Partidul „Moldova Mare” își redefinește misiunea politică: Congresul II, între identitate, suveranitate și critică dură la adresa guvernării
Pe 31 mai 2025, la Chișinău, Partidul Politic „Moldova Mare” a organizat cel de-al doilea Congres al formațiunii, la care au participat delegați din toate raioanele țării, reprezentanți ai organizațiilor teritoriale, membri activi și susținători. Evenimentul a marcat un moment important în evoluția partidului, prin alegerea noilor organe de conducere, aprobarea unui nou Statut și adoptarea unui nou Program politic.Președinta partidului, Victoria Furtună, a susținut un discurs amplu, în care a subliniat angajamentul formațiunii față de valorile tradiționale și față de cetățenii Republicii Moldova. „Partidul Politic Moldova Mare a jurat în fața poporului să apere fiecare cetățean de abuzurile juntei galbene, să apere credința noastră sfântă și moștenită de la străbuni. Ne-am respectat promisiunile”, a declarat lidera partidului de la tribuna congresului.Furtună a enumerat o serie de acțiuni pe care formațiunea le consideră drept dovezi ale implicării în apărarea cetățenilor: „Am venit în ajutorul slujitorilor bisericii, persecutați de necredincioșii lui Soros, infiltrați în toate structurile statului. Am apărat pensionarii săraci, cărora li s-au aplicat amenzi de zeci de mii de lei… I-am trimis înapoi după gratii pe criminalii în serie eliberați de PAS pentru mită de milioane… Ne-am opus propagandei LGBTQ+; am demascat valul de jafuri organizat de PAS.”În cadrul congresului, mai mulți lideri locali și membri activi au luat cuvântul. Mihail Gnatiuc, liderul organizației teritoriale Briceni, a declarat: „Pe toți cei adunați în sală îi unesc problemele comune și speranțele comune”, subliniind că doar prin unitate și devotament se poate depăși criza actuală.Un mesaj aparte a venit din partea tinerilor. Nicoleta Culiac, reprezentanta organizației „Moldova Mare Tineret”, a transmis un apel către noua generație: „Dragostea față de țară nu este un clișeu, ci o misiune. Nu suntem viitorul, suntem prezentul Moldovei – o Moldovă care are nevoie de o generație ce nu tace, nu așteaptă, ci acționează.”Un moment simbolic al congresului a fost prezentarea cărții Moldova Mare, scrisă de Victoria Furturnă în colaborare cu jurnalistul și scriitorul Iurie Reilean. Acesta a explicat: „Am adunat mărturii unice despre profunzimea și bogăția istoriei moldovenești, despre înțelepciunea fondatorilor săi, despre diversitatea culturii și talentul poporului nostru.”Congresul s-a încheiat cu o declarație fermă din partea liderului formațiunii: „O Moldovă puternică – aceasta este alegerea noastră. Nici Bruxelles-ul, nici Washington-ul, nici Moscova nu ne vor spune cum să trăim. Vom rupe lanțurile robiei în fața străinilor care ne momesc cu credite doar pentru a ne lua pământul.”Participanții la eveniment au accentuat importanța refacerii încrederii în clasa politică și mobilizării cetățenilor în jurul unui proiect național. În viziunea „Moldova Mare”, viitorul țării depinde de consolidarea identității, susținerea economiei locale și apărarea suveranității statului.Congresul al II-lea al formațiunii s-a încheiat cu adoptarea unei rezoluții în care se subliniază că „Moldova Mare nu mai este doar un partid, ci începutul unei noi Moldove”.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.