Raportul privind executarea bugetului de stat pe anul 2024, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat Raportul privind executarea bugetului de stat pe anul 2024. În anul trecut, veniturile la bugetul de stat au constituit 66,98 miliarde de lei, în creștere cu 2,3 miliarde de lei sau cu 3,7% față de anul 2023. În același timp, cheltuielile au fost de 80,1 miliarde de lei, în scădere cu 600 de milioane de lei comparativ cu anul 2023. Din acestea, circa 45,3% reprezintă cheltuielile pentru programe și servicii finanțate de la bugetul de stat, iar 54,7% - transferuri către bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Cele mai semnificative volume de resurse au fost repartizate pentru protecția socială (26%), învățământ (23,1%), servicii de stat cu destinație generală (14,3%), ocrotirea sănătății (11,4%), servicii în domeniul economiei (10,8%). Potrivit documentului, anul trecut veniturile au fost executate la nivel de 99,9%, iar cheltuielile - la nivel de 97,5% față de volumul planificat. Deficitul bugetar s-a redus cu 18,8% sau cu 3 miliarde de lei în 2024 și a constituit 13,1 miliarde de lei. Ca pondere în PIB, acesta a reprezentat 4%. Datoria de stat s-a încadrat în limitele stabilite prin Legea bugetului de stat pentru anul 2024 și la finele anului trecut a constituit 121,4 miliarde de lei. „Am îmbunătățit conexiunea dintre Trezorerie, Ministerul Finanțelor și autoritățile publice locale, iar acest lucru a adus o implementare mult mai rapidă a proiectelor noastre la nivel local”, a menționat premierul Dorin Recean. Tot la ședința de astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat Raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Veniturile în acest buget au constituit peste 42 de miliarde de lei, iar resursele au fost utilizate inclusiv pentru indexarea pensiilor pentru 677 de mii de pensionari, majorarea alocațiilor de stat pentru 97 de mii de beneficiari. De asemenea, în 2024, indemnizația unică la naștere a fost majorată până la 20 de mii de lei sau cu 83%, au fost introduse 3 prestații noi pentru familii cu copii și a fost asigurată indemnizația lunară pentru toți copiii până la 2 ani în valoare de 1000 de lei. „Acest Raport arată grija Guvernului pentru cetățeni. Am țintit mult mai bine ajutoarele și susținerea socială”, a spus prim-ministrul. Guvernul a aprobat și Raportul privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală în anul 2024. Potrivit acestuia, numărul beneficiarilor asigurați de Guvern a crescut cu 22391 de mii de persoane, iar numărul persoanelor asigurate individual - cu 42621. Cele mai semnificative cheltuieli au fost destinate întreținerii și modernizării instituțiilor medicale, acoperirii necesităților pentru realizarea a 863857 de solicitări de urgențe medicale de nivel prespitalicesc și a peste 9 milioane de vizite la medicii de familie pentru persoane asigurate și neasigurate. Totodată, a fost lansat serviciul e-rețetă, iar accesul la medicamente și dispozitive compensate a crescut. „Astăzi, de la Nord la Sud, avem ceea ce 3 ani în urmă nu exista - echipament modern, condiții de îngrijire a pacienților exact ca în Uniunea Europeană, dar și acces la o gamă mult mai largă de medicamente și dispozitive medicale”, a subliniat șeful Executivului.
Alte ştiri de Ziua de Azi
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.