Trenul în care se afla secretarul britanic al Apărării, oprit de urgență în urma unui atac rusesc, după ce acesta a declarat că l-ar captura pe Putin
Ziarul de Garda,
12 ianuarie 2026 09:40
Având posibilitatea de a răpi orice lider mondial, secretarul britanic al Apărării, John Healey, a declarat pentru Kyiv Independent că l-ar „lua în custodie pe (președintele rus Vladimir) Putin și l-ar trage la răspundere pentru crime de război”. În noaptea aceleași zi, 9 ianuarie, trenul său a fost nevoit să facă o oprire de urgență...
• • •
Alte ştiri de Ziarul de Garda
Acum 10 minute
11:30
Vasile Costiuc va fi controlat de ANI. Explicațiile deputatului privind o firmă din România și o asociație obștească # Ziarul de Garda
Deputatul Vasile Costiuc va fi supus unui control inițiat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), cu privire la „eventuala încălcare a regimului juridic al incompatibilităților”. Conform unei sesizări, Vasile Costiuc a recunoscut, în cadrul unei emisiuni, că nu a reflectat în declarațiile de avere și interese personale depuse Asociația Obștească „Din Trecutul Nostru”, pe care...
Acum 30 minute
11:10
Acordul UE–Mercosur urmează să fie semnat în Paraguay. Tarife eliminate pentru 90% din produse, în timp ce fermierii protestează # Ziarul de Garda
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va semna sâmbătă, 17 decembrie, la Asuncion, capitala Paraguayului, acordul comercial cu Mercosur, după ce acesta a primit votul final din partea Consiliului Uniunii Europene duminică, 11 ianuarie. Parteneriatul comercial cu cele patru țări din piața comună sud-americană, respectiv Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay, prevede eliminarea tarifelor pentru peste...
Acum o oră
11:00
LIVE TEXT/ Armata rusă a atacat Ucraina cu 156 de drone. Mai multe clădiri rezidențiale au fost avariate. Război în Ucraina, ziua 1419 # Ziarul de Garda
UPDATE 10:54 Armata rusă a lansat 156 de drone asupra regiunilor ucrainene. Forțele de apărare ale Ucrainei au neutralizat 135 dintre acestea, scrie Hromadske. Potrivit primarului orașului Kiev, Vitali Klitschko, o dronă a lovit o clădire nerezidențială din regiunea Solomianski, declanșând un incendiu. În aceeași zonă, mai multe resturi de dronă au căzut lângă o...
10:40
Peste 50% dintre copiii cu cerințe educaționale speciale nu își continuă studiile după învățământul secundar general. Recomandările UNICEF # Ziarul de Garda
Peste 50% dintre absolvenții cu cerințe educaționale speciale (CES) și/sau dizabilități nu își continuă studiile după învățământul secundar general, arată un studiu realizat de UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Potrivit studiului, printre principalele bariere se numără Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME), care nu furnizează date calitative cu referire la...
10:40
Președintele Cubei Miguel Díaz-Canel a respins cererea lui Donald Trump ca națiunea caraibiană „să facă o înțelegere” cu Washingtonul, după ce președintele SUA a avertizat că Havana va fi tăiată de la petrolul și banii venezueleni pe care s-a bazat timp de decenii. Liderul cubanez a subliniat în mesajul său că „nimeni nu ne spune...
Acum 2 ore
10:30
Peste 50% dintre copii cu cerințe educaționale speciale nu își continuă studiile după învățământul secundar general. Recomandările UNICEF # Ziarul de Garda
Peste 50% dintre absolvenții cu cerințe educaționale speciale (CES) și/sau dizabilități nu își continuă studiile după învățământul secundar general, arată un studiu realizat de UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Potrivit studiului, printre principalele bariere se numără Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME), care nu furnizează date calitative cu referire la...
10:00
Autoritățile israeliene și gruparea palestiniană Hamas se pregătesc pentru o reluare a ostilităților în următoarele luni # Ziarul de Garda
Autoritățile israeliene și gruparea palestiniană Hamas se pregătesc pentru o reluare a ostilităților în următoarele luni, relatează The Times of Israel (TOI) și The Wall Street Journal (WSJ), citând surse. Potrivit TOI, o operațiune militară israeliană ar putea începe chiar din martie. WSJ notează că principalul motiv este refuzul Hamas de a dezarma. Sursele media...
09:40
Trenul în care se afla secretarul britanic al Apărării, oprit de urgență în urma unui atac rusesc, după ce acesta a declarat că l-ar captura pe Putin # Ziarul de Garda
Având posibilitatea de a răpi orice lider mondial, secretarul britanic al Apărării, John Healey, a declarat pentru Kyiv Independent că l-ar „lua în custodie pe (președintele rus Vladimir) Putin și l-ar trage la răspundere pentru crime de război”. În noaptea aceleași zi, 9 ianuarie, trenul său a fost nevoit să facă o oprire de urgență...
Acum 4 ore
09:30
LIVE TEXT/ Marea Britanie dezvoltă proiectul „Nightfall”, o rachetă balistică care va fi furnizată Ucrainei. Aceasta ar urma să aibă o rază de acțiune până la 500 de km. Război în Ucraina, ziua 1419 # Ziarul de Garda
UPDATE 9:28 Guvernul britanic anunță proiectul „Nightfall”, o rachetă balistică tactică, dezvoltată special pentru a fi furnizată Ucrainei în termen de un an de zile. Aceasta ar urma să aibă o rază de până la 500 km, ceea ce înseamnă că ar fi capabilă să lovească Moscova. „În loc să negocieze pacea la modul serios,...
09:20
RBC-Ucraina: Ramzan Kadîrov este internat în spital. Acesta suferă de insuficiență renală. Kremlinul caută urgent un nou lider # Ziarul de Garda
Liderul cecen, Ramzan Kadîrov este internat în spital. Acesta suferă de insuficiență renală, conform surselor RBC-Ucraina. „Kremlinul caută urgent un nou lider pentru Cecenia”, au menționat sursele. Membrii familiei, inclusiv cei din alte țări, au sosit deja să-l viziteze în spital, scrie sursa citată. Recent, în noaptea dintre 24 și 25 decembrie, liderul cecen Ramzan...
09:10
Peste 500 de persoane au murit în cadrul protestelor din Iran. Trump: Iranul vrea să negocieze # Ziarul de Garda
Numărul celor morți în cadrul protestelor din Iran a depășit 500 de persoane, ca urmare a intervenției brutale a autorităților împotriva demonstranților care cer schimbarea regimului mulahilor. Președintele american, Donald Trump declară că Iranul ar „vrea să negocieze”, fără să ofere detalii, scrie DW. Deși internetul și orice legătură externă sunt tăiate de câteva zile, agenția...
09:00
LIVE TEXT/ Armata rusă a atacat Odesa. Mai multe clădiri rezidențiale au fost avariate. Război în Ucraina, ziua 1419 # Ziarul de Garda
UPDATE 8:50 Armata rusă a atacat Odesa. În urma bombardamentului, o instalație de infrastructură și clădiri rezidențiale au fost avariate, electricitatea a fost întreruptă într-o parte a orașului, iar două persoane sunt rănite, a raportat șeful Administrației Militare din Odesa, Serhii Lisak. „În urma atacului inamic, o instalație de infrastructură a fost avariată. Electricitatea lipsește...
Acum 24 ore
21:10
LIVE TEXT/ Forțele ucrainene au lovit trei platforme petroliere ale Lukoil în Marea Caspică. Război în Ucraina, ziua 1418 # Ziarul de Garda
UPDATE 21:30 Forțele de Apărare ale Ucrainei au lovit trei platforme de foraj ale corporației ruse Lukoil în apele Mării Caspice. Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că au fost vizate platformele „V. Filanovski”, „Iuri Korciaghin” și „Valeri Graifer”, care, conform autorităților ucrainene, sunt utilizate pentru sprijinirea armatei ruse. Amploarea pagubelor este în curs...
20:50
UPDATE/ „Timpi minimi de traversare” la vama Leușeni. Poliția de Frontieră anunță că traficul a fost fluidizat # Ziarul de Garda
UPDATE 20:30 Traficul transfrontalier intens de la vama Leușeni a fost fluidizat, comunică Poliția de Frontieră. „Circulația se desfășoară fără dificultăți, cu timpi minimi de traversare a frontierei”, au punctat autoritățile, mulțumind pentru răbdare și înțelegere. Știrea inițială Poliția de Frontieră anunță trafic intens la punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe sensul de intrare...
18:30
Aglomerație la vama Leușeni, pe sensul de intrare în R. Moldova. Poliția de Frontieră recomandă puncte de trecere alternative # Ziarul de Garda
Poliția de Frontieră anunță trafic intens la punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe sensul de intrare în R. Moldova, duminică, 11 decembrie. Potrivit autorităților, la această oră (18:15) se înregistrează un flux mare de călători și mijloace de transport. Conform unui comunicat al Poliției de Frontieră, direcția de intrare în țară este cea mai...
17:30
DOC/ Maia Sandu și-a declarat averea pentru 2025. Președinta a obținut peste 67 de mii de lei în urma unui litigiu # Ziarul de Garda
Maia Sandu și-a depus declarația de avere și interese personale pentru anul 2025. Potrivit documentului datat cu 11 ianuarie, șefa statului a obținut venituri mai mari din salariu și diurne pentru deplasări în străinătate, precum și compensații financiare obținute în urma unui litigiu, fără a indica noi bunuri imobile, automobile sau datorii. Conform declarației publicate...
16:30
Aureliu Guțanu, primarul satului Plop din raionul Dondușeni, s-a stins din viață. Informația a fost confirmată pentru TV Nord de președintele raionul Dondușeni, Valentin Cebotari, duminică, 11 ianuarie. Potrivit surselor TV Nord, în ultimele zile edilul s-a aflat sub supraveghere medicală, fiind internat într-o instituție spitalicească. Aureliu Guțanu avea 56 de ani și a lăsat în urmă doi...
16:00
LIVE TEXT/ Peste o mie de clădiri din Kiev sunt în continuare fără încălzire. Meteorologii prognozează minime de până la -18°C. Război în Ucraina, ziua 1418 # Ziarul de Garda
UPDATE 15:50 Peste o mie de clădiri din Kiev sunt în continuare fără încălzire, în urma atacului masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de 9 ianuarie. În acest context, primarul capitalei, Vitali Kliciko, a declarat, pe 11 ianuarie, că situația energetică rămâne „extrem de dificilă și este puțin probabil să se amelioreze în zilele următoare”, subliniind...
15:00
VIDEO/ Nicanor Ciochină, primul interviu după accidentul soldat cu moartea unui copil: „Unele canale de știri aveau sentința cu 2 ani în urmă” # Ziarul de Garda
Fostul primar al satului Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit că ar fi lovit mortal cu automobilul un copil și ar fi părăsit locul accidentului, a acordat recent un interviu canalului de YouTube LIFE.MD. Discuția, care a durat aproximativ două ore și s-a desfășurat la domiciliul familiei Ciochină, a vizat procesul de judecată și circumstanțele accidentului în...
14:20
Un raport recent Malwarebytes dezvăluie că 17,5 milioane de conturi Instagram au fost compromise, iar informațiile lor au fost scoase la vânzare pe dark web de către hackeri, potrivit News.ro. „Pachetul” vândut include nume de utilizatori, numere de telefon, adrese de e-mail, adrese fizice şi alte informaţii personale, care pot fi folosite în atacuri de...
14:00
UPDATE/ „Alertă maximă” în Israel. Reacția Teheranului la o posibilă intervenție a SUA în Iran # Ziarul de Garda
UPDATE 13:47 Iranul avertizează că orice atac al Statelor Unite va fi urmat de represalii împotriva Israelului și a bazelor militare americane din regiune, considerate „ținte legitime”. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, citat de The Times of Israel. „Dacă Statele Unite vor lansa un atac militar, atât teritoriile ocupate, cât și...
13:30
VIDEO/ Trump a fost întrebat dacă SUA ar putea acționa împotriva lui Putin, după precedentul operațiunii Maduro # Ziarul de Garda
Președintele american Donald Trump a fost întrebat de către un jurnalist de la Fox News dacă Statele Unite vor lua măsuri împotriva președintelui rus Vladimir Putin, similiare cu recenta operațiune de capturarea a liderului venezuelean Nicolas Maduro, scrie Hot News. Corespondentul Fox News la Casa Albă, Peter Doocy, l-a întrebat pe liderul american despre mesajul...
12:50
Două automobile, grav avariate într-un accident pe strada Albișoara. Un pasager a ajuns la spital # Ziarul de Garda
Două mașini au fost „deteriorate considerabil” în urma unui accident produs în dimineața zilei de 11 ianuarie pe strada Albișoara din capitală. Un pasager al unuia dintre vehicule a fost transportat la spital cu traumatisme. Informațiile au fost comunicate pentru NM de către ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic....
12:20
Guvernul Regatului Unit poartă discuții cu aliați europeni privind posibila desfășurare a unui contingent militar NATO în Groenlanda, în speranța că o astfel de consolidare a securității îl va determina pe președintele SUA, Donald Trump, să renunțe la ideea anexării teritoriului autonom în cadrul Regatului Danemarcei, scrie The Telegraph. Potrivit publicației, subiectul a fost discutat la o reuniune...
11:50
LIVE TEXT/ Voronej – ținta unui „atac masiv” cu drone: o femeie a murit. Război în Ucraina, ziua 1418 # Ziarul de Garda
UPDATE 11:48 Guvernatorul de la Voronej, Alexandr Gusev, a declarat că regiunea a fost ținta unuia dintre cele mai puternice atacuri cu drone „de la începutul așa-numitei operațiuni militare speciale” (războiul Rusiei împotriva Ucrainei, n.r.), fiind afectat „un număr maxim de obiective civile”. Aleksandr Gusev și Ministerul Apărării al Federației Ruse au comunicat că 17 drone au...
Ieri
11:30
DOC/ ANI a refuzat inițierea controlului averii arhitectei-șefe a municipiului Chișinău # Ziarul de Garda
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a decis să refuze inițierea controlului averii și intereselor personale în cazul arhitectei-șefe a municipiului Chișinău, Svetlana Dogotaru. Decizia a fost luată în urma unei sesizări din oficiu, înregistrate la 10 decembrie 2025, care viza posibile încălcări ale regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. Potrivit procesului-verbal de refuz, emis la 9 ianuarie,...
11:00
„Ne descurcăm bine. Suntem luptători”, a declarat Nicolás Maduro din celula sa din închisoarea din Statele Unite, conform spuselor fiului său într-un videoclip publicat sâmbătă, 10 ianuarie, de partidul de guvernământ din Venezuela, potrivit, potrivit Le Figaro. Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, și soția sa, Cilia Flores, acuzați de „conspirație pentru narcoterorism, conspirație pentru importul de...
10:20
Circulație „fără dificultăți majore” pe drumurile naționale. Prognoza meteo pentru 11 ianuarie # Ziarul de Garda
Pe drumurile din țară se circulă „fără dificultăți majore” pe 11 ianuarie, anunță Administrația Națională a Drumurilor (AND). „În majoritatea regiunilor țării, partea carosabilă este în mare parte uscată, pe alocuri înzăpezită”, a precizat AND, făcând bilanțul intervențiilor desfășurate pe parcursul nopții. În același timp, prognoza meteo pentru 11 ianuarie indică vreme rece pe întreg...
10:10
VIDEO/ Pe bicicletă, prin cele două Americi. Exploratorul Radu Păltineanu, despre Venezuela înainte de capturarea lui Maduro. Podcast ZdCe # Ziarul de Garda
Radu Păltineanu, un explorator român care a traversat pe bicicletă, timp de trei ani și trei luni, America de Nord și America de Sud, povestește în cadrul Podcast ZdCe despre experiența lui în Venezuela, țară care a ajuns în centrul opiniei publice mondiale după operațiunea militară a Statelor Unite, prin care a fost capturat Nicolas...
09:50
LIVE TEXT/ Kievul confirmă atacul asupra unui depozit de petrol din regiunea Volgograd. Război în Ucraina, ziua 1418 # Ziarul de Garda
UPDATE 9:40 Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a confirmat că, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie, forțele ucrainene au atacat un depozit de petrol din regiunea Volgograd, Federația Rusă. Potrivit autorităților militare de la Kiev, instalația asigura alimentarea cu combustibil a trupelor ruse, iar „lovitura a făcut parte din eforturile de reducere a capacității...
09:20
Israelul este în stare de „alertă maximă”, pe fondul posibilității unei intervenții a Statelor Unite în Iran, în contextul celor mai ample proteste anti-guvernamentale din ultimii ani din această țară, potrivit a trei surse israeliene familiarizate cu subiectul, citate de Reuters. În ultimele zile, conform sursei citate, președintele SUA, Donald Trump, a lansat în mod...
10 ianuarie 2026
19:40
O pensionară din capitală, victima escrocilor. A fost deposedată prin înșelăciune de 550 de mii de lei # Ziarul de Garda
O pensionară din Chișinău a fost victima unei scheme puse la cale de escroci, fiind deposedată de 550 de mii de lei. Aceasta a fost contactată telefonic de o femeie, care s-a prezentat drept angajată a unei instituții de drept și care a avertizat-o că depozitele sale bancare nu sunt în siguranță, sugerându-i să le...
19:10
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de susținere a protestatarilor din Iran. „Moldova este solidară cu ei”, a subliniat șefa statului într-un mesaj pe platformat X. „Mă gândesc la oamenii curajoși din Iran care își ridică vocile pentru libertate, demnitate și alegeri democratice. Determinarea lor de a-și modela propriul viitor răsună mult...
17:20
UPDATE/ Defecțiunile tehnice de la punctul de trecere Giurgiulești-Galați, remediate. Activitatea, desfășurată în regim normal # Ziarul de Garda
Activitatea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiulești-Galați a fost reluată în regim normal, după ce defecțiunile tehnice ale rețelei de internet, atestate în prima parte a zilei, au fost remediate. Ora 13:50.Poliția de Frontieră a anunțat, printr-un comunicat, că defecțiunile tehnice ale rețelei de internet, înregistrate anterior în cadrul controlului coordonat la PTF Giurgiulești-Galați,...
17:10
Blackout de internet în Iran. „Cea mai amplă și sofisticată blocadă a internetului realizată vreodată împotriva propriei populații” # Ziarul de Garda
Iranul a impus, odată cu protestele recente, cea mai amplă și mai sofisticată blocadă a internetului realizată vreodată împotriva propriei populații. Regimul de la Teheran pare că a dezvoltat instrumente mai precise în acest sens, în condițiile în care întreruperea nu este totală, ci extrem de selectivă, inspirându-se de la China, scrie Biziday.ro, cu referire...
16:00
LIVE TEXT/ Kievul, alimentat din nou cu căldură. Până la sfârșitul zilei, se așteaptă reconectarea la energie electrică. Război în Ucraina, ziua 1417 # Ziarul de Garda
UPDATE 15:35 Autoritățile ucrainene se așteaptă ca orașul Kiev să fie reconectat la energie electrică până la sfârșitul acestei zile. Despre aceasta a anunțat, printr-o postare pe Facebook, prim-ministra Ucrainei, Iulia Svîrîdenko. Aceasta menționează și că pe parcursul acestei zile s-au întreprins acțiuni care au permis restabilirea alimentării cu căldură în capitală și în regiunea...
15:00
Dosarele acoliților lui Plahotniuc, pe final. Damir și Țuțu își vor afla sentințele în această lună # Ziarul de Garda
Finul de cununie al lui Vladimir Plahotniuc, Dorin Damir, cercetat în dosarul angajărilor fictive de la MAI pentru abuz de serviciu, delapidarea averii străine, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat și fals în acte publice, își va afla sentința luni, 19 ianuarie 2026, după ce instanța a amânat pronunțarea planificată inițial...
13:50
DOC/ Prețul plătit de stat pentru vizitele Președinție în afara țării în ultimele șase luni din 2025 # Ziarul de Garda
În ultimele șase luni din anul 2025, reprezentanții Președinției au efectuat 34 de deplasări de serviciu în afara țării, iar șefa statului a fost parte a delegațiilor în 14 dintre acestea. Potrivit unui raport publicat de instituția prezidențială, cele 34 de deplasări au costat statul nu mai puțin de 800 de mii de lei. Potrivit...
13:00
„Venezuela este neinvestibilă”. Întâlnirea lui Trump cu șefii marilor companii petroliere s-a încheiat fără angajamente financiare # Ziarul de Garda
Întâlnirea lui Donald Trump cu șefii marilor companii petroliere, pe tema Venezuelei, s-a încheiat fără angajamente financiare concrete. Aceștia cer securitate sporită, stabilitate politică și garanții legale solide. Directorul ExxonMobil numește Venezuela “o țară neinvestibilă, în care am intrat în anii ’40, iar activele noastre au fost confiscate de două ori”, potrivit Biziday.ro. Președintele SUA,...
12:30
LIVE TEXT/ Lovitură ucraineană cu drone în Rusia. Un depozit petrolier din regiunea Volgograd a luat foc. Război în Ucraina, ziua 1417 # Ziarul de Garda
UPDATE 12:15 Un depozit de petrol din regiunea Volgograd, Federația Rusă, este în flăcări, după un atac cu drone. Despre aceasta a anunțat guvernatorul regiunii ruse Volgograd, Andrei Bocharov, pe Telegram. „În Oktiabrski, în urma căderii de resturi de drone, a fost raportat un incendiu la un depozit de petrol”, se arată în mesaj. Potrivit...
12:20
LIVE TEXT/ Armata rusă rămâne fără încă 880 de soldați. Război în Ucraina, ziua 1417 # Ziarul de Garda
Estimările făcute de ucraineni arată că pierderile totale ale trupelor ruse în războiul împotriva Ucrainei din perioada 24 februarie 2022 – 10 ianuarie 2026 se ridică la aproximativ 1 217 810, inclusiv 880 de soldați uciși în ultimele 24 de ore. Despre aceasta a relatat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei într-o postare...
12:10
Meteorologii anunță ninsori slabe pentru 10 și 12 ianuarie. Duminică, 11 ianuarie, vremea va fi fără precipitații semnificative. Pe drumuri, ghețușul va persista. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, minimele nocturne din acest sfârșit de săptămână vor ajunge până la −18°C, iar maximele diurne − 0°C.
Mai mult de 2 zile în urmă
11:00
Defecțiuni tehnice la punctul de trecere Giurgiulești-Galați. Activitatea, desfășurată parțial # Ziarul de Garda
Activitatea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiulești-Galați este desfășurată parțial din cauza unor defecțiuni tehnice ale rețelei de internet. Poliția de Frontieră recomandă participanților la traficul transfrontalier să opteze, pentru traversarea prin punctele de trecere Leova și Cahul, pentru evita eventuale întârzieri. Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, la această oră, controlul este...
10:30
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 65 678 de traversări. 17 650 dintre acestea au fost efectuate pe cale aeriană, iar 48 028 – pe cale terestră, potrivit unui comunicat emis de Poliția de Frontieră a R. Moldova. Cele mai tranzitate puncte de trecere a...
09:30
LIVE TEXT/ Armata rusă rămâne fără încă 880 de soldați. Război în Ucraina, ziua 1416 # Ziarul de Garda
Estimările făcute de ucraineni arată că pierderile totale ale trupelor ruse în războiul împotriva Ucrainei din perioada 24 februarie 2022 – 10 ianuarie 2026 se ridică la aproximativ 1 217 810, inclusiv 880 de soldați uciși în ultimele 24 de ore. Despre aceasta a relatat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei într-o postare...
09:00
VIDEO/ Localități afectate de intemperii | Noutăți din dosarul „Frauda bancară” | Noi declarații ale mamei băiatului decedat oferite în dosarul lui Ciochină și capturarea lui Maduro | SĂPTĂMÂNA DE GARDĂ # Ziarul de Garda
Mii de consumatori au rămas fără energie electrică din cauza intemperiilor, șefa statului a participat la inaugurarea oficială a Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene. Cu ce lideri europeni s-a întâlnit și ce subiecte au fost discutate, vă spunem în această ediție a Săptămânii de Gardă. Tot astăzi vă aducem cele mai recente informații din...
08:00
430 de monede comemorative și matrici pentru fabricarea monedelor euro, transportate ilicit # Ziarul de Garda
Polițiștii de frontieră de la punctul de trecere Palanca au depistat două cazuri de transportare ilicită de bunuri vineri, 9 ianuarie 2026. În primul caz, au fost identifiate matrici destinate confecționării monedelor de 2 euro, iar în cel de-al doilea – 430 de monede comemorative. În ambele cazuri, bunurile au fost ridicate. Potrivit unui comunicat...
9 ianuarie 2026
21:50
LIVE TEXT/ Zelenski afirmă că atacul Rusiei „reprezintă aceeași provocare pentru toți: pentru Varșovia, București, Budapesta”. Război în Ucraina, ziua 1415 # Ziarul de Garda
UPDATE 21:42 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale că în mai multe regiuni din țară au loc lucrări de restabilire. „Lucrările de restabilire sunt în prezent în desfășurare în orașele și comunitățile noastre – la Kiev și în regiunea Kiev, precum și în regiunile Dnipropetrovsk, Lvov, Kirovohrad, Cerkasî...
21:20
Circulația pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă. Peste 1 100 de tone de sare împrăștiate # Ziarul de Garda
Circulația pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă, pe anumite sectoare cu ghețuș sau porțiuni înzăpezite. În unele regiuni ale țării, se atestă precipitații sub formă de ninsoare, informează Administrația Națională a Drumurilor (AND). Potrivit AND, echipele de intervenție din cadrul S.A. „Drumuri” au acționat pe peste 35 de sectoare de drum din...
21:00
R. Moldova, prin Consiliul Europei, condamnă utilizarea rachetei „Oreshnik” de către Rusia # Ziarul de Garda
Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, care deține și funcția de președinte al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, a condamnat ferm utilizarea de către Federația Rusă a rachetei balistice „Oreshnik” în atacurile lansate pe parcursul nopții din 9 ianuarie asupra Ucrainei. Într-o declarație oficială, Mihai Popșoi a subliniat că atacurile...
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.