O dronă rusească de tip Gerbera a fost găsită pe malul unui lac din raionul Telenești, R.Moldova

RFI, 17 ianuarie 2026 15:10

O nouă dronă rusească a fost găsită, sâmbătă, în R.Moldova. De această dată pe malul unui lac din raionul Telenești, anunță Poliția. Zona a fost imediat izolată, iar specialiștii secției tehnico-explozive au investigat obiectul. 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de RFI

Acum 8 ore
15:10
O nouă dronă rusească a fost găsită, sâmbătă, în R.Moldova. De această dată pe malul unui lac din raionul Telenești, anunță Poliția. Zona a fost imediat izolată, iar specialiștii secției tehnico-explozive au investigat obiectul. 
Acum 24 ore
22:20
”Pentru pacienții de oncologie sau pentru alte patologii pentru care nu există în momentul de față terapie în Republica Moldova, cred că putem dezvolta un sistem de colaborare comercial între cele două state, astfel încât să putem sprijini și să putem asigura tratamentul acestor pacienți într-un schimb comercial evident transparent și instituțional”, declară ministrul român al Sănătății, Alexandru Rogobete, aflat, vineri, într-o vizită la Chișinău.  
Ieri
20:30
Republica Moldova este lider între statele candidate la Uniunea Europeană în realizarea reformelor privind Planul de Creștere Economică.”Rezultatele sunt extrem de încurajatoare. Moldova a realizat pe deplin toate cerințele din prima perioadă de raportare și merge înainte, cu trei pași”. Declarația a fost făcută de directorul general pentru Extindere și Vecinătate Estică a UE, Gert Jan Koopman.
12:00
În curtea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălți se înalță un bust din bronz al poetului, realizat în anul 1990, într-o perioadă de renaștere a conștiinței naționale. An de an, aici, elevii și profesorii marchează Ziua Culturii Naționale prin activități educative și momente de comemorare.
11:40
De la Chișinău și București continuă să vină mesaje care susțin idea unirii Republicii Moldova cu România. Mai prudente de la București, mai apăsate de la Chișinău.
11:40
România a marcat, pe 15 ianuarie, 176 de ani de la ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. În acest an, sărbătoarea a coincis cu dezbaterea unei teme despre care ziaristul Mihai Eminescu a scris foarte mult încă acum 150 de ani: Unirea Basarabieie cu România. Ne explică jurnalistul Euronews România Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.
11:30
România și Republica Moldova au marcat joi Ziua Culturii Naționale, de ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu. La Chișinău, președinta Maia Sandu a transmis cu această ocazie un mesaj în care a subliniat că în momentele dificile ale istoriei, cultura a reprezentat o formă de rezistență: „Noi, moldovenii, am reușit să ne păstrăm limba maternă și cultura în ciuda unor furtuni geopolitice. Le-am păstrat pentru că ele nu au fost simple tradiții transmise prin inerție, ci forme autentice de rezistență”.
09:20
Președinta partidului pro-rus ”Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată condamnatului Ilan Șor, refuză audierile de astăzi de la București privind retragerea cetățeniei. Furtună spune că nu poate ajunge în România pentru că are interdicție în Uniunea Europeană. În plus, nu a fost ”citată oficial”. Astăzi, lidera formațiunii urma să se prezinte la audieri, la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, la solicitarea Serviciului Român de Informații.
Mai mult de 2 zile în urmă
19:30
Decizia Statelor Unite ale Americii privind suspendarea temporară a emiterii vizelor de imigrare pentru cetățenii unor state, inclusiv ai R.Moldova, nu constituie o interdicție generală de călătorie sau de acces în SUA, precizează  Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău. MAE precizează că măsura are caracter administrativ, fiind parte a unui proces de reevaluare a criteriilor privind utilizarea asistenței publice, ”public charge”. Iar ambasadorul R.Moldova în SUA susține că impactul asupra cetățenilor Republicii Moldova este limitat.
12:50
Ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu face joi și vineri o vizită în SUA, una dintre priorități fiind finanțarea liniei electrice Strășeni–Gutinaș, care va conecta Republica Moldova de România și spațiul energetic european.
11:20
România este dispusă să accepte Unirea cu Republica Moldova. Dar pentru asta este nevoie ca și cetățenii de peste Prut să fie de acord. Aceasta este poziția președinției Republicii Moldova. Care sunt variantele și ce spun sondajele? Ne explică jurnalistul Euronews România Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.
11:20
Regiunea transnistreană se află într-o nouă stare de urgență în economie, pe fondul unei crize energetice profunde și al prăbușirii principalelor surse de venit ale regimului de la Tiraspol. Autoritățile separatiste discută deja despre prelungirea acestei măsuri și în 2026. În paralel însă, spațiul public a fost inundat de informații false – de la presupuse „blocade” instituite de Chișinău și Kiev, până la narațiuni alarmiste despre o izolare totală și un colaps iminent. Ce se întâmplă, de fapt, în regiunea transnistreană? Care este realitatea din spatele acestor titluri și cui folosesc falsurile? Jurnalista Irina Tabaranu, de la platforma Zona de Securitate, explică într-un interviu relatat pentru RFI contextul real al dezinformării, situația armatei ruse din stânga Nistrului și prăbușirea unui sistem economic construit pe gaz gratuit.
11:10
Explicăm ce fel de vize au fost suspendate de Statele Unite – pe lista celor 75 de state vizate figurează și Republica Moldova, dar sunt oprite doar vizele de imigrare, nu și cele turistice sau de studii. Opoziția pro-rusă s-a și grăbit să acuze guvernarea pro-europeană că ar fi compromis relația cu SUA. O discuție cu analistul comunității WatchDog.md, Andrei Curăraru.
14 ianuarie 2026
15:30
”Președinția Comitetului de Miniștri, deținută în prezent de R.Moldova, este o ocazie de a demonstra angajamentul față de Consiliul Europei (CoE) și valorile sale și, totodată, o modalitate prin care Moldova își aduce contribuția la consolidarea acestor valori, într-o perioadă de provocări majore, când democrația este vizată de forțe care nu își doresc menținerea acestor sisteme democratice, în care democrația trebuie ajutată să se apere mai eficient. Este o acțiune importantă pentru țara noastră, iar sprijinirea Ucrainei este una dintre priorități”, declară într-un interviu la RFI, la Strasbourg, ambasadoarea Daniela Cujbă, reprezentantul permanent al R.Moldova pe lângă Consiliul Europei.
12:40
Declarațiile președintei Maia Sandu privind opțiunea sa personală pozitivă privind idea unirii Republicii Moldova cu România continuă să fie discutate în spațiul public. Mădălina Șerban a abordat subiectul cu Nicolae Țîbrigan, cercetător la Academia Română, iar Cosmin Ruscior l-a întrebat despre declarațiile președintei de la Chișinău pe europarlamentarul Siegfried Mureșan.
12:40
Maia Sandu și-a reluat o declarație mai veche, că ar vota la un referendum pentru Unirea cu România. Declarația a supărat Moscova și opoziția prorusă de la Chișinău. În schimb, la București, un asemenea plan B de aderare la UE are aliați, mai ales Cotroceni. Despre avantajele și dezavantajele Unirii ne explică jurnalistul Euronews România Vitalie Cojocari, în „Cronica lui Vitalie”.
13 ianuarie 2026
20:20
Bulgaro-moldoveanul Victor Petrov, un politician pro-rus din Republica Moldova, a dat în judecată Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași după ce, în martie 2025, i s-a refuzat intrarea în România. Motivul invocat de polițiști: prezența lui Petrov pe o listă de persoane sancționate de Uniunea Europeană pentru că au ca intenție destabilizarea Republicii Moldova.
16:40
Dacă în statele Uniunii Europene sărbătorile de iarnă s-au încheiat, iar oamenii s-au întors la lucru încă din primele zile ale Noului An, în Republica Moldova cheful de sărbătoare nu se grăbește să plece. Pentru creștinii care urmează calendarul iulian, Crăciunul se ține pe 7 ianuarie. Mesele festive, colindele și întâlnirile continuă până la Bobotează, pe 19 ianuarie.
15:00
Declarațiile Maiei Sandu, care a spus într-un interviu pentru doi jurnaliști britanici că ar vota pentru unirea cu România dacă s-ar organiza un referendum în acest sens, au trezit multiple reacții.
11:50
Președinta pro-europeană a Republicii Moldova, Maia Sandu, declară că ar vota pentru unirea cu România dacă s-ar organiza un referendum în acest sens, într-un podcast realizat de doi cunoscuți jurnaliști britanici. Declarațiile Maiei Sandu au trezit multiple reacții la Chișinău. Socialiștii cer demisia președintei și judecarea acesteia pentru „tradare de patrie”, iar liderul lor, fostul președinte socialist Igor Dodon, spune că Maia Sandu pledează pentru Unire „pentru a deveni ultimul șef de stat al Republicii Moldova” și a fi „președintă a noii țări românești”. Experții de la Chișinău văd în declarația Maiei Sandu un mesaj transmis în contextul intențiilor agresive ale Rusiei la adresa Republicii Moldova. „Avem oricând la îndemână opțiunea de a intra sub umbrela NATO dacă vom deveni ținte directe ale Rusiei”, astfel citește mesajul șefei statului analistul politic Andrei Curăraru, de la WatchDog Chișinău, în emisiunea Punctul pe Azi de la TVR Moldova. Iar europarlamentarul român Dan Barna spune că declarația Maiei Sandu a fost auzită și la Bruxelles.
11:50
Serialul Plaha filmat în Republica Moldova a devenit extrem de urmărit în România. După ce a fost un succes pe YouTube, acum este popular și pe Netflix. Doar că producția cinematografică s-a terminat la episodul 10. În viața reală, însă, continuă… cu un proces în justiție urmărit de cetățenii moldoveni. Ne explică jurnalistul Euronews România Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.
11:50
O intenție a guvernului pro-european de la Chișinău de a reorganiza Universitatea din Cahul stârnește controverse. Autoritățile o prezintă drept o reformă necesară, însă experții și mediul academic avertizează că graba deciziei și lipsa consultării publice riscă să afecteze identitatea universitară locală și să submineze cooperarea cu universitățile românești.
12 ianuarie 2026
17:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, declară că ar vota pentru unirea cu România dacă s-ar organiza un referendum în acest sens. Declarația a fost făcută într-un podcast realizat de doi cunoscuți jurnaliști britanici, Rory Stewart și Alastair Campbell. Lina Grâu are detalii.
16:10
Președinta Republicii Moldova declară pentru anul trecut venituri de puțin sub 500 mii lei moldovenești, echivalentul a 25 mii de euro, din salariu și deplasările externe pe care le-a avut.
14:50
Deputatul Partidului ”Democrația Acasă” din R.Moldova, Vasile Costiuc, aliatul lui George Simion, va fi verificat de Autoritatea Națională de Integritate pentru că ar deține funcții incompatibile cu mandatul său. Mai exact, pe lângă funcția de deputat în Parlamentul de la Chișinău, Costiuc este administratorul unei firme din România, dar și administrator al unei asociații obștești. Astfel, ANI a inițiat un control în ceea ce privește respectarea regimului juridic al incompatibilităților de către parlamentarul moldovean.
11:40
Procesul împotriva fostului oligarh Vladimir Plahotniuc care are loc acum în Republica Moldova va fi un test pentru justiția moldovenească și va arăta dacă reformele din ultimii ani au fost eficiente. O corespondență de Liliana Barbăroșie.
11:40
Nicușor Dan acuză un nivel mare de dezinformare în presa românească. Spune că va crea un departament care va lupta cu dezinformarea. Și Maia Sandu spune că se confruntă cu fake news în spațiul public. Președinta de la Chișinău s-a adresat chiar și în judecată împotriva celor pe care îi acuză de răspândirea informațiilor false. Ne explică jurnalistul Euronews România Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.
11:40
Procesul lui Vlad Plahotniuc, declanșat după extrădarea sa din Grecia în toamna anului 2025, este considerat de mulți observatori drept cel mai important dosar penal din istoria recentă a Republicii Moldova. Nu doar prin numele inculpatului, fost lider al Partidului Democrat și figură centrală a regimului oligarhic de până în 2019, ci mai ales prin miza sa: capacitatea justiției de a gestiona un dosar complex, cu ramificații politice, financiare și instituționale, în condiții de proces echitabil. În timp ce dosarul înaintează, o parte a societății civile și a experților în drept avertizează că acest „test al justiției” riscă să fie ratat încă înainte de verdict. De ce acest gen de concluzii?
5 ianuarie 2026
15:10
”R.Moldova trebuie să vizeze o aderare completă la Uniunea Europeană. R.Moldova trebuie să știe cum poate conta în deciziile europene, cum o fac alte state mici, statele baltice, spre exemplu, și nu numai. În contexul actual, și a-și sublinia aici negocierile de pace din Ucraina, devine evident că o decuplare a R.Moldova de Ucraina, de asemenea, este improbabilă. R.Moldova trebuie să-și facă auzită vocea și intențiile”, spune într-un interviu la RFI, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
30 decembrie 2025
22:20
”Uniunea Europeană își dorește să aibă R.Moldova în rândurile sale ca stat membru cu drepturi depline cât mai curând. Moldova este statul candidat care în ultimul an a făcut cele mai mari progrese spre aderarea la Uniunea Europeană, opinia fiind împărtășită de toate instituțiile europene. Țara este bine pregătită, iar negocierile tehnice vor fi mai scurte”, spune într-un interviu la RFI, europarlamentarul român, Siegfried Mureșan. Corespondenta RFI, Valeria Vițu, a discutat recent la Strasbourg cu președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu R.Moldova despre procesul de aderare, pașii ce urmează și de cât timp mai e nevoie ca Moldova să ajungă în marea familie europeană.
18:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează că regiunea transnistreană este folosită tot mai des de persoanele condamnate pentru a se eschiva de la ispășirea pedepsei. ”Procedurile de dare în căutare a persoanei condamnate sunt ineficiente, pentru că presupun termeni care pun în pericol posibilitatea de a localiza persoana și astfel, se pierde șansa ca aceasta să fie adusă în fața justiției să se facă dreptate”, declară șefa statului, care a cerut, totodată, măsuri legislative urgente, inclusiv simplificarea procedurii de dare în căutare a persoanei condamnate. De asemenea, președinta Sandu a cerut măsuri pentru extinderea și revizuirea mecanismnului de evaluare externă a integrității judecătorilor.
29 decembrie 2025
16:30
”Anul 2025 a fost unul foarte reușit pentru procesul de integrare europeană a R.Moldova, chiar dacă a avut loc pe fodnul unor ingerințe externe fără precedent, provocări majore cu care ne-am confruntat. Cel mai important eveniment al anului, din perspectiva expunerii internaționale a fost primul Summit Moldova-Uniunea Europeană. Pentru 2026, una din priorități este transpunerea legislației europene în legislația națională”, declară într-un interviu la RFI, șefa Biroului pentru integrare europeană din R.Moldova, Cristina Gherasimov. Între timp, Guvernul a actualizat, luni, Programul Național de Aderare la Uniunea Europeană pentru perioada 2025 - 2029. Este documentul care stabilește, pas cu pas, ce reforme trebuie realizate pentru ca Moldova să devină stat membru al UE.
14:50
”Sunt absolut convins că o politică inteligentă de reconectare a celor două maluri ale Nistrului, prin proiecte tot mai multe comune economice, parteneriate sociale care să evite disputa ideologică, va crea climatul necesar pentru ca oamenii să își dorească tot mai mult să facă parte din Uniunea Europeană”, spune într-un interviu la RFI, europarlamentarul român, Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui României pentru relația cu românii de pretutindeni, în contextul recentelor declarații ale oficialilor moldoveni legate de o eventuală decuplare a proceselor de integrare europeană a R.Moldova și reintegrare a țării.
11:00
La Moldova Zoom, invitată specială este Odile Renaud-Basso, președinta Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), aflată într-o vizită oficială la Bălți. Discuția s-a concentrat pe investițiile realizate de BERD în Moldova, securitatea energetică, sprijinul pentru mediul de afaceri și apropierea țării de Uniunea Europeană. Interviul este realizat de Ecaterina Tanasiiciuc.
24 decembrie 2025
15:20
”Republica Moldova are susținerea tuturor celor 27 de state membre UE, inclusiv a Ungariei, de a deschide oficial negocierile de aderare. R.Moldova a înregistrat cel mai mare progres comparativ cu alte state candidate, în ultimele 12 luni. Statele membre, împreună cu Ucraina, urmează să găsească o soluție pentru a debloca aspectul politic pentru țara vecină, iar pentru R.Moldova asta înseamnă că ne focusăm acum pe negocierile tehnice”, declară în interviul Moldova Zoom la RFI România, vicepremiera pentru integrare europeană a R.Moldova, Cristina Gherasimov.
12:30
Crăciunul în Republica Moldova are o particularitate, este sărbătorit de mulți cetățeni de două ori. Prima dată pe 25 decembrie, iar a doua pe 7 ianuarie, pe stil vechi. De ce se întâmplă asta, dar mai ales dacă Moș Crăciun vine de două ori, ne explică jurnalistul Vitalie Cojocari în ”Cronica lui Vitalie”.
12:00
Odată cu venirea iernii, Republica Moldova trăiește Crăciunul în două calendare. Pentru o parte a oamenilor, Nașterea Domnului este sărbătorită pe 25 decembrie, alături de majoritatea țărilor europene. Pentru alții, Crăciunul vine pe 7 ianuarie, potrivit calendarului iulian, urmat de biserica subordonată Patriarhiei Ruse. Diferența nu este una de credință, ci de calendar.
11:40
„Anul 2025 a fost unul foarte reușit pentru procesul de integrare europeană a R.Moldova, chiar dacă a avut loc pe fondul ingerințelor externe fără precedent”, declară în interviul Moldova Zoom, vicepremiera pentru integrare europeană de la Chișinău, Cristina Gherasimov. De ce totuși nu s-a reușit deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, promise de oficialii europeni? Explicațiile, în interviul realizat la Chișinău de Valeria Vițu.
11:30
Municipiul Bălți a fost desemnat „ Capitala Tineretului 2026, devenind a 13-a localitate după Cahul în 2023 și Edineț în 2025 care poartă acest titlu. Titlul îi revine pentru un an, timp în care orașul va fi gazda principală a programelor și inițiativelor dedicate tinerilor.
23 decembrie 2025
13:50
Fostul premier moldovean, Vlad Filat, și prima sa soție au fost condamnați de o instanță franceză pentru spălare de bani, scrie Ziarul de Gardă. Filat a fost condamnat la doi ani de închisoare și plata unei amenzi de 100 000 de euro, iar fosta sa soție – la 18 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 150 000 de euro. Aceasta va trebui să plătească, împreună cu Filat, 10 000 de euro Republicii Moldova pentru daune morale. Magistrații francezi au pronunțat sentința la începutul lunii decembrie.
11:00
Nu este exclus ca anul viitor în discuțiile de pace pentru Ucraina să apară și numele Republicii Moldova, în contextul în care Rusia ar vrea să își păstreze teritoriile pe care le controlează în acest moment și să-și extindă influența și în alte regiuni, cum este și cazul Transnistriei. Invitatul Moldova Zoom de astăzi este Alexandru Lăzescu, analist de politică externă, cu care a stat de vorbă Larisa Bernaschi.
11:00
Un fost premier de la Chișinău a fost condamnat la închisoare. Doar că nu s-a întâmplat în Republica Moldova, ci în Franța. Potrivit Agerpress, o instanță a decis ca Vlad Filat să stea doi ani în închisoare în Franța și să plătească 100 de mii de euro statului francez pentru spălare de bani într-un dosar de corupție. Dar cine este Vlad Filat și ce rol a jucat în politica Republicii Moldova? Ne explică jurnaistul Euronews România Vitalie Cojocari în „Cronical lui Vitalie”.
22 decembrie 2025
14:50
România va găzdui, în primul trimestru al anului 2026, trilaterala miniștrilor de externe de la București, Kiev și Chișinău.”Un subiect important pe agendă va fi procesul de reconstrucție a Ucrainei”, declară ministra de Externe a României, Oana Țoiu, aflată într-o vizită oficială la Chișinău, cu prilejul reuniunii șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate.
13:10
”Integrarea R.Moldova în Uniunea Europeană este prioritate zero și pentru România. Negocierile tehnice, lansate recent de UE, sunt un răspuns, un anunț extrem de important. Este meritul moldovenilor. S-a ajuns la acest compromis nu pentru că UE nu vrea R. Moldova în Uniunea Europeană, ci pentru că există o serie de factori care ne-au pus în această situație”, declară într-un interviu la RFI, europarlamentarul român, Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui României pentru relația cu românii de pretutindeni. Corespondenta Valeria Vițu, aflată la Strasbourg, unde a avut loc ultima sesiune plenară a Parlamentului European din acest an, a discutat cu membrul grupului Renew Europe despre procesul de aderare, negocierile tehnice, lansate de UE.
12:40
Înghețurile târzii de primăvară, dar și episoadele neașteptate de frig din toamnă sau chiar din mijlocul iernii rămân una dintre cele mai mari temeri ale agricultorilor. O singură noapte cu temperaturi sub zero grade poate șterge munca de un an întreg. Doar în primăvara acestui an, înghețurile au afectat mii de hectare de livezi din Republica Moldova, iar la unele culturi sensibile, precum caisul sau cireșul, pierderile estimate depășesc 40–50 la sută.
11:20
De peste trei decenii, Republica Moldova rămâne o țară divizată, cu un conflict înghețat care continuă să marcheze vieți și destine. Pe malul stâng al Nistrului, regiunea transnistreană se află sub control de facto rusesc, iar prezența militarilor străini rămâne o realitate zilnică, în ciuda eforturilor diplomatice și a promisiunilor politice. Satul Coșnița, aflat sub jurisdicția Chișinăului, dar separat de restul țării printr-un pod păzit de militari ruși, este una dintre comunitățile care poartă încă rănile războiului din 1992. Aici, veteranii conflictului își amintesc nu doar de lupte, ci și de pierderi, frică și promisiuni neonorate, într-un prezent în care tancurile și armele sunt din nou la vedere.
11:10
Rușii au bombardat deosebit de intens regiunea Odesa săptămâna trecută. În afară de orașul Odesa, au avut de suferit și satele apropiate de Republica Moldova și România. Este vorba de localitățile cu etnici români, care sunt acum într-o situație dificilă. Ne explică jurnalistul Euronews România Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.
11:00
Ce înseamnă pentru Republica Moldova deschiderea negocierilor tehnice cu UE și lipsa unei decizii la nivel politic? Răspunsul – în interviul cu invitatul Moldova Zoom de astăzi, europarlamentarul Eugen Tomac, membru al grupului Renew Europe. Un interviu realizat la Strasbourg de Valeria Vițu.
21 decembrie 2025
17:20
Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, face, luni, o vizită în R.Moldova, la invitația omologului moldovean, Mihai Popșoi, în contextul reuniunii șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale R.Moldova din străinătate. Este pentru a doua oară, de la preluarea mandatului, când șefa Externelor de la București vine la Chișinău.
19 decembrie 2025
17:00
Invitatul emisiunii Moldova Zoom este Ghenadie Râbacov, coordonator de proiecte educaționale, profesor, lingvist și traducător. Discutăm despre câți vorbitori de franceză are astăzi Republica Moldova, cine sunt ei și de ce interesul pentru franceză rămâne viu, chiar și într-o perioadă în care engleza domină.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.