R. Moldova, angajament față de pace la UNESCO. Popșoi: „Adevărul și educația – cele mai puternice instrumente de apărare a democrației”
Moldova1,
4 noiembrie 2025 11:00
Republica Moldova își reafirmă, la tribuna UNESCO, angajamentul față de pace, democrație și demnitate umană. Importanța cooperării internaționale, precum și rolul diplomației multilaterale într-o perioadă marcată de provocări majore și transformări globale au fost evidențiate de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, la cea de-a 43-a sesiune a Conferinței Generale, care se desfășoară la Samarkand, Uzbekistan.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum 5 minute
18:40
Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a depus cererea de demisie, informație confirmată atât de el, cât și de purtătoarea de cuvânt a instituției, Tatiana Bogdan Șompol. Cererea a fost înregistrată pe 4 noiembrie, însă reprezentanții Serviciului Vamal nu au oferit detalii suplimentare despre motivele care au stat la baza acestei decizii.
Acum 15 minute
18:30
Mai mulți agricultori din Republica Moldova vor beneficia de granturi de până la 7.500 de dolari pentru a-și achiziționa echipamente moderne de irigare, menite să le crească productivitatea și să reducă impactul secetei asupra culturilor.
Acum 30 minute
18:20
Premierul Alexandru Munteanu: Concluziile de la Bruxelles sunt „încurajatoare” și „suntem hotărâți să îndeplinim obiectivul de aderare la UE cât mai repede” # Moldova1
R. Moldova a înregistrat cel mai mare progres dintre toate statele candidate pentru aderare la Uniunea Europeană, arată pachetul anual de extindere adoptat de Comisia Europeană pe 4 noiembrie, iar concluziile pentru țara noastră sunt „foarte încurajatoare”, constată premierul Alexandru Munteanu.
18:20
Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a depus cerere de demisie. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova purtătoarea de cuvânt a Serviciului Vamal, Tatiana Bogdan Șompol.
Acum o oră
18:00
Ocoalele silvice din nordul țării, pregătite pentru iarnă: peste 7.700 de metri steri de lemne, în stoc la Glodeni # Moldova1
Întreprinderea pentru Silvicultură Glodeni, care gestionează pădurile din raioanele Glodeni, Râșcani și Fălești, anunță că a pregătit stocuri suficiente de lemne de foc pentru sezonul rece. În total, peste 7.700 de metri steri sunt disponibili pentru populație, a declarat pentru Radio Moldova, inginerul silvic Andrei Scorpan.
Acum 2 ore
17:40
R. Moldova, lăudată la Bruxelles: „În ciuda amenințărilor continue, și-a aprofundat semnificativ cooperarea cu UE” # Moldova1
Republica Moldova este lăudată la Bruxelles pentru ritmul accelerat al progreselor înregistrate pe drumul aderării la Uniunea Europeană – cel mai înalt din ultimul an dintre toate statele candidate. Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a declarat marți, 4 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă după prezentarea Pachetului de extindere, că, în ciuda amenințărilor hibride continue și a tentativelor de destabilizare, Republica Moldova și-a aprofundat semnificativ cooperarea cu Uniunea Europeană.
17:40
R. Moldova, pregătită pentru următoarea etapă a integrării europene. Maia Sandu, la Bruxelles: Așteptăm „calendarul” deciziilor europene # Moldova1
Republica Moldova a făcut „progrese semnificative” în drumul său european și este pregătită pentru deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu Uniunea Europeană (UE), a declarat președinta Maia Sandu, pe 4 noiembrie, la Bruxelles, unde participă la Summitul Euronews privind extinderea UE și unde a fost prezentat raportul anual al Comisiei Europene. Totodată, Maia Sandu a spus că, menținând ritmul reformelor și cooperarea strânsă cu partenerii europeni, vede Republica Moldova devenind stat membru al Uniunii Europene în anul 2030.
17:30
Medicamentele care provoacă cel mai des reacții adverse: 365 de cazuri, raportate în 2025 # Moldova1
Medicamentele salvează vieți, dar pot provoca și reacții adverse. În anul 2025, au fost raportate 365 de cazuri, iar specialiștii spun că doar 10-15% dintre reacțiile suspecte ajung să fie comunicate autorităților. Raportarea efectelor adverse este necesară inclusiv pentru retragerea medicamentelor de pe piață, precizează reprezentanții Agenției Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale (AMDM).
17:30
Percheziții în Chișinău: captură-record de mitraliere și grenade, unele ascunse „în perete” # Moldova1
Mai multe arme și muniții, inclusiv mitraliere, puști, grenade și lansatoare RPG, au fost descoperite în Chișinău, în urma unei operațiuni comune a procurorilor și polițiștilor, care a dus la destructurarea unei rețele de șantaj ce acționa și pe teritoriul Europei, anunță Procuratura Generală (PG).
17:10
Mai multe state europene își ajustează politicile privind sprijinul acordat celor 4.3 milioane de refugiați ucraineni # Moldova1
În Germania este închis cel mai mare centru de adăpost pentru refugiații ucraineni, în Irlanda este redus termenul de ședere în locuințele oferite de stat, iar Polonia se pregătește ca, începând cu primăvara anului 2026, să renunțe la statutul de protecție temporară pentru refugiații din Ucraina. La nivelul Uniunii Europene, recomandarea privind prelungirea statutului de protecție temporară pentru refugiații ucraineni va fi valabilă până la 4 martie 2027. După această dată, directiva europeană cel mai probabil nu va mai fi extinsă.
17:00
Fostul fotbalist englez David Beckham a primit titlul de cavaler. Ceremonia s-a desfășurat la Castelul Windsor, iar Regele Charles a fost cel care i-a înmânat celebrului sportiv decorațiunile și astfel, acesta a devenit „Sir David Beckham”.
Acum 4 ore
16:40
FC Fiorentina a rămas fără antrenor. Clubul din provincia italiană Toscana a anunțat că l-a demis din funcție pe Stefano Pioli, tehnician care a preluat timona grupării „viola” în luna iulie. În primele 10 etape ale acestei ediții de campionat în Serie A, FC Fiorentina nu a obținut nici o victorie, a consemnat 4 remize și a suferit 6 înfrângeri, iar în consecință a ajuns pe ultimul loc în clasament, cu doar 4 puncte. Daniele Galloppa va îndeplini interimatul funcției de antrenor și deja a condus un antrenament al primei echipe.
16:20
R. Moldova, într-un moment-cheie al integrării europene: experții avertizează că „greul începe acum” # Moldova1
Republica Moldova se află într-un moment-cheie al parcursului european, odată cu publicarea raportului Comisiei Europene privind extinderea și organizarea summitului de la Bruxelles cu liderii Ucrainei, R. Moldova și Balcanilor de Vest. Experții în politici europene consideră că Chișinăul a intrat în etapa decisivă a negocierilor, însă urmează cele mai dificile reforme, în special în justiție și administrație.
16:10
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova, Lilian Popescu, a definitivat lotul pentru ultimele două meciuri ale anului, cele cu Italia și Israel. La cei 18 jucători care evoluează în străinătate convocați anterior, tehnicianul a adăugat 8 fotbaliști care joacă în campionatul național.
16:00
Banca Mondială: Planul de Creștere de 1.9 miliarde de euro ar putea transforma economia R. Moldova, dar rezultatul depinde de reformele implementate # Moldova1
Republica Moldova are în față o oportunitate fără precedent: 1.9 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, prin Planul de Creștere dedicat țărilor candidate. Fondurile ar putea impulsiona economia, însă Banca Mondială avertizează că succesul depinde de modul în care autoritățile vor reuși să pună în practică reformele cerute de Bruxelles.
15:50
RAPORT | R. Moldova, statul candidat cu cele mai mari progrese pe calea aderării la UE în 2025, potrivit Comisiei Europene # Moldova1
Republica Moldova este țara care a înregistrat cele mai mari progrese într-un singur an pe drumul aderării la Uniunea Europeană, arată Pachetul anual privind extinderea blocului comunitar, prezentat de comisara pentru Extindere, Marta Kos, în fața membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European pe 4 noiembrie. Chișinăul se aliniază în proporție de 98 la sută Politicii Externe și de Securitate Comune a UE și speră să încheie, până în 2028, negocierile de aderare pe capitole, neîncepute deocamdată.
15:40
Primarul de Codru, suburbie a capitalei, pleacă din PAS acuzând „jocuri politice” în consiliul local: Reacția partidului de la guvernare # Moldova1
Stelian Manic, primarul orașului Codru, suburbie a capitalei, părăsește Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Acesta a acuzat, prin intermediul unui mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook pe 4 noiembrie, că o parte dintre colegii săi de partid s-ar fi implicat în „jocuri politice” alături de consilieri din alte formațiuni, ceea ce ar fi dus la blocarea unor proiecte importante pentru localitate.
15:40
Moldova este UE! Constantin Negură: „Viitorul european al Moldovei înseamnă respect pentru profesioniști și servicii mai bune pentru fiecare familie” # Moldova1
Constantin Negură este medic în cadrul Substației de Asistență Medicală Urgentă Orhei, parte a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. În fiecare zi, el se află în prima linie a sistemului medical, acolo unde contează cel mai mult – lângă oameni.
15:20
Guvernul Munteanu avansează procedurile pentru închiderea Centrului Rus din Chișinău: proiect inclus pe agenda primei ședințe # Moldova1
Guvernul Munteanu avansează procedurile pentru închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură din Chișinău, inițiativă anunțată de autorități încă din luna februarie. Proiectul de denunțare a Acordului cultural cu Federația Rusă, care reglementează funcționarea acestui centru, a fost inclus pe ordinea de zi a primei ședințe a noului Guvern, programată pentru data de 5 noiembrie.
15:20
Republica Moldova, într-un moment-cheie al integrării europene: experții avertizează că „greul de acum începe” # Moldova1
Republica Moldova se află într-un moment-cheie al parcursului european, odată cu publicarea raportului Comisiei Europene privind extinderea și organizarea summitului de la Bruxelles cu liderii Ucrainei, R. Moldova și Balcanilor de Vest. Experții în politici europene consideră că Chișinăul a intrat în etapa decisivă a negocierilor, însă urmează cele mai dificile reforme, în special în justiție și administrație. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Zi de zi” la Radio Moldova.
15:20
RAPORT | R. Moldova, statul candidat cele mai mari progrese pe calea aderării la UE în 2025, potrivit Comisiei Europene # Moldova1
Republica Moldova este țara care a înregistrat cele mai mari progrese într-un singur an pe drumul aderării la Uniunea Europeană, arată Pachetul anual privind extinderea blocului comunitar, prezentat de comisara pentru Extindere, Marta Kos, în fața membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European pe 4 noiembrie. Chișinăul se aliniază în proporție de 98 la sută Politicii Externe și de Securitate Comune a UE și speră să încheie, până în 2028, negocierile de aderare pe capitole, neîncepute deocamdată.
15:10
De la începutul lunii septembrie, exportatorii de fructe din Republica Moldova se confruntă din nou cu blocaje la punctele de trecere a frontierei. Camioanele încărcate cu fructe moldovenești stau blocate în vamă și câteva zile. Chiar dacă în ultimele zile cozile s-au redus, problema nu a dispărut, susțin exportatorii, care cer soluții urgente. Potrivit lor, această situație afectează direct relațiile comerciale cu partenerii din Uniunea Europeană.
15:10
Peste 33 de milioane de puieți, pregătiți pentru plantare în această toamnă: autoritățile îndeamnă toți cetățenii să participe la campania de împădurire # Moldova1
Cetățenii R. Moldova sunt invitați să se înregistreze pe platforma campaniei de împădurire din această toamnă, organizată de Ministerul Mediului și Agenția Moldsilva, pentru a participa la plantarea puieților. Autoritățile au pregătit peste 33 de milioane de puieți și anunță că participanții vor beneficia de transport asigurat către diferite locații din fiecare raion. Cel mai amplu eveniment va avea loc în satul Mihailovca, raionul Cimișlia, unde vor fi plantați puieți pe o suprafață de 27 de hectare.
15:00
Genoa-1893 a repurtat prima victorie în actuala ediție a primei divizii italiene de fotbal # Moldova1
Formația Genoa-1893, patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a obținut prima victorie în actuala ediție de campionat a primei divizii italiene de fotbal. Genovezii au câștigat cu 2:1 în deplasare, în fața formației Sassuolo Calcio, în ultimul meci din etapa a 10-a. „Grifonii" au deschis scorul prin ucraineanul Ruslan Malinovski în minutul 17. Gazdele au restabilit egalitatea imediat după pauză, prin Domenico Berardi.
Acum 6 ore
14:30
Donații transparente prin MPay: un gimnaziu din Ștefan Vodă și un liceu din Comrat primesc fonduri semnificative # Moldova1
În perioada iunie 2024 – octombrie 2025, peste o sută de instituții de învățământ din întreaga țară au beneficiat de donații prin intermediul serviciului guvernamental MPay. Suma totală a transferurilor a depășit 960 de mii de lei, iar cele mai semnificative fonduri au ajuns pe conturile Gimnaziului din Caplani, raionul Ștefan Vodă, și Liceului Teoretic „Nicolai Tretiacov” din municipiul Comrat.
14:20
Martorii apărării în dosarul Ciochină vor fi aduși silit în instanță, după absențe repetate # Moldova1
Martorii propuși de apărare în dosarul fostului primar al comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, vor fi aduși silit în instanță. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au admis solicitarea procurorilor după ce martorii indicați de apărare nu s-au prezentat la două ședințe consecutive. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova de procurorul de caz, Alexandru Botnari.
14:20
Liga Campionilor UEFA revine în prim-plan cu meciuri de-a dreptul fabuloase: FC Liverpool - Real Madrid și Paris Saint-Germain - Bayern Munchen. # Moldova1
În această seară, toată atenția microbiștilor se îndreaptă spre partidele din Anglia și Franța. FC Liverpool va primi replica lui Real Madrid, iar deținătoarea trofeului, Paris Saint-Germain, se va confrunta pe teren propriu cu Bayern Munchen.
14:20
Primarii din Parlament: ce funcții preferă deputații care dețin și funcții în administrația publică locală # Moldova1
Mandatul de deputat este incompatibil cu alte funcții de demnitate publică, iar aleșii noii legislaturi au la dispoziție 30 de zile pentru a alege între fotoliul din Parlament și postul ocupat până a accede în Legislativ. În timp ce unii au decis deja să-și continue activitatea în Parlament, alții preferă să rămână aproape de comunitățile care i-au votat. Totodată, unii primari și președinți de raioane încă își mai consultă echipele și alegătorii, pentru a lua o decizie definitivă.
13:50
Raportul Băncii Mondiale: Economia R. Moldova, în redresare lentă - creștere modestă în 2025 și riscuri ridicate generate din exterior # Moldova1
Economia Republicii Moldova dă semne de redresare după doi ani de șocuri externe și inflație ridicată, însă rămâne vulnerabilă la factori externi și la dezechilibrele structurale interne. Potrivit raportului Moldova Economic Update – Fall 2025 al Băncii Mondiale, prezentat public pe 4 noiembrie la Chișinău, creșterea economică a fost modestă în prima jumătate a anului, dar se anticipează o accelerare graduală în 2026 – 2027.
13:40
Uniunea Europeană va aloca Ucrainei peste 1.8 miliarde de euro cu scopul de a consolida stabilitatea macrofinanciară a acestei țări și a sprijini funcționarea continuă a administrației sale publice. Decizia a fost adoptată de Consiliul European pe 4 noiembrie, după ce Ucraina a finalizat cu succes cele nouă etape necesare pentru cea de-a cincea decontare, anunță Consiliul European.
13:30
CSM: Președintele interimar al Judecătoriei Bălți și o judecătoare de la Curtea de Apel Centru au promovat vettingul # Moldova1
Președintele interimar al Judecătoriei Bălți, Ion Pâcaleu, și judecătoarea Angela Bostan de la Curtea de Apel Centru nu au probleme de integritate etică și financiară. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, pe 4 noiembrie, rapoartele întocmite de Comisia de evaluare externă, care recomandă promovarea vettingului de către cei doi judecători.
13:20
Luna noiembrie, neobișnuit de caldă. Agricultor: „A fost ploaie și am reușit să punem în pământ” # Moldova1
Ultima lună de toamnă începe cu temperaturi mai ridicate decât valorile normale pentru această perioadă. Meteorologii prognozează un noiembrie cu vreme frumoasă, spre bucuria fermierilor, care spun că vor reuși să pregătească terenurile pentru semănatul de primăvară.
13:10
Sindicatele propun un salariu minim de 8.050 de lei lunar în sectorul real al economiei, începând cu 1 ianuarie 2026. Propunerea a fost discutată, pe 3 noiembrie, în cadrul unor consultări cu reprezentanții patronatelor.
13:00
Zeci de școli, spitale și sute de blocuri de locuințe din Chișinău nu au solicitat căldură centralizată # Moldova1
Vremea blândă de afară îi determină pe mulți să amâne conectarea la agentul termic. Mai multe instituții de învățământ, spitale, universități, precum și blocuri de locuințe din Chișinău nu au solicitat, până pe 4 noiembrie, încălzire centralizată. Cei mai reticenți în acest sens sunt agenții economici, susțin reprezentanții Termoelectrica.
Acum 8 ore
12:30
Moldova este UE! Carolina Bogatiuc: „Cred în Moldova care merge înainte, cu încredere și demnitate” # Moldova1
Carolina Bogatiuc, cofondatoare a Inițiativei Europene, spune că rezultatele votului au demonstrat maturitatea și încrederea cetățenilor în viitorul european al țării. Ea crede că Moldova are tot ce-i trebuie pentru a reuși – oameni muncitori, tineri implicați și parteneri care îi susțin drumul spre dezvoltare.
12:30
VETTING | Fiecare al patrulea judecător a picat evaluarea externă: rată totală de promovare de doar 37% # Moldova1
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a notificat, până la finele lunii octombrie curent, 181 de judecători și candidați la funcții din sistem, însă 63 dintre aceștia sau 39% fie au demisionat, fie s-au retras înainte de a fi supuși vettingului.
12:20
Internaționalul moldovean Artur Crăciun a înscris al doilea său gol în tricoul echipei ŁKS Łódź. În etapa a 15-a dintr-a doua divizie a fotbalului polonez, gruparea din orașul Łódź a învins cu 2:1 acasă pe Śląsk Wrocław, iar fundașul central a marcat în minutul 74 dintr-o lovitură de la 11 metri. Partida disputată în prezența a peste 6 mii de spectatori a fost una palpitantă, asta deoarece Śląsk Wrocław a preluat conducerea în minutul 67 grație golului marcat de Milosz Kozak.
12:20
Medic, despre greșelile pe care le comit părinții când copiii au varicelă: „Nu trebuie să iasă afară” # Moldova1
Varicela este o boală infecțioasă extrem de contagioasă. Deși poate afecta persoane de orice vârstă, apare cel mai frecvent la copiii de 2-8 ani, care nu au fost vaccinați. Pediatra Cristina Muscinschi, invitată la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”, spune că una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le comit părinții este faptul că îi permit copilului să iasă afară atunci când este bolnav.
11:50
DECLARAȚIE | Legislația R. Moldova din domeniul vitivinicol, aliniată în proporție de aproximativ 90% la standardele UE # Moldova1
Anul 2025 a fost unul dificil pentru agricultorii din Republica Moldova, fiind marcat de contraste, provocări climatice și adaptare continuă. Deși unele sectoare au avut rezultate bune, altele s-au confruntat cu pierderi semnificative, cauzate de înghețuri târzii, secetă severă și instabilitate pe piețele externe.
11:40
Alegerea unei sere potrivite pentru grădină nu este doar un moft de moment, ci o investiție în viitorul recoltelor tale. O seră bine aleasă poate transforma complet modul în care cultivi legumele, oferindu-ți control asupra temperaturii, umidității și protecție împotriva vremii capricioase din Moldova. Totuși, înainte de a face o achiziție, este foarte important să știi câteva aspecte care îți pot influența atât roada, cât și bugetul pe care îl ai.
11:40
Dosarul agresării preotului din Grinăuți ajunge pe masa judecătorilor: inculpații riscă până la trei ani de închisoare # Moldova1
Dosarul agresării preotului din Grinăuți din raionul Râșcani, care a decis să treacă la Mitropolia Basarabiei, ajunge pe masa judecătorilor. Cei șase inculpați riscă până la trei ani de închisoare și amendă de peste 52 de mii de lei.
11:30
Halterofilul moldovean Stanislav Uja a cucerit o medalie de bronz la Campionatele Europene pentru juniori „sub 20 de ani" și cele de tineret „sub 23 de ani", # Moldova1
Halterofilul moldovean Stanislav Uja a cucerit o medalie de bronz la Campionatele Europene pentru juniori „sub 20 de ani" și cele de tineret „sub 23 de ani", competiții ce se desfășoară în orașul Durres din Albania. Uja a concurat în competiția de juniori „sub 20 de ani", în categoria de greutate de peste 110 kilograme. La ambele stiluri „smuls" și „aruncat", moldoveanul s-a clasat pe locul 4, însă rezultatul cumulat - de 368 de kilograme - i-a permis să urce pe treapta a treia a podiumului de premiere în clasamentul general.
11:20
Cristina Gherasimov: „Raportul prezentat de Comisia Europeană va fi bun, pentru că s-a muncit mult” # Moldova1
Raportul de extindere, care va fi prezentat marți, 4 noiembrie, de Comisia Europeană, este un pas adițional în procesul de negocieri al Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană, a declarat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, la emisiunea „Bună dimineața” de la Moldova 1.
11:00
R. Moldova, angajament față de pace la UNESCO. Popșoi: „Adevărul și educația – cele mai puternice instrumente de apărare a democrației” # Moldova1
Republica Moldova își reafirmă, la tribuna UNESCO, angajamentul față de pace, democrație și demnitate umană. Importanța cooperării internaționale, precum și rolul diplomației multilaterale într-o perioadă marcată de provocări majore și transformări globale au fost evidențiate de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, la cea de-a 43-a sesiune a Conferinței Generale, care se desfășoară la Samarkand, Uzbekistan.
11:00
Zeci de școli, spitale și sute de blocuri locative din Chișinău nu au solicitat căldură centralizată # Moldova1
Vremea blândă de afară îi determină pe mulți să amâne conectarea la agentul termic. Mai multe instituții de învățământ, spitale, universități, precum și blocuri de locuit din Chișinău nu au solicitat, până pe 4 noiembrie, încălzire centralizată. Cei mai reticenți în acest sens sunt agenții economici, susțin reprezentanții Termoelectrica.
11:00
Oamenii se grăbesc să ceară compensații: aproape 96 de mii de solicitări au fost depuse în prima zi pe platforma compensatii.gov.md # Moldova1
Aproximativ 96 de mii de solicitări au fost depuse în prima zi de înregistrare pe platforma compensatii.gov.md, conform datelor prezentate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Acum 12 ore
10:40
R. Moldova își reafirmă angajamentul față de pace la tribuna UNESCO. Mihai Popșoi: „Adevărul și educația – cele mai puternice instrumente de apărare a democrației” # Moldova1
Republica Moldova își reafirmă, la tribuna UNESCO, angajamentul față de pace, democrație și demnitate umană. Importanța cooperării internaționale, precum și rolul diplomației multilaterale într-o perioadă marcată de provocări majore și transformări globale au fost evidențiate de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, la cea de-a 43-a sesiune a Conferinței Generale, care se desfășoară la Samarkand, Uzbekistan.
10:00
Zelenski: Ucraina va deschide birouri de export și coproducție de arme la Berlin și Copenhaga # Moldova1
Ucraina va deschide birouri la Berlin și Copenhaga pentru exportul și producția comună de arme, ca parte a extinderii industriei sale de apărare, transmite Reuters.
10:00
Ministerul de Externe al Italiei îl va convoca pe ambasadorul Federației Ruse la Roma pentru a-i transmite o notă de protest în legătură cu declarațiile ironice ale purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, făcute după prăbușirea unui turn medieval din centrul capitalei italiene.
10:00
Pe urmele mamei, spre visul olimpic! Elizaveta Hlusovici, fiica biatlonistei Natalia Levcenkova, la fel reprezintă Republica Moldova pe arena internațională # Moldova1
Elizaveta Hlusovici calcă pe urmele mamei sale, cea care a dus Republica Moldova în elita biatlonului mondial. Această mamă nu e nimeni alta decât Natalia Levcenkova, cea care a scris istorie în sportul moldovenesc, înregistrând cea mai bună clasare all-time a unui sportiv reprezentant al Republicii Moldova la Jocurile Olimpice de iarnă - locul 8 în 2006 la Torino și, ulterior, devenind campioană europeană în 2008. Totul - în biatlonul feminin.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.