Securitatea țării, afectată de acțiuni hibride. Anatolie Nosatîi: „R. Moldova își va putea proteja cetățenii doar făcând parte din lumea liberă”
Radio Moldova,
28 noiembrie 2025 16:10
Republica Moldova este expusă în continuare unor presiuni și riscuri hibride, manifestate prin acțiuni variate – de la staționarea ilegală a trupelor ruse în regiunea transnistreană, la propagandă informațională și survolări neautorizate ale spațiului aerian. Avertizarea a fost lansată de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, la Reuniunea miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), desfășurată pe 28 noiembrie la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina.
• • •
Alte ştiri de Radio Moldova
Acum 30 minute
18:50
Ritmul de dezvoltare economică este în continuă încetinire, potrivit Raportului „Starea Țării 2025” # Radio Moldova
Economia ar urma să crească în acest an cu două procente, iar anul viitor ar ajunge la trei la sută, ceea ce este mult sub nivelul înregistrat în statele Uniunii Europene (UE). Prognozele sunt incluse în Raportul de stare a țării, prezentat la Conferința MACRO, unul dintre cele mai importante foruri de dezbatere publică pe teme economice și sociale din R. Moldova. Potrivit experților, pentru dinamizarea economiei, țara noastră are nevoie de reformarea instituțiilor, reducerea implicării politicului, dar și de previzibilitate economică. În același timp, raportul notează că peste o treime din populația țării trăiește în sărăcie absolută.
Acum o oră
18:10
Șeful cancelariei prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, a fost eliberat din funcție, pe 28 noiembrie, de președintele Volodimir Zelenski, după ce agențiile ucrainene de combatere a corupției i-au percheziționat reședința, agravând o criză politică majoră, în contextul în care Kievul se confruntă cu presiuni din partea Washingtonului pentru a accepta termenii unui acord de pace.
Acum 2 ore
18:00
Reducere de peste 10% la tariful gazelor, prognozată Slusari. Buzatu: „Există această posibilitate, dar nu aș vrea să menționez procente exacte” # Radio Moldova
Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti tarife cu peste 10% mai mici la gazele naturale începând din a doua jumătate a lunii decembrie curent, susține Alexandru Slusari, membru al Consiliului de Administrație (CA) al Energocom. Potrivit lui, diminuarea prețului la gaze ar urma să genereze scăderi în lanț ale tarifelor la agentul termic și la energia electrică produsă de centralele electrice cu termoficare (CET). Directorul interimar al Energocom, Eugen Buzatu, confirmă tendința, dar evită să avanseze cifre exacte ale micșorării tarifelor.
17:50
Dan Perciun, la Radio Moldova: Centralizarea direcțiilor de învățământ ar elimina influențele politice, ar elimina plățile informare și ar genera salarii mai mari # Radio Moldova
O posibilă trecere a școlilor din subordinea autorităților locale în cea a Ministerului Educației și Cercetării (MEC) are scopul de a îmbunătăți administrarea instituțiilor și de a elimina influențele politice ale consiliilor raionale sau municipale. Ministrul Dan Perciun a precizat, pentru Radio Moldova, că reforma ar genera și creșteri salariale pentru angajații direcțiilor de învățământ, însă schimbarea este abia la etapa de discuții și ar putea fi aplicată cel mai devreme în anii 2027 - 2028.
17:40
Risc de amânare a alegerilor în Găgăuzia. Cernev: „CEC-ul de la Comrat trebuie să devină funcțional cu 90 de zile înainte de scrutin” # Radio Moldova
Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, stabilite pentru 22 martie 2026, ar putea fi amânate în situația în care Comisia Electorală de la Comrat nu va deveni funcțională până pe 22 decembrie anul curent, cu trei luni înainte de data scrutinului. Precizările au fost făcute de șeful Oficiului Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev.
17:20
Comisarul Uniunii Europene (UE) pentru Justiție afirmă că Kievul trebuie să facă curățenie în politică, în contextul unei anchete privind o presupusă corupție de 100 de milioane de dolari care vizează cercul restrâns al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, scrie Politico.
17:10
Autoritățile își propun să creeze condiții pentru educația incluzivă în 80% din școlile R. Moldova # Radio Moldova
Lipsa rampelor de acces, insuficiența utilajelor și a dispozitivelor de sprijin, dificultățile de integrare a copiilor cu nevoi speciale în clasele obișnuite, precum și alte probleme ce țin de educația incluzivă au fost discutate, pe 28 noiembrie, în cadrul celei de-a cincea ediții a Conferinței Naționale „Incluziune, Echitate și Protecție în Educație”.
Acum 4 ore
17:00
Banca Națională a Moldovei (BNM) retrage treptat din circulație bancnotele de 1, 5 și 10 lei, pe măsura uzării acestora. Instituția a optat pentru un proces natural de substituire a bancnotelor respective cu monede de aceeași valoare.
16:30
Reducere de peste 10% la tariful gazelor, prognozată de un membru al CA de la Energocom: efecte în lanț pentru agentul termic și energia electrică # Radio Moldova
Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti tarife cu peste 10% mai mici la gazele naturale începând din a doua jumătate a lunii decembrie curent, susține Alexandru Slusari, membru al Consiliului de Administrație (CA) al Energocom. Potrivit lui, diminuarea prețului la gaze ar urma să genereze scăderi în lanț ale tarifelor la agentul termic și la energia electrică produsă de centralele electrice cu termoficare (CET).
16:10
Securitatea țării, afectată de acțiuni hibride. Anatolie Nosatîi: „R. Moldova își va putea proteja cetățenii doar făcând parte din lumea liberă” # Radio Moldova
Republica Moldova este expusă în continuare unor presiuni și riscuri hibride, manifestate prin acțiuni variate – de la staționarea ilegală a trupelor ruse în regiunea transnistreană, la propagandă informațională și survolări neautorizate ale spațiului aerian. Avertizarea a fost lansată de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, la Reuniunea miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), desfășurată pe 28 noiembrie la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina.
15:40
Turismul moldovenesc prosperă: cel mai mare număr de turiști înregistrat vreodată într-un singur trimestru # Radio Moldova
Anul 2025 aduce cele mai bune rezultate din istoria turismului moldovenesc, afirmă Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. În intervalul iulie–septembrie, agențiile de turism din Republica Moldova au deservit 252 de mii de persoane – cea mai mare cifră raportată vreodată într-un singur trimestru.
15:30
Dosarul contrabandei cu arme: Cel de-al patrulea bărbat implicat în transportul munițiilor, plasat în arest # Radio Moldova
Organizatorul contrabandei cu armamentul din camionul depistat la vama Leușeni-Albița pe 20 noiembrie a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost luată pe 28 noiembrie de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Arestul preventiv a fost aplicat la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Acum 6 ore
15:00
Meci cu final interzis cardiacilor în preliminariile Campionatului Mondial de baschet # Radio Moldova
Meci de baschet cu final interzis cardiacilor. Lituania a învins Marea Britanie cu 89:88 în preliminariile Campionatului Mondial, dar victoria echipei baltice a fost zmulsă grație a 3 aruncări de 3 puncte... în ultimele 10 secunde!
15:00
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari, rămâne încă 20 de zile în arest preventiv. Decizia a fost pronunțată pe 28 noiembrie de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Andronachi le-a declarat jurnaliștilor, pe holurile instanței, că se consideră nevinovat și că este o „jertfă”.
14:50
Demisie în Guvernul României: Ionuț Moșteanu a demisionat după izbucnirea scandalului legat de studiile indicate în CV # Radio Moldova
Ministrul Apărării Naționale al României, Ionuț Moșteanu, a demisionat pe 28 noiembrie după mai puțin de jumătate de an de la preluarea mandatului, pe fondul scandalului privind informațiile contradictorii din CV-ul său. Oficialul român afirmă că face acest pas „cu asumare și respect față de Armata Română” și precizează că decizia a fost discutată cu președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, cu liderul Uniunii Salvați România (USR), Dominic Fritz, și cu mai mulți colegi de partid, cărora le-a mulțumit pentru susținere și încredere.
14:40
Guvernul Irlandei oferă un milion de euro pentru a ajuta copiii din R. Moldova, inclusiv pe cei ai refugiaților # Radio Moldova
Guvernul Irlandei oferă un milion de euro pentru a ajuta copiii din Republica Moldova. Contribuția susține noul program al UNICEF al cărui scop este consolidarea serviciilor de protecție și sprijinului social pentru copiii vulnerabili, familii și refugiați.
14:30
Parcările devin o problemă majoră în orașele din R. Moldova: Șoferii spun că sunt dispuși să achite sume „rezonabile” # Radio Moldova
Lipsa locurilor de parcare continuă să reprezinte o problemă majoră atât pentru șoferii din Chișinău, cât și pentru cei din orașele provinciale, iar Soroca nu face excepție. Locuitorii orașului se plâng de ambuteiaje și de dificultatea de a găsi un loc unde să își parcheze mașinile.
14:20
ANRE, despre ieftinirea carburanților: factorii geopolitici și deciziile OPEC+ modelează cotațiile petrolului # Radio Moldova
Prețurile la benzină și motorină s-au ieftinit cu până la 2% în această săptămână. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), evoluția este determinată de scăderea cotațiilor internaționale Platts.
14:00
Sindicatele solicită un salariu minim de cel puțin 7.800 de lei în 2026: „Salariații nu trebuie să fie expuși fenomenului sărăciei” # Radio Moldova
Sindicatele resping propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind majorarea salariului minim de la 5.500 la 6.300 de lei pentru anul 2026. Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) susține că suma nu acoperă nici măcar minimul de existență al unui salariat cu un copil la întreținere și cere un salariu minim de cel puțin 7.800 de lei.
13:30
Dosarul contrabandei cu arme: Cel de-al patrulea bărbat implicat în transportul munițiilor, adus în fața judecătorilor # Radio Moldova
Bărbatul care ar fi organizat transportul armelor depistate în camionul reținut la vama Leușeni - Albița a fost adus, pe 28 noiembrie, în fața magistraților. Procurorii solicită plasarea acestuia în arest preventiv pentru 30 de zile. Suspectul, originar din Chișinău, și-a acoperit capul și a evitat orice interacțiune cu presa pe holurile instanței, trecând rapid prin fața jurnaliștilor fără a răspunde la întrebări.
13:20
Criza politică din Găgăuzia: Cine controlează regiunea și cum trebuie să acționeze Chișinăul # Radio Moldova
Deciziile Adunării Populare (AP) a Găgăuziei, adoptate cu încălcarea legislației, au declanșat o criză politică în autonomie. Activistul civic Mihail Sirkeli afirmă că actuala componență a AP își exercită atribuțiile ilegal, iar influența grupului politic condus de Ilan Șor și a Moscovei asupra regiunii rămâne dominantă. La rândul său, analistul politic Nicolae Negru consideră că autoritățile centrale de la Chișinău trebuie să-și revizuiască abordarea și să reia controlul efectiv asupra proceselor electorale și administrative din Găgăuzia.
13:10
Several American citizens were duped into making advance payments for non-existent cars, trucks, tractors, and farm machinery in an online fraud scheme managed by four young men, aged 20 to 25, from Chișinău.
13:10
Chișinăul, atacat din nou de propaganda rusă. Expert: R. Moldova trebuie „să își consolideze capacitățile de apărare, chiar dacă ele sunt foarte modeste” # Radio Moldova
Federația Rusă acuză din nou autoritățile de la Chișinău că folosesc o „amenințare rusească inventată” pentru a justifica apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană și NATO și că ar „militariza” teritoriul țării. Experții de a Chișinău susțin, însă, că aceste afirmații sunt false, părtinitoare și fac parte din strategia Kremlinului de a submina parcursul european al statului.
13:10
Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a aprobat ajustarea bugetului pentru domeniul educației, ceea ce va permite achitarea salariilor profesorilor pentru luna noiembrie și a primelor anuale. Decizia a fost adoptată în ședința din 28 noiembrie, cu 40 de voturi. Consilierii Partidului Socialiștilor au lipsit din sală în momentul votului.
Acum 8 ore
12:50
„Nu putem minimaliza incidentul”. Măsurile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile după survolarea ilegală a spațiului aerian de către drone rusești # Radio Moldova
Republica Moldova trebuie să reacționeze ferm, să-și întărească apărarea și să investească în securitatea spațiului aerian, urmare a survolării ilegale, repetate și chiar a căderii dronelor rusești pe teritoriul țării noastre. Atât experții, cât și politicienii invitați la emisiunea „Bună seara” de la Moldova 1, ediția din 27 noiembrie, au pledat pentru implementarea de măsuri urgente - de la investiții masive în apărare, până la reacții diplomatice și combaterea dezinformării.
12:20
Cetățenii mai pot depune doar vineri, 28 noiembrie, cereri pentru a beneficia de compensații la energie pentru luna noiembrie, în sezonul rece 2025 - 2026. Solicitările depuse după data de 28 noiembrie vor fi luate în calcul abia din luna următoare.
12:10
Medicina viitorului, la USMF: simulare, VR și platforme digitale în locul instruirii pe materiale cadaverice # Radio Moldova
Materiale cadaverice și biomateriale naturale nu vor mai fi utilizate de studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” pentru a învăța meserie. Instituția anunță tranziția către instruirea prin centre de simulare, realitate virtuală și programe digitale avansate. Infrastructura modernă de pregătire a studenților a fost procurată cu sprijinul României și a fost inaugurată vineri, 28 noiembrie.
12:10
Zece milioane de lei în trei luni: cetățeni americani, storși de bani printr-o schemă gestionată din R. Moldova # Radio Moldova
Mai mulți cetățeni americani au fost păcăliți să facă plăți în avans pentru autoturisme, camioane, tractoare și utilaje agricole care de fapt nu existau în realitate. Schema de escrocherie era gestionată de patru tineri din Chișinău, cu vârste între 20 și 25 de ani. Suma totală încasată fraudulos, timp de trei luni, de către suspecți se ridică la aproximativ 10 milioane de lei.
11:50
Cezariană fatală la Ștefan Vodă: un medic a fost condamnat la închisoare, fiind găsit vinovat de malpraxis # Radio Moldova
O femeie de 28 de ani din raionul Ștefan Vodă a decedat la scurt timp după o operație de cezariană efectuată la spitalul raional. Medicul obstetrician care a efectuat intervenția chirurgicală în iunie 2022 a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare, cu interdicția de a exercita profesia de medic timp de doi ani. Totuși, executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de probă de un an.
11:50
Echipa națională a României a început în mod superb Campionatul Mondial de handbal feminin, găzduit de Germania și Țările de Jos. În meciul lor de d3ebut în grupa A „tricolorele” au învins reprezentativa Croației cu 33:24.
11:40
„Vedem dinamizarea industriei, a exporturilor de servicii”: autoritățile anticipează o creștere economică de 2-3% în 2026 # Radio Moldova
Proiectul de lege privind rectificarea bugetului de stat pentru anul 2025 prevede mai mulți bani pentru salariile profesorilor, ajutoarele sociale și pentru plata facturilor. Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, a declarat, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1, că diferențele dintre rectificările bugetare din primăvară și cele de final de an se explică prin trecerea de la un focus pe creștere economică și investiții spre asigurarea fondurilor pentru angajamente sociale urgente.
11:40
Chișinăul – fără viceprimari: propunerile nu au întrunit voturile necesare pentru a fi incluse pe ordinea de zi # Radio Moldova
Municipiul Chișinău rămâne fără viceprimari. Tentativa primarului general, Ion Ceban, de a propune repetat candidaturile Olesei Psenițchi și Victor Pruteanu nu a acumulat suficiente voturi pentru includerea acestora pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal din 28 noiembrie.
11:20
Echipa bucureșteană FCSB nu se regăsește în această ediție a Ligii Europei. Campioana României a suferit a patra înfrângere consecutivă în grupă unică # Radio Moldova
De această dată, FCSB a pierdut meciul cu Țrvena Zvezda Blegrad, chiar dacă a evoluat de la mijlocul primei reprize în superioritate numerică. FCSB a pierdut meciul de la Belgrad cu scorul de 0-1. Gazdele au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 27.
11:10
Revista presei internaționale | Pretențiile ruse asupra Donbasului compromit planul american de pace; Parlamentul European critică politica SUA # Radio Moldova
Presa internațională scoate în evidență mesajele transmise de liderii de la Moscova și Kiev privind perspectivele încetării focului în Ucraina. Evoluțiile legate de planul american de pace, poziția Uniunii Europene și dinamica negocierilor diplomatice se numără printre principalele subiecte analizate de publicațiile străine.
11:10
Cezariană fatală la Ștefan Vodă: un medic va sta la închisoare, fiind condamnat pentru malpraxis # Radio Moldova
O femeie de 28 de ani din raionul Ștefan Vodă a declarat la scurt timp după o operație de cezariană efectuată la spitalul raional. Medicul obstetrician care a efectuat intervenția chirurgicală în iunie 2022 a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare, cu interdicția de a exercita profesia de medic timp de doi ani. Totuși, executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de probă de un an.
Acum 12 ore
11:00
Incendiul devastator din Hong Kong: peste 90 de persoane au decedat, peste 270 sunt dispărute # Radio Moldova
Bilanțul incendiului devastator din complexul rezidențial Wang Fuk Court din Hong Kong a urcat la cel puțin 94 de morți, potrivit presei locale care citează serviciile de intervenție. Alte peste 80 de persoane au fost rănite, inclusiv pompieri care au suferit arsuri și intoxicații cu fum.
10:50
Revista presei | Maia Sandu retrage cetățenia a cinci bărbați înrolați în trupele ruse din stânga Nistrului; Parlamentul denunță Acordul cultural cu Federația Rusă # Radio Moldova
Pe primele pagini ale publicațiilor naționale citim că președinta Maia Sandu a retras cetățenia pentru cinci persoane înrolate în Grupul Operativ al Trupelor Ruse. Din presă mai aflăm că după ore de discuții aprinse, deputații găgăuzi au stabilit data alegerilor pentru o nouă componență a Adunării Populare. Instituțiile de presă anunță între timp că podul de la Ungheni ar urma să fie dat în exploatare în septembrie 2026.
10:40
Agenți anticorupție din Ucraina au percheziționat biroul lui Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui Zelenski # Radio Moldova
Autoritățile anticorupție din Ucraina au efectuat percheziții la biroul lui Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, au declarat oficiali vineri, 28 noiembrie, informează Reuters.
10:20
Decizie CSJ: CEC din Găgăuzia reintră în drepturi. Adunarea Populară de la Comrat a desființat ilegal această autoritate # Radio Moldova
Hotărârea Adunării Populare din anul 2023, care a dus la desființarea Comisiei Electorale Centrale (CEC) a Găgăuziei ca organ permanent și activ, a fost anulată. Punctul final în acest proces a fost pus de Curtea Supremă de Justiție (CSJ), prin decizia pronunțată la 27 noiembrie.
10:10
Moldova's tourism sector is experiencing a period of consistent growth, a trend unequivocally confirmed by recent statistics.
10:10
Hotărârea Adunării Populare care a dus la desființarea Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei ca organ permanent și activ a fost anulată. Punctul final în acest proces a fost pus de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia pronunțată la 27 noiembrie.
10:10
Grup de contrabandiști, destructurat: cocaină, zeci de mii de euro și mașini de lux ridicate în urma perchezițiilor # Radio Moldova
Aduceau din Italia piese de schimb pentru automobile de lux, fără să le declare la vamă. Un grup infracțional implicat într-o schemă de contrabandă cu automobile și piese auto, estimată la peste 1.2 milioane de lei a fost destructurat de procurori în colaborare cu Poliția de Frontieră.
09:40
Investigațiile oamenilor legii în cadrul dosarului penal care vizează schema „TUX” continuă. În dimineața zilei de vineri, 28 noiembrie, au loc 20 de percheziții simultan în mai multe localități din R. Moldova la domiciliile unor persoane vizate în anchetă.
09:20
Șapte ani de detenție pentru un bărbat din sudul țării care a abuzat sexual o femeie de 75 de ani # Radio Moldova
O femeie de 75 de ani a fost abuzată sexual de vecinul său, un bărbat de 53 de ani din sudul Republicii Moldova. Pentru fapta comisă, bărbatul a fost condamnat la șapte ani de închisoare.
08:30
Organizatorii de evenimente, invitați să-și anunțe proiectele planificate pentru anul 2026 în agenda cultural-turistică „Pomul Vieții” # Radio Moldova
Turismul din Republica Moldova traversează o perioadă de creștere constantă, iar cifrele o confirmă. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în primele nouă luni ale acestui an, peste 480.000 de persoane au apelat la serviciile agențiilor de turism și tur-operatorilor, cu 6.5% mai mult decât în aceeași perioadă din 2024.
08:30
Tânăra gardistă Sarah Beckstrom a murit la spital după atacul armat de lângă Casa Albă, anunță Donald Trump # Radio Moldova
Soldata Gărzii Naționale a SUA Sarah Beckstrom, rănită în urma atacului armat produs lângă Casa Albă, la Washington, a murit la spital. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump, joi, 27 noiembrie, în timpul unui discurs adresat militarilor. Informația este citată de agenția AFP și DW.
08:00
Creștinii ortodocși de stil vechi au intrat astăzi, 28 noiembrie, în Postul Nașterii Domnului, o perioadă de 40 de zile de pregătire spirituală care se va încheia pe 7 ianuarie, odată cu sărbătoarea Crăciunului. Postul este marcat prin abținerea de la carne, lactate și ouă, iar în zilele de sâmbătă și duminică, până pe 31 decembrie, sunt permise dezlegări la pește, precum și la anumite sărbători religioase importante.
07:20
«Cine e gata să moară pentru Moldova?» Franța reintroduce serviciul militar, deocamdată voluntar # Radio Moldova
Franța a devenit joi, 27 noiembrie, cea mai recentă țară din UE care prezintă planuri de extindere a efectivelor armatei sale. Președintele Emmanuel Macron a anunțat că serviciul militar va fi restabilit - deși pe bază voluntară - la aproape 30 de ani de la sfârșitul recrutării obligatorii. În fața amenințării militare a Rusiei și a incertitudinii cu privire la angajamentul SUA de a-și apăra aliații transatlantici, Europa se grăbește să-și consolideze industria de apărare și capacitatea de desfășurare a trupelor, după ce le-a redus radical de la începutul Războiului Rece încoace.
Acum 24 ore
21:50
„Vedem dinamizarea industriei, a exporturilor de servicii”: autoritățile anticipează o creștere economică de 2 - 3% în 2026 # Radio Moldova
Proiectul de lege privind rectificarea bugetului de stat pentru anul 2025 prevede mai mulți bani pentru salariile profesorilor, ajutoarele sociale și pentru plata facturilor. Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, a declarat, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1, că diferențele dintre rectificările bugetare din primăvară și cele de final de an se explică prin trecerea de la un focus pe creștere economică și investiții spre asigurarea fondurilor pentru angajamente sociale urgente.
21:40
Atacul asupra podului Kerci: opt bărbați, condamnați la închisoare pe viață în Rusia # Radio Moldova
Opt bărbați au fost condamnați la închisoare pe viață în Rusia pentru atacul asupra podului Kerci, fiind acuzați de terorism. Aceștia sunt cetățeni ai Rusiei, Ucrainei, Georgiei și Armeniei și, potrivit anchetatorilor, au fost implicați în transportul mărfii utilizate în atacul terorist în urma căruia a fost distrus podul construit de ruși după anexarea peninsulei Crimeea. Inculpații nu și-au recunoscut vina.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.