Premierul Alexandru Munteanu se declară agnostic și spune că nu este „foarte credincios”
Ziua,
5 decembrie 2025 09:40
Prim-ministrul Alexandru Munteanu susține că este agnostic și dă de înțeles că nu împărtășește valorile vreunei confesiuni, însă „crede în principii” și îi respectă pe adepții oricărei religii și pe cei care merg la biserică. Munteanu a precizat că în familia sa toți sunt agnostici, adică cei care pun la îndoială existența lui Dumnezeu. „Noi […] Articolul Premierul Alexandru Munteanu se declară agnostic și spune că nu este „foarte credincios” apare prima dată în ZIUA.md.
• • •
Alte ştiri de Ziua
Acum 10 minute
13:30
Primarul demisionar al Orheiului, Tatiana Cociu, anunță că Ilan Șor închide parcul de distracții OrheiLand # Ziua
După ce și-a dat demisia din funcția de primar al municipiului Orhei, Tatiana Cociu a anunțat astăzi că Ilan Șor închide parcul de distracții OrheiLand. „Proiectele sociale, care au devenit mândria întregii țări, nu mai pot fi susținute de Ilan Mironovici în condițiile presiunilor și șantajului din partea administrației centrale. Cu mare regret, este vorba […] Articolul Primarul demisionar al Orheiului, Tatiana Cociu, anunță că Ilan Șor închide parcul de distracții OrheiLand apare prima dată în ZIUA.md.
Acum 30 minute
13:10
Marea Britanie pregătește transferul a peste 10 miliarde de dolari din activele rusești înghețate către Ucraina # Ziua
Guvernul de la Londra este pregătit să transfere Ucrainei aproximativ 8 miliarde de lire sterline (circa 10,6 miliarde de dolari) provenite din activele rusești înghețate în Regatul Unit, relatează The Times, citând surse din cabinetul premierului Keir Starmer. Potrivit acestora, utilizarea activelor blocate a fost discutată în cadrul reuniunii miniștrilor de externe ai statelor NATO […] Articolul Marea Britanie pregătește transferul a peste 10 miliarde de dolari din activele rusești înghețate către Ucraina apare prima dată în ZIUA.md.
13:10
FOTO | Comunitatea românească din Chicago, dezamăgită de absența consulului general al R. Moldova la recepția de Ziua Națională a României # Ziua
Comunitatea românească din Chicago, SUA, își exprimă dezamăgirea față de absența consulului general al Republicii Moldova, Anton Lungu, la ceremonia dedicată Zilei Naționale a României. Recepția a fost organizată de Consulatul General al României la Chicago, iar invitatul special a fost Cristofor Aldea-Teodorovici. Consulul moldovean Anton Lungu nu a răspuns invitației de a participa la […] Articolul FOTO | Comunitatea românească din Chicago, dezamăgită de absența consulului general al R. Moldova la recepția de Ziua Națională a României apare prima dată în ZIUA.md.
Acum o oră
12:40
În 2026, cinci spitale vor primi din Fondurile de asistență medicală peste 240 de milioane de lei pentru modernizări # Ziua
Cinci spitale de importanță strategică din Republica Moldova vor fi reabilitate și modernizate pe parcursul anului viitor, cu alocații în valoare de 240,2 milioane de lei. Investițiile sunt prevăzute în proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM) pentru anul 2026, aprobat de Guvern la 4 decembrie, transmite IPN. Modernizările vizează Institutul de Medicină […] Articolul În 2026, cinci spitale vor primi din Fondurile de asistență medicală peste 240 de milioane de lei pentru modernizări apare prima dată în ZIUA.md.
Acum 2 ore
12:20
SUA avertizează UE că folosirea activelor rusești ar putea submina pacea și insistă că acestea sunt necesare pentru a facilita negocierile, nu pentru a prelungi războiul # Ziua
Statele Unite au făcut lobby pe lângă mai multe țări din Uniunea Europeană pentru a bloca planul Bruxelles-ului de a utiliza activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei drept garanție pentru un împrumut major dedicat sprijinirii Ucrainei, transmit surse diplomatice europene citate de Bloomberg. Potrivit acestora, oficialii americani au argumentat că aceste fonduri ar trebui […] Articolul SUA avertizează UE că folosirea activelor rusești ar putea submina pacea și insistă că acestea sunt necesare pentru a facilita negocierile, nu pentru a prelungi războiul apare prima dată în ZIUA.md.
11:40
Ambasada R. Moldova în Grecia avertizează asupra perturbărilor majore de trafic în Grecia din cauza protestelor fermierilor # Ziua
Ambasada R. Moldova în Grecia a emis o alertă de călătorie pentru cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul elen, avertizând că protestele fermierilor continuă și ar putea provoca blocaje semnificative pe drumurile naționale, autostrăzi și rutele de acces către punctele de frontieră din nordul Greciei. „Având în vedere că […] Articolul Ambasada R. Moldova în Grecia avertizează asupra perturbărilor majore de trafic în Grecia din cauza protestelor fermierilor apare prima dată în ZIUA.md.
Acum 4 ore
11:30
VIDEO | Ucraina a lovit un terminal de gaz în portul Temriuk, în Krasnodar. Incendiu de proporții și personal evacuat # Ziua
În noaptea de 5 decembrie, drone ucrainene au atacat portul Temriuk din regiunea Krasnodar, provocând un incendiu la un terminal de gaz, potrivit comunicatului difuzat de autoritățile locale. „A izbucnit un incendiu. Potrivit informațiilor preliminare, nu sunt victime, iar personalul a fost evacuat”, a transmis operațiunea regională într-un mesaj pe Telegram. La fața locului […] Articolul VIDEO | Ucraina a lovit un terminal de gaz în portul Temriuk, în Krasnodar. Incendiu de proporții și personal evacuat apare prima dată în ZIUA.md.
11:10
VIDEO | Moldova riscă o condamnare la CEDO pentru abateri în examinarea dosarului Plahotniuc, spune Cristina Ciubotaru: Statul recurge la viteze diferite în cauzele de rezonanță # Ziua
Republica Moldova ar putea fi condamnată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru modul în care decurge examinarea dosarului în care este vizat Vlad Plahotniuc și pentru faptul că nu i s-au oferit condiții și suficient timp pentru studierea volumelor din dosar. De această părere este experta anticorupție Cristina Ciubotaru, care a subliniat că devine […] Articolul VIDEO | Moldova riscă o condamnare la CEDO pentru abateri în examinarea dosarului Plahotniuc, spune Cristina Ciubotaru: Statul recurge la viteze diferite în cauzele de rezonanță apare prima dată în ZIUA.md.
10:50
VIDEO | Premierul de la Chișinău, Alexandru Munteanu, și-ar dori ca aici să existe o singură biserică, „moldovenească și proeuropeană” # Ziua
Prim-ministrul Alexandru Munteanu are vrea ca în Republica Moldova să existe „o singură biserică ecumenistă”, care să adune la la aceeași masă „toate confesiunile” și să promoveze „integrarea europeană”. Munteanu a făcut declarația în contextul întâlnirii cu mitropolitul Moldovei Vladimir, supus Patriarhiei de la Moscova, dar și cu ÎPS Petru al Basarabiei. Oficialul a […] Articolul VIDEO | Premierul de la Chișinău, Alexandru Munteanu, și-ar dori ca aici să existe o singură biserică, „moldovenească și proeuropeană” apare prima dată în ZIUA.md.
10:40
Prețul de referință pentru un pachet de țigări va fi de 46,59 de lei în anul viitor. Serviciul Fiscal de Stat anunță că va fi sancționată vânzarea țigaretelor și a țigărilor de foi la un preț mai mic decât această valoare. Comercianții care nu respectă regulile riscă amenzi calculate între 30% și 50% din valoarea […] Articolul În 2026, prețul minim pentru un pachet de țigări va fi aproape 47 de lei apare prima dată în ZIUA.md.
10:40
Un document excepțional – „Strategia de Securitate a SUA” – clarifică și confirmă ceea ce spunem de mult: sediul energiei reale a Europei este națiunea, care trebuie să devină și liantul prin care viguroasa Americă a lui Trump cooperează cu bătrânul continent. Viziunea americană spune limpede că Europa trebuie să funcționeze „ca un grup de […] Articolul ATITUDINI | Dan Dungaciu: America susține Europa! Europa… națiunilor! apare prima dată în ZIUA.md.
10:10
VIDEO | O dronă a lovit un zgârie-nori din capitala Ceceniei, la doar 800 de metri de reședința lui Ramzan Kadîrov. Aeroportul din Groznîi a fost închis # Ziua
Un zgârie-nori din complexul „Groznîi-City” a fost avariat în urma unei explozii provocate, potrivit informațiilor preliminare, de impactul unei drone. Clădirea se află la aproximativ 800 de metri de reședința liderului cecen Ramzan Kadîrov și găzduiește birourile mai multor instituții ale administrației regionale. Știrea a fost raportată inițial de canalul de opoziție NYISO, fiind ulterior […] Articolul VIDEO | O dronă a lovit un zgârie-nori din capitala Ceceniei, la doar 800 de metri de reședința lui Ramzan Kadîrov. Aeroportul din Groznîi a fost închis apare prima dată în ZIUA.md.
09:40
Prim-ministrul Alexandru Munteanu susține că este agnostic și dă de înțeles că nu împărtășește valorile vreunei confesiuni, însă „crede în principii” și îi respectă pe adepții oricărei religii și pe cei care merg la biserică. Munteanu a precizat că în familia sa toți sunt agnostici, adică cei care pun la îndoială existența lui Dumnezeu. „Noi […] Articolul Premierul Alexandru Munteanu se declară agnostic și spune că nu este „foarte credincios” apare prima dată în ZIUA.md.
Acum 6 ore
09:30
Chișinăul salută sancțiunile Londrei după concluziile investigației „Noviciok”. MAE condamnă agresiunea hibridă a Rusiei # Ziua
Ministerul de Externe de la Chișinău a transmis joi o reacție oficială după publicarea investigației britanice care stabilește responsabilitatea morală a președintelui Vladimir Putin pentru utilizarea agentului neurotoxic „Noviciok” în atacul din 2018 de la Salisbury și după decizia Londrei de a impune noi sancțiuni împotriva serviciului militar de informații al Rusiei, GRU. Într-un mesaj […] Articolul Chișinăul salută sancțiunile Londrei după concluziile investigației „Noviciok”. MAE condamnă agresiunea hibridă a Rusiei apare prima dată în ZIUA.md.
09:10
SUA permit temporar tranzacțiile cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei, până la sfârșitul lunii aprilie 2026 # Ziua
Administrația Trump a aprobat joi o derogare de la sancțiunile impuse în luna octombrie companiei ruse Lukoil, permițând efectuarea tranzacțiilor comerciale cu aproximativ 2.000 de stații de alimentare ale grupului situate în afara Federației Ruse, până pe 29 aprilie 2026, informează Reuters. Decizia, publicată pe site-ul Departamentului Trezoreriei al SUA, vizează operațiunile Lukoil din Europa, […] Articolul SUA permit temporar tranzacțiile cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei, până la sfârșitul lunii aprilie 2026 apare prima dată în ZIUA.md.
08:40
Guvernul Irlandei anchetează un incident grav de securitate după ce drone neidentificate au fost observate în spațiul aerian din apropierea traseului aeronavei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, chiar în momentul în care avionul său se pregătea să aterizeze la Dublin. Vizita de stat a lui Zelenski în Irlanda a avut loc la începutul acestei săptămâni. Surse […] Articolul Avionul lui Zelenski, urmărit de patru drone militare, înainte să aterizeze la Dublin apare prima dată în ZIUA.md.
Acum 24 ore
19:20
Unul dintre judecătorii în dosarul lui Plahotniuc, Sergiu Stratan, care candidează pentru un post la CSJ, a promovat vettingul # Ziua
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat procedura de evaluare în privința a trei judecători și a aprobat rapoartele corespunzătoare, care au fost transmise astăzi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru analiză și adoptarea deciziilor finale. Astfel, potrivit bizlaw.md, Sofia Ghidirim (Aramă) de la Judecătoria Cimișlia nu a promovat evaluarea, iar judecătorul Radu Țurcanu de […] Articolul Unul dintre judecătorii în dosarul lui Plahotniuc, Sergiu Stratan, care candidează pentru un post la CSJ, a promovat vettingul apare prima dată în ZIUA.md.
18:50
Transparența, compromisă în Parlament. Doar 2 din 10 proiecte de lege adoptate în fosta legislatură au fost supuse consultărilor # Ziua
Asociația „Promo-LEX” constată repetat că transparența în Parlament este „grav afectată”. Un raport mai amplu al organizației arată că în fosta legislatură, din totalul celor peste 1100 de proiecte de lege adoptate, doar 18 la sută au fost supuse consultărilor publice fie de comisia responsabilă, fie de autorii inițiativelor. De asemenea, asociația atenționează și asupra […] Articolul Transparența, compromisă în Parlament. Doar 2 din 10 proiecte de lege adoptate în fosta legislatură au fost supuse consultărilor apare prima dată în ZIUA.md.
18:10
CONTRASENS | Cristina Ciubotaru, în platoul ZIUA: Noile provocări din justiție, marile scandaluri de corupție și dosarele de rezonanță # Ziua
Scandalul de corupție de la Bruxelles, dar și cel de la Kiev, în paralel cu liniștea de la Chișinău privind corupția la nivel înalt; lipsa oricăror garanții de integritate al procesului de pre-vetting și vetting; subtilitățile dosarului „Kuliok” și întrebările pertinente care apar; dosarul lui Plahotniuc privit din perspectivă juridică. Acestea sunt temele centrale ale […] Articolul CONTRASENS | Cristina Ciubotaru, în platoul ZIUA: Noile provocări din justiție, marile scandaluri de corupție și dosarele de rezonanță apare prima dată în ZIUA.md.
17:50
Vaticanul respinge posibilitatea ca femeile să devină diaconi. Raportul trimis Papei Leon menține tradiția clerului exclusiv masculin # Ziua
O comisie de nivel înalt a Vaticanului a votat împotriva permiterii femeilor să slujească drept diaconi în Biserica Catolică, menținând astfel practica globală a clerului format exclusiv din bărbați. Decizia, comunicată Papei Leon și publicată joi, marchează un nou pas în dezbaterea care agită de aproape un deceniu comunitatea catolică mondială, formată din 1,4 miliarde […] Articolul Vaticanul respinge posibilitatea ca femeile să devină diaconi. Raportul trimis Papei Leon menține tradiția clerului exclusiv masculin apare prima dată în ZIUA.md.
17:20
Poliția anunță că 35 de persoane au fost vizate în perchezițiile de azi în dosarul privind dezordinile în masă # Ziua
Cele peste 50 de percheziții efectuate joi în țară au vizat 35 de persoane cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani. Acestea sunt din Chișinău, dar și din raioanele Ștefan Vodă, Șoldănești, Telenești, Soroca, Drochia, Strășeni, Ialoveni, Hâncești, Orhei și Ceadâr-Lunga. Acțiunile au avut loc în cadrul dosarului penal ce vizează pregătirea unor acțiuni de […] Articolul Poliția anunță că 35 de persoane au fost vizate în perchezițiile de azi în dosarul privind dezordinile în masă apare prima dată în ZIUA.md.
17:00
India semnează un acord de 2 miliarde de dolari cu Rusia pentru închirierea unui submarin nuclear, în timpul vizitei lui Vladimir Putin la New Delhi # Ziua
India va plăti aproximativ 2 miliarde de dolari pentru a închiria un submarin de atac cu propulsie nucleară din Rusia, marcând finalizarea unui proiect negociat timp de aproape un deceniu, potrivit unor surse citate de Bloomberg. Acordul survine chiar în momentul în care președintele rus Vladimir Putin vizitează New Delhi, în prima sa deplasare în […] Articolul India semnează un acord de 2 miliarde de dolari cu Rusia pentru închirierea unui submarin nuclear, în timpul vizitei lui Vladimir Putin la New Delhi apare prima dată în ZIUA.md.
16:40
Un fost cleric romano-catolic din Brazilia a devenit monah ortodox la Mănăstirea românească Leon din Spania # Ziua
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a săvârșit, luni, rânduiala tunderii în monahism a unuia dintre viețuitorii Mănăstirii Leon din Spania, fost cleric romano-catolic în Brazilia, convertit la ortodoxie, transmite Basilica. Noul monah a primit numele de Matia, avându-l ocrotitor spiritual pe Sfântul Apostol Matia. Naș de călugărie a […] Articolul Un fost cleric romano-catolic din Brazilia a devenit monah ortodox la Mănăstirea românească Leon din Spania apare prima dată în ZIUA.md.
16:20
CSP a inițiat o procedură disciplinară în privința fostului procuror general interimar Dumitru Robu # Ziua
Fostul procuror general interimar Dumitru Robu este vizat într-o procedură disciplinară inițiată de Consiliul Superior al Procurorilor. Structura anunță că a început procesul în urma unei sesizări și că, în acest sens, va fi creată o comisie de disciplină. „CSP a luat act și de sesizarea depusă de procurorul Vladislav Căruceru privind fapte ce ar […] Articolul CSP a inițiat o procedură disciplinară în privința fostului procuror general interimar Dumitru Robu apare prima dată în ZIUA.md.
15:50
Companiile aeriene low-cost pregătesc revenirea în Ucraina după un acord de pace. Ryanair, Wizz Air și easyJet anticipează un „boom” al călătoriilor # Ziua
Companiile aeriene low-cost din Europa își pregătesc revenirea pe piața ucraineană imediat ce un acord de pace va permite redeschiderea spațiului aerian și a aeroporturilor, estimând un val masiv de cerere, de la ucrainenii care se vor întoarce acasă până la turiști atrași de așa-numitul „turism în zone de catastrofă”. Wizz Air, fostul cel mai […] Articolul Companiile aeriene low-cost pregătesc revenirea în Ucraina după un acord de pace. Ryanair, Wizz Air și easyJet anticipează un „boom” al călătoriilor apare prima dată în ZIUA.md.
15:40
La 48 de ani, o femeie din Anenii Noi a adus pe lume cel de-al 14-lea copil. Nașterea a avut loc la Spitalul „Gh. Paladi” din Chișinău # Ziua
O femeie din raionul Anenii Noi, în vârstă de 48 de ani, a adus pe lume cel de-al 14-lea copil. Mama a născut o fetiță perfect sănătoasă, cu o greutate de 3,7 kilograme, la maternitatea Spitalului municipal „Gheorghe Paladi”. Nașterea a avut loc printr-o operație cezariană complexă, realizată de o echipă de medici a instituției […] Articolul La 48 de ani, o femeie din Anenii Noi a adus pe lume cel de-al 14-lea copil. Nașterea a avut loc la Spitalul „Gh. Paladi” din Chișinău apare prima dată în ZIUA.md.
15:00
Un angajat al IGSU a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de un șofer beat și drogat # Ziua
Un angajat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în vârstă de 40 de ani, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de o mașină condusă de un tânăr beat și drogat. Accidentul a avut loc pe drumul Râșcani – Costești, în preajma satului Petrușeni, în timp ce victima se […] Articolul Un angajat al IGSU a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de un șofer beat și drogat apare prima dată în ZIUA.md.
15:00
Macron ar fi avertizat că SUA ar putea „trăda” Ucraina, potrivit unei convorbiri publicate de Der Spiegel. Stenograma dezvăluie tensiuni între „aliați” # Ziua
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat că Statele Unite s-ar putea pregăti să „trădeze” Ucraina în chestiunea teritoriilor, potrivit unei stenograme scurse în presă și publicate de Der Spiegel, ce ar reda o convorbire telefonică între lideri europeni preocupați de modul în care pot proteja Kievul în contextul negocierilor de pace conduse de Washington. „Aceste […] Articolul Macron ar fi avertizat că SUA ar putea „trăda” Ucraina, potrivit unei convorbiri publicate de Der Spiegel. Stenograma dezvăluie tensiuni între „aliați” apare prima dată în ZIUA.md.
14:40
Federica Mogherini demisionează din funcția de rector al Colegiului Europei pe fondul unei anchete de fraudă și favoritism # Ziua
Fostul Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a demisionat joi din funcția de rector al Colegiului Europei, după ce a fost desemnată suspectă într-o investigație privind presupusul favoritism în atribuirea unor fonduri europene destinate formării diplomatice, relatează Euractiv. „În spiritul rigoarei și corectitudinii cu care mi-am exercitat întotdeauna mandatul, am decis astăzi […] Articolul Federica Mogherini demisionează din funcția de rector al Colegiului Europei pe fondul unei anchete de fraudă și favoritism apare prima dată în ZIUA.md.
14:30
Federația Sindicatelor din Moldova „Sindlex” solicită majorarea cu 20% a salariilor funcționarilor publici din domeniul ordinii publice și al securității statului, pentru ca acestea să se apropie de salariul mediu prognozat pe economie pentru 2026, de 17 400 de lei. Potrivit Federației Sindicatelor, salariile sub media economică la Ministerul Afacerilor Interne și la Administrația Națională […] Articolul Sindicatele cer salarii mai mari pentru polițiști și angajații penitenciarelor apare prima dată în ZIUA.md.
14:10
Atacuri masive ale Rusiei asupra Ucrainei. Explozii în patru regiuni, zeci de mii de oameni fără curent și căldură în sudul țării # Ziua
Noaptea trecută, mai multe regiuni ale Ucrainei au fost plasate sub alertă aeriană, în timp ce explozii au fost raportate în Odesa, Harkov, Sumî și Dnepropetrovsk. Loviturile au vizat atât infrastructura energetică, cât și zone rezidențiale. Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, sistemele de apărare antiaeriană au reușit să neutralizeze 114 dintre cele 138 de drone […] Articolul Atacuri masive ale Rusiei asupra Ucrainei. Explozii în patru regiuni, zeci de mii de oameni fără curent și căldură în sudul țării apare prima dată în ZIUA.md.
13:50
ATITUDINI | Alexandru Tănase: Despre selfie-uri duhovnicești și ipocrizia noastră, cea de toate zilele # Ziua
Fiind la un eveniment dedicat Zilei Naționale a tuturor românilor, organizat la Biblioteca Națională de Asociația Istoricilor, l-am auzit pe dl prof. Ion Negrei citând-o pe doamna președintă Maia Sandu, care – la recepția de la Ambasada României – ne-a îndemnat să spunem adevărul istoric „fără ezitare și fără cosmetizări”. Ei bine, dacă tot avem, […] Articolul ATITUDINI | Alexandru Tănase: Despre selfie-uri duhovnicești și ipocrizia noastră, cea de toate zilele apare prima dată în ZIUA.md.
13:40
Macron îi cere lui Xi Jinping să intensifice eforturile privind Ucraina și să colaboreze pentru reechilibrarea comerțului global # Ziua
Președintele francez Emmanuel Macron l-a îndemnat joi pe liderul chinez Xi Jinping să coopereze mai strâns în domeniile geopolitic, economic și al mediului, în contextul în care Uniunea Europeană speră la un rol mai activ al Chinei în oprirea războiului din Ucraina, iar Beijingul caută victorii diplomatice în plin război comercial cu Statele Unite, relatează […] Articolul Macron îi cere lui Xi Jinping să intensifice eforturile privind Ucraina și să colaboreze pentru reechilibrarea comerțului global apare prima dată în ZIUA.md.
Ieri
13:20
VIDEO | PDCM cere ca reprezentanții instituțiilor media finanțate din bugetul public sau din asistența externă să depună declarații de avere # Ziua
PDCM sa înregistrat o inițiativă legislativă care ar urma să oblige conducătorii instituțiilor media finanțate din bani publici, dar și din fonduri din străinătate, să depună și ei declarații de avere și interese personale. Potrivit liderului formațiunii, Ion Chicu, obiectivul este de a aduce mai multă transparență și echitate în utilizarea banilor publici, dar și […] Articolul VIDEO | PDCM cere ca reprezentanții instituțiilor media finanțate din bugetul public sau din asistența externă să depună declarații de avere apare prima dată în ZIUA.md.
13:10
NYT: Patru capitole majore sunt negociate separat în discuțiile dintre SUA, Ucraina și Rusia privind planul de pace # Ziua
Patru domenii distincte se află în centrul negocierilor de pace privind războiul din Ucraina, discutate în prezent în paralel de negociatorii americani, ucraineni și ruși, relatează The New York Times. Acestea include aspecte legate de suveranitatea Ucrainei și limitările asupra armatei și armamentului, problema teritorială, cooperarea economică și arhitectura mai largă a securității europene. Consilierul […] Articolul NYT: Patru capitole majore sunt negociate separat în discuțiile dintre SUA, Ucraina și Rusia privind planul de pace apare prima dată în ZIUA.md.
12:50
„Nu suntem Coreea de Nord”. Val de nemulțumiri din cauza proiectului MEC care ar permite lui Viorel Bostan să rămână rector la UTM # Ziua
Ministerul Educației și Cercetării urmează să efectueze modificări la Codul Educației care, printre altele, va permite rectorilor universităților care au absorbit alte instituții de învățământ și de cercetare să mai obțină încă un mandat pe lângă cele două consecutive aprobate prin lege. Anunțul a stârnit nemulțumirea mediului academic din R. Moldova, care afirmă că modificarea […] Articolul „Nu suntem Coreea de Nord”. Val de nemulțumiri din cauza proiectului MEC care ar permite lui Viorel Bostan să rămână rector la UTM apare prima dată în ZIUA.md.
12:40
VIDEO | Fostul ministru ucrainean de Externe: „În 2026 vom pierde și mai multe teritorii. Ucraina nu poate schimba cursul războiului” # Ziua
Fostul ministru de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, susține că anul 2026 ar putea aduce noi pierderi teritoriale și umane pentru Ucraina, fără ca situația de pe front să se schimbe semnificativ. Într-o analiză publicată pe Instagram, acesta afirmă că resursele actuale și cele anticipate pentru anul viitor nu sunt suficiente pentru a „schimba traiectoria […] Articolul VIDEO | Fostul ministru ucrainean de Externe: „În 2026 vom pierde și mai multe teritorii. Ucraina nu poate schimba cursul războiului” apare prima dată în ZIUA.md.
12:20
Guvernul a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026. Veniturile sunt estimate la 79,67 miliarde de lei, iar cheltuielile la 100,57 miliarde de lei, cu un deficit de 20,9 miliarde de lei sau cu 5,5% din PIB. Cheltuielile finanțate din surse externe vor constitui 5,71 miliarde de lei. Guvernul estimează o creștere economică de […] Articolul Guvernul a aprobat bugetul de stat pentru 2026, cu un deficit de 5,5% din PIB apare prima dată în ZIUA.md.
12:10
Profesorii sunt nemulțumiți de buget și cer salarii decente: „Promisiunile politice nu pot compensa subfinanțarea cronică a sistemului educației” # Ziua
Sindicaliștii din educație se declară nemulțumiți de intenția Guvernului de a menține valoarea de referință pentru salarii la 2 500 de lei în bugetul pentru anul viitor, în condițiile în care inflația estimată ajunge la 7-9%. Federația Sindicală a Educației și Științei (FSES) consideră această măsură periculoasă pentru venituri și pentru stabilitatea sistemului de învățământ. […] Articolul Profesorii sunt nemulțumiți de buget și cer salarii decente: „Promisiunile politice nu pot compensa subfinanțarea cronică a sistemului educației” apare prima dată în ZIUA.md.
11:50
VIDEO | Tupeul unui activist de la Comrat. Un exponent al „Inima Moldovei”, fost profesor de română, i-a cerut unui polițist să-i vorbească în rusă sau să i se aducă un traducător # Ziua
Victor Topal, fost șef al biroului din Găgăuzia al Serviciului de Informații și Securitate, actual activist la Partidul „Inima Moldovei”, s-a dat în spectacol, zilele trecute, după ce, pe un ton ironic, l-a obligat pe un inspector de patrulare să-i vorbească în rusă, după ce mașina în care se afla a fost oprită pentru verificări. […] Articolul VIDEO | Tupeul unui activist de la Comrat. Un exponent al „Inima Moldovei”, fost profesor de română, i-a cerut unui polițist să-i vorbească în rusă sau să i se aducă un traducător apare prima dată în ZIUA.md.
11:30
SBU neagă că ar fi pierdut o dronă „Sea Baby” și afirmă că niciun aparat ucrainean nu a intrat în apele României # Ziua
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a respins informațiile potrivit cărora ar fi pierdut o dronă maritimă Sea Baby în timpul unei misiuni de luptă sau că unul dintre aceste aparate ar fi intrat în apele teritoriale ale României. Precizările au fost transmise de serviciul de presă al instituției într-un comentariu pentru Suspilne. Potrivit SBU, […] Articolul SBU neagă că ar fi pierdut o dronă „Sea Baby” și afirmă că niciun aparat ucrainean nu a intrat în apele României apare prima dată în ZIUA.md.
11:10
Șeful Direcției Locativ-Comunale a Primăriei, Ion Burdiumov, și alți trei subalterni, reținuți într-un dosar privind trucarea licitațiilor # Ziua
Șeful Direcției Locativ-Comunale a Primăriei, Ion Burdiumov, și alți trei funcționari cu funcții de răspundere din cadrul instituției au fost reținuți de ofițerii CNA în urma perchezițiilor de dimineață într-un dosar privind trucarea licitațiilor publice. În urma descinderilor, au fost reținuți și trei responsabili ai unor agenți economici. Potrivit anchetei, funcționarii sunt bănuiți că, începând […] Articolul Șeful Direcției Locativ-Comunale a Primăriei, Ion Burdiumov, și alți trei subalterni, reținuți într-un dosar privind trucarea licitațiilor apare prima dată în ZIUA.md.
11:00
Problema adicțiilor devine o provocare tot mai stringentă în rândul populației Republicii Moldova. Dependența de alcool, nicotină și droguri ilegale afectează peste 12 mii de moldoveni, iar autoritățile susțin că, în special în rândul tinerilor, consumul de droguri este în creștere. Problema a fost discutată în cadrul unei conferințe dedicate noii Strategii naționale antidrog, adaptată […] Articolul Noua Strategie națională antidrog, în atenția autorităților apare prima dată în ZIUA.md.
10:30
VIDEO | „Bugetul investițiilor responsabile”, pe masa Guvernului. Munteanu: Am vrea să mărim salariile și pensiile, dar o vom face foarte prudent # Ziua
Cabinetul de miniștri a analizat astăzi proiectul bugetului de stat pentru 2026, care urmează să fie trimis Parlamentului spre aprobare. Documentul a fost supus dezbaterilor în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurată astăzi la Guvern. Înaintea reuniunii, premierul Alexandru Munteanu a declarat că acesta este un buget al „investițiilor responsabile” bazat pe realitățile economice actuale. „Este […] Articolul VIDEO | „Bugetul investițiilor responsabile”, pe masa Guvernului. Munteanu: Am vrea să mărim salariile și pensiile, dar o vom face foarte prudent apare prima dată în ZIUA.md.
10:10
Politico: Ursula Von der Leyen se distanțează de scandalul de fraudă din diplomația europeană # Ziua
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se delimitează ferm de scandalul de corupție care a izbucnit în Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS), după perchezițiile efectuate marți dimineață de autoritățile belgiene și reținerea fostului șef al diplomației europene, Federica Mogherini, și a fostului secretar general al EEAS, Stefano Sannino, scrie Politico. Potrivit oficialilor Comisiei, […] Articolul Politico: Ursula Von der Leyen se distanțează de scandalul de fraudă din diplomația europeană apare prima dată în ZIUA.md.
09:50
Putin, pregătit să rezolve problema împărţirii teritoriilor disputate cu Ucraina prin orice „mijloace necesare”: „Rusia va elibera Donbasul și Novorossia” # Ziua
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia își va atinge obiectivul strategic de „eliberare” a Donbasului și Novorossiei „prin orice mijloace necesare” – fie pe cale militară, fie prin alte forme de presiune. Afirmația, făcută într-un interviu pentru India Today în ajunul vizitei sale oficiale în India, vine în contextul intensificării negocierilor de pace […] Articolul Putin, pregătit să rezolve problema împărţirii teritoriilor disputate cu Ucraina prin orice „mijloace necesare”: „Rusia va elibera Donbasul și Novorossia” apare prima dată în ZIUA.md.
09:40
Peste 50 de percheziții în mai multe localități, în dosarul dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă # Ziua
Peste 50 de percheziții sunt efectuate astăzi pe întreg teritoriul Republicii Moldova, într-un dosar ce vizează pregătirea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă, scrie IPN. Potrivit oamenilor legii, ancheta examinează inclusiv deplasările și instruirile desfășurate în Serbia în vara și toamna acestui an. Acțiunile sunt desfășurate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în […] Articolul Peste 50 de percheziții în mai multe localități, în dosarul dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă apare prima dată în ZIUA.md.
09:30
Primarul Capitalei califică drept presiuni politice perchezițiile matinale la o direcție municipală: Sunt show-uri ale structurilor de drept # Ziua
Primarul Capitalei, Ion Ceban, califică drept presiuni politice perchezițiile matinale ale CNA la Direcția Locativ-Comunală din Chișinău. Edilul susține că acestea au loc la scurt timp după ce a criticat „creșterea îngijorătoare a datoriilor de stat”. „După ce am anunțat că vom vorbi despre creșterea îngrijorătoare a datoriilor de stat, astăzi ne-am trezit cu noi […] Articolul Primarul Capitalei califică drept presiuni politice perchezițiile matinale la o direcție municipală: Sunt show-uri ale structurilor de drept apare prima dată în ZIUA.md.
09:10
Negocierile SUA–Ucraina continuă la Miami după discuțiile de la Moscova. Casa Albă confirmă întâlnirea Witkoff–Umerov # Ziua
Statele Unite și Ucraina vor continua discuțiile de pace în Florida, a anunțat Casa Albă, după consultările de marți dintre emisarul special american Steve Witkoff și președintele rus Vladimir Putin, desfășurate la Kremlin. Witkoff urmează să se întâlnească joi, la Miami, cu secretarul Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, Rustem Umerov, pentru o nouă rundă […] Articolul Negocierile SUA–Ucraina continuă la Miami după discuțiile de la Moscova. Casa Albă confirmă întâlnirea Witkoff–Umerov apare prima dată în ZIUA.md.
09:00
Angajați ai Direcției Locativ-Comunale a Primăriei Capitalei sunt vizați într-un dosar de corupție. Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii desfășoară, în această dimineață, percheziții într-o cauză legată de scheme în achiziții publice. Descinderile au loc atât la funcționari ai direcției municipale, cât și la agenți economici implicați în posibilele acțiuni ilegale. Articolul Percheziții CNA la funcționari ai Direcției Locativ-Comunale a Primăriei Chișinău apare prima dată în ZIUA.md.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.