„Nu credeam că voi strânge asemenea sume”

Libertatea Cuvântului, 8 decembrie 2025 04:20

Un tânăr voluntar din Bucovina a adunat peste 750 de mii de grivne pentru Forțele Armate ale Ucrainei. Deja de al patrulea an,

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Libertatea Cuvântului

Acum 4 ore
22:30
Liderii Germaniei, Franței și Marii Britanii l-au informat pe Președintele american, Donald Trump, despre situația din Ucraina. Aceștia au declarat că în zilele
22:00
Alți 24 de participanți la lupte și membri ai familiilor lor și-au deschis propria afacere datorită programului de granturi. În total, aproape 500
21:50
E cu 110 milioane mai mult decât anul trecut. Cea mai mare parte a fost contribuită de persoanele juridice, a anunțat șeful Direcției
21:30
Vameșii au oprit transferul ilegal de valută. La Punctul de trecere a frontierei „Porubne-Siret”, vameșii din Cernăuți au zădărnicit intenția de a transfera
Acum 8 ore
18:10
Astăzi, 10 decembrie, la granița cu România a început să funcționeze Sistemul digital de intrare și ieșire (EES). Despre aceasta informează Detașamentul de
18:10
Fiul vestitului cosmonaut Leonid Kadeniuk, originar din regiunea Cernăuți, a fost găsit mort la Kiev. Informația a fost raportată de publicația RBK-Ucraina, citând
18:10
Sesiunile curente în deplasare ale secțiilor „Legumicultură” și „Zoologie” din cadrul Școlii biologice  cu frecvență-fără frecvență a Centrului Regional pentru Creația Ecologico-Naturalistă a
18:10
Senatorul american cere numirea de noi persoane pentru a promova planul de pace pentru Ucraina. Senatorul democrat, Richard Blumenthal, consideră că reprezentanții SUA,
Acum 24 ore
06:30
Sportul este vital pentru dezvoltarea copiilor. Îi ajută să aibă un corp sănătos, o stare de spirit mult mai bună, o imunitate mai
Ieri
22:00
De ce este mai puțină lumină în Bucovina decât în alte regiuni și ce influențează schimbarea frecventă a orarelor de deconectare? La aceste
22:00
Pe rută va ieși troleibuzul marca „Skoda 9Tr”, fabricat în 1979. La 9 decembrie, șeful Direcției de Troleibuze din Cernăuți, Grigori Orobeț, a
22:00
La Bruxelles a fost comentată inițiativa lui Donald Trump privind organizarea cât mai curând posibil a alegerilor în Ucraina. Comisia Europeană a comentat
21:50
Astăzi, cercetașii (plastuni) din Bucovina au vizitat clădirea Administrației Militare Regionale Cernăuți și a Consiliului Regional Cernăuți cu Focul Păcii de la Betleem.
08:10
În satul Romancăuți, CT Secureni, a fost inaugurată Aleea Memoriei Eroilor-Apărători ai Ucrainei. Aici au fost amplasate nouă fotografii ale consătenilor căzuți la
07:30
În ajunul Zilei Sfântului Nicolae, micii pacienți ai Spitalului Clinic Orășenesc din Cernăuți au bucurat de o atenție și cadouri deosebite. Reprezentanții companiei
07:10
Toate „acordurile” sale de pace se dovedesc a fi de scurtă durată. Pentru a clarifica situația celor care ar fi putut fi induși
06:10
A apărut primul volum din lucrarea „Cu și despre oameni de seamă” care prezintă selectiv evenimentele la care au luat parte „cei trei
06:00
Copiii  militarilor, ai eroilor capturați, căzuți la datorie sau dispăruți apărătorilor căzuți în război au vizitat etnoparcul „Pășunile alpine Pertiv” și au fost
05:40
Pentru Ucraina, patru probleme în negocierile de pace cu SUA sunt cele mai sensibile. Una dintre ele este teritoriile. După cum transmite RBC-Ucraina,
Mai mult de 2 zile în urmă
22:40
Viața apărătorului din Bucovina, Oleksandr Yasynivski, locuitor al satului Repujinți, a fost curmată brusc. Va avea pentru totdeauna 35 de ani. Despre aceasta
22:30
Devenită deja sărbătoare națională, Ziua Basmalei ( în unele părți este numită batic, tulpan, broboadă, acoperemânt pentru cap) Naționale deja intră în patrimoniul
22:10
Smartphone-urile au fost descoperite de grăniceri la Punctul de trecere „Lujanca”, a comunicat Serviciul de Stat de Frontieră al Ucrainei. La Punctul de
22:00
Locuitorii a trei sate au reparat pe cont propriu drumul Marșinți – Coteleu. Despre aceasta informează jurnalista Ana Vacarciuc. Drumul Marșinți – Coteleu,
21:40
Europa și Ucraina au în prezent multe argumente și mijloace de presiune asupra Rusiei în timpul negocierilor privind stabilirea păcii în Ucraina –
16:50
La aceste discipline concurează 11 elevi. Olimpiada se desfășoară la Liceul Bucovinean pentru Tineretul de Succes. Despre aceasta a informat Departamentul de Educație
10:40
La Forosna, CT Vancicăuți, a fost reînnoit semnul de la intrarea în sat. Lucrările au fost finanțate de Continental Farmers Group – companie
10:20
La 7 decembrie, în Ucraina a fost marcată Ziua Autoadministrării Locale. „Este sărbătoarea celor care lucrează zilnic alături de oameni: rezolvă probleme locale,
10:00
După atacul nocturn al Rusiei asupra Ucrainei din 6 decembrie, operatorul rețelei electrice din Moldova, Moldelectrica, a cerut ajutor de urgență pentru electricitate
04:30
Ziua Autoadministrării Locale, marcată în ajun, este sărbătoarea oamenilor care muncesc zilnic pentru dezvoltarea comunităților teritoriale. În cadrul festivităților, care au avut loc
04:20
Un tânăr voluntar din Bucovina a adunat peste 750 de mii de grivne pentru Forțele Armate ale Ucrainei. Deja de al patrulea an,
04:10
Focul Păcii de la Betleem a fost adus duminică, 8 decembrie, la gara din Kiev. Skauții (cercetașii) continuă această tradiție skaut în Ucraina
04:00
Istoricul britanic, Timothy Garton Ash, afirmă că numai Europa este capabilă să ajute Ucraina să reziste agresiunii Federației Ruse și trădării diplomatice a
7 decembrie 2025
23:10
În familia de vedete a Sofiei și a lui Oleg s-au născut gemeni — doi băieței, care le-au schimbat deja viața părinților lor
22:20
Potrivit reprezentantului special al lui Trump, rămân nerezolvate problemele teritoriale, în special cele referitoare la regiunile Donețk și Lugansk, precum și la părți
19:00
Anul acesta, la Cernăuți au fost plantați mai mulți copaci, arbuști, precum și flori anuale și perene. Acest lucru a reieșit din raportul
18:50
Această istorie despre „indiferența oamenilor” a fost relatată pe pagina de Facebook de Angelica Calancea, șefa Centrului Regional al Serviciului Sângelui din Cernăuți.
18:30
Standurile au fost instalate pe teritoriul complexului memorial de Ziua Forțelor Armate ale Ucrainei. Despre aceasta a anunțat Consiliul Orășenesc Secureni, transmite BUK
12:10
Petr Pavel a avertizat: Rusia testează NATO în privința hotărârii, iar Europa riscă să repete greșelile din 1938. Președintele Cehiei, generalul în rezervă
11:50
Ieri, pe 6 decembrie, la linia specială 101 a fost primit un apel privind degajarea de fum într-una din instituțiile medicale din Cernăuți.
11:50
În sistemul energetic al Ucrainei se observă o situație dificilă după cel mai recent atac al ocupanților ruși, care a avut loc pe
11:40
În dimineața zilei de 7 decembrie, în satul Budeneț din Comunitatea Teritorială Ciudei, a avut loc un accident rutier care a implicat un
07:20
La Centrul de Cultură și Agrement al CT Hliboca a avut loc un concert caritabil, care i-a unit pe locuitori într-o zi importantă
07:10
Șeful Direcției Principale de Informații (GUR) a subliniat că experiența ucraineană în ducerea războiului este studiată astăzi de statele de frunte ale lumii.
6 decembrie 2025
23:10
La 6 decembrie, la clubul din satul Sinăuții de Sus, CT Tereblecea, a avut loc un eveniment patriotic dedicat Zilei Forțelor Armate ale
19:50
S-a încheiat Săptămâna educației incluzive, desfășurată la Liceul Liderul „Ion Neculce” din Boian. Ea a lăsat în urma sa multe emoții frumoase, lecții
19:20
Astăzi, 6 decembrie, de Ziua Sfântului Nicolae, bradul de Anul Nou a fost deschis oficial în Piața Integrității din Cernăuți, scrie presa locală.
19:10
Acest lucru a fost anunțat de către Departamentul de Educație și Știință al Administrației Militare Regionale Cernăuți, scrie C4. Se indică faptul că
19:00
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, va merge la Londra luni, 8 decembrie, unde se va întâlni cu liderii a trei state europene. Informația este
18:50
Acțiunea caritabilă tradițională a fost organizată de Serviciul pentru Protecția Copilului al Administrației Militare Regionale Cernăuți. În timpul vizitei, copiii au stat de
18:40
Dedic această poezie lui Gheorghe Ungureanu, plecat atât de tânăr pe calea veșniciei. Veșnică pomenire! Nu ne-ar încânta natura Cu-a ei frumusețe, Dacă nu
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.