Copilașul de 3 ani peste care a trecut o șoferiță cu mașina, la Comrat, intrând pe trotuar, a fost externat: Ce spun medicii
UNIMEDIA,
26 noiembrie 2025 12:00
Copilul de trei ani, transportat cu AVIASAN-ul la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, după ce a fost călcat de o mașină la Cormat, a fost externat. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum 5 minute
17:30
Șeful SIS, detalii privind camionul cu muniții din vamă: Am lucrat cu serviciile din regiune, ca armamentul să nu ajungă în RM. E un caz specific # UNIMEDIA
Serviciul de Informații și Securitate colaborează cu serviciile speciale din Ucraina și România pe cazul contrabandei cu armament depistat la Vama Albița, a anunțat directorul SIS. „Lucrăm pentru a stabili toate detaliile, astfel încât asta să nu se mai repete”, a precizat Alexandru Musteață.
17:30
(foto/video) LaLa Band, reuniune-surpriză la 10 ani de la despărțire. Membrii trupei au filmat un proiect special, noaptea, într-un mall # UNIMEDIA
LaLa Band, fenomenul muzical lansat în 2011 odată cu serialul "Pariu cu viața", trupă aflată în spatele unora dintre cei mai cunoscuți artiști pop din România, s-a reunit la circa 10 ani de la despărțire. Membrii trupei au anunțat zilele trecute că au filmat împreună un proiect special, primul după mai bine de un deceniu, scrie profm.ro.
17:30
Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării. Alerta intră în vigoare mâine, în intervalul orelor 3.00 - 12.00
17:30
(video) Vor exista demisii după camionul cu armament depistat la Albița? Carp: Cu siguranță, a unor persoane care au fost implicate # UNIMEDIA
Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp, a declarat că persoanele implicate în schema cu camionul cu armament, depistat la vama Albița, vor fi demise.
Acum 15 minute
17:20
Șeful SIS, detalii privind camionul cu muniții din vamă: Am lucrat cu serviciile din regiune, ca armanentul să nu ajungă în RM. E un caz specific # UNIMEDIA
Serviciul de Informații și Securitate colaborează cu serviciile speciale din Ucraina și România pe cazul contrabandei cu armament depistat la Vama Albița, a anunțat directorul SIS. „Lucrăm pentru a stabili toate detaliile, astfel încât asta să nu se mai repete”, a precizat Alexandru Musteață.
Acum 30 minute
17:10
(video) Jennifer Lopez, show senzațional la una dintre cele mai luxoase nunți din India. A fost prezent și Donald Trump Jr. # UNIMEDIA
Jennifer Lopez a devenit virală după show-ul pe care l-a avut la una dintre cele mai extravagante nunți indiene ale anului, dintre moștenitoarea unei companii farmaceutice, Netra Mantena, și ale antreprenorului din domeniul tech din New York, Vamsi Gadiraju, scrie adevarul.ro.
Acum o oră
17:00
Nicolas Sarkozy a fost condamnat într-un nou dosar: Fostul președinte francez a epuizat ultima cale de atac # UNIMEDIA
Curtea de Casație a examinat miercuri, 26 noiembrie, recursul lui Nicolas Sarkozy împotriva condamnării sale în dosarul Bygmalion, o ultimă cale de atac în acest dosar, aproape eclipsat de cutremurul provocat de încarcerarea fostului președinte, scrie digi24.ro.
16:50
(video) Carp, despre munițiile din camionul depistat la Albița: Prima percepție este că sunt armamente de trofeu, luate de ucraineni de la armata rusă # UNIMEDIA
Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, susține că „prima percepție este că armamentul depistat în camionul de la vama Albița este armament de trofeu luat de la armata rusă de către armata ucraineană”.
16:40
(foto) Andreea Bălan a anunțat data nunții: Când va ajunge artista în fața altarului și cine îi sunt nașii # UNIMEDIA
Andreea Bălan și Victor Cornea sunt tot mai aproape de pasul cel mare. Cei doi au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru nuntă. Au stabilit locația, decorul, urmează degustarea, iar acum au anunțat și data nunții. Can can dezvăluie când vor ajunge aceștia în fața altarului.
16:40
Doliu în mass-media. Decesul unei jurnaliste de 43 de ani a șocat comunitatea: „E nedrept și teribil de trist” # UNIMEDIA
Doliu în presa din Republica Moldova. Jurnalista Valentina Basiul s-a stins din viață, răpusă de o boală incurabilă, la doar 43 de ani. Colegii de breaslă, șocați de vestea tristă, au transmis condoleanțe rudelor îndoliate.
16:40
(video) Incendiu violent la un spital din Spania: Personal și pacienți, evacuați în siguranță # UNIMEDIA
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineață la Spitalul Santa Lucía din Cartagena, în sud-estul Spaniei. O parte dintre angajați și pacienți a fost evacuată preventiv, iar autoritățile anunță că nu există victime, scrie adevarul.ro.
Acum 2 ore
16:30
(foto) Vladimir Putin se laudă că e talentat la judo și pian, în calendarul pentru 2026: „Sunt un porumbel cu aripi de fier” # UNIMEDIA
Calendarele rusești din 2026 cu Vladimir Putin au fost lansate și sunt la fel de ciudate cum au fost mereu, anunță Metro. În fiecare an, ziarul Komsomolskaya Pravda realizează un calendar cu fotografii și cele mai inspiraționale citate ale președintelui rus, relatează Libertatea.
16:30
Andreea Bălan a anunțat data nunții: Când va ajunge artist în fața altarului și cine îi sunt nașii # UNIMEDIA
Andreea Bălan și Victor Cornea sunt tot mai aproape de pasul cel mare. Cei doi au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru nuntă. Au stabilit locația, decorul, urmează degustarea, iar acum au anunțat și data nunții. Can can dezvăluie când vor ajunge aceștia în fața altarului.
16:20
Tragedie de nedescris în familia unei tiktokerițe din Cahul: Fetița acesteia, de nici un an, a murit subit # UNIMEDIA
O fetiță de nici un an din Cahul a decedat subit, luni, 25 noiembrie. Cazul a fost raportat la Serviciul 112 de către echipajul medical de urgență, care a constatat decesul copilului înainte de sosirea poliției. Potrivit informațiilor apărute în mediul online, copilul ar aparține unei tinere cunoscute pe rețelele sociale, însă autoritățile nu confirmă deocamdată aceste detalii.
15:50
„De ce tac Zelenski, Sandu și Bruxelles-ul?” Igor Dodon: PG a confirmat că prin RM se face contrabandă și tranzit de arme din Ucraina către UE # UNIMEDIA
„Procuratura Generală a confirmat astăzi că Republica Moldova s-a transformat într-o țară a contrabandei și tranzitului de arme din Ucraina către UE”, declară liderul PSRM, fostul șef de stat, Igor Dodon. „De ce tac Zelenski și Sandu? Și Bruxelles-ul, care îi tolerează?”, se întreabă politicianul.
Acum 4 ore
15:20
Donald Trump și trauma purcelușului: Cum a ajuns o insultă din anii ‘80 să îi bântuie și astăzi discursurile # UNIMEDIA
Se spune că orice naș își are nașul, iar nici președintele Statelor Unite, Donald Trump, nu a scăpat de-a lungul vremii de asta. Deși în prezent este cel mai puternic om din lume, poziție din care își permite inclusiv să îi insulte pe jurnaliștii care îi pun întrebări incomode, în trecut, el s-a aflat și în postura de a fi înjurat de o persoană care, la acea vreme, avea mai multă putere politică decât el, scrie cancan.ro.
15:10
Amendă uriașă pe piața asigurărilor: BNM a sancționat cu peste 2 milioane de lei o companie din domeniu # UNIMEDIA
Banca Națională a Moldovei a aplicat o amendă de 2 015 365,12 lei unei companii de asigurări, sancțiune echivalentă cu 8% din cerința de capital minim, după un control tematic desfășurat între 28 octombrie și 6 decembrie 2024. În Hotărârea din 5 noiembrie 2025, Comitetul executiv al BNM menționează că sancțiunea financiară este justificată „în raport cu pluralitatea de încălcări constatate în activitatea Companiei pentru perioada 01.01.2023—30.06.2024”, suma reprezentând echivalentul a 102 400 de euro.
15:10
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat astăzi două schimbări în echipa sa și în structurile Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN).
15:10
Ultima oră! O altă persoană a fost reținută în dosarul camionului plin cu muniții de la Leușeni - Albița. Ce rol ar fi avut # UNIMEDIA
A patra persoană a fost reținută în dosarul camionului plin cu muniții de la Leușeni - Albița. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că acesta ar fi avut rolul de organizator.
15:00
MAE a reiterat apelul către Rusia de a evita orice acțiuni care pun în pericol securitatea țării noastre: Ozerov a primit o „notă de protest”, după incidentul cu drona de la Cuhurești # UNIMEDIA
Ministerul Afacerilor Externe i-a înmânat o notă de protest ambasadorului agreat al Federației Ruse la Chișinău, în legătură cu survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova, pe 25 noiembrie 2025.
14:50
Olesea Stamate: Mai multe camioane cu astfel de muniții au ieșit recent din Moldova. Destinația oficială era Israel, dar realitatea e alta. De ce autoritățile tac? # UNIMEDIA
Fosta deputată PAS, Olesea Stamate, susține că mai multe camioane cu muniții au traversat frontiera Republicii Moldova, pe sensul de ieșire, în ultima perioadă. „Destinația oficială era aceeași — Israel. Cea reală însă era cu totul alta. Despre asta, autoritățile statului nu ne vor vorbi. De ce oare?”, se întreabă Stamate.
14:40
(video) După ce a testat ardezia de la Cuhurești, s-a mutat pe scări la MAE: Ambasadorul rus „s-a întâlnit” cu drona pe pragul instituției # UNIMEDIA
Ambasadorul Federației Ruse, Oleg Ozerov, a fost convocat astăzi la Ministerul Afacerilor Externe după incidentul din 25 noiembrie, când o dronă a căzut pe acoperișul unei case din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești.
14:40
Irina Vlah cere anularea modificărilor abuzive la Legea partidelor: „Riscăm compromiterea angajamentelor europene” # UNIMEDIA
Irina Vlah, preşedinte al Partidului Republican „Inima Moldovei”, s-a adresat preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, în contextul constatărilor îngrijorătoare formulate în Raportul APCE privind observarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, publicat la 20 noiembrie 2025. Politiciana a solicitat majorității parlamentare să anuleze modificările operate la Legea partidelor la 14 iunie 2025.
14:30
Perchezițiile au trecut Prutul: Capitala și Strășeni, asaltate de mascați în dosarul de falsificare a actelor românești # UNIMEDIA
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii de Poliție, au desfășurat percheziții la doi bănuiți din Chișinău și Strășeni, cercetați penal pentru falsificarea cărților de identitate și permiselor de conducere românești. Tot astăzi, precheziții în același dosar au avut loc în România.
14:20
(video) Botez cu vedete de pe Tiktok. Caras „își strânge” nanii pentru încreștinarea fiului său. Invitația sa cu două pâini face ravagii pe internet # UNIMEDIA
Sportivul Victor Muntean, cunoscut pe rețelele sociale drept „Caras”, se pregătește să-și boteze copilul și a început deja să-și invite nanii - în mare parte influenceri și tiktokeri. În ultimele zile, internetul a fost inundat de videoclipuri în care acesta merge personal la fiecare dintre ei pentru a le face invitația.
14:20
Pe 25 noiembrie, la Volgograd, a murit Valerian Sobolev, inginer-proiectant sovietic și rus, care a fost implicat în dezvoltarea unei serii de complexe de rachete. Activitatea sa de-a lungul deceniilor a fost legată de industria de apărare a URSS și, ulterior, a Federației Ruse, scrie adevărul.ro.
13:50
Profesoară de matematică din Iași, vedetă pe TikTok și Instagram. Cum a convins peste 200.000 de elevi să învețe pentru Bac: „Îmi aleg rochiile în funcție de lecția pe care o predau” # UNIMEDIA
O profesoară de matematică din Iași a ajuns vedetă pe rețelele de socializare după ce a început să predea meditații gratuite pe TikTok și Instagram. În vârstă de 29 de ani, tânăra și-a cucerit elevii explicând exercițiile pe înțelesul tuturor și purtând, în același timp, ținute absolut răvășitoare: rochii decoltate, bluze care abia se mai țin într-un nasture și pantaloni mulați, scrie libertatea.ro.
13:40
S-a trezit în flăcări: Un bărbat din Ceadîr-Lunga a scăpat cu viață, după ce salteaua pe care dormea i-a luat foc # UNIMEDIA
Un incendiu izbucnit în seara zilei de 25 noiembrie 2025, într-o locuință din satul Tomai, raionul Ceadîr-Lunga, a mobilizat două echipaje de pompieri, după ce în interiorul casei a fost observat fum dens. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 21:54,
13:40
Audierile pe scandalul cu contrabanda de armament, sub grif secret. Carp: Dacă unele informații se vor face publice și vor prejudicia ancheta, să vă asumați consecințele # UNIMEDIA
Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică desfășoară audieri, cu ușile închise, în cazul camionului cu muniții, oprit în noaptea de 20 noiembrie, la vama Albița. Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp, a avertizat că în sală rămân doar persoanele care au acces la secretul de stat. „Pentru informațiile care vor prejudicia ancheta, vă asumați consecințele”, a menționat Carp.
13:40
(video) Va petrece sărbătorile după gratii și în așteptare: Constantin Țuțu își va afla sentința în 2026. Ce declarații a făcut înainte de ședința de judecată # UNIMEDIA
Fostul deputat Constantin Țuțu își va afla sentința în ianuarie 2026. Acesta a declarat la ședința de astăzi, 26 noiembrie, că „nu a încălcat nimic”.
Acum 6 ore
13:20
Renato Usatîi a propus ca audierile în Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, pe cazul camionului cu arme depistat la frontiera cu România, să fie, pe cât posibil, publice # UNIMEDIA
Vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Renato Usatîi, a propus ca audierile privind cazul camionului cu arme și muniții depistat la frontiera cu România să fie desfășurate, pe cât posibil, în regim public, astfel încât informațiile prezentate să nu prejudicieze ancheta aflată în derulare.
13:10
Audierile pe scandalul cu contrabanda de armament, sub grif secret. Carp: Dacă cineva va dezvălui ceva ce va prejudicia ancheta, să vă asumați consecințele # UNIMEDIA
Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică desfășoară audieri, cu ușile închise, în cazul camionului cu muniții, oprit în noaptea de 20 noiembrie, la vama Albița. Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp, a avertizat că în sală rămân doar persoanele care au acces la secretul de stat. „Pentru informațiile care vor prejudicia ancheta, vă asumați consecințele”, a menționat Carp.
13:00
S-a trezit în flăcări: Un bpărbat din Ceadîr-Lunga a scăpat cu viață, după ce salateau pe care dormea i-a luat foc # UNIMEDIA
Un incendiu izbucnit în seara zilei de 25 noiembrie 2025, într-o locuință din satul Tomai, raionul Ceadîr-Lunga, a mobilizat două echipaje de pompieri, după ce în interiorul casei a fost observat fum dens. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 21:54,
12:50
„S-a trezit” în flăcări, după ce ar fi fumat în casă: Un bărbat din Ceadîr-Lunga a reușit să scape din incendiul, care i-a cuprins casa, în plină noapte # UNIMEDIA
Un incendiu izbucnit în seara zilei de 25 noiembrie 2025, într-o locuință din satul Tomai, raionul Ceadîr-Lunga, a mobilizat două echipaje de pompieri, după ce în interiorul casei a fost observat fum dens. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 21:54,
12:50
Flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 s-a aprins astăzi în Grecia: „Să tacă armele, să înceapă competiția!” # UNIMEDIA
Flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice de iarnă Milano–Cortina 2026 a fost aprinsă astăzi în Archaia Olympia, locul sacru al Jocurilor Antice. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ceremonia nu a avut loc în aer liber, ci în interiorul Muzeului Olimpic, scrie presa română.
12:40
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a afișat noile prețuri la carburanți pentru mâine, 27 noiembrie. Astfel, benzina va fi mai ieftină mâine cu 5 bani, iar prețul motorinei scade cu 13 bani.
12:30
Zile numărate ca să depui cererea pentru „ajutor la contor”: Vezi care este data limită pentru a solicita compensație # UNIMEDIA
Au mai rămas doar 3 zile în care moldovenii care doresc „ajutor la contor” se pot înregistra pe site-ul compensatii.gov.md, pentru a solicita compensații.
12:20
(video) Ședința Guvernului, după o pauză de 2 săptămâni: Demisii cu duiumul, în debutul întrunirii și proiecte votate „pe rapid” # UNIMEDIA
Guvernul se întrunește astăzi, 26 noiembrie, într-o nouă ședință, după o pauză de două săptămâni. Pe ordinea de zi figurează 22 de subiecte.
12:20
(video) Alexandru Tănase, despre dosarul Plahotniuc: Guvernarea nu se poate ocupa de răzbunare, în caz contrar se transformă într-un regim putinist # UNIMEDIA
Alexandru Tănase, fost ministru al Justiției și fost președinte al Curții Constituționale, atenționează autoritățile să nu recurgă la răzbunări în cazul dosarului Plahotniuc, în caz contrar vor compromite și mai mult justiția. Fostul demnitar susține că această cauză trebuie examinată în strictă conformitate cu principiile unui stat de drept, nu ale „legii junglei”, în caz contrar, abordarea se transformă în una „putinistă”.
12:20
(video) Noi percheziţii la o grupare infracțională din România: Şapte români şi moldoveni, suspectaţi că falsificau acte de identitate şi permise de conducere # UNIMEDIA
Procurorii DIICOT Pitești, împreună cu polițiști ai BCCO Pitești, au pus în aplicare, miercuri, 26 noiembrie, un mandat de percheziție domiciliară și mai multe mandate de aducere, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic și fals privind identitatea, scrie adevarul.ro.
12:00
Copilașul de 3 ani peste care a trecut o șoferiță cu mașina, la Comrat, intrând pe trotuar, a fost externat: Ce spun medicii # UNIMEDIA
Copilul de trei ani, transportat cu AVIASAN-ul la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, după ce a fost călcat de o mașină la Cormat, a fost externat. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu.
12:00
Maria Zaharova acuză Europa că vrea „să saboteze” negocierile de pace: „Scrâșnesc din dinți” # UNIMEDIA
Mass-media și politicienii europeni vor să saboteze soluționarea conflictului din Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusie, Maria Zaharova, scrie digi24.ro.
11:40
(video) Viorel Garaz, ex-adjunctul lui Dumitru Alaiba, pleacă de la Ministerul Economiei: Cererea de demisie, aprobată de Guvern # UNIMEDIA
Viorel Garaz, fostul adjunct al ex-ministrului Dumitru Alaiba, a fost eliberat din funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), după ce Guvernul a aprobat cererea sa de demisie.
Acum 8 ore
11:30
(video) Demisie cu preaviz: Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, nu și-a găsit loc în echipa noului ministru # UNIMEDIA
Ion Bulmaga pleacă din fruntea Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), după ce actualul ministru i-ar fi transmis că nu îl vede în noua sa echipă. Cererea de demisie a acestuia, a fost aprobată de Guvern și intră în vigoare astăzi, 26 noiembrie 2025.
11:30
(video) Ministra de Interne: Camionul cu armament aparține unei companii care a mai avut traversări ale frontierei. Se investighează toate scenariile, inclusiv cel de a discredita RM # UNIMEDIA
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a oferit detalii despre armamentul depistat la Leușeni - Albița. „Se investighează toate scenariile posibile, inclusiv perspectiva de a discredita Republica Moldova”, a spus șefa MAI.
11:20
Pregătiri de sărbători la Casa Albă: Trump a graţiat doi curcani, iar Melania va împodobi bradul cu sute de copii # UNIMEDIA
Sărbătorile se apropie cu paşi repezi, iar Casa Albă a început deja pregătirile. Donald Trump a graţiat doi curcani care au fost aleşi prin vot de americani ca parte a tradiţiei de Ziua Recunoştinţei. În tot acest timp, Prima Doamnă a primit uriaşul brad de Crăciun pe care îl va împodobi cu sute de copii din toate colţurile ţării, scrie observatornews.ro.
11:10
(video) Schimbări la ANTA: Ivan Bocancea a demisionat din funcția de director adjunct al Agenției # UNIMEDIA
Ivan Bocancea a fost eliberat din funcția de director adjunct al Agenției Naționale Transport Auto(ANTA), în baza cererii de demisie.
10:50
Ex-ministrul Valeriu Pleșca, percheziționat într-un dosar de finanțare ilegală, nu a fost reținut din motive de sănătate. Cernăuțeanu: Trebuie să avem în vedere factorul uman # UNIMEDIA
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a spus că fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleșca, vizat în perchezițiile de marți dimineață într-un dosar pentru finanțare ilegală și interes coruptibil în procesul electoral, nu a fost reținut din considerente legate de starea sa sănătate, potrivit tvrmoldova.md.
10:40
(video) Ultima oră! Cererea de demisie a lui Ion Bulmaga de la șefia Inspectoratului pentru Protecția Mediului, aprobată de Guvern # UNIMEDIA
Ion Bulmaga pleacă din fruntea Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), după ce actualul ministru i-ar fi transmis că nu îl vede în noua sa echipă. Cererea de demisie a acestuia, a fost aprobată de Guvern și intră în vigoare astăzi, 26 noiembrie 2025.
10:20
(live/update) Guvernul, într-o nouă ședință, după o pauză de 2 săptămâni: Demisii cu duiumul, în debutul întrunirii # UNIMEDIA
Guvernul se întrunește astăzi, 26 noiembrie, într-o nouă ședință, după o pauză de două săptămâni. Pe ordinea de zi figurează 22 de subiecte.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.