(video) Maia Sandu și-a prezentat prioritățile pentru 2026. Relația cu SUA, unirea cu România, „spionul” de la Moscova, drona de la Crocmaz și alegerile din Găgăuzia, printre cele discutate
UNIMEDIA,
22 ianuarie 2026 13:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut astăzi, 22 ianuarie, prima conferință de presă din acest an. În cadrul evenimentului, șefa statului a prezentat prioritățile instituției prezidențiale și a răspuns la întrebările jurnaliștilor.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum 30 minute
15:20
(video) Maia Sandu nu pleacă la Iași de Ziua Unirii Principatelor Române: „Merg în Polonia, încep o vizită oficială acolo” # UNIMEDIA
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu va merge la Iași la sfârșitul acestei săptămâni, contrar informațiilor apărute în presa din România, potrivit cărora șefa statului ar fi urmat să participe la evenimentele dedicate Micii Unirii. În cadrul conferinței de presă susținute astăzi, 22 ianuarie, Maia Sandu a precizat că, sâmbătă, va efectua o vizită oficială în Polonia.
15:20
Irina Loghin a depus plângere la poliție, după ce imaginea ei a fost folosită ilegal pentru a promova medicamente: „Reprezintă un pericol” # UNIMEDIA
Irina Loghin a depus plângere penală, după ce a aflat că imaginea ei este folosită ilegal pentru a promova medicamente. A mers la poliție împreună cu avocata ei. Artista a decis să apeleze la oamenii legii, după ce oamenii au luat legătura cu ea și au acuzat-o că minte în legătură cu medicamentele respective, scrie spynews.ro.
15:10
(video) Maia Sandu nu merge la Iași de Ziua Unirii Principatelor Române: „Merg în Polonia, încep o vizită oficială acolo” # UNIMEDIA
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu va merge la Iași la sfârșitul acestei săptămâni, contrar informațiilor apărute în presa din România, potrivit cărora șefa statului ar fi urmat să participe la evenimentele dedicate Micii Unirii. În cadrul conferinței de presă susținute astăzi, 22 ianuarie, Maia Sandu a precizat că, sâmbătă, va efectua o vizită oficială în Polonia.
15:10
Val de gripă în România: 20 de oameni au murit într-o săptămână. Numărul cazurilor de infecţii respiratorii a crescut cu peste 30% # UNIMEDIA
Douăzeci de noi decese la persoane confirmate cu virus gripal au fost raportate în săptămâna 12-18 ianuarie, numărul total al deceselor cauzate de gripă în acest sezon ajungând astfel la 40, arată datele Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Totodată, numărul cazurilor de infecţii respiratorii a fost cu peste 30% mai mare decât în săptămâna anterioară, dar numărul cazurilor de gripă a înregistrat o scădere faţă de săptămâna anterioară, scrie digi24.ro.
Acum o oră
15:00
(video) Imagini dramatice de pe o insulă italiană iubită de moldoveni, unde un ciclon a inundat străzile într-o clipă # UNIMEDIA
Videoclipuri șocante au surprins momentele în care străzile din Sicilia se transformă în adevărate râuri, iar locuitorii fug disperați, în timp ce gunoaie, ghivece cu plante, mobilier de exterior și mașini sunt luate de ape, scrie protv.ro.
14:40
(video) Încă un accident feroviar în Spania: Un tren s-a izbit de o macara de construcţii. Mai multe persoane sunt rănite # UNIMEDIA
Un tren de navetişti s-a izbit de o macara de construcţii în sud-estul Spaniei, mai multe persoane fiind rănite, inclusiv una grav, transmite Reuters, potrivit digi24.ro.
Acum 2 ore
14:30
(foto) Clipe de groază pentru influencerița Mihaela Cavcaliuc și soțul ei, după ce casa lor din România a luat foc: „Mulțumim lui Dumnezeu că suntem în viață” # UNIMEDIA
Momente de groză pentru moldoveanca Mihaela, fosta concurentă de la Mireasa. Casa soțului său, din România, a fost mistuită de flăcări. Cumplul se afla în acel moemnt în locuință. „Mulțumim lui Dumnezeu că suntem în viață”, a scris bloggerița.
14:10
(video) Un bărbat a dat foc celebrei statui a lui Cristiano Ronaldo, din orașul natal al fotbalistului: „Ultimul avertisment” # UNIMEDIA
Celebra statuie a lui Cristiano Ronaldo, aflată lângă Muzeul „CR7” din Funchal, Portugalia, orașul unde fotbalist s-a născut, a fost incendiată de un bărbat cunoscut de autorități pentru mai multe acte de vandalism, scrie adevarul.ro.
14:10
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat informațiile privind bărbatul suspectat că ar acționa ca agent al Serviciului de Informații și Securitate la Moscova. Șefa statului a subliniat că toate „acuzațiile sunt false”.
14:00
Mark Rutte, primele comentarii după acordul cu Donald Trump privind Groenlanda: „Nu am nicio îndoială că putem face acest lucru destul de rapid” # UNIMEDIA
Acordul-cadru privind Groenlanda convenit cu președintele american Donald Trump ar urma să oblige aliații NATO să își intensifice eforturile în materie de securitate arctică, iar primele rezultate ale acestui demers vor fi vizibile chiar în acest an, a declarat joi pentru Reuters Mark Rutte, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, scrie hotnews.ro.
13:50
Accidentul provocat de un șofer beat, la Ștefan Vodă: Pasagera de 19 ani, care era însărcinată, a murit la spital # UNIMEDIA
Tânăra de 19 ani, implicată în accidentul rutier produs de un șofer beat la Ștefan Vodă pe 14 ianuarie 2026, a decedat ieri, 21 ianuarie 2026,scrie studio-l.md.
13:40
(video) Vasile Plevan a picat, din nou, testul de integritate etică: Soarta procurorului, în mâinile CSP # UNIMEDIA
Comisia de evaluare a procurorilor a finalizat evaluarea procurorului Vasile Plevan de la Procuratura Anticorupție și a constatat că acesta nu corespunde criteriilor de integritate etică. În consecință, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe.
13:40
Cât costă ochelarii cu care Macron „a vrut să arate că e dur”. Parisul: L-a speriat pe Trump cu „bazooka” # UNIMEDIA
Guvernul de la Paris susţine că atitudinea fermă a preşedintelui Macron a influenţat schimbarea de poziţie a lui Donald Trump privind Groenlanda. Liderul de la Casa Albă l-a ironizat ieri la Davos pe liderul francez, care a purtat ochelari de soare din cauza unei probleme oculare. Trump a spus că Macron a vrut „s-o facă pe durul" şi să pară „inflexibil", scrie observatornews.ro.
13:40
Piața imobiliară modernă a depășit de mult simpla achiziție de metri pătrați. Câștigă acele proiecte în care valoarea constă în îmbinarea unei filozofii arhitecturale coerente, a unei locații bine alese, a fiabilității inginerești și a unei viziuni pe termen lung. Nixon este exact un astfel de proiect.
Acum 4 ore
13:30
Drona depistată astăzi, într-o grădină din satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, este activă și conține explozibil, anunță Poliția. „Având în vedere pericolul iminent, specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției vor efectua o explozie controlată la fața locului”, precizează oamenii legii.
13:20
(video) Maia Sandu și-a prezentat prioritățile pentru 2026. Relația cu SUA, unirea cu România, „spionul” de la Moscova, drona de la Crocmaz și alegerile din Găgăuzia, printre cele discutate # UNIMEDIA
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut astăzi, 22 ianuarie, prima conferință de presă din acest an. În cadrul evenimentului, șefa statului a prezentat prioritățile instituției prezidențiale și a răspuns la întrebările jurnaliștilor.
13:20
(video) „Peste noapte ne-am trezit toți lucrători la oi”. Cum a ajuns Mihaela Juravlea să învețe la Academia de Poliție: Nu aveam rude în sistem, nu mi-am luat cumetri, nași, soț # UNIMEDIA
Fosta polițistă Mihaela Juravlea, care a plecat recent din sistem, publicând și un mesaj răsunător pe rețele, a relatat, la un interviu cu Dorin Galben, cum a ajuns să-și facă studiile la Academia de Poliție și ce a ajutat-o să meargă înainte împotriva tuturor obstacolelor. „Nu am avut rude în sistem și acum, după concediere, tot nu am. Nu m-am căsătorit cu nimeni din Poliție, cumetri nu mi-am luat, nași tot nu, prieteni nu mi-au rămas din poliție”, a relatat aceasta la un interviu cu Dorin Galben.
13:10
Focuri de armă la Hîncești: Un tânăr de 21 de ani a fost împușcat, în timp ce călărea un cal. Un suspect, reținut # UNIMEDIA
Poliția din Hîncești a fost sesizată despre faptul că, pe o stradă din satul Secărenii Noi, într-un tânăr de 21 de ani s-a tras dintr-o armă de foc. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
13:00
(live) Maia Sandu, prima conferință de presă din acest an: „Am impresia că la Ministerul rus de Externe nu există zi în care să nu pomenească Republica Moldova” # UNIMEDIA
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține astăzi, 22 ianuarie, prima conferință de presă din acest an. În cadrul evenimentului, șefa statului prezintă prioritățile instituției prezidențiale.
13:00
(video) Maia Sandu, după ce a încins spiritele cu declarația privind unirea: Nu există sprijin majoritar în societate și nu am discutat nici cu liderii europeni # UNIMEDIA
Președinta Maia Sandu a venit cu precizări, după ce declarația sa că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre R. Moldova și România,ar vota da, a încins spiritele în societate. „Cel puțin conform sondajelor nu există sprijin majoritar. Suntem o țară democratică și mergem strict după decizia cetățenilor. Nu am discutat acest subiect nici cu liderii europeni”, a declarat șefa statului, în prima conferință din acest an, susținută astăzi.
13:00
(video) Donald Trump a inaugurat „Consiliul pentru Pace” la Davos: „A început și funcționează perfect” # UNIMEDIA
Președintele SUA, Donald Trump a deschis o ceremonia dedicată „Consiliului Păcii” cu o digresiune axată pe politica internă, lăudându-se cu creșterea economică a SUA în fața a peste zece lideri mondiali, scrie adevarul.ro.
12:40
(video) Trei zile de blocaj la CMC. Pîntea: „Poate dizolvăm Consiliul, oricum consilierii nu se prezintă, iar orașul merge pe buget provizoriu” # UNIMEDIA
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM au părăsit sala. Umărește live pe UNIMEDIA.
12:30
Carburanții se scumpesc și mâine: Vezi cât vor costa și stațiile PECO la care găsești cele mai mici prețuri # UNIMEDIA
Carburanții vor fi mai scumpi mâine, 23 ianuarie. Astfel, litrul de benzină va costa cu 8 bani mai mult, iar cel de motorină crește cu 13 bani, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
12:30
(video) Imagini cu puternic impact emoțional: Momentul în care o fetiță e doborâtă la pământ de un elev și bătută cu picioarele, într-o școală din Tighina: # UNIMEDIA
Un incident șocant a avut loc la Școala Nr. 5 din Tighina, unde o elevă a fost agresată fizic de un coleg. Potrivit imaginilor publicate pe rețele, băiatul a lovit copila cu picioarele în vestiar, iar momentul a fost filmat de un alt elev.
12:20
(video) Maia Sandu nu a pomenit de Transnistria, în prioritățile sale pentru 2026: Este prerogativa Guvernului, eforturile vor continua # UNIMEDIA
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a inclus regiunea transnistreană pe lista celor 5 domenii prioritare, pe care și le-a stabilit pentru anul 2026. „Nu este prerogativa Președinției, este prerogatiga Guvernului și a Biroului de Reintegrare. Asta nu înseamnă că nu e o prioritate importantă pentru noi, eforturile pentru rezolvarea conflictului transnistrean vor continua”, a explicat șefa statului, în prima conferință din acest an, susținută astăzi, 22 ianuarie.
12:00
MAE, după ce o dronă a fost depistată în grădina unei case de la Ștefan Vodă: „O încălcare gravă a suveranității Republicii Moldova” # UNIMEDIA
Ministerul Afacerilor de Externe (MAE) a venit cu o reacție, după ce o dronă de aproximativ 2,5 metri a fost depistată în satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. „O asemenea incidente constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a precizat instituția.
11:50
(live) CMC, din nou în ședință după 2 zile de scandal. Bejenaru: „PAS și PSRM au format o coaliție, doar că nu declară asta public” # UNIMEDIA
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM au părăsit sala. Umărește live pe UNIMEDIA.
11:50
„Visul nostru american a murit, Trump l-a ucis”. Ce se întâmplă azi la Bruxelles, unde liderii UE se reunesc pentru a răspunde amenințărilor SUA # UNIMEDIA
Liderii UE se reunesc la Bruxelles pentru a decide următorii pași în relația cu SUA, după ce președintele Donald Trump și-a exprimat disprețul față de Europa și a generat o criză fără precedent prin revendicările privind Groenlanda, scriu Politico, Reuters și New York Times, citate de HotNews.ro.
11:50
Au rămas fără peste jumătate milion lei, după ce i-au sunat de la „companii de telefonie”: 5 locuitori din Cahul, victime ale escrocilor, într-o singură zi # UNIMEDIA
Cinci locuitori din Cahul au rămas fără peste jumătate de milion de lei, după ce au fost sunați de la „companii de telefonie mobilă” sau li s-au propus, la telefon, „investiții avantajoase”. Poliția avertizează cetățenii că pot deveni în orice moment victime ale escrocilor, dacă oferă date personale sau bancare sau coduri primite prin SMS.
11:40
(live) CMC, din nou în ședință după 2 zile de scandal: „PAS și PSRM au format o coaliție, doar că nu declară asta public” # UNIMEDIA
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM au părăsit sala. Umărește live pe UNIMEDIA.
11:40
Dosarul actelor de identitate românești false pentru moldoveni, ucraineni și ruși se extinde: 73 de percheziţii efectuate astăzi în Botoșani # UNIMEDIA
Polițiștii de frontieră au desfășurat joi dimineață 73 de percheziții în județul Botoșani, într-o operațiune de amploare ce vizează o rețea care furniza documente false, scrie adevărul.ro.
11:40
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei l-ar fi reținut la Moscova pe Serghei Mișin, fost consilier prezidențial pentru relații interetnice al lui Igor Dodon, suspectat că ar acționa ca agent al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, transmite IPN.
Acum 6 ore
11:30
(live) CMC, din nou în ședință după 2 zile de scandal: „Lipsa celor din PAS demonstrează că ei nu vor aprobarea bugetului” # UNIMEDIA
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM au părăsit sala. Umărește live pe UNIMEDIA.
11:20
(live) Maia Sandu, prima conferință de presă din acest an: „Am crescut semnificativ bugetul pentru Apărare la 0,58% din PIB” # UNIMEDIA
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține astăzi, 22 ianuarie, prima conferință de presă din acest an. În cadrul evenimentului, șefa statului prezintă prioritățile instituției prezidențiale.
11:20
Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, spune că, „la finele anului 2025, factori decizionali din cadrul Guvernului Republicii Moldova, inclusiv premierul Alexandru Munteanu şi vicepremierul responsabil de reintegrare, Valeriu Chiveri, au anunţat că se lucrează la un plan de soluţionare a problemei transnistrene şi au menţionat că în acest sens se lucrează în comun cu unii parteneri externi. Oficialii menţionaţi au fost destul de rezervaţi şi nu au oferit alte detalii, dar, totuşi, e vorba de un subiect de interes major şi deja la această etapă, Guvernul trebuie să înceapă să comunice la temă”.
11:20
(live) CMC, din nou în ședință după 2 zile de scandal: Ce subiecte urmează să fie discutate # UNIMEDIA
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM au părăsit sala. Umărește live pe UNIMEDIA.
11:20
„O tentativă de manipulare”: Reacția SIS și MAE, după ce FSB a anunțat reținerea la Moscova a unui „agent al serviciilor speciale moldovenești” # UNIMEDIA
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat că a luat act de informațiile privind reținerea unui bărbat, suspectat de colaborare cu Serviciul de Informații și Securitate, și că verificările sunt în curs. La rândul său, SIS a respins acuzațiile autorităților ruse, calificându-le drept „tentativă de manipulare a opiniei publice și de tensionare a situației regionale”.
11:10
(live) Maia Sandu, prima conferință de presă din acest an: Avem două obiective fundamentale - pace și libertate # UNIMEDIA
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține astăzi, 22 ianuarie, prima conferință de presă din acest an. În cadrul evenimentului, șefa statului prezintă prioritățile instituției prezidențiale.
11:10
Prințul William încasează sume fabuloase: Moștenirea regală care îi aduce peste 30 de milioane de dolari pe an # UNIMEDIA
Potrivit Vanity Fair, finanțele Prințului de Wales sunt mai solide ca niciodată. În 2026, Prince William urmează să încaseze peste 30 de milioane de dolari dintr-o singură sursă: Ducatul de Cornwall, una dintre cele mai vechi și mai bogate structuri patrimoniale ale Coroanei britanice, scrie Can Can.
11:00
Statele Unite ies joi din Organizația Mondială a Sănătății: „Poporul american a plătit mai mult decât suficient” # UNIMEDIA
Statele Unite urmează să părăsească oficial Organizația Mondială a Sănătății joi, în ciuda avertismentelor că acest lucru va afecta atât sănătatea americană, cât și cea globală, și în ciuda faptului că se încalcă o lege americană care obligă Washingtonul să plătească agenției de sănătate a ONU 260 de milioane de dolari, sumă care reprezintă taxele pe care le datorează, potrivit Reuters.
11:00
„Asta nu-i corupție electorală?!” O femeie spune că „Maia Sandu le-a dăruit telefoane” la absolvirea Universității Vârstei a Treia: Ne-au învățat să filmăm. Costiuc: Și-a făcut un „десант ядерный” de bunici # UNIMEDIA
O absolventă a Universității Vârstei a Treia (UV3) afirmă, într-un video publicat de liderul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, că ar fi primit un „telefon mobil de la președinta Maia Sandu în cadrul ceremoniei de absolvire”. „La toți bătrânii ne-a dat. Am fost învățați cum să filmăm”, a declarat femeia, care susține că realizează materiale video cu șefa statului și filmează diferite situații, inclusiv din piețe.
10:40
Europa se pregătește să lanseze o alternativă proprie la rețeaua socială X, deținută de Elon Musk, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Uniunea Europeană și Statele Unite. Noua platformă, denumită W, este prezentată drept un spațiu digital construit pe valori europene, cu accent pe identitatea utilizatorilor, protecția datelor și combaterea dezinformării, scrie adevarul.ro.
10:40
(video) „S-a apropiat un angajat SIS și mi-a propus o colaborare”: Ce declarații a făcut presupusul agent sub acoperire, reținut la Moscova de FSB # UNIMEDIA
Presa rusă a publicat imagini video cu presupusul agent sub acoperire al SIS-ului moldovenesc, reținut la Moscova. Ce declarații a făcut bărbatul, aflați în stirea de mai jos.
10:30
Militarul din Florești, care s-a împușcat la serviciu, în timp ce ar fi încercat să se sinucidă, în stare critică: Ce spun responsabilii de la Armata Națională # UNIMEDIA
Starea de sănătate a militarului din Florești, care s-a rănit cu arma în timpul serviciului, este critică. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătoarea de cuvânt a Armatei Naționale, Ala Diaconu.
10:10
Ultima oră! FSB anunță reținerea la Moscova a unui presupus agent al serviciilor speciale din RM: Ce acuzații i se aduc # UNIMEDIA
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat reținerea unui bărbat suspectat de colaborare cu Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, în cadrul unei anchete privind activități îndreptate împotriva securității Federației Ruse, scrie presa rusă.
10:10
(video) Marin Madan, în premieră, la „Tinerii care împing Moldova înainte”: Despre bullying, droguri, stand-up, muzică, noua relație și show-ul „IUBIM după 30?!”: Lumea o să consume ceva frumos! # UNIMEDIA
De data aceasta, invitatul proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA, este comediantul Marin Madan. Deși copilăria nu i-a fost ușoară, fiind adesea marcată de greutăți, artistul își amintește cu zâmbetul pe buze de acea perioadă. Marin ne-a povestit despre mai multe subiecte sensibile din viața sa, precum bullyingul și dependența de droguri. Află în interviul moderat de Beatricia Cojocaru cum a reușit să treacă peste aceste experiențe și cum și-a găsit drumul spre artă.
10:10
O dronă de 2,5 metri a fost depistată în grădina unei case nelocuite din satul Crocmaz, raionul Ștefan-Vodă. Potrivit oamenilor legii, experții Secției tehnico-explozivǎ a Poliției se deplaseazǎ la fața locului pentru examinarea în detaliu a acesteia.
10:00
Ultima oră! FSB anunță reținerea la Moscova a unui agent al serviciilor speciale din RM: Ce acuzații i se aduc # UNIMEDIA
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat reținerea unui bărbat suspectat de colaborare cu Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, în cadrul unei anchete privind activități îndreptate împotriva securității Federației Ruse, scrie presa rusă.
10:00
Copiii de origine străină din Austria vor fi trimiși obligatoriu la cursuri de vară dacă nu stăpânesc bine limba germană # UNIMEDIA
Copiii de origine străină cu un nivel insuficient de germană vor urma două săptămâni de cursuri obligatorii vara, după o decizie a parlamentului austriac, relatează AFP, citată de protv.ro.
09:50
FSB anunță reținerea la Moscova a unui agent al serviciilor speciale din RM: Ce acuzații i se aduc # UNIMEDIA
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat reținerea unui bărbat suspectat de colaborare cu Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, în cadrul unei anchete privind activități îndreptate împotriva securității Federației Ruse, scrie presa rusă.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.