Peste 347 de mii de transnistreni dețin cetățenia Republicii Moldova
Albasat,
16 iulie 2025 12:20
Puțin peste 375 de mii de locuitori cu domiciliul în stânga Nistrului și municipiul Bender erau luați la evidență în Registrul de stat al populației la data de 30 iunie 2025. Dintre aceștia, peste 347 de mii dețin cetățenia Republicii Moldova, iar circa 7 500 sunt cetățeni străini, transmite IPN.... The post Peste 347 de mii de transnistreni dețin cetățenia Republicii Moldova appeared first on ALBASAT.
• • •
Alte ştiri de Albasat
Acum 4 ore
19:20
Importanța consolidării cooperării dintre Chișinău și București, în special în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și al experienței dobândite de România în acest parcurs, a fost subliniată de președinta Maia Sandu în cadrul unei întrevederi cu ministrul român al investițiilor și proiectelor europene, Dragoș-Nicolae Pîslaru,... The post Poduri peste Prut: proiecte de conectivitate discutate la nivel înalt appeared first on ALBASAT.
Acum 6 ore
16:40
Cartea de rezidență este noul model de act de identitate pentru cetățenii străini cu drept legal de ședere în Republica Molodva. Documentul vine cu mai multe schimbări care răspund standardelor internaționale și facilitează atât viața străinilor, cât și activitatea autorităților și a angajatorilor, transmite IPN. Noul act nu va mai... The post Cartea de rezidență este noul act pentru străinii cu ședere legală în Moldova appeared first on ALBASAT.
Acum 12 ore
12:50
Armata rusă a atacat în cursul nopții de marți spre miercuri cu cel puțin 20 de drone localitatea Ismail din regiunea Odesa, care se află la 18 kilometri de orașul Tulcea din România, scrie presa ucraineană citată de IPN. Imaginile care au surprins atacul rușilor de la frontiera cu România... The post Atacuri rusești masive lângă frontiera Ucrainei cu România appeared first on ALBASAT.
12:50
Comisia Europeană ar putea, în această după-amiază, să aprobe un buget al Uniunii Europene de 1,7 trilioane de euro pentru 7 ani, începând cu 2028. Conform proiectelor de planuri, descifrate de Politico, o sumă extrabugetară de 88 de miliarde de euro ar putea fi dedicată Ucrainei, transmite IPN. Dacă executivul... The post Uniunea Europeană ar putea aproba cel mai mare buget din istorie appeared first on ALBASAT.
12:40
Moldova devine eligibilă să participe, în aceleași condiții ca statele membre ale Uniunii Europene, la proiecte finanțate din componenta „Ocuparea forței de muncă și inovare socială” – EaSI a Fondului Social European Plus. Astfel, potrivit documentului, organizațiile și instituțiile din țară vor putea obține granturi europene pentru reducerea șomajului, sprijinirea... The post Moldova devine eligibilă pentru granturi UE în domeniul muncii și incluziunii sociale appeared first on ALBASAT.
12:20
Puțin peste 375 de mii de locuitori cu domiciliul în stânga Nistrului și municipiul Bender erau luați la evidență în Registrul de stat al populației la data de 30 iunie 2025. Dintre aceștia, peste 347 de mii dețin cetățenia Republicii Moldova, iar circa 7 500 sunt cetățeni străini, transmite IPN.... The post Peste 347 de mii de transnistreni dețin cetățenia Republicii Moldova appeared first on ALBASAT.
09:30
Două persoane și-au pierdut viața, iar alte nouă au fost rănite într-un accident, azi dimineață, în apropierea localității Gornoe, raionul Orhei. Tragedia s-a produs pe traseul R6, în jurul orei 07:30, în urma coliziunii dintre un automobil de model VAZ și un microbuz de rută, care se deplasa spre Chișinău... The post Accident grav în Gornoe: două persoane decedate și nouă rănite appeared first on ALBASAT.
09:20
Tragedie în Step-Soci: Copil de nici 2 ani, găsit mort în canalizare după o noapte de căutări # Albasat
Caz tragic în localitatea Step-Soci din raionul Orhei. Un copil de aproape doi ani a fost găsit mort în această dimineață în canalizarea gospodăriei, după ce a fost căutat toată noaptea de poliție și localnici, transmite IPN. Inspectoratul general al Poliției precizează că dispariția copilului a fost anunțată de fratele... The post Tragedie în Step-Soci: Copil de nici 2 ani, găsit mort în canalizare după o noapte de căutări appeared first on ALBASAT.
Acum 24 ore
08:50
Grădinițele care au fost subfinanțate vor beneficia de alocări bugetare mai mari, astfel încât toate instituțiile să dispună de resurse comparabile. Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, afirmă că unele grădinițe vor înregistra creșteri mai accelerate ale bugetelor, în funcție de situația lor financiară actuală, transmite IPN. Ministerul Educației și... The post Ministrul Dan Perciun: Grădinițele subfinanțate vor beneficia de bugete mai mari appeared first on ALBASAT.
08:40
În Republica Moldova există localități unde transportul public ajunge doar o dată pe zi, de câteva ori pe săptămână sau nu circulă deloc. Acestea sunt, în special, sate mici din zonele rurale izolate din nordul și sudul țării. Localitățile sunt situate la distanțe mari de centrele raionale și nu sunt... The post Transport public aproape inexistent în satele izolate appeared first on ALBASAT.
Ieri
14:40
Singurul proces benefic pentru toate comunitățile din Moldova este integrarea în Uniunea Europeană, iar la etapa actuală, ceea ce trebuie să înțeleagă cetățeanul, inclusiv din comunitatea de romi, este rostul integrării în UE. Despre această a menționat președintele de onoare al Uniunii Tinerilor Romi din Moldova „Țărnă Rom”, Marin Alla,... The post Romii trebuie să înțeleagă rostul integrării în UE, liderul tinerilor romi appeared first on ALBASAT.
08:40
Valuta Cod Abr Rata Cursul Euro 978 EUR 1 19.8027 Dolar S.U.A. 840 USD 1 16.9370 Hrivna ucraineana 980 UAH 1 0.4049 Leu romanesc 946 RON 1 3.8982 Rubla ruseasca 643 RUB 1 0.2164 Coroana ceha 203 CZK 1 0.8029 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6538 Coroana islandeza 352 ISK... The post Cursul valutar oficial la 15.07.2025 appeared first on ALBASAT.
Mai mult de 2 zile în urmă
14:10
Un copil rom, umilit pe rețelele sociale. Ce face statul? Oxana Gumennaia – Adjuncta Avocatului Poporului – explică cum acționează Ombudsmanul pentru Drepturile Copilului în cazuri de bullying și discriminare: intervenție rapidă, monitorizare și demersuri către școală, poliție și autorități. The post Oxana Gumennaia: Strategii și soluții pentru prevenirea discriminării în școli appeared first on ALBASAT.
12:30
În primele trei luni ale anului curent, societățile de asigurare din Moldova au subscris prime brute în valoare totală de 740,2 milioane lei. Cifra este cu 10,6% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Banca Națională. În același timp companiile de asigurare au achitat... The post Asiguratorii au încasat 740 mln lei și au dat despăgubiri de peste 300 mln, în trei luni appeared first on ALBASAT.
12:10
Emisarul prezidențial al Statelor Unite ale Americii, Keith Kellogg, a ajuns în Ucraina, în cadrul unei vizite oficiale. Acesta a fost întâmpinat pe peron de către șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrei Ermak, transmite IPN. „Apărare, consolidarea securității, arme, sancțiuni, protejarea poporului nostru, consolidarea cooperării dintre Ucraina și SUA... The post Emisarul prezidențial al SUA a ajuns în Ucraina appeared first on ALBASAT.
12:00
Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru ziua de luni, 14 iulie. Temperatura maximă a aerului va depăși +33 de grade Celsius, transmite IPN. Potrivit hărții Serviciului Hidrometeorologic de Stat, fenomenul vizează sudul și centrul Republicii Moldova. Codul galben nu este valabil pentru câteva raioane de la nord: Briceni,... The post Cod galben de caniculă. Temperaturile vor depăși 33 de grade appeared first on ALBASAT.
08:50
CEC formează grupuri de lucru pentru a gestiona riscurile majore la alegerile parlamentare # Albasat
Comisia Electorală Centrală a identificat mai multe provocări majore în organizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie, printre care finanțarea politică, ingerințele externe, verificarea candidaților și securitatea digitală. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat într-un interviu pentru IPN că pentru a gestiona aceste aspecte au fost create deja șase grupuri de... The post CEC formează grupuri de lucru pentru a gestiona riscurile majore la alegerile parlamentare appeared first on ALBASAT.
08:30
Valuta Cod Abr Rata Cursul Euro 978 EUR 1 19.8282 Dolar S.U.A. 840 USD 1 16.9573 Hrivna ucraineana 980 UAH 1 0.4059 Leu romanesc 946 RON 1 3.9037 Rubla ruseasca 643 RUB 1 0.2171 Coroana ceha 203 CZK 1 0.8041 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6574 Coroana islandeza 352 ISK... The post Cursul valutar oficial la 14.07.2025 appeared first on ALBASAT.
12 iulie 2025
11:10
În Republica Moldova, trăiesc aproximativ 162.000 de persoane cu dizabilități, ceea ce reprezintă aproape 7% din populația țării. Dintre acestea, circa 10.000 sunt copii, care întâmpină dificultăți majore în ceea ce privește accesul la educație de calitate, servicii specializate și integrare socială. Situația acestor persoane a fost discutată în cadrul... The post Cum trăiesc persoanele cu nevoi speciale în Nisporeni: provocări și soluții appeared first on ALBASAT.
11:00
Creștinii ortodocși îi cinstesc, pe 12 iulie, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, conform calendarului bisericesc de stil vechi. Sărbătoarea marchează încheierea Postului Sânpetrului, un post cu durată variabilă, care, în acest an, a început pe 16 iunie, transmite IPN. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați „stâlpii Bisericii Ortodoxe”,... The post Sărbătoare religioasă: creștinii îi prăznuiesc pe Sfinții Petru și Pavel. Sfârșit de post appeared first on ALBASAT.
09:30
Un exemplu de implicare civică: primul proiect realizat prin Bugetare Participativă la Nisporeni # Albasat
La Nisporeni a fost finalizat primul proiect finanțat prin mecanismul Bugetării Participative, un instrument prin care cetățenii pot propune și implementa idei pentru dezvoltarea orașului, în colaborare cu administrația locală. Proiectul, inițiat de Oleg Artene, a constat în amenajarea unui loc de odihnă cu priveliște – un spațiu public destinat... The post Un exemplu de implicare civică: primul proiect realizat prin Bugetare Participativă la Nisporeni appeared first on ALBASAT.
09:20
Stadionul Central din Nisporeni va găzdui duminică, 13 iulie 2025, tradiționala Zi a Sportului și a Mișcării Olimpice – un eveniment dedicat promovării unui stil de viață sănătos, a spiritului de competiție și a valorilor olimpice în rândul comunității locale. Programul zilei Discipline sportiveParticipanții, indiferent de vârstă sau nivel de... The post Competiții sportive pentru toate vârstele, duminică la Nisporeni appeared first on ALBASAT.
08:40
Valuta Cod Abr Rata Cursul Euro 978 EUR 1 19.8376 Dolar S.U.A. 840 USD 1 16.9133 Hrivna ucraineana 980 UAH 1 0.4042 Leu romanesc 946 RON 1 3.9072 Rubla ruseasca 643 RUB 1 0.2175 Coroana ceha 203 CZK 1 0.8053 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6587 Coroana islandeza 352 ISK... The post Cursul valutar oficial la 12.07.2025 appeared first on ALBASAT.
11 iulie 2025
19:30
Danemarca va oferi pe parcursul a patru ani un ajutor de 7 milioane de euro pentru consolidarea capacităților de apărare a Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul apărării al Regatului Danemarcei, Troels Lund Poulsen, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Chișinău, alături de omologul său moldovean,... The post Danemarca oferă 7 milioane de euro pentru consolidarea capacităților de apărare appeared first on ALBASAT.
19:20
Mijloacele de transport de mare tonaj nu vor putea circula pe străzile Chișinăului în zilele caniculare, când temperaturile depășesc 30 de grade Celsius. Interdicția se aplică în intervalul orar 10:00–20:00 și vizează autovehiculele cu o greutate mai mare de 20 de tone, transmite IPN. Măsura a fost luată pentru a... The post Camioanele de peste 20 de tone, interzise în Chișinău pe caniculă appeared first on ALBASAT.
19:20
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Franța au convenit pentru prima dată să își coordoneze utilizarea armelor nucleare în cazul unui atac. Anunțul a fost făcut la Londra de premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron la încheierea summitului bilateral, transmite IPN. Cei... The post Regatul Unit și Franța își vor coordona utilizarea armelor nucleare în cazul unui atac appeared first on ALBASAT.
19:00
Procurorii solicită o pedeapsă de 13 de ani de închisoare pentru deputata Marina Tauber, afiliată fugarului Ilan Șor. De asemenea, acuzatorii cer anunțarea acesteia în căutare. Solicitările au fost formulate în cadrul ședinței din 11 iulie de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite IPN. Procurorii au solicitat instanței să o... The post Procurorii solicită 13 de ani de închisoare pentru deputata Marina Tauber appeared first on ALBASAT.
15:20
La aproape jumătate de an de la lansarea licitației pentru achiziția vaccinului împotriva infecției meningococice, acesta nu a fost încă procurat și nu este disponibil în Republica Moldova. Potrivit ministrei sănătății, Ala Nemerenco, motivul este lipsa unui furnizor – nicio companie nu s-a înscris în cadrul licitațiilor. În prezent, autoritățile... The post Moldova, fără vaccin anti-meningită. Toate licitațiile – fără rezultat appeared first on ALBASAT.
12:30
Persoanele care vor solicita cetățenia Republicii Moldova vor trece printr-un proces mult mai strict de verificare. Potrivit unui proiect de lege votat în lectură finală de Parlament, autoritățile vor examina atent istoricul de călătorii, eventualele interdicții de intrare în alte țări, situația financiară, dar și integritatea solicitantului, pentru a preveni... The post Verificări mai riguroase pentru cei care cer cetățenia Moldovei appeared first on ALBASAT.
12:10
Serviciul Fiscal de Stat întreprinde acțiuni de conformare în privința prestatorilor de servicii de agrement # Albasat
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a anunțat inițierea, în perioada lunilor iulie – august 2025, a unor acțiuni de administrare fiscală orientate către contribuabilii care prestează servicii de agrement. Acțiunile vor include vizite fiscale, controale tematice și activități de monitorizare, scopul principal fiind asigurarea respectării legislației fiscale, prevenirea cazurilor de... The post Serviciul Fiscal de Stat întreprinde acțiuni de conformare în privința prestatorilor de servicii de agrement appeared first on ALBASAT.
11:40
Lege pentru freelanceri: legalizarea activității, regim fiscal simplificat, impozit unic de 15% # Albasat
De la 1 ianuarie 2026, persoanele fizice care prestează servicii pe cont propriu vor putea activa legal, având un regim fiscal simplificat. Parlamentul a votat o lege privind activitatea freelancerilor, fără ca aceștia să fie obligați să înregistreze o firmă sau să țină contabilitate, transmite IPN. Activitatea economică independentă a... The post Lege pentru freelanceri: legalizarea activității, regim fiscal simplificat, impozit unic de 15% appeared first on ALBASAT.
11:00
Animalele de companie vor fi protejate printr-o lege specială ce interzice tratarea lor cu cruzime, obligă înregistrarea lor și prevede măsuri clare pentru bunăstarea animalelor. Parlamentul a votat noul cadru legislativ, care va intra în vigoare peste doi ani. Până acum, în Republica Moldova nu a existat un cadru legal... The post Lege dedicată animalelor de companie appeared first on ALBASAT.
09:30
Valuta Cod Abr Rata Cursul Euro 978 EUR 1 19.8376 Dolar S.U.A. 840 USD 1 16.9133 Hrivna ucraineana 980 UAH 1 0.4042 Leu romanesc 946 RON 1 3.9072 Rubla ruseasca 643 RUB 1 0.2175 Coroana ceha 203 CZK 1 0.8053 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6587 Coroana islandeza 352 ISK... The post Cursul valutar oficial la 11.07.2025 appeared first on ALBASAT.
10 iulie 2025
21:40
Autoritățile constituționale nu vor elibera permise de portarmă persoanelor care nu au locuit cel puțin cinci ani consecutiv pe teritoriul Republicii Moldova. Interdicția se aplică și persoanelor cu domiciliul în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, cu excepția localităților Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta și Pohrebea. De asemenea, nu vor... The post Autoritățile interzic eliberarea permiselor de portarmă pentru transnistreni appeared first on ALBASAT.
21:20
La final de mandat, Parlamentul votează o Declarație de ireversibilitate a parcursului european # Albasat
La final de legislatură, Parlamentul Republicii Moldova își reafirmă angajamentul ferm față de parcursul ireversibil al țării spre integrarea europeană și cheamă toate forțele politice, instituțiile publice și societatea civilă să rămână unite în jurul acestui obiectiv strategic, transmite IPN. O Declarație votată de legislativ, la propunerea unui grup de... The post La final de mandat, Parlamentul votează o Declarație de ireversibilitate a parcursului european appeared first on ALBASAT.
17:40
Președinta Maia Sandu a subliniat, la Conferința pentru Reconstrucția Ucrainei de la Roma, că securitatea Republicii Moldova este strâns legată de rezistența Ucrainei în invazia rusă, iar pentru aceasta este vital un sprijin militar rapid și consistent din partea comunității internaționale, transmite IPN. „Înțelegem că securitatea noastră este comună. Pe... The post Maia Sandu, în Italia: Nu ne permitem să devină ostilă frontiera cu Ucraina appeared first on ALBASAT.
13:00
În luna iunie, populația Republicii Moldova a consumat cu peste 9% mai mult gaz natural comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în total 16,4 milioane de metri cubi. Totuși, în comparație cu luna mai a acestui an, consumul s-a redus cu 11,2 milioane de metri cubi, ceea ce reprezintă... The post În iunie, consumul de gaze a crescut față de anul trecut appeared first on ALBASAT.
9 iulie 2025
13:40
După expirarea codului roșu de caniculă, România se confruntă cu instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii au emis un cod portocaliu de furtuni pentru mai multe regiuni din estul țării, Transilvania și Muntenia, unde sunt așteptate averse, vijelii și grindină. Totodată, sudul țării se află sub cod galben de vânt puternic până... The post România, sub cod portocaliu de furtuni și cod galben de vânt, după valul de caniculă appeared first on ALBASAT.
13:10
Sancțiunile pentru tăierea și vătămarea arborilor în pădurile protejate cresc de zece ori. Majorarea se conține în noul regulament privind calculul despăgubirilor pentru încălcarea legislației silvice, aprobat miercuri de Guvern, transmite IPN. Ministerul Mediului precizează că necesitatea actualizării regulamentului constă în faptul că tarifele existente nu au mai fost modificate... The post Sancțiunile pentru tăierea și vătămarea arborilor în pădurile protejate cresc de 10 ori appeared first on ALBASAT.
13:00
Percheziții la proprietarul companiei care a construit blocul din Durlești afectat de incendiu # Albasat
Oamenii legii efectuează percheziții la proprietarul companiei responsabile de construcția blocului de la Durlești, mansarda căruia a ars la mijlocul lunii mai. Centrul Național Anticorupție precizează că de la fața locului, au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, transmite IPN. Anterior, 13 persoane responsabile de perfectarea, autorizarea, construcția... The post Percheziții la proprietarul companiei care a construit blocul din Durlești afectat de incendiu appeared first on ALBASAT.
12:40
Cinci milioane de euro vor fi direcționați spre modernizarea și eficientizarea energetică a 15 școli model din Republica Moldova. Guvernul a aprobat astăzi semnarea Acordului de grant cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, transmite IPN. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, banii vor fi investiți în izolarea termică a clădirilor,... The post 15 școli din țară vor fi renovate pentru a reduce consumul de energie appeared first on ALBASAT.
8 iulie 2025
21:20
Meteorologii au prelungit codul de caniculă pentru miercuri. Avertizare de cod galben a fost emisă pentru sudul și parțial în centrul țării. Temperaturile maxime vor ajunge la 35 de grade Celsius, transmite IPN. Serviciului Hidrometeorologic de Stat anunță precipitații pe alocuri, însoțite de descărcări electrice și grindină, pentru după-amiaza zilei de... The post Canicula se menține miercuri: cod galben la sud și în centrul țării appeared first on ALBASAT.
21:10
Tinerii din Moldova pot aplica până pe 28 iulie la „Just Transition Young Voices Awards 2025” # Albasat
Tinerii din Republica Moldova, alături de cei din Ucraina, Georgia și Balcanii de Vest își pot face auzită vocea în procesul de tranziție energetică, participând la un concurs internațional lansat de Secretariatul Comunității Energetice, co-prezidat de Comisia Europeană. Câștigătorul va beneficia de un stagiu plătit de o lună la Secretariatul... The post Tinerii din Moldova pot aplica până pe 28 iulie la „Just Transition Young Voices Awards 2025” appeared first on ALBASAT.
21:10
„Schimbarea nu vine de la sine”: guvernatoarea BNM vrea mai multe femei în poziții de decizie # Albasat
Deși Republica Moldova se clasează pe locul 7 la nivel mondial în Global Gender Gap Index, inegalitățile de gen persistă în special în domeniile economic și politic, a subliniat guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, în deschiderea unui eveniment de nivel înalt organizat la Chișinău. Evenimentul a fost dedicat... The post „Schimbarea nu vine de la sine”: guvernatoarea BNM vrea mai multe femei în poziții de decizie appeared first on ALBASAT.
21:00
Apa și serviciile de canalizare se scumpesc în mai multe localități din Republica Moldova. Tarifele vor crește cu peste 10 lei pe metru cub, conform deciziei aprobate marți de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. ANRE a stabilit noi prețuri pentru alimentarea cu apă, canalizare și epurarea apelor uzate în... The post Apa și canalizarea se scumpesc cu până la 10 lei în câteva raioane appeared first on ALBASAT.
19:40
Maia Sandu la Varșovia: Parteneriatul dintre Moldova și Polonia este mai solid ca niciodată # Albasat
Polonia a fost de mult timp o sursă de inspirație pentru Moldova – prin transformarea sa democratică, modernizarea economică și parcursul său de succes către integrarea europeană, a declarat președinta Maia Sandu, aflată într-o vizită de lucru în Varșovia. La conferința de presă, susținută alături de omologul său polonez, Andrzej... The post Maia Sandu la Varșovia: Parteneriatul dintre Moldova și Polonia este mai solid ca niciodată appeared first on ALBASAT.
17:10
Pe 7 iulie, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Nisporeni. În cadrul vizitei, ministrul s-a întâlnit cu profesioniști din domeniul asistenței sociale, reprezentanți ai Consiliului Raional și ai Inspectoratului de Poliție. Scopul întâlnirii a fost evaluarea progreselor înregistrate în implementarea Reformei... The post Serviciile sociale din Nisporeni, în atenția Ministerului Muncii appeared first on ALBASAT.
15:50
Parlamentul European a votat în favoarea aderării Bulgariei la zona euro, confirmând că țara îndeplinește toate criteriile pentru adoptarea monedei unice. Potrivit unui comunicat al instituției europene, Bulgaria va deveni din 1 ianuarie 2026 cel de-al 21-lea membru al zonei euro, transmite IPN. „Votul de astăzi transmite un semnal clar:... The post Aderarea Bulgariei la zona euro, votată de Parlamentul European appeared first on ALBASAT.
13:00
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a murit, iar alte opt persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs aseară la ieșirea din orașul Drochia, spre satul Șuri. Victimele se aflau în remorca unui camion, care a fost lovit din spate de un automobil. Ofițerul de... The post Un bărbat a murit, iar opt persoane au fost rănite într-un accident la Drochia appeared first on ALBASAT.
13:00
Banca Europeană de Investiții va oferi un împrumut de 101 milioane de euro pentru lucrările de construcție a Spitalului regional Cahul. Contractul de finanțare privind implementarea proiectului „Spitalele regionale din Republica Moldova” a fost semnat astăzi, transmite IPN. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Spitalul regional Cahul va... The post Contract de finanțare a construcției Spitalului regional Cahul, semnat cu BEI appeared first on ALBASAT.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.