Un funcționar public, Dumitru Baltă, care în câțiva ani a reușit să călătorească de la CNA, la INI, PA și Serviciul Vamal, dar și soția sa, Ecaterina, asistent judiciar la Curtea de Apel Centru, duc o viață de lux, cu mașini și locuințe de milioane, din salariile de funcționari și donații de la rude. Este vorba despre fostul angajat al Centrului Național Anticorupție, în prezent ar fi ofițer INI, după ce săptămâna trecută a fost scos din funcția de conducere din vamă, scrie PulsMedia.Este vorba despre Dumitru Baltă, și soția sa Ecaterina Baltă. Cariera lui Baltă a început la CCEC, după care a continuat la CNA, în calitate Șef Direcției Nr.3 din cadrul Direcției Generale Combaterea Corupției, iar din noiembrie 2018 acesta a figurat ca ofițer superior de investigații PCE în cadrul Direcției Securitate Internă a CNA. Ulterior, după o scurtă perioadă de pauză, Baltă revine în sistem, în calitate de ofițer de investigații în cadrul INI al IGP, din data de 16 septembrie, ca la scurt timp, peste aproximativ 10 zile, printr-un ordin să fie detașat din data 1 octombrie a aceluiași an ca ofițer al Procuraturii Anticorupție, unde nu se reține mult și este detașat în data de 24 de martie curent în funcția de șef adjunct al uneia dintre cele mai importante subdiviziuni a Serviciului Vamal, Direcția Antifraudă și Conformare, fără concurs, dar și fără a se anunța public despre această numire.Acesta ar fi fost angajat de către ex-șeful SV, Alexandru Iacub, iar dânsului i-ar fi fost recomandat de către deja fostul șef al direcției, Radu Radu, cu care Baltă s-ar fi cunoscut încă de pe vremea când activa în calitatea de ofițer de urmărire penală la CNA.După plecarea lui Alexandru Iacub și Radu Radu de la Serviciul Vamal, dar și după ce la Direcția Antifraudă și Conformare a SV a fost numit Viorel Doagă, activitatea lui Baltă a luat sfârșit, iar de vinerea trecută acesta ar fi revenit la INI.Sursele PulsMedia.MD din cadrul CNA, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, ne-au comunicat că la CNA, Baltă ar fi ajuns cu ajutorul nașului său fostul șef CCEC și ex-ministru MAI, Valentin Mejinschi, despre care presa a scris că ar fi „îngerul de pază al lui Vladimir Plahotniuc”.Portalul Anticoruptie.md a scris anterior ccă Mejinschi a fost inclus în lista persoanelor afiliate fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, supus sancțiunilor internaționale, din cauza că SRL Argus-S, administrată de Mejinschi și condusă de finul de cununie al lui Plahotniuc, Dorin Damir, ar fi beneficiat de cele mai avantajoase contracte cu statul, începând cu anul 2015 și până la fuga lui Plahotniuc din țară.Aici este de menționat că același Mejinschi este și nașul lui Bogdan Zumbreanu, șeful Direcţiei Urmărire Penală a Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), ulterior numit director al instituției.Reporterii PulsMedia.MD au analizat declarațiile de venituri și proprietăți ale lui Dumitru Baltă, încă de pe vremea când activa la CNA, din care reiese că acestuia îi place să trăiască pe picior mare, că are rude generoase care fac donații grase în fiecare an, dar chiar și așa se observă o diferență majoră între veniturile obținute, inclusiv donații, și bunurile deținute de cei doi.Cei doi soți, Dumitru și Ecaterina, locuiesc într-o casă pe un lot de 6,4 ari în comuna Dumbrava, municipiul Chișinău, în proximitatea casei nașului acestora, pe care l-ar fi achiziționat în 2017, când Talpă activa la CNA. Acest lucru este indicat și în declarația de avere a lui Baltă pentru anul 2017-2018, cu mențiunea că locuința este în faza de construcție. În același act, Baltă a meai indicat șu un apartament din sectorul Buiucani, cu o suprafață de 76,5 metri pătrați, în proprietate din anul 2009, evaluat la acea vremel la un preț de 392 241 lei, pe care l-ar fi vândut în 2019 la un preț de 400 000 de lei.