România va plăti 55 de milioane de euro în fiecare an, începând cu 2028, pentru dobânzile împrumutului acordat de Uniunea Europeană Ucrainei invadate
Veridica.md,
22 decembrie 2025 14:20
Ungaria, Slovacia şi Cehia au decis să nu participe la acest demers colectiv.
• • •
Alte ştiri de Veridica.md
Acum 15 minute
17:10
Conducerea Inspectoratului de Poliție Centru, demisă, după un incident cu focuri de armă # Veridica.md
A fost dispusă o anchetă de serviciu disciplinară pentru elucidarea circumstanțelor. De asemenea, a fost sesizată Procuratura.
Acum 2 ore
16:20
Oana Țoiu, la Chișinău: Parteneriatul nostru strategic produce rezultate concrete și va continua să se consolideze în beneficiul cetățenilor # Veridica.md
Șefa diplomație de la București, Oana Țoiu, a reafirmat sprijinul României pentru Republica Moldova, atât în plan bilateral, cât și în parcursul său european.
Acum 4 ore
15:20
El şi fosta sa soţie achiziţionaseră proprietăţi în 2012 şi 2014, în sud-estul Franţei, prin intermediul unor companii şi al unui interpus, folosind fonduri de la o companie canadiană care câştigase contractul Loteriei Naţionale a Republicii Moldova în 2011, pe vremea când Filat era şef al guvernului.
15:20
Maia Sandu: Aderarea la Uniunea Europeană - prioritatea absolută a politicii interne și externe # Veridica.md
Președinta R. Moldova Maia Sandu a trasat prioritățile politicii externe pentru anul 2026.
14:20
România va plăti 55 de milioane de euro în fiecare an, începând cu 2028, pentru dobânzile împrumutului acordat de Uniunea Europeană Ucrainei invadate # Veridica.md
Ungaria, Slovacia şi Cehia au decis să nu participe la acest demers colectiv.
14:00
Diaspora a transferat în România circa 60 de miliarde de euro între 2013 şi prima jumătate a lui 2025 # Veridica.md
Suma este de două ori mai mare decât valoarea iniţială a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Acum 6 ore
13:20
Sondaj: trei sferturi dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită şi doar 21% apreciază că direcţia e corectă # Veridica.md
„Datele indică un climat social tensionat, în care percepţiile negative privind direcţia ţării, funcţionarea instituţiilor şi evoluţia nivelului de trai se suprapun şi se alimentează reciproc”.
12:50
După scandalul declanșat în noiembrie a.c., ca urmare a ratării de către Guvernul Republicii Moldova a două tranşe de circa 170 de milioane de dolari (2,9 miliarde lei) din partea Fondului Monetar Internațional (FMI), vizita unei echipe a FMI, şi mai ales concluziile acesteia, au generat un interes sporit.
11:30
Regiunea tranistreană a intrat într-o nouă stare de urgență în economie după ce Moscova nu a putut să plătească pentru volumul necesar de gaze naturale.Totuși, regimul de la Tiraspol spune că este gata să vândă curent electric Chișinăului. Între timp, așa-zisul ministru de externe transnistrean, Vitali Ignatiev, a solicitat o întrevedere cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Acestea au fost subiectele mediatizate în stânga Nistrului în ultimele două săptămâni.
Acum 8 ore
11:20
Măsura preventivă a fost prelungită cu 30 de zile, până pe 23 ianuarie 2026.
11:00
Ea a fost invitată la Chișinău, de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, la Reuniunea șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate.
10:40
DEZINFORMARE: IGSU e efectuat exerciții tactice la Ambasada SUA de la Chișinău din cauza instabilității politice din țară # Veridica.md
Exericițiile tactice ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au avut loc la Ambasada SUA de la Chișinău, au legătură cu instabilitatea politică din țară, potrivit șefului Centrului ruso-moldovenesc pentru prietenie și cooperare de la Moscova, Dmitri Sorokin.
09:40
Rețeaua de influență formată de Moscova cu ajutorul unor rusofili marginali și conspiraționiști, unii din România, este analizată de presa independentă rusă. Tot de acolo aflăm că rușii de rând sunt păcăliți să plece la război, în timp ce politicienii își dau o lege ca să nu își mai publice declarațiile de avere.
Acum 12 ore
09:20
Alegerile parlamentare au fost de departe cel mai important eveniment politic al anului 2025 care, de fapt, a cimentat drumul european al Republicii Moldova spre UE. Dacă ar fi să aplicăm o analiză economică de tip SWOT și să extrapolăm cu câteva elemente de strategie militară, ne-am apropia de următorul tablou care ne-ar putea da o imagine aproximativă a ceea ce s-a făcut în Republica Moldova în 2025 și ce am putea face mai bine în 2026.
05:40
Kievul acuză Moscova de arestarea şi deportarea ilegală a zeci de civili ucraineni.
05:30
Discuții "productive și constructive" între delegațiile americană și ucraineană # Veridica.md
Emisarul american Steve Witkoff anunţă întâlniri "productive" şi cu trimisul special al Rusiei, Kirill Dmitriev.
Ieri
16:40
Patru cetăţeni din Bangladesh care intenţionau să ajungă ilegal în Italia şi un bărbat implicat în traficul de migranţi au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din România și Republica Moldova # Veridica.md
Potrivit unui comunicat, acţiunea subliniază importanţa colaborării transfrontaliere şi întăreşte parteneriatul strategic între instituţiile de aplicare a legii din cele două state.
13:20
Ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, i se cere demisia.
20 decembrie 2025
18:50
Atacuri în Ucraina: O parte din transportul de mărfuri va fi direcționat prin R. Moldova # Veridica.md
Camioanele cu mărfuri ucrainene vor fi redirecționate temporar prin Republica Moldova din cauza bombardării podului de pe traseul Odesa-Reni și deteriorarea unor rute logistice.
Mai mult de 2 zile în urmă
14:30
Preşedintele Românei, Nicuşor Dan, anunţă că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale „relevante'' despre problemele din Justiţie # Veridica.md
Pentru a asigura confidenţialitatea participanţilor, accesul jurnaliştilor nu va fi permis în sala discuţiilor programate luni.
13:40
Slovenia extinde cu şase luni controalele la punctele de trecere a frontierei terestre cu Ungaria şi Croaţia # Veridica.md
Sunt în vigoare controale și la intrarea în Austria şi Italia.
13:00
Bărbatul de 38 de ani din Republica Moldova era căutat pentru săvârşirea infracţiunii de furt, pe teritoriul Germaniei.
12:30
Verificat - rezumatul săptămânii, la postul de televiziune Moldova 1.
10:20
The Simpsons versus Nicușor Dan: lupta care n-a existat - Spărgătorii de fake news, cu Zaiafet și Geminschi # Veridica.md
Spărgătorii de fake news, cu Zaiafet și Geminschi
05:40
Alte 22 de persoane au fost rănite, în Odesa şi Zaporojie, de tirurile armatei ruse.
05:30
Atacurile aeriene şi la sol au fost efectuate în mai multe zone din nordul ţării.
19 decembrie 2025
15:00
Viceprim-ministrul Vladimir Bolea și președinta BERD, Odile Renaud-Basso, au semnat la Chișinău un acord de împrumut destinat modernizării centurii Chișinăului și drumului Chișinău–Leușeni.
14:50
Cazurile au fost identificate la subdiviziunile de examinare auto din municipiile Bălți și Edineț.
12:50
Ucraina anunță că a primit din Rusia peste o mie de cadavre, prezentate ca fiind ale unor soldați ucraineni uciși în luptă # Veridica.md
Schimbul de rămășițe ale soldaților uciși și prizonierilor de război e singurul domeniu de cooperare între cele două țări beligerante.
12:40
În ultima perioadă, se observă o creștere a retoricii anti-franceze de o factură vădit agresivă în propaganda rusă. Serviciul rus de informații externe (SVR) reprezintă vârful de lance al acestei tendințe.
12:20
Catedrala Naţională de la București va putea fi vizitată în perioada 24 decembrie 2025 - 8 ianuarie 2026 # Veridica.md
Apoi va fi închisă, din nou, pentru continuarea lucrărilor la interior.
11:50
Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) a pregătit un ghid special pentru tinerii care călătoresc pe continent, intitulat „Young in Europe” # Veridica.md
Conţine informaţii utile referitoare la călătoria cu diferite mijloace de transport, modalităţi de rezervare a cazării, situaţii care pot apărea în cazul achiziţiei de bilete la concerte sau pentru vizitarea unor obiective turistice.
10:40
Două puncte de control de la frontiera dintre R. Moldova și Ucraina au fost închise, după un atac cu drone # Veridica.md
Toate vehiculele care se îndreptau spre orașul ucrainean Odesa au fost redirecționate și întoarse pe teritoriul R. Moldova.
10:30
Echipa românească de fotbal Universitatea Craiova a ratat dramatic calificarea în play-off-ul Conference League # Veridica.md
A condus cu 2-0 și a pierdut cu 3-2 meciul cu AEK Atena.
10:10
A început audierea martorilor apărării în dosarul Frauda Bancară. Martorii aduși de avocații oligarhului Vladimir Plahotniuc reproduc în mare versiunea lui Ilan Șor despre cum a fost furat miliardul din sistemul bancar. Finul lui Vladimir Plahotniuc, Andrian Candu, unul dintre acești martori, este vizat în mai multe cauze penale. Transnistria începe anul 2026 cu o nouă stare de urgență în domeniul economic din cauza dificultăților pe care le întâmpină Rusia în a plăti pentru livrarea de gaze malulului stâng al Nistrului.
09:00
Activele rusești din Europa nu vor fi confiscate.
08:50
Fostul reprezentant al diplomației britanice a fost demis din cauza legăturilor cu infractorul sexual Jeffrey Epstein.
18 decembrie 2025
22:00
Drone rusești au lovit podul de peste Nistru, de lângă localitatea Maiaki-Udobnoe, regiunea Odesa din sudul Ucrainei. Atacul a avut loc, în jurul orei 16:00. Podul este amplasat pe traseul Odesa–Reni.
21:40
Parlamentul a creat Comisia specială de monitorizare și control asupra realizării politicii de reintegrare a R. Moldova # Veridica.md
O Comisie similară a funcționat și în Parlamentul precedent.
19:10
Le permite utilizatorilor să notifice în timp real dacă se află într-o situaţie deosebită de urgenţă, care necesită acordarea de protecţie consulară imediată.
18:30
Încă un dosar de redobândire sau de acordare a cetăţeniei române pe baza unor înscrisuri falsificate # Veridica.md
Parchetul General afirmă că probele administrate în cauză relevă existenţa unui grup infracţional organizat, constituit de şapte cetăţeni ucraineni.
18:20
În urma unui atac asupra regiunii Odesa, dronele au lovit podul de peste Nistru din preajma localității Maiaki-Udobnoe, pe traseul Odesa–Reni.
18:00
Moratoriul asupra executării silite a bunurilor fermierilor afectați de calamități va fi aplicat pentru o perioadă de 12 luni. Fermierii vor putea utiliza bunurile agricole sechestrate în procesul de producție.
17:00
Prim-ministrul s-a aflat într-o vizită de lucru în regiunea Găgăuză, unde s-a întâlnit cu reprezentanții administrațiilor publice locale.
16:20
REGIUNEA TRANSNISTREANĂ/ Stare de urgență, din cauza dificultăților de aprovizionare cu gaze # Veridica.md
În regiune a mai fost instituită stare de urgență, din decembrie 2024 până la sfârșitul lunii august 2025.
15:10
Omologul său polonez, naționalistul Karol Nawrocki, e cunoscut pentru poziția critică față de Kiev.
13:10
Noua strategie de securitate națională a Statelor Unite, publicată la începutul lunii decembrie a.c., reflectă abordarea „America First”, politică adoptată de către Casa Albă încă din prima zi a mandatului președintelui Donald Trump.
12:50
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, trece la Apărare.
11:20
Primul ar fi fost „sabotor”, celălalt „mercenar”.
09:50
A fost conflictul de pe Nistru un război ruso-moldovean, de ce a izbucnit criza politică din cauza alegerilor în Adunarea Populară și poate fi considerată Evghenia Guțul o infractoare? Acestea sunt temele discutate în mass-media găgăuză în ultima săptămână.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.