Tiraspolul reduce drastic veniturile pentru a face față crizei economice

Veridica.md, 28 octombrie 2025 13:30

Administrația separatistă de la Tiraspol continuă să întreprindă măsuri pentru a depăși criza economică cu care se confruntă regiunea: taie considerabil din venituri, obligă băncile să transfere bani în bugetul local și oferă privilegii investitorilor, în pofida neîndeplinirii angajamentelor asumate anterior.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Veridica.md

Acum 4 ore
16:30
Premierul desemnat Alexandru Munteanu va fi audiat vineri în Parlament. Programul prevede finalizarea negocierilor cu Uniunea Europeană până în anul 2028, pregătind Republica Moldova pentru aderare.
Acum 6 ore
15:00
14:30
El a condus guvernul de la Bucureşti între 15 iunie 2023 şi 5 mai 2025, când a demisionat după ce candidatul pe care l-a susţinut la alegerile prezidenţiale, fostul lider PNL Crin Antonescu, a fost eliminat din primul tur de scrutin.
14:10
„Scopul Uniunii Europene este să transforme Republica Moldova în colonie. Cu cât Republica Moldova este mai săracă, cu cât cetățenii săi trăiesc mai greu, cu atât mai ușor le va fi să destrame țara. Poporul nostru va fi folosit ca forță de muncă sau carne de tun, iar teritoriul țării noastre va fi folosit drept paravan pentru interesele militare europene”, a declarat reprezentanta așa-zisului bloc „Victorie-Pobeda”, Marina Tauber.
13:30
Administrația separatistă de la Tiraspol continuă să întreprindă măsuri pentru a depăși criza economică cu care se confruntă regiunea: taie considerabil din venituri, obligă băncile să transfere bani în bugetul local și oferă privilegii investitorilor, în pofida neîndeplinirii angajamentelor asumate anterior.
Acum 8 ore
12:20
Decizia a fost luată în luna februarie, după ce mai multe drone rusești, inclusiv cu încărcătură explozibilă au căzut pe teritoriul R. Moldova.
12:10
Kîrgîzstanul, un aliat al Rusiei și apropiat de China comunistă, a fost mult timp considerat cea mai democratică dintre fostele republici sovietice din Asia Centrală, o regiune dominată de regimuri autoritare.
11:50
UE acționează obsesiv împotriva Federației Ruse, sacrificând economia europeană și blocând orice inițiativă de pace în Ucraina, potrivit propagandei pro-Kremlin.
11:40
11:10
Anunțul a fost făcut de ministrul în exercițiu al Energiei, Dorin Junghietu, la București, la reuniunea ministerială a Grupului de conectivitate energetică în Europa Centrală și de Sud-Est.
11:10
Următorul mandat al Legislativului și al viitorului Guvern poate face istorie și poartă cea mai mare responsabilitate de leadership politic de până acum. Republica Moldova are o șansă unică pe care nu o mai poate rata, așa cum s-a întâmplat spre finalul anilor ’90, începuturile anilor 2000, atunci când avea șansă să fie în același tren spre Europa împreună cu țările baltice. Cu toate acestea, există și o serie de probleme pe care ne propunem să le analizăm cu atenție.
Acum 12 ore
11:00
Experta în domeniul politicilor sociale, Natalia Plugaru, propusă pentru funcția de ministră a Muncii și Protecției Sociale, iar secretarul de stat Gheorghe Hajder, la funcția de ministru al Mediului.
09:40
Premierul desemnat a avut mai multe consultări cu societatea civilă privind programul de guvernare. Alexandru Munteanu va fi audiat vineri în Parlament.
09:10
Ucraina amenință că va extinde atacurile cu rachete și drone asupra mai multor regiuni din Rusia.
Ieri
18:50
17:50
Parlamentul se va întruni în ședință joi și vineri.
17:30
Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar penal privind pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă pe teritoriul R. Moldova, prin instruiri în Serbia.
15:40
În micul stat adriatic, cu aproximativ 620.000 de locuitori, sunt 100.000 de străini, înregistrați permanent sau temporar.
15:10
Rușii s-ar fi infiltrat și în orașul Pokrovsk.
13:50
12:00
Chișinăul ar putea ajuta Kievul să-și continue împreună parcursul european. De această părere este expertul Iulian Groza, director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, care a relatat în cadrul unui interviu pentru Veridica despre perspectivele Chișinăului în cadrul negocierilor de aderare care ar urma să dureze până la începutul anului 2028.
11:50
El a rămas la București de de ziua Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul orașului și al întregii Muntenii.
11:00
Prejudiciul adus bugetului comunitar a fost estimat la aproape 20 de milioane de euro.
10:50
Autoritățile desfășoară percheziții în nordul R. Moldova într-o cauză penală privind pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă.
10:20
Diplomatul Valeriu Chiveri, economiștii Andrian Gavriliță și Eugen Osmochescu, propuși pentru noua echipă guvernamentală.
09:30
09:20
09:00
Cel puțin trei clustere de negociere cu UE – „Valori fundamentale”, „Piața internă” și „Relații externe” – sunt pregătite pentru a fi deschise, afirmă ambasadoarea UE, Iwona Piórko, într-un interviu pentru IPN.
Mai mult de 2 zile în urmă
14:50
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat duminică, 26 octombrie, la București, la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale.
14:40
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, Vladislav Cojuhari, urmează să ocupe funcția de ministru al justiției în viitorul Guvern condus de Alexandru Munteanu, potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă.
14:10
Peste 60% dintre respondenţi sunt nemulţumiţi și de modul în care arată orașul, și de activitatea Guvernului de coaliție PSD-PNL-USR-UDMR.
12:20
12:10
25 octombrie 2025
14:50
14:20
13:50
Avocații victimelor afirmă că hotărârea Curții constituie o incriminare directă a Rusiei pentru actele administraţiei de facto de la Tiraspol, o entitate ilegală instituită şi menţinută artificial, prin susţinerea Moscovei.
06:40
Cel puţin opt oameni au fost răniţi, trei dintre aceştia fiind spitalizaţi.
24 octombrie 2025
20:00
Zaiafet și Geminschi au aflat că Ștefan cel Mare a cucerit Suedia, paracetamolul ne face autiști iar Oculta Mondială ne manipulează prin frecvența muzicii.
20:00
Istoricul, jurnalistul și disidentul politic polonez Adam Michnik, unul din cei mai importanți opozanți ai regimurilor comuniste din Europa de Est, a purtat, la Templul Israelit din Tulcea, un dialog cu jurnalistul Marian Voicu, publisherul Veridica. Înaintea dezbaterii, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a acordat cheia orașulu fostului deținut politic și membru fondator al mișcării Solidaritatea, acesta fiind primul eveniment de acest fel din ultimii aproape șase ani organizat de autor...
15:10
Șalaru a reiterat acuzațiile potrivit cărora Simion ar reprezenta „un pericol la adresa siguranței și securității” României, R. Moldova și Ucrainei
14:30
Media occidentale precizează că nu pot confirma în mod independent acest anunț.
13:50
În 1944, la această dată, a fost eliberat orașul Carei, ultima localitate româneasca aflată sub ocupaţia trupelor maghiare şi germane.
13:30
Universitatea Craiova a terminat la egalitate, 1-1, cu armenii de la FC Noah.
13:20
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nu știe ce să facă după sancțiunile aplicate de SUA companiei Lukoil, din cauza rolului acesteia pe piața produselor petroliere din Republica Moldova. Decizie istorică a unei instanțe judecătorești în cazul activității de contrabandă a companiei oligarhului transnistrean Victor Gușan. Alexandru Munteanu se pregătește să preia funcția de premier a Republicii Moldova. Acestea sunt subiectele care au marcat săptămâna curentă.
12:10
Liderii UE au lăudat Republica Moldova pentru reziliență democratică și au reafirmat sprijinul pentru aderare.
11:30
Prmeierul desemnat rmează să prezinte Parlamentului programul de guvernare și lista membrilor cabinetului.
11:00
„Ascultarea de străini”, expresie care răsună astăzi în discursurile unor așa-ziși „suveraniști”, a fost parte esențială a extremiștilor de dreapta după Primul Război Mondial, inclusiv al liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu.
09:50
Ședeam întins pe divan într-o seară, nu demult, înfofolit în toate bulendrele pe care le-am găsit prin casă, cu două perechi de pantaloni pe mine, și două perechi de colțuni de lână. Și totuna dârdâiam de frig.
09:20
Unul dintre primele evenimente la care am participat la cea de-a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Frankfurt, cel mai mare astfel de eveniment din lume, a ținut de cenzura cărților pentru copii.
23 octombrie 2025
21:40
Ministrul Energiei a prezentat rezultatele obținute în cadrul Guvernului condus de Dorin Recean, subliniind că anul 2025 marchează un moment de cotitură în procesul de transformare energetică.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.