Loteria green-cardurilor, pe pauză după atacul armat din campusurile universitare americane

Moldova1, 19 decembrie 2025 12:10

Președintele SUA, Donald Trump, a dispus suspendarea loteriei care i-a permis suspectului în atacul armat de la Universitatea Brown și Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT) să ajungă în Statele Unite. Anunțul a fost făcut pe platforma X de secretara americană pentru securitate internă, Kristi Noem, scrie BBC News.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova1

Acum 10 minute
14:40
Deputați din opoziție au depus o sesizare la Înalta Curte în care le-au solicitat judecătorilor să se expună privind constituționalitatea decretelor prezidențiale prin care Nicu Popescu și Dorin Recean au fost numiți în funcția de emisar special.
14:40
În timpul liniei directe cu cetățenii, lui Vladimir Putin i s-a cerut să acorde titlul de „brigadă de gardă” subdiviziunii voluntare de asalt „Veteranii” (60 ODȘBr). Autorul solicitării, un „corespondent de război” al postului Pervîi Kanal, a declarat că anume militarii brigăzii 60 ODȘBr s-au strecurat printr-o conductă de gaz în orașul Sudja, regiunea Kursk, pentru a ajunge în spatele pozițiilor Forțelor Armate ale Ucrainei, în cadrul operațiunii „Potok” („Țeava”). Pe emblema unității „Veteranii” este reprezentat chipul lui Putin, scrie publicația Astra.
Acum 30 minute
14:30
Europa va mai aștepta până va semna un gigantic acord agricol cu Americile Latine, cea Centrală și cea de Sud. Pe lângă eșecul în chestiunea confiscării fondurilor rusești pentru a finanța Ucraina, nici acordul „Mercosur” nu a putut fi semnat de cei 27 de lideri, prinși între proteste populare, pe alocuri populiste și violente, și dorința de a efectua o mai mare apropiere de continentul latino-american, într-un moment în care SUA lui Donald Trump caută simultan să își restabilească influența într-o zonă pe care o consideră tradițional ca aparținând sferei sale de influență.
14:30
Deputați din opoziție au depus o sesizare la Înalta Curte în care le-au solicitat judecătorilor să se expună privind constituționalitatea decretelor prezidențiale prin care Nicu Popescu și Dorin Recean au fost numiți în funcția de emisar special.
14:20
Populația Republicii Moldova continuă să scadă, iar datele oficiale arată că declinul demografic afectează toate componentele - de la numărul total de locuitori și structura pe vârste, până la repartiția teritorială. Potrivit Anuarului statistic al Republicii Moldova, ediția 2025, în R. Moldova erau, în anul trecut, aproximativ 2.6 milioane de locuitori cu reședință obișnuită, în scădere față de anii precedenți.
Acum o oră
14:10
„Finalissima”, partida ce va opune campioana Europei celei a Americii de Sud, se va juca pe 27 martie 2026. Meciul Spania - Argentina va avea loc pe stadionul Lusail din Qatar. Va fi prima dată când „La Furia Roja” aspiră la acest titlu, în timp ce „Albiceleste” a mai cucerit acest trofeu în 1993 și în 2022. Cele două echipe s-au mai confruntat anterior de 14 ori, cu câte 6 victorii de fiecare parte și două remize.
14:10
Aproape 700 de permise auto obținute fraudulos vor fi anulate, anunță Agenția Servicii Publice. Totodată, trei angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP) au fost demiși din funcții în urma contracarării unei scheme frauduloase. Vineri, reprezentanții agenției au prezentat metodele utilizate de candidați și au reiterat că au „toleranță zero” față de corupție, avertizând cetățenii că aplicarea metodelor ilegale duce inevitabil la pierderea banilor, a dreptului de a conduce și la dosare penale.
14:10
Peste 700 de elevi vor merge la școală cu microbuze noi. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis, pe 19 decembrie, un nou lot de 23 de microbuze școlare, în valoare totală de aproximativ 24 de milioane de lei, autorităților publice locale.
14:00
Un târg dedicat producătorilor locali și cadourilor pentru sărbătorile de iarnă are loc, până pe 21 decembrie, la Moldexpo, unde vizitatorii pot găsi produse artizanale, alimente pregătite manual și pot participa la activități menite să creeze atmosfera festivă a Crăciunului.
14:00
Bursa Internațională a Moldovei (BIM) ar putea mobiliza până la patru miliarde de lei disponibili în economie, iar companiile vor putea atrage, prin intermediul acestei platforme de tranzacționare, finanțare pentru proiecte investiționale. Totodată, cetățenii vor putea investi bani în acțiuni, obligațiuni și alte instrumente financiare, a declarat directoarea BIM, Veronica Arpintin, într-un interviu pentru „Dimineața cu Radio Moldova”.
13:50
Republica Moldova are șanse să devină „livada Europei”, în pofida provocărilor tot mai mari cu care se confruntă sectorul horticol. Deși anul agricol 2025 a fost marcat de schimbări climatice accentuate, presiuni pe piețele de export și costuri în creștere, producătorii moldoveni au demonstrat reziliență și capacitate de adaptare, continuând să investească în tehnologii moderne, practici agricole performante și standarde internaționale de calitate, afirmă directorul executiv al Asociației „Moldova Fruct”, Iurie Fală.
Acum 2 ore
13:30
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va oferi R. Moldova încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumului Chișinău - Leușeni și pentru centura capitalei, cu impact direct asupra conectivității cu Uniunea Europeană și a legăturilor regionale.
13:20
FC Porto și Sporting Lisabona s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Portugaliei la fotbal. Dacă „Dragonii” au eliminat fără probleme pe FC Famalicao, scor 4:1, atunci „Leii” au învins dramatic în Insulele Azore pe Santa Clara din Ponte Delgada, scor 3:2 după prelungiri. În partida disputată pe Estádio do Dragão în optimile de finală, FC Porto a deschis scorul deja în minutul 6, prin brazilianul William Gomes. Olandezul Justin De Haas de la oaspeți a restabilit egalitatea în minutul 13, iar prima repriză totuna a revenit echipei-gazdă: danezul Victor Froholdt a marcat al doilea gol al „Dragonilor” în minutul 38.
13:10
Risipa alimentară din Republica Moldova atinge cote alarmante, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, când presiunea pe bugetele familiilor devine uriașă. Potrivit unei analize prezentate, pe 19 decembrie, de economistul Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, cantitatea de produse alimentare aruncate anual ar fi suficientă pentru a hrăni peste un milion de persoane care, în prezent, nu își permit o alimentație adecvată.
13:10
FC Porto și Sporting Lisabona s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Portugaliei la fotbal. Dacă „Dragonii” au eliminat fără probleme pe FC Famalicao, scor 4:1, atunci „Leii” au învins dramatic în Insulele Azore pe Santa Clara din Ponte Delgada, scor 3:2 după prelungiri. În partida disputată pe Estádio do Dragão în optimile de finală, FC Porto a deschis scorul deja în minutul 6, prin brazilianul William Gomes. Olandezul Justin De Haas de la oaspeți a restabilit egalitatea în minutul 13, iar prima repriză totuna a revenit echipei-gazdă: danezul Victor Froholdt a marcat al doilea gol al „Dragonilor” în minutul 38.
13:00
A transferat 1.42 de milioane de lei activiștilor Partidului „Șansa”, afiliat condamnatului Ilan Șor. Banii erau destinați finanțării ilegale a formațiunii, inclusiv pentru susținerea unui candidat și organizarea de întruniri. Andrei Galațchi, fost candidat la funcția de primar al orașului Cricova, suburbie a Chișinăului, a fost condamnat la patru ani de închisoare, fiind găsit vinovat de finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise de lege.
12:50
Ghinion extrem pentru Universitatea Craiova după un meci cu deznodământ dramatic în ultima etapă a grupei unice a Ligii Conferințelor! Echipa olteană a ratat incredibil calificarea în faza play-off, după ce a pierdut meciul din deplasare cu AEK Atena. Craiova a condus cu 2:0, însă gazdele au răsturnat scorul și au zmuls victoria la ultima fază a meciului.
Acum 4 ore
12:30
Ghinion extrem pentru Universitatea Craiova după un meci cu deznodământ dramatic în ultima etapă a grupei unice a Ligii Conferințelor! Echipa olteană a ratat incredibil calificarea în faza play-off, după ce a pierdut meciul din deplasare cu AEK Atena. Craiova a condus cu 2:0, însă gazdele au răsturnat scorul și au zmuls victoria la ultima fază a meciului.
12:20
Ministerul Energiei a lansat licitația pentru construcția unor centrale eoliene cu o capacitate totală de 170 MW, care vor fi însoțite de sisteme de stocare a energiei, marcând o premieră pentru sectorul energetic al Republicii Moldova și un pas important spre creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul național.
12:10
Președintele SUA, Donald Trump, a dispus suspendarea loteriei care i-a permis suspectului în atacul armat de la Universitatea Brown și Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT) să ajungă în Statele Unite. Anunțul a fost făcut pe platforma X de secretara americană pentru securitate internă, Kristi Noem, scrie BBC News.
12:00
Un grup de deputați ai fracțiunii Partidului Nostru a sesizat, pe 19 decembrie, Curtea Constituțională, cerând verificarea Legii privind camerele agricole, pe care o consideră abuzivă și contrară libertății de asociere a agricultorilor. De cealaltă parte, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare respinge acuzațiile și susține că legea este conformă Constituției și practicilor europene.
11:50
Ministerul Energiei a lansat licitația pentru construcția unor centrale eoliene cu o capacitate totală de 170 MW, care vor fi însoțite de sisteme de stocare a energiei, marcând o premieră pentru sectorul energetic al Republicii Moldova și un pas important spre creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul național.
11:30
Reprezentanta Republicii Moldova s-a clasat pe locul 16 în cursa de sprint din cadrul celei de-a treia etape a Cupei Mondiale, una ce se desfășoară în stațiunea franceză Annecy-Le Grand Bornand. Acesta este cel mai bun rezultat din acest sezon în Cupa Mondială printre componenții lotului național de biatlon.
11:30
Mai multe loturi de produse alimentare de import – 7.500 de kilograme de mărar, 7.500 de kilograme de pătrunjel și 171,36 kg de ceai negru, ambalat în 4.032 de pliculețe – au fost blocate și distruse la frontieră, după ce analizele de laborator au indicat depășiri ale limitelor maxime admise pentru mai multe pesticide.
11:20
Pe fondul orientării tot mai accentuate a pacienților către clinicile private, Ministerul Sănătății anunță investiții consistente în spitalele publice și dezvoltarea serviciilor medicale la nivel regional, pentru a crește calitatea îngrijirilor și a recâștiga încrederea populației în sistemul public de sănătate.
11:20
Compania chineză ByteDance a încheiat un acord obligatoriu privind crearea unei societăți mixte care va gestiona TikTok în Statele Unite. Astfel, ByteDance transferă efectiv controlul asupra diviziei americane a aplicației către un grup de investitori americani și internaționali, scrie publicația Astra, cu referire la Reuters.
11:10
Veniturile nedeclarate, neconcordanțele din declarații și dobânzile mai mari de 4.000 de lei sunt principalele motive pentru care zeci de mii de gospodării nu vor beneficia de compensații prin programul „Ajutor la contor” în sezonul rece 2025 - 2026. Potrivit ministrei Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, reducerea numărului de beneficiari în acest an nu reflectă o îmbunătățire a nivelului de trai, ci o verificare mai riguroasă a dosarelor.
10:50
Banca Națională a Moldovei (BNM) a lansat vineri, 19 decembrie, o monedă comemorativă dedicată aderării Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). Moneda „Moldova în Zona Unică de Plăți în Euro”, prima din seria „Moldova Europeană”, marchează integrarea operațională a sistemului național de plăți în infrastructura financiară europeană.
10:50
Trei persoane, printre care și patronului unui local renumit din Chișinău, au fost dați pe mâna judecătorilor pentru tentativă de contrabandă. Dosarul vizează cazul camionului în tavanul căruia au fost găsite, în octombrie curent, aproape un milion de țigări, la ieșirea din R. Moldova, prin punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița.
Acum 6 ore
10:40
Uzina „Toliattiazot”, una dintre cele mai mari întreprinderi chimice din Rusia, a luat foc la Toliatti în urma unui atac nocturn, relatează DW. La Orel, pe parcursul nopții a fost anunțată alertă de pericol de rachete, iar în urma atacului „au fost înregistrate avarii la un obiect al infrastructurii comunale”, a declarat guvernatorul regiunii, Andrei Klicikov. Acesta a avertizat că „sunt posibile restricții temporare în furnizarea energiei termice, a energiei electrice și a apei calde în raionul Sovietski”.
10:30
Trafic intens de călători și mijloace de transport se înregistrează în dimineața zilei de vineri, 19 decembrie, la punctul de trecere a frontierei (PTF) Otaci - Moghilev-Podolsk, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, informează Poliția de Frontieră.
10:20
Trafic intens de călători și mijloace de transport se înregistrează în dimineața zilei de vineri, 19 decembrie, la punctul de trecere a frontierei (PTF) Otaci - Moghilev-Podolsk, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, informează Poliția de Frontieră.
10:10
Primarii din R. Moldova solicită claritate, schimbarea regulilor financiare și investiții în infrastructură pentru ca reforma administrativ-teritorială să fie implementată cu succes. Potrivit aleșilor locali, miza reală a reformei nu e desenarea unei hărți noi, ci dacă oamenii vor ajunge mai repede la servicii sau dimpotrivă - mai departe de ele.
09:50
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui și alte spitale raionale din țară au primit echipamente medicale de înaltă performanță pentru colectarea sângelui. Este vorba de 20 de cântare mixere pentru colectarea sângelui, 48 de fotolii specializate pentru donatori, 13 frigidere de capacitate mare și 14 congelatoare pentru stocarea plasmei, termostate de laborator și 27 de dispozitive pentru decongelarea plasmei.
09:20
Fondul Monetar Internațional (FMI) este un „auditor al bonității financiare” și poate oferi, în contextul presiunilor internaționale, stabilitate chiar și atunci când impune măsuri de austeritate în relația sa cu Republica Moldova. Directorul executiv al Expert Forum România, Sorin Ioniță, a subliniat, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1, că rolul FMI este unul de validare a politicilor economice în fața finanțatorilor externi, iar relația Chișinăului și această instituție trebuie construită pe disciplină fiscală și reforme.
09:10
Republica Moldova a avansat foarte mult în parcursul european și Uniunea Europeană (UE) este pregătită să deschidă toate clusterele de negocieri în mod oficial. Totuși, R. Moldova mai are încă mult de muncit în noul an și, în acest moment, nu poate fi decuplată de Ucraina în procesul de aderare, în privința căreia nu există consens deplin la nivelul UE, afirmă comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos.
09:00
Nouă producători mici și mijlocii de struguri de masă din raioanele Cahul și Taraclia au primit recent certificatul internațional Global Gap, care le va permite să devină exportatori în lanțul de aprovizionare pe piața Uniunii Europene. Obținerea acestui document internațional reprezintă culminarea unui program amplu de instruire, mentorat și pregătire tehnică, desfășurat pe parcursul întregului an, pentru a-i ajuta să răspundă cerințelor de calitate și inofensivitate ale pieței Uniunii Europene.
08:50
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mulțumit liderilor Uniunii Europene pentru decizia Consiliului European de a acorda Ucrainei sprijin financiar în valoare de 90 de miliarde de euro pentru anii 2026–2027, precizând că acest ajutor consolidează reziliența țării sale.
08:50
Ucrainenii care au rămas blocați în R. Moldova urmare a suspendării activității punctelor de trecere a frontierei Palanca – Maiaki - Udobnoe și Tudora – Starokazacie primesc sprijin la o tabără mobilă instituită la Palanca.
Acum 8 ore
08:30
Finalizarea lucrărilor de construcție la pilonii Liniei Electrice Aeriene Vulcănești - Chișinău înseamnă mai mult decât infrastructură, înseamnă oameni care aleg să se implice. Vorbim despre echipele din teren, instituțiile partenere și, mai ales, despre lucrătorii care au montat minuțios întreaga structură, ca pe un puzzle, indiferent de condițiile meteorologice.
08:10
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi, pe stil vechi, pe Sfântul Ierarh Nicolae, supranumit Făcătorul de minuni, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. El este considerat un simbol al milosteniei, generozității și al faptelor bune, fiind ocrotitorul copiilor, văduvelor, orfanilor, soldaților și al marinarilor.
07:50
Traversarea podului Maiaki–Udobnoe a fost suspendată din nou, la ora 04:10, ca urmare a unui nou atac cu drone pe teritoriul Ucrainei, informează Poliția de Frontieră, cu referire la datele transmise de autoritățile ucrainene.
07:30
Liderii UE au eșuat încă o dată în chestiunea găsirii unui acord pentru a confisca activele rusești blocate în Europa, iar cei 27 trebuie să ajungă acum la o înțelegere pentru a contracta un împrumut european care să ajute Ucraina.
Acum 12 ore
06:40
Liderii Uniunii Europene au decis să acorde Ucrainei un sprijin financiar în valoare de 90 de miliarde de euro pentru anii 2026–2027, a anunțat președintele Consiliului European, António Costa, după summitul UE desfășurat la Bruxelles. „Ne-am asumat angajamente și le-am respectat”, a scris Costa pe rețeaua X în noaptea de joi spre vineri, 19 decembrie.
Acum 24 ore
23:10
Republica Moldova a avansat foarte mult în parcursul european și Uniunea Europeană (UE) și este pregătită să deschidă toate clusterele în mod oficial. Totuși, R. Moldova mai are încă mult de muncit în noul an, afirmă comisara europeană pentru extindere, Marta Kos.
22:10
Reforma administrativ-teritorială revine pe agenda Republicii Moldova, dar primarii spun că miza reală nu e desenarea unei hărți noi, ci dacă oamenii vor ajunge mai repede la servicii – sau dimpotrivă, mai departe de ele. În talk-show-ul săptămânii „Bună Seara” cu Mircea Surdu, la Moldova 1, reprezentanții Congresului Autorităților Locale (CALM) au cerut claritate, reguli financiare schimbate și investiții în infrastructură înainte ca amalgamarea să fie împinsă înainte.
22:00
Sute de angajați ai Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) urmează să fie trimiși în concediu forțat. Informația despre faptul că mai mulți angajați ai CFM vor fi trimiși în concediu tehnic ne-a fost confirmată de directorul întreprinderii, Sergiu Cotelnic. Potrivit directorului instituției, concediul tehnic se va desfășura în perioada 22 decembrie - 12 ianuarie. Respectiv, aceste persoane vor primi doar 55% din salariu.
21:50
Fostul prim-ministru Vlad Filat a participat, pe 18 decembrie, la ședința de judecată din dosarul furtul miliardului, în care este judecat fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc. Apariția lui Filat are loc la o zi după ce acesta s-a declarat profund consternat de modul în care evoluează procesul penal și de felul în care este instrumentat dosarul.
21:40
Fostul prim-ministru Vlad Filat a participat astăzi la ședința de judecată din dosarul furtul miliardului, în care este judecat fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc. Apariția lui Filat are loc la o zi după ce acesta s-a declarat profund consternat de modul în care evoluează procesul penal și de felul în care este instrumentat dosarul. În calitate de martori ai apărării, au mai fost citați fostul șef al Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu și fost administrator special al Băncii de Economii, Ion Ropot.
21:40
Punctele de trecere a frontierei „Palanca-Maiaki-Udobnoe” și „Tudora-Starokazacie” au fost redeschise pentru călătorii care traversează frontiera în direcția Belgorod (Ucraina). Pentru asigurarea securității cetățenilor rămași blocați în apropierea zonei în care s-a produs incidentul, Poliția de Frontieră recomandă deplasarea acestora către punctul de trecere a frontierei „Otaci-Moghilev-Podolsk”, situat în nordul R. Moldova.Pentru a menține un nivel sporit de siguranță, punctele de trecere au fost suplinite cu personal suplimentar și se lucrează la capacitate maximă. Totodată, au fost dispuse măsuri suplimentare de monitorizare a situației și de informare continuă a participanților.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.