PSRM a decis – Va participa la alegeri în cadrul unui bloc electoral
Politik,
28 iulie 2025 17:20
Astăzi, 28 iulie, a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în cadrul căreia a fost adoptată unanim decizia ca formațiunea să participe la viitoarele alegeri parlamentare în componența unui bloc electoral. ”Printre motivele care au stat la baza acestei decizii s-au numărat: consolidarea forțelor de stânga pentru a evita fragmentarea ... PSRM a decis – Va participa la alegeri în cadrul unui bloc electoral The post PSRM a decis – Va participa la alegeri în cadrul unui bloc electoral appeared first on Politik.
• • •
Alte ştiri de Politik
Acum 4 ore
14:40
Dodon, Vlah și Tarlev au depus actele la CEC pentru înregistrarea blocului electoral – PCRM a lipsit, dar va adera # Politik
Liderii PSRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev au depus actele la CEC pentru înregistrarea blocului electoral în campania pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Președintele PCRM, Vladimir Voronin, a lipsit dar comuniștii au precizat printr-un comunicat că Plenara Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova a hotărât ... Dodon, Vlah și Tarlev au depus actele la CEC pentru înregistrarea blocului electoral – PCRM a lipsit, dar va adera The post Dodon, Vlah și Tarlev au depus actele la CEC pentru înregistrarea blocului electoral – PCRM a lipsit, dar va adera appeared first on Politik.
14:20
Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexandru Ursu, a declarat că, în acest moment, nu sunt necesare intervenții asupra tarifului la gaz pentru consumatorii finali, în contextul prognozelor pentru ultimul trimestru al anului. „La moment, reieșind din informația pe care o avem, nu sunt necesare ajustări ale tarifului. Facem actualizări în mod permanent ... Tariful la gaz neclintit – ANRE recunoaște, nu sunt necesare ajustări The post Tariful la gaz neclintit – ANRE recunoaște, nu sunt necesare ajustări appeared first on Politik.
14:10
Nicuşor Dan – România gata să ofere expertiză pentru integrarea Moldovei în UE, dar va depinde și de credibilitatea premierului și guvernului de la Chișinău # Politik
Preşedintele României,Nicuşor Dan spune că și-ar dori ca Republica Moldova să-și păstreze direcţia proeuropeană, dar că respectă dreptul cetăţenilor de a vota şi de a-şi decide singuri viitorul. El a precizat că procesul de integrare al Republicii Moldova în Uniunea Europeană depinde foarte mult de credibilitatea pe care o are primul ministru care vine să ... Nicuşor Dan – România gata să ofere expertiză pentru integrarea Moldovei în UE, dar va depinde și de credibilitatea premierului și guvernului de la Chișinău The post Nicuşor Dan – România gata să ofere expertiză pentru integrarea Moldovei în UE, dar va depinde și de credibilitatea premierului și guvernului de la Chișinău appeared first on Politik.
14:10
Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexandru Ursu, a declarat că, în pofida reducerii tarifelor la energia electrică aprobată astăzi, nu există certitudini că aceste prețuri se vor menține și în perioada rece a anului. „Noi facem o previziune reieșind din informațiile pe care le avem la moment. Nimeni nu poate oferi acum ... După ce a ieftinit lumina – ANRE admite că prețul la curent ar putea crește la iarnă The post După ce a ieftinit lumina – ANRE admite că prețul la curent ar putea crește la iarnă appeared first on Politik.
Acum 6 ore
13:10
ULTIMA ORĂ – Președintele Maia Sandu nu va promulga noile modificări la Legea avocaturii și trimite proiectul la reexaminare, dar pentu următorul Parlament # Politik
Președintele RM , Maia Sandu consideră că Legea nr. 242/2025 pentru modificarea Legii cu privire la avocatură, în forma adoptată de Parlament, nu oferă soluții suficiente pentru problemele sistemice ale avocaturii, în special cele legate de integritate, transparență, meritocrație și asigurarea efectivă a accesului la justiție al cetățenilor. Din acest considerent, spune șeful statului a ... ULTIMA ORĂ – Președintele Maia Sandu nu va promulga noile modificări la Legea avocaturii și trimite proiectul la reexaminare, dar pentu următorul Parlament The post ULTIMA ORĂ – Președintele Maia Sandu nu va promulga noile modificări la Legea avocaturii și trimite proiectul la reexaminare, dar pentu următorul Parlament appeared first on Politik.
13:10
Republica Moldova vrea secții de votare în marile orașe din România – Ambasadorul RM la București a solicitat sprijinul autorităților române # Politik
Ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, a solicitat sprijinul autorităților române pentru deschiderea de secții de votare în marile orașe ale României, în scopul de a asigura condiții optime pentru exercitarea dreptului la vot de către cetățenii moldoveni aflați în diaspora, transmite AGERPRES. Solicitarea a fost făcută în cadrul unei întrevederi care a avut ... Republica Moldova vrea secții de votare în marile orașe din România – Ambasadorul RM la București a solicitat sprijinul autorităților române The post Republica Moldova vrea secții de votare în marile orașe din România – Ambasadorul RM la București a solicitat sprijinul autorităților române appeared first on Politik.
13:10
Începând cu data de 1 septembrie 2025, vor intra în vigoare noi reglementări privind tarifele și sancțiunile aplicabile pentru utilizarea drumurilor naționale din România fără achitarea taxei de drum. Conform noilor dispoziții, tariful anual al rovinietei pentru autoturisme va crește de la 28 de euro la 50 de euro (TVA inclus),scrie Digi24. Totodată, se majorează ... Crește prețul rovinietei în România – Cât vor trebui să achite șoferii de la 1 septembrie The post Crește prețul rovinietei în România – Cât vor trebui să achite șoferii de la 1 septembrie appeared first on Politik.
13:10
Ministerul Educației – Peste 19 mii de candidați înscriși în primul tur de admitere la universități – Urmează sesiunea suplimentară # Politik
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, în primul tur al procesului de admitere în învățământul superior, s-au înscris 19 807 candidați: 15 014 pentru ciclul licență și 4 793 pentru masterat. Universitatea de Stat din Moldova rămâne cea mai solicitată instituție, urmată de Universitatea Tehnică și ASEM. Domeniile preferate sunt Științele economice, Dreptul, Tehnologiile ... Ministerul Educației – Peste 19 mii de candidați înscriși în primul tur de admitere la universități – Urmează sesiunea suplimentară The post Ministerul Educației – Peste 19 mii de candidați înscriși în primul tur de admitere la universități – Urmează sesiunea suplimentară appeared first on Politik.
Acum 8 ore
11:00
LIVE: Scade prețul la lumină – ANRE a aprobat noi tarife propuse de Premier Energy și FEE Nord # Politik
Lumina devine mai ieftină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a examinat cererile de ajustare a prețurilor la energia electrică. Conform hotărârii, publicate de ANRE, clienții Premier Energy ar urma să plătească 3,59 de lei pentru un kilowatt/oră, mai puțin cu 51 de bani. Iar consumatorii deserviți de FEE Nord ar putea achita 4 ... LIVE: Scade prețul la lumină – ANRE a aprobat noi tarife propuse de Premier Energy și FEE Nord The post LIVE: Scade prețul la lumină – ANRE a aprobat noi tarife propuse de Premier Energy și FEE Nord appeared first on Politik.
10:10
Slusari – Dacă auziți o prognoză de la Alaiba, totul va fi invers, a stat cu capul în nori # Politik
Fostul director executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari l-a acuzat pe fostul ministru al Economiei, Dumitru Alaiba de incompetență, prognoze fanteziste și o carieră marcată de eșecuri. Într-o postare publică, Slusari salută, în premieră, un gest venit din partea actualului Guvern, apreciind atitudinea mai realistă a noii ministre a Economiei, Diana Nistor. „Rar când ... Slusari – Dacă auziți o prognoză de la Alaiba, totul va fi invers, a stat cu capul în nori The post Slusari – Dacă auziți o prognoză de la Alaiba, totul va fi invers, a stat cu capul în nori appeared first on Politik.
10:10
Acordul dintre Republica Moldova și Republica Italiană privind pensiile intră în vigoare din 1 septembrie # Politik
Începând cu 1 septembrie 2025, va intra în vigoare Acordul dintre Republica Moldova și Republica Italiană privind protecția socială. Documentul le va permite cetățenilor moldoveni care au muncit legal în Italia și au plătit contribuții sociale să beneficieze de pensii și alte prestații. Vor fi recunoscute perioadele de muncă din ambele țări, iar cererile de ... Acordul dintre Republica Moldova și Republica Italiană privind pensiile intră în vigoare din 1 septembrie The post Acordul dintre Republica Moldova și Republica Italiană privind pensiile intră în vigoare din 1 septembrie appeared first on Politik.
10:10
Exportul de ouă de găină pentru consum pe piața Uniunii Europene a atins aproape 11 milioane de bucăți în prima jumătate a anului 2025. Este o creștere semnificativă, după obținerea, de către Republica Moldova în 2023, a dreptului de a exporta ouă pe piața comunitară. Astfel, numărul de ouă exportate pe piața europeană a crescut ... Moldova are ouă – Și-a sporit exporturile cu peste 1000 de ori în UE The post Moldova are ouă – Și-a sporit exporturile cu peste 1000 de ori în UE appeared first on Politik.
10:10
Moldova consemnează 31 de ani de la adoptarea Constituției – Mesajul conducerii statului – „Să fim uniți și să ne apărăm libertatea” # Politik
Marți, 29 iulie, Republica Moldova marchează 31 de ani de la adoptarea Constituției. Cu această ocazie, președintele Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean au transmis un mesaj comun. „Constituția stă la temelia țării noastre și ne garantează libertatea și demnitatea, unindu-ne prin valorile care ne definesc: independența, suveranitatea și aspirația comună ... Moldova consemnează 31 de ani de la adoptarea Constituției – Mesajul conducerii statului – „Să fim uniți și să ne apărăm libertatea” The post Moldova consemnează 31 de ani de la adoptarea Constituției – Mesajul conducerii statului – „Să fim uniți și să ne apărăm libertatea” appeared first on Politik.
Acum 24 ore
20:20
Avocații din ţară continuă greva generală fără excepții – Decizia luată de Congresul Extraordinar # Politik
În urma votului desfășurat în cadrul Congresului Extraordinar al Avocaților, organizat în perioada 25–28 iulie 2025, avocații din Republica Moldova au decis continuarea grevei generale în formă radicală – fără excepții. Procesul de vot s-a încheiat luni, 28 iulie, la ora 18:00, cu participarea a 1544 de avocați din totalul de 2048 înscriși cu drept ... Avocații din ţară continuă greva generală fără excepții – Decizia luată de Congresul Extraordinar The post Avocații din ţară continuă greva generală fără excepții – Decizia luată de Congresul Extraordinar appeared first on Politik.
19:00
Comisia Europeană a anunțat, luni, că platforma de comerț online Temu încalcă prevederile Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), prin eșecul de a evalua corespunzător riscurile legate de prezența produselor ilegale. Potrivit evaluării preliminare, există un risc semnificativ ca utilizatorii din UE să întâlnească produse neconforme, în special jucării și dispozitive electronice, achiziționate prin Temu. Analiza ... Comisia Europeană acuză platforma Temu că încalcă regulile de comerț online The post Comisia Europeană acuză platforma Temu că încalcă regulile de comerț online appeared first on Politik.
19:00
Cresc tarifele în stânga Nistrului – Tiraspolul majorează prețurile pentru serviciile comunale # Politik
De la 1 ianuarie 2026, în regiunea transnistreană vor intra în vigoare noi tarife pentru servicii comunale. Potrivit administrației locale, scumpirea va fi „moderată” și nu va depăși 5% în medie pentru o gospodărie, transmite corespondentul IPN din stânga Nistrului. Cea mai mare majorare va fi pentru consumul de energia electrică: prețul unui kw/h va ... Cresc tarifele în stânga Nistrului – Tiraspolul majorează prețurile pentru serviciile comunale The post Cresc tarifele în stânga Nistrului – Tiraspolul majorează prețurile pentru serviciile comunale appeared first on Politik.
18:40
Creștere moderată pentru economia moldavă – De la 0,1% în 2024, la 1,3% în 2025 – Ce spune ministrul Doina Nistor # Politik
Ministrul Economiei, Doina Nistor, a anunțat că Republica Moldova ar urma să înregistreze în 2025 o creștere economică de doar 1,3%, semnificativ mai mică decât prognoza de 3,7% prezentată anterior de fostul ministru, Dumitru Alaiba. Anunțul a fost făcut în cadrul unui podcast al Ziarului de Gardă, publicat în această săptămână. Oficialul a explicat că ... Creștere moderată pentru economia moldavă – De la 0,1% în 2024, la 1,3% în 2025 – Ce spune ministrul Doina Nistor The post Creștere moderată pentru economia moldavă – De la 0,1% în 2024, la 1,3% în 2025 – Ce spune ministrul Doina Nistor appeared first on Politik.
18:40
Aeroporturile din UE gata să renunțe la limita de 100 ml de lichide pentru bagajele de mână # Politik
Echipamentele de control de securitate ale aeroporturilor capabile să scaneze conținutul recipientelor mari de lichide ar putea fi implementate, în curând, în întreaga Uniune Europeană, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor mai trebui să se asigure că nu au sticle mai mari de 100 ml atunci când călătoresc. Comisia Europeană a confirmat pentru Euronews ... Aeroporturile din UE gata să renunțe la limita de 100 ml de lichide pentru bagajele de mână The post Aeroporturile din UE gata să renunțe la limita de 100 ml de lichide pentru bagajele de mână appeared first on Politik.
18:40
Un senator de la București propune modificarea alocării ajutoarelor din partea României pentru Republica Moldova # Politik
Senatorul AUR Petrișor Peiu a anunțat luni că formațiunea va depune în Parlament, la începutul sesiunii din septembrie, un proiect de lege privind înființarea Fondului Moldova, destinat să înlocuiască ajutorul financiar acordat Republicii Moldova cu un instrument de investiții administrat profesionist. „Vom viza, practic, înlocuirea ajutorului financiar acordat de România Republicii Moldova cu un fond ... Un senator de la București propune modificarea alocării ajutoarelor din partea României pentru Republica Moldova The post Un senator de la București propune modificarea alocării ajutoarelor din partea României pentru Republica Moldova appeared first on Politik.
17:50
Slusari schimb de replici cu Radu Marian despre sprijinul statului pentru ÎMM-uri – „Eu folosesc cifrele oficiale, el fantezii electorale” # Politik
Alexandr Slusari, fostul director executiv al Asociației Forța Fermierilor, a răspuns acid deputatului PAS Radu Marian, în contextul discuțiilor privind sprijinul guvernamental acordat întreprinderilor mici și mijlocii și fermierilor. „Eu folosesc doar cifrele oficiale, nu fantezii triumfaliste”, a declarat Slusari. El a precizat că datele privind cele „800 de întreprinderi susținute” provin din surse oficiale, ... Slusari schimb de replici cu Radu Marian despre sprijinul statului pentru ÎMM-uri – „Eu folosesc cifrele oficiale, el fantezii electorale” The post Slusari schimb de replici cu Radu Marian despre sprijinul statului pentru ÎMM-uri – „Eu folosesc cifrele oficiale, el fantezii electorale” appeared first on Politik.
17:50
Avocatul lui Plahotniuc – Clientul nostru a depus oficial o cerere prin care acceptă să fie extrădat în Moldova # Politik
Oligarhul Vladimir Plahotniuc a depus o cerere oficială prin care acceptă necondiționat extrădarea în Republica Moldova, potrivit unui comunicat semnat de avocatul său, Lucian Rogac. Documentul a fost transmis autorităților judiciare din Grecia, mai notează apărătorul scrie unimedia.info „În lumina ultimelor evenimente și declarații apărute și vehiculate în spațiul public în legătură cu clientul nostru, ... Avocatul lui Plahotniuc – Clientul nostru a depus oficial o cerere prin care acceptă să fie extrădat în Moldova The post Avocatul lui Plahotniuc – Clientul nostru a depus oficial o cerere prin care acceptă să fie extrădat în Moldova appeared first on Politik.
Ieri
17:20
Transportatorii auto din țară se extind pe piețele internaționale – Moldova a obținut mai multe autorizații de transport din partea Poloniei # Politik
Operatorii de transport auto din Republica Moldova vor beneficia de un număr crescut de autorizații pentru transportul în și din țări terțe, oferite de Polonia. În urma negocierilor desfășurate la Varșovia, în cadrul Comisiei Mixte moldo-poloneze pentru transport rutier internațional s-au obținut rezultate importante menite să sprijine activitatea operatorilor de transport din Republica Moldova, se ... Transportatorii auto din țară se extind pe piețele internaționale – Moldova a obținut mai multe autorizații de transport din partea Poloniei The post Transportatorii auto din țară se extind pe piețele internaționale – Moldova a obținut mai multe autorizații de transport din partea Poloniei appeared first on Politik.
17:20
Astăzi, 28 iulie, a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în cadrul căreia a fost adoptată unanim decizia ca formațiunea să participe la viitoarele alegeri parlamentare în componența unui bloc electoral. ”Printre motivele care au stat la baza acestei decizii s-au numărat: consolidarea forțelor de stânga pentru a evita fragmentarea ... PSRM a decis – Va participa la alegeri în cadrul unui bloc electoral The post PSRM a decis – Va participa la alegeri în cadrul unui bloc electoral appeared first on Politik.
17:10
Șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, recomandat de Comisia Vetting pentru promovarea evaluării externe # Politik
Comisia de evaluare a procurorilor propune ca procuror-șef interimar al Procuraturii Anticorupție (PA), Marcel Dumbravan, care câștigat și concursul pentru a prelua funcția, să promoveze evaluarea externă. Comisia a anunțat luni, 28 iulie, că a stabilit că acesta corespunde criteriilor de integritate etică și financiară, prevăzute de Legea nr. 252/2023 și a emis raportul de ... Șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, recomandat de Comisia Vetting pentru promovarea evaluării externe The post Șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, recomandat de Comisia Vetting pentru promovarea evaluării externe appeared first on Politik.
17:10
Ucraina a semnat un acord cu compania azeră SOCAR pentru a importa gaze naturale prin ruta transbalcanică # Politik
Compania energetică de stat Naftogaz din Ucraina a anunţat luni că a semnat primul său acord cu grupul SOCAR din Azerbaidjan pentru a importa gaze naturale via ruta transbalcanică, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres. „Pentru prima dată, o livrare test de gaze este realizată prin ruta transbalcanică, de-a lungul coridorului Bulgaria – România – ... Ucraina a semnat un acord cu compania azeră SOCAR pentru a importa gaze naturale prin ruta transbalcanică The post Ucraina a semnat un acord cu compania azeră SOCAR pentru a importa gaze naturale prin ruta transbalcanică appeared first on Politik.
16:10
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova a solicitat Curții de Apel Chișinău recunoașterea organizației ruse ANO „Eurasia” drept extremistă. Cauza civilă a fost transmisă instanței pe 25 iulie 2025, notează zdg.md Organizația „Eurasia”, cu sediul la Moscova, este condusă de Alena Arșinova, originară din Tiraspol și cunoscută pentru trecutul său controversat. În ... SIS cere instanței recunoașterea organizației „Eurasia” drept extremistă The post SIS cere instanței recunoașterea organizației „Eurasia” drept extremistă appeared first on Politik.
16:10
Trump pregătit să scurteze ultimatumul de 50 de zile dat lui Putin – Președintele SUA dezamăgit de dictatorul rus # Politik
Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să scurteze timpul acordat dictatorului de la Kremlin, Vladimir Putin, pentru a negocia un armistițiu cu Ucraina. Trump a făcut aceste declarații în timpul unei conferințe de presă comune la Turnberry (Scoția), cu participarea premierului britanic Keir Starmer. Liderul american a remarcat încă o dată că este ... Trump pregătit să scurteze ultimatumul de 50 de zile dat lui Putin – Președintele SUA dezamăgit de dictatorul rus The post Trump pregătit să scurteze ultimatumul de 50 de zile dat lui Putin – Președintele SUA dezamăgit de dictatorul rus appeared first on Politik.
15:30
Piața muncii din Moldova nu are o strategie națională – Avem cea mai mică rată de ocupare a populației din regiune # Politik
Piața muncii din Republica Moldova este afectată de un paradox profund: în timp ce antreprenorii reclamă constant lipsa forței de muncă calificate, țara înregistrează cea mai mică rată de ocupare a populației din regiune. Avertismentul vine din partea lui Adrian Lupușor, director executiv al centrului analitic Expert-Grup, în cadrul unei ședințe a Grupului de lucru ... Piața muncii din Moldova nu are o strategie națională – Avem cea mai mică rată de ocupare a populației din regiune The post Piața muncii din Moldova nu are o strategie națională – Avem cea mai mică rată de ocupare a populației din regiune appeared first on Politik.
15:30
Unul dintre principalele aeroporturi ale Rusiei , Șeremetievo, s-a prăbușit aparent din cauza unui atac cibernetic. Mii de pasageri sunt blocați în terminale din cauza anulărilor și reprogramărilor zborurilor. După cum scrie Baza , sute de pasageri Aeroflot au fost blocați pe aeroportul Șeremetievo în dimineața zilei de 28 iulie. Unele zboruri au fost anulate, ... Cel mai mare aeroport din Rusia în colaps – Mii de pasageri au rămas blocați The post Cel mai mare aeroport din Rusia în colaps – Mii de pasageri au rămas blocați appeared first on Politik.
13:00
Reacția SIS la interdicțiile de intrare în RM a mai multor persoane la conferința Make Europe Great Again – Activitatea acestora considerate ca factor destabilizator și legături cu interferențe străine # Politik
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a aplicat interdicţii de intrare pe teritoriul țării pentru mai multe persoane, ca urmare a activităților acestora considerate a avea potențial destabilizator și legături cu interferențe străine. Potrivit instituției, cei vizați urmau să participe la un eveniment organizat netransparent, cu finanțare obscură și conexiuni suspecte cu gruparea criminală Șor. ... Reacția SIS la interdicțiile de intrare în RM a mai multor persoane la conferința Make Europe Great Again – Activitatea acestora considerate ca factor destabilizator și legături cu interferențe străine The post Reacția SIS la interdicțiile de intrare în RM a mai multor persoane la conferința Make Europe Great Again – Activitatea acestora considerate ca factor destabilizator și legături cu interferențe străine appeared first on Politik.
13:00
Așa zisul prim-vicepremier al autoproclamatei administrații de la Tiraspol, Serghei Obolonic, s-a întâlnit cu reprezentanții marilor întreprinderi industriale din regiunea transnistreană, într-un context economic marcat de instabilitate energetică și incertitudine geopolitică. Potrivit declarațiilor oficiale, problema principală a industriei din stânga Nistrului rămâne instabilitatea în aprovizionarea cu resurse energetice, pe fondul sancțiunilor internaționale și a contextului ... Tiraspolul a intrat într-o instabilitate energetică – Industria transnistreană, în derivă The post Tiraspolul a intrat într-o instabilitate energetică – Industria transnistreană, în derivă appeared first on Politik.
12:00
La Chișinău se desfășoară conferința Make Europe Great Again – Evenimentul a fost precedat de incidente – Mai mulți politicieni din UE și SUA nu ar fi fost lăsați să intre în Moldova # Politik
La Chișinău se desfășoară conferința internațională Make Europe Great Again – Evenimentul a fost precedat de un scnadal – Mai mulți politicieni din UE nu ar fi fost lăsați să intre în Moldova Conferința de la Chișinău se desfășoară sub titlul „Moldova între Est și Vest”, o dilemă nerezolvată, în perspectiva alegerilor parlamentare din toamna ... La Chișinău se desfășoară conferința Make Europe Great Again – Evenimentul a fost precedat de incidente – Mai mulți politicieni din UE și SUA nu ar fi fost lăsați să intre în Moldova The post La Chișinău se desfășoară conferința Make Europe Great Again – Evenimentul a fost precedat de incidente – Mai mulți politicieni din UE și SUA nu ar fi fost lăsați să intre în Moldova appeared first on Politik.
12:00
Vladimir Plahotniuc refuză extrădarea în Republica Moldova – Demersul este examinat de Curtea de Apel din Atena # Politik
Vlad Plahotniuc, reținut în 22 iulie pe Aeroportul din Atena, nu vrea să fie extrădat în R. Moldova. Procuratura Generală susține că a fost informată despre acest lucru de Curtea de Apel din Atena. „Curtea de Apel din Atena, instanța competentă în examinarea procedurii de extrădare, a informat Procuratura Generală a țării noastre că numitul ... Vladimir Plahotniuc refuză extrădarea în Republica Moldova – Demersul este examinat de Curtea de Apel din Atena The post Vladimir Plahotniuc refuză extrădarea în Republica Moldova – Demersul este examinat de Curtea de Apel din Atena appeared first on Politik.
11:10
Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe „Chirică Şchiopu” – Ce nu ai voie să faci # Politik
Astăzi creştinii ortodocşi îi pomenesc pe Sfinții Mucenici Iulita şi Chiric, mamă şi fiu. În popor această sărbătoare creştină mai poartă denumirea de „Chiric Şchiopul”. „Chiric Şchiopul” – zi nelucrătoare pentru agricultori, dedicată unei divinităţi populare, aducătoare de foc, care a preluat numele şi data celebrării sfîntului mucenic. Potrivit tradiției, Iulita şi Chiric, fiul său ... Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe „Chirică Şchiopu” – Ce nu ai voie să faci The post Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe „Chirică Şchiopu” – Ce nu ai voie să faci appeared first on Politik.
11:10
Fosta Universitate de Stat din Taraclia devine filiala Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria # Politik
Fosta Universitate de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia va funcționa, începând cu anul universitar 2025–2026, ca filială a Universității „Angel Kăncev” din Ruse, Bulgaria. Acordul care prevede acest lucru a fost semnat luni, 28 iulie, de ministrul Educației al Republicii Moldova, Dan Perciun, și omologul său bulgar, Krasimir Vălcev, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate ... Fosta Universitate de Stat din Taraclia devine filiala Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria The post Fosta Universitate de Stat din Taraclia devine filiala Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria appeared first on Politik.
11:10
Igor Cujba, Partidul Nostru, apel către diaspora: „Invităm cetățenii să participe la dezvoltarea țării” # Politik
Reprezentantul Partidului Nostru, Igor Cujba, a declarat în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21 că formațiunea intenționează să colaboreze activ cu diaspora și o invită să devină parte a schimbărilor în bine din Republica Moldova. „Vom spune cum vedem noi Moldova. Și îi invităm pe toți să participe la munca de schimbare spre bine a ... Igor Cujba, Partidul Nostru, apel către diaspora: „Invităm cetățenii să participe la dezvoltarea țării” The post Igor Cujba, Partidul Nostru, apel către diaspora: „Invităm cetățenii să participe la dezvoltarea țării” appeared first on Politik.
11:10
Asociația „Forța Fermierilor” trage un nou semnal de alarmă cu privire la criza agricolă severă din sudul Republicii Moldova și denunță lipsa de reacție a autorităților centrale în fața dezastrului cauzat de seceta prelungită. Potrivit unui comunicat al Asociației, Consiliul raional Căușeni a votat vineri, 25 iulie, aproape în unanimitate (cu doar două abțineri), o ... Fermierii din sudul țării cer stare excepțională și acuză Guvernul de inacțiune The post Fermierii din sudul țării cer stare excepțională și acuză Guvernul de inacțiune appeared first on Politik.
11:10
Crește numărul bogaților în Moldova – Peste 8 mii de persoane fizice au declarat venituri de peste 1 milion de lei în 2024 # Politik
Serviciul Fiscal de Stat a anunțat că a recepționat 98.588 declarații privind impozitul pe venit depuse de persoane care desfășoară activitate economică și 206.682 declarații depuse de contribuabili – persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, pentru perioada fiscală 2024. În total, au fost înregistrate peste 305.000 de declarații, scrie bani.md Pentru anul 2024, ... Crește numărul bogaților în Moldova – Peste 8 mii de persoane fizice au declarat venituri de peste 1 milion de lei în 2024 The post Crește numărul bogaților în Moldova – Peste 8 mii de persoane fizice au declarat venituri de peste 1 milion de lei în 2024 appeared first on Politik.
11:10
Renato Usatîi: „Partidul Nostru continuă resetarea formațiunii – 16 organizații primare relansate în raionul Drochia” # Politik
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a întâlnit cu activul formațiunii din raionul Drochia, la care au participat peste 220 de persoane. Evenimentul a avut loc în contextul pregătirilor pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. „Am discutat despre prioritățile noastre și pașii concreți pentru ca Moldova să meargă înainte. Au fost resetate 16 organizații teritoriale ... Renato Usatîi: „Partidul Nostru continuă resetarea formațiunii – 16 organizații primare relansate în raionul Drochia” The post Renato Usatîi: „Partidul Nostru continuă resetarea formațiunii – 16 organizații primare relansate în raionul Drochia” appeared first on Politik.
27 iulie 2025
23:20
Statele Unite (SUA) şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns la un acord comercial, a anunţat, duminică, preşedintele SUA, Donald Trump. Anunţul a fost făcut după ce preşedintele SUA s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la unul dintre cluburile sale de golf din Scoţia, informează News.ro. Rodul unor negocieri îndelungate şi al ... SUA şi UE au ajuns la un acord comercial – Taxă vamală de 15% pentru produsele din Europa The post SUA şi UE au ajuns la un acord comercial – Taxă vamală de 15% pentru produsele din Europa appeared first on Politik.
18:40
UE își reduce ajutorul financiar pentru Ucraina – Motivul, îngrijorări legate de corupție și întârzieri în implementarea reformelor critice # Politik
Uniunea Europeană a declarat că va reține 1,5 miliarde de euro (sau 1,7 miliarde de dolari) dintr-un fond de 4,5 miliarde de euro, care este condiționat de atingerea standardelor de bună guvernanță și nu poate fi folosit pentru achiziții militare, a relatat New York Times. Este important de menționat că această decizie nu este definitivă, ... UE își reduce ajutorul financiar pentru Ucraina – Motivul, îngrijorări legate de corupție și întârzieri în implementarea reformelor critice The post UE își reduce ajutorul financiar pentru Ucraina – Motivul, îngrijorări legate de corupție și întârzieri în implementarea reformelor critice appeared first on Politik.
18:40
Prima demisie în guvernul Bolojan -Vicepremierul Dragoș Anastasiu, care ar fi mituit timp de 8 ani o angajată a ANAF, și-a anunțat demisia # Politik
Vicepremierul Dragoș Anastasiu, aflat în centrul unui scandal care vizează implicarea sa într-un dosar de mită în formă continuată acordată unei angajate ANAF, și-a anunțat demisia, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. Anastasiu era vicepremier din 23 iunie. „Intrarea mea în Guvernul României a avut de a face cu faptul că am vrut să ... Prima demisie în guvernul Bolojan -Vicepremierul Dragoș Anastasiu, care ar fi mituit timp de 8 ani o angajată a ANAF, și-a anunțat demisia The post Prima demisie în guvernul Bolojan -Vicepremierul Dragoș Anastasiu, care ar fi mituit timp de 8 ani o angajată a ANAF, și-a anunțat demisia appeared first on Politik.
Mai mult de 2 zile în urmă
14:10
Premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov se află la Chișinău – Sofia sprijină aderarea RM la UE – După întrevederea cu premierul Recean, oficialul bulgar va pleca la Taraclia # Politik
Premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov se află în Republica Moldova. Este prima vizită a noului premier bulgar după criza politică de la Sofia precedată de mai multe alegeri parlamentare. Aflat la Chișinău Rossen Jeliazkov a menționat că Bulgaria apreciază progresele înregistrate până acum de Republica Moldova în drumul spre aderarea la Uniunea Europeană „O garanție importantă ... Premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov se află la Chișinău – Sofia sprijină aderarea RM la UE – După întrevederea cu premierul Recean, oficialul bulgar va pleca la Taraclia The post Premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov se află la Chișinău – Sofia sprijină aderarea RM la UE – După întrevederea cu premierul Recean, oficialul bulgar va pleca la Taraclia appeared first on Politik.
14:10
Premierul Recean, despre reținerea lui Plahotniuc – Urmează să fie adus în țară și să-și ispășească pedeapsa, iar instituțiile care trebuie să condamne faptele criminale nu mai au nicio scuză” # Politik
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a comentat reținerea fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, care a avut loc recent în Grecia. Oficialul a declarat că autoritățile moldovene colaborează activ cu partenerii internaționali pentru extrădarea acestuia și tragerea la răspundere penală „Noi avem o colaborare foarte bună cu instituțiile corespunzătoare din țările ... Premierul Recean, despre reținerea lui Plahotniuc – Urmează să fie adus în țară și să-și ispășească pedeapsa, iar instituțiile care trebuie să condamne faptele criminale nu mai au nicio scuză” The post Premierul Recean, despre reținerea lui Plahotniuc – Urmează să fie adus în țară și să-și ispășească pedeapsa, iar instituțiile care trebuie să condamne faptele criminale nu mai au nicio scuză” appeared first on Politik.
14:10
Premierul de la Sofia, despre identitatea bulgară a lui Vladimir Plahotniuc: „Vom avea grijă să cercetăm atent acest caz” # Politik
Prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, a declarat că autoritățile de la Sofia verifică veridicitatea identității bulgare a oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc. Acesta deține o carte de identitate și un pașaport pe numele Taushanov Mihail. Am făcut cunoștință cu acest caz înainte și în contextul vizitei mele în R. Moldova. Din ceea ce știm, deocamdată, acest individ ... Premierul de la Sofia, despre identitatea bulgară a lui Vladimir Plahotniuc: „Vom avea grijă să cercetăm atent acest caz” The post Premierul de la Sofia, despre identitatea bulgară a lui Vladimir Plahotniuc: „Vom avea grijă să cercetăm atent acest caz” appeared first on Politik.
14:10
PAS, primul partid înregistrat oficial în cursa electorală la parlamentare – CEC a aprobat lista candidaților pentru alegerile din toamnă # Politik
Comisia Electorală Centrală a înregistrat, în cadrul ședinței de astăzi, 101 candidați la funcția de deputat pe lista Partidului „Partidul Acțiune și Solidaritate” pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. PAS este primul partid înregistrat oficial în cursa electorală. CEC a înregistrat simbolul electoral al partidului pentru participare la scrutin. Totodată, a confirmat candidatura lui Sergiu ... PAS, primul partid înregistrat oficial în cursa electorală la parlamentare – CEC a aprobat lista candidaților pentru alegerile din toamnă The post PAS, primul partid înregistrat oficial în cursa electorală la parlamentare – CEC a aprobat lista candidaților pentru alegerile din toamnă appeared first on Politik.
14:10
Ursula von der Leyen şi Donald Trump se întâlnesc în Scoţia, pentru discuţii privind un acord comercial UE-SUA # Politik
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să discute duminică, în Scoţia, cu preşedintele american, Donald Trump, în vederea realizării de progrese către un acord comercial care ar permite Uniunii Europene să evite taxele vamale de până la 30% pentru produsele sale importate în Statele Unite, transmite News.ro. Potrivit unor surse diplomatice, Washingtonul şi ... Ursula von der Leyen şi Donald Trump se întâlnesc în Scoţia, pentru discuţii privind un acord comercial UE-SUA The post Ursula von der Leyen şi Donald Trump se întâlnesc în Scoţia, pentru discuţii privind un acord comercial UE-SUA appeared first on Politik.
26 iulie 2025
14:10
Astăzi, în centrul Chișinăului, a avut loc un marș și un miting cu genericul „Pentru Moldova” la care au participat peste 10 000 de persoane. La eveniment au participat conducerea, membrii și susținătorii celor patru formațiuni politice care au anunțat crearea blocului electoral patriotic: PSRM, PCRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”. Marșul „Pentru Moldova” a ... Opoziția a organizat un marș și un miting „Pentru Moldova”, în centrul Chișinăului The post Opoziția a organizat un marș și un miting „Pentru Moldova”, în centrul Chișinăului appeared first on Politik.
14:10
Programul guvernamental 373, accesat de doar 824 de antreprenori din țară din cele peste 68 de mii de întreprinderi mici și mijlocii # Politik
Programul guvernamental 373, destinat sprijinirii investițiilor private, a generat până în prezent investiții totale de circa 5 miliarde de lei, fiind accesat de 824 de antreprenori din întreaga țară. Totuși, aceștia reprezintă doar 1,2% din cele 68.200 de întreprinderi mici și mijlocii (IMM) existente în Republica Moldova, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. ... Programul guvernamental 373, accesat de doar 824 de antreprenori din țară din cele peste 68 de mii de întreprinderi mici și mijlocii The post Programul guvernamental 373, accesat de doar 824 de antreprenori din țară din cele peste 68 de mii de întreprinderi mici și mijlocii appeared first on Politik.
13:10
Autoritățile de la Chișinău pun în aplicare măsurile restrictive impuse de UE persoanelor și entităților apropiate lui Ilan Șor # Politik
Decizia de Guvern privind punerea în aplicare a măsurilor restrictive internaționale impuse de Uniunea Europene au fost publicate sâmbătă în Monitorul Oficial. Măsurile au fost aprobate în contextul acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova, informează MOLDPRES. Documentul prevede extinderea listei persoanelor supuse sancțiunilor. Printre subiecții incluși se numără: Victoria Furtună – lider al partidului Moldova ... Autoritățile de la Chișinău pun în aplicare măsurile restrictive impuse de UE persoanelor și entităților apropiate lui Ilan Șor The post Autoritățile de la Chișinău pun în aplicare măsurile restrictive impuse de UE persoanelor și entităților apropiate lui Ilan Șor appeared first on Politik.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.