Sinteza

Acum 2 ore
13:40
Bancherii europeni solicită alternative „urgente” la Visa și Mastercard, înainte ca acestea „să devină arme”. Se vrea reducerea dependenței de grupurile americane. Europa trebuie „urgent” să își reducă dependența de grupuri americane precum Visa și Mastercard deoarece dominația lor pe piață ar putea fi transformată într-o armă dacă relațiile transatlantice s-ar deteriora, susține șeful unei alianțe bancare. […]
13:40
Un exerciţiu de antrenament cerebral, simplu şi deloc costisitor, ar permite scăderea cu 25% a riscului de a dezvolta demenţă, estimează un studiu publicat luni, dar care trebuie să fie interpretat cu prudenţă, potrivit unor cercetători independenţi, informează AFP şi Agerpres.  Deşi există în prezent numeroase jocuri şi aplicaţii de antrenament cerebral care susţin că […]
13:10
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) reamintește cetățenilor, care dețin acasă animale, că au posibilitatea legală de a-și vinde surplusul de produse alimentare de origine animală (precum lapte, ouă, miere sau carne) direct din propria curte. Măsura vine în sprijinul gospodăriilor nonprofesionale și are scopul de a susține populația care crește animale și de a […]
13:10
O deputată rusă a propus restricționarea accesului cetățenilor fără copii la site-urile cu conținut pornografic. Rusia ar trebui să restricţioneze accesul cetăţenilor fără copii la site-uri cu conţinut pornografic, a declarat luni deputata rusă Tatiana Butskaia, citată de agenţia de presă EFE, potrivit Agerpres. „Este clar că trebuie să ne gândim la ce se poate face. […]
13:00
La data de 9 februarie, la Abu Dhabi, s-a desfășurat prima rundă de consultări consulare între Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite. Delegațiile au fost conduse de Lilian Moraru, șef al Direcției Afaceri Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova și Rashid Rahma, șeful Departamentului Servicii Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al […]
13:00
Astăzi marcăm Ziua Siguranței pe Internet, eveniment global celebrat anual în a doua zi de marți a lunii februarie, dedicat promovării unui mediu online mai sigur și mai responsabil, în special pentru copii și tineri. Cu această ocazie, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) îndeamnă cetățenii, instituțiile, mediul de afaceri și societatea civilă să se […]
13:00
Oficiul Medicilor de Familie Selemet din raionul Cimișlia a fost eficientizat energetic în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). Valoarea totală a proiectului este de peste 745 de mii de lei, dintre care mai mult de […]
13:00
Astăzi, la Orhei, au început sesiunile de instruire pentru persoanele care doresc să înființeze o afacere și pentru antreprenorii începători din Orhei și localitățile învecinate. Instruirea este organizată în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea în UE”, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal […]
13:00
În perioada săptămânii precedente, 02-06 februarie 2026, conform informațiilor operative, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat constituie circa 1,3 miliarde lei. Autoritatea fiscală pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare a contribuabililor, un instrument eficient în acest sens fiind vizita fiscală. În perioada de referință, angajații Serviciului Fiscal de […]
12:50
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în colaborare cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, au desfășurat acțiuni de urmărire penală într-un dosar de amploare ce vizează documentarea și destructurarea activităților ilicite ale unui grup de persoane, comise în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. În cadrul cauzei penale, un locuitor al raionului Anenii Noi a […]
12:50
Procuratura municipiului Chișinău anunță finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a unei cauze penale în care doi procurori sunt învinuiți de comiterea unor fapte de corupție. Unul dintre aceștia este acuzat de corupere activă și trafic de influență, iar cel de-al doilea – de corupere pasivă. Potrivit probelor administrate, în perioada lunii […]
12:50
Poliția de Frontieră informează că, la punctul de trecere a frontierei „Otaci”, pe sensul de intrare în Republica Moldova, au fost contracarate două tentative de introducere ilicită a lichidelor pentru țigări electronice, în cadrul unei acțiuni comune desfășurate de polițiștii de frontieră și funcționarii vamali. Cazul a fost înregistrat la pista de pietoni, unde două […]
12:50
”Jurisdicția serviciilor audiovizuale europene – navigând printr-un peisaj juridic și de piață în evoluție” a fost genericul conferinței organizate de Observatorul European al Audiovizualului la finele săptămânii trecute, la Bruxelles (Regatul Belgiei). În contextul noilor modele de distribuție, a platformelor globale în expansiune și a provocărilor transfrontaliere tot mai accentuate, normele actuale de reglementare a audiovizualului […]
Acum 4 ore
12:40
În instituțiile de învățământ superior au demarat sesiunile de informare privind accesarea finanțării pentru modernizarea infrastructurii de cercetare. Apelul pentru propuneri de subproiecte privind infrastructura de cercetare universitară a fost lansat recent de Ministerul Educației și Cercetării, în comun cu Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare. Concursul este organizat în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din […]
12:30
Premierul Alexandru Munteanu a depus flori la Zidul Memoriei Apărătorilor Căzuți ai Ucrainei: „Sacrificiul lor ne reamintește cât de prețioase sunt viața umană, pacea și libertatea” Prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a început vizita oficială la Kyiv, Ucraina, cu un omagiu adus apărătorilor Ucrainei care și-au dat viața pentru independență și libertate. Împreună cu omologul său ucrainean, […]
Mai mult de 2 zile în urmă
18:50
Poliția din Drochia a fost sesizată despre depistarea unei drone în extravilanul satului Sofia din raionul Drochia, în direcția localității Lazo. Perimetrul este asigurat, iar experții Secției tehnico-explozive a Poliției urmează să examineze obiectul în detaliu. Amintim cetățenilor să evite apropierea de astfel de obiecte și să respecte solicitările poliției. Revenim cu actualizări…
18:40
În ultimii ani, autoritățile din Republica Moldova vorbesc tot mai des despre „reforma” învățământului superior, folosind concepte precum optimizarea, eficiența și alinierea la standardele europene. Totuși, pe fundalul acestor declarații se conturează și o altă imagine: centralizarea, concentrarea competențelor de conducere și modificarea treptată a autonomiei universităților regionale, transmite Today Moldova. În ultimii ani, autoritățile […]
5 februarie 2026
14:40
În decurs de 24 de ore, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) s-au înregistrat 259 de adresări, dintre care aproximativ 60% au fost pacienți cu traumatisme, cauzate de condițiile meteo nefavorabile și formarea ghețușului pe trotuare. Din totalul pacienților traumatizați, 24 au necesitat spitalizare, iar 11 pacienți cu fracturi grave au fost supuși intervențiilor chirurgicale […]
14:20
Funcționarii postului vamal Palanca, în conlucrare cu reprezentanții autorității vamale a Ucrainei, au documentat două cazuri de nerespectare a legislației vamale, în urma unor controale de specialitate efectuate asupra mijloacelor de transport care se deplasau din Ucraina spre Republica Moldova. În primul caz, un autoturism de model Audi Q4 e-tron, condus de un cetățean al […]
14:10
Primăria orașului Tabor din Republica Cehă a donat Primăriei orașului Călărași un autobuz. Parlamentul a  adoptat proiectul de lege privind importul mijlocului de transport cu scutirea de plata drepturilor de import. Autobuzul va fi utilizat pentru prestarea serviciului de transport rutier public pe teritoriul orașului și va fi transmis în gestiune Î.M. „Gospodăria Comunal-Locativă Călărași”. „Donația reprezintă […]
14:10
Ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, va efectua vineri, 6 februarie 2026, o vizită de lucru în Republica Moldova. Vizita are drept obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale moldo-lituaniene, aprofundarea dialogului politic și reafirmarea sprijinului Republicii Lituania pentru parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv în contextul evoluțiilor regionale și de securitate. În cadrul vizitei, oficialul […]
14:10
Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratele Arabe Unite au semnat un Memorandum de Înțelegere privind recunoașterea reciprocă și preschimbarea permiselor de conducere, document care va facilita circulația cetățenilor celor două state. Documentul prevede recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere valabile pentru cetățenii aflați temporar pe teritoriul celuilalt stat, precum și preschimbarea acestora, fără susținerea probelor […]
14:10
Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au contracarat o tentativă de transport ilicit al produselor din tutun, prevenind astfel introducerea acestora pe piața neagră de consum. În cadrul unei misiuni de control desfășurate în municipiul Cahul, ofițerii vamali au stopat pentru verificări un autoturism de model Dacia Duster, condus de un bărbat în vârstă de […]
14:00
Japonia va acorda asistență financiară nerambursabilă de circa 21 de milioane de lei pentru modernizarea Companiei „Teleradio-Moldova”. Parlamentul a votat în prima lectură pentru ratificarea Înțelegerii dintre guvernele Republicii Moldova și Japoniei privind acest sprijin financiar. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente moderne de producție și difuzare audiovizuală. Modernizarea va crește calitatea serviciilor media publice, […]
12:40
În timpul dezbaterilor din Parlament privind inițiativa PSRM de a audia ministrul Energiei în legătură cu blackoutul, importul de motorină necalitativă și alte subiecte controversate, deputații PAS au încercat din nou să justifice rezultatele activității neprofesioniste a guvernării prin factori geopolitici, bombardamentele din țara vecină și condițiile meteo nefavorabile. Deputatul PSRM, Grigore Novac, a intervenit […]
12:30
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Cișinău, desfășoară acțiuni de urmărire penală la mai mulți administratori de insolvabilitate, precum și la sediul Uniunii Administratorilor Autorizați. Acțiunile au loc în cadrul unui dosar penal inițiat pe fapte de abuz în serviciu, care au dus la cauzarea unor prejudicii materiale în […]
12:30
A mai rămas o zi până la deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano și Cortina d’Ampezzo, Italia. La cea de-a XXV-a ediție a competiției, Republica Moldova va fi reprezentată de cinci sportivi: biatloniștii Alina Stremous, Pavel Magazeev și Maxim Makarov, precum și schiorii Iulian Luchin și Elizaveta Hluzovici. Ultimii doi vor […]
12:30
Ministerul Afacerilor Interne informează că, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile generate de polei și ghețuș, toate subdiviziunile MAI sunt mobilizate și acționează neîntrerupt pentru prevenirea incidentelor și protejarea populației. În ultimele 24 de ore, peste 320 de salvatori și pompieri, cu 86 de autospeciale, au fost antrenați în teren pentru a sprijini cetățenii, a debloca […]
12:30
Parlamentul a ratificat Acordul în temeiul Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS) referitor la conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității marine în zonele din afara jurisdicției naționale. Republica Moldova este parte a UNCLOS și participă activ în forurile internaționale dedicate protecției mediului și guvernanței globale a oceanelor. Acordul are rolul de a asigura utilizarea durabilă a […]
12:30
Spitalul raional Edineț continuă procesul de modernizare a infrastructurii medicale cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.  În cadrul unui proiect finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM, au fost finalizate lucrările de reparație interioară a aripei stângi a Secției geriatrie. Valoarea totală a proiectului este […]
12:20
Republica Moldova aderă la Convenția privind eliberarea brevetelor europene, cunoscută sub denumirea de Convenția brevetului european (CBE). Parlamentul a votat, în ambele lecturi, un proiect de lege în acest sens. În prezent, țara noastră este parte a CBE în baza unui mecanism de cooperare, intrat în vigoare în 2015. Odată cu aderarea la Convenție, Republica Moldova va […]
12:20
Premierul Alexandru Munteanu întreprinde joi, 5 februarie, o vizită de lucru în raionul Hâncești. Șeful Guvernului va avea o întrevedere cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate, pentru a discuta despre proiectele realizate în raion și prioritățile pentru anul curent.  Agenda mai include vizite la Palatul de Cultură din Hâncești și la Spitalul […]
12:20
Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea a două sentințe de condamnare: într-un caz de omor intenționat, comis de un bărbat în vârstă de 41 de ani, și într-un caz de tentativă de omor, comisă de o femeie în vârstă de 49 de ani. Prin sentințele pronunțate, instanța judecată a dispus condamnarea bărbatului la 9 ani de închisoare, iar […]
29 ianuarie 2026
14:40
La data de 28 ianuarie, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a pronunțat sentința în dosarul a doi ofițeri de investigații din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, IGP al MAI, acuzați de comiterea infracțiunii de corupere pasivă. Instanța a dispus condamnarea unuia dintre inculpați la 7 ani de închisoare, dintre care 3 ani și 6 […]
14:40
Comisia de selectare și evaluare a proiectelor finanțate din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a desemnat în ședința de miercuri, 28 ianuarie, unul dintre câștigătorii concursului de proiecte privind profilaxia și prevenirea riscurilor de îmbolnăvire, desfăşurat în perioada 17 decembrie 2025–20 ianuarie 2026. Astfel, Centrul pentru Politici și Analize […]
14:40
Liderul PSRM, președintele fracțiunii parlamentare a socialiștilor, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, în cadrul căreia părțile au discutat principalele riscuri legate de reforma justiției și respectarea standardelor democratice în Republica Moldova. Igor Dodon a subliniat că partidul de guvernământ PAS ignoră în mod sistematic observațiile […]
14:40
Deputații PSRM, Alla Ursu-Antoci și Vladimir Odnostalco, au prezentat prioritățile fracțiunii parlamentare a socialiștilor în domeniul social pentru anul 2026. Vladimir Odnostalco a atras atenția asupra faptului că a trecut deja aproape prima lună a anului 2026, însă Guvernul nu a definit până în prezent nici măcar problemele din sfera socială, ca să nu mai […]
14:30
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat că a încheiat un acord pentru vânzarea diviziei Lukoil International GmbH, care include activele companiei din străinătate. Lukoil a anunțat că a încheiat un acord cu fondul american de private equity Carlyle Group. Lukoil a fost inclus pe lista entităţilor sancţionate de Statele Unite în luna octombrie 2025, ca răspuns […]
14:30
Polițiștii din Ialoveni au efectuat percheziții la domiciliile a doi bǎrbați din satul Bardar, cu vârste de 46 și 52 de ani, suspectați de păstrarea și consumul substanțelor narcotice. În urma acțiunilor, oamenii legii au depistat și ridicat masă vegetală asemănătoare marijuanei, pastile, substanțe lichide și solide de proveniență necunoscută, precum și dispozitive artizanale utilizate […]
14:30
În cadrul controalelor vamale efectuate de funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, au fost documentate două cazuri de nedeclarare a mijloacelor financiare la sosirea în Republica Moldova. Primul caz vizează un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 49 de ani, pasager al rutei Tel Aviv–Chișinău. În urma controlului, asupra acestuia au fost depistate mijloace […]
14:30
Secretarii de stat ai Ministerului Afacerilor Externe, Valeriu Mija și Carolina Perebinos, au avut astăzi o întrevedere cu Reprezentanta Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Audronė Pėrauskienė, șefa adjunct a Direcției Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă. Vizita oficialei europene la Chișinău, prima în noua […]
14:20
Președintele Franței a denunțat atacul rusesc din regiunea Harkov asupra trenului civil și a anunțat continuarea sprijinului pentru Ucraina. Emmanuel Macron a transmis că Franța condamnă „cu cea mai mare fermitate” loviturile rusești „împotriva civililor și împotriva infrastructurilor energetice”. „Am discutat chiar acum cu președintele Zelenski. Atacul împotriva trenului de pasageri din Harkov este inacceptabil”, […]
14:20
Poliția din Dubăsari a fost sesizată ieri despre descoperirea unor oseminte umane într-o gospodărie din satul Coșnița. Osemintele au fost găsite la o adâncime de aproximativ 50–60 cm, în timpul lucrărilor de construcție la temelia casei. Autoritățile au demarat imediat procedurile legale, iar experții medico-legali vor efectua analize pentru a stabili cauza și perioada decesului. […]
14:10
În cadrul acțiunilor de control desfășurate pe sensul de intrare în țară, funcționarii Serviciului Vamal au documentat mai multe cazuri de nedeclarare a mărfurilor la posturile vamale Leușeni, Lipcani și Otaci. La postul vamal Leușeni, într-un mijloc de transport de model Audi, care se deplasa din România, funcționarii vamali au depistat, în habitaclu și în […]
14:10
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat joi, 29 ianuarie, un nou pachet de măsuri pentru reducerea birocrației din instituțiile de învățământ secundar general.  Acesta prevede soluții pentru îmbunătățirea managementului instituțional, inițiative pentru creșterea stării de bine a cadrelor didactice și diminuarea epuizării profesionale prin eficientizarea procesului de evaluare și simplificarea procedurii de raportare pentru cadrele […]
14:00
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) monitorizează în permanență evoluția situației epidemiologice internaționale privind infecția cu virusul Nipah și asigură implementarea măsurilor de prevenire și control conform recomandărilor și protocoalelor în vigoare. Autoritățile sanitare din India au informat că, potrivit datelor oficiale ale Centrului Național pentru Controlul Bolilor (NCDC), în statul Bengalul de Vest, au fost […]
12:30
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui, au descoperit în autoturismul unui bărbat, ascunsă într-o borsetă, cantitatea de peste 100 de grame de MUSCIMOL, drog de risc. În urma acestei activități, bărbatul a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, […]
12:30
În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în mai multe cazuri pentru a acorda sprijin serviciilor de asistență medicală urgentă, care nu au reușit să ajungă la pacienți din cauza ghețușului și a poleiului format pe carosabil. În acest context, salvatorii au efectuat o misiune de tractare a unei ambulanțe în raionul […]
12:20
Ministerul Educației și Cercetării a fost sesizat de mai mulți părinți privind accesul pe teritoriul unei instituții școlare a unui creator de conținut online, care a publicat ulterior imagini video pe rețelele de socializare cu elevii în timpul lecțiilor. Circumstanțele cazului sunt investigate împreună cu instituțiile abilitate, iar informații suplimentare vor fi comunicate după finalizarea […]
12:20
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a început vizita de lucru în raionul Ștefan Vodă la Crocmaz, un sat în care, în ultimii patru ani, Guvernul a realizat mai multe proiecte de dezvoltare a infrastructurii, pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale locuitorilor, dar care se confruntă cu mai multe provocări, din cauza apropierii de zona războiului.  Executivul […]
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.