Premierul Munteanu, în discuții cu cetățenii din raionul Călărași
Provincial,
12 decembrie 2025 11:40
Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu cetățenii din raionul Călărași, la Casa de Cultură „Ion Ungureanu”. Șeful Executivului a vorbit despre eforturile autorităților pentru dezvoltarea comunităților și prioritățile legate de infrastructură, construcția rețelelor de apă și canalizare, precum și îmbunătățirea calității serviciilor prestate cetățenilor. O atenție deosebită a fost acordată sprijinului pentru antreprenorii din regiune, […] Post-ul Premierul Munteanu, în discuții cu cetățenii din raionul Călărași apare prima dată în Provincial.
• • •
Alte ştiri de Provincial
Acum 15 minute
14:10
Comuna Pociumbeni, inclusiv satul Druța, a făcut pași importanți către modernizare și confort pentru locuitori, datorită proiectelor finanțate prin Programul Național „Satul European”. Grație acestora, instituțiile comunitare și peste 400 de persoane au acum acces la apă în gospodării, iar iluminatul stradal extins și modernizat, sporește siguranța și calitatea vieții în comunitate, informează PROVINCIAL cu […] Post-ul „Satul European”: apă la robinet și iluminat modern pentru comunitatea din Pociumbeni apare prima dată în Provincial.
14:10
Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul ar putea deveni un Centru Universitar integrat în cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM). Inițiativa are scopul să asigure dezvoltarea și modernizarea instituției. Subiectul a fost abordat în cadrul discuției ministrului Dan Perciun și rectorului UTM, Viorel Bostan, cu profesorii și studenții de la Cahul. Ministrul Dan […] Post-ul Universitatea din Cahul ar putea deveni centru universitar integrat al UTM apare prima dată în Provincial.
14:10
Circa 40 de antrenori și sute de campioni, de la cei mici până la sportivi de performanță – au fost aplaudați la Gala Sportului din 11 decembrie curent, organizată de Consiliul Raional, Primăria municipiului Ungheni și Direcția Educație. Prezent la eveniment, primarul Vitalie Vrabie a recunoscut că este impresionat de „această reuniune”, organizată la inițiativa […] Post-ul (FOTO) Sportivii și antrenorii din Ungheni, premiați la Gala Sportului 2025 apare prima dată în Provincial.
Acum 30 minute
14:00
Liceul Teoretic „Ion Suruceanu” din satul Suruceni, Ialoveni a inaugurat un nou spațiu de recreere pentru elevi, creat cu sprijinul premiului de 75 000 de lei oferit de Consiliul raional în cadrul concursului „Gândește global, acționează local”. “Un mediu modern, sigur și prietenos, creat pentru relaxare, lectură și socializare. Felicităm elevii pentru performanță și apreciem […] Post-ul Suruceni: spațiu modern de recreere pentru elevii Liceului “Ion Suruceanu” apare prima dată în Provincial.
Acum o oră
13:50
Masterclass UEFA în Moldova. Raoni Medina și FMF consolidează dezvoltarea futsalului juvenil # Provincial
Astăzi, 12 decembrie, Raoni Medina a avut o întâlnire oficială la Casa Fotbalului cu Secretarul General FMF, Serghei Butelschi, și cu Directorul selecționatelor specializate FMF, Alexandru Golban, pentru a discuta următorii pași de implementare a programelor și proiectelor pilot în fotbalul juvenil moldovenesc. În perioada recentă, Federația Moldovenească de Fotbal a încheiat cu succes o […] Post-ul Masterclass UEFA în Moldova. Raoni Medina și FMF consolidează dezvoltarea futsalului juvenil apare prima dată în Provincial.
13:40
Curtea de Conturi a examinat rezultatele auditului conformității privind activitatea ANSC # Provincial
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a examinat, la data de 12 decembrie curent, proiectul Raportului auditului conformității asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare publice și a patrimoniului public de către Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor în perioada 2020 – 2024. Achizițiile publice reprezintă un domeniu esențial pentru buna funcționare […] Post-ul Curtea de Conturi a examinat rezultatele auditului conformității privind activitatea ANSC apare prima dată în Provincial.
13:30
Astăzi, în jurul orei 10:20, Poliția din Florești a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier în apropierea satului Ghindești. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, din cauza vitezei excesive a derapat de pe carosabil, s-a tamponat într-un copac și s-a […] Post-ul Grav accident rutier la Ghindești: o femeie și-a pierdut viața apare prima dată în Provincial.
13:30
S-a încheiat campania internațională „16 Zile de Activism împotriva Violenței față de Femei și Fete” # Provincial
S-a încheiat campania internațională „16 Zile de Activism împotriva Violenței față de Femei și Fete”, o perioadă dedicată conștientizării și mobilizării comunității în combaterea tuturor formelor de violență. Acțiunile desfășurate pe parcursul campaniei au reafirmat faptul că schimbarea reală se construiește prin implicare, responsabilitate și solidaritate. În cadrul ultimei zile a campaniei, angajații Direcției de […] Post-ul S-a încheiat campania internațională „16 Zile de Activism împotriva Violenței față de Femei și Fete” apare prima dată în Provincial.
Acum 2 ore
13:20
Curtea de Conturi a prezentat în Comisia parlamentară de profil concluziile auditurilor la MEC și Ministerul Culturii # Provincial
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a prezentat la data de 10 decembrie curent, în cadrul Comisiei pentru control al finanțelor publice (CCFP) rezultatele Raportului de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC) încheiate la 31 decembrie 2024 și ale Raportului de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Culturii încheiate la 31 […] Post-ul Curtea de Conturi a prezentat în Comisia parlamentară de profil concluziile auditurilor la MEC și Ministerul Culturii apare prima dată în Provincial.
13:20
605 538 de gospodării, adică 1 216 000 cetățeni, vor beneficia de compensații la căldură, pe durata sezonului de încălzire. Mai mult de jumătate din numărul total de beneficiari vor primi valoarea maximă de compensații – 800 de lei pentru combustibili solizi și 1000 de lei pentru alte surse de energie. „Programul Ajutor la contor […] Post-ul Peste 1,2 milioane de cetățeni vor primi compensații la căldură în sezonul rece apare prima dată în Provincial.
13:10
Igor Dodon cere Parlamentului să analizeze situația imigrației în R. Moldova: Observăm tot mai mulți străini pe străzile Chișinăului # Provincial
Astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, președintele fracțiunii PSRM, Igor Dodon, a adresat colegilor un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Neutralității, marcată anual la data de 12 decembrie, în urma unei decizii a Organizației Națiunilor Unite luate acum 30 de ani. „Republica Moldova este un stat neutru. Conform Constituției, trebuie să respectăm și […] Post-ul Igor Dodon cere Parlamentului să analizeze situația imigrației în R. Moldova: Observăm tot mai mulți străini pe străzile Chișinăului apare prima dată în Provincial.
12:50
Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare privind încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința unui primar. Inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat pentru perioada 2016-2024 în mărime totală de 343 062,51 lei între averea dobândită, veniturile obținute și […] Post-ul Primar cercetat de ANI pentru avere nejustificată de peste 343 mii lei apare prima dată în Provincial.
12:50
Fostul căpitan al reprezentativei de futsal a Angliei și lectorul UEFA, Raoni Medina, a organizat joi, 11 decembrie, un antrenament demonstrativ la stadionul FC Chișinău. Cei 20 de juniori ai clubului chișinăuian s-au antrenat sub îndrumarea oficialului UEFA și a antrenorilor FC Chișinău, Ghenadie Pușca, Oleg Molceanov, Iurie Osipenco, Cristian Efros, pe parcursul unei ore și 30 […] Post-ul Raoni Medina, antrenament demonstrativ cu juniorii FC Chișinău apare prima dată în Provincial.
12:50
Peste 100 de antreprenori începători din patru raioane – instruiți în cadrul Programului pentru START UP-eri # Provincial
Peste 100 de antreprenori au participat la sesiunea de instruire organizată în cadrul Programului pentru START UP-eri, destinat antreprenorilor începători și persoanelor aflate la început de drum în dezvoltarea unei afaceri, desfășurat la Ialoveni. Pe parcursul programului, participanții au beneficiat de prezentări, sesiuni de întrebări-răspunsuri și instruiri practice oferite de specialiști din cadrul Ministerului Finanțelor, […] Post-ul Peste 100 de antreprenori începători din patru raioane – instruiți în cadrul Programului pentru START UP-eri apare prima dată în Provincial.
12:40
Lucrările la noul Sector al Poliției de Frontieră Otaci, monitorizate de conducerea MAI și OIM # Provincial
Conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, împreună cu secretara de stat a Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan, șeful adjunct al Oficiului Teritorial Edineț al Cancelariei de Stat, Alexandru Mîrza, și reprezentanți ai Misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), a efectuat, la data de 11 decembrie a.c., o vizită de monitorizare a lucrărilor de construcție […] Post-ul Lucrările la noul Sector al Poliției de Frontieră Otaci, monitorizate de conducerea MAI și OIM apare prima dată în Provincial.
Acum 4 ore
12:10
Ieri, 11 decembrie 2025, a avut loc Ședința ordinară a Consiliului Orășenesc Cimișlia, convocată în conformitate cu Dispoziția primarului nr. 293-d din 03.12.2025. Ședința a debutat cu un moment deosebit de important: semnarea oficială a Acordului de cooperare între satul Srațimir, Municipiul Silistra, Provincia Silistra, Republica Bulgaria și satul Dimitrovca, orașul Cimișlia, raionul Cimișlia, Republica […] Post-ul Cimișlia a semnat un acord de cooperare cu Bulgaria apare prima dată în Provincial.
12:10
PSRM solicită audierea ministrului Vladimir Bolea privind fondurile pentru dezvoltarea regională și locală # Provincial
Astăzi, Adrian Lebedinschi, deputat PSRM a solicitat în plenul Parlamentului audierea viceprim-ministrului și ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, pentru a oferi clarificări privind gestionarea fondurilor alocate dezvoltării regionale și locale. „Potrivit informațiilor primite de la administrația publică locală, în perioada 2021–2024, pentru proiectele prevăzute în bugetele locale din bugetul național nu au fost […] Post-ul PSRM solicită audierea ministrului Vladimir Bolea privind fondurile pentru dezvoltarea regională și locală apare prima dată în Provincial.
12:10
Programul de educație accelerată pentru copiii din familii vulnerabile a fost discutat în cadrul unei mese rotunde, care a reunit specialiști în educația incluzivă, cadre didactice, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Fondului pentru Copii al Națiunilor Unite (UNICEF), ai Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), ai societății civile, precum și mediatori comunitari. Programul vizează copiii […] Post-ul Programul de educație accelerată pentru copiii vulnerabili, discutat de MEC și UNICEF apare prima dată în Provincial.
12:00
Subiectele de interes pentru sectorul panificației și morăritului au fost discutate la o ședință organizată de ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Instituțiile de profil și reprezentanții industriei au discutat despre modul în care pot fi îmbunătățite procesele din sector, astfel încât activitatea producătorilor să fie susținută prin mecanisme mai eficiente și mai bine adaptate contextului […] Post-ul Sectorul panificației și morăritului – în discuție la MAIA apare prima dată în Provincial.
11:40
Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu cetățenii din raionul Călărași, la Casa de Cultură „Ion Ungureanu”. Șeful Executivului a vorbit despre eforturile autorităților pentru dezvoltarea comunităților și prioritățile legate de infrastructură, construcția rețelelor de apă și canalizare, precum și îmbunătățirea calității serviciilor prestate cetățenilor. O atenție deosebită a fost acordată sprijinului pentru antreprenorii din regiune, […] Post-ul Premierul Munteanu, în discuții cu cetățenii din raionul Călărași apare prima dată în Provincial.
11:00
Pompierii din UTA Găgăuzia continuă să fie alături de cetățeni în cadrul „Ziua Ușilor Deschise” # Provincial
La data de 10 decembrie 2025, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au deschis larg ușile și au întâmpinat cu multă căldură pe toți vizitatorii, unde au organizat activități educative și interactive „Ziua Ușilor Deschise”. Evenimentele s-au desfășurat în Detașamentul de salvatori și pompieri Comrat, Secția Situații Excepționale Ceadîr-Lunga, Secția Situații Excepționale Vulcănești precum […] Post-ul Pompierii din UTA Găgăuzia continuă să fie alături de cetățeni în cadrul „Ziua Ușilor Deschise” apare prima dată în Provincial.
10:50
Valeriu Chiveri, la Dubăsari: vom continua să lucrăm împreună pentru consolidarea coeziunii și pentru promovarea intereselor cetățenilor din Zona de Securitate # Provincial
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a efectuat o vizită de lucru în raionul Dubăsari, unde s-a întâlnit cu conducerea raionului și cu primarii localităților din teritoriu. În cadrul discuțiilor, a fost evaluată situația actuală din regiune și au fost abordate provocările cu care se confruntă administrațiile publice locale. „Dialogul direct cu administrațiile publice locale este […] Post-ul Valeriu Chiveri, la Dubăsari: vom continua să lucrăm împreună pentru consolidarea coeziunii și pentru promovarea intereselor cetățenilor din Zona de Securitate apare prima dată în Provincial.
10:50
Ion Ceban: Guvernul aşa şi nu a oferit primăriilor suma integrală prevăzută pentru 2025 pentru investiţii capitale # Provincial
Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), în cadrul unei conferințe de presă, a atenționat că „PAS și-a majorat nejustificat bugetele mai multor instituţii ale administraţiei publice centrale, suma depășind 2 miliarde de lei. În același timp, au tăiat de la investiții în drumuri, din subvenții și compensații”. Politicianul a menționat, totodată, că Guvernul aşa […] Post-ul Ion Ceban: Guvernul aşa şi nu a oferit primăriilor suma integrală prevăzută pentru 2025 pentru investiţii capitale apare prima dată în Provincial.
10:40
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează despre reținerea oficială și, ulterior, nimicirea unui lot de 7500 kg de mărar proaspăt, provenit din import. Decizia a fost luată după ce analizele de laborator au confirmat depășirea limitelor maxime admise (LMA) de reziduuri de pesticid Penconazol – un risc potențial pentru sănătatea umană. Conform rezultatelor încercărilor […] Post-ul 7,5 tone de mărar de import nimicite sub supravegherea inspectorilor ANSA apare prima dată în Provincial.
10:40
Cazul a fost documentat de către polițiștii de frontieră în comun cu funcționarii vamali de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, urmare a verificărilor efectuate asupra pasagerilor de la ruta „Chișinău – Tel Aviv”. În cadrul efectuării controlului neintruziv cu raze X al bagajelor pasagerilor, într-o valiză au fost depistate 3 arme pneumatice, ce […] Post-ul Arme pneumatice nedeclarate, depistate în bagajul unui străin la Aeroport apare prima dată în Provincial.
10:30
Proiectele realizate, cele care sunt în proces de implementare și prioritățile pentru anul viitor au fost principalele subiecte abordate de către Prim-ministrul Alexandru Munteanu la întrevederea cu reprezentanții administrației publice locale și ai serviciilor desconcentrate din raionul Călărași. Primarii au apreciat realizările din ultimii ani, în special, construcția șoselei de ocolire a comunei Bahmut, dotarea […] Post-ul Alexandru Munteanu a discutat cu primarii din raionul Călărași apare prima dată în Provincial.
Acum 8 ore
08:10
Locuitorii raionului Soroca vor beneficia de intervenții de urgență îmbunătățite datorită unor echipamente performante achiziționate în cadrul proiectului WASSER. Astfel, potrivit GIZ Moldova, pentru Direcția Situații Excepționale (DSE) Soroca a fost achiziționat un vehicul de teren specializat, capabil să ajungă în zone greu accesibile, pentru intervenții rapide în caz de crize, precum și două pompe […] Post-ul Echipamente noi pentru DSE Soroca: vehicul de teren și pompe de mare capacitate apare prima dată în Provincial.
07:20
În apropierea sărbătorilor de iarnă, tot mai multe persoane aleg să cumpere articole pirotehnice pentru a marca momente speciale. Poliția reamintește că acestea devin extrem de periculoase atunci când sunt utilizate necorespunzător sau sunt procurate din locuri neautorizate. În acest context, polițiștii din capitală intensifică acțiunile de control în magazine, piețe și alte spații comerciale […] Post-ul Pirotehnice periculoase: poliția intensifică verificările și avertizează populația apare prima dată în Provincial.
Acum 24 ore
17:20
Premierul, vizită la Sipoteni: în ultimii patru ani, în localitate au fost realizate numeroase proiecte de dezvoltare # Provincial
Aflat în vizită de lucru în raionul Călărași, Premierul Alexandru Munteanu a mers la Sipoteni – una dintre cele mai mari și active comune din Republica Moldova. „În ultimii patru ani, în localitate au fost realizate numeroase proiecte de dezvoltare, care transformă Sipoteni într-o localitate modernă, cu servicii publice mai bune și infrastructură adaptată la nevoile oamenilor”, […] Post-ul Premierul, vizită la Sipoteni: în ultimii patru ani, în localitate au fost realizate numeroase proiecte de dezvoltare apare prima dată în Provincial.
17:10
Directori și profesori din 18 școli au fost sancționați pentru fraudă în sesiunea de examene # Provincial
În sesiunea de examene din 2025, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) au constatat mai multe cazuri de fraudare a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului – comisiile școlare de examene au admis copierea în timpul probelor scrise. Astfel de încălcări au fost înregistrate în 18 instituții de […] Post-ul Directori și profesori din 18 școli au fost sancționați pentru fraudă în sesiunea de examene apare prima dată în Provincial.
16:50
Drumurile reparate în 2025, inspectate la Drochia. Primarul anunță noi investiții în infrastructură # Provincial
Primarul orașului Drochia, Nina Chereteu, aleasă din partea Partidului Nostru, împreună cu o comisie specială, a inspectat sectoarele de drumuri reparate în 2025 de pe străzile Mircea cel Bătrân, Marinescu, Decebal, Ștefan cel Mare și Nicolae Iorga. „Aceste lucrări au fost planificate încă din 2024, odată cu aprobarea bugetului, pentru a fi realizate în 2025. […] Post-ul Drumurile reparate în 2025, inspectate la Drochia. Primarul anunță noi investiții în infrastructură apare prima dată în Provincial.
16:50
Prioritățile de dezvoltare locală și regională în procesul de aderare la UE, discutate la Guvern # Provincial
Dialogul de politici privind dezvoltarea locală și regională și procesul de aderare la Uniunea Europeană s-a desfășurat, ieri, la Guvern. Evenimentul, organizat de Cancelaria de Stat și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai partenerilor de dezvoltare și primari din localitățile țării. Participanții au vorbit despre […] Post-ul Prioritățile de dezvoltare locală și regională în procesul de aderare la UE, discutate la Guvern apare prima dată în Provincial.
16:40
Consiliul raional Rezina informează că, în vederea îmbunătățirii infrastructurii rutiere, la data de 14 decembrie 2025, în intervalul 07:00 – 18:00, se vor executa lucrări de reparație pe porțiunea de drum din cadrul traseului L 210 Cinișeuți – Echimăuți. Astfel, pe durata lucrărilor, circulația rutieră va fi sistată pe tronsonul menționat. “Vă rugăm să manifestați […] Post-ul Tronsonul Cinișeuți – Echimăuți va fi închis pe 14 decembrie pentru reparații apare prima dată în Provincial.
16:10
Comuna Tuzara își crește reziliența la schimbările climatice cu tehnică multifuncțională și echipamente moderne # Provincial
Comuna Tuzara este una dintre localitățile din raionul Călărași care resimte cel mai puternic schimbările climatice. Fiind amplasată la o altitudine mai înaltă decât satele din jur, Tuzara, împreună cu satele Seliștea Nouă și Novaci, este printre primele afectate de ninsori, lapoviță, secetă sau incendii de vegetație. În 2025, localitatea s-a aflat chiar în fruntea […] Post-ul Comuna Tuzara își crește reziliența la schimbările climatice cu tehnică multifuncțională și echipamente moderne apare prima dată în Provincial.
15:50
Grigore Novac, întrevedere cu reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei # Provincial
Astăzi, deputatul PSRM Grigore Novac, președintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice, s-a întâlnit cu doamna Gudrun Mosler-Törnström, Raportor pentru drepturile omului al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, precum și cu domnul Denis Durmish și doamna Ludmila Samoila. În cadrul întrevederii, au fost discutate aspecte esențiale legate de Strategia privind […] Post-ul Grigore Novac, întrevedere cu reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei apare prima dată în Provincial.
15:40
A fost procurată o autospecială modernă pentru colectarea și transportarea deșeurilor menajere, în cadrul proiectului „Extinderea și îmbunătățirea serviciilor de evacuare a deșeurilor menajere în orașul Călărași”, finanțat din Fondul Național pentru Mediu (FNM). Primăria Călărași mulțumește Guvernul Republicii Moldova, ONIPM, Ministerului Mediului al Republicii Moldova și Consiliului Orășenesc Călărași pentru sprijin și implicare. Ce […] Post-ul Servicii mai bune de colectare a deșeurilor în orașul Călărași apare prima dată în Provincial.
15:40
Tânăr de 23 de ani, reținut pentru organizarea migrației ilegale pe frontiera moldo-română # Provincial
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră informează despre reținerea unui membru al unei grupări infracționale implicate în organizarea migrației ilegale a cetățenilor străini, activă pe segmentul moldo-român al frontierei de stat. Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest, sub coordonarea Procuraturii Ungheni și cu sprijinul Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră, au documentat un caz, […] Post-ul Tânăr de 23 de ani, reținut pentru organizarea migrației ilegale pe frontiera moldo-română apare prima dată în Provincial.
15:10
Nouă deținuți din Chișinău, cercetați pentru escrocherii online de peste 270.000 de lei # Provincial
Poliția capitalei a destructurat activitatea infracțională a unui grup criminal format din nouă deținuți, cu vârste cuprinse între 23 și 35 de ani, bănuiți de comiterea a cel puțin patru episoade de escrocherie realizate prin intermediul aplicațiilor de telecomunicații. Prejudiciul total cauzat victimelor depășește 270.000 de lei. Potrivit probatoriului acumulat, membrii grupului, aflați în detenție, […] Post-ul Nouă deținuți din Chișinău, cercetați pentru escrocherii online de peste 270.000 de lei apare prima dată în Provincial.
15:10
Polițiștii din Strășeni au desfășurat acțiuni speciale pentru prevenirea și combaterea cultivării, păstrării și consumului de substanțe stupefiante, vizând totodată deconspirarea locurilor de consum. Oamenii legii au efectuat percheziții în mai multe locuințe din satele Cojușna, Recea și Zamciogi, unde se suspecta consumul periodic de droguri. Acolo au fost depistate substanțe vegetale cu miros specific […] Post-ul Poliția combate consumul de droguri în satele Cojușna, Recea și Zamciogi apare prima dată în Provincial.
15:00
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, viceprimar Tatiana Dubițkaia, Consulul General al României la Bălți, Alina Elenoiu, gerant interimar, împreună cu reprezentanții Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) au efectuat o vizită în instituțiile unde a fost livrat noul lot de mobilier școlar donat de Guvernul României. Gimnaziul nr. 10 și Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza” […] Post-ul Guvernul României sprijină școlile din Bălți cu mobilier școlar modern apare prima dată în Provincial.
14:40
Maratonul de Crăciun 2025: restricții de trafic pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe 13 decembrie # Provincial
Primăria Municipiului Chișinău informează că pe data de 13.12.2025 va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și str. A. Pușkin, pe data de 13.12.2025, între orele 06:00 – 15:00 și pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. […] Post-ul Maratonul de Crăciun 2025: restricții de trafic pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe 13 decembrie apare prima dată în Provincial.
Ieri
14:20
PSRM din CMC au făcut totalurile campaniei „Chișinăuienii decid” și au prezentat propunerile pentru bugetul 2026 # Provincial
Astăzi, fracțiunea PSRM în Consiliul Municipal Chișinău a organizat o conferință de presă pentru a prezenta concluziile campaniei „Chișinăuienii decid”, prin care locuitorii capitalei au fost invitați să transmită propuneri pentru bugetul municipal 2026. Alexandru Odințov, președintele fracțiunii PSRM, a mulțumit chișinăuienilor pentru participarea activă, subliniind că cetățenii trebuie să decidă ce proiecte infrastructurale și […] Post-ul PSRM din CMC au făcut totalurile campaniei „Chișinăuienii decid” și au prezentat propunerile pentru bugetul 2026 apare prima dată în Provincial.
14:10
Prim-ministrul Alexandru Munteanu efectuează astăzi, 11 decembrie, o vizită de lucru în raionul Călărași. În cadrul deplasării, șeful Executivului va avea întrevederi cu cetățenii, autoritățile publice locale, precum și cu reprezentanți ai mediului cultural și antreprenorial. Agenda include o discuție cu producătorii locali de la Piața agricolă din orașul Călărași, vizita unei afaceri locale, dar […] Post-ul Alexandru Munteanu efectuează o vizită de lucru în raionul Călărași apare prima dată în Provincial.
14:10
Inspectorii de mediu din Soroca, în colaborare cu polițiștii Inspectoratului de Poliție Soroca și cu Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, au desfășurat recent o serie de acțiuni comune orientate spre prevenirea și combaterea braconajului, precum și a tăierilor ilegale de masă lemnoasă. Scopul principal al acestor activități a fost protejarea fondului silvic, menținerea echilibrului […] Post-ul Acțiuni comune pentru prevenirea braconajului și a tăierilor ilegale în raionul Soroca apare prima dată în Provincial.
14:10
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează despre nimicirea unui lot de margarină de 10720 kg. Motivul nimicirii lotului este depistarea Sumei dintre 3-monoclorpropandiol (3-MCPD) și esteri ai acizilor grași de 3-MCPD, exprimată ca 3-MCPD peste nivelurile maxime admise de legislație (depistat 6900+1700 µg /kg, admis 2500 µg /kg). Urmare a acțiunilor inspectorilor ANSA, lotul de […] Post-ul 10 720 kg de margarină de masă pentru torturi au fost nimicite de ANSA apare prima dată în Provincial.
14:10
Joi, 11 decembrie, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a meciurilor fazei a-II-a, Grupa 1 și Grupa 2 a Ligii 1. Prima etapă va avea loc în perioada 6-7 martie 2026. FMF a fost reprezentată la tragerea de sorți de șeful Departamentului competiții, Petru Soltanici și inspectorul federal Nicolae Dănilă. Grupa 1 este formată din […] Post-ul Liga 1. S-a stabilit programul meciurilor fazei a II-a apare prima dată în Provincial.
14:00
Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană – subiect de discuție în cadrul unei conferințe naționale # Provincial
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat astăzi la conferința națională „Drepturile omului în regiunea transnistreană: provocări, răspunsuri, perspective de reintegrare și parcursul european”, organizată de Asociația Promo-LEX. Evenimentul a reunit la masa de dialog reprezentanți ai autorităților publice, ai societății civile, ai corpului diplomatic și ai comunității donatorilor, precum și experți naționali și internaționali cu […] Post-ul Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană – subiect de discuție în cadrul unei conferințe naționale apare prima dată în Provincial.
12:50
Centrele de sănătate din Ialoveni și Ceadâr-Lunga, dotate cu echipamente medicale performante # Provincial
Laboratoarele centrelor de sănătate Ialoveni și Ceadâr-Lunga au fost dotate cu echipamente performante, achiziționate în cadrul unor proiecte investiționale finanțate din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). Astfel, ambele centre de sănătate au achiziționat câte un analizator biochimic automat performant, a câte […] Post-ul Centrele de sănătate din Ialoveni și Ceadâr-Lunga, dotate cu echipamente medicale performante apare prima dată în Provincial.
12:20
Condiții mai bune în penitenciare, servicii medicale de calitate și investiții în extinderea infrastructurii – acestea sunt doar câteva dintre rezultatele obținute pentru protejarea drepturilor omului, prezentate de secretarul de stat Sorin Popescu la Forumul Drepturilor Omului și Egalității 2025, ediția a IV-a. Secretarul de stat a declarat că, în ultimii ani, reforma penitenciară a […] Post-ul Parteneriat cu UNOPS pentru construcția unui penitenciar modern în Chișinău apare prima dată în Provincial.
11:50
Primăria Chișinău: trotuar nou pentru elevi și locuitori, în proximitatea Liceului „Petru Rareș” # Provincial
În preajma Liceului Teoretic „Petru Rareș”, Primăria Chișinău construiește trotuar pietonal, pe o porțiune unde până acum nu a existat infrastructură pentru pietoni. Ani la rând, elevii și părinții au fost nevoiți să se deplaseze spre școală, pe partea carosabilă, expunându-se riscului în trafic. Lucrările prevăd: excavarea și evacuare a solului montarea bordurilor reparația fântânilor […] Post-ul Primăria Chișinău: trotuar nou pentru elevi și locuitori, în proximitatea Liceului „Petru Rareș” apare prima dată în Provincial.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.