UE a plătit Rusiei cu 124 de miliarde de euro mai mult decât a ajutat Ucraina, admite ministrul de externe al Suediei

Liber TV, 20 noiembrie 2025 22:40

Uniunea Europeană a virat Rusiei, de la începutul invaziei asupra Ucrainei, cu 124 de miliarde de euro mai mult decât a oferit sprijin Kievului. Declarația aparține ministrului suedez de externe, Maria Malmer Stenergard, și a fost făcută pe 20 noiembrie, la Bruxelles, în marja reuniunii Consiliului UE, relatează European Pravda.Potrivit oficialului suedez, începând cu 24 februarie 2022, Uniunea Europeană a acordat Ucrainei un ajutor total de 187 de miliarde de euro. În același timp însă, statele membre au continuat să importe masiv resurse energetice și alte bunuri din Rusia, achitând Kremlinului 311 miliarde de euro, dintre care 201 miliarde doar pentru petrol și gaze.„Aceasta înseamnă că sprijinul nostru pentru Ucraina este negativ – un minus de 124 de miliarde de euro. Este o rușine”, a declarat Stenergard, prezentând și un grafic care arată disproporția dintre ajutorul acordat Kievului și plățile efectuate către Moscova.Ea a subliniat că nu pot exista „negocieri de pace rezonabile” între Ucraina și Rusia până când UE nu va intensifica presiunea asupra Moscovei, inclusiv prin utilizarea activelor rusești înghețate pentru sprijinirea Kievului.Chiar dacă după declanșarea invaziei UE a redus treptat achizițiile de petrol și gaze din Rusia, blocul comunitar nu a renunțat complet la acestea. Mai multe analize independente au atras atenția că, pe durata războiului, banii europeni pentru resursele rusești depășesc ajutorul oferit Ucrainei. Un raport al CREA (Center for Research on Energy and Clean Air) din februarie 2025 arată că, în 2024, UE a cumpărat petrol și gaze rusești în valoare de 21,9 miliarde de euro, cu o șesime mai mult decât cei 18,7 miliarde oferiți Ucrainei în același an. Un alt raport, realizat de Greenpeace în septembrie 2025, indică faptul că Franța, Belgia, Spania și Țările de Jos au plătit, în trei ani de război, 34 de miliarde de euro pentru gaz natural lichefiat rusesc, în timp ce ajutorul lor cumulat pentru Ucraina a fost de 21,2 miliarde.În decembrie 2025, Uniunea Europeană trebuie să decidă mecanismul de finanțare suplimentară pentru Ucraina. Conform estimărilor Comisiei Europene, Kievul va avea nevoie în 2026 de peste 71 de miliarde de euro finanțare externă, dintre care 51 de miliarde doar pentru necesități militare.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum o oră
17:10
Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins, în ședința din 21 noiembrie, candidaturile înaintate de primarul general Ion Ceban pentru funcțiile de viceprimari ai Capitalei. Olesea Pșenițchi și Victor Pruteanu au obținut doar 17 voturi, față de cele 26 necesare pentru a fi validați.Consilierii PAS au votat împotriva celor două numiri, iar fracțiunea PSRM s-a abținut, blocând astfel aprobarea propunerilor făcute de edil.Ambele candidaturi provin din rândul Mișcării Naționale Alternative (MAN), formațiunea condusă de Ion Ceban. Olesea Pșenițchi este șefa Direcției generale Finanțe a Primăriei Chișinău. Victor Pruteanu este consilier în cabinetul primarului.Ion Ceban a justificat propunerile prin experiența și implicarea celor doi în administrarea orașului.Legislația în vigoare prevede că, dacă un proiect privind numirea unui viceprimar este retras de pe ordinea de zi în două ședințe consecutive ori nu întrunește numărul necesar de voturi de două ori la rând, primarul poate numi viceprimarii prin dispoziție, fără votul consiliului. Dispoziția trebuie doar adusă la cunoștința CMC.Ion Ceban a declarat după ședință că înlocuirea viceprimarilor este necesară, având în vedere că Angela Cutasevici și Olga Ursu vor părăsi Primăria după ce au obținut mandate de deputate în Parlament din partea Partidului MAN.„Mulțumesc tuturor colegilor care în toți acești ani am făcut față multiplelor crize și am reușit să dezvoltăm Chișinăul”, a transmis primarul.
Acum 2 ore
16:50
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis un nou mesaj video către cetățeni, avertizând că Ucraina trece printr-una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă. Liderul de la Kiev a vorbit deschis despre presiunea „fără precedent” asupra țării și despre riscurile majore cu care s-ar putea confrunta în următoarele luni.„Acum presiunea asupra Ucrainei este una dintre cele mai grele. Țara poate ajunge în fața unei alegeri extrem de complicate: fie pierderea demnității, fie riscul de a pierde un partener-cheie. Fie acceptarea celor 28 de puncte dificile, fie o iarnă extrem de dură, cea mai grea, cu riscuri majite pentru viitor. Viața fără libertate, demnitate și justiție, crezând în cel care a atacat deja de două ori”, a declarat Zelenski.El a subliniat însă că răspunsul său rămâne neschimbat încă din momentul inaugurării sale ca președinte, când a promis „prin toate acțiunile să apere suveranitatea și independența Ucrainei, drepturile și libertățile cetățenilor și să respecte Constituția și legile țării”.Potrivit jurnalistului Axios Barak Ravid, Zelenski ar urma să poarte astăzi, 21 noiembrie, discuții cu vicepreședintele SUA, J.D. Vance. Subiectul principal al negocierilor ar fi planul de pace propus de Washington, aflat în centrul unor dezbateri intense atât în Ucraina, cât și în rândul partenerilor occidentali.„Se așteaptă ca președintele Ucrainei să discute vineri cu vicepreședintele american J.D. Vance propunerea de plan de pace a SUA”, a transmis Ravid, citând două surse informate despre aceste pregătiri.
Acum 4 ore
15:30
Apar noi detalii în dosarul exploziv privind camionul plin cu armament descoperit la Vama Albița, la intrarea în România. Serviciul Vamal anunță că a fost reținută și a treia persoană în schema de contrabandă cu arme, muniții și dispozitive militare, iar ancheta se extinde.Potrivit instituției, cei trei reținuți până acum sunt din Chișinău și aveau roluri cheie în organizarea transportului ilegal:• conducătorul întreprinderii care a comandat transportarea mărfii – reținut recent;• directorul companiei de transport;• brokerul implicat în procesarea actelor.Între timp, șoferul camionului, cetățean al Republicii Moldova, rămâne în custodia autorităților române. Aceștia au confiscat și întreaga încărcătură: 18 rachete antitanc portabile, 8 lansatoare de grenade antitanc, un sistem portabil antiaerian și piese ale unei drone — toate mascate cu acte false care indicau „deșeuri metalice”.În seara zilei de 20 noiembrie, oamenii legii au efectuat percheziții în Capitală. Rezultatul: armamentul a fost încărcat în camion chiar în municipiul Chișinău, confirmă Serviciul Vamal. Această descoperire ridică și mai multe semne de întrebare privind cine a facilitat accesul unei asemenea încărcături pe teritoriul Republicii Moldova.Acțiunile au loc în timp ce în România DIICOT acuză șoferul de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată, susținând că rețeaua ar fi furnizat armament către Israel. La Chișinău, PCCOCS gestionează dosarul pentru contrabandă cu arme și muniții, iar un grup mixt format din Serviciul Vamal, INI, IGPF și procurori continuă investigațiile.În paralel, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit despre posibile legături cu tentative de destabilizare și „război hibrid”. Totuși, cazul scoate în evidență și suspiciuni serioase de corupție în structurile de control, având în vedere modul sofisticat în care armamentul a fost disimulat și trecut prin scaner.Urmărirea penală este în desfășurare, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția nevinovăției. Autoritățile anunță că vor reveni cu informații suplimentare.
Acum 6 ore
13:50
Noi reacții apar în cazul camionului încărcat cu armament, depistat la Vama Albița în noaptea de 20 noiembrie. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că incidentul ar putea avea legătură cu tentative de destabilizare post-electorală, invocând din nou scenariul „războiului hibrid”. „Ceea ce cunoaștem noi este ceea ce a comunicat Procuratura, Serviciul Vamal – la sesizarea vameșului din Republica Moldova a fost trecut acest camion prin scaner. Știu că sunt reținute două persoane pentru 72 de ore și așteptăm mai multe detalii. (…) Nu e exclus să fie legat de acele tentative de destabilizare post-electorală, cunoașteți despre taberele de antrenament din afară cu implicarea persoanelor din Republica Moldova”, a declarat Igor Grosu, îndemnând instituțiile statului să finalizeze ancheta și să prezinte „informații veridice”. Declarația survine după ce autoritățile române au prezentat detalii ample despre captură: • 18 rachete antitanc portabile, • 8 lansatoare de grenade antitanc, • un sistem portabil de apărare antiaeriană, • piese ale unei drone. Potrivit Poliției Române, transportul a fost disimulat cu acte false care indicau „deșeuri metalice”, iar armele erau ambalate în folii metalice, materiale textile și depozitate în cutii de lemn – o metodă folosită pentru a evita detectarea la scanerele vamale. Ancheta penală este coordonată pe două fronturi. În Republica Moldova, PCCOCS a deschis dosar pentru contrabandă cu arme și muniții, iar în România DIICOT îl acuză pe un bărbat de 37 de ani, cetățean moldovean, de constituirea unui grup infracțional, contrabandă calificată și folosirea de acte nereale. Anchetatorii români susțin că suspectul ar face parte dintr-o rețea transfrontalieră care livra armament către Israel. Pe teritoriul Republicii Moldova, Serviciul Vamal, INI și Poliția de Frontieră acționează într-un grup mixt de urmărire penală, coordonat de procurorii PCCOCS. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar mai multe probe au fost ridicate.
12:40
Noi informații oficiale apar în cazul camionului plin cu armament descoperit la Vama Albița. Poliția Română a anunțat astăzi, 21 noiembrie, că un bărbat de 37 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală. Potrivit anchetatorilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași și procurorilor DIICOT, bărbatul ar fi făcut parte dintr-o rețea transfrontalieră specializată în contrabandă cu arme și muniții, destinate Israelului. În urma controlului efectuat ieri, 20 noiembrie, la intrarea în România prin PTF Albița, polițiștii au descoperit în ansamblul rutier condus de suspect:  • 18 rachete antitanc portabile,  • 8 lansatoare de grenade antitanc,  • un sistem portabil de apărare antiaeriană,  • piese ale unei drone.https://www.youtube.com/shorts/1qpTEaKxFpA Potrivit comunicatului Poliției Române, pentru a evita depistarea încărcăturii, în documentele de însoțire ar fi fost menționat în mod fals că transportul conține deșeuri metalice. Mai mult, armele erau ambalate în folii metalice, materiale textile și depozitate în cutii de lemn — o metodă folosită frecvent pentru a masca componentele în fața scannerelor vamale. Autoritățile române urmează să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Iași cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a persoanei reținute. Poliția Română subliniază că, pe tot parcursul procesului penal, persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate garanțiile procedurale prevăzute de legislația în vigoare.
12:30
Deputatul PAS Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărăre și ordine publică, susține că armamentul descoperit la Vama Albița în noaptea de miercuri spre joi ar fi de origine rusească și din perioada sovietică. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, unde Carp a respins informațiile vehiculate anterior despre o posibilă proveniență europeană a munițiilor. Totuși, un detaliu major contrazice cel puțin parțial această versiune: din imaginile exclusive publicate ieri de Ziarul de Gardă se observă clar că pe unele arme este indicat anul de producție 2021, fapt care ridică întrebări suplimentare despre compoziția încărcăturii și traseul real al echipamentului militar. Lilian Carp a precizat că vehiculul reținut la Albița nu ar fi intrat pe teritoriul Republicii Moldova din Ucraina, iar cele două persoane aflate în camion ar coopera foarte puțin cu anchetatorii. „Toate scanerele sunt pe teritoriul României. Scanarea a fost solicitată de un vameș din Republica Moldova. Pentru că încărcătura a fost depistată pe teritoriul României, DIICOT este instituția care a deschis ancheta”, a explicat deputatul. Între timp, Serviciul Vamal, PCCOCS și Poliția din Republica Moldova au format un grup comun de investigație. Carp a insistat că armele ar fi „de tip rusesc, din anii ’70”, enumerând sisteme precum „Fagot”, „Igla” sau rachete antiaeriene portabile produse în Federația Rusă. Însă imaginile publicate de Ziarul de Gardă cu încărcătura exactă ridicată de autoritățile române arată anumite piese de armament marcate cu 2021 — un detaliu care sugerează fie o combinație de muniții din epoci diferite, fie o posibilă confuzie în clasificarea oficială a lotului. Subiectul va fi discutat miercuri, 26 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, unde instituțiile statului urmează să prezinte primele concluzii și să clarifice contradicțiile apărute în spațiul public.
12:10
Tensiunile în jurul proiectului de „plan de pace” propus Ucrainei cresc, după ce publicația The Wall Street Journal a relatat că Kievul ar fi cerut eliminarea unui punct care prevedea un audit postbelic al întregii asistențe internaționale primite de Ucraina. Potrivit unui oficial american citat de publicație, autoritățile ucrainene ar fi solicitat reformularea în sensul acordării unei „amnistii totale tuturor părților pentru acțiunile din timpul războiului”, pentru a evita eventuale acuzații sau anchete anticorupție împotriva membrilor guvernului de la Kiev. Punctul 26, contestat de Ucraina, apare în versiunea documentului publicată de deputatul ucrainean Oleksii Goncearenko, care susține că planul ar fi fost elaborat de reprezentanți ai SUA și ai Rusiei, fără participarea Uniunii Europene și a Ucrainei. În paralel, Financial Times scrie că fostul președinte american Donald Trump ar fi transmis Kievului că așteaptă aprobarea planului de pace în decurs de o săptămână. După semnătura președintelui Volodimir Zelenski, documentul ar urma să fie trimis Moscovei, iar Washingtonul speră ca negocierile de pace să înceapă deja la începutul lunii decembrie. Totuși, administrația prezidențială de la Kiev consideră termenul imposibil de respectat, deoarece planul conține prevederi considerate „inacceptabile” pentru Ucraina. Cristina Haiovișîn, adjuncta reprezentantului permanent al Ucrainei la ONU, a declarat că Ucraina nu va accepta nicio restricție privind dreptul său la autoapărare sau la dimensiunea forțelor armate. Ea a subliniat că orice încercare de a impune limitări asupra suveranității, inclusiv asupra dreptului de a alege alianțe internaționale, este inacceptabilă.
Acum 8 ore
11:50
Partidul Liberal Democrat din Moldova solicită, din nou, convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate, după reținerea în Vama Albița a unui camion încărcat cu armament și muniție de război, având acte valide emise de autoritățile vamale din Republica Moldova. Formațiunea avertizează că incidentul nu poate fi tratat ca un simplu caz de contrabandă, ci ca un posibil semnal al unor vulnerabilități de securitate profunde. Potrivit PLDM, natura încărcăturii și apropierea geografică de zona de război obligă statul să investigheze cazul în ansamblul său, inclusiv posibilitatea existenței unor elemente de corupție instituțională, infiltrări ale crimei organizate în autoritățile vamale și de frontieră sau chiar operațiuni clandestine desfășurate în interesul unor actori externi. Formațiunea consideră îngrijorătoare și declarațiile unor instituții ale statului, potrivit cărora camionul nu ar fi intrat pe teritoriul Republicii Moldova — afirmații ce alimentează suspiciuni privind existența unei rețele logistice sofisticate, cu capacitatea de a evita controlul oficial. PLDM atrage atenția că astfel de rețele ar putea folosi infrastructura Republicii Moldova pentru transport, transfer sau camuflare de armament, cu sprijinul unor angajați corupți sau prin metode specifice structurilor profesioniste de spionaj. În acest context, partidul cere o investigație completă a acțiunilor SIS, Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră și altor instituții relevante, precum și evaluarea riscului ca infrastructura rutieră, feroviară, portuară sau aeroportuară să fie exploatată în scopuri ilegale. Totodată, PLDM solicită implicarea structurilor de informații militare ale Armatei Naționale pentru a stabili dacă Republica Moldova este folosită doar ca rută de tranzit sau, într-un scenariu mult mai grav, ca punct de depozitare ori pregătire a unor operațiuni cu caracter militar sau geopolitic. „Republica Moldova nu își poate permite să devină un coridor pentru traficul ilegal de armament”, avertizează formațiunea, subliniind că astfel de breșe ar afecta securitatea națională, stabilitatea internă și prestigiul internațional al țării. PLDM cere ferm convocarea de urgență a CSS, transparență instituțională, responsabilitate politică și o mobilizare totală a structurilor statului pentru protejarea securității Republicii Moldova.
11:00
Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din cadrul posturilor de inspecție la frontieră, au reținut 5000 kg de bomboane cu conținut de dioxid de titan – aditiv alimentar interzis în Republica Moldova. Importatorul intenționa să comercializeze lotul în mai multe unități de comerț din țară, însă din cauza conținutului de dioxid de titan, lotul de bomboane urmează a fi supus procedurii de nimicire sau returului către producător. Dioxidul de titan, cunoscut și sub numele de colorantul E171, un pigment folosit pentru obținerea culorii albe într-o gamă largă de produse de cofetărie, prăjituri, deserturi, înghețată, biscuiți, batoane de ciocolată, produse de panificație și de patiserie sau suplimente alimentare, a fost declarat periculos pentru consum și interzis începând cu anul 2022 de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) în prepararea produselor alimentare, în baza unui aviz științific.
10:30
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți astăzi, pe stil vechi, de creștinii ortodocși. Aceasta este ultima mare sărbătoare a sfinților înainte de Postul Nașterii Domnului. Arhanghelul Mihail este considerat luptătorul luminii, precum și conducătorul oștilor cerești, care triumfă asupra forțelor răului. În popor se spune că el poartă cheile Raiului. Totodată, în tradiția creștină, Arhanghelul Gavriil are misiunea de a vesti tainele dumnezeiești. Anume el a fost trimis la Fecioara Maria să-i aducă vestea despre nașterea lui Iisus.Arhanghelii Mihail și Gavriil fac parte din ceata îngerilor care sunt apropiați și slujitori oamenilor. În această zi, peste 100 de mii de moldoveni își marchează onomastica.De asemenea, în peste 200 de localități este sărbătorit hramul.
Acum 24 ore
23:10
La scurt timp după anunțul Președinției Ucrainei privind primirea oficială a proiectului unui plan de pace din partea Statelor Unite, deputatul ucrainean Oleksii Gonciarenko afirmă că a intrat în posesia conținutului documentului. Potrivit acestuia, planul ar conține 28 de puncte care ar redesena arhitectura de securitate a Ucrainei și ar reglementa statutul teritoriilor ocupate.Deocamdată, informațiile nu au fost confirmate oficial de Kiev sau Washington, însă declarațiile lui Gonciarenko au generat un val de dezbateri în spațiul public.1. Statutul UcraineiDeputatul susține că proiectul prevede: neutralitate permanentă, înscrisă în Constituție; interdicția aderării la NATO; limitarea capacităților militare, fără statut nuclear; garanții de securitate din partea SUA, însă cu anumite condiționalități.2. Teritoriile ocupatePotrivit sursei: Crimeea, Donețk și Lugansk ar rămâne de facto sub controlul Rusiei; situația în Herson și Zaporojie ar fi înghețată pe linia actualului front; ar urma să fie instituită o zonă-tampon demilitarizată, aflată în practică sub control rusesc.3. Concesii și avantaje pentru RusiaDocumentul ar include: angajamentul Federației Ruse de a „nu ataca” din nou Ucraina, cu garanții juridice; posibilitatea revenirii treptate în formatul G8; relaxarea pe etape a sancțiunilor internaționale.4. Ce ar primi UcrainaConform relatării lui Gonciarenko: un pachet financiar de 200 de miliarde de dolari pentru reconstrucție (inclusiv 100 de miliarde provenite din active rusești înghețate); relansarea Zaporojskaya AES sub supravegherea AIEA, cu partajarea energiei electrice 50/50; investiții occidentale și crearea unui Fond de Dezvoltare pentru Ucraina.5. Măsuri umanitarePlanul ar include: schimb de prizonieri „toți pentru toți”; revenirea copiilor transferați ilegal în Rusia.6. Politica internăGonciarenko susține că proiectul ar cere: organizarea de alegeri în Ucraina la 100 de zile după încheierea acordului; amnistie generală pentru participanții la conflict.7. Mecanism de controlImplementarea prevederilor ar urma să fie supravegheată de un „Consiliu al Păcii”, coordonat de președintele american Donald Trump. În caz de încălcări, ar fi reintroduse sancțiuni. Totodată, planul ar prevedea: încetare imediată a focului; retragerea treptată a trupelor de pe linia frontului.
23:00
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a primit oficial din partea Statelor Unite proiectul unui plan de pace care, potrivit evaluării americane, ar putea „activiza diplomația” în contextul războiului declanșat de Rusia. Informația a fost confirmată de Biroul Președintelui Ucrainei, după întâlnirea de la Kiev dintre Zelenski și ministrul Forțelor Terestre ale SUA, Daniel Driscoll.Potrivit comunicatului, liderul ucrainean intenționează ca în următoarele zile să discute planul cu președintele SUA, Donald Trump, pentru a identifica „principalele puncte necesare pentru pace”.Administrația prezidențială de la Kiev subliniază că Ucraina „din primele secunde ale invaziei ruse a căutat pacea” și este gata să lucreze constructiv cu Washingtonul și partenerii europeni pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului.Zelenski afirmă că Ucraina a susținut încă de la începutul anului propunerile lansate de președintele Trump privind încetarea vărsării de sânge, iar discuțiile care urmează vor avea ca obiectiv identificarea unor soluții acceptabile pentru ambele părți.După întâlnirea cu delegația Pentagonului, Zelenski și oficialii americani au convenit să lucreze împreună la detalierea punctelor planului, astfel încât acesta să ofere „un final demn al războiului”.Daniel Driscoll a transmis aprecierea administrației Trump față de „curajul poporului ucrainean” și a subliniat că Statele Unite rămân un partener puternic al Kievului.Zelenski a evidențiat și importanța implementării programului PURL pentru achiziția de armament american, în special sisteme de apărare antiaeriană, esențiale pentru protejarea orașelor ucrainene.În cadrul discuțiilor, președintele ucrainean a atras atenția asupra intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii critice și a zonelor civile. El a menționat tragedia din Teronopol, unde un atac cu rachete a ucis 27 de persoane, inclusiv trei copii, iar operațiunile de căutare continuă.Zelenski i-a înmânat ministrului american materiale privind componentele străine identificate în racheta rusească Kh-101 care a lovit orașul. Racheta, fabricată anul acesta, conține piese provenite din mai multe țări, între care SUA, Germania, China, Taiwan, Olanda, Japonia, Elveția și Marea Britanie. Kievul insistă asupra necesității intensificării sancțiunilor și a blocării oricăror rute care permit Rusiei să achiziționeze astfel de componente.
22:50
Partidul Democrația Acasă și liderul formațiunii, Vasile Costiuc, solicită demisia imediată a directorului Serviciului de Informații și Securitate, a șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, precum și a șefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, în urma scandalului declanșat de transportul de armament depistat la Vama Albița.Camionul, încărcat cu arme, muniție de război și lansatoare de rachete, a tranzitat Republica Moldova fără ca instituțiile abilitate să detecteze conținutul real al transportului, declarat în acte drept „elemente metalice”. Conform informațiilor prezentate de autoritățile române, marfa avea ca destinație Israel, iar scanarea efectuată la frontieră a evidențiat componente militare serioase.„Faptul că un asemenea transport de risc excepțional a trecut prin sistemul moldovenesc de control fără a fi identificat relevă un eșec de proporții al instituțiilor responsabile cu securitatea statului”, se arată în declarația formațiunii.Democrația Acasă subliniază că incidentul de la Vama Albița se înscrie într-un tablou general îngrijorător, marcat de extinderea rețelelor de droguri pe teritoriul Republicii Moldova, în timp ce instituțiile de ordine „se concentrează pe controale exagerate asupra cetățenilor, în loc să oprească traficul de arme și narcotice”.Partidul înaintează o listă de măsuri urgente:1. Demisia conducerii SISFormațiunea susține că instituția și-a pierdut credibilitatea în fața unui asemenea eșec de securitate.2. Demisia lui Viorel Cernăuțeanu, șeful IGPDemocrația Acasă acuză un management „periculos și ineficient”.3. Demisia lui Ruslan Galușca, șeful Poliției de FrontierăFrontiera „este linia zero a securității”, iar trecerea unui camion cu armament dovedește, potrivit formațiunii, o disfuncționalitate gravă a sistemului.4. Convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate, cu o ordine de zi axată pe: traseul exact al camionului pe teritoriul R. Moldova; vulnerabilitățile de la frontieră și ale sistemelor de scanare; un raport complet privind rețelele de trafic de arme și droguri; riscuri de corupție sau infiltrare criminală în instituțiile statului; elaborarea unui plan de acțiune rapid și verificabil.5. Crearea unei structuri independente de investigațieAceasta ar urma să analizeze potențialele conexiuni dintre grupările criminale și instituțiile statului.6. Informarea imediată a partenerilor internaționaliPartidul cere cooperare deplină cu autoritățile române în investigarea cazului.
22:40
Uniunea Europeană a virat Rusiei, de la începutul invaziei asupra Ucrainei, cu 124 de miliarde de euro mai mult decât a oferit sprijin Kievului. Declarația aparține ministrului suedez de externe, Maria Malmer Stenergard, și a fost făcută pe 20 noiembrie, la Bruxelles, în marja reuniunii Consiliului UE, relatează European Pravda.Potrivit oficialului suedez, începând cu 24 februarie 2022, Uniunea Europeană a acordat Ucrainei un ajutor total de 187 de miliarde de euro. În același timp însă, statele membre au continuat să importe masiv resurse energetice și alte bunuri din Rusia, achitând Kremlinului 311 miliarde de euro, dintre care 201 miliarde doar pentru petrol și gaze.„Aceasta înseamnă că sprijinul nostru pentru Ucraina este negativ – un minus de 124 de miliarde de euro. Este o rușine”, a declarat Stenergard, prezentând și un grafic care arată disproporția dintre ajutorul acordat Kievului și plățile efectuate către Moscova.Ea a subliniat că nu pot exista „negocieri de pace rezonabile” între Ucraina și Rusia până când UE nu va intensifica presiunea asupra Moscovei, inclusiv prin utilizarea activelor rusești înghețate pentru sprijinirea Kievului.Chiar dacă după declanșarea invaziei UE a redus treptat achizițiile de petrol și gaze din Rusia, blocul comunitar nu a renunțat complet la acestea. Mai multe analize independente au atras atenția că, pe durata războiului, banii europeni pentru resursele rusești depășesc ajutorul oferit Ucrainei. Un raport al CREA (Center for Research on Energy and Clean Air) din februarie 2025 arată că, în 2024, UE a cumpărat petrol și gaze rusești în valoare de 21,9 miliarde de euro, cu o șesime mai mult decât cei 18,7 miliarde oferiți Ucrainei în același an. Un alt raport, realizat de Greenpeace în septembrie 2025, indică faptul că Franța, Belgia, Spania și Țările de Jos au plătit, în trei ani de război, 34 de miliarde de euro pentru gaz natural lichefiat rusesc, în timp ce ajutorul lor cumulat pentru Ucraina a fost de 21,2 miliarde.În decembrie 2025, Uniunea Europeană trebuie să decidă mecanismul de finanțare suplimentară pentru Ucraina. Conform estimărilor Comisiei Europene, Kievul va avea nevoie în 2026 de peste 71 de miliarde de euro finanțare externă, dintre care 51 de miliarde doar pentru necesități militare.
19:30
Procurorii PCCOCS au venit cu primele precizări oficiale privind cazul camionului încărcat cu elemente de armament, depistat în noaptea de 20 noiembrie la Vama Albița, la intrarea în România. Potrivit instituției, în Republica Moldova a fost pornită o urmărire penală pentru contrabandă cu arme și muniții, infracțiune prevăzută de articolul 248 alin. (7) din Codul penal.Serviciul Vamal, sub conducerea procurorilor PCCOCS, a declanșat ancheta după ce autoritățile române au descoperit munițiile în camionul unei companii de transport din Republica Moldova. În cadrul dosarului, a fost constituit un grup mixt de urmărire penală, format din ofițeri de investigație ai Serviciului Vamal, Inspectoratului Național de Investigații și ai Poliției de Frontieră.Până acum, două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar anchetatorii au ridicat mai multe mijloace de probă. Acțiunile operative continuă.Potrivit informațiilor preliminare din anchetă, camionul nu ar fi traversat frontiera cu Ucraina, contrar unor speculații apărute inițial în spațiul public.PCCOCS precizează că, din cauza caracterului sensibil al investigației, alte detalii vor fi prezentate la un stadiu mai avansat al cercetărilor. Până atunci, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a declarat că descoperirea armamentului a fost posibilă datorită unui vameș moldovean care a cerut autorităților române să scaneze camionul. Partea moldoveană nu dispune de echipamente de scanare performante în toate punctele vamale, inclusiv la Leușeni.Conform documentelor de transport, destinația finală a încărcăturii ar fi fost Israel.Reacții au venit și din zona politică. Deputatul Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, a declarat într-o conferință de presă că marfa transportată ar fi constituit „un pericol pentru securitatea întregului continent european”. Fără a dezvălui sursa informațiilor, el a cerut audieri urgente în cadrul comisiei.Între timp, anchetele continuă atât în Republica Moldova, cât și în România, unde au fost deschise dosare penale în legătură cu acest caz care a stârnit neliniște la granița estică a UE.
Ieri
16:20
Apar noi detalii în cazul camionului încărcat cu armament, oprit în noaptea de 20 noiembrie la intrarea în România prin Vama Albița. DIICOT Iași a publicat un comunicat în care confirmă că autocamionul aparține unei firme de transport din Republica Moldova, iar în acte figura un destinatar din Israel.Potrivit procurorilor, pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași a fost deschis un dosar penal în care se fac cercetări in rem pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată. Ancheta este desfășurată împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Iași.Autoritățile române subliniază că investigațiile se află într-o fază incipientă și nu vizează deocamdată nicio persoană, fiind necesară strângerea probelor pentru a clarifica traseul, proveniența și destinația exactă a încărcăturii.La scurt timp după publicarea comunicatului, Renato Usatîi a venit cu o reacție, susținând că în camionul moldovenesc reținut la Albița ar fi fost descoperite sisteme antiaeriene FIM-92 Stinger, informație care, dacă se confirmă, ar ridica miza și complexitatea anchetei la un nivel fără precedent.Autoritățile din România și Republica Moldova nu au comentat deocamdată afirmațiile lui Usatîi.
16:00
În camionul din Republica Moldova, reținut de partea românească în punctul vamal Albița, s-au depistat sisteme antiaeriene FIM-92 Stinger, a anunțat vicepreședintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Renato Usatîi.În legătură cu acest incident, liderul fracțiunii parlamentare Partidul Nostru, Renato Usatîi, la ședința de miercuri a Comisiei securitate națională, va solicita audierea instituțiilor responsabile pentru clarificarea acestei situații, care reprezintă amenințare la securitatea națională a Republicii Moldovei, dar și a întregului continent european. „În spațiul public au apărut informații privind un camion din Republica Moldova, oprit la punctul de trecere Albița în timp ce încerca să intre în România, încărcat cu ceea ce ar putea reprezenta armament și muniție, fapt care a generat o stare de alertă la frontieră. Potrivit relatărilor din presă, încărcătura ar fi fost destinată Israelului, însă circumstanțele exacte urmează să fie clarificate de autoritățile competente. E vorba de muniții care nu reprezeintă pericol doar pentru securitatea Republicii Moldova, ci a întregului continent european. Doar o parte din munițiile găsite în camion reprezintă sisteme de tip “sol-aer” FIM -92 “Stinger”. E un tip de armament foarte periculos, un sistem portabil antiaerian, cu o rază de acțiune de până la 4,8 km. Au fost depistate 7 astfel de sisteme. În Republica Moldova așa gen de armament nu există. Dacă era vorba de sisteme de tip RPG, puteam spune că sunt din Transnistria. Dar din informațiile publice se cunoaște că acest sistem portabil, peste 3000 ce uniăți, a fost transmis de Statele Unite ale Americii Ucrainei. La fel, câte sute de astfel de unități au fost transmise Ucrainei de către alte state europene. Dacă aceste „Stingere” au trecut prin Republica Moldova, apare întrebarea câte au rămas la noi în țară?! Acest tip de armament este utilizat împotriva avioanelor, elicopterelor și dronelor’, a declarat Renato Usatîi.Potrivit acestuia, pentru ziua de miercuri președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp a organizat audieri de cine de traficul de droguri în Republica Moldova, “o problemă la fel de gravă pentru țara noastră”. “Eu voi solicita la ședința de miercuri să fie inclusă și audierea autorităților ce ține de acest incident grav”, a subliniat Renato Usatîi. “Așteptăm explicații de la Serviciul de Informații și Securitate, de la Inspectoratul General de Poliție cum astfel de muniții se transportă liber pe teritoriul Republicii Moldova”, a precizat vicepreședintele Comisiei securitate națională.Renato Usatîi a mai spus că se va adresa și colegilor din Comisia securitate națională a Parlamentului din România, care recent au fost în vizită la Chișinău, să organizeze și ei audieri pe cazul dat. În același timp, Renato Usatîi crede că ar trebui solicitată și poziția Comisiei similare din Rada Supremă a Ucrainei, ținând cont că aceste arme ar putea să privină anume din țara vecină. “Cred că este și în interesul Uniunii Europene ca serviciile secrete din trei state – Republica Moldova, România și Ucraina, să stabilească toate persoanele implicate în acest caz, pentru că e vorba de un tip de armament foarte periculos”, a mai spus președintele Partidului Nostru.Renato Usatîi și-a exprimat speranța că la ședința de miercuri a Comisiei securitate națională propunerea sa va fi susținută și de către alți colegi, respectiv să se ia măsuri pe cazul dat.
12:40
Noapte tensionată la frontiera de est a României. Un camion încărcat cu armament a fost oprit la Vama Albița–Leușeni, după ce, în jurul orei 01:30, un cetățean al Republicii Moldova a ajuns la punctul de trecere conducând un camion cu o remorcă de tip container, declarând că transportă „elemente metalice”. În urma scanării, vameșii români au descoperit componente care ar include arme de foc și posibile lansatoare de rachete. Camionul a fost imediat sigilat, iar la fața locului au fost chemate echipe specializate de la Arme și Muniții pentru inventarierea încărcăturii, potrivit Antena 3 CNN. Șoferul ar fi declarat că armamentul urma să fie transportat în Israel. Incidentul a pus în alertă structurile de securitate ale României. Procurorii DIICOT, alături de Poliția de Frontieră și reprezentanți ai serviciilor de informații, s-au deplasat la fața locului pentru a demara o amplă anchetă de securitate națională. „Cercetările abia au început. Deocamdată nu există suficiente date pentru a fi comunicate. În funcţie de competenţa stabilită de procurorul de caz, o să primiţi un punct de vedere”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui. Serviciul Vamal al Republicii Moldova reacționează — după aparițiile în presa română Comunicatul Serviciului Vamal al Republicii Moldova a fost emis abia după ce presa română a relatat incidentul, precizând că suspiciunile inițiale au fost semnalate de un funcționar vamal moldovean, care a informat autoritățile de frontieră din România. Conform procedurilor, scanarea camionului pe sensul de ieșire a fost efectuată de partea română. Ulterior, în Republica Moldova a fost inițiată o cauză penală, iar ancheta este în desfășurare, fiind gestionată de instituțiile responsabile de securitatea națională. Serviciul Vamal menționează că oferă suport deplin organelor de anchetă și menține legătura cu autoritățile române implicate, însă nu poate furniza detalii suplimentare la această etapă pentru a nu afecta investigațiile în curs. Ancheta continuă de ambele părți ale frontierei.
10:30
O tânără a murit, iar alta a ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un grav accident rutier. Tragedia s-a produs noaptea trecută în jurul orei 01:00, pe traseul național G17 Râșcani – M5 – Târnova, în apropierea localității Mihăileni, din raionul Râșcani, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.Astfel, potrivit surselor PulsMedia.MD, în accident a fost implicat un automobil de marca Audi A8, cu plăcuțe de înmatriculare de Polonia, al cărui șofer, un tânăr de 25 de ani, originar din Mihăilenii Vechi, același raion, ar fi condus cu viteză excesivă.El ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat pe carosabil, a intrat pe contrasens și s-a izbit în parapetul de pe acostament, pe care l-a distrus pe o distanță de aproximativ 30 de metri, după care mașina s-a răsturnat.În urma impactului, șoferul a dat bir cu fugiții, lăsându-și pasagerele, două tinere de 23 de ani, originare din localitatea Baraboi, Dondușeni, să zacă între fiarele contorsionate ale automobilului grav avariat.Ambele victime au fost transportate la spital, una la Spitalul din Râșcani, iar alta în stare gravă la Spitalul de urgență Bălți, unde a fost internată în secția de reanimare.Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din nefericire fata a decedat la scurt timp după internare.Celei de-a doua victimă, care s-a ales cu mai multe traumatisme ușoare, i s-a acordat ajutorul medical necesar și se află în afara pericolului.În prezent, oamenii legii întreprind măsuri speciale de investigație pentru a stabili locul aflării șoferului, cu ulterioara reținere acestuia, pe numele său fiind intentat un dosar penal.sursa: PulsMedia.MD
10:10
Cadavrul unei femei a fost găsit zăcând într-o baltă de sânge în locuința sa, în timp ce cadavrul fiicei sale se afla într-o fântână de canalizare. Descoperirea macabră a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 19 noiembrie 2025, în jurul orei 15:07, pe o stradă din orașul Nisporeni, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.Femeia în vârstă de 42 de ani a fost găsită în una dintre odăile casei, cu o plagă tăiată în regiunea gâtului, de către o persoană venită în ospeție, care ulterior a alertat poliția.La fața locului s-a deplasat grupul operativ din cadrul IP Nisporeni, care în timpul documentării la fața locului, într-o fântână de canalizare din curtea casei, au depistat și cadavrul unei tinere de 20 de ani, care s-a dovedit a fi fiica victimei.Aceasta și-ar fi pus capăt zilelor cu un cablu de un fir de curent electric.Preliminar s-ar fi stabilit că între femeie și fiica sa s-ar fi iscat un conflict, în urma căruia ultima și-a atacat mama cu un cuțit, i-ar fi aplicat mai multe lovituri, după care i-ar fi tăiat gâtul.Ulterior aceasta a plecat în curtea casei și și-ar fi pus capăt zilelor.Vecinii celor două victime au declarat pentru PulsMedia.MD că ambele victime se afla la evidența medicului, tânăra de 20 de ani fiind diagnosticată cu epilepsie și se afla la evidența medicului psihiatru.Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
10:00
Astăzi este zi de doliu național în R. Moldova, ziua în care eroul Ilie Ilașcu este înmormântat la Cimitirul Bellu din București. În această zi, Drapelul de Stat al Republicii Moldova va fi în bernă pe întreg teritoriul țării, precum și la misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova din străinătate. La ora 12:00, în întreaga țară va fi păstrat un moment de reculegere în semn de omagiu pentru Ilie Ilașcu. De asemenea, Compania „Teleradio-Moldova” va difuza programe din arhiva sa dedicate vieții și activității lui Ilie Ilașcu.Tot azi, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac” din Chişinău, va avea loc, între orele 10:00 - 13:00, o ceremonie simbolică de rămas-bun.Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului separatist de la Tiraspol în perioada anilor 1992 - 2001, a decedat pe 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani. Sicriul cu trupul său neînsufleţit a fost depus la capela Bisericii Sfânta Sofia de la Bucureşti. Ilie Ilaşcu s-a născut pe 30 iulie 1952 la Taxobeni, raionul Făleşti, potrivit unei biografii prezentate de Radio Moldova.El s-a numărat printre fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională şi a condus, până în 1992, filiala de la Tiraspol a Frontului Popular din Moldova. A participat direct la luptele de pe Nistru, în calitate de comandant al trupelor ale Ministerului Securităţii Naţionale al Republicii Moldova.Pe 2 iunie 1992, Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Tudor Petrov-Popa au fost arestaţi de forţele speciale ruse, un an mai târziu fiind condamnat la moarte de către o instanţă nelegitimă din stânga Nistrului. Ilaşcu, care s-a considerat prizonier de război din cauza modului în care a fost capturat, a stat în închisorile transnistrene din 1992 până în 2001, în condiţii extrem de dificile, detenţia însemnând izolare, presiune psihologică, restricţii arbitrare şi încălcarea sistematică a drepturilor sale.A fost scos din celula sa de patru ori pentru a asculta citirea sentinţei capitale şi tot de patru ori s-a tras în gol asupra sa la perete. CEDO: Tortură și privaţiune ilegală de libertate Pe 5 mai 2001, în urma insistenţei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi Uniunii Europene, Ilaşcu a fost transferat la Chişinău şi predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova şi României. Ceilalţi membri ai grupului au fost eliberaţi treptat: Alexandru Leşco, în iunie 2004, după executarea celor 12 ani de detenţie; Andrei Ivanţoc - la 2 iunie 2007, după 14 ani de închisoare; iar Tudor Petrov-Popa - la 4 iunie 2007, tot după 14 ani de detenţie.În 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat hotărârea în cauza „Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei”, menţionând responsabilitatea Federaţiei Ruse şi a R. Moldova pentru tortură, privaţiune ilegală de libertate şi încălcarea dreptului la corespondenţă. Ilie Ilaşcu a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două legislaturi: 1994 - 1998 şi 1998 - 2000, precum şi senator în România în două mandate: 2000 - 2004 şi 2004 - 2008. Între 2001 şi 2008, a fost membru titular al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea delegaţiei României.La 10 mai 2001, preşedintele României, Ion Iliescu, i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Pe 2 august 2010, membrii „Grupului Ilaşcu” au primit ”Ordinul Republicii” din partea preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. A fost „Cetăţean de onoare” în cel puţin 40 de oraşe din România, inclusiv la Chişinău şi Bucureşti.
Mai mult de 2 zile în urmă
17:20
Alexandr Severin a decis să-și depună mandatul de deputat obținut în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie și să rămână în funcția de primar al orașului Fălești pentru a evita alegerile locale anticipate.  Deoarece Partidul Nostru va fi în opoziție la nivel central, menținerea primarului în funcție este în interesul cetățenilor din orașul Fălești. Anterior, decizii similare au luat și primarii orașelor Drochia și Glodeni, Nina Cereteu și Stela Onuțu.„Vreau să vă spun foarte clar că nu plec nicăieri, ci rămân în funcția de primar al orașului Fălești, funcție pe care mi-am asumat-o cu responsabilitate - să muncesc pentru făleșteni și pentru dezvoltarea localității. Decizia mea este fermă!”, a anunțat  Alexandr Severin într-un mesaj video adresat locuitorilor din oraș.El a spus că prioritatea sa rămâne orașul Fălești – „oamenii care locuiesc aici, familiile noastre, copiii noștri, bătrânii noștri, proiectele începute împreună, planurile de dezvoltare pe termen lung și orice inițiativă care poate aduce tot mai multă bunăstare și stabilitate orașului”.„Aici pot vedea zilnic rezultatele mele și ale echipei. Aici pot contribui direct la ceea ce cu toții ne dorim și ne așteptăm. Permiteți-mă încă o dată să vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și vă asigur că voi munci în continuare cu responsabilitate și respect pentru fiecare locuitor  a orașului Fălești. Mergem înainte împreună și doar împreună putem construi aici, acasă, o viață mai bună. Aici acasă, la Fălești!”, a subliniat Alexandr Severin.Așa cum a declarat anterior președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, este  corect față de oamenii din orașele Drochia, Glodeni și Fălești ca primarii de aici să rămână în funcție, fiindcă sunt primari cu experiență bogată, profesionalism foarte înalt și devotament față de comunitățile lor.De menționat că în ședința sa din 18 noiembrie Comisia Electorală Centrală a luat act de decizia candidaților supleanți de pe lista Partidului Politic „Partidul Nostru”, Alexandr Severin și Rodica Țipovici, de a-și depune mandatele de deputat. Luni, 24 noiembrie, va avea loc ședința Curții Constituționale privind validarea mandatelor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova ale următorilor candidați supleanți de pe lista Partidului Nostru, Nicolae Margarint și Constantin Cuiumju.
17:10
Mama Andreei Cuciuc, tânăra care a murit în noiembrie 2024 în fața unui local din Chișinău, declară că nu are încredere în concluziile experților medico-legali din Republica Moldova și anunță că nu renunță la ideea exhumării pentru efectuarea unor investigații suplimentare peste hotare. Declarațiile au fost făcute în cadrul LIFE MD DOCUMENTARY.Diana Cuciuc afirmă că va trimite inclusiv rochia purtată de Andreea în ziua tragediei la expertiză, pentru a se stabili ce urme se află pe aceasta. „Sunt vizibile chiar cu ochiul liber”, a spus femeia, menționând că pe haine ar exista resturi alimentare, dar și spumă care i-ar fi ieșit fetei din gură în ultimele clipe de viață.Potrivit mamei adolescentei, după ce a vorbit public despre presupusa otrăvire a fiicei sale, organele de drept nu au mai invitat-o la discuții suplimentare. În schimb, spune că mai mulți colegi ai Andreei au fost audiați. „Nu s-a schimbat nimic. Au rămas lucrurile așa, în vânt”, afirmă ea.Familia lui Igor Cuciuc susține în continuare că adolescenta ar fi putut fi otrăvită cu droguri, în timp ce procurorii au clasat dosarul, concluzionând că expertizele nu au depistat nicio substanță toxică și că lipsește faptul infracțiunii.Raportul de expertiză, prezentat în cadrul aceluiași documentar, arată că decesul a survenit în urma unei insuficiențe cardiace acute provocate de un infarct miocardic, pe fondul unor malformații congenitale ale inimii. Experții au stabilit că moartea a fost una fără violență, nu au fost identificate leziuni corporale, iar testele toxicologice nu au detectat droguri, alcoolul fiind prezent în concentrație de 0,40 g/l.Totuși, raportul medico-legal precizează că anumite droguri sintetice nu au putut fi depistate din cauza lipsei substanțelor de referință necesare pentru identificare.Avocatul Victor Coda explică faptul că expertizele în materie de stupefiante se bazează pe comparație: „Pentru a depista un drog, este necesară substanța de referință. Este posibil ca organul de urmărire penală să nu fi examinat în profunzime versiunea unui deces rezultat din consum de substanțe narcotice.”Documentul arată că oamenii legii au adresat medicilor legiști doar șapte întrebări: una privind cauza morții, cinci despre eventuale urme de leziuni și doar o singură întrebare referitoare la consumul de alcool, stupefiante sau substanțe psihotrope. Alte aspecte nu au fost investigate.Între timp, tensiunile dintre familia Cuciuc și cea a dirijorului Nicolae Botgros continuă. Diana Cuciuc a primit o cerere prealabilă, după ce familia Botgros a acuzat-o că l-ar fi defăimat pe Cristian, nepotul dirijorului, în postările sale de pe rețelele sociale.Mama Andreei insistă însă că va continua demersurile până când va obține răspunsuri complete: „Vreau ca justiția să fie dreaptă și transparentă. Vom merge la exhumare și vom duce toate probele la expertiză.”
15:40
Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia a fost pronunțată marți, 19 noiembrie, de magistrații Judecătoriei Buiucani, care au aprobat solicitarea procurorilor.„Se prelungește măsura preventivă, arestarea preventivă pe un termen de 30 zile, cu calcularea termenului din 24 noiembrie 2025, ora 09:26, până la 24 decembrie 2025, ora 09:26”, a declarat judecătorul în ședința de astăzi.Plahotniuc a fost extrădat la Chișinău pe 25 septembrie, din Grecia, iar ulterior a fost plasat într-o celulă separată în Penitenciarul nr. 13.Fostul lider democrat este vizat în mai multe cauze penale, inclusiv cele ce vizează Frauda Bancară, Metalferos, achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte, dar și dosarul „Sacoșa”, în care este bănuit de coruperea fostului președinte Igor Dodon.Potrivit procurorilor, Plahotniuc nu se prezintă la ședințe, invocând că nu a reușit să studieze materialele dosarului. Avocatul său, Lucian Rogac, a declarat că acesta „o să vină la o anumită etapă în fața instanței pentru a se disculpa”.Procesul este examinat în regim alert, fiind programate câte trei-patru ședințe pe săptămână. Apărarea susține însă că ritmul accelerat ar reflecta „influența politicului”, aspect pe care, afirmă Rogac, îl resimte și clientul său.
14:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că joi, ziua înmormântării lui Ilie Ilașcu la Cimitirul Bellu din București, va fi declarată zi de doliu național în memoria eroului național. „Ilie Ilașcu a fost un om față-n față cu un stat agresor, care totuși a rezistat. Nu doar a rezistat – ci a rămas liber, cu lupta curată și vorbele demne”, a scris șefa statului. În semn de omagiu, cei care doresc să își ia simbolic rămas-bun pot merge la Palatul Național între orele 10:00 și 13:00. Ilie Ilașcu va rămâne un simbol al rezistenței și luptei pentru integritate. În cei 9 ani de detenție ilegală, a fost torturat, amenințat și supus execuțiilor simulate cu gloanțe oarbe, dar nu și-a trădat țara. Sandu subliniază că sacrificiile lui trebuie să fie o lecție de patriotism pentru generațiile tinere și un îndemn de a păstra credința în puterea poporului de a-și construi propriul destin. 
13:10
Ministerul Afacerilor Externe a reacționat după incidentul din noaptea de 19 noiembrie, când o dronă a pătruns ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova, venind din direcția localității Lesnaia (Ucraina) spre Săiți, în raionul Căușeni. Potrivit instituției, astfel de acțiuni reprezintă o încălcare gravă a suveranității naționale și pun în pericol securitatea populației și stabilitatea din regiune. MAE anunță că mâine îl va convoca pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău pentru a-i comunica protestul oficial și ferm al autorităților moldovenești în legătură cu acest incident. Instituția subliniază că astfel de episoade nu pot fi tolerate și reiterează apelul către Federația Rusă de a evita orice acțiuni care amenință securitatea Republicii Moldova, solicitând respectarea strictă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre. Ministerul subliniază că monitorizează situația și va continua să informeze opinia publică pe măsura apariției unor date noi.
13:00
Biroul Național de Statistică anunță că în luna octombrie 2025 prețurile producătorilor din industrie au scăzut ușor față de luna septembrie, cu 0,5%. Totuși, chiar dacă luna trecută a fost o mică ieftinire, per total, din ianuarie și până acum, prețurile sunt cu 6,2% mai mari, iar comparativ cu octombrie 2024 – cu 6,4% mai ridicate. Cum au evoluat prețurile pe sectoare Industria extractivă – Față de septembrie: prețurile au scăzut cu 0,5% – Față de decembrie 2024: +6,5% – Față de octombrie 2024: +7,3%  Industria prelucrătoare – Față de septembrie: -0,6% – Față de decembrie 2024: +3,5% – Față de octombrie 2024: +3,8% Sectorul energetic – Față de septembrie: fără schimbări – Față de decembrie 2024: +35,1% – Față de octombrie 2024: +31,2% Creșterile mari din sectorul energetic continuă să fie principalul factor care trage în sus prețurile din industrie. Evoluția prețurilor pe tipuri de produse industriale Comparativ cu septembrie 2025:  • Bunuri de uz curent: +0,4%  • Bunuri intermediare (fără energie): +0,2%  • Bunuri de capital: –6,9%  • Bunuri de folosință îndelungată: fără schimbări  • Activități și bunuri legate de energie: fără schimbări De la începutul anului (decembrie 2024 – octombrie 2025):  • Activități și bunuri legate de energie: +34,7%  • Bunuri de capital: +9,3%  • Bunuri de uz curent: +3,0%  • Bunuri intermediare (fără energie): +2,5%  • Bunuri de folosință îndelungată: +1,5%
11:30
Ministerul Apărării a confirmat oficial că o dronă a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 19 noiembrie, însă informația a fost obținută abia după schimbul de date cu partenerii din Ucraina și România. Instituția precizează că aparatul de zbor nu a fost detectat de sistemele naționale de monitorizare.Potrivit Ministerului, drona a survolat teritoriul Republicii Moldova în intervalul 03:22–03:35, venind din direcția localității Lesnaia (Ucraina) și intrând pe teritoriul țării pe la Săiți, raionul Ștefan Vodă, la o altitudine de aproximativ 100 de metri.Autoritățile explică faptul că aparatul nu a putut fi identificat de structurile moldovenești de supraveghere aeriană din cauza zborului la altitudine foarte joasă.Această reacție vine după ce Poliția de Frontieră a raportat detectarea sunetului unei drone în apropierea frontierei, iar partea ucraineană a confirmat la rândul ei observarea aparatului de zbor, fără încărcătură explozivă. Ministerul Apărării nu confirmase inițial survolul.
11:00
Deputați ai guvernării PAS apreciază faptul că dosarul în care este vizat Vlad Plahotniuc „se mișcă repede”. „Nici Plahotniuc nu reușește să-l citească”, a declarat Dorian Istratii, la TV8. Astfel, deputatul PAS confirmă afirmațiile publice făcute de avocatul fostului lider democrat, că „din cauza vitezei cu care are loc acest proces, Vladimir Plahotniuc nu reușește să examineze dosarul”, scrie UNIMEDIA.„Dosarul se mișcă destul de repede, că nici domnul Plahotniuc nu reușește să citească dosarul și aștepătm să vedem cum se va expune instanța”, a declarat Dorian Istratii.Avocații lui Vladimir Plahotniuc, practic, la fiecare ședință de examinare a dosarului, reiterează și își arată îngrijorările legate de „lispa de transparență și modul inechitabil de organizare a procesului„. Apărătorii denunță viteza și „graba la care recurge instanța în examinarea dosarului și în audierea martorilor acuzării, care în unele ședințe pot fi chemați și până la opt persoane”.Avocații, care susțin că acest regim alert trezește suspiciuni de implicări ale politicului, mai precizează că „peste 140 de procurori au avut la dispoziție un deceniu pentru investigații, însă clientului lor îi sunt oferite doar câteva săptămâni pentru examinarea a aproximativ 100 de volume”.
10:20
O patrulă mobilă a Poliției de Frontieră a Republicii Moldova a raportat, în noaptea de 19 noiembrie 2025, detectarea sunetului unui aparat de zbor neidentificat, asemănător unei drone, aflat la aproximativ 2.000 de metri de linia frontierei de stat, pe direcția Săiți (RM) – Lesnoe (UA).Potrivit comunicatului oficial, drona s-ar fi deplasat la o altitudine de până la 100 de metri, urmând traseul Alexandrovca (Ucraina) – Săiți (Republica Moldova), iar ulterior și-ar fi continuat deplasarea spre localitățile Tocuz și Opaci.Poliția de Frontieră a informat partea ucraineană despre incident, iar autoritățile din Ucraina au confirmat observarea unei drone pe teritoriul lor, precizând că aparatul nu transporta încărcătură explozivă. La scurt timp, drona a dispărut de pe radarul structurilor ucrainene.În baza informațiilor primite, au fost întreprinse măsurile procedurale prevăzute de legislația în vigoare, zona pe unde ar fi trecut drona este verificată, iar deocamdată nu s-au identificat obiecte care să prezinte riscuri pentru siguranța cetățenilor.Ministerul Apărării al Republicii Moldova nu a confirmat survolarea spațiului aerian al țării de către acest aparat de zbor.
10:10
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că a avut discuții cu conducerea Poliției Capitalei privind un plan comun de acțiuni pentru stoparea fenomenului distribuirii și consumului de droguri în Chișinău, în special în rândul tinerilor.Potrivit edilului, autoritățile examinează mai multe măsuri concrete, printre care discuții directe în școli, campanii de informare, intensificarea patrulărilor și chiar închiderea unor localuri care prezintă risc sporit și sunt considerate focare de răspândire a substanțelor interzise.„Legea trebuie să fie mult mai dură în această privință, iar cei care fac business pe viața copiilor noștri trebuie să răspundă”, a declarat Ceban, subliniind că situația actuală este gravă: „Problema consumului de droguri a scăpat de sub control”.Primarul afirmă că municipalitatea și Poliția Capitalei vor veni în perioada următoare cu un set de acțiuni coordonate, menite să reducă accesul la droguri și să crească nivelul de informare și prevenție în comunitate.
09:50
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți dimineață că Rusia a lansat în timpul nopții un atac masiv asupra Ucrainei, folosind peste 470 de drone kamikaze și 48 de rachete de diverse tipuri, inclusiv balistice și de croazieră. Loviturile au vizat mai multe regiuni ale țării, provocând victime și distrugeri semnificative.Cele mai grave consecințe au fost raportate la Ternopil, unde dronele au lovit mai multe blocuri de locuit cu nouă etaje. Au izbucnit incendii, iar autoritățile anunță distrugeri majore. Zelenski a precizat că sub dărâmături ar putea încă fi oameni, iar serviciile de intervenție lucrează la fața locului pentru salvarea victimelor. Până acum sunt raportate zeci de răniți și 9 persoane decedate. „Transmit sincere condoleanțe familiilor”, a declarat președintele ucrainean.Atacuri puternice au avut loc și în Harkov, unde zeci de persoane au fost rănite, printre care și copii. Au fost avariate rețele energetice, transportul public și infrastructura civilă.În Ivano-Frankivsk, Rusia a lovit din nou infrastructura energetică, rănind trei persoane, dintre care doi copii. Drone și rachete au vizat și regiunea Lviv, unde a fost afectată infrastructura critică, precum și Donețk, unde o persoană a fost rănită.Atacuri au fost raportate și în regiunile Kiev, Nikolaev, Cerkasî, Cernihiv și Dnipropetrovsk, unde echipele de intervenție lucrează la remedierea pagubelor și la stabilirea numărului final al victimelor.Zelenski a subliniat că aceste atacuri demonstrează că „presiunea asupra Rusiei nu este suficientă” și a făcut apel la partenerii internaționali pentru intensificarea sancțiunilor și sporirea sprijinului militar pentru Ucraina. El a evidențiat că țara are nevoie urgentă de rachete pentru apărarea antiaeriană, sisteme suplimentare de PVO, consolidarea forțelor aeriene și extinderea producției de drone pentru apărare.„Rusia trebuie să răspundă pentru ceea ce a făcut. Le mulțumesc tuturor celor din lume care ne ajută”, a transmis liderul ucrainean.
09:40
În această dimineață, 19 noiembrie 2025, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit de urgență la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din capitală, după ce un incendiu a izbucnit pe teritoriul instituției de învățământ de pe strada Ion Creangă nr. 80. Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 08:41.Primele informații indică faptul că un transformator electric a fost cuprins de flăcări. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la intervenție, angajații IGSU au constatat că incendiul a pornit în urma unui scurtcircuit produs la transformatorul electric amplasat în cantina instituției, în exteriorul liceului.Potrivit IGSU, nu a existat niciun moment pericol pentru elevi sau personalul instituției. Pompierii continuă în aceste momente lucrările de lichidare completă a focarului și de asigurare a securității antiincendiare în perimetru.Toate circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.
18 noiembrie 2025
19:40
Acordul semnat recent între Ucraina și Franța privind achiziția a 100 de avioane de luptă Rafale ar putea rămâne doar pe hârtie, întrucât nici Kievul, nici Parisul nu dispun de resursele financiare necesare pentru a-l implementa, scrie publicația Politico, citând diplomați și experți europeni.Un diplomat european de rang înalt a declarat pentru sursă că planul Ucrainei de a cumpăra Rafale suplimentar față de avioanele suedeze Gripen ridică mari semne de întrebare:„Nu au bani. Multe va depinde de activele rusești înghețate”, a afirmat acesta.Publicația notează, de asemenea, „starea deplorabilă a finanțelor publice” din Franța, care nu ar permite Parisului să acopere din propriul buget costurile pentru cele 100 de aparate.Potrivit experților consultați de Politico, chiar dacă programul ar fi continuat, implementarea lui ar dura mulți ani și nu ar reprezenta o soluție pentru necesitățile imediate ale Ucrainei pe câmpul de luptă.În același timp, dezvoltarea unei forțe aeriene moderne, cu peste 200 de avioane occidentale noi, ar implica pentru Ucraina gestionarea unui parc aerian mixt, lucru pe care multe state NATO îl evită din cauza provocărilor logistice și a dificultăților legate de instruirea piloților și mecanicilor.
19:30
Republica Moldova este pregătită să contribuie la o Uniune Europeană mai puternică și mai unită, iar extinderea UE este o investiție strategică în stabilitatea, securitatea și prosperitatea Europei. Mesajul a fost transmis de Prim-ministrul Alexandru Munteanu la Forumul privind extinderea Uniunii Europene, organizat în premieră, la Bruxelles, de Comisara Marta Kos. Evenimentul, cu genericul „Prin extinderea UE, asigurăm viitorul nostru”, a reunit liderii instituțiilor UE, reprezentanții statelor membre și țărilor candidate, reprezentanți ai societății civile, antreprenori și experți în politici publice. În cadrul intervenției sale, premierul a subliniat că Uniunea Europeană construiește viitorul prin puterea unui model bazat pe reguli și democrație: „Pentru oamenii din Republica Moldova, care au fost supuși unor interferențe externe constante, viitorul este despre alegere. Nu vrem să ne fie impus un viitor, cu forța sau prin șantaj. Republica Moldova alege, conștient, zi de zi, democrația, pacea și apartenența la marea familie europeană”. Prim-ministrul a evidențiat că parteneriatul Republicii Moldova cu UE a întărit reziliența energetică a țării noastre, a sprijinit cetățenii în momente dificile, a consolidat securitatea frontierelor și a accelerat procesele de reformă. Integrarea în zona de roaming a UE, aderarea la Zona Unică de Plăți în Euro  (SEPA) și extinderea accesului produselor moldovenești pe piața europeană sunt doar câteva dintre beneficiile concrete obținute. Totodată, prin Planul de Creștere, guvernul lucrează la proiecte care vor aduce avantaje directe oamenilor și mediului de afaceri. De asemenea, Premierul Alexandru Munteanu a subliniat că vocea Moldovei este importantă în efortul colectiv de a construi o Europă mai rezilientă, menționând că țara noastră își asumă rolul de partener responsabil, orientat spre consolidarea păcii și stabilității pe continent. „Nu suntem doar beneficiari ai solidarității europene, ci și contribuitori la securitatea europeană. Am rezistat în fața amenințărilor hibride, dezinformării și șantajului energetic. Avem lecții importante de împărtășit și știm că doar împreună putem construi o Europă mai puternică și mai unită”, a spus Prim-ministrul.
19:20
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a participat astăzi, 18 noiembrie, la deschiderea celei de-a IX-a ediții a proiectului „Parlamentul Tinerilor”, desfășurat în clădirea Legislativului. Evenimentul a reunit peste 50 de tineri selectați prin concurs, care, timp de două zile, vor experimenta rolul de deputat, vor simula procesele legislative și vor înțelege din interior cum sunt elaborate și adoptate legile. „Peste 50 de tineri curajoși și motivați au pășit pentru două zile în rolul de deputați. Este o experiență care nu doar îi învață reguli și proceduri, ci le arată cât de mult contează vocea lor”, a spus Berlinschii. El a încurajat participanții să fie implicați și responsabili în exercițiul lor civic: „Să fie critici, dar constructivi; activi, dar responsabili; implicați, dar întotdeauna cu gândul la oameni. Moldova are nevoie de tineri care cred în ei, care cred în schimbare și care au curajul să meargă înainte.” Deputatul a felicitat organizatorii pentru continuitatea proiectului și le-a urat succes tinerilor în dezbaterile și proiectele legislative pe care le vor prezenta: „Viitorul începe cu voi”, a conchis Alexandr Berlinschii. Proiectul „Parlamentul Tinerilor” în Republica Moldova este o inițiativă educațională care le oferă tinerilor posibilitatea de a participa la simulări ale activității parlamentare reale. Prin intermediul acestui program, tinerii preiau rolul de deputați, elaborează proiecte de lege, organizează dezbateri pe fracțiuni politice și își dezvoltă o serie de abilități necesare pentru implicarea civică. Proiectul „Parlamentul Tinerilor” a fost lansat oficial în Republica Moldova în anul 2008.
17:20
Municipiul Chișinău se pregătește pentru o lună și jumătate de evenimente dedicate Sărbătorilor de Iarnă, anunță primarul Ion Ceban. Începând cu 5 decembrie, în centrul orașului și în sectoarele capitalei vor fi organizate zeci de activități, târguri și concerte pentru locuitori și vizitatori.Potrivit edilului, festivitățile se vor desfășura în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), în Scuarul Porților Sfinte, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, dar și în cartierele orașului.Inaugurarea Pomului de Crăciun și deschiderea Târgului de Crăciun vor avea loc pe 5 decembrie, între orele 16:00 și 22:00, în PMAN și în Scuarul Catedralei.În piață vor fi amenajate o scenă pentru spectacole, zone foto, decorațiuni tematice, Căsuța lui Moș Crăciun, carusele pentru copii și un patinoar.Între 5 decembrie 2025 și 18 ianuarie 2026, în PMAN și în Scuarul Catedralei vor funcționa târgurile de Crăciun, unde vor putea fi găsite produse tradiționale, suvenire de iarnă, mâncare moldovenească și servicii de agrement. Târguri similare vor fi organizate și în toate sectoarele municipiului.Programul include mai multe concerte festive: 24 decembrie, 17:00–22:00 – concert dedicat Ajunului Crăciunului pe stil nou, în PMAN. 31 decembrie, de la ora 19:00 – spectacolul „REVELION 2026”, în centrul capitalei. 6 ianuarie 2026, 17:00–22:00 – concert în Ajunul Crăciunului pe stil vechi, în Scuarul Catedralei.Primăria anunță că, pe durata sărbătorilor, transportul public urban va fi decorat cu elemente tematice de iarnă, pentru a crea o atmosferă festivă în tot orașul.
13:40
Un accident grav s-a produs în Arabia Saudită, unde un autobuz care transporta pelerini din India, la plecarea din Mecca, s-a ciocnit cu un camion-cisternă și a fost cuprins de flăcări. În vehicul se aflau aproximativ 46 de persoane, printre care 20 de femei și 11 copii. Potrivit informațiilor preliminare, doar un singur pasager a supraviețuit. Diplomații indieni din Jeddah și Riad acordă sprijin familiilor victimelor, iar Ministerul de Externe al Indiei a transmis mesaj de condoleanțe. Una dintre cele mai dramatice povești aparține lui Sayed Rashid, un locuitor din Hyderabad, care a pierdut în accident 18 membri ai familiei. Bărbatul i-a rugat cu o zi înainte să nu călătorească toți împreună, însă nu a fost ascultat. Nimeni nu și-ar fi imaginat că își lua rămas-bun de la întreaga familie pentru ultima dată. Ancheta preliminară indică două posibile cauze ale tragediei: o defecțiune tehnică a autobuzului și nerespectarea regulilor de transport al pasagerilor. Autoritățile saudite continuă verificările pentru a stabili circumstanțele exacte.
13:00
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în colaborare cu procurorii municipiului Chișinău, au reținut în flagrant un angajat al Inspectoratului de Poliție Nisporeni în momentul primirii unor mijloace bănești ce nu i se cuvin în sumă de 4 000 de lei. Funcționarul este bănuit că ar fi pretins, acceptat și primit bani de la un locuitor al orașului Nisporeni, prin estorcare, pentru a nu întocmi în privința acestuia o ordonanță de protecție și pentru a evita tragerea sa la răspundere penală într-un caz de violență în familie, persoana vizată fiind anterior sancționată contravențional pentru o faptă similară. Urmărirea penală a fost inițiată în baza unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 324 alin. (4) lit. (a) din Codul penal – corupere pasivă săvârșită de o persoană cu funcție de răspundere. La data de 17 noiembrie, a fost efectuată percheziția automobilului personal al angajatului, fiind ridicate mijloacele bănești transmise sub controlul ofițerilor CNA, precum și alte probe relevante pentru cauză. În prezent, CNA desfășoară acțiuni sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea completă a circumstanțelor cazului.
11:00
Ilie Ilaşcu s-a născut la 30 iulie 1952, la Taxobeni, acum în Raionul Făleşti, Republica Moldova. Este absolvent al Universităţii Agricole de la Chişinau, Facultatea de Economie. A fost economist-şef la Institutul de cercetări ştiinţifice „Dnestr” de la Tiraspol şi ofiţer al Armatei Sovietice.A fost unul din fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia (1988-1992), înfiinţată în contextul în care, la acel moment, din cei peste 200 mii de locuitori ai Tiraspolului, 35 de mii erau de etnie română (moldoveană) – adică circa 17%, şi care nu aveau nicio şcoală, nicio grădiniţă în limba română, toate cele 19 unităţi de învăţământ din Tiraspol fiind cu predare  în limba rusă.A fost preşedinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol din anul 1989 până în 1992, an în care organizaţia a fost lichidată de forţele separatiste transnistrene. Despre Frontul Popular trebuie spus că și-a început activitatea în primavara anului 1989, ajungând până la peste 5000 de membri activi, iar după 1990, odată cu „formarea” aşa zisei „Republici Transnistria”, s-a declanşat o luptă fără cruţare împotriva organizaţiei. Rând pe rând, aveau să dispară, fară urmă, mulţi din membrii activi ai Frontului, iar la sfârşitul anului 1991, au început adevărate luptele de gherilă interne, între membrii organizaţiei, pe fondul intereselor diferite în susţinerea sau nu a structurilor statale ale Republicii Moldova – poliţia, procuratura, executivul, băncile și alte structuri – , versus suţinerea sau nu a structurilor de factură paramilitară formate de Federaţia Rusă la Bazele Armatei a 14-a.În anul 1992, Ilaşcu a participat la luptele armate de la Nistru, în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinaţie specială ale Ministerului Securităţii Naţionale din Republica Moldova. Ilaşcu şi unitatea sa specială au luptat în spatele frontului şi au adus mari pierderi Armatei a 14 a Federaţiei Ruse şi bandelor de cazaci veniţi să lupte în Transnistria împotriva moldovenilor. Trebuie spus că, mai ales după data de 2 martie 1992, zi în care Republica Moldova este primită oficial ca membră a ONU, Federaţia Rusă, anticipând desprinderea totală a Republicii Moldova de interesele ruseşti, şi intenţia de integrare în democraţia europeană, dar şi posibila unire cu Patria – Mamă, a încercat în orice chip posibil să zădărnicească aceste ţeluri.Chiar în noaptea de 2 martie a acelui an, printr-o provocare pusă la cale la Dubăsari, pe malul Nistrului, unitaţi paramilitare secesioniste, ajutate de unitaţile militare regulate ale Armatei a 14-a, au atacat Secţia de poliţie, omorând şi rănind mai mulţi oameni ai legii, pe restul transportându-i la Tiraspol, unde le-au confiscat armamentul şi muniţia şi i-au luat prizonieri.Între 2 şi 4 iunie 1992, Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Petrov Popa, Petru Godiac şi Valeriu Garbuz au fost arestaţi la domiciliile lor de la Tiraspol de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei U.R.S.S., fiind acuzaţi de autorităţile transnistrene de crime de război şi acţiuni de terorism.Procesul de judecată a fost considerat inechitabil, un veritabil „simulacru”, deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţie şi pe parcursul căruia au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor, membrii “grupului Ilaşcu” fiind condamnaţi, în fapt, pentru “delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova.La 9 decembrie 1993, Colegiul penal al aşa – numitei Judecătorii Supreme a Republicii Moldoveneşti Nistrene – subordonată intereselor Moscovei -, îi condamnă pe Ilie Ştefan Ilaşcu, Vladimir Gheorghe Garbuz, Alexandru Dumitru Leşco, Andrei Maftei Ivanţoc, Tudor Mihail Petrov Popa şi Petru Ilie Godiac. Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani.Deşi s-a aflat în detenţie, Ilaşcu a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în perioadele 1994-1998 şi 1998-2000.Însă, abia la 5 mai 2001, Ilie Ilaşcu este transferat la Chişinău şi predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova şi României, primind şi cetăţenie română. Trebuie accentuat faptul că el nu a fost eliberat ci doar transferat, sentinţa sa de condamnare la moarte fiind încă în vigoare pe teritoriul ocupat în Transnistria.În iunie 2004, a fost eliberat Alexandru Leşco, şi el cu cetăţenie română, după expirarea termenului de 12 ani de detenţie, Andrei Ivanţoc a fost eliberat la 2 iunie 2007, după 14 ani de detenţie politică, iar eliberarea lui Tudor Petrov Popa a survenit după doar două zile, la 4 iunie 2007 şi s-a petrecut, fără incidente, la Dubăsari, pe malul stîng al Nistrului. Era ultimul membru din „lotul Ilaşcu”, eliberat din închisoare.Revenind la Ilie Ilaşcu, în anul 2001 a fost decorat de preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul Naţional „Steaua României”.Este ales senator pe listele Partidului România Mare, în două mandate, între 11 decembrie 2000 şi 12 decembrie 2004, respectiv între 13 decembrie 2004 şi 14 decembrie 2008, iar în perioada 2001 – 2008 a fost membru titular al delegaţiei României la Adunarea Parlamentară al Consiliului Europei.La 2 august 2010 membrii „Grupului Ilaşcu” au fost decoraţi de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu „Ordinul Republicii”.Petru Godiac a fost eliberat la 12 iunie 1994, după ce şi-a ispăşit condamnarea de doi ani, iar după ce s-a tratat un timp îndelungat şi a fost părăsit de soţie, s-a stabilit definitiv în România, la Cluj Napoca.La câteva luni distanţă, la 25 iulie 1994, unul din membrii “grupului Ilaşcu”, Valeriu Garbuz, a fost eliberat după ce a recunoscut aşa-zisa vină, însă după eliberare, acesta a mărturisit că a fost maltratat de angajaţii ministerului securităţii din Tiraspol. Garbuz este singurul dintre acuzaţi care a recunoscut acuzaţiile aduse “grupului Ilaşcu”, dar şi – implicit -, legitimitatea autorităţii Republicii Moldoveneşti Nistriene asupra teritoriului transnistrean. Ceilalţi camarazi de suferinţă l-au considerat însă a fi un element infiltrat în rândurile lor de către sovietici, încă de pe vremea existenţei filialei de la Tiraspol a Frontului Popular din Moldova condus de către Ilie Ilaşcu. De altfel el a beneficiat de sprijinul generalului rus Alexsandr Lebedi, stabilindu-şi domiciliul permanent în regiunea Reazani, în Federaţia Rusă.Începând cu momentul nedreptei sentinţe, mai multe organisme şi organizaţii internaţionale au făcut nenumărate presiuni asupra Federaţiei Ruse, pentru eliberarea deţinuţilor din „lotul Ilaşcu”, fiind de subliniat aici demersurile Uniunii Europene şi ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. La Bucureşti au avut loc mai multe mitinguri de solidaridate cu soarta „grupului Ilaşcu” şi pentru eliberarea lor, la unul dintre acestea participând însuşi seniorul Corneliu Coposu, care a intrat, simbolic, într-o cuşcă, în semn de solidaritate cu Ilie Ilaşcu şi camarazii săi. Deşi autorităţile ruse au negat încă de la început că ar fi avut vreo implicare în arestarea şi condamnarea grupului Ilaşcu, Curtea Europeană a Dreptului Omului a hotărât altceva, şi anume a condamnat Rusia la plata către Ilie Ilaşcu a sumei de 187.000 de euro.Ilie Ilașcu, fost deținut politic, senator al României și una dintre cele mai importante figuri ale luptei pentru identitatea românească în Basarabia, s-a stins din viață luni, 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la capela Bisericii Sfânta Sofia, din Calea Floreasca nr. 216, începând de marți, 18 noiembrie 2025, ora 14:00, până joi, 20 noiembrie 2025.  
10:20
În dimineața zilei de 17 noiembrie 2025, pompierii din nordul țării au intervenit la un incendiu produs într-o locuință din satul Sloveanca, raionul Sîngerei. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:06. Potrivit informațiilor înregistrate, incendiul cu flacără deschisă se manifesta în interiorul casei și parțial la acoperiș. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri și salvatori. Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 09:06 și lichidarea completă la ora 09:48. Focul a distrus bunurile materiale din interiorul locuinței și aproximativ 50% din acoperiș. Proprietarul casei, un bărbat de 67 de ani, a suferit arsuri de gradul III la nivelul membrelor inferioare. Acesta a fost preluat de echipajul medical de urgență și transportat la Spitalul Raional Sîngerei, fiind internat în stare grav-stabilă în secția de reanimare. În urma cercetărilor, specialiștii IGSU au stabilit, preliminar, că incendiul a fost cauzat de nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea sobei de încălzit. Cel mai probabil, focul a izbucnit după ce soba a fost suprasolicitată, ceea ce a dus la aprinderea materialelor combustibile aflate în apropiere. In aces sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să nu suprasolicite sobele de încălzit, să verifice starea acestora înainte de utilizare și să păstreze materialele combustibile la o distanță sigură, pentru a preveni situațiile de risc. Potrivit IGSU, de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 235 de incendii cauzate de exploatarea sobelor de încălzit. În ultimele 24 de ore pompierii și salvatorii au intervenit în 24 de situații de risc.
10:00
Președintele SUA, Donald Trump, este pregătit să semneze proiectul de lege privind noile sancțiuni împotriva Rusiei, cu condiția ca documentul să îi garanteze dreptul de a lua decizia finală asupra oricăror măsuri restrictive. Informația a fost confirmată pentru Reuters de un oficial de rang înalt al Casei Albe. Potrivit sursei citate, Trump „a dat semnalul” că ar putea sprijini pachetul de sancțiuni încă de duminică seara, când a declarat jurnaliștilor că este „mulțumit” de munca republicanilor asupra proiectului care vizează statele ce continuă să facă afaceri cu Rusia, în contextul eșecului Moscovei în negocierile de pace cu Ucraina. Președintele a sugerat, de asemenea, ca în pachet să fie inclus și Iranul. Inițiativa este susținută de senatorul Lindsey Graham și congresmanul Brian Fitzpatrick, care promovează sancțiuni împotriva statelor ce cumpără resurse energetice din Rusia. Comentariile lui Trump ar putea, potrivit experților, să deblocheze procesul legislativ după săptămâni de stagnare. Până acum, liderii Camerei Reprezentanților și ai Senatului au evitat să supună proiectul la vot, întrucât Trump a împins o alternativă diferită: introducerea unor tarife pentru importurile din India, al doilea cel mai mare cumpărător de petrol rusesc după China. Oficialul american a subliniat clar că sprijinul președintelui este condiționat: „Pentru noi a fost mereu important ca pachetul să includă o excepție ce îi garantează președintelui dreptul de a avea ultimul cuvânt în privința sancțiunilor. Dacă această prevedere rămâne, cred că președintele va lua în considerare semnarea documentului.” Sursa citată a adăugat că discuțiile dintre Washington și Moscova privind încetarea războiului din Ucraina continuă, însă au ieșit din atenția publicului: „Încă lucrăm la asta. Pur și simplu sunt atât de multe știri, încât subiectul nu a mai fost în centrul atenției.”
17 noiembrie 2025
22:20
Ilie Ilașcu, fost deținut politic, senator al României și una dintre cele mai importante figuri ale luptei pentru identitatea românească în Basarabia, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de familia sa printr-un mesaj publicat pe pagina sa oficială.„Cu profundă durere în suflet, anunțăm stingerea din viață a celui care a fost pentru noi pilon de demnitate, curaj și iubire (…) ILIE ILAŞCU – un om a cărui verticalitate nu a putut fi niciodată clintită”, se arată în mesajul transmis de familie. Cei apropiați îl descriu ca pe „un patriot adevărat”, un om care „a iubit sincer” și a luptat cu o demnitate rar întâlnită.Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la capela Bisericii Sfânta Sofia, din Calea Floreasca nr. 216, începând de marți, 18 noiembrie 2025, ora 14:00, până joi, 20 noiembrie 2025.Născut la 30 iulie 1952 în comuna Taxobeni, raionul Fălești, Ilie Ilașcu a rămas în istorie ca una dintre vocile cele mai puternice ale mișcării de emancipare națională din Republica Moldova.Absolvent al Facultății de Studii Economice de la Universitatea Agricolă din Chișinău, Ilașcu a lucrat ca economist-șef la Institutul de Cercetare „Dnestr” din Tiraspol. S-a remarcat rapid pentru opoziția sa față de politica Partidului Comunist, susținând introducerea alfabetului latin și recunoașterea identității moldo-române.În 1989, a devenit președintele filialei din Tiraspol a Frontului Popular Moldovenesc, militanți activi ai cauzei unirii Republicii Moldova cu România.Arestat pentru prima dată în 1989, a fost ulterior victima celei mai mediatizate condamnări politice din spațiul ex-sovietic: pe 9 decembrie 1993, a fost condamnat la moarte de așa-numita Curte Supremă a regimului separatist de la Tiraspol. Membrii „grupului Ilașcu” au primit pedepse cu muncă silnică între 12 și 15 ani.Procesul a fost puternic criticat de organizații internaționale pentru drepturile omului, care au denunțat caracterul politic al acuzațiilor. Ilașcu a fost ținut ani la rând în izolare, fără acces la familie sau asistență medicală.În timp ce se afla în detenție, Ilașcu a fost ales de două ori deputat în Parlamentul Republicii Moldova. După primirea cetățeniei române, în anul 2000, a fost ales senator în Parlamentul României, mandat pe care l-a deținut până în 2008.Presiunile internaționale au dus, în cele din urmă, la eliberarea sa pe 5 mai 2001. Ulterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Rusia la plata sumei de 187.000 de euro despăgubiri pentru tratamentele la care a fost supus.
17:40
Libertatea mass-mediei din Republica Moldova continuă să se deterioreze, pe fundalul legislației vagi, sancțiunilor nejustificate, hărțuirii jurnaliștilor și restricțiilor impuse în regiuni precum Găgăuzia și Transnistria. Concluziile apar în noul raport al Amnesty International, publicat astăzi, 17 noiembrie 2025, intitulat „Libertatea mass-mediei în Moldova: fragilitate, restricții nejustificate și autocenzură în contextul polarizării politice”.Potrivit organizației, mediul media din Moldova – divers și multilingv – este afectat de măsuri adoptate de autorități în perioada stării de urgență declarate după invazia Rusiei în Ucraina. Printre acestea se numără suspendarea licențelor a 12 posturi TV și blocarea accesului la zeci de site-uri web, acțiuni operate de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) fără transparență și fără control judiciar.Ulterior, atribuțiile CSE au fost transferate către Consiliul pentru Promovarea Proiectelor de Investiții de Importanță Națională (CPPIIN), în baza unei legi adoptate în regim de urgență, care a permis retragerea licențelor pentru cel puțin 18 instituții media, fără garanții procedurale, pe criterii asociate unor riscuri de securitate sau proprietate neclară.„Autoritățile justifică aceste măsuri prin necesități de securitate, dar reacția lor nu respectă principiile legalității, necesității și proporționalității. Aceasta pune în pericol jurnalismul independent și libertatea de exprimare”, a declarat Veaceslav Tofan, director executiv al Amnesty International Moldova.Raportul evidențiază că legislația națională care interzice „dezinformarea” sau retransmiterea unor conținuturi străine este formulată vag și permite abuzuri. Jurnaliștii au relatat că autoritățile le-au interzis abordarea anumitor poziții, inclusiv a celor ale oficialilor ruși, considerându-le „pro-ruse”.Potrivit Amnesty International, sancțiunile aplicate mass-mediei nu pot fi contestate decât după emiterea lor, iar instanțele se limitează adesea la analiza procedurilor, fără examinarea respectării obligațiilor internaționale privind drepturile omului.„Ocolirea controlului judiciar și adoptarea în grabă a unor legi care legalizează astfel de măsuri subminează întreaga presă din Moldova și stimulează autocenzura. Măsurile contravin standardelor internaționale și trebuie revocate de urgență”, a adăugat Tofan.Raportul menționează că jurnaliștii din UTA Găgăuzia care critică autoritățile locale se confruntă cu hărțuire și presiuni. Un caz prezentat de Amnesty arată că o jurnalistă de la postul public regional a fost forțată să demisioneze după publicarea unui material cu opinii diferite privind aprovizionarea cu gaze din Rusia.În Transnistria, libertatea presei este practic inexistentă. Criticarea autorităților sau a trupelor ruse este incriminată, iar jurnaliștii din teritoriul controlat de Chișinău sunt tratați ca „străini” și nu au acces liber în regiune.Organizația solicită autorităților Republicii Moldova: să revizuiască întreaga legislație în domeniul mass-mediei în conformitate cu standardele internaționale; să înceteze utilizarea abuzivă a legilor împotriva jurnaliștilor și instituțiilor media; să supună toate sancțiunile unui control judiciar independent; să protejeze jurnaliștii de hărțuire, violență și amenințări, inclusiv cele din mediul online; să garanteze libertatea de exprimare pe întreg teritoriul țării, inclusiv în Găgăuzia și Transnistria.Raportul subliniază că fără reforme autentice și respectarea drepturilor fundamentale, fragilitatea mass-mediei din Moldova riscă să se adâncească într-un climat de autocenzură și polarizare extremă.
17:30
Primarul capitalei, Ion Ceban, a criticat din nou modul în care este gestionată situația fostului Hotel Național și a anunțat o serie de acțiuni pe care Primăria Chișinău le va întreprinde în perioada următoare. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipale.Ceban a dispus formarea unui grup de lucru, condus de un viceprimar și reprezentanți ai preturii, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru a estima costurile necesare montării unui gard de protecție în jurul clădirii. Primarul a subliniat că, deoarece imobilul este proprietate privată, factura pentru lucrările efectuate va fi transmisă proprietarilor.Edilul a solicitat și implicarea Guvernului în asigurarea securității zonei, acuzând Executivul că „spune că a făcut ceva sau că nu are treabă cu subiectul”.„Vom cere să fie pusă pază de stat, astfel încât obiectivul și gardul amplasat de Primărie să fie protejate. Dacă nu vor instala camere, le vom pune noi. Pază Primăria nu poate asigura”, a declarat Ceban.Primarul a venit și cu o propunere politică: dacă Guvernul consideră că fostul Hotel Național este un obiectiv de interes național, atunci clădirea ar trebui naționalizată, iar pe acel loc să fie creată o instituție publică pentru tineri sau alte activități.Ceban a extins criticile și asupra altor clădiri deținute de stat, dar aflate în stare avansată de degradare: fostul Liceu Real și Filarmonica, obiective la care, spune el, există acces liber și un risc major pentru populație. Primăria va solicita oficial ca acestea să fie securizate prin pază de stat.Totodată, edilul a anunțat că va cere specialiștilor elaborarea unui proiect de lege pentru reglementarea clară a modului în care trebuie gestionate clădirile abandonate — cine poartă responsabilitatea, ce măsuri pot fi întreprinse și ce soartă pot avea astfel de imobile în timp. Proiectul urmează să fie propus Parlamentului și Guvernului.„Subiectul Hotelului Național a fost foarte politizat. Nimeni nu face nimic și, ca de obicei, toți așteaptă ca Primăria Chișinău să intervină”, a conchis Ion Ceban.
13:40
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, propune un set de soluții legislative pentru a preveni tragediile din clădirile abandonate, cum s-a întâmplat la fostul Hotel Național. În cadrul emisiunii ”Vocile Puterii”, de la Exclusiv TV, Renato Usatîi a prezentat un plan desfășurat privind securizarea acestor edificii. ”Încă de când eram primar la Bălți, în primul mandat, am discutat cu deputații de atunci și am insistat: Haideți să facem ceva cu toate clădirile abandonate. Era o situație gravă și în Bălți, cu cămine și subsoluri părăsite, iar poliția nu avea cum să aibă grijă de toate”, spune Renato Usatîi.Liderul Partidului Nostru propune sancțiuni semnificativ mai mari pentru proprietarii care lasă imobilele în paragină: „Haideți să impunem prin lege niște amenzi pentru agenții economici care sunt proprietari și stau câte 20 de ani fără să miște nimic. Să le treacă pofta”.El susține că sancțiunile trebuie raportate la valoarea clădirii, pentru a avea efect real: „Când îi pui o amendă ca procent din costul clădirii, apar imediat toți proprietarii, chiar dacă sunt ascunși prin offshore-uri. Astăzi achită câteva mii de lei și nu contează”.O altă soluție propusă de președintele Partidului Nostru este blocarea totală a accesului la primele etaje. „Primul etaj trebuie izolat total, cu acces blocat. Cu gratii de protecție, cu semnalizare, cu tot ce trebuie. Oamenii trebuie să se simtă în siguranță. La noi statul crește doar numărul de camere de măsurat viteza, acolo unde omul aduce bani. Dar camere pentru securitatea cetățeanului… la asta nu se gândește nimeni”, spune el.Liderul Partidului Nostru propune și introducerea unei obligații pentru proprietarii de clădiri abandonate: instalarea unor fațade provizorii, așa cum se practică în marile orașe europene: ”Un panou cu imaginea viitoarei clădiri. Exact cum vedem la Viena. Nu contează dacă proiectul durează trei ani sau opt”.În cazul unor imobile controversate, cum este Hotelul Național, liderul Partidului Nostru afirmă că statul trebuie să clarifice proprietatea și responsabilitățile. „Care-i soluția acolo? Cine-i proprietarul? De ani de zile nu se rezolvă situația. Dacă pui o amendă reală, credeți-mă, apar toți proprietarii”, spune politicianul.Renato Usatîi declară că acum, având funcția de președinte al fracțiunii Partidului Nostru în Parlament, dar și în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, va promova aceste inițiative legislative: „Atunci nu aveam fracțiune. Acum voi insista în Parlament și vreau să văd cine nu va vota aceste amendamente”.O adolescentă de 13 ani a fost găsită moartă în clădirea abandonată a fostului Hotel Național din Chișinău, pe 7 noiembrie 2025. Potrivit poliției, versiunea preliminară indică faptul că decesul a survenit în urma unei căderi de la înălțime.
13:40
În 2024 Republica Moldova a intrat în recesiune, iar acest lucru s-a văzut limpede în scăderea anuală a PIB-ului timp de trei trimestre consecutiv. Datele sunt acolo, oricine le poate vedea, inclusiv în graficul alăturat. Și pentru cine vrea să fie sincer până la capăt, aceasta a fost a III-a recesiune din ultimii cinci ani. O evoluție care vorbește de la sine despre starea proastă și tot mai fragilă a economiei naționale, scrie expertul economic Veaceslav Ioniță pe blogul său. Această realitate nu a rămas neobservată. Problema recesiunii din 2024 a intrat firesc în studiul IDIS Viitorul, finanțat de Fundația germană Friedrich-Ebert-Stiftung, „100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova”. Atât în studiu, cât și la prezentarea lui, am accentuat clar: recesiunea nu este un episod întâmplător, ci expresia unei evoluții negative continue a economiei Moldovei din ultimii ani. Ulterior, într-o analiză separată, am definit această combinație toxică prin numele ei adevărat: Stagflație – inflație galopantă urmată de stagnare și regres economic.Așa arată lucrurile când vorbești pe bază de cifre, nu de lozinci.Însă, în stilul neo-bolșevic tot mai des întâlnit prin Chișinău, un „expert” de cohortă propagandistică a ieșit imediat cu eticheta supremă: FALS. O încercare primitivă de a șterge realitatea cu buretele, ambalată în câteva cuvinte aruncate fără logică, fără context și fără legătură cu subiectul. În ciuda faptelor, în ciuda cifrelor, în ciuda evidențelor, omul a decis să declare că Moldova nu a intrat în Recesiune Economică.Mai ridicol este altceva: dacă ar fi fost un pic mai atent sau un pic mai onest, și-ar fi șters postarea proprie din luna martie, unde exact același personaj scria despre recesiune. Probabil atunci nu primise încă „linie” de la partid. Acum însă, scopul era altul: să inducă ideea că orice discuție despre recesiune este un atac politic, iar cifrele trebuie negate automat. Un exercițiu jalnic, primitv și total lipsit de profesionalism.Diferența dintre un economist și un propagandist tocmai aici se vede.Rolul economistului – ca și al oricărui intelectual responsabil – este să cerceteze, să identifice problemele, să le explice și să le aducă în fața societății. Numai prin dezbatere serioasă și prin asumarea realităților neplăcute pot fi găsite soluții.Rolul propagandistului este exact invers: să nege evidențele, să minimalizeze problemele, să intimideze dezbaterile, să descurajeze orice voce care încearcă să spună adevărul. Pe termen scurt, asemenea „lingușitori de curte” pot crea pentru guvernare o iluzie de confort. Pe termen lung însă, ei distrug tot: încrederea, analiza, dialogul și, inevitabil, șansa de dezvoltare a țării.Trist să vezi cum, în loc de Analiză Economică sănătoasă, unii aleg propaganda ieftină, agresivă și distructivă.Și trist că încă mai sunt oameni care încearcă să convingă societatea că Negru este Alb, doar pentru a salva imaginea politică a cuiva. Dar realitatea nu se schimbă după dorințe. Economia nu poate fi mințită la infinit. Iar costurile acestei autoamăgiri le plătește întreaga țară.
13:30
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele Franței, Emmanuel Macron, au semnat un acord major privind consolidarea capacităților de apărare ale Ucrainei, potrivit jurnalistei „Новини.LIVE”. Documentul prevede transferul către Kiev al avioanelor de luptă Rafale și al sistemelor de apărare antiaeriană SAMP/T – capabile să intercepteze inclusiv rachete balistice, la un nivel comparabil cu sistemele americane Patriot. Deocamdată, nu au fost clarificate detaliile privind numărul de avioane Rafale care vor fi livrate și nici modul exact al transferului. Surse militare franceze citate în presă afirmă că o parte dintre aeronave ar putea fi alocate din rezervele strategice ale Franței. Totuși, procesul de livrare ar putea dura până la trei ani, în funcție de ciclurile de producție ale companiei Dassault, chiar dacă Parisul a accelerat ritmul fabricației. Reuters a relatat anterior că vizita lui Zelenski la Paris ar urma să se încheie cu semnarea unui acord strategic pe 10 ani în domeniul aviației, care va include livrarea de avioane Rafale. Potrivit surselor citate de agenție, acordul ar putea contribui la extinderea flotei pe termen lung a Ucrainei, estimată să ajungă la 250 de avioane de luptă, alături de F-16 americane și Gripen suedeze. De asemenea, luni ar putea fi finalizate înțelegeri privind livrarea de noi sisteme antiaeriene SAMP/T, fie din stocurile existente ale Franței, fie prin contracte pentru sisteme de generație nouă.
13:10
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău continuă documentarea schemei de corupție în domeniul medicinii estetice. Mai multe percheziții sunt în desfășurare, la această oră, într-un nou episod din același dosar. Investigațiile vizează angajata unui salon de frumusețe din capitală, iar în acțiunile de astăzi au fost antrenați și reprezentanți ai Centrului de Sănătate Publică din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Potrivit datelor urmăririi penale, femeia deține o diplomă falsă pretins a fi eliberată de o instituție de învățământ superior din Republica Moldova. Fiind sesizată de CNA, instituția menționată a  informat că în evidențele academice nu figurează un asemenea act. La moment au loc acțiuni de urmărire penală atât în salonul unde bănuita își desfășoară activitatea, cât și la domiciliul și automobilul acesteia. Amintim că, CNA și procurorii au reținut-o săptămâna trecută pe șefa unui centru multifunctional din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP), bănuită că ar fi pretins și primit 15.000 de euro mită de la administratorii unor saloane specializate în dermatologie și chirurgie estetică din Republica Moldova și România în schimbul perfectării unor diplome de absolvire false ale unei instituții de învățământ superior din străinătate, fără ca beneficiarii să fi urmat efectiv studiile respective. Persoana vizată ar fi susținut că are influență asupra unor factori de decizie din domeniul educației și sănătății din Republica Moldova, promițând că poate facilita recunoașterea și echivalarea diplomelor din străinătate. Astfel, deținătorii diplomelor false, fără pregătire profesională reală, ar fi putut obține dreptul de a efectua proceduri medicale și estetice în saloanele din țară. Vineri, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a funcționarei pe un termen de 20 de zile. Cazul, documentat de CNA mai bine de 6 luni,  evidențiază un fenomen alarmant pentru siguranța publică – corupția și falsificarea calificărilor profesionale în domeniul medicinei estetice, prin care persoane necalificate ajung să desfășoare activități cu impact direct asupra sănătății cetățenilor. CNA și Procuratura îndeamnă cetățenii și administratorii de saloane să denunțe orice caz de corupție sau activitate ilegală, contribuind astfel la protejarea sănătății publice și a integrității profesionale în domeniul frumuseții.
12:40
Banca Națională a Moldovei anunță, în noul Raport asupra inflației, o serie de ajustări la tarifele reglementate care vor influența dinamica inflației în următoarele trimestre, în special între finalul anului 2025 și începutul anului 2027, transmite Bani.md.Potrivit proiecțiilor BNM, ritmul anual al prețurilor reglementate va fi determinat în principal de modificările tarifare programate pentru trimestrul IV 2025, trimestrul I 2026 și trimestrul I 2027.Autoritatea monetară anticipează o majorare de 28,6% a tarifelor la aprovizionarea cu apă caldă în luna noiembrie 2025, ca urmare a aplicării formulei de calcul specifice sezonului rece. Ajustarea va avea un impact direct în coșul IPC și va reprezenta una dintre cele mai pronunțate creșteri din categoria serviciilor reglementate.Tot în trimestrul IV 2025, BNM prognozează o scumpire a serviciilor de apeduct și canalizare în municipiul Soroca, ceea ce va genera o creștere de aproximativ 1,9% în luna octombrie 2025 la nivelul prețurilor acestor servicii incluse în IPC.Pentru trimestrul I 2026, raportul indică o creștere de 16,7% a prețurilor la energia electrică, pe fondul presupusei reduceri cu circa două treimi a programului actual de compensare. BNM precizează că diminuarea ajutorului pentru consumatori va duce la o ajustare bruscă a prețurilor efectiv achitate.La începutul anului 2027, odată cu finalizarea totală a programului de compensare, se estimează o nouă creștere de 7,1% a tarifelor la energia electrică.În același timp, prognozele includ și o eventuală reducere a tarifului la gazele naturale cu aproximativ 10% în februarie 2026, în baza scenariilor actuale de cost și consum.Pe segmentul transportului rutier, prețurile reglementate vor integra o majorare de 13,8% a tarifelor pentru transportul interurban și interraional, ca efect al noii metodologii de calcul a tarifelor elaborată de ANTA. Ajustarea ar urma să fie aplicată începând cu martie 2026.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.