Un deputat din UTA Găgăuzia condamnat pentru trafic de influență cu amendă și confiscare de peste 400 000 de lei, într-un dosar pornit de CNA

Liber TV, 28 noiembrie 2024 15:00

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare, în cauza penală de acuzare a unui actual deputat în UTA Găgăuzia, de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență pretinsă asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău.Urmărirea penală a fost pornită în martie 2023, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui denunț, cauza penală fiind sub conducerea Procuraturii Anticorupție.Potrivit probatoriului administrat, inculpatul, în perioada octombrie 2019-august 2021, a pretins și a primit, în trei tranșe, de la denunțător, care avea un interes direct în obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile în cadrul unei cauzei civile, mijloace bănești în sumă totală de 12 000 de euro, susținând că, prin intermediul altor persoane, are influență asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care examina cauza civilă în care denunțătorul avea calitatea procesuală de pârât. În rezultat, cauza civilă nu a fost soluționată în favoarea denunțătorului.Astfel, prin sentința din 26 noiembrie 2024, instanța de judecată a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea traficului de influență, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă de 175 000 de lei.  În același timp, instanța a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 240 910 de lei (echivalentul  a 12 000 de euro), în folosul statului, ca și bunuri rezultate din săvârșirea infracțiunii.Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 10 minute
12:20
Republica Moldova produce tot mai multă energie din resurse regenerabile, spune expertul economic Veaceslav Ioniță, care a analizat pe blogul său câtă energie produce statul nostru în contextul crizei economice în care ne aflăm. Potrivit lui, în 2024, R. Moldova va produce 860 milioane kWh de energie regenerabilă, echivalentul a 20% din consumul național. Această cifră este de 2 ori mai mare decât anul trecut și de 15 ori mai mare față de acum 5 ani!De unde vine această energie? 560 milioane kWh – produse de 261 companii locale care au dezvoltat afaceri în domeniul energiei verzi. 300 milioane kWh – produse de cetățenii care și-au instalat panouri fotovoltaice, contribuind deja cu 7% din consumul total de energie electrică din țară.Revoluția panourilor fotovoltaice: În 2018, Moldova avea instalate doar 4 MW de panouri fotovoltaice. În 2024, această cifră depășește 200 MW, adică de 50 de ori mai mult decât acum 5 ani.Ce înseamnă asta pentru Moldova?În doar câțiva ani, Moldova a demonstrat că tranziția spre energia verde este posibilă. Astăzi, soarele, vântul și apa sunt mai mult decât resurse – sunt aliații noștri în asigurarea independenței energetice.„Creșterea impresionantă din sectorul energiei regenerabile este o dovadă clară că, împreună, putem construi o Moldovă mai puternică și mai puțin dependentă de importuri energetice”, a declarat expertul economic, Veaceslav Ioniță.sursa: ionita.md
Acum 30 minute
12:10
„Pentru a nu aluneca spre dictatură, partidele de opoziție, partidele care nu se află la guvernare și societatea civilă, trebuie să se responsabilizeze”. Declarația aparține fostei candidate la alegerile prezidențiale, Victoria Furtună și a fost făcută în cadrul unei emisiuni TV. Potrivit președintei Asociației „Vox Populi, Vox Dei”, în cei patru ani, opoziția nu a întreprins suficiente acțiuni pentru a semnala neregulile depistate la actuala guvernare. „Ce acțiuni au întreprins cei din opoziție, din martie 2024 până în octombrie în sensul referendumului. Care acțiuni au fost întreprinse de către ei, de ce OSCE a putut identifica acele abuzuri săvârșite de prezenta guvernare, iar opoziția nu a înaintat careva plângeri, demersuri, contestări. De ce opoziția nu a mers către popor să explice care vor fi consecințele acestui referendum? Eu mă întreb ce a făcut opoziția în cazul în care a identificat acțiunile frauduloase a prezentei guvernări în toată această perioadă. De ce nu a mers la Bruxelles să anunțe ce se întâmplă la noi în țară. Cetățenii sunt intimidați, dezinformați. De ce opoziția nu a explicat celor de la Bruxelles că este instituită cenzura la noi în țară și cetățenii nu au posibilitate să se informeze. Ce a făcut opoziția timp de patru ani? Cei din opoziție trebuie să înțeleagă că funcția lor nu se limitează la fotoliile moi din Parlament. Ei trebuie să iasă la popor, să informeze poporului despre fraudele și abuzurile guvernării”, a declarat Victoria Furtună.În context, Victoria Furtună a amintit despre propunerea sa, care prevede pedeapsă penală pentru politicienii care fac promisiuni electorale și nu le îndeplinesc.„Eu nu atac opoziția, eu vreau ca ea să se responsabilizeze, pentru că doar fiind o forță care va acționa corect față de popor, va putea destitui din funcție acest guvern toxic. Propunerea legislativă despre care tot vorbesc ca promisiunile electorale să fie echivalate cu escrocheria ar responsabiliza viitorul Parlament în sensul că atunci când vor merge la cetățeni să se gândească bine înainte de a promite ceva dacă vor realiza sau nu”, a conchis fostul candidat la prezidențiale.
12:10
Preşedintele Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare comunităţii evreieşti din Republica Moldova, care începând de azi şi în următoarele opt zile sărbătoreşte Hanukkah, cunoscută şi ca "sărbătoarea luminilor", un simbol al credinţei, speranţei şi solidarităţii. "Această sărbătoare reprezintă o ocazie pentru a vorbi încă o dată despre societatea noastră, despre importanța solidarizării comunităților, despre respectul reciproc, toleranță și protejarea păcii în țară și în lume. Hag Hanukkah Sameach! ", se mai arată în mesajul şefului statului.Potrivit datelor, în Repubulica Moldova locuiesc circa 15 mii de evrei, dintre aceştia, aproximativ zece mii locuiesc pe malul drept al Nistrului, iar cinci mii pe malul stâng.
Acum o oră
11:40
Legea nr. 34 privind decontările în numerar ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie 2025 și nu la 1 ianuarie 2025, cum era prevăzut anterior. Un amendament privind amânarea acesteia ar putea fi votat astăzi în cadrul ședinței Parlamentului, a anunțat deputatul Radu Marian. Potrivit acestuia, autoritățile au nevoie de mai mult timp pentru a îmbunătăți procedurile de transfer electronic/bancar în cazul contractelor de achiziționare a imobilelor între persoane fizice. Această lege limitează valoarea tranzacțiilor în numerar între două persoane fizice la (a) 100 de salarii medii pe economie (aproximativ 1,6 milioane de lei sau 80 de mii de euro în 2025) pentru tranzacțiile de imobile, și (b) 50 de salarii medii pe economie pentru tranzacțiile de automobile. Orice tranzacție care depășește aceste valori va trebui realizată prin mijloace electronice. „În această toamnă, am creat un grup de lucru pe lângă Comisia Economie, Buget și Finanțe pentru a optimiza procesul de transfer electronic în cazul imobilelor. Am înregistrat progrese importante în ceea ce privește simplificarea procedurii de prezentare a documentelor justificative necesare depunerii de numerar la instituțiile financiare. Totuși, mai avem nevoie de timp pentru a rezolva problema diferenței de curs valutar în cazurile în care părțile implicate în tranzacție dispun de euro și nu de lei. Vom prezenta soluțiile odată ce acestea vor fi finalizate”, a scris Radu Marian. Potrivit deputatului PAS, această lege a fost aprobată deoarece reducerea numerarului în economie înseamnă costuri mai mici (vedeți exemplul MIA Plăți Instant), mai multă transparență și un risc redus de fraudă sau spălare de bani.  „Există un motiv pentru care, în țările UE și în alte state dezvoltate, transferurile de sume mari se efectuează fără numerar, prin transfer bancar sau alte mijloace electronice. Este mai simplu, mai ieftin și mai sigur. De altfel, UE a stabilit recent o limită de 10.000 de euro pentru tranzacțiile în numerar, similar cu cea din România. Ucraina, de asemenea, a introdus de mai mult timp o limită pentru tranzacțiile în numerar de 24.000 de lei”, a conchis Radu Marian.
11:30
Termoelectrica cere majorarea tarifului pentru căldură în Chișinău. Astfel, noul tarif ar putea fi 2564 de lei/Gcal, cu 740 de lei mai mult, decât în prezent. În același timp, locuitorii municipiului Bălți, deserviți de CET-Nord, ar urma să plătească 2.612 lei/gigacalorie (fără TVA), mai scump cu 793 de lei. Și energia electrică produsă de Termoelectrica se va scumpi cu 1,20 lei kWh și va costa 3,20.
Acum 2 ore
11:10
România va închide peste 30 de puncte de frontieră începând cu 1 ianuarie 2025, atunci când va adera și terestru la spațiul Schengen.Începând cu data de 1 ianuarie 2025 se închid definitiv următoarele puncte de trecere a frontierei de stat a României:I. La frontiera româno-ungară:1. Petea, judeţul Satu Mare - rutier;2. Carei, judeţul Satu Mare - feroviar;3. Urziceni, judeţul Satu Mare - rutier;4. Valea lui Mihai, judeţul Bihor - feroviar şi rutier;5. Săcuieni, judeţul Bihor - rutier;6. Episcopia Bihor, judeţul Bihor - feroviar;7. Borş, judeţul Bihor - rutier;8. Salonta, judeţul Bihor - rutier şi feroviar;9. Vărşand, judeţul Arad - rutier;10. Curtici, judeţul Arad - feroviar;11. Tudor Vladimirescu, judeţul Arad - rutier RO-LA;12. Turnu, judeţul Arad - rutier;13. Nădlac, judeţul Arad – rutier:14. Nădlac II, judeţul Arad – rutier;15. Cenad, judeţul Timiş – rutier;16. Borş II, judeţul Bihor – rutier;17. Beba Veche, judeţul Timiş – rutier;II. La frontiera româno-bulgară: 1. Calafat, judeţul Dolj - rutier, feroviar; 2. Bechet, judeţul Dolj - rutier (bac) şi portuar;3. Corabia, judeţul Olt - portuar;4. Turnu Măgurele, judeţul Teleorman - rutier (bac) şi portuar;5. Zimnicea, judeţul Teleorman - rutier (bac) şi portuar;6. Giurgiu, judeţul Giurgiu - rutier, feroviar şi portuar;7. Olteniţa, judeţul Călăraşi - portuar;8. Călăraşi (Chiciu), judeţul Călăraşi - rutier (bac) şi portuar;9. Ostrov, judeţul Constanţa - rutier;10. Lipniţa, judeţul Constanţa - rutier;11. Dobromir, judeţul Constanţa - rutier;12. Negru Vodă, judeţul Constanţa - rutier şi feroviar;13. Vama Veche, judeţul Constanţa - rutier;14. Giurgiu II, judeţul Giurgiu - rutier (bac).III. Puncte de trecere a frontierei situate la Marea Neagră şi Dunărea maritimă:1. Brăila, judeţul Brăila - portuar;2. Cernavodă, judeţul Constanţa - portuar.Potrivit notei de fundamentare a proiectului, eliminarea controalelor la frontierele interne implică necesitatea sporirii măsurilor de asigurare a ordinii și siguranței publice. Asta în condițiile în care în prezent România se confruntă cu o paletă variată de modalități de migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient – ca zonă de plecare a migranților și Occident – ca spațiu de destinație al migrației ilegale.Pe de altă parte, potrivit acordului semnat de miniștrii de Interne din Bulgaria, România, Austria și Ungaria, Bulgaria și România vor face controale la frontierele terestre încă 6 luni după aderare. În timp ce controalele la frontierele terestre dintre România și Ungaria vor persista, granița dintre Bulgaria și Grecia va fi scutită de aceste controale odată ce Bulgaria va intra pe deplin în Schengen.Polițiștii de frontieră vor putea face controale aleatorii atât în zona vechilor vămi, cât și în zonele verzi – cele care delimitează teritoriul unui stat, fără a fi fost prevăzute cu puncte vamale.
10:30
Caz șocant în nordul țării. O copilă de doar 11 ani a fost violată de concubinul mamei sale, în vârstă de 40 de ani.  În cadrul urmăririi penale şi cercetărilor judecătorești s-a stabilit că, în perioada februarie - mai a anului 2024, inculpatul făcea avansuri sexuale fiicei concubinei sale. Cu concubina era împreună de 7 ani și mai aveau un fiu comun. În timp ce femeia se afla la serviciu, bărbatul abuza sexual copila, recurgând și la mai multe acte sexuale prin constrângere fizică și psihică. Deseori, bărbatul îi interzicea fetiței să meargă la școală pentru a petrece timp cu acesta. Printr-o sentință recent pronunțată, inculpatul a fost recunoscut culpabil în săvârșirea infracțiunii şi condamnat la închisoare pe termen de 15 ani în penitenciar de tip închis. Inculpatul și-a negat vina în comiterea infracțiunii. Sentința nu este definitivă, aceasta fiind cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți în termen de 15 zile.
Acum 4 ore
10:20
Casa din filmul „Home Alone/ Singur acasă” şi-a găsit un cumpărător, la şapte luni după ce a fost scoasă la vânzare şi chiar la timp pentru Crăciun, potrivit USA Today.Casa cu 5 dormitoare şi 6 băi, situată în Winnetka, Illinois, a fost scoasă la vânzare la 5,25 milioane de dolari la sfârşitul lunii mai, conform listei Zillow. Exteriorul casei a fost folosit ca locuinţă a familiei McCallister atât în clasicul film de Crăciun din 1990 „Home Alone”, cât şi în continuarea din 1992 „Home Alone 2: Lost in New York”. Protagonistul filmului considerase să o cumpereCasa din „Home Alone” a fost în atenţia naţională la scurt timp după ce a fost listată, ceea ce i-a determinat pe agenţii Coldwell Banker Realty să primească o ofertă la mai puţin de o săptămână după ce a fost listată, potrivit People.Chiar şi Macaulay Culkin, care l-a interpretat pe Kevin McCallister în filme, s-a gândit să cumpere casa atunci când aceasta a ajuns pe piaţă. „M-am gândit o clipă să o cumpăr - doar pentru amuzament”, a declarat el pentru Entertainment Weekly la începutul acestei luni. „Am copii. Sunt un om ocupat”.„Suntem încântaţi de modul în care această casă a captat atenţia şi inimile tuturor datorită locului său bine meritat în istoria cinematografică şi amintirilor de vacanţă atemporale pe care le evocă”, au declarat agenţii de vânzare Dawn McKenna şi Katie Moor.Casa a fost construită în 1921 şi are peste 836 de metri pătraţi. De asemenea, are patru şeminee, două spălătorii, două jacuzzi, bar, un spaţiu de recreere, o sală de gimnastică, o sală de cinema privată şi un teren de sport acoperit.
10:20
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că urmărește să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia.Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rud de Externe, a făcut această acuzaţie în cadrul briefingului de presă săptămânal, în timpul căruia a declarat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu doreşte să adere la alianţa militară, relatează Reuters, citată de Agerpres.Zaharova s-a referit la transferurile extinse de arme către Moldova în ultimele luni şi la opiniile pro-occidentale ale Maiei Sandu, preşedintele Republicii Moldova.
09:40
Douăzeci şi nouă de persoane au supravieţuit după ce un avion de pasageri operat de Azerbaijan Airlines a luat foc în timp ce se prăbuşea lângă oraşul Aktau din Kazahstan, după ce a deviat sute de kilometri de la ruta planificată.Avionul transporta 62 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, dintre care 38 au murit în accident, potrivit viceprim-ministrului Kazahstanului, Kanat Bozumbayev, scrie The Guardian. Autorităţile kazahe au declarat că supravieţuitorii, printre care se crede că se află şi doi copii, sunt trataţi într-un spital din apropiere. Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a declarat că unii sunt în stare critică.Avionul se îndrepta din capitala Azerbaidjanului, Baku, către oraşul rus Groznîi din Cecenia. O evaluare preliminară a sugerat că ambii piloţi au murit în accident, a relatat agenţia rusă de ştiri Interfax.O înregistrare video pare să arate cum avionul ia foc în momentul impactului cu solul. O bucată de fuselaj a rămas intactă.Mai mult de 50 de salvatori s-au grăbit să ajungă la faţa locului, reuşind să stingă incendiul. Oficialii kazahi au declarat ulterior că peste 150 de alvatori s-au aflat la faţa locului, în timp ce Ministerul Sănătăţii a declarat că un avion cu medici specialişti a fost trimis din Astana, capitala, pentru a trata răniţii.Avionul s-a prăbuşit la sute de kilometri de ruta sa programată, pe ţărmul opus al Mării Caspice, după ceea ce serviciul de pază al aviaţiei din Rusia a declarat că a fost o urgenţă care ar fi putut fi cauzată de un atac de păsări.Oficialii nu au explicat de ce avionul a traversat marea, dar Reuters a notat că prăbuşirea a avut loc la scurt timp după ce atacuri cu drone au lovit sudul Rusiei. Activitatea dronelor a dus la închiderea aeroporturilor din zonă în trecut, iar cel mai apropiat aeroport rusesc de pe ruta de zbor a avionului a fost închis miercuri dimineaţă, a adăugat Reuters.Principalul procuror pentru transporturi din Kazahstan, Timur Suleimenov, a declarat în cadrul unui briefing la Astana că a fost găsită cutia neagră a avionului, care conţine date de zbor pentru a ajuta la determinarea cauzei unui accident, a raportat Interfax.Agenţiile de presă ruseşti au declarat că avionul zbura de la Baku la Groznîi în Cecenia, dar a fost redirecţionat din cauza ceţii din Groznîi.
Acum 24 ore
21:40
În seara zilei de 25 decembrie 2024 o deflagrație a avut loc într-un apartament de pe strada Nicolai Zelinski nr.3 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:23. Potrivit primelor informații explozia s-a produs într-o locuință de la etajul trei a unui bloc locativ cu patru nivele. La fața locului au intervenit 3 echipaje de pompieri, care au constatat că în urma exploziei au fost afectate trei geamuri a unui apartament cu suprafața totală de 35 metri pătrați, incendiu nu a avut loc. Din cauza deflagrației, proprietarul un bărbat în vârstă de 34 de ani a primit arsuri de gradul I pe 1% din suprafața corpului. Acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale fără de a fi necesară spitalizarea. Pompierii ajunși la fața locului au efectuat lucrări de demontare a construcției afectate. Alte prejudicii nu au fost raportate. Potrivit primelor cercetări s-a stabilit că în interiorul apartamentului unde s-a produs deflagrația, locuitorii au efectuat lucrări de reparație utilizând pentru vopsirea pereților substanțe ușor inflamabile, care cel mai probabil au dus la acumulare de gaze și deflagrația acestora. Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite. 
16:00
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a felicitat pe ucraineni cu ocazia Crăciunului. În discursul său de marţi, el a subliniat şi adevăratele intenţii ale „dictatorului de la Kremlin,” Vladimir Putin, relatează cotidianul Ukrinform, citat de News.ro.„Pentru a doua oară în istoria modernă, Crăciunul îi uneşte pe toţi ucrainenii. Astăzi suntem cot la cot. Nu ne vom pierde. În direct sau în gând, ne vom felicita reciproc, ne vom suna părinţii, ne vom săruta copiii, ne vom îmbrăţişa rudele, ne vom aminti de ai noştri. În persoană, la distanţă, sau în inimile noastre, ucrainenii sunt astăzi împreună. Şi atâta timp cât facem acest lucru, răul nu are nicio şansă”, a spus preşedintele Ucrainei.„Unitatea şi căldura noastră unii faţă de alţii este adevăratul spirit al Crăciunului. Atmosfera sa unică pe care o vom păstra în noi indiferent de situaţie. Şi o vom împărtăşi cu cei din jurul nostru”, a mai afirmat el.Amintind de compozitorul Mykola Leontovych, Zelenski a menţionat că acesta a trăit şi a lucrat timp de mai mulţi ani în oraşul care acum se numeşte Pokrovsk.„Aici a predat muzică copiilor, a creat un cor şi a scris acolo a doua ediţie a „Shchedryk”, care se aude în fiecare colţ al lumii în zilele noastre. Astfel, ucraineanul a dăruit lumii spiritul muzical al Crăciunului”, a spus preşedintele.El şi-ar fi dorit ca fiecare persoană din lume să-şi amintească de Ucraina atunci când aude „Shchedryk”. „Modul în care luptăm astăzi pentru simbolul principal al acestei sărbători – pentru speranţa şi victoria vieţii. Pe pământul nostru, în fiecare oraş, în fiecare oraş, inclusiv în Pokrovsk”, a spus Zelenski.Preşedintele Ucrainei a reamintit, de asemenea, „adevăratele intenţii ale dictatorului de la Kremlin”, Vladimir Putin.„Tot ce avem nevoie este să trăim paşnic pe pământul nostru, să vedem soarele, cerul nostru şi steaua de Crăciun în el, nu „Shahed-urile” iraniene şi rachetele ruseşti. Dar unii oameni sunt „plictisiţi şi lipsiţi de entuziasm”. Aceste cuvinte sunt dovada cât de departe sunt ei de Dumnezeu, de creştinism, de credinţa adevărată. Şi aceasta este dovada de ce robia şi întunericul lor pierd. Noi ştim acest lucru. Lumea ştie acest lucru”, a subliniat preşedintele Ucrainei.  
Ieri
11:10
Un avion Azerbaijan Airlines cu 67 de persoane la bord s-a prăbușit în apropierea orașului Aktau din Kazahstan. Avionul, operat de Azerbaijan Airlines, a luat foc în momentul impactului cu solul, dar incendiul a fost stins de echipele de intevenție, anunță autoritățile. ️#BREAKING: #Azerbaijan Airlines E190 Crashes in #Kazakhstan, Survivors ReportedA tragic aviation incident unfolded today as Azerbaijan Airlines Flight #J28243, an Embraer E190AR registered (4K-AZ65)carrying 72 people, crashed near Aktau, Kazakhstan. The flight was en route… pic.twitter.com/QZG3yBcSBh— Abdul khabir jamily (@JamilKhabir396) December 25, 2024 La bordul avionului care a căzut în Aktau se aflau 37 de cetățeni din Azerbaidjan, 16 ruși, șase cetățeni din Kazahstan și trei din Kârgâzstan, a declarat Ministerul Transporturilor din Kazahstan.27 de supraviețuitori au fost transportați la spital după prăbușirea unui avion la Aktau, dintre care trei copii, a declarat pentru RIA Novosti Ministerul de Urgență din Kazahstan.  Azerbaijan Airlines passenger plane flying from Baku to Grozny crashed in Aktau, Kazakhstan. pic.twitter.com/EnicqHcTGM— Clash Report (@clashreport) December 25, 2024
11:00
Astăzi, 25 decembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Domnului pe stil nou, după calendarul gregorian, una dintre cele mai importante zile pentru ei. Sărbătoarea Crăciunului marchează nașterea de acum circa două mii de ani a lui Hristos.Nașterea Domnului este una din cele mai importante sărbători ale creștinilor. Tradițiile și obiceiurile de Crăciun diferă în funcție de zona geografică a țării.Dis-de-dimineață, cetățenii merg la biserică, pentru a asista la liturghia sfântă de Crăciun, apoi, în timpul zilei, își așteaptă rudele la masa de sărbătoare.Ziua de 25 decembrie este declarată prin lege zi de sărbătoare nelucrătoare, începând cu anul 2013.Crăciunul este sărbătorit diferit în ţările lumii, dar peste tot există câteva "straturi": reuniunea familială, sărbătoarea comunitară (colindele), cea public-edilitară (târgurile, spectacolele dedicate, împodobirea localităţilor) şi, peste toate, Vestea Minunată, sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului.În multiplele ei variante şi în toate dimensiunile sale, sărbătoarea Crăciunului este un moment unic al anului, aşa după cum punctul său de pornire a fost unic în istoria umanităţii, momentul în care "Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat din Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria, şi S-a făcut om". Din acea clipă se măsoară anii.
24 decembrie 2024
17:10
În Ajunul Crăciunului, Principesa Margareta a transmis un mesaj românilor de pretutindeni. În mesajul său de Crăciun, Principesa Margareta reflectă asupra unui an marcat de provocări, atât pentru România, cât și pentru întreaga lume, dar exprimă încredere în capacitatea națiunii de a depăși aceste greutăți.„Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei de a merge mai departe. Românii din toată lumea au dat dovadă de curaj și de grijă față de familiile lor. În acest an, am călătorit în Belgia, la sediul NATO, la Luxemburg, în Finlanda și în Polonia, pentru susținerea intereselor României și pentru drumul european al Republicii Moldova”, a declarat Principesa Margareta.În cadrul mesajului, principesa subliniază curajul și solidaritatea românilor, atât din țară cât și din diaspora, și își împărtășește aprecierea față de realizările din domeniul sportiv, dar și față de eforturile de consolidare a comunităților.„Fundația Regală a continuat să dezvolte proiecte pentru consolidarea comunităților, pentru cei în vârstă și pentru cei tineri. Alături de Crucea Roșie, de Duke of Edinburgh Award, de cele 70 de organizații cu patronaj regal din România și din Republica Moldova, fundația continuă o muncă inspirată și responsabilă, de 35 de ani încoace”, a adăugat oficialul. De asemenea, ea amintește despre importanța valorilor morale și tradițiilor românești, alături de urările de sărbători pentru toți românii. „Suntem aproape de românii care trăiesc în afara țării. Le apreciem grija față de copii, de cei vârstnici, de credință, de tradiții și de educație. La Crăciun ne îndreptăm, cu sufletul și cu mintea, către Domnul Nostru Isus, către exemplul Său de sacrificiu, de bunătate și de compasiune. De asemenea, sărbătoarea de Crăciun este momentul de a ne bucura de tradițiile profunde, menținute de români de toate vârstele. Familia mea și cu mine urăm românilor din țară, din Republica Moldova, din Europa și din întreaga lume, la mulți ani și Crăciun fericit!”, se mai arată în mesajul Principesei Margareta. 
17:00
Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, a publicat un video în care se vede cum fracțiunile PAS și PSRM părăsesc sala Consiliului Municipal Chișinău, împiedicând astfel asigurarea cvorumului necesar pentru desfășurarea ședinței.În cadrul ședinței de astăzi, urmau să fie votate două proiecte esențiale pentru capitală: aprobarea taxelor locale și bugetul municipal Chișinău pentru anul 2025. „Repet, interesele lor personale sunt mai presus decât cele ale Chișinăului. PAS și PSRM au alianță în 11 consilii raionale, iar astăzi, și la Bălți, PAS și PSRM au lăsat municipiul fără buget pentru anul 2025. Două partide care parazitează pe spatele cetățenilor fără a furniza, de-a lungul anilor, rezultate!”, a punctat Ion Ceban.Primarul General condamnă aceste acțiuni, care acționează împotriva intereselor chișinăuienilor și a proiectelor fundamentale pentru dezvoltarea Capitalei.
12:30
Municipiul Bălți intră în noul an fără buget aprobat. Au venit 16 consilieri, inclusiv fracțiunea Partidului Nostru, iar majoritatea celor care au lipsit nu au prezentat vreo justificare plauzibilă a absenței lor, acuză primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov. Mai mult, edilul spune că PAS și PSRM ar fi format o coaliție și ar fi acționat concertat.  „În țară este situație excepțională. Nu știe nimeni ce ne așteaptă după 1 ianuarie. Vor fi limitate livrările de gaze și pot apărea perturbări în asigurarea cu energie electrică. Iar coaliția haosului dintre PAS și PSRM își caută justificări pentru a nu veni la ședință. Din  cauza atitudinii lor destructive, orașul rămâne fără principalul document financiar pentru 2025”, a declarat primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov.El a subliniat că această coaliție totuși a reușit o realizare: „La Bălți nu mai există partidul PAS, aici socialiștii și-au subordonat fracțiunea PAS care se „hrănește din kuliokul lui Dodon”. Și mai au o realizare – au însușit perfect arta de a vota împotriva orașului Bălți”.Primarul a dat asigurări că, în pofida sabotării din partea consilierilor socialiști și PAS, toate serviciile municipiului Bălți vor continua să funcționeze, iar orașul – să se dezvolte în baza unui buget provizoriu. „Noi, consilierii care vin la ședințe, tot aparatul primăriei, vom munci și vom depune toate eforturile încât să dezvoltăm orașul în continuare.  Repet, cu ei sau fără ei, orașul o să se dezvolte, pur și simplu cu ei puteam să o facem mai rapid. În situația creată vom activa în baza unui buget provizoriu și vom asigura funcționalitatea tuturor serviciilor primăriei”, a mai spus edilul orașului.De remarcat că în cadrul Consiliului Municipal Bălți a fost inițiată procedura legală de încetare înainte de termen a mandatelor celor 17 consilieri care boicotează sistematic ședințele Consiliului.
Mai mult de 2 zile în urmă
12:20
După aproape 2 luni de când a dispărut din spațiul public, fostul candidat la prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, a făcut primele declarații. În cadrul unui interviu pentru noi.md, fostul procuror general a criticat corectitudinea scrutinului prezidențial și a avut nevoie de timp pentru a medita asupra viitorului său politic. „Să fim sinceri. Alegeri libere? - Ele nu mai există. Libertatea de exprimare? - Ea nu mai există. Constituția? - Un obiect de care și-au bătut joc. Guvernul și majoritatea parlamentară? - Un amestec exploziv de incompetență militaristă și sadism social”, a declarat Alexandr Stoianoglo în cadrul interviului. Deși spune că Igor Dodon i-a propus să fie pe lista PSRM la alegerile parlamentare și a primit oferte și de la alte partide, Stoianoglo a declarat că „nu aceasta este calea care va duce poporul spre victoria binemeritată”.„Imediat după alegeri, Igor Dodon mi-a propus să mă alătur listei Partidului Socialiștilor în alegerile parlamentare. Aceasta este, desigur, o propunere foarte măgulitoare și nobilă din partea sa. Mai mult, în timpul alegerilor am lucrat destul de strîns cu mulți reprezentanți ai echipei acestui partid. Și mi-au rămas cele mai frumoase impresii despre această conlucrare. De asemenea, am primit și încă primesc multe oferte de a veni la conducerea altor partide. Dar nu cred că aceasta este calea care va duce poporul moldovenesc spre victoria meritată. Cu tot respectul pentru acești politicieni”, a declarat Stoianoglo.Mai mult, Alexandr Stoianoglo spune că trebuie, printre altele, să restabilim încrederea cetățenilor în democrație, în faptul că putem câștiga la alegeri.„Anume din această cauză consider că am dreptul să inițiez un dialog larg și public între partide. Bineînțeles, este vorba despre partidele de opoziție. Iar prin dialog înțelegem nu simple discuții, dar un schimb de opinii principial, care să ofere răspunsuri concrete la cele mai importante întrebări. De exemplu, vrem să venim la putere și să ne asumăm întreaga responsabilitate pentru starea de lucruri din țară? Sau vom continua să stăm deoparte și să așteptăm ca rușinea puterii să ne ocolească? Înțelegem ce fel de acțiuni politice comune ar trebui să întreprindem pentru a stabiliza democrația în Moldova? Ce volum de muncă urmează să facem pentru a readuce în albia legalității Comisia Electorală Centrală, Consiliul Audiovizualului și și Televiziunea Publică?”, a mai declarat Alexandr Stoianoglo.
12:10
Fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, a criticat legea adoptată de guvernare, care stipulează limite, de la 1 ianuarie 2025, la utilizarea numerarului. Potrivit ei, această normă este absurdă, întrucât o mulțime de cetățeni lucrează peste hotare și astfel, vor întâmpina dificultăți la utilizarea banilor pe care i-au primit în străinătate. „Este o lege absurdă care trebuie anulată, or noi cunoaștem foarte bine că cetățenii Republicii Moldova timp de 30 de ani au fost nevoiți să plece peste hotare, să activeze neoficial și astăzi sunt impuși să nu poată utiliza banii pe care i-au acumulat pentru ca să achiziționeze un bun imobil sau mobil, fiindu-le puse acele limite. O guvernare care se gândește la poporul său mai întâi de toate ar implementa o amnistie fiscală pentru persoanele fizice ca aceștia să aibă posibilitate să declare mijloacele bănești, impunându-i să-i cheltuie aici în Moldova, să investească sau să achiziționeze un bun, după care, în caz de necesitate adoptă astfel de legi unde impun limite cetățenilor să utilizeze în numerar banii acumulați prin muncă silnică peste hotare”, a declarat Victoria Furtună.
12:00
Maia Sandu a depus jurământul de învestire în funcție. Începând de astăzi, 24 decembrie, Maia Sandu începe exercitarea celui de-al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova. La eveniment au participat peste 500 de invitați. După intonarea imnului de stat, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a dat citirii hotărârea cu privire la validarea alegerilor prezidențiale. Ulterior, Maia Sandu, cu mâna pe Constituție.„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii R. Moldova. Să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”, a rostit Maia Sandu.În mesajul său, Maia Sandu a vorbit despre greutățile din timpul primului mandat de președinte. „Acum patru ani, am promis vremuri bune. A fost o promisiune sinceră. Vremurile s-au dovedit a fi dificile. Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. Noi am stat drepți, am rămas uniți și am mers hotărâți înainte. Am reușit să păstrăm pacea și să ne apărăm democrația în fața amenințărilor externe. Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru patriotism, curaj, unitate, omenie, generozitate. Putem fi mândri că, în pofida greutăților, am reușit să fim de partea bună a istoriei”, a declarat Maia Sandu în discursul său.Maia Sandu a declarat că va munci cu mai multă voință și energie în al doilea mandat al său. „Împreună am făcut ceva ce niciodată nu s-a făcut în 30 de ani de independență. Moldova e mai respectată ca oricând, lumea se uită la noi cu drag și interes, ne sprijină în visul nostru. Restul depinde de noi. Nu ne mai poate ține nimeni sub papuc, am reușit să deschidem larg ușa spre UE. Mai sunt multe de făcut, dar drumul e corect. Nu uitați ce înseamnă Moldova noastră - moștenire, optimism, luptă, dezvoltare, organizare, voință, ambiție”, a mai declarat Maia Sandu.
11:30
În preajma sărbătorilor de iarnă, Mitropolia Basarabiei și Ambasada României în Republica Moldova și-au unit eforturile pentru a aduce bucurie și mângâiere în viețile unor categorii sociale defavorizate. Ieri, 23 decembrie 2024, la Reședința Mitropoliei Basarabiei, reprezentanții celor două instituții românești au transmis o donație importantă de cărți duhovnicești și literatură românească către Penitenciarul Nr. 9 – Pruncul din mun. Chișinău.Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, mai multe volume de spiritualitate și literatură românească vor fi puse la dispoziția deținuților, oferindu-le posibilitatea de a se îmbogăți sufletește și cultural.Mesajul de felicitare și binecuvântare din partea ÎPS Părinte Mitropolit Petru a fost transmis de Părintele ierodiacon Gurie Dumbrava, care a mulțumit, totodată, personalului Penitenciarului Nr. 9 – Pruncul pentru dedicarea și eforturile lor în misiunea de reabilitare a persoanelor private de libertate.De asemenea, Marc Emilian Morar, ministru consilier al Ambasadei României în Republica Moldova, a evidențiat importanța promovării culturii și spiritualității românești în mediile unde acestea pot aduce folos duhovnicesc, bucurie și nădejde. Potrivit oficialului, astfel de inițiative întăresc legăturile dintre comunitățile și instituțiile românești de pe ambele maluri ale Prutului și reafirmă grija pentru toți cei aflați în dificultate.„Acest demers comun subliniază rolul Mitropoliei Basarabiei și al Ambasadei României în sprijinirea și susținerea persoanelor vulnerabile, în duhul valorilor creștine și naționale. Donația de cărți reprezintă nu doar un gest de solidaritate, ci și o invitație la reflecție, introspecție și renaștere sufletească, mai ales în această perioadă binecuvântată a sărbătorilor de iarnă”, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.
11:20
„În doar 4 ani, puterea de cumpărare a euro în Moldova a scăzut cu peste 70%. Adică, ceea ce cumpărai cu 100 euro în 2020, azi îți trebuie 170 euro. Un salariu de 1.000 euro azi este  echivalentul a 590 euro din 2020”. O spune expertul economic, Veaceslav Ioniță, care a analizat puterea de cumpărare a euro în Republica Moldova. Potrivit economistului, în 2000, când moldovenii plecați peste hotare trimiteau 100 euro, acești bani aveau o putere de cumpărare impresionantă. În 2020, deja îți trebuiau 240 euro pentru a cumpăra aceeași cantitate de bunuri, spune Veaceslav Ioniță.„În 2024, situația s-a agravat: pentru aceleași bunuri, ai nevoie de 400 euro! În doar 4 ani, puterea de cumpărare a euro în Moldova a scăzut cu peste 70%. Adică, ceea ce cumpărai cu 100 euro în 2020, azi îți trebuie 170 euro. Un salariu de 1.000 euro azi este  echivalentul a 590 euro din 2020. Inflația galopantă și creșterea prețurilor din ultimii ani au „mâncat” din valoarea reală a banilor. Salariile în euro par mari pe hârtie, dar în practică, pierd teren rapid. Aveți dreptate când cereți să calculăm „valoarea reală” a banilor. În Moldova, euro de azi nu mai e euro de ieri. Așa că, de fiecare dată când vorbim de salarii în euro, trebuie să le „traducem” în ce poți face cu ei”, a scris Veaceslav Ioniță pe blogul său.
11:00
În ajunul sărbătorii Nașterii Domnului, Corala academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei a adus bucuria colindelor românești în plenul Parlamentului Republicii Moldova. Prestația artistică corală s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.Membrii coralei au fost primiți de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, alături de deputații și personalul instituției.„Corala „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei continuă să fie un ambasador al tradițiilor și valorilor ortodoxe românești în Basarabia, ducând prin cântările lor vestea Nașterii Domnului în comunitățile și instituțiile importante din țară și străinătate. Prezența lor în Parlament marchează încă un moment deosebit în activitatea coralei și reafirmă legătura adâncă dintre credința, cultura și identitatea națională românească. Sărbătorile de iarnă devin astfel o ocazie binecuvântată pentru a reînnoi încrederea în valorile care ne unesc și pentru a aduce în viața noastră bucuria unității și a iubirii creștine”, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.
10:40
Maia Sandu își începe de astăzi cel de-al doilea mandat în funcția de președinte a Republicii Moldova. Ceremonia de învestire are loc astăzi la Palatul Republicii. Primii invitați au început deja să ajungă. Programul ceremoniei de învestitură este: 10:55 - Sosirea Prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean; 10:57 - Sosirea Preşedintei Curţii Constituţionale, Domnica Manole; 10:58 - Sosirea Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu; 10:59 - Sosirea Preşedintei alese a Republicii Moldova, Maia Sandu; 11:02 - Deschiderea şedinţei solemne comune a Parlamentului Republicii Moldova şi a Curţii Constituţionale, depunerea jurământului; 11:31- Închiderea şedinţei solemne comune a Parlamentului şi a Curţii Constituţionale; 12:30 - Deplasarea pe jos spre Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt; 12:50 - Depunerea coroanei de flori la Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt de către Preşedinta Republicii Moldova - Comandant Suprem al Forţelor Armate; 12:55 - Deplasarea pe jos spre sediul Preşedinţiei; 13:05 - Sosirea Preşedintei și prezentarea onorului de către Orchestra Prezidenţială, Garda de Onoare.
10:30
Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la semnarea acordului de înfrățire între Chișinău și Odesa, Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a participat la o discuție online cu primarul orașului Odesa, Ghenadi Truhanov.Potrivit edilului Capitalei, în cadrul ședinței, s-a convenit asupra creării unui grup de lucru extins pentru proiecte economice, sociale și culturale, precum și în domeniul afacerilor, pentru a deschide un nou capitol în dezvoltarea relațiilor dintre orașele noastre. „De asemenea, vom căuta împreună oportunități financiare pentru elaborarea programelor transfrontaliere cu România, în scopul îmbunătățirii calității vieții cetățenilor. L-am invitat pe colegul meu să viziteze Chișinăul și mi-am exprimat speranța într-o încheiere cât mai rapidă a războiului din Ucraina”, a subliniat Ion Ceban.De la începutul războiului, Primăria Capitalei a sprijinit refugiații, oferindu-le diverse servicii.Astfel, în prezent, în municipiul Chișinău se află 37.959 de beneficiari ai protecției temporare, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din numărul total de refugiați din Ucraina aflați în Republica Moldova. 1.875 de copii cu statut de refugiat studiază în instituțiile municipale. 1.569 de cetățeni ai Ucrainei sunt oficial angajați în municipiul Chișinău.
10:00
Guvernul condus de Marcel Ciolacu a depus, luni seară, la Palatul Cotroceni, jurământul de credinţă, ultima etapă înainte de intrarea în mandat a noului Executiv. Preşedintele român Klaus Iohannnis a declarat că provocările imediate sunt construcţia bugetului pe anul 2025 şi organizarea alegerilor prezidenţiale.  Noul Guvern a obținut luni seara votul de încredere al Parlamentului, cu 240 de voturi „pentru” și 143 „împotrivă”. Învestirea a fost obţinută la o diferenţă de 7 voturi peste pragul de 233 necesar.  Premierul român Marcel Ciolacu a afirmat, luni seară, în prima şedinţă a noului Guvern, că este bucuros că România are un Executiv funcţional, ceea ce transmite ”un semnal esenţial de stabilitate” mediului economic şi partenerilor. ”Ştim ce avem de făcut şi, mai ales, ştim ce greşeli nu mai trebuie să repetăm”, a mai declarat premierul.”Mă bucură faptul că la finalul acestei zile foarte lungi, România are un guvern funcţional. Este un semnal esenţial de stabilitate pe care îl transmitem mediului privat românesc şi investitorilor străini. Am văzut deja primele efecte pozitive ale votului de azi din Parlament. Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă şi mă aştept ca în zilele următoare scăderea să continue”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul primei şedinţe de Guvern, după învestirea noului Executiv."Suntem într-o situaţie care nu a mai existat până acum, cu alegeri anulate, și trebuie sa înțelegem că pentru mulți români există preocupări majore. Toată lumea cu care am vorbit și de la care am aflat doresc stabilitate şi doresc cu orice preț sa păstrăm parcusul euroatlantic al României, în acest sens vă rog sa acţionati așa. Provocări sunt foarte multe, cunoașteți foarte bine probleme care trebuie rezolvate, ar dura foarte mult să încerc să le numar, dar două dintre ele merită menţionate, ca și provocări imediate, este vorba despre construcția bugetului pentru 2025, o sarcină complicată, și desigur stabilitatea alegerilor de preşedinte, pe lângă acestea sunt foarte multe probleme, fiecare în domeniul propriu vi le cunoaşteţi, vă urez mult succes”, a fost mesajul de final al preşedintelui României, Klaus Iohannis.
09:50
Activiștii PAS Marin Andonii și Radu Dutcovici au fost amendați de poliție pentru calomnie la adresa activistului politic Vlad Bilețchi. Despre acest lucru a anunțat președintele Asociației „UNIREA-ODIP” în cadrul unei postări pe rețelele sociale. De asemenea, aceștia au și câte un proces de judecată pentru defăimare și lezarea onoarei și demnității. Bilețchi cere dezmințirea informației, scuze publice și câte 10.000 lei prejudiciu moral.„Marin Andonii și Radu Dutcovici au afirmat în spațiul public faptul că aș fi primit de la Ilan Șor lunar suma de 1600 de euro. În ambele cazuri am depus plângere la poliție și aceștia au fost amendați pentru calomnie. În paralel, am depus și câte o cerere de chemare în judecată pentru fiecare caz și am un răspuns în legătură cu dosarul Vlad Bilețchi împotriva lui Radu Dutcovici privind apărarea onoarei, reputației și demnității profesionale și anume se stabilește că la 1 aprilie 2025, ora 12:00, va avea loc prima ședință de judecată în acest caz. Am toată certitudinea că vom putea demonstra că această persoană a încălcat legea, având la bază și sancțiunea poliției. Este de remarcat faptul că 1 aprilie este ziua glumelor, iar în audierea lui către poliție, Andonii a declarat că el a glumit, că a făcut un pamflet”, a declarat Vlad Bilețchi într-un clip video.
09:40
Maia Sandu își începe de astăzi cel de-al doilea mandat în funcția de președinte a Republicii Moldova. Ceremonia de învestire va avea loc astăzi la Palatul Republicii. La eveniment sunt așteptați aproximativ 500 de invitați, printre care reprezentanți ai Parlamentului, ai Curții Constituționale și personalități din diverse domenii.Ceremonia va începe la ora 10:30, cu sosirea oficialilor, printre care prim-ministrul Dorin Recean, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.La 11:00 este așteptată sosirea Maiei Sandu, care va depune jurământul în cadrul unei sesiuni solemne comune a Parlamentului și Curții Constituționale.După ceremonia de învestire, Maia Sandu va depune o coroană de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și se va deplasa la sediul Președinției, unde va fi prezentată onoruri de către Orchestra Prezidențială și Garda de Onoare.
23 decembrie 2024
19:30
Moldelectrica informează investitorii străini că ar putea fi deconectați de la energia electrică. Potrivit unor surse, zeci de investitori sunt alertați, iar unii chiar își pregătesc planuri de reamplasare din Republica Moldova în alte țări, scrie Morari News.“Conexiunile electrice prin care instalațiile electrice ale dvs sunt racordate la rețeaua electrică de transport, sunt incluse în Listele consumatorilor finali ai ÎS Moldelectrica, care pot fi deconectate de la rețeaua electrică în situațiile prevăzute în Planul de acțiuni pentru situații excepționale în sectorul electroenergetic, inclusiv pentru asigurarea securității aprovizionării cu energie electrică prin crearea premiselor necesare pentru funcționarea fiabilă și continuă a sistemului electroenergetic în condiții optime și de piață a energiei electrice, cât și orice altă situație de dezechilibru al sistemului electroenergetic care nu poate fi compensat prin alte metode de majorare a producerii de energie electrică sau limitare a consumului de energie electrică”, se arată în scrisoarea trimisă de Moldelectrica către agenții economici și publicată de Morari News.Astăzi, Premier Energy a anunțat că, în caz că se va înregistra un deficit de putere în sistem, are pregătit un program de deconectări.Astfel, dacă rușii le închid gazul transnistrenilor, iar din România nu vom putea cumpăra suficient, am putea avea deconectări pe grafic începând cu 1 ianuarie 2025.Potrivit comunicatului, nu vor fi deconectate: spitalele republicane, regionale, raionale, municipale; instituțiile pentru asigurarea apărării, aeroportul, stațiile de alimentare cu energie a transportului electric urban, serviciul de stat de televiziune și radiodifuziune. 
18:50
Guvernul a anunțat astăzi că, începând cu 26 decembrie, va activa o Celulă de Criză pentru a gestiona eficient orice situație de urgență care ar putea apărea în perioada sărbătorilor de iarnă. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe comune cu miniștrii, directorii de agenții, instituțiile publice, companiile energetice și reprezentanții instituțiilor subordonate.„Am avut astăzi o ședință comună cu miniștrii, directori de agenții, instituții publice, companiile energetice și reprezentanții instituțiilor subordonate despre prioritățile și măsurile necesare pentru a asigura o perioadă a sărbătorilor de iarnă liniștită și sigură.Ordine publică, siguranță în trafic, sprijin pentru cetățenii care revin acasă din diasporă și grijă pentru cei aflați în dificultate sunt doar câteva din responsabilitățile instituțiilor în această perioadă. Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil, iar planurile de destabilizare a țării noastre nu vor reuși”, a scris prim-ministrul.
18:30
Pentru a garanta livrarea de energie electrică fără întreruperi pe malul drept al Nistrului este necesar de acoperit sarcina de consum care iarna atinge valori de până la 850 MW în orele de vârf. Anunțul a fost făcut de Ministerul Energiei, care a prezentat o ilustrare grafică în acest sens. Astfel, autoritățile spun că pe malul drept al Nistrului vor fi mobilizate toate sursele interne de producere - centralele electrice cu termoficare ale Termoelectrica și CET Nord, care vor acoperi baza de consum de circa 200 MW. La CET-uri încă mai sunt rezerve pentru a crește capacitatea de producere.“Încă 100 MW deja au fost contractați de către Energocom de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă din România la preț plafonat. Alte 100 MW urmează a fi contractați de la Centrala Termoelectrică de la Brazi a OMV Petrom. Centrala Hidroelectrică de la Costești-Stânca poate acoperi până la 10 MW în bandă”, anunță Ministerul Economiei. Astăzi, Premier Energy a anunțat că, în caz că se va înregistra un deficit de putere în sistem, are pregătit un program de deconectări.Astfel, dacă rușii le închid gazul transnistrenilor, iar din România nu vom putea cumpăra suficient, am putea avea deconectări pe grafic începând cu 1 ianuarie 2025.Potrivit comunicatului, nu vor fi deconectate: spitalele republicane, regionale, raionale, municipale; instituțiile pentru asigurarea apărării, aeroportul, stațiile de alimentare cu energie a transportului electric urban, serviciul de stat de televiziune și radiodifuziune. În cazul unor volume mici lipsă (30MW), lumina se va deconecta câteva ore în timpul a 24 de ore. În cazul lipsei volumelor moderate (60MW) - lumina se va deconecta de 2 ori pe zi. În cazul unor volume mari lipsă (90MW) - lumina se va deconecta de câteva ori pe zi.Republica Moldova consumă seara (18:00-22:00) un maxim de circa 700-950 MWh
18:10
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins cererea judecătorului Alexei Paniș privind înaintarea propunerii repetate către președinta Republicii Moldova pentru numirea sa în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Decizia a fost luată cu 6 voturi pentru și 4 împotrivă. În urma acestei hotărâri, CSM va propune eliberarea din funcție a judecătorului Alexei Paniș.Membrii Ioana Chironeț, Maria Frunze și Alexandru Postica vor prezenta opinii separate.În cadrul ședinței de astăzi, președintele CSM, Sergiu Caraman, l-a întrebat pe Paniș dacă este etic ca un judecător să se prezinte în fața unei comisii purtând un hanorac cu inscripții interpretabile. Caraman s-a referit la mesajul „CSM EXPIRAT=CSM CAPTURAT” afișat pe hanoracul lui Paniș în timpul audierilor organizate de Comisia Pre-Vetting.„Interpretarea e foarte simplă. Este poziția mea vizavi de situația care a fost în precedentul CSM, a cărui mandat era expirat, este termenul prevăzut de Constituție. Aceasta a fost poziția mea și m-am folosit de libertatea mea de exprimare cu acele rețineri cuvenite din funcția deținută”, a răspuns judecătorul.În context, Asociația Judecătorilor din Republica Moldova critică dur decizia CSM. Potrivit asociației, se creează percepția că soluția adoptată de către Consiliul Superior al Magistraturii este influențată, îndeosebi, de expunerile critice ale judecătorului Paniș Alexei în raport cu componența precedentă a Consiliului Superior al Magistraturii, cât și de nepromovarea evaluării în cadrul procedurii de Pre-vetting.“Asociația Judecătorilor din Republica Moldova consideră că astfel de precedente, prin care candidații sunt respinși fără motive temeinice și bine fundamentate, creează un risc semnificativ pentru sistemul judiciar din Republica Moldova. Ele subminează încrederea publicului în independența și corectitudinea procesului de numire a judecătorilor, punând în pericol respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept. Lipsa unor decizii motivate și transparente din partea Consiliului Superior al Magistraturii poate genera incertitudine juridică și o tendință periculoasă de arbitrar în gestionarea carierelor judecătorilor”, se arată în comunicatul Asociației Judecătorilor.În februarie 2024, Procuratura Anticorupție a pornit urmărirea penală în urma unei plângeri a judecătorului Alexei Paniș pe factorii de decizie ai Centrului Național Anticorupție (CNA), care ar fi falsificat acte în privința sa cu scopul de a influența soluția Președintelui Republicii Moldova cu privire la candidatura magistratului pentru a fi numit în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.
16:00
Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă privind declararea anului 2025 drept an consacrat celebrării operei și personalității lui Mihai Eminescu.  Astfel, pe parcursului anului viitor, vor fi organizate un şir de acțiuni și manifestări culturale, dedicate marcării a 175 de ani de la nașterea poetului. Programul include congrese și evenimente educaționale, o ediție specială a Congresului Mondial al Eminescologilor și Școala de Vară pentru tineri cercetători. De asemenea, pe parcursul anului viitor, vor fi publicate ediții noi ale operei eminesciene în limba română și în alte 85 de limbi în care a fost tradusă creația poetului. Totodată, oficiile poștale vor tipări și vinde timbre, ștampile și plicuri prilejuite aniversării a 175-a de la nașterea lui Mihai Eminescu. Potrivit proiectului, mijloacele de informare în masă vor fi încurajate să desfășoare o campanie amplă de reflectare a evenimentelor organizate cu prilejul „Anului Mihai Eminescu”.
13:30
„Un nou fals se răspândește pe internet despre un așa-zis plan de acțiuni militare în regiunea transnistreană. Este fals că autoritățile Republicii Moldova ar pregăti acțiuni militare în Transnistria sunt dezinformări grave și periculoase, concepute să semene panică și neîncredere”. Este reacția Președinției după ce Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a raportat luni că preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pregăteşte un plan pentru o operaţiune militară de preluare a controlului asupra regiunii separatiste Transnistria.  „Reiterăm Chișinăul rămâne ferm angajat în soluționarea pașnică a conflictului, fără excepție. Un pas esențial pentru soluționarea conflictului este retragerea completă și necondiționată a trupelor rusești, care staționează ilegal pe teritoriul suveran al Republicii Moldova. De asemenea, este manipulator și complet fals să se arunce vina pe Chișinău sau Kiev pentru situația energetică din regiune. Precizăm există un contract clar între Moldovagaz și Gazprom, care prevede livrarea gazelor naturale pe malul stâng, indiferent de ruta de tranzit. Problemele actuale provin din refuzul Gazprom de a-și respecta obligațiile contractuale, nu din acțiunile Guvernului Republicii Moldova. Guvernul lucrează intens la soluții pentru a sprijini cetățenii afectați de criză, indiferent de regiune. Toți oamenii din Republica Moldova sunt cetățenii noștri și vor fi sprijiniți în aceste momente dificile”, se arată în reacția Președinției.Cu o reacție a venit și Biroul Politici de Reintegrare. Potrivit instituției, nu există niciun alt temei pentru neliniște în stânga Nistrului în afară de problemele generate de Gazprom, care vor conduce la adâncirea crizei economice și sociale în regiune.  „Isteria anti-moldovenească care se observă în ultimele zile la Tiraspol, încercarea Moscovei și acoliților săi de pe ambele maluri ale Nistrului de a responsabiliza guvernarea de la Chișinău pentru eventuala criză energetică și  umanitară din raioanele de est ale țării, iar mai nou și răspândirea unor pretinse ”informații operative” ale SVR despre o închipuită operațiune militară moldovenească în regiune, reconfirmă ipoteza că autoritățile ruse și ”partenerii” lor de pe loc încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova, să disemineze frică și neîncredere în rândul cetățenilor și să extindă aria de nesiguranță și confruntare din zonă”, a declarat Biroul Politici de Reintegrare. Instituția a îndemnat Tiraspolul să nu se lase ademenit în acest joc periculos. „Criza energetică care se profilează poate afecta cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului și trebuie să facem tot ce depinde de cei antrenați în procesul de negocieri ca să o gestionăm impecabil. Chișinăul și-a exprimat în repetate rânduri disponibilitatea de a conlucra cu toți partenerii de dialog în vederea diminuării riscurilor în acest dosar, atenuării, pe cât e posibil, problemelor ce pot afecta oamenii și economia din regiune în urma deciziei unilaterale, arbitrare și neîntemeiate a Gazprom de a sista livrările de gaz către regiunea transnistreană”, a mai declarat Biroul Politici de Reintegrare.
13:30
Premier Energy Distribution SA (cel mai mare operator de distribuție) anunță despre pregătirea unui program de deconectări planificate, conform Planului de acțiuni pentru situații excepționale. Potrivit sursei, întreruperile vor fi aplicate doar în cazul unui deficit de putere în sistem și vor exclude consumatorii de importanță vitală, „într-un mod nediscriminatoriu și proporțional faţă de consumatorii finali de energie electrică”.Premer Energy susține că consumatorii afectați vor fi informați din timp prin intermediul canalelor oficiale ale operatorului, inclusiv prin email, despre data, ora și durata întreruperilor.„Programul a fost elaborat prin excluderea categoriei de consumatori de importanță vitală conform Anexei nr. 1 la Plan. Programul de întreruperi va fi aplicat exclusiv în cazul în care se va înregistra un deficit de putere în sistem și acesta va fi adaptat în funcție de magnitudinea și durata deficitului și aplicat într-un mod nediscriminatoriu și proporțional faţă de consumatorii finali de energie electrică”, precizează distribuitorul.Premier Energy încurajează consumatorii să-și înregistreze adresele de email pe pagina web oficială (https://premierenergydistribution.md) pentru a primi informații actualizate.În paralel, operatorul avertizează asupra riscurilor de întreruperi necontrolate, cauzate de un posibil deficit de putere în sistemul comun Ucraina - R. Moldova.În acest sens, Premier Energy afirmă că monitorizează constant situația și colaborează cu autoritățile și operatorii de transport pentru a minimiza impactul crizei asupra consumatorilor finali.La data de 16 decembrie, în Republica Moldova a intrat în vigoare starea de urgență în sectorul energetic. Comisia pentru Situații Excepționale are autoritatea de a emite dispoziții cu caracter executoriu pentru autorități, agenți economici, instituții publice și cetățeni.
13:20
Fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, acuză guvernarea că ar încerca să limiteze înregistrarea unor noi partide. „Potrivit unor amendamente ilegale la Legea privind partidele politice, noile partide politice vor putea fi înregistrate doar după obținerea avizelor de la Curtea Constituțională, Ministerul Justiției și SIS”, semnalează Furtună, spunând totodată că astfel guvernarea ar demonstra că îi fuge pământul de sub picioare.  „Acum atenție, reieșind din ultimele majorări ale salariilor și pensiilor judecătorilor Curții Constituționale și miniștrilor, precum și din faptul că șeful SIS este un ONG-ist „de casă”, se poate presupune cu ușurință dacă avizele vor fi negative sau pozitive, în funcție de loialitatea față de PAS. Interesantă mențiune în raportul Asociației „Promo-LEX”, aferent acestor amendamente ,, …nu este clar temeiul legal, dar și motivul acordării regimului de prioritate. Regulamentul Parlamentului nu prevede un asemenea regim pentru proiectele înregistrate de deputați, iar nota de fundamentare nu argumentează necesitatea adoptării proiectului în regim prioritar sau urgent. Mai mult, în cazul acestui proiect, Asociația Promo-LEX a solicitat  de a fi organizate consultări publice, cu acordarea a cel puțin 15 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor, înainte de a fi votat în prima lectură.  Totuși, acest proiect a fost votat la doar două zile de la înregistrarea acestuia, precum și în lipsa unor acte aferente proiectului”.   Întrebare către PAS și Maia Sandu! Voi chiar nu înțelegeți ca cei care v-au adus la guvernare (mă refer la partenerii externi, care au investit milioane în voi, iar voi ați spălat mințile oamenilor promițându-le „vremuri bune”) nu vă mai vor, de aia și vă impun să votați Legi antidemocratice ca să fiți scoși cu furcile din Parlament?  Sau voi considerați că ați acumulat puține probe materiale care ar demonstra uzurparea puterii în stat?”, a scris Victoria Furtună. Potrivit Victoriei Furtună, asistam din nou la acțiuni anticonstituționale pe care le-am văzut prin fraudarea alegerilor prezidențiale, referendum iar acum se încearcă să oprească noi voci a poporului care-și doresc să restabilească istoria, limba și economia țării.  „Vă aranjează doar partidele care tac în fața prostiei voastre? Dar dacă se schimbă liderii partidelor ce faceți? Dați foc din nou Parlamentului și Președinției ? Ce vă spun curatorii?”, a conchis fostul procuror anticorupție.
13:20
Departamentul de Stat al SUA a recomandat cetățenilor americani din Belarus să părăsească imediat țara, iar cei care intenționează să viziteze republica ar trebui să-și anuleze călătoria, comunică moscowtimes.ru, notează Moldpres. „Din cauza aplicării arbitrare a legilor locale de către autoritățile din Belarus și a riscului de detenție, a sprijinului continuu pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, precum și a instabilității și impredictibilității crescute în regiune, nu călătoriți în Belarus”, a anunțat departamentul pe site-ul său.Departamentul de Stat a reamintit că Statele Unite au suspendat activitatea ambasadei sale din Minsk la scurt timp după începerea invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022. În același timp, Departamentul a cerut americanilor să părăsească țara. De atunci, Statele Unite și-au actualizat de mai multe ori avizul de călătorie în Belarus. Țării i s-a atribuit al patrulea nivel de pericol.Avertismentul Departamentului de Stat vine în momentul în care țara se apropie de alegerile prezidențiale programate pentru 26 ianuarie 2025. În cadrul acestora actualul președinte, Aleksandr Lukașenko, care deține postul din 1994, va încerca să fie reales.
12:40
Ofițerii CNA și procurorii mun. Bălți au efectuat, astăzi, acțiuni de urmărire penală într-un dosar de corupere pasivă, în care sunt vizați opt angajați vamali. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins și primit remunerații ilicite de la transportatori la trecerea frontierei de stat.Potrivit materialelor cauzei, angajații cu funcții de execuție și de conducere din cadrul Biroului Vamal Centru și Postului Vamal Leușeni, invocând diverse încălcări sau neconcordanțe în documentele de transport sau în alte documente prezentate de către persoanele fizice sau reprezentanții persoanelor juridice la trecerea frontierei de stat, ar fi pretins și primit, personal sau prin intermediar, mijloace bănești ce nu li se cuvin. Remunerațiile ilicite erau pretinse pentru diverse servicii, precum facilitarea trecerii peste frontiera de stat a mărfurilor fără declararea acestora și supunerea achitării dreptului de import, grăbirea procesului de verificare a mijloacelor de transport și a diferitor tipuri de mărfuri sau obiecte în Postul Vamal Leuşeni, precum și în alte scopuri, contrar prevederilor legislației în vigoare.În această dimineață, s-a descins cu percheziții la 8 angajați vamali, fiind efectuate acțiuni de urmărire penală la domiciliile și automobilele acestora. De la fața locului au fost ridicate telefoane mobile, acte vamale, dar și mijloace financiare, proveniența cărora urmează a fi stabilită, iar persoanele menționate urmează a fi escortate la sediul CNA pentru audieri.Precizăm că, toate acțiunile au loc sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
12:40
Ofițerii Secției investigații infracțiuni economice a Direcției de Poliție Chișinău, în comun cu polițiștii și procurorii de la Botanica și cu suportul mascaților din BPDS ,,Fulger”, au destructurat activitatea unui call-centru din capitală.  Suspecții contactau victimele prin intermediul rețelelor de socializare și, prezentându-se drept „brokeri”, sub pretextul instruirii în domeniu, însușeau mijloace bănești prin intermediul portmoneului electronic.  Prejudiciul cauzat victimelor se ridică la sute de mii de lei. În timpul perchezițiilor, oamenii legii au depistat în incinta clădirii mai mulți tineri care erau instruiți în domeniu, în lipsa actelor ce ar legifera prezența și acțiunile acestora. Polițiștii au ridicat mai multe sisteme de calcul, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă care urmează a fi analizate. În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 8 ani.
12:30
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță obținerea condamnării a doi transportatori ilegali ai bărbaților din Ucraina în Moldova, după reținerea lor în decembrie 2023.Cei doi cu vârste de 33 și 38 de ani sunt din Sudul republicii, cu domiciliile stabilite în Chișinău și Tiraspol. Aceștia și-au recunoscut vinovăția pentru faptele comise, așa cum au fost ele descrise în dosarul penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS, investigat de comun cu ofițerii SIS. Prin urmare, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a dispus ca aceștia să achite fiecare o amendă de 50.000 lei, însemnând 100.000 în total (inclusiv serviciile de traducere – peste 5.500 lei); iar mașina folosită la transportarea ilegală a migranților, în valoare de circa $10.000, a fost confiscată în folosul statului.Potrivit sentinței, grupul criminal organizat transfrontalier din Moldova și Ucraina, din care făceau parte cei doi condamnați, își racola „clienții” pe canalele de Telegram, iar plățile de $3.500-$6.000 le erau achitate în criptomonede. Transportarea bărbaților cu vârste 18-60 ani și care au interzis la părăsirea Ucrainei în condițiile actuale de război, avea loc ilegal, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei.Astfel, cei doi au transportat (separat) pe timp de noapte în total cinci ucraineni. Aceștia au fost preluați inițial din regiunea din stânga Nistrului, în apropiere de Ucraina, după care au fost transportați până în Tighina și apoi până în Anenii Noi. De acolo, o parte din ei au fost preluați spre Chișinău, iar în timpul călătoriei, a avut loc și reținerea unuia din transportatori. Cel de-a doilea, a fost reținut la vama Leușeni și apoi investigat cu asigurarea garanțiilor procedurale.Acum, sub conducerea procurorilor PCCOCS, continuă investigarea și altor membri ai acestui grupului criminal organizat, specializat în organizarea migrației ilegale. 
12:10
Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a raportat luni că preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pregăteşte un plan pentru o operaţiune militară de preluare a controlului asupra regiunii separatiste Transnistria, informează EFE, scrie StirileProTV.ro. Potrivit SVR, Maia Sandu a avut recent o întâlnire cu conducerea de vârf a guvernului în domeniul securităţii energetice, care s-a încheiat cu cuvintele sale despre "necesitatea elaborării unui plan pentru o operaţiune de preluare a controlului asupra Transnistriei şi de încetare a prezenţei ruse de menţinere a păcii în regiune"."Nimeni nu poate garanta că preşedinta R. Moldova nu va încerca să declanşeze un război în regiune", subliniază comunicatul SVR citat de agenţia oficială rusă de presă TASS.SVR a indicat că Sandu "şi-a ieşit din minţi" după ce a fost informată că R. Moldova ar putea întâmpina probleme cu aprovizionarea cu energie în contextul în care contractul de tranzit al gazelor ruseşti către Europa prin sistemul de gazoducte ucrainene expiră pe 31 decembrie, iar Kievul refuză să îl prelungească.Preşedinta Maia Sandu, potrivit comunicatului SVR, a cerut să se elaboreze un plan de preluare în forţă a termocentralei din Transnistria, care funcţionează cu gaz rusesc şi de a cărei aprovizionare depinde aproape în totalitate R. Moldova.Autorităţile de la Chişinău cer retragerea trupelor ruse din regiunea separatistă transnistreană şi a arsenalului aflat acolo încă din perioada sovietică, estimat la acea vreme la aproximativ 40.000 de tone de arme şi muniţii.
11:50
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor” încă din prima sa zi la Casa Albă, luna viitoare, într-o nouă salvă a taberei republicane împotriva drepturilor comunităţii LGBTQ+, informează AFP, preluată de News.ro.Imediat de la învestirea în funcţie, la 20 ianuarie, „voi semna decrete pentru a pune capăt mutilării genitale a copiilor, pentru a exclude persoanele transgender din armată şi pentru a le exclude din şcolile primare, colegii şi licee”, a subliniat viitorul preşedinte american.„Politica oficială a Statelor Unite va fi că există doar două genuri, masculin şi feminin”, a continuat câştigătorul alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie în faţa unei mulţimi de tineri conservatori reuniţi la Phoenix, în sud-vestul ţării.Tratamentul medical pentru schimbarea sexului minorilor sau accesul femeilor transgender la competiţiile sportive feminine sunt subiecte fierbinţi într-o Americă polarizată.În timpul campaniei electorale, miliardarul republican a fluturat în repetate rânduri sperietoarea a ceea ce tabăra conservatoare consideră a fi diktatul „wokismului” şi al îndreptăţirii de sine.Republicanii se opun cererilor asociaţiilor LGBTQ+ din statele pe care le controlează şi, în Congresul american din noiembrie, politicienii de dreapta au vrut să blocheze accesul la toaletele femeilor din Capitoliu pentru prima femeie transgender aleasă în Cameră, Sarah McBride.”Wokismul trebuie să înceteze”, a spus republicanul în aplauzele mulţimii.Donald Trump, care va deveni cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite la 20 ianuarie, după ce a învins-o pe democrata Kamala Harris, şi-a dublat duminică, la Phoenix, atacurile asupra imigraţiei, o altă temă predilectă a campaniei sale.„Voi semna o serie întreagă de decrete pentru a închide frontiera noastră pentru imigranţii ilegali şi pentru a opri invazia ţării noastre. Şi în aceeaşi zi, vom începe cea mai mare operaţiune de expulzare din istoria Statelor Unite. 20 ianuarie va fi cu adevărat Ziua Eliberării în America”, a afirmat el la evenimentul organizat de Turning Point USA, o organizaţie fondată Charlie Kirk, un susţinător al lui Donald Trump.Într-un discurs de peste o oră, fostul şi viitorul preşedinte şi-a enumerat priorităţile pentru următorul său mandat, despre care promite că va fi o „epocă de aur”, şi a insistat asupra vitezei cu care vrea să îşi pună în aplicare reformele.„Voi pune capăt războiului din Ucraina, voi opri haosul din Orientul Mijlociu şi voi preveni, promit, cel de-al Treilea Război Mondial”, a declarat Donald Trump, fără a da detalii despre cum va realiza acest lucru.El a repetat, de asemenea, ameninţările pe care le-a făcut cu o zi înainte cu privire la Canalul Panama, acuzând autorităţile panameze, care îl controlează în întregime din 1999, că nu tratează „corect” navele americane.Dacă situaţia nu se va schimba,, „vom cere ca acest canal să fie returnat imediat Statelor Unite”.
11:30
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă în care a anunţat numele noului premier al României. Marcel Ciolacu a fost desemnat să conducă noul Guvern.„Coaliţia pro-europeană s-a hotărăt să construiască o majoritate şi un Guvern. S-a verificat această majoritate în Parlament şi este certă. Desemnez pe domnul Marcel Ciolacu pentru poziţia de premier al României”, a declarat Klaus Iohannis."Mandatul mă onorează şi mă obligă. Vin vremuri grele, dar cred că am învăţat din greşelile trecutului. E esenţial ca acest guvern să reclădească încrederea investitorilor şi a mediului de afaceri. Românii au nevoie de stabilitate, reforme şi securitate", a declarat Marcel Ciolacu.Numele noului premier a fost anunțat astăzi de președintele Klaus Iohannis și tot astăzi va fi învestit noul Guvern. Mandatul preşedintelui Klaus Iohannis a expirat pe 21 decembrie, dar Curtea Constituțională a hotărât ca el să rămână în funcție până la alegerea noului președinte.
10:40
Partidul Mișcarea Alternativa Națională, condus de Ion Ceban, a înființat oficial alte trei noi Organizații Teritoriale la Edineț, Soroca și Florești. În cadrul evenimentelor, Ion Ceban a declarat că MAN a evidențiat necesitatea schimbării și a unor decizii luate în interesul cetățenilor, criticând nepăsarea autorităților centrale față de problemele locale.„MAN este partidul care transformă provocările în oportunități. Ne bazăm pe o echipă unită, profesionistă și dedicată progresului. Schimbarea reală poate veni doar prin alegeri parlamentare, iar MAN este alternativa de care Republica Moldova are nevoie”, a subliniat Ion Ceban.În context, liderul MAN a evidenția rezultatele obținute de echipa pe care o conduce la Chișinău.„Capitala a devenit un model de modernizare. Vrem ca această transformare să fie implementată în toate localitățile țării”, a completat Ion Ceban.Menționăm că, cu vot unanim, Monica Cudievschi-Răducanu a fost aleasă președinte al organizației Edineț, Ala Leșco – al organizației Soroca, iar Valeriu Șumila – al organizației Florești.„Este o onoare să facem parte din echipa MAN. Vom munci împreună și nu vom dezamăgi. Fapte, nu vorbe”, au menționat cei trei.Doar în ultima lună, Partidul MAN a reușit să constituie 30 de organizații teritoriale în: Șoldănești, Drochia, Glodeni, Basarabeasca, UTAG, Dubăsari, Călărași, Bălți, Nisporeni, Chișinău, Anenii Noi, Cantemir, Rezina, Ialoveni, Hîncești, Fălești, Briceni, Ocnița, Dondușeni, Cahul, Căușeni, Ștefan Vodă, Taraclia, Strășeni, Cimișlia, Orhei, Ungheni, Edineț, Soroca și Florești.Tot în această perioadă, Partidul MAN a reușit să creeze organizații în toate sectoarele Capitalei, dar și Organizația Teritorială Chișinău, Femeile MAN, Organizația Profesională a Juriștilor MAN, Tinerii MAN și Organizația Profesională a Lucrătorilor din Sistemul Medical a Partidului MAN.
10:30
Cinci persoane, printre care trei minori, au fost transportați la spital în urma unui grav accident care s-a produs pe traseul „Chișinău-Orhei-Bălți”. Accidentul a avut loc în seara zilei de 22 decembrie. Oamenii legii au stabilit preliminar că, în jurul orei 17:38, un bărbat de 32 de ani, care se afla la volanul unui automobil de marca Volkswagen Passat, deplasându-se pe direcția Chișinău-Bălți, a lovit din spate un autoturism de marca Dacia Logan.Mașina de marca Dacia era oprită pe a doua bandă de circulație, fiind implicată anterior într-un alt accident rutier nesemnificativ, în care fusese tamponată de un automobil Volkswagen Tiguan.Astfel, în urma impactului, cinci persoane, printre care trei minori, au fost transportate la Spitalul Raional Orhei pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost supuși testului alcoolscopic, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
10:30
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit duminică la Kremlin pe premierul slovac Robert Fico, unul dintre puţinii lideri europeni care i-au rămas apropiaţi, a anunţat preşedinţia Rusiei, pe fondul incertitudinilor privind viitorul tranzitului de gaz rusesc către UE.Slovacul Fito și liderul de la Kremlin au discutat despre tranzitul gazelor, războiul din Ucraina și standardizarea „relațiilor reciproce” dintre Bratislava și Moscova.Vizita liderului slovac nu fusese anunțată public până în ultimul moment, însă a fost anticipată de președintele sârb Aleksandar Vucici.„Oficialii de top ai UE au fost informați vineri despre călătoria mea și scopul ei”, insistă Fico.Slovacia nu dorește ca Rusia să închidă robinetul, deși și-a asigurat importuri din câteva alte țări, iar acesta a și fost mesajul transmis de Fico lui Vladimir Putin. Se pare că liderul de la Kremlin ar fi reacționat pozitiv la cererile slovacului.„Președintele rus Vladimir Putin a confirmat că Federața Rusă e pregătită să continue livrările de gaz către Occident și Slovacia, lucru practic imposibil după 1 ianuarie 2025 din cauza poziției președintelui ucrainean”, a declarat Fico după întâlnirea sa cu Putin.Slovacia este una dintre țările europene cele mai dependente de gazul rusesc, mai ales de cel care sosește prin gazoductele de pe teritoriul Ucrainei.Însă, de la 1 ianuarie, când expiră contractul actual semnat înaintea războiului, Ucraina nu va mai permite Gazprom, celei mai mari firme de gaz rusești, să-i tranziteze teritoriul. Fico a spus că această întâlnire cu Putin este un „răspuns” la refuzul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a extinde contractul cu Gazprom pentru tranzitul gazelor rusești către Europa.
09:30
PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale au convenit să aibă un candidat comun la Preşedinţie în persoana lui Crin Antonescu. Această decizie urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecarui partid. Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu a confirmat, duminică, existenţa unei discuţii pentru candidatura sa la Preşedinţie din partea coaliţei pro-europene, dar a precizat că este o discuţie "complex".Lideul PSD Marcel Ciolacu a declarat duminică seară, întrebat dacă propunerea coaliţiei pentru a candida la funcţia de preşedinte al României este Crin Antonescu: "Este una dintre variantele discutate". Anterior, europarlamentarul PSD Gabriela Firea apreciase că fostul lider al PNL Crin Antonescu este o variantă bună pentru a candida la alegerile prezidenţiale din partea PSD-PNL, precizând că acesta are multă experienţă şi este unul dintre cei mai performanţi oameni politici.Senatorul PNL Vasile Blaga a declarat, vineri, la Parlament, despre Crin Antonescu, că în opinia sa este o variantă foarte bună de prezidenţiabil, dar aici trebuie o singură condiţie să îndeplinească respectivul candidat şi el crede că Crin o poate îndeplini, şi anume să câştige.
22 decembrie 2024
19:00
În a doua jumătate a anului 2025, Republica Moldova va deschide două consulate în SUA, la Chicago și Sacramento. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu în cadrul unei postări pe Facebook. Potrivit șefei statului, acesta este un pas important care va facilita accesul la serviciile consulare și perfectarea actelor.“O veste bună pentru moldovenii din Statele Unite: în a doua jumătate a anului 2025, Republica Moldova va deschide două consulate în SUA, la Chicago și Sacramento, un pas important care va facilita accesul la serviciile consulare și perfectarea actelor.Vom continua să extindem rețeaua consulară pentru a fi mai aproape de cetățenii noștri, oriunde aceștia s-ar afla”, a scris Maia Sandu.
18:50
Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, invită comunitatea la bordul troleibuzului turistic „Cunoaște orașul alături de Moș Crăciun” – a IV-a ediție. „Excursiile tematice, a căror punct de pornire și sosire este Arcul de Triumf, oferă o experiență memorabilă pentru copii și părinți deopotrivă! Descoperiți farmecul și legendele Chișinăului într-o atmosferă festivă, plină de surprize”, a scris edilul pe rețelele sociale.Programul călătoriilor:21, 22, 28, 29 decembrie 20244 și 5 ianuarie 2025Ruta I: 10:00 (în limba română), Ruta II: 12:00 (în limba română), Ruta III: 14:00 (în limba rusă), Ruta IV: 16:00 (în limba rusă). „La final, toți copiii vor primi surprize dulci din partea Moșului! Explorăm Chișinăul, ne bucurăm de sărbători și aducem zâmbete pe fețele celor mici!”, a subliniat Ion Ceban.Menționăm că, primii vizitatori s-au bucurat deja de această experiență unică.
16:00
Identificat de presa locală drept Taleb al-Abdulmohsen, bărbatul suspectat că a intrat cu mașina într-o mulțime de cumpărători din Germania a fost descris drept un psihiatru introvertit și un extremist online, relatează The Times.Era o piață de Crăciun ca nenumărate altele din Germania și o parte prin excelență a sezonului de vacanță. Vineri seara, oamenii s-au înghesuit pe străzile pietonale înguste ale orașului Magdeburg din estul țării, răsfoind tarabele din lemn în căutare de cadouri, bând vin fiert și mâncând cârnați.Imediat după ora locală 19:00, idila de sezon a fost spulberată când un BMW 4X4 a pătruns pe străzile înguste ale orașului vechi și a intrat direct în mulțime, parcurgând 400 de metri înainte de a fi oprit.Thi Linh Chi Nguyen, o manichiuristă originară din Vietnam al cărei salon se află într-un mall vizavi de piață, a auzit oamenii țipând și a văzut un copil aruncat în aer de mașină. „Numărul persoanelor rănite a fost copleșitor”, a spus ea.Incursiunea vehiculului a durat mai puțin de cinci minute, dar a fost suficient timp pentru a ucide cel puțin cinci persoane, inclusiv un copil de nouă ani, și a răni 205, dintre care 41 se aflau sâmbătă seara în stare critică.La volan se afla un psihiatru saudit în vârstă de 50 de ani, care s-a autoproclamat „cel mai agresiv critic al islamului din istorie” și a fost numit de presa germană Taleb al-Abdulmohsen. El sosise în Germania în 2006 și i s-a acordat azil un deceniu mai târziu.Horst Walter Nopens, un procuror local, a declarat că încă nu știe sigur ce l-a motivat pe bărbat, care a fost arestat de poliția înarmată la câteva minute după atac. Dar, în timpul interogatoriului, suspectul – un critic al guvernului saudit – și-a exprimat nemulțumirea față de tratamentul aplicat compatrioților săi, care, la fel ca el, s-au refugiat în Germania.Poliția a declarat că acesta a fost testat pozitiv pentru droguri. Când au apărut primele știri despre atac, mulți oameni au presupus imediat că a fost opera unui terorist islamist. Cu toate acestea, Abdulmohsen a fost dezvăluit rapid ca fiind un amestec bizar de contradicții care au derutat experții în terorism.Acesta lucra din martie 2020 ca psihiatru cu infractori care sufereau de probleme de dependență la un centru corecțional din Bernburg, un oraș medieval cu 32 000 de locuitori situat la 50 de kilometri sud de Magdeburg.Într-o declarație, instituția a precizat că „nu a mai fost de serviciu de la sfârșitul lunii octombrie 2024 din cauza concediului și a bolii”.„Era liniștit și introvertit”, a declarat o colegă, care participa cu el la întâlniri de lucru regulate. Sunt șocată. Este traumatizant să mă gândesc că am stat la o masă cu cineva care a făcut asta. Este de neînțeles”.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.