Fostul bodyguard al lui Ilan Șor a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a PP „Șansa”, iar aproximativ 5,2 milioane de lei urmează a fi trecuți în folosul statului
La 23 septembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a recunoscut vinovat pe un bărbat de finanțarea ilegală a PP „Șansa”. Instanța a dispus o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani în penitenciar de tip semiînchis.Mijloacele bănești în mărime de aproximativ 5,2 milioane de lei (care se află la păstrare la Serviciul Fiscal de Stat) au fost trecute în folosul statului, inclusiv a fost confiscat telefonul mobil al inculpatului. Potrivit investigațiilor efectuate de Procuratura Anticorupție în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și Centrului Național Anticorupție, în perioada februarie – martie 2024, inculpatul ar fi fost implicat în activități ilegale de finanțare a formațiunii politice „Șansa”. În acest interval, el s-ar fi întâlnit în repetate rânduri cu un alt bărbat, pe teritoriul municipiului Chișinău, context în care ar fi fost transmise sume considerabile de bani, cu ignorarea prevederilor legale privind finanțarea partidelor politice. Reținerea inculpatului a avut loc în momentul primirii sumei de 613 500 de lei, bani care urmau să fie transportați într-un apartament din Chișinău. În urma perchezițiilor efectuate în acel apartament, au fost descoperite alte aproximativ 4,6 milioane de lei în numerar. Conform materialelor cauzei, suma totală de circa 5,2 milioane de lei era destinată împachetării în plicuri ce purtau inscripția „Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor”. Aceste plicuri urmau să fie distribuite persoanelor care desfășurau activități în interesul partidului „Șansa”, fără ca aceste plăți să fie declarate conform legii. Pe tot parcursul examinării cauzei, inculpatul a negat comiterea faptelor. Deoarece nu s-a prezentat la pronunțarea sentinței, instanța a dispus aplicarea măsurii preventive - arestul preventiv, fiind anunțat în căutare. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.