În discursul său de la inaugurarea mandatului prezidențial, Karol Nawroki spune „nu” imigrației ilegale și aderării la euro
SafeNews,
6 august 2025 15:10
Karol Nawrocki a depus miercuri jurământul în funcția de președinte al Poloniei, folosind discursul său inaugural pentru a transmite un mesaj ferm cu privire la imigrație, Uniunea Europeană și reforma judiciară. Liderul național-conservator a declarat că se va opune „imigrației ilegale” și potențialei adoptări a monedei euro de către Polonia. „Nu imigrației ilegale, nu euro”, a […] Articolul În discursul său de la inaugurarea mandatului prezidențial, Karol Nawroki spune „nu” imigrației ilegale și aderării la euro apare prima dată în SafeNews.
• • •
Alte ştiri de SafeNews
Acum 6 ore
20:10
Afișele în care apare președinta Maia Sandu, anunțând un presupus pelerinaj organizat de Mitropolia Basarabiei, folosesc în mod abuziv imaginea șefei statului. Acestea nu au nicio legătură nici cu Președinția, nici cu Mitropolia Basarabiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov. Potrivit lui Zaharov, afișele apărute pe străzile Chișinăului, care utilizează în mod […] Articolul Igor Zaharov: Afișele cu Maia Sandu și Mitropolia Basarabiei, falsuri apare prima dată în SafeNews.
19:10
Formațiunea Moldova Mare atrage atenția asupra provocărilor legate de identitatea națională # SafeNews
Partidul Moldova Mare avertizează, într-un comunicat publicat astăzi, asupra fenomenului de „identitate zdruncinată” aplicat, în opinia formațiunii, întregii societăți din Republica Moldova. Conceptul, preluat din psihologie, descrie o stare în care o persoană își pierde integritatea și sentimentul de sine, devenind vulnerabilă la manipulări și promisiuni de soluții rapide. „Această stare este cel mai frecvent […] Articolul Formațiunea Moldova Mare atrage atenția asupra provocărilor legate de identitatea națională apare prima dată în SafeNews.
Acum 8 ore
17:30
Trei adolescenţi care voiau să comită un atac armat într-o şcoală, la Kolding, în Jutland, în sudul Danemarcei, au fost arestaţi, evitându-se astfel o dramă. ”Vineri, la 1 august, poliţia din sud-estul Jutland a primit o plângere cu privire la planificarea unui atac armat într-o şcoală, Sct. Michaels, la Kolding (sud)”, anunţă într-un comunicat poliţia […] Articolul Atac armat la o școală, oprit la timp în Danemarca: 3 tineri, arestați apare prima dată în SafeNews.
17:20
Parlamentare 2025 // A fost înregistrat blocul electoral „Împreună” pentru participarea în alegeri # SafeNews
Astăzi, 8 august, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat blocul electoral „Împreună” pentru participarea în alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Tot în cadrul ședinței de astăzi, CEC a înregistrat și simbolul electoral al blocului. Menționăm, că Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ” este constituit din: Partidul Politic „Partidul Schimbării” și Partidul Politic Partidul Verde Ecologist. De asemenea, […] Articolul Parlamentare 2025 // A fost înregistrat blocul electoral „Împreună” pentru participarea în alegeri apare prima dată în SafeNews.
17:20
Corupere electorală: Cele două persoane reținute în urma perchezițiilor de ieri, plasate în arest # SafeNews
Cele două persoane reținute ieri în cadrul unei anchete extinse privind coruperea electorală au primit mandate de arest pentru 30 de zile, anunță Poliția Republicii Moldova. Acestea dețin deja statutul de inculpat într-un dosar penal examinant faptele de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani, aflat pe rol la Judecătoria Soroca. […] Articolul Corupere electorală: Cele două persoane reținute în urma perchezițiilor de ieri, plasate în arest apare prima dată în SafeNews.
16:40
Mihai Popșoi: Aderarea R. Moldova și a Ucrainei la UE va contribui substanțial la construirea unei Europe unite, pașnice și sigure # SafeNews
Ministerul de Externe vine cu detalii privind trilaterala R. Moldova – România – Ucraina care s-a desfășurat astăzi la Cernăuți. Potrivit unui comunicat al MAE,discuțiile s-au axat pe cooperarea economică, integrarea europeană, securitatea energetică, modernizarea punctelor de trecere a frontierei, combaterea dezinformării și a amenințărilor hibride, precum și situația de securitate din regiune. Șefii diplomațiilor […] Articolul Mihai Popșoi: Aderarea R. Moldova și a Ucrainei la UE va contribui substanțial la construirea unei Europe unite, pașnice și sigure apare prima dată în SafeNews.
16:30
Administratorul interimar al „Aeroportului Internaţional Chişinău”, Sergiu Spoială a câştigat concursul pentru funcţia de director al aerogării # SafeNews
Actualul administrator interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, Sergiu Spoială, a câștigat concursul pentru funcția de director al aerogării. Anunțul a fost făcut vineri, 8 august, de către Agenția Proprietăți Publice. Interviul final s-a desfășurat în aceeași zi, în fața Consiliului de administrație al Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”. Candidații au prezentat viziunea lor privind dezvoltarea activității […] Articolul Administratorul interimar al „Aeroportului Internaţional Chişinău”, Sergiu Spoială a câştigat concursul pentru funcţia de director al aerogării apare prima dată în SafeNews.
Acum 12 ore
13:50
VIDEO // Boris Volosatîi: “AUR din Republica Moldova nu este un partid subordonat sau o filială județeană” # SafeNews
Liderul AUR din Republica Moldova, Boris Volosatîi, reacționează public la speculațiile vehiculate în spațiul mediatic și pe rețelele sociale privind statutul formațiunii pe care o conduce. „Declar cu toată responsabilitatea că partidul AUR din Republica Moldova nu este un partid subordonat sau o filială județeană a partidului AUR din România. Partidul AUR din Republica Moldova […] Articolul VIDEO // Boris Volosatîi: “AUR din Republica Moldova nu este un partid subordonat sau o filială județeană” apare prima dată în SafeNews.
12:30
Accident rutier grav pe strada Liviu Deleanu din sectorul Buiucani din municipiul Chișinău, cu implicarea unui automobil şi a unei motociclete. Totul s-a întâmplat acum o orǎ. Potrivit Poliției, un bărbat de 41 ani, la volanul unui Ford, nu s-ar fi asigurat în timp ce efectua manevra de întoarcere, moment în care a intrat în […] Articolul Motociclist de 33 de ani, decedat într-un accident rutier în Capitală apare prima dată în SafeNews.
12:00
Oamenii și companiile din Rusia au început să apeleze la un serviciu de comunicare care a devenit aproape irelevant odată cu avansarea tehnologiei. Totul este pus pe seama întreruperilor regulate ale internetului mobil de către autorități, care încearcă să se protejeze de dronele ucrainene, relatează publicația independentă rusă The Moscow Times. Reprezentanții operatorilor de telecomunicații spun […] Articolul O tehnologie „aproape uitată” reînvie în Rusia după tăierea internetului mobil apare prima dată în SafeNews.
11:50
Gazprom se victimizează după ce a fost scos din joc în R. Moldova. Reacția isterică a concernului rus după ce Moldovagaz a rămas fără licență # SafeNews
Concernul rus „Gazprom” a venit cu o reacție după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a retras companiei SA „Moldovagaz” licența pentru furnizarea gazelor naturale. Într-un comunicat de presă, compania rusă menționează că „își va apăra drepturile și interesele sale legitime prin toate mijloacele disponibile”. Gazprom susține că, în calitate de cel mai mare […] Articolul Gazprom se victimizează după ce a fost scos din joc în R. Moldova. Reacția isterică a concernului rus după ce Moldovagaz a rămas fără licență apare prima dată în SafeNews.
11:50
A vrut să fugă de război cu o parapantă: Ucrainean reținut în timp ce încerca să ajungă ilegal în Moldova # SafeNews
Un bărbat de 48 de ani din regiunea Hmelnițki, Ucraina, a fost reținut de grănicerii ucraineni după ce a încercat să treacă ilegal frontiera spre Republica Moldova folosind o parapantă, pe care a achiziționat-o de pe internet. Potrivit Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, acesta a plătit 500 de euro pentru aparatul de zbor și a […] Articolul A vrut să fugă de război cu o parapantă: Ucrainean reținut în timp ce încerca să ajungă ilegal în Moldova apare prima dată în SafeNews.
Acum 24 ore
10:50
Exporturile de porumb ale Republicii Moldova au înregistrat o scădere dramatică în sezonul 2024/2025, confirmând o tendință negativă ce se accentuează de patru ani consecutiv, arată o analiză realizată de economistul Iurie Rija, scrie bani.md. Între iulie 2024 și iunie 2025, Moldova a exportat doar 180,7 mii tone de porumb – cu 64,7% mai puțin […] Articolul Exporturile de porumb, în picaj: scădere de peste 64% într-un singur sezon apare prima dată în SafeNews.
10:40
Trump anunță semnarea unui acord de pace la Washington între Armenia și Azerbaidjan. „Acest lucru se întâmplă datorită mie” # SafeNews
Liderii Armeniei şi Azerbaidjanului vor semna vineri la Washington un acord de pace „istoric”, mediat de Statele Unite. Asta pentru a pune capăt conflictului teritorial de zeci de ani dintre cele două foste republici sovietice, a declarat joi preşedintele american Donald Trump, relatează Digi24.ro cu referire la AFP și Agerpres. „Mulţi lideri au încercat să pună capăt […] Articolul Trump anunță semnarea unui acord de pace la Washington între Armenia și Azerbaidjan. „Acest lucru se întâmplă datorită mie” apare prima dată în SafeNews.
10:20
FOTO // Marian Lupu, în dialog cu legumicultori și muncitori din Soroca, afectați de legea care limitează plățile în numerar # SafeNews
Lipsa forței de muncă și legea care limitează plățile în numerar sunt principalele dificultăți semnalate de legumicultorii și muncitorii sezonieri din raionul Soroca. Despre aceste probleme a discutat liderul Partidului „Respect Moldova”, Marian Lupu, în cadrul unei vizite desfășurate joi, alături de președintele Organizației Teritoriale Soroca, Victor Său, și vicepreședintele formațiunii, Radu Burduja. Fermierii care cultivă castraveți spun […] Articolul FOTO // Marian Lupu, în dialog cu legumicultori și muncitori din Soroca, afectați de legea care limitează plățile în numerar apare prima dată în SafeNews.
10:10
Cabinetul de securitate al Israelului aprobă ocuparea orașului Gaza. Opoziția califică decizia drept „un dezastru” # SafeNews
Cabinetul politic și de securitate al Israelului a aprobat vineri dimineața un plan pentru preluarea controlului asupra orașului Gaza, în contextul în care țara își extinde operațiunile militare, în ciuda criticilor tot mai intense din țară și din străinătate cu privire la războiul devastator care durează de aproape doi ani, relatează Reuters. „IDF se va […] Articolul Cabinetul de securitate al Israelului aprobă ocuparea orașului Gaza. Opoziția califică decizia drept „un dezastru” apare prima dată în SafeNews.
09:50
Ofițerii INI și cei ai subdiviziunilor teritoriale, în comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul polițiștilor din BPDS „Fulger” la 7 august, au efectuat 78 de percheziții în mai multe localități ale țării. Acțiunile s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale inițiate pe faptele de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani. […] Articolul VIDEO // Două persoane reținute în dosarul finanțării ilegale a partidelor politice apare prima dată în SafeNews.
09:30
Sub coordonarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat investighează o schemă amplă de evaziune fiscală și spălare de bani, având în vizor un bărbat din municipiul Chișinău. Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi desfășurat, în perioada 2020–2025, activități economice nedeclarate, prejudiciind astfel bugetul de […] Articolul VIDEO // Un chișinăuian, anchetat pentru evaziune fiscală de peste 10 milioane lei apare prima dată în SafeNews.
09:30
O insulă populară printre moldoveni din Grecia limitează accesul în mai multe zone din cauza incendiilor # SafeNews
Autoritățile elene au închis temporar accesul în zonele forestiere de pe insula Thasos, foarte populară în rândul turiștilor din Moldova și România. O insulă populară printre moldoveni din Grecia limitează accesul în mai multe zone din cauza incendiilor. Restricțiile au fost impuse începând cu 8 august din cauza riscului crescut de incendii de vegetație, transmite libertatea.ro. […] Articolul O insulă populară printre moldoveni din Grecia limitează accesul în mai multe zone din cauza incendiilor apare prima dată în SafeNews.
08:50
Legea europeană privind libertatea mass-media (The European Media Freedom Act, EMFA), ce consacră principiul informării ca bun public și protejează și promovează libertatea, independența și pluralismul presei în cadrul pieței interne, intră deplin în vigoare vineri, 8 august, și statele membre trebuie să o aplice. „Ziua de 8 august 2025 marchează intrarea în vigoare a […] Articolul Statele din UE trebuie să aplice de vineri Legea europeană privind libertatea mass-media apare prima dată în SafeNews.
08:20
Persoanele de încredere ale lui Zelenski, suspectate de corupție: Drone în schimbul unei mite # SafeNews
Primul dosar penal răsunător după restabilirea independenței organelor anticorupție NABU și SAPO a lovit în persoane de încredere ale președintelui Ucrainei, acuzate de luare de mită pentru livrările către militari de drone și sisteme de război electronic (REB). Persoanele de încredere ale lui Zelenski, suspectate de corupție: Drone în schimbul unei mite. Au fost necesare […] Articolul Persoanele de încredere ale lui Zelenski, suspectate de corupție: Drone în schimbul unei mite apare prima dată în SafeNews.
08:10
O nouă ofensivă a administraţiei Trump împotriva Europei. Ce le-a ordonat Rubio diplomaţilor americani # SafeNews
Administraţia preşedintelui Donald Trump a instruit diplomaţii americani din Europa să lanseze o campanie de lobby împotriva Legii Serviciilor Digitale (DSA) a Uniunii Europene, care, potrivit Washingtonului, îngrădeşte libertatea de exprimare şi impune costuri companiilor americane din domeniul tehnologiei, arată o telegramă diplomatică internă văzută de agenția de presă Reuters, preluată de News.ro. Într-o telegramă […] Articolul O nouă ofensivă a administraţiei Trump împotriva Europei. Ce le-a ordonat Rubio diplomaţilor americani apare prima dată în SafeNews.
08:10
FBI, vizat de o nouă epurare majoră. Directori incomozi pentru actuala putere, dați afară pe repede înainte, fără „niciun motiv” # SafeNews
FBI-ul concediază o nouă serie de angajați, printre care și fostul director interimar Brian Driscoll, în cadrul celor mai recente măsuri împotriva oficialilor care au lucrat la dosare ce au stârnit furia președintelui Donald Trump, au declarat joi patru persoane informate în legătură cu acest subiect pentru agenția de presă Reuters. Driscoll, care a ocupat […] Articolul FBI, vizat de o nouă epurare majoră. Directori incomozi pentru actuala putere, dați afară pe repede înainte, fără „niciun motiv” apare prima dată în SafeNews.
08:00
Cel mai amplu incendiu din Franţa din ultima jumătate de secol este sub control. A distrus 17.000 de hectare în puţin peste 48 de ore # SafeNews
Cel mai grav incendiu din ultimii cel puţin 50 de ani din zona mediteraneeană franceză, care a provocat moartea unei persoane, a fost pus sub control joi seara în departamentul Aude, după ce a distrus 17.000 de hectare de vegetaţie în puţin peste 48 de ore, relatează AFP. „Incendiul este sub control”, a declarat pentru […] Articolul Cel mai amplu incendiu din Franţa din ultima jumătate de secol este sub control. A distrus 17.000 de hectare în puţin peste 48 de ore apare prima dată în SafeNews.
08:00
NASA lansează exploatarea asteroidului care valorează mai mult decât întreaga economie a Pământului # SafeNews
NASA lansează cea mai ambițioasă misiune de până acum către Psyche 16, asteroidul care valorează mai mult decât întreaga economie a Pământului. NASA a lansat o sondă care se îndreaptă către un corp ceresc care, dacă toate presupunerile sunt adevărate, ar putea schimba economia planetei. Se numește Psyche 16 și nu este un asteroid oarecare. Se […] Articolul NASA lansează exploatarea asteroidului care valorează mai mult decât întreaga economie a Pământului apare prima dată în SafeNews.
07:50
Șeful gigantului Intel trebuie să-și dea demisia „imediat”, solicită Trump, arătând cu degetul spre China # SafeNews
Președintele american Donald Trump a cerut joi demisia „imediată” a noului șef al companiei americane de semiconductori și procesoare Intel, la o zi după ce un senator republican și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibile legături cu companii chineze, despre care a spus că reprezintă un pericol pentru securitatea națională, informează AFP. „CEO-ul Intel se […] Articolul Șeful gigantului Intel trebuie să-și dea demisia „imediat”, solicită Trump, arătând cu degetul spre China apare prima dată în SafeNews.
07:50
În luna mai, poliția din Germania a arestat un bărbat din Mannheim pentru că ar fi furat o mașină din Dortmund. În urma cercetărilor s-a constatat că BMW-ul îi aparținea, ieșind la iveală mai multe detalii incredibile. În urma cercetărilor s-a stabilit că unui bărbat din Mannheim i s-a furat mașina, marca BMW, în aprilie, […] Articolul Un român a fost reținut în Germania după ce „și-a furat” propria mașină apare prima dată în SafeNews.
07:40
Marcel Chircă și Violeta Cojocaru au promovat prima etapă a concursului pentru ocuparea funcției de administrator al întreprinderii de stat „Poșta Moldovei” și au fost invitați la interviu, transmite IPN. Potrivit Agenției Proprietății Publice, în termenul stabilit pentru depunerea dosarelor – care a expirat pe 6 august – trei candidați și-au prezentat documentele. În urma evaluării, […] Articolul Doi candidați luptă pentru funcția de administrator al Poștei Moldovei apare prima dată în SafeNews.
07:40
Extremistul olandez Geert Wilders dă naştere unui nou scandal din cauza unei postări. Mii de reclamaţii au fost primite la o linie telefonică antidiscriminare # SafeNews
O linie telefonică olandeză împotriva discriminării a primit peste 2.500 de plângeri în urma unui tweet de campanie al liderului de extremă dreapta Geert Wilders, a anunţat joi un purtător de cuvânt al serviciului de asistenţă, relatează AFP. Postarea, distribuită pe X de Geert Wilders, liderul Partidului pentru Libertate (PVV), la începutul săptămânii, arăta o […] Articolul Extremistul olandez Geert Wilders dă naştere unui nou scandal din cauza unei postări. Mii de reclamaţii au fost primite la o linie telefonică antidiscriminare apare prima dată în SafeNews.
07:30
Un papagal vorbitor a ajutat poliția britanică să destructureze o rețea de traficanți de droguri, după ce a fost învățat de un membru al bandei să repete expresii folosite de dealerii de pe stradă, precum „two for 25” (două pentru 25 de lire). Papagalul, numit Mango, a fost descoperit în timpul unor percheziții în orașul […] Articolul VIDEO // Un papagalul vorbitor și-a trădat stăpânii – traficanți de droguri apare prima dată în SafeNews.
07:30
SUA oferă o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro # SafeNews
Statele Unite au dublat la 50 de milioane de dolari recompensa pentru informaţii care să ducă la arestarea preşedintelui Venezuelei, Nicolás Maduro, pe care îl acuză că este „unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri din lume”, relatează BBC. Preşedintele american Donald Trump este de mult timp un critic al lui Maduro, care a […] Articolul SUA oferă o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro apare prima dată în SafeNews.
07:20
NBC News: Imagini din satelit arată că Israelul concentrează forţe pentru o posibilă invazie terestră în Gaza, potrivit unor surse # SafeNews
Imagini surprinse de un satelit comercial arată că armata israeliană concentrează trupe şi echipamente în apropierea frontierei cu Gaza, care ar putea sprijini o posibilă nouă invazie terestră în enclava palestiniană, potrivit a trei oficiali americani şi unui fost oficial care a vizionat imaginile, scrie NBC News. Imaginile arată mişcări şi formaţiuni de trupe pe […] Articolul NBC News: Imagini din satelit arată că Israelul concentrează forţe pentru o posibilă invazie terestră în Gaza, potrivit unor surse apare prima dată în SafeNews.
07:20
DOC // PAS solicită CEC interzicerea utilizării simbolurilor sale în protestele opoziției # SafeNews
Partidul Acțiune și Solidaritate solicită Comisiei Electorale Centrale (CEC) intervenția urgentă pentru a stopa utilizarea abuzivă a simbolurilor sale în acțiuni publice și campanii electorale desfășurate de alte formațiuni politice, scrie ziua.md. Într-o sesizare oficială, PAS reclamă că marca înregistrată „/pas/” a fost folosită „în mod neautorizat” în cadrul unui protest public desfășurat pe 23 […] Articolul DOC // PAS solicită CEC interzicerea utilizării simbolurilor sale în protestele opoziției apare prima dată în SafeNews.
07:10
Curtea Constituțională din Germania a restricționat supravegherea prin intermediul aplicațiilor de mesagerie # SafeNews
Curtea Constituțională Federală a Germaniei a impus restricții drastice asupra utilizării așa-numiților „troieni guvernamentali” — programe care permit supravegherea conversațiilor din WhatsApp și alte aplicații de mesagerie. Curtea Constituțională din Germania a restricționat supravegherea prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Acum, poliția va putea instala programe spyware pe telefoane doar în cazuri de infracțiuni deosebit de grave — […] Articolul Curtea Constituțională din Germania a restricționat supravegherea prin intermediul aplicațiilor de mesagerie apare prima dată în SafeNews.
07:00
Căpitan de poliţie arestat în Portugalia, după ce o încărcătură de cocaină a fost găsită ascunsă în piei de animale putrede # SafeNews
Autorităţile portugheze au arestat un căpitan de poliţie şi un complice al său suspectaţi de conducerea unei operaţiuni de trafic de droguri folosind o metodă inedită de transport. Reţeaua a importat cel puţin trei containere de piei de animale având 1,5 tone de cocaină ascunse între straturile putrede ale pieilor netăbăcite, relatează Reuters. Un purtător […] Articolul Căpitan de poliţie arestat în Portugalia, după ce o încărcătură de cocaină a fost găsită ascunsă în piei de animale putrede apare prima dată în SafeNews.
06:50
Zece oameni au murit după ce au băut lichior georgian contrafăcut, vândut într-una din cele mai populare destinații turistice din Rusia # SafeNews
Două femei au fost plasate în arest preventiv sub acuzația că au vândut alcool contrafăcut care a dus la moartea a cel puțin 10 persoane, au anunțat joi autoritățile din regiunea Krasnodar, din sudul Rusiei, scrie joi publicația rusă independentă The Moscow Times. Anchetatorii au declarat că cele două femei, în vârstă de 30 și […] Articolul Zece oameni au murit după ce au băut lichior georgian contrafăcut, vândut într-una din cele mai populare destinații turistice din Rusia apare prima dată în SafeNews.
06:40
Oficiul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite consideră condamnarea bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, o chestiune internă a Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de adjunctul purtătorului de cuvânt al secretarului general al ONU, Farhan Haq. În cadrul unui briefing de presă, oficialul a menționat că este o problemă care trebuie soluționată de sistemul judiciar moldovenesc. […] Articolul Reacția ONU la condamnarea Evgheniei Guțul: Sunt treburile interne ale R. Moldova apare prima dată în SafeNews.
06:30
Orașul Leova, comuna Copceac și comuna Sireți au fost selectate pentru a beneficia de finanțare și asistență tehnică din partea Uniunii Europene în cadrul inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), implementată de PNUD. Acestea se numără printre cele zece comunități câștigătoare din regiune, alături de patru localități din Ucraina și trei din Armenia, selectate pentru […] Articolul Trei localități vor primi finanțare de la UE. Unde vor fi folosiți banii apare prima dată în SafeNews.
06:20
Moldova și Ucraina au prelungit Acordul de liberalizare a transportului până la finalul anului 2027 # SafeNews
Republica Moldova și Ucraina au prelungit Acordul de liberalizare a transportului bilateral și de tranzit până la finalul anului 2027. Acordul elimină obligativitatea autorizațiilor pentru transportul rutier internațional de mărfuri între cele două țări și în tranzit, reducând astfel barierele administrative, transmite IPN. Decizia a fost luată în cadrul unei întrevederi desfășurate la Chișinău, între reprezentanții […] Articolul Moldova și Ucraina au prelungit Acordul de liberalizare a transportului până la finalul anului 2027 apare prima dată în SafeNews.
06:10
Vladimir Putin a anunțat posibila locație pentru summitul cu Donald Trump. Ce spune despre o întâlnire cu Volodimir Zelenski # SafeNews
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că Emiratele Arabe Unite (EAU) reprezintă „unul dintre locurile potrivite” pentru o viitoare întâlnire cu liderul american Donald Trump. „Avem mulți prieteni care sunt gata să ne ajute să organizăm evenimente de acest fel. Unul dintre prietenii noștri este președintele Emiratelor Arabe Unite”, a declarat Putin jurnaliștilor de […] Articolul Vladimir Putin a anunțat posibila locație pentru summitul cu Donald Trump. Ce spune despre o întâlnire cu Volodimir Zelenski apare prima dată în SafeNews.
Ieri
19:00
Partidul „Moldova Mare” avertizează: Soiurile tradiționale de semințe sunt în pericol de dispariție # SafeNews
Nu toți conștientizează cum ajung produsele alimentare pe rafturile magazinelor. Fructele, legumele, pâinea – totul pornește de la semințe. Sămânța nu este doar un simplu bob. Ea reprezintă o moștenire, identitate și siguranță noastră alimentară. Este o realitate de care depinde viitorul nostru. Soiurile moldovenești sunt produsul selecției adaptate la clima, solul și obiceiurile noastre alimentare. Ele […] Articolul Partidul „Moldova Mare” avertizează: Soiurile tradiționale de semințe sunt în pericol de dispariție apare prima dată în SafeNews.
18:50
Până în prezent, 19 persoane și-au exprimat intenția de a candida independent la scrutinul din 28 septembrie, transmite IPN. Comisia Electorală Centrală a recepționat astăzi, 7 august, o nouă cerere de înregistrare a unui grup de inițiativă în susținerea unui candidat independent pentru alegerile parlamentare. Este vorba despre Oleg Bolotnicov. Până în acest moment, […] Articolul Până în prezent, 19 persoane intenționează să candideze independent la parlamentare apare prima dată în SafeNews.
18:40
Olesea Stamate denunță dezinformarea sponsorizată în perioada electorală și solicită măsuri urgente autorităților # SafeNews
Olesea Stamate, deputat neafiliat, care intenționează să candideze pentru un nou mandat în Parlament în calitate de deputat independent, a lansat un denunț public privind dezinformarea sponsorizată masiv în plină perioadă electorală. Într-un mesaj adresat Comisiei Electorale Centrale, Procuraturii Generale, poliției și organizațiilor care monitorizează alegerile, Stamate solicită măsuri urgente împotriva paginii de Facebook „Moldova […] Articolul Olesea Stamate denunță dezinformarea sponsorizată în perioada electorală și solicită măsuri urgente autorităților apare prima dată în SafeNews.
17:20
VIDEO // Fadei Nagacevschi, despre întoarcerea lui Plahotniuc: A plecat sub garanția Statelor Unite și tot sub garanția Statelor Unite va fi adus în R. Moldova # SafeNews
Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagaceschi consideră că reținerea lui Vlad Plahotniuc în Grecia nu este o chestiune întâmplătoare și ar putea fi parte a unui plan girat chiar de către el. Mai mult, acesta nu crede că acesta ar face jocul rușilor, ci, mai degrabă al americanilor, care l-au luat sub protecția lor după […] Articolul VIDEO // Fadei Nagacevschi, despre întoarcerea lui Plahotniuc: A plecat sub garanția Statelor Unite și tot sub garanția Statelor Unite va fi adus în R. Moldova apare prima dată în SafeNews.
16:10
Un adolescent din Seattle, SUA, a devenit milionar la doar 15 ani, după ce a vândut jocul de cărți creat de el când avea doar 7 ani unei companii din Statele Unite. Alex Butler, acum în vârstă de 15 ani, împreună cu părinții săi, Leslie Pierson și Mark Butler, au vândut luna trecută drepturile pentru […] Articolul A devenit milionar la doar 15 ani: Povestea unui adolescent din SUA apare prima dată în SafeNews.
16:00
Zelenski vrea ca Rusia să facă un prim pas înainte de o întâlnire cu Putin: „Priorităţile sunt absolut clare” # SafeNews
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a insistat joi să se declare un armistiţiu ca prim pas înainte de o posibilă întâlnire cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la care să fie prezenţi şi lideri din SUA şi UE. „Priorităţile sunt absolut clare. În primul rând, să oprim măcelul, iar Rusia este cea care trebuie să accepte încetarea […] Articolul Zelenski vrea ca Rusia să facă un prim pas înainte de o întâlnire cu Putin: „Priorităţile sunt absolut clare” apare prima dată în SafeNews.
15:50
Ședință în dosarul fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină: Procurorii solicită prelungirea controlului judiciar # SafeNews
O nouă ședință de judecată în dosarul fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, are loc astăzi la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Procurorii cer prelungirea controlului judiciar pe numele lui Ciochină, în condițiile în care măsura actuală expiră pe 9 august. Procurorii solicită ca inculpatul să rămână sub control judiciar pentru încă 60 de zile, din cauza […] Articolul Ședință în dosarul fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină: Procurorii solicită prelungirea controlului judiciar apare prima dată în SafeNews.
15:50
Directoarea serviciilor secrete din SUA, Tulsi Gabbard, a declarat pentru un podcast că ea crede în existența extratereștrilor. Ea a adăugat că „vrea să spună adevărul” despre OZN-uri, potrivit Fox News. La podcastul „Pod Force One” a New York Post, Gabbard a răspuns „da” când a fost întrebată dacă crede în posibilitatea existenței vieții extraterestre, […] Articolul Șefa serviciilor secrete din SUA crede în extratereștri. „Vom spune adevărul” apare prima dată în SafeNews.
15:50
VIDEO // Droguri în valoare de 400 de mii de lei, ridicate de polițiști. Patru persoane au fost arestate # SafeNews
Ofițerii de investigație au destructurat o rețea de distribuție a drogurilor sintetice și de origine vegetală, activă pe teritoriul sectorului Ciocana al Capitalei. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat hașiș, amfetamină și Alpha-PVP, în valoare totală de aproximativ 400.000 de lei. Patru persoane, inclusiv o minoră de 17 ani, au fost arestate. Potrivit poliției, […] Articolul VIDEO // Droguri în valoare de 400 de mii de lei, ridicate de polițiști. Patru persoane au fost arestate apare prima dată în SafeNews.
12:40
Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară până la 6,25% anual. Potrivit unui comunicat al instituției, această măsură marchează sfârșitul unei perioade de politici monetare restrictive și este un semn că banca centrală se concentrează pe stimularea economiei. Responsabilii din cadrul BNM precizează că instituția dorește să încurajeze consumul […] Articolul BNM reduce rata dobânzii la 6,25%: Se încheie perioada de politici monetare restrictive apare prima dată în SafeNews.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.