Statul vrea să construiască o închisoare la Bălți, dar nu are bani – Ce capacitate va avea
Politik,
28 decembrie 2024 15:00
Construcția unei noi închisori va continua anul viitor în nordul țării. „Casa de arest din Bălți”, care va avea o capacitate de 650 de locuri, va reduce supraaglomerarea penitenciarelor din zonă. Aici vor fi deținute persoanele aflate în arest preventiv, precum și cele aflate în regim de detenție inițial, scrie tvn.md. Valoarea totală a lucrărilor ... Statul vrea să construiască o închisoare la Bălți, dar nu are bani – Ce capacitate va avea The post Statul vrea să construiască o închisoare la Bălți, dar nu are bani – Ce capacitate va avea appeared first on Politik.
• • •
Alte ştiri de Politik
Acum 24 ore
22:20
Mai multe instituții de pe teritoriul controlat de Chișinău, deconectate de Tiraspoltransgaz – Precizarea Biroului Politici de Reintegrare # Politik
Tiraspoltransgaz a deconectat de la rețeaua de gaze naturale 12 instituții publice din localitățile amplasate în Zona de Securitate, controlate de autoritățile constituționale (raionul Dubăsari, mun. Bender și din proximitatea acestuia). Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, este vorba despre 4 instituții de învățământ, 1 instituție medicală și 2 instituții culturale. În plus, agentul termic a ... Mai multe instituții de pe teritoriul controlat de Chișinău, deconectate de Tiraspoltransgaz – Precizarea Biroului Politici de Reintegrare The post Mai multe instituții de pe teritoriul controlat de Chișinău, deconectate de Tiraspoltransgaz – Precizarea Biroului Politici de Reintegrare appeared first on Politik.
17:20
Premierul Recean la notificarea Gazprom de a sista gazul către RM – O continuare a tacticilor de presiune politică ale Kremlinului # Politik
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a reacționat la anunțul Gazprom privind sistarea livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2025. Decizia companiei ruse, justificată prin acuzații conform cărora Moldovagaz „nu-și onorează constant obligațiile de plată”, a fost calificată de premier drept o continuare a tacticilor de presiune politică ale Kremlinului. „Această ... Premierul Recean la notificarea Gazprom de a sista gazul către RM – O continuare a tacticilor de presiune politică ale Kremlinului The post Premierul Recean la notificarea Gazprom de a sista gazul către RM – O continuare a tacticilor de presiune politică ale Kremlinului appeared first on Politik.
17:10
Moldovagaz a luat act de decizia Gazprom de a sista livrările de gaze naturale către Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2025, la ora 7:00, ora locală. Conform comunicatului emis, livrările vor fi reduse la zero metri cubi pe zi. Compania Moldovagaz a subliniat că, încă din decembrie 2022, întreg volumul de gaze furnizat de ... Reacția Moldovagaz la anunțul Gazprom privind încetarea livrărilor de gaze către Moldova The post Reacția Moldovagaz la anunțul Gazprom privind încetarea livrărilor de gaze către Moldova appeared first on Politik.
16:50
ULTIMA ORĂ: Gazprom anunță suspendarea livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova din 1 ianuarie 2025 # Politik
Compania rusă Gazprom a notificat astăzi Moldovagaz cu privire la suspendarea completă a livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 08:00. Potrivit notificării, decizia vine ca urmare a neîndeplinirii de către Moldovagaz a obligațiilor de plată stipulate în contractul în vigoare, ceea ce reprezintă o încălcare semnificativă ... ULTIMA ORĂ: Gazprom anunță suspendarea livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova din 1 ianuarie 2025 The post ULTIMA ORĂ: Gazprom anunță suspendarea livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova din 1 ianuarie 2025 appeared first on Politik.
15:30
Bumberg: Presiune politică și economică pe Ucraina – Viitorul tranzitului de gaz se află într-un moment decisiv # Politik
Viitorul tranzitului de gaz prin Ucraina se află într-un moment decisiv. Dacă până miercuri nu va fi semnat un acord de ultim moment, fluxul a miliarde de metri cubi de gaz ar putea fi întrerupt, potrivit unei analize Bloomberg. Ucraina se află sub presiune din partea premierului slovac Robert Fico și a unui grup de ... Bumberg: Presiune politică și economică pe Ucraina – Viitorul tranzitului de gaz se află într-un moment decisiv The post Bumberg: Presiune politică și economică pe Ucraina – Viitorul tranzitului de gaz se află într-un moment decisiv appeared first on Politik.
15:00
Coaliția de guvernare de la București a decis data alegerilor prezidențiale – Primul tur în martie, al doilea, în aprilie # Politik
Coaliția de guvernare din România PSD-PNL-UDM și minorități a decis ca primul tur al alegerilor prezidențiale să fie pe data de 23 martie, potrivit surselor citate de G4media și Digi24. Al doilea tur al alegerilor ce au fost anulate de Curtea Constituțională la începutul acestei luni va avea loc pe 6 aprilie. Primul tur al ... Coaliția de guvernare de la București a decis data alegerilor prezidențiale – Primul tur în martie, al doilea, în aprilie The post Coaliția de guvernare de la București a decis data alegerilor prezidențiale – Primul tur în martie, al doilea, în aprilie appeared first on Politik.
15:00
SUA a impus sancțiuni pentru cel mai bogat om din Georgia, fost premier, pentru legături cu Kremlinul # Politik
Statele Unite au impus sancțiuni lui Bidzina Ivanișvili, fondatorul și președintele de onoare al partidului de guvernământ din Georgia, „Visul Georgian”, precum și fost premier al țării. Ivanișvili a fost inclus pe lista de sancțiuni a Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Trezorerie al SUA. Toate activele deținute de ... SUA a impus sancțiuni pentru cel mai bogat om din Georgia, fost premier, pentru legături cu Kremlinul The post SUA a impus sancțiuni pentru cel mai bogat om din Georgia, fost premier, pentru legături cu Kremlinul appeared first on Politik.
15:00
Statul va putea recepționa de la bănci informații despre tranzacțiile în numerar – Proiectul examinat în Parlament # Politik
Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor va putea recepționa de la bănci și alte entități raportoare informații despre tranzacțiile în numerar, tranzacțiile și activitățile suspecte de spălarea banilor, precum și a transferurilor mai mari de 200 000 de lei. Republica Moldova va utiliza un sistem digitalizat de informații prealabile despre pasagerii care circulă cu avionul ... Statul va putea recepționa de la bănci informații despre tranzacțiile în numerar – Proiectul examinat în Parlament The post Statul va putea recepționa de la bănci informații despre tranzacțiile în numerar – Proiectul examinat în Parlament appeared first on Politik.
15:00
Moldova vrea să accelereze aderarea sub președinția Poloniei la UE – Maia Sandu a discutat la telefon cu premierul Donald Tusk # Politik
Președintele, Maia Sandu a transmis premierului polonez Donald Tusk, prioritățile R. Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană (UE) pentru prima jumătate a anului 2025, când Polonia va înlocui Ungaria la președinția rotativă a Consiliului UE. Într-o discuție telefonică din 27 decembrie, Sandu i-a spus lui Tusk că R. Moldova vrea, în primul rând, ... Moldova vrea să accelereze aderarea sub președinția Poloniei la UE – Maia Sandu a discutat la telefon cu premierul Donald Tusk The post Moldova vrea să accelereze aderarea sub președinția Poloniei la UE – Maia Sandu a discutat la telefon cu premierul Donald Tusk appeared first on Politik.
15:00
Statul vrea să construiască o închisoare la Bălți, dar nu are bani – Ce capacitate va avea # Politik
Construcția unei noi închisori va continua anul viitor în nordul țării. „Casa de arest din Bălți”, care va avea o capacitate de 650 de locuri, va reduce supraaglomerarea penitenciarelor din zonă. Aici vor fi deținute persoanele aflate în arest preventiv, precum și cele aflate în regim de detenție inițial, scrie tvn.md. Valoarea totală a lucrărilor ... Statul vrea să construiască o închisoare la Bălți, dar nu are bani – Ce capacitate va avea The post Statul vrea să construiască o închisoare la Bălți, dar nu are bani – Ce capacitate va avea appeared first on Politik.
Ieri
20:40
Bloomberg: Prețul gazelor naturale în creștere, în Europa, pe fondul incertitudinilor privind tranzitul prin Ucraina # Politik
Prețurile gazelor naturale din Europa au crescut semnificativ, după ce președintele rus Vladimir Putin a exprimat îndoieli privind posibilitatea încheierii unui acord pentru menținerea fluxurilor de gaze prin Ucraina, scrie Bloomberg citat de ziua.md. Vineri, cotațiile de referință au înregistrat o creștere de până la 5%, cea mai mare din ultima săptămână. Putin a declarat ... Bloomberg: Prețul gazelor naturale în creștere, în Europa, pe fondul incertitudinilor privind tranzitul prin Ucraina The post Bloomberg: Prețul gazelor naturale în creștere, în Europa, pe fondul incertitudinilor privind tranzitul prin Ucraina appeared first on Politik.
20:40
Statul elimină plăcuțele de înmatriculare galbene pentru transportatorii de pasageri – Cum motivează decizia # Politik
Operatorii de transport de persoane nu vor mai fi obligați să dețină plăcuțe de înmatriculare cu fonul galben. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Potrivit autorităților, scopul inițial al reglemetărilor din 2014, conform cărora transportatorii de pasageri sunt obligați să circule cu numere de înmatriculare ... Statul elimină plăcuțele de înmatriculare galbene pentru transportatorii de pasageri – Cum motivează decizia The post Statul elimină plăcuțele de înmatriculare galbene pentru transportatorii de pasageri – Cum motivează decizia appeared first on Politik.
20:40
Criza energetică – Iluminatul decorativ, deconectat, iar iluminatul clădirilor, redus cu 30% – Restricții la utilizarea lifturilor în orele de vârf, după 1 ianuarie – Ce măsuri a mai aprobat CSE # Politik
Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat, astăzi, 27 decembrie, în cadrul primei ședințe de la instituirea stării de urgență, o serie de măsuri care vor asigura continuitatea aprovizionării consumatorilor cu energie electrică și controlul tuturor proceselor în acest scop, potrivit Executivului. Așadar, începând cu 1 ianuarie 2025, administratorii clădirilor publice și ai unităților comerciale vor ... Criza energetică – Iluminatul decorativ, deconectat, iar iluminatul clădirilor, redus cu 30% – Restricții la utilizarea lifturilor în orele de vârf, după 1 ianuarie – Ce măsuri a mai aprobat CSE The post Criza energetică – Iluminatul decorativ, deconectat, iar iluminatul clădirilor, redus cu 30% – Restricții la utilizarea lifturilor în orele de vârf, după 1 ianuarie – Ce măsuri a mai aprobat CSE appeared first on Politik.
20:40
Moldova își va achita cotizațiile de 54 de milioane de lei organizațiilor internaționale din care face parte – Unde vor fi virați cei mai mulți bani # Politik
54 de milioane de lei va achita Moldova din bugetul de stat, în 2025, drept cotizații de membru în 59 de organizații internaționale din care face parte, scrie Europa Liberă, citată de IPN. Potrivit sursei citate, în 16 din cele 59 de organizații, cotizațiile de membru depășesc suma de un milion de lei. Cea mai ... Moldova își va achita cotizațiile de 54 de milioane de lei organizațiilor internaționale din care face parte – Unde vor fi virați cei mai mulți bani The post Moldova își va achita cotizațiile de 54 de milioane de lei organizațiilor internaționale din care face parte – Unde vor fi virați cei mai mulți bani appeared first on Politik.
Mai mult de 2 zile în urmă
13:00
Criza energetică – Chişinăul preocupat de școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului, după 1 ianuarie # Politik
Sistarea livrării de gaze ruseşti în Transnistria începând cu 1 ianuarie va afecta, inclusiv, activitatea celor 18 instituţii de învăţământ cu predare în limba română din stînga Nistrului, care se află în gestiunea autorităţilor de la Chişinău. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a precizat că „are planificate acţiuni pentru diferite situații în care se pot pomeni ... Criza energetică – Chişinăul preocupat de școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului, după 1 ianuarie The post Criza energetică – Chişinăul preocupat de școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului, după 1 ianuarie appeared first on Politik.
13:00
Deficit de enegie și la Chișinău – Distribuitorul a întocmit graficul deconectărilor localităților și a străzilor din capitală # Politik
Locuitorii municipiului Chișinău nu vor fi scutiți de deconectările în evantai, în cazul unui deficit de energie electrică. Premier Energy Distribution a anunțat că a întocmit lista localităților afectate și graficul deconectărilor, care include toate străzile din capitală. Decizia vine în contextul riscurilor crescute privind aprovizionarea cu energie electrică, generate de deteriorarea infrastructurii din Ucraina ... Deficit de enegie și la Chișinău – Distribuitorul a întocmit graficul deconectărilor localităților și a străzilor din capitală The post Deficit de enegie și la Chișinău – Distribuitorul a întocmit graficul deconectărilor localităților și a străzilor din capitală appeared first on Politik.
13:00
Statul mărește valoarea compensațiilor la căldură pentru luna decembrie, cea minimă va fi de 500 lei, iar cea maximă de 1000 lei # Politik
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu a prezentat evoluția programului de stat „Ajutor la Contor” pentru luna decembrie. El a anunțat că statul a majorat compensația pentru luna decembrie, în special pentru cei a căror sursă principală de încălzire sunt gazele naturale. Pragul minim pentru luna decembrie a crescut de la 300 la 500 ... Statul mărește valoarea compensațiilor la căldură pentru luna decembrie, cea minimă va fi de 500 lei, iar cea maximă de 1000 lei The post Statul mărește valoarea compensațiilor la căldură pentru luna decembrie, cea minimă va fi de 500 lei, iar cea maximă de 1000 lei appeared first on Politik.
13:00
Legea lui Bolea a devenit legea lui Barda – Fermierii nemulțumiți de versiunea finală a legii secetei – Doar unii agricultori vor beneficia de protecția statului # Politik
Parlamentul a instituit moratoriu la plata datoriilor pentru fermierii afectați de seceta din acest an. Inițiativa legislativă a fost elaborată de deputatul PAS, Viorel Barda, care susține că legea aprobată anterior de Parlament cu privire la măsurile de sprijin pentru fermieri nu a avut impactul scontat, fapt ce a impus revizuirea acesteia. Potrivit documentului, din ... Legea lui Bolea a devenit legea lui Barda – Fermierii nemulțumiți de versiunea finală a legii secetei – Doar unii agricultori vor beneficia de protecția statului The post Legea lui Bolea a devenit legea lui Barda – Fermierii nemulțumiți de versiunea finală a legii secetei – Doar unii agricultori vor beneficia de protecția statului appeared first on Politik.
13:00
Dosarul „blanchetelor pentru pașapoarte” trimis în instanță – Un ex-director al ASP și alte persoane, pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu # Politik
Ex-director al ASP, un fost deputat și alte două persoane din mediul de afaceri vor compărea pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale. Procuratura Anticorupție a anunțat că dosarul cu genericul „blanchetele pentru pașapoarte” a fost remis instanței de judecată, pentru examinare în fond. Potrivit unui comunicat emis de PA, ... Dosarul „blanchetelor pentru pașapoarte” trimis în instanță – Un ex-director al ASP și alte persoane, pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu The post Dosarul „blanchetelor pentru pașapoarte” trimis în instanță – Un ex-director al ASP și alte persoane, pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu appeared first on Politik.
13:00
Președintele Germaniei, Steinmeier a dizolvat Bundestagul și a convocat alegeri parlamentare anticipate, pentru 23 februarie # Politik
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a anunțat dizolvarea Bundestagului și organizarea de alegeri anticipate pe 23 februarie 2025, subliniind necesitatea unui guvern funcțional și a unei majorități parlamentare stabile în aceste vremuri dificile. Decizia survine după ce, pe 16 decembrie, Bundestagul a exprimat un vot de neîncredere față de cancelarul Olaf Scholz, în urma destrămării coaliției ... Președintele Germaniei, Steinmeier a dizolvat Bundestagul și a convocat alegeri parlamentare anticipate, pentru 23 februarie The post Președintele Germaniei, Steinmeier a dizolvat Bundestagul și a convocat alegeri parlamentare anticipate, pentru 23 februarie appeared first on Politik.
26 decembrie 2024
17:20
Costuri mai mari pentru energia electrică și un grafic restricționat al consumului, discutat de premierul Recean cu reprezentanții mediului de afaceri despre situația energetică # Politik
Modalitățile prin care poate fi ajustat consumul de energie la nivelul întreprinderilor și cum va sprijini statul mediul de afaceri au fost discutate, astăzi, la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu reprezentanți ai marilor companii și ai asociațiilor de business. Premierul Dorin Recean și oamenii de afaceri au vorbit despre contextul actual în sectorul energetic și ... Costuri mai mari pentru energia electrică și un grafic restricționat al consumului, discutat de premierul Recean cu reprezentanții mediului de afaceri despre situația energetică The post Costuri mai mari pentru energia electrică și un grafic restricționat al consumului, discutat de premierul Recean cu reprezentanții mediului de afaceri despre situația energetică appeared first on Politik.
17:10
Zborul Azerbaijan Airlines doborât de un sistem rusesc de apărare aeriană – Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze supozițiile # Politik
Un zbor al Azerbaijan Airlines care s-a prăbușit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem rus de apărare aeriană, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan care au cunoștință de anchetă, potrivit Reuters. Un avion de pasageri Embraer s-a prăbușit miercuri lângă orașul Aktau din Kazahstan, provocând moartea a 38 de persoane, ... Zborul Azerbaijan Airlines doborât de un sistem rusesc de apărare aeriană – Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze supozițiile The post Zborul Azerbaijan Airlines doborât de un sistem rusesc de apărare aeriană – Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze supozițiile appeared first on Politik.
17:00
Moldova va avea o nouă Strategie națională de apărare, până în 2034 – Proiectul adoptat de Parlament # Politik
Parlamentul a aprobat, astăzi, Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034. Documentul identifică potențialele amenințări și riscuri în domeniul apărării, stabilește obiectivele politicii de apărare, direcțiile de acțiune prioritare, misiunile, cerințele specifice și principalele modalități pentru asigurarea apărării naționale. Strategia urmărește obiectivul de a dezvolta un sistem național de apărare robust și ... Moldova va avea o nouă Strategie națională de apărare, până în 2034 – Proiectul adoptat de Parlament The post Moldova va avea o nouă Strategie națională de apărare, până în 2034 – Proiectul adoptat de Parlament appeared first on Politik.
16:10
Diferendumul transnistrean parte a dialogului de pace dintre Ucraina și Rusia – Precizarea ministrului Popșoi # Politik
Rezolvarea diferendumului transnistrean trebuie să facă parte din dialogul de pace dintre Ucraina și Rusia, a declarat vicepremierul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, notează moldova1.md Potrivit oficialului, includerea acestui subiect în negocierile de pace este esențială pentru a elimina vulnerabilitățile care afectează atât Ucraina, cât și Republica Moldova. „Subiectul transnistrean trebuie să fie parte ... Diferendumul transnistrean parte a dialogului de pace dintre Ucraina și Rusia – Precizarea ministrului Popșoi The post Diferendumul transnistrean parte a dialogului de pace dintre Ucraina și Rusia – Precizarea ministrului Popșoi appeared first on Politik.
16:10
Statul va oferi măsuri sporite de protecție socială pentru veteranii de război – Proiectul votat de Parlament # Politik
Veteranii vor beneficia de mai multe măsuri de protecție socială. Un proiect de lege în acest sens a fost susținut în cea de-a doua lectură, cu votul a 73 de deputați, în şedinţa Parlamentului. Astfel, veteranii de război vor primi de la 1 ianuarie 2025, o alocație lunară de stat în mărime de 10 % ... Statul va oferi măsuri sporite de protecție socială pentru veteranii de război – Proiectul votat de Parlament The post Statul va oferi măsuri sporite de protecție socială pentru veteranii de război – Proiectul votat de Parlament appeared first on Politik.
16:10
Dezmăț financiar la câteva instanțe de judecată din Moldova – Ce relevă un raport al Curții de Conturi # Politik
Trei angajate ale Judecătoriei Chișinău au beneficiat, în perioada 2022-2023, de premii unice de aproape jumătate de milion de lei. Această sumă reprezintă peste 47 la sută din suma totală alocată angajaților dintr-o singură entitate. Constatarea a fost făcută de Curtea de Conturi, în urma auditului asupra utilizării resurselor publice de către Consiliul Superior al ... Dezmăț financiar la câteva instanțe de judecată din Moldova – Ce relevă un raport al Curții de Conturi The post Dezmăț financiar la câteva instanțe de judecată din Moldova – Ce relevă un raport al Curții de Conturi appeared first on Politik.
15:10
Modificări la politica fiscală – Limitarea efectuării tranzacțiilor în numerar se va aplica de la 1 aprilie 2025 # Politik
Parlamentul a efectuat modificări la politica fiscală pentru anul 2025. Astfel, statul a extins termenul de intrare în vigoare a Legii privind efectuarea decontărilor în numerar de la 1 aprilie 2025. În această perioadă, urmează a fi îmbunătățite procedurile de transfer electronic/bancar în cazul contractelor de achiziționare a imobilelor între persoane fizice și desfășurate campanii ... Modificări la politica fiscală – Limitarea efectuării tranzacțiilor în numerar se va aplica de la 1 aprilie 2025 The post Modificări la politica fiscală – Limitarea efectuării tranzacțiilor în numerar se va aplica de la 1 aprilie 2025 appeared first on Politik.
15:10
Schimbări în administrația prezidențială – Președintele Sandu a semnat un decret care modifică componența echipei sale # Politik
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi un decret care introduce modificări în componența echipei sale. O parte dintre consilieri își vor continua activitatea în domeniile deja gestionate, în timp ce alții vor prelua responsabilități noi. Conform decretului, Igor Zaharov, fost consilier pentru afaceri europene și comunicare strategică, va ocupa funcția de consilier pe ... Schimbări în administrația prezidențială – Președintele Sandu a semnat un decret care modifică componența echipei sale The post Schimbări în administrația prezidențială – Președintele Sandu a semnat un decret care modifică componența echipei sale appeared first on Politik.
15:10
Un adjunct al Bașcanului Guțul ar putea pierde dreptul de a ocupa funcții publice – ANI i-a depistat o avere nejustificată de milioane de lei # Politik
Ex-deputatul în cadrul Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Victor Petrov, a fost prins cu avere nejustificată de peste 1,6 milioane de lei, rezultată din diferența între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în 2022. În consecință, acesta ar putea fi decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică pe o perioadă de trei ... Un adjunct al Bașcanului Guțul ar putea pierde dreptul de a ocupa funcții publice – ANI i-a depistat o avere nejustificată de milioane de lei The post Un adjunct al Bașcanului Guțul ar putea pierde dreptul de a ocupa funcții publice – ANI i-a depistat o avere nejustificată de milioane de lei appeared first on Politik.
14:20
Moldova se pregătește de o liberalizare parțială a sectorului de asigurări – Ce se întâmplă cu prima RCA, din 2025 # Politik
Moldova se pregătește de o liberalizarea parțială a sectorului de asigurări implicit al primelor RCA, un proces care va va intra în vigoare la 14 ianuarie 2025, la 40 de zile după publicarea primelor de referință în Monitorul Oficial. Această reformă vizează ajustarea prețurilor polițelor de asigurare în funcție de riscurile specifice fiecărei societăți de ... Moldova se pregătește de o liberalizare parțială a sectorului de asigurări – Ce se întâmplă cu prima RCA, din 2025 The post Moldova se pregătește de o liberalizare parțială a sectorului de asigurări – Ce se întâmplă cu prima RCA, din 2025 appeared first on Politik.
13:50
LIVE: Ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă – iarnă – Deputații examinează Strategia națională de apărare a RM pentru anii 2024-2034 # Politik
Ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă – iarnă se încheie astăzi. Deputații examinează mai multe proiecte de pe ordinea de zi. Este vorba de modificări la legea cu privire la Procuratură, modificări la politica fiscală și vamală pentru anul 2025, Proiectul de lege cu privire la veteranii de război, de asemenea adoptarea unei ... LIVE: Ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă – iarnă – Deputații examinează Strategia națională de apărare a RM pentru anii 2024-2034 The post LIVE: Ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă – iarnă – Deputații examinează Strategia națională de apărare a RM pentru anii 2024-2034 appeared first on Politik.
13:40
Bloomberg: Fostul ministru al justiției, Vitalie Pîrlog, autorul schemei de ocolire a Notificărilor Roșii Interpol # Politik
Fostul ministru al justiției și șef al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Vitalie Pîrlog, este autorul și figura centrală în schemă internațională de corupție privind eliminarea Notificărilor Roșii Interpol, scrie IPN cu referire la Bloomberg. Potrivit autorilor articolului, Pîrlog a exploatat o lacună creată chiar de el în 2017 în structura Interpol, ... Bloomberg: Fostul ministru al justiției, Vitalie Pîrlog, autorul schemei de ocolire a Notificărilor Roșii Interpol The post Bloomberg: Fostul ministru al justiției, Vitalie Pîrlog, autorul schemei de ocolire a Notificărilor Roșii Interpol appeared first on Politik.
13:40
Apă-Canal Chișinău” cere majorarea tarifului pentru energia termică produsă – ANRE va decide # Politik
„Apă-Canal Chișinău” solicită majorarea tarifului pentru energia termică și apa de adaos livrate consumatorilor. Întreprinderea a prezentat calcule ce indică o scumpire cu 791 de lei a acestui serviciu, până la 3.032 de lei pentru o gigacalorie. Asta înseamnă o creștere cu 35 la sută, notează ZVON.MD. „Mărimea minimă necesară a tarifului la energia termică ... Apă-Canal Chișinău” cere majorarea tarifului pentru energia termică produsă – ANRE va decide The post Apă-Canal Chișinău” cere majorarea tarifului pentru energia termică produsă – ANRE va decide appeared first on Politik.
13:40
Energia regenerabilă prinde contur în Moldova – Cu cât a crescut ponderea din eoliene și fotovoltaice # Politik
În acest an, Republica Moldova va produce aproximativ 860 de milioane de kilowați de energie electrică din surse regenerabile, adică 20% din totalul consumului național. Potrivit economistului Veaceslav Ioniță, aceasta reprezintă o dublare față de producția din 2023 și o creștere semnificativă față de acum 5 ani, când producția era aproape inexistentă. „Aceste 860 de ... Energia regenerabilă prinde contur în Moldova – Cu cât a crescut ponderea din eoliene și fotovoltaice The post Energia regenerabilă prinde contur în Moldova – Cu cât a crescut ponderea din eoliene și fotovoltaice appeared first on Politik.
12:30
Radu Albot a plecat în Australia – Va participa la primul turneu de Grand Slam al anului 2025, Australian Open # Politik
Cel mai bun tenisman moldovean din toate timpurile, Radu Albot și-a încheiat destul de repede vacanța de la Chisinau și a plecat pe calea aerului în Australia, pentru a participa la primul turneu de Grand Slam al anului 2025, Australian Open, programat în perioada 12-26 ianuarie la Melbourne. Dat fiind faptul că actualmente se află pe ... Radu Albot a plecat în Australia – Va participa la primul turneu de Grand Slam al anului 2025, Australian Open The post Radu Albot a plecat în Australia – Va participa la primul turneu de Grand Slam al anului 2025, Australian Open appeared first on Politik.
12:00
Cei mai mari furnizori de căldură din Moldova solicită majorarea tarifului, pentru agentul termic – Au depus cereri la ANRE # Politik
Locuitorii din Chișinău și Bălți ar putea plăti considerabil mai mult pentru căldură în această iarnă. Termoelectrica și CET-Nord au depus cereri la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, solicitând majorări semnificative ale tarifelor pentru energia termică. Dacă propunerile vor fi aprobate, consumatorii deserviți de Termoelectrica ar putea achita 2.564 de lei pentru o gigacalorie, ... Cei mai mari furnizori de căldură din Moldova solicită majorarea tarifului, pentru agentul termic – Au depus cereri la ANRE The post Cei mai mari furnizori de căldură din Moldova solicită majorarea tarifului, pentru agentul termic – Au depus cereri la ANRE appeared first on Politik.
12:00
Începând de astăzi, Guvernul Republicii Moldova va activa o Celulă de Criză, pentru a gestiona situațiile neprevăzute care pot apărea în timpul sărbătorilor de iarnă. Despre acest lucru a anunțat premierul Dorin Recean, pe 23 decembrie. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne va intensifica patrularea pe traseele publice și la evenimente festive și va gestiona traficul rutier ... Din 26 decembrie, la Guvern activează o Celulă de Criză – Ce măsuri vor fi întreprinse The post Din 26 decembrie, la Guvern activează o Celulă de Criză – Ce măsuri vor fi întreprinse appeared first on Politik.
12:00
Circa 16-17 mii de cetățeni ai Federației Ruse au depus, de la începutul anului până acum, solicitări de obținere a cetățeniei Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, în cadrul unei emisuni la Radio Moldova. „Cifra este mare. Circa 16-17 mii de cetățeni”, a precizat Mircea Eșanu. După invadarea ... Tot mai mulți ruși solicită obținerea cetățeniei Republicii Moldova – Ce spune șeful ASP The post Tot mai mulți ruși solicită obținerea cetățeniei Republicii Moldova – Ce spune șeful ASP appeared first on Politik.
12:00
Legea privind limitarea tranzacțiilor în numerar amânată până în aprilie, 2025 – Propunerea Comisiei parlamentare de profil # Politik
Comisia Economie, Buget și Finanțe a aprobat astăzi un amendament prin care intrarea în vigoare a Legii nr. 34 privind decontările în numerar ar putea fi amânată cu trei luni, până la 1 aprilie 2025. Amendamentul urmează să fie supus votului în plenul Parlamentului. Radu Marian, președintele comisiei, a explicat că măsura este necesară pentru ... Legea privind limitarea tranzacțiilor în numerar amânată până în aprilie, 2025 – Propunerea Comisiei parlamentare de profil The post Legea privind limitarea tranzacțiilor în numerar amânată până în aprilie, 2025 – Propunerea Comisiei parlamentare de profil appeared first on Politik.
25 decembrie 2024
19:10
O zi de doliu naţional a fost declarată în Azerbaidjan pentru 26 decembrie în urma tragicului accident al avionului de pasageri Embraer 190, care efectua zborul Baku-Groznâi la 25 decembrie, soldat cu numeroase victime. Preşedintele Ilham Aliev a semnat un ordin în acest sens, informează Digi24.ro Ministerul Afacerilor Externe din Azerbaidjan a emis o declaraţie ... Zi de doliu în Azerbaidjan după ce 30 de oameni au murit într-un accident aviatic The post Zi de doliu în Azerbaidjan după ce 30 de oameni au murit într-un accident aviatic appeared first on Politik.
19:10
„Tiraspoltransgaz” anunță un scenariu sumbru privind aprovizionarea cu gaz a Transnistriei, dar declinul nu va fi brusc # Politik
Compania „Tiraspoltransgaz” a anunțat măsurile care vor fi luate în cazul unei crize majore de gaze naturale în stânga Nistrului. Presiunea în gazoducte va fi crescută pentru a prelungi perioada de furnizare către consumatori, estimându-se o acoperire de până la 21 de zile pentru sudul regiunii și până la 10 zile pentru nord (Râbnița, Camenca). ... „Tiraspoltransgaz” anunță un scenariu sumbru privind aprovizionarea cu gaz a Transnistriei, dar declinul nu va fi brusc The post „Tiraspoltransgaz” anunță un scenariu sumbru privind aprovizionarea cu gaz a Transnistriei, dar declinul nu va fi brusc appeared first on Politik.
19:10
Rusia câștigă 5 miliarde de dolari din gaz, în Europa, dar vrea să-și reorienteze exporturile # Politik
În 2024, exporturile de gaz rusesc prin conducte către Europa au crescut cu 13%, ajungând la 32 miliarde de metri cubi, comparativ cu 28,3 miliarde în 2023 — cel mai scăzut nivel din anii 1970, potrivit Reuters. Creșterea exporturilor a generat venituri de aproximativ 5 miliarde de dolari pentru Rusia. După sabotarea conductei Nord Stream ... Rusia câștigă 5 miliarde de dolari din gaz, în Europa, dar vrea să-și reorienteze exporturile The post Rusia câștigă 5 miliarde de dolari din gaz, în Europa, dar vrea să-și reorienteze exporturile appeared first on Politik.
13:10
Schimbări semnificative în sistemul judecătoresc – Peste 50 de magistraţi au plecat din funcție, în 2024 # Politik
Procesul de evaluare desfășurat de Comisia Vetting în 2024 a adus schimbări semnificative în sistemul judecătoresc din Republica Moldova. Mai mulți magistrați, inclusiv 22 dintre cei 25 de judecători ai Curții Supreme de Justiție (CSJ) și peste 30 de magistrați de la cele patru Curți de Apel din țară, au ales să demisioneze înainte de ... Schimbări semnificative în sistemul judecătoresc – Peste 50 de magistraţi au plecat din funcție, în 2024 The post Schimbări semnificative în sistemul judecătoresc – Peste 50 de magistraţi au plecat din funcție, în 2024 appeared first on Politik.
13:10
VIDEO: Premieră în era spațială – Sonda Parker al NASA încearcă să se apropie de Soare la cea mai apropiată distanță din istorie # Politik
Record în era spațială. Sonda americană Parker al NASA încearcă să se apropie de Soare la cea mai apropiată distanță din istorie Sonda Parker se pregătește pentru un nou record, apropiindu-se de Soare la o distanță de 6,1 milioane km – de 10 ori mai aproape decât planeta Mercur. Acesta este cel mai aproape un ... VIDEO: Premieră în era spațială – Sonda Parker al NASA încearcă să se apropie de Soare la cea mai apropiată distanță din istorie The post VIDEO: Premieră în era spațială – Sonda Parker al NASA încearcă să se apropie de Soare la cea mai apropiată distanță din istorie appeared first on Politik.
13:10
VIDEO: Accident aviatic în nordul Kazahsatnului – Din 67 de pasageri la bord și 5 membri ai echipajului, 27 au supraviețuit # Politik
Un avion cu 67 de pasageri la bord și 5 membri ai echipajului s-a prăbușit în Kazahstan. Acesta efectua zborul pe linia Baku (Azerbaidjan) – Groznîi (Rusia). Accident aviatic în nordul Kazahsatnului – Din 67 de pasageri la bord și 5 membri ai echipajului, 27 au supraviețuit Aeronava de tip Embraer 190 a emis un ... VIDEO: Accident aviatic în nordul Kazahsatnului – Din 67 de pasageri la bord și 5 membri ai echipajului, 27 au supraviețuit The post VIDEO: Accident aviatic în nordul Kazahsatnului – Din 67 de pasageri la bord și 5 membri ai echipajului, 27 au supraviețuit appeared first on Politik.
10:50
Crăciunul este momentul care ne aduce mai aproape unii de alții, în căldura familiei și a celor dragi. Este mesajul şefului statului, Maia Sandu, de Crăciunul pe stil nou. Într-o postare pe Facebook, Maia Sandu, le-a transmis cetăţenilor care serbează în această zi Nașterea Domnului, pace și sărbători frumoase. „Fie ca această sărbătoare să fie ... VIDEO: Maia Sandu, mesaj de Crăciun – Un prilej de unitate și speranță The post VIDEO: Maia Sandu, mesaj de Crăciun – Un prilej de unitate și speranță appeared first on Politik.
10:50
Creștinii sărbătoresc astăzi Crăciunul – Este sărbătorit atât de catolici, cât şi de protestanţi şi de ortodocşi Crăciunului îi sunt asociate tradiţii şi ritualuri dintre cele mai diverse. În multe părţi din lume, este obişnuit să fie împodobit un brad, copiii şi adulţii merg la colindat şi sunt oferite daruri Naşterea lui Iisus a început ... Creştinii sărbătoresc astăzi Crăciunul pe stil nou, Nașterea Domnului The post Creştinii sărbătoresc astăzi Crăciunul pe stil nou, Nașterea Domnului appeared first on Politik.
10:50
Procurorii cu ochii pe proiectul Leova-Bumbăta -Au dispus efectuarea unei expertize tehnico-economice # Politik
Procurorii au dispus efectuarea unei expertize tehnico-economice a drumului Leova- Bumbăta, care se estimează a fi finalizată în lunile februarie sau martie 2025, a declarat în cadrul emisiunii Moldova Live de la Exclusiv TV, procurorul adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, notează bani.md „Această expertiză ne va oferi răspunsurile necesare privind justificarea sau lipsa de ... Procurorii cu ochii pe proiectul Leova-Bumbăta -Au dispus efectuarea unei expertize tehnico-economice The post Procurorii cu ochii pe proiectul Leova-Bumbăta -Au dispus efectuarea unei expertize tehnico-economice appeared first on Politik.
10:50
Începe epopeea examinării bugetului Chișinăului – Primarul Ceban acuză PAS și PSRM că fac coaliție și nu vor să voteze documentul # Politik
O nouă acuzație din partea primarul general al capitalei la adresa partidului de guvernământ, dar și a foștilor colegi politici socialiști. Ion Ceban susine că cele două fracțiuni ar lucra împreună împotriva locuitorilor municipiului Chișinău. Edilul promite să ofere dovezi video în acest sens. Nemulțumirea primarului capitalei a fost provocată de faptul că, la ședința ... Începe epopeea examinării bugetului Chișinăului – Primarul Ceban acuză PAS și PSRM că fac coaliție și nu vor să voteze documentul The post Începe epopeea examinării bugetului Chișinăului – Primarul Ceban acuză PAS și PSRM că fac coaliție și nu vor să voteze documentul appeared first on Politik.
10:50
Se închid peste 30 de puncte de trecere a frontierei româno-ungare şi bulgare de la 1 ianuarie – Anunțul făcut de Guvernul de la București # Politik
La 1 ianuarie guvernul român închide definitiv 33 de puncte de trecere a frontierei româno-ungare, româno-bulgare, precum şi două puncte de trecere a frontierei situate la Marea Neagră şi Dunărea maritimă, conform unui proiect de HG consultat de Economica.net. Prin această hotărâre, guvernul pune în aplicare decizia Consiliului UE potrivit căreia se elimină începând cu ... Se închid peste 30 de puncte de trecere a frontierei româno-ungare şi bulgare de la 1 ianuarie – Anunțul făcut de Guvernul de la București The post Se închid peste 30 de puncte de trecere a frontierei româno-ungare şi bulgare de la 1 ianuarie – Anunțul făcut de Guvernul de la București appeared first on Politik.
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.