Locuitorii din Sălcuța Nouă au acces la apă potabilă de calitate, prin Programul „Satul European”
Moldova1,
17 noiembrie 2025 07:20
Locuitorii din Sălcuța Nouă, raionul Căușeni, au acces la apă potabilă. În localitate a fost construit un apeduct modern care vine să-l înlocuiască pe cel vechi, care se defecta frecvent. Proiectul a fost realizat datorită finanțării obținute de autoritățile locale prin Programul național „Satul European”.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum 10 minute
09:30
Șapte persoane, printre care doi copii, rănite într-un accident la Cubolta, raionul Sângerei # Moldova1
Șapte persoane, inclusiv doi copii de 1 și 4 ani, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs duminică, în jurul orei 17:45, în apropierea satului Cubolta din raionul Sângerei.
Acum 30 minute
09:20
Doi independenți, doi socialiști și câte unul de la PDCM și LOC: Primari noi în șase localități # Moldova1
Locuitorii din șase sate și orașe și-au ales duminică, 16 noiembrie, primarii din primul tur, iar unele – și consiliile locale. Două sate vor avea primari din partea Partidului Socialiștilor (PSRM), alte două localități – independenți, una – primar de la Liga Orașelor și Comunelor (LOC), iar alta – din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM).
09:10
Șase persoane, printre care doi copii, rănite într-un accident la Cubolta, raionul Sângerei # Moldova1
Șase persoane, inclusiv doi copii de 1 și 4 ani, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs duminică seara, în jurul orei 17:45, pe drumul R-13, în apropierea satului Cubolta, raionul Sângerei.
Acum o oră
08:40
SUA ar putea sancționa țările care continuă afacerile cu Rusia. Trump confirmă inițiativa republicanilor # Moldova1
Partidul Republican din Statele Unite elaborează un proiect de lege ce prevede impunerea de sancțiuni împotriva oricărei țări care continuă colaborarea economică cu Rusia în timpul invaziei acesteia în Ucraina. Anunțul a fost făcut duminică, 16 noiembrie, de președintele american Donald Trump, în cadrul unei discuții cu jurnaliștii în Florida, lângă aeronava prezidențială, scrie DW.
Acum 2 ore
08:20
Semafoarele instalate în zona Autogării de Nord, doar de formă. Șoferii, nemulțumiți de ambuteiaje # Moldova1
Semafoarele inteligente instalate la intersecția străzilor Varnița, Ismail și Calea Basarabiei din Chișinău rămân de decor. Acestea au fost instalate și testate la începutul anului, fără alte rezultate vizibile. În special au de suferit șoferii, care pierd timp prețios în ambuteiaje. În același timp, funcționarii Primăriei spun că proiectul de fluidizare a traficului, în valoare de 12 milioane de lei, este implementat conform termenilor prevăzuți în contract.
08:10
Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 13 au fost rănite, printre care patru copii, în urma unui atac cu rachete lansat de armata rusă asupra unui cartier rezidențial din orașul Balaklia, regiunea Harkov.
08:00
Șoferii își echipează mașinile pentru sezonul rece. Anvelopele, mai ieftine decât anul trecut # Moldova1
Anvelopele de iarnă sunt acum mai ieftine cu aproximativ 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. În funcție de model și dimensiune, prețurile pornesc de la câteva sute de lei și pot ajunge până la câteva mii de lei. Ca să nu fie surprinși de prima zăpadă, mulți șoferi s-au grăbit să-și echipeze mașinile pentru sezonul rece, iar atelierele de vulcanizare din Chișinău lucrează la capacitate maximă. Mai în glumă, mai în serios, unii meșteri spun că într-o singură zi obțin profit cât într-o lună de vară.
07:40
Prim-ministrul Alexandru Munteanu efectuează cea de-a doua sa vizită oficială externă la Bruxelles, capitala Europei, în perioada luni-marți, 17-18 noiembrie. Premierul are programate întrevederi cu înalți oficiali ai Uniunii Europene și va ține marți un discurs la forumul intitulat Summitul European de Afaceri.
Acum 4 ore
07:30
Președintele francez Emmanuel Macron îl primește luni 17 noiembrie, la Paris, pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru a „reafirma angajamentul Franței față de Ucraina” și pentru a menține „avântul proiectelor întreprinse în chestiunea garanțiilor de securitate” în cadrul „coaliției voluntarilor” în sprijinul Kievului.
07:20
Locuitorii din Sălcuța Nouă au acces la apă potabilă de calitate, prin Programul „Satul European” # Moldova1
Locuitorii din Sălcuța Nouă, raionul Căușeni, au acces la apă potabilă. În localitate a fost construit un apeduct modern care vine să-l înlocuiască pe cel vechi, care se defecta frecvent. Proiectul a fost realizat datorită finanțării obținute de autoritățile locale prin Programul național „Satul European”.
Acum 12 ore
01:20
Artur Ioniță a dezvăluit după meciul cu Israel că a jucat ultima sa partidă la prima reprezentativă a țării.
00:50
Reacțiile „tricolorilor” după partida cu Israelul: "Cred că până la urmă cartonașul roșu ne-a jucat fiesta." # Moldova1
Fotbaliștii echipei naționale, dar și selecționerul Lilian Popescu, au recunoscut că a fost dificil să joci în inferioritate numerică încă din prima repriză.
16 noiembrie 2025
23:50
Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova a suferit a șaptea înfrângere în preliminariile Campionatului Mondial din anul 2026 # Moldova1
Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova a încheiat cu o înfrângere grupa I a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026. Într-o partidă disputată pe stadionul Zimbru din capitală, „tricolorii” au pierdut cu scorul 1:4 în fața Israelului. Discipolii lui Lilin Popescu au rămas în inferioritate numerică în minutul 18. Sergiu Perciun a fost eliminat de arbitrul olandez Allard Lindhout pentru un fault în postura de ultim apărător asupra lui Eliel Peretz, iar în consecință a fost acodată lovitură de la 11 metri. Deși portarul Emil Tîmbur a ghicit colțul, Dor Turgeman a deschis scorul.
23:40
LIVE TEXT. Israel - Republica Moldova, meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Israelul a câștigat meciul cu 4-1 # Moldova1
Echipa națională a Republicii Moldova întâlnește selecționata Israelului într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale. Partida se joacă pe stadionul Zimbru din Chișinău și este transmisă în direct și doar la Moldova 1. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestui meci.
23:30
LIVE TEXT. Israel - Republica Moldova, meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. După 80 de minute, Israelul conduce cu 2-1 # Moldova1
Echipa națională a Republicii Moldova întâlnește selecționata Israelului într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale. Partida se joacă pe stadionul Zimbru din Chișinău și este transmisă în direct și doar la Moldova 1. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestui meci.
23:20
LIVE TEXT. Israel - Republica Moldova, meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. După 65 de minute, Israelul conduce cu 2-1 # Moldova1
Echipa națională a Republicii Moldova întâlnește selecționata Israelului într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale. Partida se joacă pe stadionul Zimbru din Chișinău și este transmisă în direct și doar la Moldova 1. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestui meci.
23:10
LIVE TEXT. Israel - Republica Moldova, meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. După 60 de minute, scorul este 1-1 # Moldova1
Echipa națională a Republicii Moldova întâlnește selecționata Israelului într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale. Partida se joacă pe stadionul Zimbru din Chișinău și este transmisă în direct și doar la Moldova 1. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestui meci.
23:10
Duminică, 16 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din șase localități din țară au fost așteptați la urnele de vot pentru a-și alege primarii, iar în unele localități și o nouă componență a consiliului local. Alegeri locale au fost desfășurate în satul Ustia, raionul Glodeni, comuna Natalievca, raionul Fălești, comuna Cremenciug, raionul Soroca, satul Bașcalia, raionul Basarabeasca, comuna Călinești, raionul Fălești și orașul Leova, raionul Leova.
22:40
LIVE TEXT. Israel - Republica Moldova, meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Scorul la pauză este 1-1 # Moldova1
Echipa națională a Republicii Moldova întâlnește selecționata Israelului într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale. Partida se joacă pe stadionul Zimbru din Chișinău și este transmisă în direct și doar la Moldova 1. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestui meci.
22:30
LIVE TEXT. Israel - Republica Moldova, meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Scorul este 1-1 # Moldova1
Echipa națională a Republicii Moldova întâlnește selecționata Israelului într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale. Partida se joacă pe stadionul Zimbru din Chișinău și este transmisă în direct și doar la Moldova 1. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestui meci.
21:50
Alegeri locale noi în șase localități. Peste 39% dintre alegători au votat până la închiderea secțiilor de votare # Moldova1
Duminică, 16 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din șase localități din țară sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și alege primarii, iar în unele localități și o nouă componență a consiliului local. Alegeri locale au loc în satul Ustia, raionul Glodeni, comuna Natalievca, raionul Fălești, comuna Cremenciug, raionul Soroca, satul Bașcalia, raionul Basarabeasca, comuna Călinești, raionul Fălești și orașul Leova, raionul Leova.
21:40

21:10
Preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din anul 2026: Portugalia s-a calificat la turneul final, Ucraina va juca la baraj # Moldova1
Echipa națională de fotbal a Portugaliei s-a calificat la Cupa Mondială din anul 2026, turneu final ce se va disputa în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. În ultima partidă din grupa F, echipa condusă de spaniolul Roberto Martínez a surclasat cu 9:1 pe teren propriu selecționata Armeniei. Lusitanii au dat recital pe Estádio do Dragão din orașul Porto, iar Bruno Fernandes João Neves au marcat câte trei goluri fiecare.
21:00
LIVE TEXT. Israel - Republica Moldova, meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2026 # Moldova1
Echipa națională a Republicii Moldova întâlnește selecționata Israelului într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale. Partida se va juca pe stadionul Zimbru din Chișinău și va fi transmisă în direct și doar la Moldova 1, cu începere de la ora 21 și 45 de minute. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestui meci.
Acum 24 ore
20:30
Doi frați din satul Cuizăuca, raionul Rezina gestionează o fermă modernă, dotată cu utilaje care eficientizează munca. Antreprenorii au preluat practici europene și au adus la Cuizăuca o rasă germană de vite. Producția zilnică de lapte depășește o tonă.
20:20
Expoziție-târg cu păsări și animale mici, găzduită de Cetatea Soroca. Porumbeii - vedetele zilei # Moldova1
Porumbei, canari și alte păsări exotice au fost adevăratele vedete ale expoziției de la Cetatea Soroca. Copiii și adulții s-au oprit să le admire și, unii chiar, să achiziționeze exemplare rare. Crescătorii de păsări și animale mărturisesc că profesia lor nu le aduce venituri mari, ci le oferă, în schimb, satisfacție.
19:50

19:40
O expoziție-târg cu păsări exotice, găzduită de Cetatea Soroca. Porumbeii - vedetele expoziției # Moldova1
Porumbei, canari și alte păsări exotice au fost adevăratele vedete ale expoziției de la Cetatea Soroca. Copiii și adulții s-au oprit să le admire și, unii chiar, să achiziționeze exemplare rare. Crescătorii de păsări și animale mărturisesc că profesia lor nu le aduce venituri mari, ci le oferă, în schimb, satisfacție.
19:00
Primul Congres Național de Pneumologie la Chișinău: „Vom depista mai eficient patologiile cronice” # Moldova1
La Chișinău s-a desfășurat primul Congres Național de Pneumologie, un eveniment de referință pentru comunitatea medicală din Republica Moldova. Specialiști din țară și din România au discutat despre metodele de prevenire și tratament eficient al bolilor respiratorii, considerate o cauză majoră de mortalitate la nivel global.
18:50
The "Writers Without Borders" project recently focused on the journalistic career of Romania’s national poet, Mihai Eminescu.
18:30
Duminică, 16 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din șase localități din țară sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și alege primarii, iar în unele localități și o nouă componență a consiliului local. Alegeri locale au loc în satul Ustia, raionul Glodeni, comuna Natalievca, raionul Fălești, comuna Cremenciug, raionul Soroca, satul Bașcalia, raionul Basarabeasca, comuna Călinești, raionul Fălești și orașul Leova, raionul Leova.
17:50
Profesorul român, Ioan Milică, despre activitatea de ziarist a lui Eminescu: „Să privim textele în contextul istoric și cultural” # Moldova1
Proiectul cultural „Scriitori fără frontiere” a adus în prim-plan activitatea de ziarist a marelui poet Mihai Eminescu. La Muzeul Național al Literaturii Române au avut loc discuții despre impactul editorialelor semnate de Eminescu. Invitat special al evenimentului a fost Ioan Milică, director general al Bibliotecii Centrale Universitare din Iași și autorul volumului „Fabrica de fraze: Eminescu în lumea presei”.
17:40
VOX // Alegătorii susțin că au votat pentru un viitor mai bun în localitatea lor: „Satul să fie frumos, nu părăsit” # Moldova1
În șase localități din Republica Moldova se desfășoară duminică, 16 noiembrie, alegeri locale noi. Cetățenii care au mers la urne pentru a-și alege primarii și, în unele cazuri, consilierii locali, susțin că au votat pentru o viață mai bună în satul lor.
17:00
Profesorul român, Ioan Milică, despre activitatea de ziarist a lui Eminescu: „Să privim textele în contextul lor istoric și cultural” # Moldova1
Proiectul cultural „Scriitori fără frontiere” a adus în prim-plan activitatea de ziarist a marelui poet Mihai Eminescu. La Muzeul Național al Literaturii Române au avut loc discuții despre impactul editorialelor semnate de Eminescu. Invitat special al evenimentului a fost Ioan Milică, director general al Bibliotecii Centrale Universitare din Iași și autorul volumului „Fabrica de fraze: Eminescu în lumea presei”.
15:50
Comisia Europeană ia în considerare propunerea unei taxe pentru alimentele ultra-procesate cu conținuturi ridicate de grăsime, zahăr sau sare, potrivit unui proiect de document consultat duminică de dpa.
15:30
Alegeri locale noi în șase localități. Aproximativ 30% din numărul celor incluși pe listele electorale au votat # Moldova1
Duminică, 16 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din șase localități din țară sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și alege primarii, iar în unele localități și o nouă componență a consiliului local. Alegeri locale au loc în satul Ustia, raionul Glodeni, comuna Natalievca, raionul Fălești, comuna Cremenciug, raionul Soroca, satul Bașcalia, raionul Basarabeasca, comuna Călinești, raionul Fălești și orașul Leova, raionul Leova.
15:20
În R. Moldova, 93 la sută din medicamente au provenit din exterior, iar 7% sunt autohtone # Moldova1
În Republica Moldova, peste 90 la sută din medicamente sunt de import și doar 7% sunt autohtone, potrivit unui raport al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) din ultimele nouă luni ale acestui an. Principalele surse de import sunt țările din Uniunea Europeană (UE), printre care și Turcia, recunoscută pentru o industrie farmaceutică dezvoltată.
15:20
Alegeri locale noi în șase localități. 29.54% din numărul celor incluși pe listele electorale au votat # Moldova1
Duminică, 16 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din șase localități din țară sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și alege primarii, iar în unele localități și o nouă componență a consiliului local. Alegeri locale au loc în satul Ustia, raionul Glodeni, comuna Natalievca, raionul Fălești, comuna Cremenciug, raionul Soroca, satul Bașcalia, raionul Basarabeasca, comuna Călinești, raionul Fălești și orașul Leova, raionul Leova.
13:40
Rusia se confruntă cu o criză bugetară în toată regula, spun analiștii economici. La începutul lunii octombrie, Guvernul rus a publicat proiectul complet al bugetului federal pentru perioada 2026-2028 și a prezentat prioritățile politice cheie ale președintelui Vladimir Putin pentru următorii ani. În raportul său pentru grupul de reflecție Free Russia Foundation, distribuit către Kyiv Independent, politicianul rus de opoziție, Vladimir Milov, a afirmat că situația bugetară a Rusiei este departe de a fi „normală”.
12:30
Alegeri locale noi în șase localități. Peste 4.300 de persoane au votat până la ora 12:00 # Moldova1
Duminică, 16 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din șase localități din țară sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și alege primarii, iar în unele localități și o nouă componență a consiliului local. Alegeri locale au loc în satul Ustia, raionul Glodeni, comuna Natalievca, raionul Fălești, comuna Cremenciug, raionul Soroca, satul Bașcalia, raionul Basarabeasca, comuna Călinești, raionul Fălești și orașul Leova, raionul Leova.
12:20
Duminică, 16 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din șase localități din țară sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și alege primarii, iar în unele localități și o nouă componență a consiliului local. La cele 21 de secții de votare sunt așteptați peste 22 de mii de alegători. Alegeri locale noi sunt organizate în satul Ustia, raionul Glodeni, comuna Natalievca, raionul Fălești, comuna Cremenciug, raionul Soroca, satul Bașcalia, raionul Basarabeasca, comuna Călinești, raionul Fălești și orașul Leova, raionul Leova.
12:10
Cereri în creștere pentru compensațiile la încălzire: vârstnicii primesc sprijin direct acasă # Moldova1
În prag de iarnă, compensațiile pentru încălzire rămân un sprijin esențial pentru persoanele cu venituri mici. Pentru ca ajutorul să ajungă la toți cei care au nevoie, asistenții sociali merg din poartă în poartă la beneficiarii care se deplasează cu dificultate și îi ajută să completeze formularele necesare.
11:40
Există semnale care arată că gazul se va ieftini, potrivit ministrului Energiei, Dorin Junghietu. El a menționat că furnizorii de gaze naturale urmează să prezinte în decembrie calculele Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru a stabili care sunt devierile de prețuri, care urmează să fie incluse în tarif.
11:10
Treisprezece persoane au fost rănite, două dintre ele sunt în stare critică, după ce o mașină a intrat în mulțime la o cursă de mașini în orașul Walcha, Australia. Autovehiculul a trecut printr-un gard și a lovit tribuna, a anunțat poliția, citată de BBC.
10:50
O nouă seară plină de fotbal la Moldova 1! Meciul Israel - Republica Moldova, în direct la postul național de televiziune, astăzi, de la 21:45 # Moldova1
Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova va juca ulimul meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2026 cu Israelul. Meciul urma să se desfășoară în Ungaria la Debrețen, însă israilienii au ales să joace această partidă la Chișinău. Din cauza conflictului militar din Israel, adversara Republicii Moldova nu își poate disputa meciurile pe teren propriu.
10:00
Cel puțin 120 de persoane, dintre care 100 sunt ofițeri de poliție, au fost rănite în ciocnirile din timpul protestelor anti-guvernamentale din Mexico City, a informat poliția, citată de BBC. Mii de demonstranți au mărșăluit sâmbătă seara, 15 noiembrie, în capitala mexicană pentru a protesta împotriva crimelor violente și a guvernului președintei Claudia Sheinbaum.
10:00
Apelul care poate salva. Zilnic, la Serviciul 112 sunt zeci de apeluri de la femeile agresate # Moldova1
Un simplu apel poate face diferența dintre viață și moarte. În fiecare zi, la Serviciul 112 sunt înregistrate zeci de apeluri din partea femeilor agresate, însă multe victime încă ezită să ceară ajutor, de teamă sau rușine. În spatele acestor cifre se ascund povești de suferință, precum și exemple de curaj.
09:50
Ucraina și Grecia au convenit asupra unei noi rute pentru aprovizionarea cu gaz, alături de alte acorduri privind finanțarea importurilor de gaz, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, pe 16 noiembrie.
Ieri
09:30
Cel puțin 120 de persoane, dintre care 100 sunt ofițeri de poliție, au fost rănite în ciocnirile din timpul protestelor anti-guvernamentale din Mexico City, a informat poliția, citată de BBC. Mii de demonstranți au mărșăluit sâmbătă seara, 15 noiembrie, în capitala mexicană pentru a protesta împotriva crimelor violente și a guvernului președintei Claudia Sheinbaum.
09:10
În satul Puhăceni din raionul Anenii Noi, un sistem modern de irigare acoperă aproape 950 de hectare și este unul dintre cele mai performante din Republica Moldova. Investițiile și colaborarea dintre autorități și agricultori au adus rezultate vizibile. Fermierii se bucură de roadă bună chiar și în anii secetoși.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.