierul Alexandru Munteanu s-a întrunit în ședință, astăzi. Pe ordinea de zi au figurat 18 proiecte, inclusiv cel cu privire la stabilirea cuantumului salariului minim pe țară pentru 2026. Urmăriți ședința pe UNIMEDIA.
10:50
Federaţia Internaţională de Şah (FIDE) a votat pentru a permite echipelor din Rusia şi Belarus să revină în competiţiile oficiale şi a restabilit pe deplin drepturile jucătorilor juniori din ambele ţări, amânând însă o decizie finală privind utilizarea drapelelor şi imnurilor naţionale în competiţiile pentru echipe adulte, relatează Reuters, citat de digisport.ro.
10:50
(video) Familia Iuliei Dascălu a devenit mai mare. Fiica fostei deputate PAS a adus pe lume o fetiţă: Imagini emoţionante cu micuța Olivia # UNIMEDIA
Familia Iuliei Dascălu are un nou motiv de bucurie. Fiica fostei deputate PAS, Corina, a adus pe lume o fetiță, iar micuța a primit numele Olivia. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare, unde au fost publicate imagini emoționante cu nou-născuta.
10:40
Tragedie în capitală: Un bărbat, care mergea pe carosabil, în întuneric, a fost spulberat de un Lexus # UNIMEDIA
Un bărbat care mergea pe carosabil, pe șoseaua Balcani, a fost lovit mortal de un Lexus. Potrivit informațiilor, accidentul a avut loc pe data de 16 decembrie.
Acum 4 ore
10:30
Invalda INVL este unul dintre cele mai importante grupuri de administrare a activelor și investițiilor din țările baltice, cu o istorie de peste 30 de ani. Compania este specializată în investiții private, active reale, credit privat și strategii alternative, administrând active de peste 2 miliarde de euro și operând pe piețele din statele baltice, Polonia și Europa Centrală și de Est. În cadrul noului fond, în valoare de 410 milioane de euro, grupul continuă să se extindă, realizând achiziții semnificative în sectoare strategice — de la servicii ecologice la sănătate.
10:20
(live) Guvernul, în ședință: Proiectele cu privire la stabilirea cuantumului salariului minim și mediu pe țară pentru 2026, pe ordinea de zi # UNIMEDIA
Guvernul în frunte cu premierul Alexandru Munteanu se întrunește în ședință, la această oră. Pe ordinea de zi sunt 18 proiecte, inclusiv cel cu privire la stabilirea cuantumului salariului minim pe țară pentru 2026. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.
10:20
Socialiștii revin cu legea care oferă 50% din rafturile marketurilor producătorilor autohtoni: PSRM vrea și creșterea impozitului pe profitul companiilor din domeniul energetic # UNIMEDIA
Partidul Socialiștilor din republica Moldova (PSRM) a anunțat că a înregistrat în Parlament două proiecte de lege considerate importante. Anunțul a fost făcut de liderul socialist, Igor Dodon. „Facem apel către colegii din Parlament să susțină aceste inițiative”, a menționat fostul șef de stat.
10:10
(live) Guvernul, în ședință cu 18 proiecte pe masă: Cel cu privire la stabilirea cuantumului salariului minim pe țară pentru 2026, printre ele # UNIMEDIA
Guvernul în frunte cu premierul Alexandru Munteanu se întrunește în ședință, la această oră. Pe ordinea de zi sunt 18 proiecte, inclusiv cel cu privire la stabilirea cuantumului salariului minim pe țară pentru 2026. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.
10:10
Donald Trump a impus interdicție totală de călătorie pentru încă șapte țări: Pe listă, un stat prieten al președintelui acum o lună # UNIMEDIA
Președintele SUA, Donald Trump, a adăugat marți alte șapte țări pe lista interdicțiilor „totale” de călătorie, scrie digi24.ro.
10:00
Blocaj internațional: Rusia restricționează apelurile telefonice din 47 de țări considerate „neprietenoase” # UNIMEDIA
Moscova intensifică controlul asupra comunicațiilor digitale. Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat recent că Rusia va bloca apelurile telefonice venite din 47 de state catalogate drept „neprietenoase”, fără acordul prealabil al utilizatorilor, scrie adevărul.ro.
09:50
Stamate, după avizul Comisiei de la Veneția privind crearea PACCO: „O opinie mai critică nu am văzut. Pur și simplu a desființat proiectul” # UNIMEDIA
Olesea Stamate a declarat că avizul Comisiei de la Veneția privind crearea PACCO este unul extrem de critic. „Comisia pur și simplu desființează proiectul. Nu e despre recomandări - ce trebuie ajustat. Comisia spune tranșant că ceea ce se propune nu răspunde obiectivelor pe care le declarați”, a menționat Olesea Stamate.
09:30
Cine este Ceanu, unul dintre concurenții de la Survivor: S-a zvonit că a avut o relație cu Iuliana Beregoi # UNIMEDIA
Ceanu Zheng este unul dintre concurenții care își vor testa limitele la Survivor 2026. Are o comunitate impresionantă în mediul online și a filmat primul videoclip pe care l-a urcat pe YouTube în urmă cu câțiva ani. S-a zvonit că Andreea Bostanica și Iuliana Beregoi ar fi fost două dintre iubitele lui, scrie spynews.ro.
09:20
Zelenski anunţă că documentul cu garanţiile de securitate pentru Ucraina este finalizat: „Am decis să nu-l publicăm”. Reacția Rusiei # UNIMEDIA
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că există un document în care mai multe ţări detaliază ce fel de garanţii de securitate sunt dispuse să ofere Ucrainei după încheierea războiului cu Rusia, inclusiv o posibilă desfăşurare de trupe, dar a adăugat că acest document va fi făcut public numai după ce va intra în vigoare un armistiţiu. Pe de altă parte, Rusia a transmis că un armistițiu va fi posibil numai în condiţiile încheierii unui acord de pace şi a reamintit că în niciun caz nu va accepta vreo desfăşurare de trupe NATO în Ucraina, scrie digi24.ro.
09:10
Pe 17 decembrie, Alexandru Ioan Cuza a promulgat legea secularizării averilor mănăstirești și a început Revoluția Română la Timișoara.
08:50
„Nu mai pot tăcea. Vreau să merg la Consiliul de egalitate”. O postare despre „infoțigani” a provocat scandal pe rețele. Bordea, acuzat de stigmatizare, se apără: Scopul a fost de a educa piața # UNIMEDIA
Scandal pe rețele, după o postare despre „INFOȚIGANI", făcută de business trainerul Alexandru Bordea și susținută de femeia de afaceri Olga Țapordei. Indignarea a venit din partea Ecaterinei Pitula, coordonator de program la Centrul de Inițiative Civice pentru Minoritățile Naționale. „Nu mai pot tăcea….Avem dreptul de a critica practici neetice din consultanță, cursuri sau mentorat. Poți vorbi despre promisiuni false, lipsă de transparență în vânzare și tot așa, dar să folosești un termen cu încărcătură etnică peiorativă pentru a face asta nu este acceptabil, NU E OK, NU E CORECT!”, a scris aceasta. La rândul său, Alexandru Bordea a venit cu o replică.
Acum 6 ore
08:30
Leii se confruntă cu surprize neașteptate, iar Berbecii vor primi vești bune: Află ce-ți prezic astrele # UNIMEDIA
O aliniere planetară majoră aduce astăzi schimbări și surprize pentru fiecare semn zodiacal. Arhetipurile astrologice se manifestă puternic, provocându-ne să ne reevaluăm direcțiile în viață. Ce secrete vă vor dezvălui astrele astăzi? Horoscopul zilnic vă oferă o perspectivă personalizată și vă ghidează pașii în această călătorie cosmică.
08:10
(doc) Proiectul PACCO, în urma căruia a demisionat Veronica Dragalin, criticat de Comisia de la Veneția: „Ar putea afecta eficiența urmăririi penale” # UNIMEDIA
Comisia de la Veneția a publicat un aviz privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Criminalității Organizate (PACCO). Experții Consiliului Europei avertizează că desființarea Procuraturii Anticorupție (PA) și Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) ar putea afecta capacitatea de combatere a infracțiunilor grave și recomandă autorităților să examineze soluții alternative mai puțin disruptive.
08:00
Leul moldovenesc a demonstrat o consolidare în fața euro și dolarului american, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.
07:40
„Trădare și trafic de persoane”: Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare # UNIMEDIA
Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici, acuzat de înaltă trădare și ajutoarea Federației Ruse, dar și de trafic ilegal de persoane, a fost condamnat definitiv. Verdictul instanței împotriva celui de-al patrulea președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, și a fostului șef adjunct al Departamentului Securității Statului, Konstantin Kobzar, a devenit definitiv, informează Biroul Procurorului General, citat de digi24.ro.
07:20
Astăzi, vremea în Moldova va fi predominant înnorată, cu perioade de cer parțial senin, fără precipitații semnificative.
07:10
(video) Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev: Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului # UNIMEDIA
Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat pentru a bloca activitatea Legislativului, scrie digi24.ro.
Acum 24 ore
22:10
Igor Dodon vrea ca Moldova să obțină statut de partener BRICS: Este unul dintre obiectivele PSRM # UNIMEDIA
Fostul președinte al țării, liderul Partidului Socialiștilor consideră că Republica Moldova trebui să obțină statut de partener BRICS - organizație interguvernamentală de cooperare economică alcătuită din Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Iran, Egipt, Etiopia și Emiratele Arabe Unite. „Acesta este unul dintre obiectivele de politică externă ale PSRM și vom depune eforturi pentru a-l realiza”, a declarat astăzi Igor Dodon.
21:50
Rusia anunţă, în toiul negocierilor de pace, că deţine „controlul” oraşului Kupiansk, în nord-estul Ucrainei # UNIMEDIA
Rusia anunţă marţi că a preluat ”controlul” Kupianskului, un oraş-cheie situat în nord-estul Ucrainei, în oblastul Harkov, după ce forţe ucrainene au revendicat recucerirea mai multor cartiere ale oraşului de la armata rusă, în pofida unor progrese, luni, la Berlin la negocieri în vederea unui plan de pace între cei doi beligeranţi, relatează AFP, citat de news.ro.
21:40
Deconectări de lumină, mâine, în capitală și în mai multe localități din țară: Care sunt adresele vizate # UNIMEDIA
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Premier Energy anunţă că miercuri, 17 decembrie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice.
21:20
În ajutor femeilor cu dizabilități, victime ale violenței: La ce număr poți apela gratuit suportul juridic # UNIMEDIA
Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Republica Moldova – „Abilități Europene Fără Limite” (AEFL Moldova), în parteneriat cu Centrul de Suport Juridic, anunță lansarea liniei gratuite de suport juridic și informațional pe WhatsApp, destinată femeilor cu dizabilități din întreaga Republică Moldova care se confruntă cu violența.
21:10
Un moldovean, reținut în Italia, după ce a înjunghiat mortal un barman: Care a fost motivul crimei # UNIMEDIA
Un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în Italia, după ce a înjunghiat un barman de 55 de ani. Victima a fost transportată la spital unde a decedat din cauza rănilor grave, scrie antena3.
20:50
„Derby” în SuperLigă pentru transferul lui Vladislav Blănuță: „Trei granzi” îl vor. Marea problemă - atacantul moldovean poate ajunge la FIFA # UNIMEDIA
Vladislav Blănuță (23 de ani) are zilele numărate la Dinamo Kiev, iar Dinamo București s-a interesat de atacantul moldovean. Gruparea din capitala Ucrainei a plătit 2,6 milioane de euro în schimbul transferului lui Blănuță de la FCU Craiova, dar fotbalistul nu a reușit să se impună la formația din Kiev și se pregătește să plece. Vârful nu duce lipsă de oferte, însă se confruntă cu o situație delicată, scrie digisport.ro.
20:40
(foto) Nicoleta Nucă, pregătită pentru Crăciun: Cântăreața a ales să împodobească un brad natural # UNIMEDIA
Nicoleta Nucă a împodobit bradul pentru Crăciun. Dacă la alte vedete am văzut pomi decorați care de care în stil mai modern, Nicoleta Nucă a decis să-și decoreze bradul în stil tradițional, scrie spynews.ro.
20:20
Cu permis, doar pe telefon: Un moldovean, fără carnet, care conducea o mașină prin România a fost prins de polițiști # UNIMEDIA
Un bărbat este cercetat de polițiștii de frontieră români după ce a fost depistat conducând un autoturism, deși nu deținea permis de conducere valabil. Cazul a fost înregistrat de angajații Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași.
20:10
Alegeri locale noi într-un sat și o comună din Moldova, după ce primarii și-au dat demisia: Ce dată a stabilit CEC # UNIMEDIA
Comisia Electorală Centrală a stabilit data de 17 mai 2026 pentru organizarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar în satul Mașcăuți, raionul Criuleni și în comuna Sărătenii Vechi, raionul Telenești.
19:50
FISC publică lista companiilor la care se vor face „verificări totale” în 2026: Energocom, Premier Energy și Metalferos, printre acestea # UNIMEDIA
Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web oficială lista agenților economici care urmează a fi supuși controalelor fiscale potrivit planului de control pentru anul 2026. Printre aceștia se numără Premier Energy, Energocom, Moldpresa, Fabrica de unt din Florești, Metalferos, Tutun -CTC, Centrul Oftalmologic Microchirurgia Ochiului, agenții de turism, dar și unele companii de microcreditare.
19:40
(video) Judecătorul Radu Grecu, suspendat după ce a fost urmărit penal, repus în funcție de CSM: „Dosarul a fost clasat, dar avem ca dovadă doar un proces verbal” # UNIMEDIA
Judecătorul Radu Grecu, cercetat anterior penal pentru corupție activă și suspendat din funcție, a fost repus în funcție.
19:20
Republica Moldova a semnat Convenția privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina # UNIMEDIA
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a semnat Convenția privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, în cadrul Conferinței diplomatice de la Haga.
19:10
Faceți rezerve de apă: Se anunță sistări pe mai multe străzi din capitală. Iată graficul și adresele # UNIMEDIA
Locuitorii de pe mai multe străzi din capitală rămân, mâine, 17 decembrie, fără apă la robinete. Apă-Canal Chişinău anunță sistări, în legătură cu executarea unor lucrări planificate.
18:50
Dosarul „Banca de Economii”: Două persoane condamnate la 9 și, respectiv, 5 ani de închisoare pentru cauzarea unui prejudiciu de 4,4 milioane de lei # UNIMEDIA
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut vinovate, în ședința de astăzi, în dosarul Băncii de Economii, două persoane de săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor în proporții deosebit de mari și escrocherie în proporții mari, fapte soldate cu cauzarea unui prejudiciu material estimat la 4,4 milioane de lei.
18:40
(video) Ședința CSM: O contestație privind acțiunile unei judecătoare de la Curtea de Apel Sud, respinsă. Despre cine este vorba # UNIMEDIA
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-au întrunit astăzi, 16 decembrie, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi figurează au figurat 21 de subiecte, ditre care trei au fost amânate.
18:40
O nouă condamnare în schema infracțională cu „ruda implicată în accident”: O tânără de 19 ani, trimisă după gratii # UNIMEDIA
Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în cazul unei tinere de 19 ani, acuzate de comiterea infracțiunii de escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.