Ziua de Azi

Acum 2 ore
15:45
Biroul Național de Statistică informează că, în unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, în trimestrul I 2025: câștigul salarial mediu lunar brut a constituit 14567,5 lei, fiind în creștere cu 10,6% față de trimestrul I 2024 și mai mic cu 3,0% față de trimestrul IV 2024; indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum), față de trimestrul I 2024, a fost de 101,7%, astfel, câștigul salarial s-a majorat în termeni reali cu 1,7%; numărul mediu al salariaților, comparativ cu trimestrul I 2024, a crescut cu 1,3%. Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar, în trimestrul I 2025, s-au înregistrat în activitățile: informații și comunicații – 33818,7 lei; activități financiare și de asigurări – 26258,3 lei; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 22219,1 lei. Cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în: agricultură, silvicultură și pescuit – 9244,3 lei; activități de cazare și alimentație publică – 9940,6 lei; artă, activități de recreere și de agrement – 10830,0 lei. Comparativ cu trimestrul I 2024, câștigul salarial a crescut în toate activitățile economice. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în: activități de servicii administrative și activități de servicii suport – cu 30,8%; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu 20,0%; industria extractivă – cu 18,7%. Comparativ cu trimestrul IV 2024, câștigul salarial s-a micșorat cu 3,0%. Cele mai semnificative descreșteri s-au înregistrat în activitățile: producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu 8,6%; agricultură, silvicultură și pescuit – cu 8,2%; informații și comunicații – cu 7%. Creșteri ale câștigului salarial, comparativ cu trimestrul IV 2024, s-au înregistrat în activitățile: activități de servicii administrative și activități de servicii suport – cu 9,3%; învățământ – cu 0,7%. În sectorul bugetar, în trimestrul I 2025, câștigul salarial mediu lunar a constituit 12810,5 lei (cu 13,2% mai mult față de trimestrul I 2024), iar în sectorul real – 15178,0 lei (cu 9,8% mai mult față de trimestrul I 2024). Indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum) în trimestrul I 2025, față de trimestrul I 2024, a fost de 101,7%. Numărul mediu al salariaților în trimestrul I 2025, comparativ cu trimestrul I 2024, a crescut cu 1,3%. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în: activități de cazare și alimentație publică – cu 17,4%; construcții – cu 10,1%; industria extractivă – cu 9,8%. Cele mai mari descreșteri ale numărului mediu de salariați în trimestrul I 2025, față de trimestrul I 2024, s-au înregistrat în activitățile: transport și depozitare – cu 5,0%; alte activități de servicii (secțiunea S din CAEM 3, inclusiv activități ale organizațiilor patronale, sindicale, repararea calculatoarelor și altor articole personale, activități de servicii personale etc.) – cu 4,7%; industria prelucrătoare – cu 4,6%. Comparativ cu trimestrul IV 2024, numărul mediu al salariaților a crescut cu 0,7%. Cele mai mari creșteri ale numărului mediu de salariați s-au înregistrat în activitățile: activități de cazare și alimentație publică – cu 11,6%; activități profesionale, științifice și tehnice – cu 4,8%; informații și comunicații – cu 3,4%. Cele mai mari descreșteri ale numărului mediu de salariați în trimestrul I 2025, față de trimestrul IV 2024, s-au înregistrat în: agricultură, silvicultură și pescuit – cu 2,9%; transport și depozitare – cu 2,5%; industria prelucrătoare – cu 2,5%.
15:30
La data de 30 mai 2025, la Cahul, a avut loc o discuție publică organizată în cadrul Campaniei de informare și sensibilizare privind corupția electorală și impactul acesteia asupra democrației în Republica Moldova – „Votează liber și raportează corupția electorală!” Evenimentul a reunit studenți, reprezentanți ai partidelor politice, ai Poliției, autorități locale și cetățeni interesați de subiectul integrității procesului electoral. Campania este implementată de Asociația Promo-LEX, în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și Inspectoratul General al Poliției. Scopul campaniei este de a crește gradul de reziliență al alegătorilor față de corupția electorală, prin informare, sensibilizare și implicare civică în 12 raioane ale țării.  Valeriu Vodă, șeful Sectorului de Poliție nr. 5 din cadrul IP Cahul, a prezentat informația privind numărul persoanelor implicate în astfel de practici în raionul Cahul: „La moment, vizate persoane, avem 140 de persoane, pe raionul Cahul, care au beneficiat sau s-au inclus în procesul acesta de corupție electorală. Avem întocmite 201 procese verbale contravenționale, evident că sunt și aplicate și amenzile, însă avem contestate 183. Pe aliniatul 3, 47 , aliniatul care ar scuti de pedeapsă în cazul conlucrării cu organele de drept, avem 3 procese verbale contravenționale.” Despre importanța subiectului abordat, Ilie Gîrneț, lector universitar la Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul, a menționat: „Evenimentul de astăzi a fost unul foarte important, pentru cetățenii Republicii Moldova. Acest fenomen este unul negativ care influențează, destul de grav societatea din Republica Moldova, și care trebuie diminuat la maxim”  La eveniment au participat și reprezentanți ai partidelor politice parlamentare și extraparlamentare. Zinaida Armanu, președinta OT Cahul a Mișcării Alternativa Națională, a evidențiat relevanța acestor discuții în comunitate: „Vreau să vă spun că acest eveniment pentru noi și pentru cetățeni este foarte util. Aș dori ca Promo-LEX, mai frecvent să vină cu așa informații, atât în public cât și pentru personal.” „Este exemplu de campanie pe care o organizăm în parteneriat cu colegii de la Promo-LEX și Inspectoratul General de Poliție. Este unul din exemple cum autoritățile încearcă în primul rând să informeze alegătorii, cetățenii Republicii Moldova, despre efectele nocive ale situațiilor de corupere a alegătorilor. Care sunt sancțiunile posibile, pentru că doar în acest fel, odată fiind informat cetățeanul, are să facă o alegere conștientă, să ia mită de 1000 de lei știind că este posibilă o sancțiune de peste 20 mii de lei. Cel mai bine să nu o facă și cel mai important să o raporteze. Comisia Electorală Centrală, acolo unde a avut probe evidente că au fost întocmite procese verbale contravenționale în privința alegătorilor, inclusiv funcționari electorali. Noi nu am ezitat să aplicăm sancțiuni și am expus aceste persoane din componența organelor electorale” a declarat Pavel Postica, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale.  Din perspectiva administrației publice locale, Sergiu Rența, consilier municipal și raional, a vorbit despre experiențele directe din campaniile electorale și impactul corupției asupra întregii Societăți.  „Ceea ce ține de corupția electorală, am văzut-o și am simțit-o și pe pielea noastră ca și concurenți electorali, cum ar fi. Aceasta trebuie diminuată, trebuie cumva contracarată, că într-adevăr astăzi ți-ai vândut votul și mâine îți asumi consecințele, dar te va afecta pe tine și întreagă societate. Oamenii sunt diferențiați, unii țin cu partid, altul cu altul, și dacă liderul spune că e ok așa, trebuie de mers așa și că pentru el e bine și nu e o corupție. Oamenii care văd altfel socot că e o corupție, și de aceea, cât mai multă informație ar trebuie diseminată în societate, la oameni, spoturi, anume pe partea de corupție” a declarat Sergiu Rența.  În încheiere, Nicolae Panfil, director de programe la Promo-LEX, a menționat faptul cât este de important ca alegătorii să fie pregătiți pentru un nou scrutin, fără influențe nelegitime. „Am văzut că în alegerile precedente, a fost un fenomen masiv, avem un alt scrutin în toamnă, și în acest context, desfășurăm această campanie, pentru a informa cetățenii, pentru a-i ajuta să se protejeze în următoarea perioadă de astfel promisiuni sau situații în care cineva ar putea să le ofere bunuri, servicii sau bani pentru a-și exercita votul într-un anumit fel. Cel mai important mesaj pe care am încercat să-l transmitem astăzi, este că de fapt cetățenii sunt liberi să-și exercite votul individual, liber, neinfluențat. Trebuie să înțelegem că dacă dorim să avem un stat democratic, trebuie să contribuim Toși la protejarea democrației, inclusiv să desfășurăm astfel de activități de informare și educare” a declarat Nicolae Panfil. Precizăm că corupția electorală înseamnă influențarea ilegală a voinței alegătorilor prin oferirea de bani, bunuri, servicii sau alte avantaje, în schimbul votului într-un anumit fel sau al neparticipării la vot. Aceasta poate fi comisă de candidați, partide, persoane fizice sau juridice și afectează grav corectitudinea alegerilor. Alegătorii care acceptă mită riscă amenzi între 25.000 și 37.500 lei, iar cei care oferă mită pot ajunge la închisoare. Dacă mita este oferită de persoane juridice sau în interesul unui grup criminal, sancțiunile sunt și mai severe.
Acum 4 ore
14:45
Procesul de solicitare a certificatelor de origine preferențială devine mai rapid, mai eficient și mai transparent, iar interacțiunea cu autoritatea vamală se realizează exclusiv prin intermediul mesageriei interne a sistemului. Aceste îmbunătățiri sunt posibile datorită lansării pe mediul de producție a versiunii modernizate a Sistemului Informațional „Certificate de Origine Mărfuri”, integrat în platforma „ASYCUDA World”, începând de astăzi, 2 iunie 2025. Noua versiune permite depunerea cererii, transmiterea, analizarea și arhivarea digitală a tuturor documentelor, ceea ce contribuie semnificativ la reducerea timpului de procesare, a volumului de muncă administrativă și a riscului de erori. Cererile sunt depuse exclusiv în format electronic, fără necesitatea prezentării documentelor justificative pe suport de hârtie. Schimbarea aduce beneficii directe pentru operatorii economici. Eliminarea completă a documentelor fizice și digitalizarea integrală a procesului oferă acces imediat la informațiile necesare și permit monitorizarea în timp real a stării cererilor. Astfel, noul sistem răspunde concret cerințelor mediului de afaceri, oferind o soluție tehnologică modernă, centrată pe eficiență și predictibilitate. Modernizarea are la bază obiectivul strategic de digitalizare integrală a procesului de eliberare a certificatelor de origine, în conformitate cu „Normele tehnologice privind digitalizarea procesului de eliberare a certificatelor de origine preferențială a mărfurilor”, aprobate la nivel național. Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, menționează: „Digitalizarea proceselor vamale este o prioritate strategică, iar trecerea la un sistem complet electronic pentru solicitarea certificatului de origine preferențială va aduce un real beneficiu mediului de afaceri, fiind redus semnificativ timpul de procesare, eliminate complet documentele pe hârtie și asigurată transparență maximă, aliniind Serviciul Vamal la cele mai bune practici internaționale.” Prin această inițiativă, Serviciul Vamal reconfirmă angajamentul său de a moderniza procesele operaționale, de a sprijini dezvoltarea unui comerț internațional competitiv și de a consolida parteneriatul cu comunitatea de afaceri din Republica Moldova.
Acum 6 ore
12:15
De Ziua Internațională a Copilului, a fost lansat concursul național „EU & bunicii mei”, o inițiativă care aduce împreună elevii de gimnaziu (clasele V–VIII) și bunicii lor, pentru a descoperi – prin activități creative, joc și dialog – mai multe despre trecutul, prezentul și viitorul Europei. Concursul se va desfășura la sfârșitul lunii august, în trei regiuni ale țării: 28 august – Bălți (regiunea Nord), 29 august – Cahul (regiunea Sud), 30 august – Chișinău (regiunea Centru). Fiecare echipă va fi formată din 2 nepoți și 2 bunici, care pot fi din aceeași familie sau din familii diferite. Participanții vor trece prin runde interactive care includ întrebări despre cultura și valorile europene, jocuri de echipă și activități intergeneraționale. Câștigătorii din Cahul, alături de câte o echipă din Bălți și Chișinău, vor fi desemnați de un juriu local și vor avea șansa de a merge într-o vizită într-o capitală europeană. Scopul acestui demers este de a aduce Europa mai aproape de fiecare familie din Moldova. „Integrarea europeană nu înseamnă doar politici și reforme, ci în primul rând oameni, valori comune, solidaritate și un viitor mai bun pentru toate generațiile”, spun organizatorii. Înscrierile sunt deschise până pe 1 iulie, iar formularul de participare este disponibil online: https://shorturl.at/fwvap
Acum 8 ore
10:30
La data de 27 mai 2025, la Cahul a avut loc prima ediție a evenimentului „Seara Artei în Cahul”, dedicat absolvenților Cursului de pictură „Picasso” – o inițiativă care sprijină dezvoltarea artistică a tinerilor talentați din municipiu. Evenimentul a fost organizat de Asociația Obștească Pro Art Deco, cu sprijinul sponsorilor și partenerilor Modern Cahul și Ecaterina Bondareva. Participanții și invitații au avut parte de o seară plină de culoare, creativitate și emoție, în care lucrările cursanților au fost prezentate publicului larg. Organizatorii au mulțumit tuturor celor care au susținut acest proiect artistic, în mod special primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, pentru sprijinul acordat, dar și Restaurantului Storys Cahul pentru implicarea activă în organizare. „Mulțumim tuturor celor care au crezut în noi! Cursanților le dorim mult spor și multă inspirație în continuare – să creeze cu suflet și curaj!”, au transmis organizatorii.
10:15
Thailandeza Opal Suchata Chuangsri a câștigat titlul Miss World 2025 în cadrul finalei desfășurate sâmbătă, în Hyderabad, India. Tânăra de 21 de ani s-a impus într-o competiție cu 108 participante din întreaga lume. Locul al doilea a fost ocupat de Hasset Dereje Admassu din Etiopia, iar Miss Polonia s-a clasat pe poziția a treia. Opal s-a născut pe 30 septembrie 2003 în Phuket, într-o familie de hotelieri. Este studentă la Relații Internaționale și își dorește o carieră diplomatică. Vorbește fluent thailandeza, engleza și chineza, iar printre pasiunile ei se numără psihologia, antropologia și cântatul la ukulele – chiar cu mâna stângă. La doar 16 ani, a lansat campania „Opal For Her”, inspirată de o experiență personală legată de sănătatea femeilor. Inițiativa are ca scop educarea și sprijinirea femeilor în problemele medicale. „Cred că odată cu titlul de Miss World, pot avea un impact și mai mare și pot susține proiecte importante pentru comunitate”, a declarat Chuangsri în fața juriului. Coroana i-a fost înmânată de câștigătoarea din 2024, Krystyna Pyszková. Evenimentul a fost prezentat de Miss World 2016, Stephanie del Valle, și de prezentatorul indian Sachiin Kumbhar. India a fost gazda competiției pentru al doilea an consecutiv, fiind și țara cu șase titluri Miss World câștigate de-a lungul timpului, printre care Aishwarya Rai și Priyanka Chopra.
10:15
La data de 6 iunie 2025, în incinta Consiliului Raional Cahul, va avea loc evenimentul AgroFin Moldova 2025, o platformă dedicată fermierilor din regiunea de sud a Republicii Moldova, începând cu ora 09:30. Evenimentul își propune să faciliteze un dialog direct între producătorii agricoli, instituțiile financiare, băncile comerciale și partenerii de dezvoltare. În cadrul discuțiilor vor fi prezentate oportunitățile actuale de finanțare pentru sectorul agricol, programele de sprijin disponibile, dar și provocările cu care se confruntă agricultorii în accesarea resurselor financiare. Participarea este gratuită, iar fermierii sunt încurajați să ia parte la acest schimb de informații pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agricol în regiune.
10:15
Ziua Internațională a Copilului a fost marcată cu mult entuziasm la Andrușul de Jos, unde cei mici au avut parte de o zi plină de activități distractive, surprize și multă voie bună. Copiii au participat la concursuri interactive, jocuri în aer liber, ateliere de creație și au dansat. Curtea școlii și spațiile de joacă din localitate s-au transformat într-un mic tărâm al bucuriei, unde distracția nu a avut pauză. Pe lângă jocuri și distracție, copiii au fost răsfățați cu înghețată, dulciuri și cadouri simbolice, iar la final, fiecare a plecat acasă cu zâmbetul pe buze și amintiri frumoase. Prin acest eveniment, comunitatea din Andrușul de Jos a demonstrat cât de important este să investim în copilărie, încurajând creativitatea, prietenia și spiritul de echipă. Ziua de 1 Iunie a fost, fără îndoială, o sărbătoare reușită, dedicată în întregime celor mai tineri membri ai satului.
10:00
Pe 1 iunie 2025, de Ziua Internațională a Copilului, Primăria satului Andrușul de Sus, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Cahul, a organizat o activitate educativă dedicată siguranței rutiere pentru copiii din localitate. Evenimentul a avut loc pe stadionul satului, unde cei mici au participat la instruiri privind regulile de circulație rutieră. Polițiștii le-au explicat copiilor cum să traverseze corect strada, ce semne de circulație trebuie să cunoască și cum să se comporte în siguranță în calitate de pietoni sau bicicliști. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Cahul au îndemnat copiii să fie atenți în trafic, să respecte indicațiile părinților și să evite joaca pe carosabil. Totodată, Primăria a menționat cât este de important organizarea unor astfel de activități preventive, care contribuie la creșterea nivelului de siguranță în comunitate. La final, copiii s-au ales nu doar cu cunoștințe utile, ci și cu zâmbete și momente de bucurie, într-o zi care le-a fost dedicată în totalitate.
10:00
Luni, 2 iunie, a început sesiunea de examene pentru elevii din clasa a IX-a, cu proba la Istoria românilor și universală. Peste 32.000 de candidați sunt înscriși la examenele naționale de absolvire a gimnaziului din acest an. Probele încep la ora 09:00, iar accesul în sala de examinare este permis doar în baza unui act de identitate. Pentru prima dată, lucrările vor fi verificate centralizat în cinci centre republicane de evaluare, cu participarea a circa 330 de profesori. Corectarea testelor va începe pe 3 iunie. Următoarele examene din sesiunea de bază sunt programate astfel: Matematica – pe 5 iunie, Limba de instruire – pe 9 iunie, iar pentru elevii alolingvi, examenul la Limba și literatura română va avea loc pe 12 iunie. Deși inițial autoritățile anunțaseră că examenele vor fi susținute în centre speciale, după modelul Bacalaureatului, s-a renunțat la această idee în urma consultărilor cu directorii instituțiilor de învățământ și Direcțiile raionale. Totuși, corectarea lucrărilor rămâne centralizată. Rezultatele vor fi afișate în instituțiile de învățământ pe 24 iunie. Tot mâine, 3 iunie, începe și sesiunea de Bacalaureat, care se va încheia pe 20 iunie.
10:00
Pe 2 iunie 2025, la ora 13:00, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) va desfășura o ceremonie de comemorare la Complexul Memorial Haragâș din raionul Cantemir, în memoria eroilor echipajului SMURD Iași care și-au pierdut viața în urma unui tragic accident aviatic produs în data de 2 iunie 2016. Echipajul medical, aflat atunci într-o misiune de salvare pentru preluarea unui pacient din municipiul Cahul, a căzut la datorie în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, demonstrând devotament și sacrificiu în slujba vieții. Ceremonia organizată de IGSU va aduce un omagiu memoriei celor patru membri ai echipajului, subliniind importanța muncii depuse de salvatorii SMURD în Republica Moldova. La eveniment sunt invitați reprezentanții mass-media, alături de oficiali, colegi și membri ai comunității care doresc să-și exprime recunoștința față de eroii căzuți în exercițiul funcțiunii.
09:45
Testele psihologice comportamentale nu sunt noi în recrutare. Cu toate acestea, în ultima perioadă au apărut multe informații pe rețelele de socializare despre testele noi și non-standard pe care managerii de recrutare le folosesc în timpul interviurilor. Ce teste comportamentale pot utiliza recrutorii Testele comportamentale vă permit să evaluați trăsăturile de personalitate ale unui candidat, orientările etice și reacțiile la situații non-standard. Testul ceștii de cafea Interviul începe cu un tur de familiarizare al biroului. În bucătărie, candidatului i se oferă cafea, iar apoi se vede ce va face cu o cană murdară. Mulți angajatori sunt siguri: dacă candidatul nu a pus cana în mașina de spălat vase sau cel puțin superficial nu a clătit-o, nu va fi un angajat bun. Ei o explică astfel: o astfel de persoană nu se poate lăuda cu inițiativă și lucru în echipă nu este pentru el. Testul pixului căzut Esența este simplă: recrutorul  "accidental" lasă să cadă un stilou pe podea între el și candidat, apoi se uită la reacția acestuia din urmă. Acesta este modul în care o persoană este testată pentru: observație, dacă observă ce se întâmplă; empatia - dacă încearcă să ajute; inițiativă - dacă se manifestă în lucruri mărunte. Testul scaunului șubred Scaunul pe care candidatul trebuie să stea în timpul interviului are un picior mai scurt. Prin urmare, persoana este puțin șubredă și se simte inconfortabil. Testul este considerat reușit dacă solicitantul are curajul să își exprime disconfortul și să ceară schimbarea scaunului. Un astfel de test poate dezvălui stilul de comunicare, adaptabilitatea și observabilitatea. Avantajele și dezavantajele testelor comportamentale La prima vedere, aceste teste informale au o serie de avantaje: Vă permit să vedeți adevăratul comportament al unei persoane și să îi dezvăluiți adevărata personalitate. Candidații se pregătesc de cele mai multe ori pentru interviuri și știu cum să răspundă "corect" la întrebările recrutorilor. Identifică competențele transversale. Adică, ele ajută la evaluarea dacă o persoană este empatică sau proactivă, chiar și în lucrurile mărunte. Ele arată dacă candidații "se integrează" în cultura corporativă. La urma urmei, aceasta se manifestă nu numai în abordarea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, ci și în simpla comunicare între colegi. Cu toate acestea, concluziile trase din astfel de teste sunt foarte susceptibile de a fi eronate. În primul rând, nu este suficient să se evalueze doar comportamentul, izolat de conținutul psihologic al acțiunii. Persoana  care ridică un stilou de pe podea poate fi într-adevăr empatică, sau poate dori pur și simplu să fie plăcută. Sau poate fi atât de deranjată încât acest stilou este intolerabil de departe de ideea sa de perfecțiune. La fel, un candidat care nu vorbește despre un scaun incomod poate avea motivații diferite. În mod similar, aceeași motivație poate fi exprimată prin comportamente diferite. De exemplu, o persoană responsabilă poate spăla o cană după ea sau poate întreba ce să facă cu ea. Dar responsabilitatea se poate manifesta și în alte moduri. De exemplu, un candidat înțelege că șeful de birou ar trebui să fie responsabil de spălarea paharelor, deci nu preia sarcinile altei persoane, ci știe de ce este responsabil. Pentru a înțelege calitățile și caracterul unei persoane, este important să analizăm experiența relevantă a acesteia. Prin urmare, o recomandare de la un loc de muncă anterior va fi de multe ori mai informativă decât un astfel de test. 
Acum 12 ore
09:00
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Secția Pediatrie a IMSP Spitalul Raional Cahul a fost gazda unui eveniment emoționant, dedicat micilor pacienți internați. Elevii Școlii de Muzică „Maria Cebotari” din municipiul Cahul au susținut un concert inedit, menit să aducă bucurie și alinare copiilor aflați sub tratament. Tinerii muzicieni au interpretat piese clasice și moderne, oferind celor prezenți momente deosebite. Evenimentul a fost organizat la inițiativa elevilor școlii, care au dorit să fie aproape de cei mici în această zi specială. „Astăzi este și despre ei – copiii internați în secția pediatrie. Ne-am bucurat să vedem zâmbete pe chipurile lor și să simțim emoția transmisă prin muzică. Mulțumim elevilor și profesorilor Școlii de Muzică pentru această inițiativă minunată”, a declarat directorul IMSP Spitalul Raional Cahul, Vasile Rotaru. Pe lângă concert, copiii au primit și mici daruri oferite de elevii Școlii „Maria Cebotari”, gesturi care au completat atmosfera de sărbătoare și solidaritate.
Ieri
13:15
Ziua Internațională a Copilului a adus bucurie, culoare și multe zâmbete în parcul central din Cahul. Echipa Ziuadeazi a fost prezentă la evenimentele dedicate celor mici, surprinzând atmosfera festivă, jocurile și activitățile pregătite cu drag pentru copiii din oraș și din împrejurimi. Cu această ocazie, am stat de vorbă atât cu micii sărbătoriți, cât și cu părinți, bunici și tineri care au împărtășit ce înseamnă pentru ei o copilărie fericită. De la dulciurile preferate, la vacanțele la bunici și jocurile din fața blocului, amintirile au fost pline de nostalgie și emoție. Copiii au vorbit despre dorințele și visurile lor, despre ce îi face fericiți și ce așteptări au de la viitor. Maturii, la rândul lor, au transmis mesaje calde și încurajatoare, subliniind importanța unei copilării trăite în siguranță, cu iubire și sprijin din partea familiei și comunității. Ziua a fost marcată de spectacole, activități interactive, baloane colorate, muzică veselă și multă energie pozitivă. Parcul a devenit un spațiu al bucuriei colective, în care fiecare zâmbet a contat. Echipa Ziuadeazi urează tuturor copiilor o copilărie senină, plină de aventuri frumoase, joc și descoperire. La mulți ani, copii! Să creșteți fericiți, sănătoși și liberi!
Mai mult de 2 zile în urmă
15:30
Consiliul Audiovizualului (CA) urmează să primească atribuții extinse pentru a monitoriza activitatea și conținutul de pe platformele online. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a înregistrat în Parlament două proiecte legislative prin care se urmărește modificarea Codului Audiovizualului, astfel încât instituția să poată interveni mai eficient în combaterea dezinformării din spațiul digital, comunică MOLDPRES. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, într-o emisiune la Jurnal TV. Acesta a precizat că noile inițiative legislative vor oferi Consiliului Audiovizualului „prerogative, instrumentariu și flexibilitate” pentru a acționa rapid împotriva conținutului online considerat nociv. „Vor fi două inițiative legislative, care vizează Codul Audiovizualului. Să se intre cu monitorizarea pe o parte din online. Noi am înregistrat proiectele. Dăm Consiliului Audiovizualului prerogative, instrumentariu și flexibilizăm spațiul de manevră, ca să acționeze mai repede”, a declarat Igor Grosu. Potrivit acestuia, noile măsuri sunt necesare pentru a consolida capacitatea statului de a face față fluxului de dezinformare din mediul virtual. „Fără acest proiect, dezinformarea nu dispare. Ea va fi prezentă și omniprezentă și într-o avalanșă și mai mare”, a mai adăugat Grosu, subliniind că CA este o instituție care și-a demonstrat reziliența în fața provocărilor informaționale. Inițiativa actuală vine după ce, în luna martie, PAS a retras din Parlament un amendament controversat care propunea sancțiuni pentru „dezinformare” pe platformele online. Retragerea a survenit în urma unor presiuni publice intense și îngrijorări legate de libertatea de exprimare. Amintim că acel proiect prevedea amenzi de până la 5.000 de lei pentru utilizatorii online care publicau informații considerate false, iar pentru persoanele cu funcții de răspundere și entitățile juridice, amenzile puteau ajunge până la 10.000 de lei. De asemenea, prevedea acordarea unor competențe sporite Serviciului de Informații și Securitate (SIS), inclusiv posibilitatea de a urmări utilizatorii online fără mandat judecătoresc. Noile proiecte legislative vor fi dezbătute în Parlament în perioada următoare. Autoritățile susțin că scopul acestora este protejarea spațiului informațional și asigurarea unei comunicări publice corecte, în timp ce societatea civilă și organizațiile de media urmează să urmărească îndeaproape evoluția acestor măsuri și posibilele implicații asupra libertății presei și drepturilor digitale.
30 mai 2025
19:15
Ce înseamnă, cu adevărat, 12 ani de școală? Am stat de vorbă cu mai mulți absolvenți din Cahul și i-am întrebat direct: ce au învățat în afara orelor, de câte ori au copiat, câte teme au „uitat” să le facă, câte absențe nemotivate au strâns și ce le va lipsi cel mai mult din toată această perioadă. Un video sincer, cu nostalgie, umor și răspunsuri fără filtre – despre viața de elev, prietenii, profesori, reguli încălcate și lecții învățate pe bune. Pentru unii – finalul unei etape. Pentru alții – începutul poveștii. Urmărește și tu: #Generația2025, fără mască, dar cu multă sinceritate!
14:15
Sute de șoferi s-au pomenit cu permisul de conducere anulat din oficiu de către Agenția Servicii Publice după ce, în urma examinării înregistrărilor video, s-a depistat că examenul la proba practică a fost fraudat. ASP a expediat mai mule scrisori deţinătorilor de permise obținute suspect prin care îi anunță că le retrage calificativul „admis” de la proba practică și, prin urmare, că rămân fără permis, transmite tvrmoldova.md Potrivit înregistrărilor video din mașinile ASP, făcute in timpul examenelor practice, unele greșeli au fost omise de către examinator iar penalizările nu au fost trecute in fișa de punctaj. Din aceste imagini se vede cum un candidat trece pe o altă bandă de mers depăsind linia continua, si fără a semnaliza. Pentru această încălcare a regulamentului rutier, examinatorul trebuia să-i scadă 21 de puncte, adică proba să fie picată. Acest lucru care nu s-a întâmplat. Neregulile trecute cu vederea de angajații ASP în timpul examenelor, dar găsite de comisia de verificare, sunt diverse. IACOV ZAVTUR, șeful Departamentului Înmatriculare a Mijloacelor de Transport și Calificare a Conducătorilor Auto: Este o persoană care stă pe trecerea de pietoni, arată intenția de a trece, se afla la marginea drumului și candidata nu-i acordă prioritate și examinatorul se face că nu vede și ii pune după asta admis persoanei, dar de fapt trebuia să-i pună 21 de puncte pentru o încălcare gravă, care prevede nesusținerea examenului. În 2024, Agenția Servicii Publice a analizat peste 9500 de înregistrări, în urma cărora 315 permise de conducere au fost anulate. Zilnic sunt audiați câte 5 șoferi asupra cărora există suspiciuni că au trișat, cu susținerea examinatorului. Prin urmare, scrisoarea prin care șoferul este chemat la ASP pentru explicații înseamnă automat anularea permisului, până la dovedirea contrariului. IACOB CAȘCAVAL, șef, Secția contestație: Dacă se constată că, calificativul admis a fost obținut pe căi frauduloase, atunci sunt sesizate persoanele cu privire la abaterile constatate și se propune anularea dreptului de a conduce a cetățeanului. VLAD ACCIU, șef, Secţia monitorizare operaţională: Persoana este chemată la audieri, i se prezintă înregistrările video, precum și actele care au stat la baza respectivei anulări. Cel vizat are dreptul să aducă probe în favoarea sa. După audiere, dacă nu s-au stabilit, care circumstanțe noi, care ar putea anula probele ASP, i se emite un ordin de anularea a probei respective și respectiv i se anulează permisul de conducere obținut la acel moment. Înregistrările examenelor auto sunt păstrate timp de șase luni. Acestea sunt verificate în urma unor sesizări din partea poliției sau a unei plângeri. IACOV ZAVTUR, șeful Departamentului Înmatriculare a Mijloacelor de Transport și Calificare a Conducătorilor Auto: Ce ține de anularea permiselor de conducere, da e oleacă dureroasă, da uneori persoana obține persmisul și peste 3,4,5 luni, noi intrevenim. Cuiva asta-i pare ceva straniu și poate nu-i corect, dar pentru noi, de fapt, e de bază siguranța în trafic și pervenirea și stoparea fenomenului de fraudare. Sunt sancționați și examinatorii care au facilitat fraudulos obținerea permisului. Aceștia primesc mustrări disciplinare sau sunt demiși. Conform legii, permisul de conducere poate fi anulat dacă a fost obținut cu încălcarea normelor, prin căi frauduloase, dacă s-au prezentat documente neautentice sau dacă s-a falsificat identitatea.
14:00
В 5 серий  «Приятного аппетита» мы готовим аутентичный рецепт ухи из рыбы (украинского рыбного борща) вместе с Даниэлем Гиду — шеф-поваром, который объездил весь мир, но решил вернуться домой. Узнайте, каким было его детство, как выглядит международная кухня изнутри, чему он научился в зарубежных ресторанах и какие вкусы предпочитают молдаване. Рецепт с душой, истории со вкусом и человек, влюблённый в родные места. Приятного аппетита!
13:45
Joi, 29 mai 2025, cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului, la invitația Episcopului Basarabiei de Sud, Veniamin, Arhiepiscopul Chișinăului și Mitropolitul Basarabiei, Petru, a oficiat slujba religioasă împreună cu episcopul locului. Cei doi au fost însoțiți de un grup de preoți, diaconi și numeroși credincioși din ambele părți ale Prutului, scrie Biroul de Presă al Episcopiei Basarabiei de Sud. În cadrul predicii, Episcopul Veniamin a vorbit despre semnificația religioasă a Înălțării, subliniind că acest moment reprezintă nu doar plecarea lui Hristos, ci și apropierea noastră de divinitate, oferind speranță și direcție spirituală. El a accentuat ideea că Înălțarea este o chemare la responsabilitate și la trăirea credinței cu sens și angajament. Tot în această zi, a fost marcată și Ziua Eroilor. Episcopul a îndemnat credincioșii să-și amintească de cei care și-au dat viața pentru libertate și demnitate, amintind că jertfa acestora este parte din identitatea și moștenirea noastră. La finalul slujbei, Mitropolitul Petru a evocat amintiri din copilărie legate de locul unde se află astăzi mănăstirea și a vorbit despre importanța păstrării memoriei eroilor căzuți în luptele din vara anului 1941 pentru eliberarea Basarabiei. Acesta a lăudat eforturile episcopului Veniamin pentru înființarea așezământului monahal în acest spațiu cu o semnificație istorică profundă. Cu acest prilej, egumenul mănăstirii, protosinghelul Serafim Codați, a primit „Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru clerici” ca semn de recunoaștere pentru activitatea desfășurată. El a mulțumit ierarhilor și autorităților centrale și locale, precum și Guvernului României, pentru sprijinul acordat la construirea mănăstirii. Totodată, au fost oferite icoane cu chipurile a doi sfinți recent canonizați – Iraclie și Alexandru din Basarabia – ierarhilor prezenți și lui Radu Cosma, directorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, ca simbol al recunoștinței pentru sprijinul oferit proiectului. După ceremonie, participanții – clerici, credincioși și oficialități – s-au deplasat la Cimitirul de Onoare al Eroilor Români din incinta mănăstirii. Acesta este locul unde, în timpul luptelor din 1941, peste 10.000 de soldați români și-au pierdut viața, iar peste 1.000 dintre ei sunt înmormântați acolo. Cimitirul a fost inaugurat inițial în 1941, în prezența Regelui Mihai I, dar ulterior, în timpul ocupației sovietice, a fost distrus, iar pe acel loc a fost construită o fermă de porci. În 2005, cu sprijinul României, cimitirul a fost reabilitat, iar în 2006 a fost reinaugurat solemn, din nou în prezența Regelui Mihai. Astăzi, Cimitirul de la Țiganca este un important loc de comemorare și reflecție, un simbol al jertfei pentru credință, libertate și unitate națională.
10:30
Premier Energy Distribution a informat cetățenii că pe 30-31 mai 2025, mai multe localități și străzi din raionul Cahul vor fi afectate de întreruperi temporare în livrarea energiei electrice. Intervențiile sunt parte a unor lucrări planificate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice. Potrivit comunicatului oficial al companiei, acțiunile vor avea loc în mai multe intervale orare, în funcție de specificul lucrărilor desfășurate în fiecare zonă. 30 mai 2025 / Cahul: str. Alexei Şciusev, Doctor Petrea Cazacu , Gura Frumoasei, Ion Creangă, Lăutarilor, Mirceşti, Nufărul Alb, Valea Rece parțial, în intervalul de timp între 09:30-19:30 pentru lucrări de reconstrucţie a liniei electrice aeriene or. Cahul: str. George Coşbuc, Movilă, Nicolae Milescu Spătaru, Şcheia şos. parțial, în intervalul de timp între 10:30-12:30 pentru lucrări de reparație a echipamentului electric s. Luceşti: str. Cahul, Lucești, Mihail Kutuzov, Ştefan cel Mare şi Sfînt parțial, în intervalul de timp între 09:45-17:30 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric s. Găvănoasa parțial, în intervalul de timp între 10:10-16:20 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor s. Alexandru Ioan Cuza: str. Anton Ajder, Armata Sovietica, Budionnîi, Crutaia, Decebal, Fîntînilor, Gheorghi Jucov, Gribov, Izvoarelor, Miciurin, Sfînta Maria, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Vodă cel Viteaz, Voroşilov parțial, în intervalul de timp între 10:00-15:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric 31 mai /Cahul: str. Griviţei şos., Muncii, Prieteniei şos., Şcheia şos., Valea Rece, s. Cahul-Vama: str. Cahul-Vama 1, s. Crihana Veche: str. Crihana Veche 200, s. Roşu: str. Roşu 335, 5000 parțial, în intervalul de timp între 09:30-17:15 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric. Reprezentanții Premier Energy își cer scuze pentru eventualele neplăceri cauzate și încurajează consumatorii să-și planifice activitățile ținând cont de aceste întreruperi temporare. Pentru informații suplimentare, clienții pot contacta Serviciul Suport Clienți al companiei la numărul de telefon 022 43 11 11.
10:00
Serviciul Fiscal de Stat informează că accesarea serviciilor fiscale electronice (ex. Cabinetul personal, Declarații fiscale, e-Factura) poate fi realizată alternativ prin intermediul a două metode simple: EvoSign sau autentificării în doi pași (2FA – two-factor authentication). EvoSign este o nouă identitate electronică avansată ce oferă același nivel de securitate comparativ cu semnăturile existente, însă fără necesitatea utilizării unui dispozitiv specializat.  Pentru a activa EVOSign ai nevoie de o identitate digitală validă (semnătură electronică). Dacă ai USB token, vei avea nevoie de un dispozitiv Desktop pentru a semna cererea. Dacă ai semnătură mobilă, poți activa direct din telefon. Descarcă aplicația și urmează pașii. Mai multe detalii vezi aici. Activează EVOSign în câțiva pași simpli Cum te autentifici cu EVOSign Autentificarea în 2 pași este o metodă de autentificare printr-un cod de verificare. Aceasta vă permite să va autentificați gratuit și securizat la toate serviciile fiscale electronice. Vezi mai multe detalii cum setezi codul de verificare aici. Reamintim că începând cu 1 iunie 2025, site-ul servicii.fisc.md își încheie activitatea. Toate serviciile fiscale electronice pot fi accesate prin intermediul Cabinetului personal al contribuabilului de pe pagina-web www.sfs.md.
29 mai 2025
17:15
În episodul 5 din Poftim la masă, gătim o rețetă autentică de UHA de pește (borș ucrainean de pește) alături de Daniel Ghidu, bucătar șef care a colindat lumea, dar a ales să revină acasă. Află cum a fost copilăria lui, cum arată bucătăria internațională din interior, ce a învățat din restaurantele de peste hotare și ce gusturi au moldovenii când vine vorba de mâncare. O rețetă cu suflet, povești cu savoare și un om cu dragoste pentru locul de unde a plecat. Poftim la masă!
16:15
În contextul avertizărilor hidrologice emise recent, care indică averse puternice, scurgeri de pe pante și inundații locale,  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) face un apel urgent în adresa propritarilor de animale. ANSA subliniază necesitatea adoptării unor măsuri proactive pentru siguranța și bunăstarea animalelor, atât a celor agricole, cât și a celor de companie. 1.Măsuri Immediate de Protecție și Planificare. ANSA solicită proprietarilor și îngrijitorilor de animale să verifice starea acestora la intervale regulate de timp și să acționeze prompt pentru a preveni expunerea la pericole inutile. Pentru animalele de fermă, aflate în zone cu risc de inundații, este imperativ elaborarea de către proprietari a unui plan de urgență. Acest plan ar trebui să includă, dar să nu se limiteze la: identificarea unui loc sigur pentru mutarea animalelor, în caz de inundație; stabilirea modalității de transport, care să respecte condițiile minime de protecție și bunăstare a animalelor. 2.Recomandări specifice în timpul și după fenomenele extreme. Pe perioada zilelor cu risc de inundații și scurgeri masive de ape, ANSA recomandă evitarea pășunatului și cazării animalelor, precum și priponirea acestora, în imediata vecinătate a albiilor râurilor mari. Un alt aspect important se referă la calitatea apei. Ploile abundente pot contamina sursele de apă (râuri, iazuri, fântâni) cu gunoi de grajd și substanțe chimice, punând în pericol sănătatea oamenilor și a animalelor. De aceea, se impune utilizarea apei din surse mai puțin afectate de aceste fenomene. 3.Prevenirea tulburărilor digestive. Ca urmare a precipitațiilor abundente din ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere luxuriană a vegetației, ceea ce mărește riscul tulburărilor digestive la animale. În acest sens, ANSA recomandă proprietarilor de animale să suplimenteze rația furajeră cu furaje grosiere uscate (paie sau fân), pe lângă pășunat. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor rămâne în contact cu publicul și va continua să emită alerte și recomandări pe măsură ce situația meteorologică evoluează. Informații despre zonele cu risc de inundații pot fi obținute de la instituțiile competente, precum Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sau Serviciul Hidrometeorologic de Stat (pentru vizualizarea zonelor, accesați: https://www.meteo.md/index.php/. De asemenea, este crucială urmărirea comunicatelor oficiale emise de către autorități.
15:45
Deputații au votat în lectura a doua un set de măsuri mai aspre pentru prevenirea și combaterea fumatului. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Sănătății, în comun cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică, și conține prevederi referitoare la extinderea listei cu locurile în care este interzis fumatul, cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor de tutun și celor conexe, majorarea amenzilor. Propunerile legislative vizează toate tipurile de produse de tutun și cele conexe – țigarete, țigări electronice, dispozitive pentru încălzirea tutunului activat sau narghilea. Vor fi înăsprite amenzile pentru admiterea fumatului în locuri interzise. Acestea vor fi de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de până la un an. Totodată, persoanele fizice care fumează în locuri interzise vor fi amendate cu până la 2 250 de lei sau vor presta muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore. Amenzi mai dure vor fi aplicate și persoanelor care vor comercializa produse din tutun în locuri interzise sau minorilor. Acestea vor risca amenzi de până la 20 000 de lei. O altă noutate a proiectului ține de faptul că plasarea pe piață a pliculețelor cu nicotină va fi sancționată cu o amendă de până la 4500 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice sancțiunea va fi de până la 15 000 de lei, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an. Proiectul interzice comercializarea produselor din tutun în unități de comerț ambulant mobile și imobile. De asemenea, este interzisă vânzarea fără documente justificative, eliberate de producători sau importatori, care să demonstreze proveniența produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și a accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora etc. O altă prevedere se referă la extinderea listei cu locurile în care va fi interzis fumatul. Fumatul va fi interzis în spațiile publice deschise ale sediilor, inclusiv pe terenurile aferente ale instituțiilor medico-sanitare, de învățământ, instituțiilor sociale, culturale, sportive. Se mai interzice fumatul în raza de 10 metri, măsurată radial de la orice punct de pe marginea exterioară a pragurilor, inclusiv a celor aflate la nivelul solului, treptelor, rampelor, balustradelor sau porticurilor destinate accesului publicului larg în clădirile autorităților publice ale statului, instituțiilor sociale, instituțiilor culturale, instituțiilor sportive, indiferent de tipul de proprietate, precum și în clădirile entităților care prestează servicii publice. Fumatul se mai interzice de la ușa deschisă către spațiile publice închise și la locurile de muncă, de la ferestrele deschise, precum și de la locurile sau instalațiile de captare a aerului aferente spațiilor publice închise și locurilor de muncă, pe terenurile de joacă pentru copii, pe terenurile de sport, în parcurile de distracții, în grădinile zoologice, în parcurile acvatice, pe terenurile aferente piscinelor, pe plaje, în stațiile de transport public și pe terenurile aferente destinate și folosite pentru îmbarcarea sau debarcarea persoanelor transportate, precum și în pasajele pietonale subterane. La fel, angajatorii și proprietarii de spații publice vor fi obligați să asigure un mediu fără fum de tutun. Proiectul impune cerințe noi de etichetare și avertismente pentru produsele conexe, cum ar fi țigaretele electronice, flacoanele de reumplere și produsele din plante pentru fumat. Acestea trebuie să conțină avertismente clare privind conținutul de nicotină și riscurile asociate. Avertismentele de sănătate trebuie să acopere 30 % din suprafața ambalajului exterior. De asemenea, se introduc noi interdicții pentru promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și conexe, inclusiv în jocurile video sau programele TV. Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârstă adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun. În ultimii ani, crește vertiginos numărul adolescenților fumători. Proiectul are drept scop alinierea legislației naționale la rigorile legislației Uniunii Europene, în concordanță cu prevederile Convenției-cadru a Organizației Mondiale a Sănătății privind controlul tutunului, precum și asigurarea protecției cetățenilor de acțiunea nocivă a produselor de tutun. Prezenta lege va intra în vigoare după 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
15:15
Autoritățile din Republica Moldova vor emite, începând cu anul 2026, pașapoarte și documente de călătorie moderne, adaptate la standardele europene de securitate. Un proiect de modificare a Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte a fost votat de Parlament în lectura a doua. Noile acte de călătorie vor respecta cerințele tehnice prevăzute de Organizația Internațională a Aviației Civile și reglementările Uniunii Europene, fiind dotate cu elemente biometrice avansate și coduri de identificare unificate. Prin integrarea tehnologiilor moderne de identificare, acestea vor oferi un nivel sporit de securitate asupra datelor personale ale beneficiarilor și vor preveni tentativele de falsificare. Potrivit inițiativei legislative, elaborată de Agenția Servicii Publice în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, o parte din informațiile din actele de călătorie vor fi în trei limbi: română, engleză și franceză, ceea ce va permite recunoașterea lor la nivel internațional. Totodată, pe lângă datele personale, actele de identitate vor conține şi semnătura olografă, care se va aplica de la vârsta de 14 ani. De asemenea, vor fi incluse şi datele biometrice ale titularului, precum imaginea facială și amprentele digitale. Excepție vor face copiii cu vârsta până la 12 ani şi persoanele pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă. În proiect sunt specificate şi termenele de valabilitate ale pașapoartelor, în funcție de vârsta titularului și de statutul acestuia. Documentele de călătorie pentru apatrizi, refugiați sau beneficiari de protecție umanitară vor avea valabilitatea de la 3 la 10 ani. În cazul în care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă temporar, pașaportul şi documentul de călătorie va avea termenul de valabilitate un an. Agenția Servicii Publice va emite majoritatea actelor de identitate, cu excepția pașaportului diplomatic şi a celui de serviciu, care vor fi eliberate de către Ministerul Afacerilor Externe. Iar actele de identitate pentru apatrizi, refugiați și beneficiari de protecție umanitară vor fi eliberate de către Inspectoratul General pentru Migrație al MAI. Pașaportul va fi eliberat cetățenilor Republicii Moldova, iar documentele de călătorie vor fi eliberate persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de apatrid sau de refugiat, precum şi persoanelor cărora li s-a acordat protecție umanitară în conformitate cu actele normative privind migrația şi azilul.
14:45
Poliția va fi reorganizată în trei direcții regionale și două teritoriale. Mai exact, vor fi instituite trei direcții regionale de poliție – Nord, Centru și Sud. În municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia vor continua să activeze direcțiile teritoriale de poliție. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat de Parlament. Potrivit autorilor, regionalizarea poliției are drept scop reducerea cheltuielilor administrative și furnizarea serviciilor publice de calitate și accesibile, în corespundere cu necesitățile cetățenilor. Respectiv, funcțiile de birou se vor reduce cu aproximativ 8 %. Totodată, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au dat asigurări că niciun angajat nu va fi disponibilizat. Polițiștii vor fi repartizați în subdiviziunile unde este deficit de resurse umane. Proiectul urmărește reducerea timpului de reacționare a poliției cu minimum 15 minute. Acest lucru va fi posibil prin implementarea principiului celei mai apropiate patrule, chiar dacă incidentul are loc în alt sector sau raion. Documentul, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, mai prevede delimitarea clară a sferei de competență a Poliției și a Inspectoratului General de Carabinieri (IGC). Astfel, la solicitarea Inspectoratului General de Carabinieri, Poliția va putea desfășura acțiuni de asigurare şi restabilire a ordinii şi securității publice. Polițiștii vor fi responsabili de menținerea ordinii şi securității publice, iar carabinierii – de asigurarea şi restabilirea ordinii şi securității publice. Pentru lectura a doua a fost acceptat amendamentul deputatei Ana Racu, care prevede că efectivul-limită al Poliției se fie aprobat de Guvern. Deputata a mai propus ca direcțiile regionale de poliție să fie instituite simultan sau etapizat în funcție de posibilitățile financiare disponibile ale bugetului de stat, dar nu mai târziu de luna decembrie 2028. Până la instituirea direcțiilor regionale de poliție, inspectoratele teritoriale de poliție vor activa conform cadrului normativ existent.
14:30
Pe 22 mai, în timpul unor lucrări de lărgire a drumului de pe strada Nuferilor din satul Slobozia Mare, malul s-a surpat, scoțând la iveală un schelet uman, potrivit imaginilor publicate de Viorica Paladi, șefa secției științe a Rezervației Naturale "Prutul de Jos". Descoperirea i-a pus în alertă atât pe localnici, cât și pe specialiști. Agenția Națională de Arheologie a intervenit prompt, iar cercetările efectuate la fața locului indică faptul că rămășițele ar avea o vechime de aproximativ 500 de ani. Conform concluziilor preliminare, scheletul ar putea aparține unei persoane înmormântate într-un cimitir vechi, necunoscut până acum, situat pe teritoriul actualului sat. Specialiștii urmează să efectueze analize amănunțite pentru a determina exact perioada și contextul istoric al descoperirii. Slobozia Mare este o localitate atestată documentar încă din anul 1436, cunoscută anterior sub numele de Fântâna Mare, Bubuiogi sau Sărăieni. În epoca lui Ștefan cel Mare, satul a fost donat de către logofătul Toader Bubuiog mănăstirii Humor. De-a lungul timpului, așezarea a devenit casă pentru coloniști veniți de la sud de Dunăre, care s-au stabilit în șoproanele părăsite de turci, formând comunitatea cunoscută astăzi sub denumirea de Slobozia Mare. Noua descoperire arheologică aduce în prim-plan o istorie încă nedeslușită în totalitate, oferind cercetătorilor o oportunitate rară de a investiga trecutul unei localități încărcate de semnificație istorică. 
14:30
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) anunță finanțarea altor șapte proiecte investiționale din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al companiei. Alocarea fondurilor pentru aceste proiecte, în valoare de 15,5 milioane de lei, este posibilă datorită economiilor obținute în urma procedurilor de achiziție publică pentru celelalte 63 de proiecte planificate să fie finanțate în acest an, în bază de concurs, din fondul sus-menționat. Astfel, proiectele suplimentare prevăd renovarea Secției pneumologie din cadrul Clinicii Pediatrie a  Institutului Mamei și Copilului; lucrări de reparație și renovare a edificiului OMF Scăeni din subordinea Centrului de Sănătate Țaul; reparația capitală cu replanificarea Secției terapie generală la Spitalul raional Ialoveni; lucrări de reparații interioare în blocul alimentar al Spitalului raional Șoldănești; reparația acoperișului Centrului de Sănătate Găvănoasa; achiziționarea și montarea ascensorului medical în blocul chirurgical al Spitalului raional Cahul; reparația acoperișului și termoizolarea edificiului OMF Bolohan din subordinea Centrului de Sănătate nr.1 Orhei. Obiectivele proiectelor investiționale se aliniază priorităților de politici în domeniul sănătății și Strategiei naționale „Sănătatea 2030”. Această inițiativă reprezintă un pas important în îmbunătățirea infrastructurii de sănătate și în asigurarea condițiilor optime pentru prestarea asistenței medicale populației. Pentru anul 2025, în fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM a fost prevăzută suma de 92 de milioane de lei pentru finanțarea proiectelor investiționale. Astfel, șaptezeci de proiecte urmează a fi realizate pe parcursul acestui an.
14:15
Polițiștii vor participa la careurile solemne dedicate încheierii anului școlar pentru ca acestea să se desfășoare fără incidente. Astfel, oamenii legii vor spori măsurile de supraveghere pe durata evenimentelor desfășurate în instituțiile din țară, informează MOLDPRES. Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), Ana Chiselița, a subliniat că, pentru ca activitățile să se desfășoare fără abateri de la ordinea publică, este important să fie respectate mai multe măsuri. „Recomandăm șoferilor să reducă viteza în apropierea instituțiilor de învățământ și în adiacentul trecerilor pentru pietoni. Este important ca persoanele să parcheze mijloacele de transport doar în locurile special amenajate și să nu blocheze accesul celorlalți participanți la trafic. De asemenea, se recomandă traversarea străzii doar în locurile special amenajate și doar după ce se asigură că șoferii le acordă prioritate”, a spus Ana Chiselița. La fel, părinții sunt îndemnați să supravegheze în permanență minorii și să urmărească cu atenție activitățile acestora. „În stradă, copiii nu trebuie să poarte discuții cu persoanele necunoscute, mai ales cu cele în stare de ebrietate. Maturii trebuie să evite fumatul și consumul de alcool. De asemenea, participanții la evenimentele festive trebuie să supravegheze bunurile personale. În cazul în care au surprins o abatere, cetățenii sunt îndemnați să anunțe cel mai apropiat polițist sau să sune la Serviciul 112. Poliția dorește tuturor copiilor o vacanță în siguranță”, a afirmat Ana Chiselița. Elevii din întreaga țară marchează vineri și sâmbătă ultima zi din anul școlar. Ultimul sunet va răsuna în toate școlile, iar elevii vor pleca în vacanța mare.
14:15
Ministerul Educației și Cercetării, prin intermediul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP), desfășoară o serie de activități care să ofere sprijin psiho-emoțional elevilor, cadrelor didactice și părinților în contextul examenelor de absolvire pentru clasele a IX-a și a XII-a, având ca obiectiv susținerea echilibrului emoțional al elevilor prin acțiuni de motivare, promovarea stării de bine și asigurarea unui mediu educațional sigur, suportiv și protector. Astfel, în perioada 29-30 mai, vor fi desfășurate webinare la subiecte precum: cum să rămâi calm și concentrat în sesiunea de examene,  prevenirea și gestionarea stresului; cum pot fi susținuți elevii pentru a preveni stresul de examene; părinți liniștiți, copii încrezători; cum părinții pot acorda sprijin și suport copilului în perioada de examene, dar și alte aspecte de interes.  Pentru participare la webinare accesați linkul dat. Menționăm că, toate instruirile vor fi înregistrate și distribuite pe pagina oficială de YouTube MEC și pagina de Facebook CRAP, pentru a permite accesul larg al beneficiarilor. Totodată, CRAP va elabora și publica pe pagina de Facebook materiale informative și recomandări pentru elevi, părinți și cadre didactice, privind sprijinul psiho-emoțional acordat elevilor în perioada examenelor. MEC îndeamnă părinții și cadrele didactice să acorde o atenție sporită monitorizării stării emoționale a elevilor, în special în perioada examenelor de absolvire. Astfel, în caz de identificare potențiale semne de risc (comportamentale, fizice, emoționale) încurajăm elevii, părinții și cadrele didactice să apeleze la specialiștii din cadrul Structurilor Teritoriale de Asistență Psihopedagogică (SAP) pentru sprijin și asistență psihologică de specialitate. De asemenea, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP) prin intermediul Structurilor sale va organiza sesiuni cu prezență fizică în cele 35 de raioane/municipii, cu participarea diriginților, psihologilor școlari și directorilor adjuncți responsabili de educație, cu genericul: recunoașterea semnelor de risc emoțional și comportamental; algoritmul de intervenție în situații de criză. Despre ora, data și locația desfășurării sesiunilor, participanții vor fi informați nominal prin email. Datele de contact ale șefilor SAP le gășiți în linkul atașat.
12:45
Planul „inventiv” al unui șofer care a încercat să transporte ilicit țigări peste frontiera vamală a fost dat peste cap de funcționarii vamali din cadrul postului vamal Cahul.  Cazul a fost înregistrat după ce, în această noapte, la pista de ieșire a postului vamal Cahul, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un autocar de model „Setra”, care se deplasa spre Marea Britanie.  În cadrul controlului vamal, șoferul, un bărbat posesor al dublei cetățenii - Republica Moldova și România, în vârstă de 25 de ani, a comunicat că nu transportă bunuri interzise sau care necesită a fi declarate. Totuși, în baza suspiciunilor apărute, a fost dispus un control fizic detaliat al mijlocului de transport și a bunurilor transportate, cu utilizarea scanerului cu raze X-ray.  Vigilența funcționarilor vamali și acțiunile minuțioase de verificare au scos la iveală faptul că, în interiorul a 5 butoaie de inox au fost depistate 1650 pachete de țigări, marcate cu timbru de acciz al Republicii Moldova, care au fost tăinuite intenționat pentru transport ilicit peste frontiera vamală.  Țigaretele au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar investigațiile pe caz continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor. Totodată, persoana riscă sancțiuni contravenționale conform legislației.
09:30
Astăzi, 29 mai, la 40 de zile după Paști, creștinii ortodocși marchează Înălțarea Domnului – cunoscută în popor și sub numele de Ispas.  În tradiția populară, Ispasul este însoțit de obiceiuri legate de pomenirea morților, dar și de semne de bun augur pentru agricultură. Se spune că ceea ce se seamănă după Ispas nu mai rodește, iar oamenii obișnuiesc să se salute în această zi cu urarea: „Hristos S-a Înălțat!”, la care se răspunde: „Adevărat S-a Înălțat!” Vezi și : Ce facem de Ispas conform tradițiilor Este totodată și Ziua Eroilor, în care sunt comemorați ostașii și eroii neamului căzuți pe câmpurile de luptă pentru libertate și demnitate. Cu acest prilej, redacția ziuadeazi.md vă urează să aveți parte de lumină în suflet, pace în case și credință statornică! Hristos S-a Înălțat!
09:15
Serviciul Fiscal de Stat informează despre modificarea Regulamentului privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 40 din 20 mai 2025, în conformitate cu prevederile Legii nr. 73 din 10 aprilie 2025 prin care programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost extins până în luna iunie 2026. Potrivit documentului, rambursarea TVA se efectuează pentru perioadele fiscale începând cu luna aprilie 2022 și până în luna iunie 2026 inclusiv. Solicitarea rambursării TVA se efectuează prin depunerea unei cereri semnate electronic la adresa de e-mail a Serviciului Fiscal de Stat (mail@sfs.md" data-linkindex="2">mail@sfs.md).  Cererea poate fi depusă după prezentarea dării de seamă fiscale, prin care se declară impozitul funciar pentru terenurile cu destinație agricolă, impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală, în formă de contribuție procentuală la salariu, și alte recompense, și după prezentarea declarației privind TVA aferente perioadei Programului de rambursare a TVA. Subiecți ai Programului de rambursare a TVA sunt întreprinderile care activează în domeniul agriculturii, sunt înregistrate în calitate de plătitori ai taxei pe valoarea adăugată și care înregistrează sumele TVA spre deducere în perioada fiscală ulterioară. Subiecții eligibili pentru rambursarea TVA pentru perioada din Programul de rambursare a TVA sunt producătorii agricoli care întrunesc una din următoarele condiții: cel puțin 95% din activitatea desfășurată reprezintă una sau mai multe dintre activitățile stipulate în grupele 01.1–01.6 din Clasificatorul activităților din economia Moldovei; au suportat pierderi ca urmare a embargoului impus de Federația Rusă pentru importul producției de origine vegetală din Republica Moldova. Rambursarea sumei TVA se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat și Trezoreria de Stat în termen de 25 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii.
28 mai 2025
17:15
Alte 30 de proiecte de dezvoltare vor fi implementate în localitățile din Zona de Securitate, prin Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2025. Documentul, aprobat de Executiv, prevede finanțarea unor activități de dezvoltare regională și comunitară.  Printre obiectivele principale se numără modernizarea instituțiilor educaționale - repararea și dotarea grădinițelor din regiune, acordarea suportului celor opt instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană. De asemenea, vor fi amenajate zone de agrement și alte spații publice prin instalarea iluminatului stradal. În același timp, vor fi reparate și dotate clădirile administrative, sociale, de cultură și sport. Alte activități prevăzute includ: construcția Unității Salvatori și Pompieri Holercani, raionul Dubăsari; reparația Oficiului medicilor de familie din satul Salcia, raionul Șoldănești; dotarea cu echipament medical a Oficiului medicilor de familie Cocieri. Autoritățile administrației publice centrale și locale, beneficiare ale Programului, vor valorifica resursele financiare conform destinației, până la sfârșitul trimestrului IV al anului 2025. În total, în perioada anilor 2011-2024, prin intermediul programului, au fost finanțate 586 de proiecte în valoare de peste 189 milioane de lei. Tot la ședința Cabinetului de miniștri s-a decis alocarea a peste 3 milioane de lei Consiliului raional Dubăsari. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru compensarea parțială a cheltuielilor suportate de către proprietarii și deținătorii terenurilor agricole amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol, ca urmare a plăților ilegal aplicate la trecerea prin posturile neautorizate de control.
16:15
Guvernul a aprobat Raportul privind executarea bugetului de stat pe anul 2024. În anul trecut, veniturile la bugetul de stat au constituit 66,98 miliarde de lei, în creștere cu 2,3 miliarde de lei sau cu 3,7% față de anul 2023. În același timp, cheltuielile au fost de 80,1 miliarde de lei, în scădere cu 600 de milioane de lei comparativ cu anul 2023. Din acestea, circa 45,3% reprezintă cheltuielile pentru programe și servicii finanțate de la bugetul de stat, iar 54,7% - transferuri către bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Cele mai semnificative volume de resurse au fost repartizate pentru protecția socială (26%), învățământ (23,1%), servicii de stat cu destinație generală (14,3%), ocrotirea sănătății (11,4%), servicii în domeniul economiei (10,8%). Potrivit documentului, anul trecut veniturile au fost executate la nivel de 99,9%, iar cheltuielile - la nivel de 97,5% față de volumul planificat. Deficitul bugetar s-a redus cu 18,8% sau cu 3 miliarde de lei în 2024 și a constituit 13,1 miliarde de lei. Ca pondere în PIB, acesta a reprezentat 4%. Datoria de stat s-a încadrat în limitele stabilite prin Legea bugetului de stat pentru anul 2024 și la finele anului trecut a constituit 121,4 miliarde de lei. „Am îmbunătățit conexiunea dintre Trezorerie, Ministerul Finanțelor și autoritățile publice locale, iar acest lucru a adus o implementare mult mai rapidă a proiectelor noastre la nivel local”, a menționat premierul Dorin Recean. Tot la ședința de astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat Raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Veniturile în acest buget au constituit peste 42 de miliarde de lei, iar resursele au fost utilizate inclusiv pentru indexarea pensiilor pentru 677 de mii de pensionari, majorarea alocațiilor de stat pentru 97 de mii de beneficiari. De asemenea, în 2024, indemnizația unică la naștere a fost majorată până la 20 de mii de lei sau cu 83%, au fost introduse 3 prestații noi pentru familii cu copii și a fost asigurată indemnizația lunară pentru toți copiii până la 2 ani în valoare de 1000 de lei.  „Acest Raport arată grija Guvernului pentru cetățeni. Am țintit mult mai bine ajutoarele și susținerea socială”, a spus prim-ministrul.  Guvernul a aprobat și Raportul privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală în anul 2024. Potrivit acestuia, numărul beneficiarilor asigurați de Guvern a crescut  cu 22391 de mii de persoane, iar numărul persoanelor asigurate individual - cu 42621. Cele mai semnificative cheltuieli au fost destinate întreținerii și modernizării instituțiilor medicale, acoperirii necesităților pentru realizarea a 863857 de solicitări de urgențe medicale de nivel prespitalicesc și a peste 9 milioane de vizite la medicii de familie pentru persoane asigurate și neasigurate. Totodată, a fost lansat serviciul e-rețetă, iar accesul la medicamente și dispozitive compensate a crescut.  „Astăzi, de la Nord la Sud, avem ceea ce 3 ani în urmă nu exista - echipament modern, condiții de îngrijire a pacienților exact ca în Uniunea Europeană, dar și acces la o gamă mult mai largă de medicamente și dispozitive medicale”, a subliniat șeful Executivului.
15:45
În Republica Moldova, ca și în multe alte țări, munca casnică și de îngrijire rămâne în mare parte neplătită, invizibilă și realizată preponderent de femei. La nivel global, femeile desfășoară de patru ori mai multă muncă de îngrijire neplătită decât bărbații, însă ocupă doar 20% din funcțiile de conducere, deși reprezintă 70% din forța de muncă din sectorul îngrijirii. Estimările arată că va fi nevoie de cel puțin 91 de ani pentru a atinge egalitatea în acest domeniu. În acest context, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a realizat o analiză a cadrului legal din Republica Moldova pentru a evalua compatibilitatea acestuia cu prevederile Convenției nr. 189 privind munca decentă pentru lucrătorii casnici. Documentul stabilește standarde internaționale privind salariul echitabil, condițiile de muncă, protecția socială și drepturile fundamentale ale lucrătorilor din acest sector. „Analiza urmărește alinierea legislației naționale la Convenția ILO 189, identificarea lacunelor și propunerea de soluții legislative. Ne dorim consolidarea dialogului tripartit și definirea unor acțiuni concrete pentru protejarea lucrătorilor casnici”, a declarat Diana Cebotaru, coordonatoare de proiect în cadrul OIM Moldova. Chiar dacă legislația națională nu recunoaște oficial munca casnică și de îngrijire ca formă reglementată de muncă, există câteva excepții – cum ar fi statutul de asistent personal. Totuși, majoritatea acestei munci rămâne informală, fiind prestată fără contracte de muncă, fără contribuții sociale și fără acces la protecții legale. Percepțiile privind echitatea de gen în gospodării sunt, de asemenea, limitate. Doar 64% dintre femei și 55% dintre bărbați din Republica Moldova consideră că o distribuție echitabilă a responsabilităților casnice ține de egalitatea de gen. Această viziune este alimentată de norme culturale tradiționale, care perpetuează inegalitatea în sarcinile de îngrijire. Pentru a schimba această realitate, OIM recomandă măsuri concrete, precum: dezvoltarea serviciilor publice de îngrijire accesibile; extinderea protecției sociale pentru lucrătorii casnici; susținerea procesului de formalizare a muncii în acest sector; recunoașterea valorii economice și sociale a muncii de îngrijire. „În țările cu servicii publice insuficiente, responsabilitatea pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile revine lucrătorilor casnici, o forță de muncă informală și adesea invizibilă. Moldova este abia la începutul acestui proces. OIM este gata să sprijine autoritățile prin lecții și bune practici din alte state”, a subliniat Maria Jose Chamorro, specialistă în gender și formalizare, DWT/CO Budapesta. Raportul se aliniază cu angajamentele Republicii Moldova privind egalitatea de gen, munca decentă și integrarea europeană, contribuind la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, în special ODD 5 (egalitate de gen) și ODD 8 (muncă decentă și creștere economică). Ratificarea Convenției nr. 189 este planificată pentru anul 2026, conform Planului Național de Acțiuni pentru aderarea la UE 2024–2027. Documentul a fost discutat într-un atelier de lucru cu participarea autorităților publice și a reprezentanților societății civile.
15:15
Executivul a aprobat Programul de implementare a Strategiei de transformare digitală pentru anii 2025-2027. Documentul stabilește acțiunile necesare pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul digitalizării. Programul este structurat în jurul a trei direcții strategice principale: dezvoltarea societății digitale, dezvoltarea sectorului TIC și a economiei digitale și e-transformarea sectorului public. Programul prevede măsuri esențiale precum dezvoltarea infrastructurii digitale, extinderea accesului la internet, creșterea gradului de utilizare a serviciilor publice electronice, consolidarea identității digitale, promovarea semnăturii electronice și dezvoltarea competențelor digitale ale populației. Totodată, sunt incluse inițiative pentru digitalizarea educației și a sectorului medical. Până la finalul anului 2027, Strategia va contribui la accelerarea economiei naționale.  Ponderea exporturilor de servicii TIC va crește la 14%, față de 10%, acum doi ani. De asemenea, anual, se vor aloca a câte 2,7 miliarde de lei - investiții în sectorul IT. 85% din serviciile publice vor fi accesate online de către antreprenori, iar identitatea digitală activă va deveni realitate pentru 45% din cetățeni. În același timp, Programul va contribui la crearea de oportunități pentru tineri, prin înființarea a două huburi digitale.  Programul de implementare a Strategiei de transformare digitală pentru anii 2025-2027 face parte din Strategia de Transformare Digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030, care stabilește direcțiile de dezvoltare digitală a Republicii Moldova.
15:00
Pe 28 mai, în municipiul Cahul a avut loc Gala Olimpicilor – un eveniment dedicat celebrării elevilor care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele raionale și republicane. Zeci de tineri talentați, alături de profesori și părinți, au fost aplaudați pentru efort, perseverență și excelență academică. În cadrul festivității, Primăria municipiului Cahul a oferit premii în valoare de 1.000 de lei și vouchere de la Librarius pentru elevii care au obținut mențiuni la etapa republicană, în semn de recunoaștere a muncii și dedicării lor. De asemenea, doi olimpici de top la nivel republican – Movilă Roman și Caluta Valeria – au fost recompensați cu premii de câte 10.000 de lei și cărți. Primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, a adresat un mesaj de încurajare și apreciere pentru toți participanții: „Astăzi celebrăm performanța, pe cei care urmează să ridice elita țării, fiindcă, cu siguranță, acești tineri cu ambiție, perseverenți și cu abilități remarcabile urmează să se afirme nu doar la nivel național, dar și internațional. Vreau să-i felicit pe toți cei care se află în sală, indiferent de rezultate – asta înseamnă că aveți potențial, ambiție. Să-i felicit și pe profesori, fiindcă de ei depinde foarte mult aceste rezultate – de ghidarea lor, de sfaturile lor. Asta înseamnă sacrificiu. Când unii se distrează, alții stau cu mâna pe carte, fiindcă ei și-au pus ca obiectiv să ajungă departe. Mulțumesc părinților – de voi depinde sănătatea națiunii: sănătate fizică, pace, dar și spirituală!”, a menționat Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul. Instituțiile școlare cu cele mai multe locuri premiante la nivel raional: IP Liceul Teoretic „Piotr Rumeanțev”, mun. Cahul (dir. Onuța Valentina) – 34 locuri premiante IP Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, mun. Cahul (dir. Șerepera Svetlana) – 30 locuri IP Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, mun. Cahul (dir. Hanganu Gheorghe) – 28 locuri IP Liceul Teoretic „Ion Creangă”, mun. Cahul (dir. Caraja Rodica) – 24 locuri IP Liceul Teoretic „Ioan Vodă”, mun. Cahul (dir. Șevcenco Oxana) – 15 locuri IP Liceul Teoretic „Mihai Sadoveanu”, sat. Giurgiulești (dir. Machidon Silvia) – 7 locuri IP Liceul Teoretic „Academician Ion Bostan”, sat. Brânza (dir. int. Gavrilă Tatiana) – 6 locuri IP Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, sat. Slobozia Mare (dir. Tulum Iraida) – 2 locuri IP Gimnaziul „Mihai Eminescu”, sat. Crihana Veche (dir. Armanu Tatiana) – 4 locuri IP Gimnaziul „Ștefan cel Mare”, sat. Pelinei (dir. Argint Liudmila) – 3 locuri IP Gimnaziul „George Coșbuc”, sat. Andrușul de Jos (dir. Dimitriadi Ludmila) – 3 locuri IP Gimnaziul „Mihai Sadoveanu”, sat. Vadul lui Isac (dir. Bucur Lilia) – 2 locuri Gala Olimpicilor din Cahul a fost nu doar o festivitate de premiere, ci și o reconfirmare a valorilor educației: muncă, perseverență și pasiune. Elevii premianți reprezintă viitorul Moldovei – un viitor care se clădește zi de zi prin educație de calitate și sprijinul unei comunități implicate.
14:45
Guvernul a votat un regulament important care stabilește reguli clare pentru instalarea punctelor de acces wireless, esențiale pentru internetul rapid și rețelele 5G. Cererea pentru internet de calitate este tot mai mare în Moldova. Oamenii folosesc tot mai mult internetul pentru școală, muncă și servicii online, iar pentru a ține pasul, infrastructura de comunicații trebuie să se dezvolte rapid. Până acum, montarea acestor puncte de acces era anevoioasă, din cauza lipsei unor reguli clare, ceea ce încetinea dezvoltarea rețelelor și creștea costurile pentru furnizori. Astfel, cetățenii întârzia să beneficieze de servicii digitale bune. Regulamentul aprobat vine să rezolve aceste probleme prin: Simplificarea procesului de instalare, ca să fie mai rapid și mai ieftin; Protejarea sănătății oamenilor și a mediului; Creșterea accesului la internet de calitate pentru toți; Folosirea mai eficientă a frecvențelor radio disponibile. Această decizie face parte din planul Guvernului de a alinia legislația țării noastre cu standardele Uniunii Europene și de a construi o infrastructură digitală modernă și sigură pentru toți cetățenii.
14:15
Cabinetul de miniștri a aprobat Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2025 – 2029 (PNA). Acesta este principalul document care definește prioritățile de reformă, pașii concreți și termenii necesari pentru realizarea acțiunilor asumate în procesul de pregătire pentru  aderare.   Programul are drept obiectiv pregătirea Republicii Moldova pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene, printr-un proces complex de armonizare legislativă și instituțională. Acesta acoperă 33 de capitole de negociere, inclusiv componentele pe criteriul politic (funcționarea instituțiilor democratice, reforma administrației publice și managementul finanțelor publice) și criteriul economic, structurate în șase grupuri de capitole (clustere) tematice.  „Eforturile pe care le vom depune în următorii cinci ani de zile vor decide pe cât vom fi de pregătiți ca țară pentru aderare. Alinierea la standardele europene care să ne asigure un trai mai bun aici, la noi acasă, nu este un exercițiu birocratic. Este, în esență, o transformare profundă a societății noastre, cu beneficii directe pentru fiecare. Nu facem aceste reforme „pentru Bruxelles”, ci pentru cetățenii Republicii Moldova”, a spus viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov. Documentul prevede transpunerea în legislația națională a peste 3.000 de acte UE, prin intermediul a 1.791 de măsuri legislative și 1.088 de acțiuni de implementare.  Punerea în practică a politicilor cuprinse în Program va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor – de la servicii publice mai eficiente, justiție funcțională, educație de calitate, sistem medical performant, agricultură modernă și competitivă, la drumuri regionale și locale mai bune și un mediu mai curat. Iar pentru mediul de afaceri, cel mai important beneficiu va fi accesul la piața unică europeană, pe picior de egalitate cu afacerile din țările europene și fără bariere de tarifare, birocratice sau de altă natură, cu acces la peste 450 milioane de consumatori. „Acest Program este rezultatul unei munci intense și al unei cooperări interinstituționale fără precedent. El ne duce mai aproape de obiectivul nostru național: aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a menționat Cristina Gherasimov. Coordonarea implementării PNA va fi asigurată de Cancelaria de Stat, prin intermediul Biroului pentru Integrare Europeană, iar rezultatele vor fi reflectate într-un raport anual, prezentat Guvernului și Parlamentului.  PNA va fi actualizat în fiecare an, începând cu luna octombrie, prin integrarea recomandărilor și criteriilor de referință stabilite în raportul anual de progres al Comisiei Europene, precum și a altor angajamente asumate pe parcursul negocierilor de aderare ale Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
14:00
Ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal au dejucat o tentativă de introducere frauduloasă pe teritoriul Republicii Moldova a unui lot comercial de erbicide. Cazul a fost documentat în apropierea orașului Vulcănești, unde a fost stopat pentru verificări un autoturism de model „Skoda Octavia”, condus de un conațional în vârstă de 43 de ani. În urma controlului detaliat, inspectorii vamali au descoperit în compartimentul marfar, în spațiul destinat roții de rezervă, dar și în habitaclu, recipiente conținând substanțe chimice utilizate în agricultură (erbicide), cu un volum total de 500 de litri. De asemenea, a fost găsit și furtun pentru irigare. Șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență sau acte vamale pentru marfa transportată. Atât produsele, cât și mijlocul de transport au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Autoritățile investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele și a aplica sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare. Serviciul Vamal reiterează importanța respectării cadrului legal privind transportul și declararea mărfurilor și își reconfirmă angajamentul de a combate orice formă de contrabandă, contribuind la siguranța economică a țării.
13:45
Dezvoltatorii imobiliari vor fi motivați să construiască mai multe locuri de parcare subterane. Astfel, traficul va fi fluidizat și va fi facilitată utilizarea terenurilor din curțile blocurilor în calitate de spații verzi.  În acest sens, în Codul urbanismului și construcțiilor vor fi introduse modificări referitoare la procentul de ocupare a terenului și coeficientul de utilizare a acestuia.  Cabinetul de miniștri a aprobat modificarea unor legi din domeniul construcțiilor și urbanismului pentru a asigura o interpretare unitară a normelor de către autorități, dezvoltatori și cetățeni. „Intenția noastră este să ajutăm chișinăuienii, bălțenii, locuitorii orașelor noastre care au cea mai mare nevoie de acest proiect”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.  Potrivit proiectului, va fi realizată o delimitare clară a competenței ce îi revine Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) și poliției privind  sistarea lucrărilor de construcții și protecția ordinii publice. Astfel, INST va fi responsabil de constatarea tuturor eventualelor încălcări, în tip ce poliția va asigura ordinea publică și va sprijini INST în demersurile legale.  De asemenea, autoritatea administrației publice locale (APL), INST sau Agenția de Inspectare a Monumentelor (AIM) vor întreprinde măsurile necesare pentru oprirea lucrărilor neautorizate de construcție sau demolare. 
10:45
Legea cu privire la educația fizică și sport a fost adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în lectură finală. Documentul are drept scop reglementarea tuturor aspectelor legate de educația fizică și sport, punând accent pe educația fizică în instituțiile de învățământ, incluziunea în sport, sportul pentru toți și sportul de performanță. „Legea cu privire la educația fizică și sport reglementează finanțarea sportului, formarea cadrelor didactice și a antrenorilor. Statul va continua să sprijine dezvoltarea infrastructurii sportive, în special pentru sportul de performanță. Prin noua lege a sportului, educația fizică și sportul sunt declarate drept priorități naționale, iar statul garantează dreptul fiecărei persoane de a practica sportul, fără nicio formă de discriminare”, susține Sergiu Gurin, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării. Capitolul privind sportul de performanță descrie procedurile pentru selecția și pregătirea sportivilor, inclusiv în cadrul școlilor și cluburilor sportive. De asemenea, sportivii de performanță care beneficiază de indemnizație sportivă (bursă), vor beneficia și de măsuri de protecție socială, precum asigurarea sănătății și contribuțiile la fondul social. Un alt aspect important al documentului ține de reglementarea litigiilor în sport, prin mediere și arbitraj, dar și crearea Platformei Naționale pentru Integritate în Sport. Aceasta va coordona activitățile de prevenire și combatere a manipulării competițiilor sportive și va promova etica sportivă. Odată cu adoptarea noii  legi, Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale devine unica structură unde vor fi angajați doar antrenori ai loturilor naționale. În același timp, membrii loturilor naționale vor beneficia de echipamente performante, condiții pentru antrenamente, asistență medicală, cazare, masă și suplimente nutritive. Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, fiind supus unui proces larg de consultări publice cu federațiile sportive, școlile și cluburile sportive, mediul academic și sectorul privat. Astfel, documentul reflectă nevoile și provocările actuale ale domeniului. De asemenea, legea privind educația fizică și sportul se înscrie în strategia Sport 2030, aprobată de Guvern anul trecut.
09:15
Sâmbătă, 31 mai, cu începere de la ora 14:00, la Palatul „N. Botgros” din Cahul va avea loc un spectacol dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Micii spectatori sunt invitați să se bucure de piesa „Aventurile lui Cipollino”, regie Alina Carp, un spectacol plin de culoare, umor și învățăminte, care promite să le aducă zâmbetul pe buze și să le stârnească imaginația. Intrarea este liberă, iar organizatorii îndeamnă părinții și bunicii să le ofere celor mici o după-amiază de neuitat în lumea poveștilor și aventurilor teatrale. Evenimentul face parte din programul festiv pregătit cu ocazia Zilei Copilului și este susținut de autoritățile locale și instituțiile de cultură din Cahul.
08:15
Linia electrică aeriană Vulcănești-Chișinău va cuprinde 503 piloni metalici, cu o greutate cumulată de peste 10.000 de tone – echivalentul Turnului Eiffel. Datele au fost prezentate de Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, care a oferit detalii despre procesul de construcție, informează moldpres. Linia independenței energetice include trei tipuri de piloni, adaptați reliefului și necesităților tehnice. Dimensiunile acestora variază, cel mai mic fiind de 27 metri și aproximativ 9 tone, echivalentul unui bloc de 9 etaje, în timp ce cel mai înalt atinge peste 48 metri și depășește 40 de tone – cât o clădire cu 16 etaje. Pregătirea fundațiilor este cea mai complexă etapă de construcție, spun specialiștii. Aceasta implică excavări adânci, armături rezistente și volume mari de beton, toate adaptate terenului și condițiilor specifice fiecărei locații. După pregătirea fundațiilor, urmează montarea segmentelor metalice, etapă care implică circa 20 de muncitori pentru fiecare pilon. Aceștia asamblează, piesă cu piesă, componentele pilonului. Pe de altă parte, ridicarea pilonului este, practic, cea mai vizibilă și spectaculoasă etapă, însă și foarte solicitantă în același timp, întrucât presupune lucru la înălțime, manevre milimetrice cu echipamente specializate și o echipă de tehnicieni, instruiți să opereze în condiții dificile, la zeci de metri deasupra solului. „Fundație cu fundație, pilon cu pilon, izolator cu izolator… pașii fermi și susținuți pentru consolidarea rezilienței sistemului energetic national”, a scris ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Șefa statului Maia Sandu a vizitat săptămâna trecută șantierul liniei electrice aeriene Vulcănești–Chișinău și a anunțat că aceasta urmează să devină funcțională până la sfârșitul anului curent. Președinta a subliniat că Linia Vulcănești–Chișinău este unul dintre cele mai importante proiecte energetice lansate de la independență încoace. „Această linie va spori semnificativ securitatea energetică a țării noastre și ne va feri de șantajul la care am fost supuși timp de trei decenii”, a remarcat Maia Sandu. Linia Electrică Aeriană de 400 kV va avea o lungime de 157 de kilometri. Astfel, peste 500 de piloni și 1 500 de kilometri de conductoare vor face o legătură strategică dintre sud și centru prin intersectarea a opt raioane și 35 de localități. Lucrările de construcție a LEA Vulcănești-Chișinău au început efectiv în aprilie 2024 și sunt parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea acestuia este de 61 mil de euro, dintre care circa 27 de mil de euro sunt pentru construcția liniei. Construcția liniei electrice Vulcănești-Chișinău este un proiect de importanță strategică pentru securitatea energetică a țării noastre. Noua linie electrică va permite transportul energiei electrice din România sau alte piețe europene spre Chișinău, fără a trece prin Centrala electrică moldovenească, situată în regiunea transnistreană.
27 mai 2025
21:30
Poliția avertizează conducătorii auto cu privire la dificultățile de trafic apărute pe traseul M3, care face legătura cu drumul R34, pe segmentul cuprins între orașul Vulcănești și satul Slobozia Mare, raionul Cahul. Din cauza ploilor abundente din această după-amiază și a creșterii debitului de apă, porțiuni din acest tronson au fost inundate. Deși echipele de intervenție au acționat prompt, iar drumul a fost curățat și deblocat, autoritățile atenționează că riscul de derapaj sau blocare rămâne ridicat. Recomandări pentru șoferi: Evitați deplasarea pe acest segment de drum; Circulați cu prudență sporită; În caz de pericol sau urgență, apelați imediat serviciul 112. Poliția continuă să monitorizeze situația și va reveni cu actualizări în funcție de evoluția vremii.
21:00
Copiii simt instinctiv când ceva nu e corect. Au un simț puternic al dreptății și reacționează imediat în fața nedreptății – o trăsătură pe care, uneori, adultii o pierd în timp. Studiile internaționale confirmă acest lucru și arată că elevii pot recunoaște semnele corupției chiar mai ușor decât cei mari. De aceea, în tot mai multe țări – Ucraina, Lituania, România – s-au introdus în școli activități sau lecții speciale despre etică, drepturile copilului și cum să identifici comportamente incorecte. Și la noi în țară, ideea prinde contur. La Gimnaziul nr. 8 „Taras Șevcenko” din Chișinău, aproximativ 60 de elevi din clasele VII–IX au participat recent la o activitate educativă altfel – o lecție despre integritate, dar nu una clasică, cu teorii și definiții, ci un quiz interactiv, gândit special pentru generația Alpha – copiii care cresc cu telefonul în mână și curiozitatea activată digital.   Evenimentul face parte din campania „Toți avem dreptul să trăim în siguranță – #fărămită”, susținută de Uniunea Europeană și implementată de GIZ Moldova, în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție (CNA). Campania își propune să aducă mai aproape de tineri – inclusiv de copiii refugiați din Ucraina – informații esențiale despre ce înseamnă corupția, cum îi poate afecta și cum pot reacționa cu încredere atunci când se confruntă cu nedreptatea. Angela Moizesovici, directoarea instituției: „Noi credem cu toată convingerea că integritatea se învață din școală. Copiii noștri sunt foarte receptivi când vine vorba de corectitudine și echitate. Prin astfel de activități, îi ajutăm să înțeleagă diferența dintre bine și rău și să își formeze o coloană vertebrală etică. Este important să știm că și elevii refugiați din Ucraina, care învață alături de colegii lor din Moldova, trebuie să aibă aceleași șanse și susținere pentru un viitor bazat pe valori solide.” Quiz-ul, realizat cu ajutorul telefoanelor mobile, i-a provocat pe elevi să răspundă la întrebări despre corupție: ce este, cum apare, cum ne afectează viața de zi cu zi și – mai ales – ce putem face când ne lovim de ea. Copiii au discutat despre onestitate, responsabilitate civică, egalitate și despre cum să reacționeze atunci când observă o situație abuzivă sau incorectă. Totodată, au aflat că există o linie anticorupție, a CNA – 0800 55555 – unde pot suna gratuit și confidențial, dacă vor să semnaleze un caz de corupție. Implicați și atenți, elevii au demonstrat cât de bine pot înțelege aceste teme, iar primii 10 care au răspuns corect au fost premiați. Grigore Lupașcu, ofițer în cadrul Direcției Educație Anticorupție a CNA: „Corupția nu e doar un cuvânt greu, e o realitate care atinge tot ce ne înconjoară – de la școală și spitale până la drumuri și servicii publice. Dacă vrem o lume mai bună, trebuie să începem cu educația pentru integritate chiar de la vârste fragede. Copiii au un simț natural al dreptății – noi trebuie doar să-i încurajăm să-l urmeze și să nu le fie frică să spună lucrurilor pe nume.” Evenimentul s-a încheiat cu o discuție deschisă în care elevii și-au exprimat opiniile și au vorbit despre cum văd ei o societate corectă. QUIZ-ul de la gimnaziul din capitală reprezintă acțiunea de lansare a unei ample campanii de informare „Toți avem dreptul să trăim în siguranță – #fărămită”, susținută de Uniunea Europeană și implementată de GIZ Moldova, în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție (CNA).
19:30
La data de 3 iunie 2025, comuna Găvănoasa, raionul Cahul, îmbracă straie de sărbătoare cu prilejul hramului localității, dedicat Sfinților Constantin și Elena. Primăria comunei a pregătit un program variat, menit să aducă bucurie comunității și să onoreze tradițiile. Ziua va începe la ora 08:00, cu slujba divină oficiată la Biserica „Sf. Constantin și Elena”, un moment de reculegere și rugăciune pentru locuitorii satului. Sărbătoarea va continua de la ora 16:30, cu un program artistic susținut de colectivele locale și un moment special de omagiere a familiilor care au împlinit peste 50 de ani de căsătorie – un gest de respect și recunoștință față de valorile familiale durabile. De la ora 19:00, atmosfera va fi întreținută de formația „Furnică”, care va da startul tradiționalei hore de sărbătoare. Seara se va încheia în mod festiv, cu un recital special susținut de Adriana Ochișanu, îndrăgita interpretă de muzică populară, care va urca pe scenă începând cu ora 20:00. Evenimentul este organizat de administrația publică locală, care invită toți locuitorii și oaspeții să participe la această zi de bucurie.
14:45
Ofițerii Direcției Antidrog, timp de o lună, au documentat activitatea infracțională a unui ucrainean de 38 de ani, care activa în favoarea unei organizații criminale specializată în producerea, transportarea și realizarea drogurilor sintetice de mare risc. În cadrul documentării, ofițerii INI au stabilit că suspectul activează în favoarea unei organizații criminale specializată în contrabandă și producere de droguri sintetice cu o ramificație în mai multe state post sovietice, iar rolul acestuia era de a prelua drogurile sintetice din Ucraina și a le transporta prin contrabandă în Republica Moldova. La noi în țarǎ erau plasate în ascunzișuri, câte 1 kg, după care  erau realizate diferitor dealeri prin intermediul aplicației mobile Telegram. Pentru monitorizarea minuțioasă  și stabilirea modalității camuflării drogurilor în timpul traversării frontierei de stat au fost implicați  în grupul de lucru ofițeri de investigație și urmărire penală ai Serviciului Vamal. Astfel, s-a stabilit că bărbatul traversează frontiera de stat cu un  Audi Q5,  adaptat cu ascunzișuri bine amenajate unde sunt camuflate drogurile. La 24 mai, la  intrare în Republica Moldova,  prin trecerea de frontieră Briceni–Rosoșani,  bărbatul a fost reținut. În urma percheziției, în torpedoul automobilului au fost depistate și ridicate 10 pachete a câte 500 de grame cu droguri de tip PVP ( sare). Ulterior, fiind examinate telefoanele mobile, au fost identificate 7 ascunzișuri, de unde au fost ridicate alte câteva kilograme de droguri de tip PVP, pe care anterior bărbatul le-ar fi  transportat în Moldova din Ucraina. În total,  din circuit au fost scoase 12 kg de droguri sintetice te tip PVP, valoarea cărora pe piața neagră depășește suma de 6 milioane de lei. Automobilul a fost ridicat și dus la parcarea specială în vederea confiscării. La solicitarea procurorilor PCCOCS, suspectul a fost plasat în arest pe un termen de 30 de zile, iar pe numele acestuia  au fost pornite două cauze penale pentru contrabandă și circulație ilegală a drogurilor. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 10 la 15 de închisoare.
14:45
În sesiunea de bacalaureat din acest an, 3.138 de candidați vor primi nota 10 din oficiu la proba de limbă străină – cel mai mare număr din ultimii nouă ani. De asemenea, 397 de elevi vor beneficia de nota maximă, fără a susține proba la informatică, comparativ cu doar 61 în sesiunea din 2024. Decizia a fost aprobată luni, 26 mai 2025, în cadrul ședinței Comisiei Naționale de Examene. Conform regulamentului, nota 10 din oficiu este oferită elevilor care dețin certificate lingvistice internaționale recunoscute, obținute în anii de studii. Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a menționat că această practică a fost introdusă în 2015, când doar 229 de elevi au beneficiat de această facilitate. Numărul a crescut constant de atunci: 1.349 de elevi în 2020, 1.299 în 2021, 1.596 în 2022, 2.192 în 2023 și 2.594 în 2024. Sesiunea de bacalaureat 2025 va începe pe 3 iunie.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.