Tudor Ulianovschi, PSDE: „Suveranitatea nu se declamă, se apără. Nu o onorezi prin poze, ci prin fapte”
Cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova, președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, a lansat un mesaj critic la adresa guvernării, acuzând Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că transformă idealul suveranității într-un instrument de PR politic. Într-o postare publică, Ulianovschi a subliniat că Declarația de Suveranitate „nu a fost o hârtie, ci o chemare la verticalitate, un legământ între cetățeni și țară”, însă sensul său ar fi astăzi „deturnat în mod cinic”. „PAS mimează patriotismul în timp ce închide ochii la realitate” „Vor să pară patrioți în fața camerelor, dar nu mișcă un deget când suveranitatea este călcată în picioare. Trimit gaz rusesc la Tiraspol, tolerează prezența trupelor străine și acceptă directive externe fără să pună nicio întrebare esențială”, a declarat liderul PSDE. El a criticat PAS pentru ceea ce a numit o lipsă de acțiune concretă în apărarea interesului național: „Când e vorba de interesul național, PAS tace. Când e vorba de imagine, se înghesuie la tribune. Suveranitatea nu se invocă doar la sărbători, ci se construiește prin acțiuni clare, curajoase, asumate.” Exemplul din 2018: „Fapte, nu festivisme” În același mesaj, Tudor Ulianovschi a evocat momentul din 22 iunie 2018, când, în calitate de ministru de externe, a promovat la ONU rezoluția privind retragerea trupelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova: „A fost un act de curaj politic și de demnitate națională. Fără poze, fără aplauze înregistrate, dar cu efect real. Așa se apără suveranitatea, nu cu discursuri sterile”, a punctat liderul PSDE. Apel la responsabilitate, nu la spectacole politice În finalul declarației, Ulianovschi a lansat un apel către clasa politică și societate să trateze cu seriozitate sensul suveranității: „Republica Moldova nu este terenul de joacă al oportuniștilor, nici scena de teatru a celor care au înlocuit idealurile cu interese. Este casa noastră. Avem datoria să consolidăm independența prin muncă, solidaritate și viziune clară, nu prin acțiuni de fațadă.” Declarația de Suveranitate a fost adoptată pe 23 iunie 1990 de Sovietul Suprem al RSS Moldovenești și a reprezentat primul pas major în procesul de desprindere de URSS, culminând cu proclamarea independenței la 27 august 1991. Documentul a afirmat supremația Constituției moldovenești asupra legislației sovietice și a deschis calea pentru recunoașterea internațională a Republicii Moldova ca stat suveran.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.