Traseu secret, două acuzații și anularea mandatului în Grecia: Noi detalii în cazul lui Constantin Țuțu
Noi.md,
4 octombrie 2025 19:30
Fostul deputat din Partidul Democrat, Constantin Țuțu, a fost adus în instanță sîmbătă, 4 octombrie.Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Țuțu este învinuit de corupere activă și trecere ilegală a frontierei de stat, transmite tv8.md.Procurorul Dorel Zatic a precizat că fostul deputat nu își recunoaște vinovăția, dar a dat declarații în dosar.
• • •
Alte ştiri de Noi.md
Acum 30 minute
00:30
În SUA va fi emisă o monedă de un dolar cu portretul președintelui Donald Trump, a declarat consilierul pentru comunicare al senatorului republican din Texas, Ted Cruz, Steve Guest, pe X.„America s-a întors, iar odată cu ea și moneda de un dolar. (Donald Trump) va rămîne pentru totdeauna fața celor 250 de ani ai Americii datorită (ministrului Finanțelor Scott Bessent) și (trezorierului Brandon
Acum 2 ore
00:00
Gutuia este unul dintre fructele vedetă ale începutului de sezon rece. Medicii nutriţionişti ne recomandă să abuzăm de acest fruct în această perioadă, deoarece are indicaţii într-o serie largă de afecţiuni, printre care se numără insomniile, boli de ficat, stimulează imunitatea şi te scapă de kilogramele în plus, transmite gandul.infoO singură gutuie conţine vitaminele B1, B2, B6, C, E, PP, p
4 octombrie 2025
23:30
Internaționalul moldovean Virgiliu Postolachi este în formă înaintea meciului amical cu România. Atacantul a marcat primul său gol în tricoul echipei Universitatea Cluj. În etapa a 12-a a Superligii românești de fotbal, „șepcile roșii” au pierdut surprinzător cu 1:2 pe terenul formației Csikszereda Miercurea Ciuc, iar cel alintat „Posto” a redus din handicap în minutul 90+4 cu o lovitură de ca
Acum 4 ore
23:00
Pentru a fi sănătos trebuie sa consumi și alimente sănătoase.Pe lîngă stilul de viață activ și lipsa exceselor de orice fel, o dietă bazată pe alimente sănătoase contribuie din plin la buna funcționare a organismului, la păstrarea tonusului bun și la menținerea sănătății fizice și psihice. Iată o listă cu alimente sănătoase pentru rinichi, alcătuită de nutritioniștii germani, transmite sfatulp
22:30
Fostul campion mondial absolut la categoria supergrea, Lennox Lewis, consideră că actualul deținător al acestui titlu, Alexander Usik, nu ar trebui să rămînă prea mult timp în box.În opinia britanicului, ucraineanul ar trebui să se retragă la apogeul carierei, cît timp numele său rămîne un simbol de neclintit al succesului.Într-un interviu acordat Sky Sports, Lewis a remarcat:„Fiecare
22:00
Toată lumea ştie că zahărul poate produce efecte negative asupra sănătăţii fizice, însă un nou studiu arată că acesta poate avea un impact negativ şi asupra stării psihice, mai ales în cazul bărbaţilor, relatează mediafax.ro.Datele relevate de un studiu efectuat de Institutul de Epidemiologie al Universităţii din Londra scot în evidenţă că bărbaţii care consumă prea mult zahăr au cu 23% mai mu
21:30
Un sondaj de opinie realizat în perioada 21 septembrie – 4 octombrie, la care au participat 748 de persoane, arată că majoritatea cetățenilor apreciază în egală măsură toate tradițiile și obiceiurile moldovenești.La întrebarea „Care este tradiția sau obiceiul moldovenesc de care ești cel mai mîndru?”, 62,8% dintre respondenți (470 de persoane) au declarat că le plac toate tradițiile. Pe locul
Acum 6 ore
21:00
Apa minerală îngrașă, așa că ar fi bine să renunți la ea dacă ești la dietă. Dacă vrei să slăbeşti, ar fi bine să bei apă plată, susţin specialiştii. Dioxidul de carbon din apa carbogazoasă ar putea contribui la senzaţia de foame!Studii realizate pe animale de laborator şi pe un eşantion redus de subiecţi umani sugerează că apa acidulată ar favoriza luarea în greutate, scrie DailyMail.Potr
21:00
Fostul deputat democrat Constantin Țuțu susține că el și Vladimir Plahotniuc intenționau să revină în Republica Moldova atunci cînd au fost reținuți în Grecia, deși aveau bilete pentru un zbor spre Dubai.Declarația a fost făcută pe 4 octombrie în fața judecătorilor care l-au plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, transmite tv8.md.Țuțu a relatat că s-a întîlnit cu Plahotniuc cu două z
20:30
În cadrul rubricii „Adevărații eroi” pe Noi.md, actorul și producătorul Boris Lee Krutonog, originar din Chișinău, a rememorat experiența sa de la filmările pentru celebrul film „The Hunt for Red October” și întîlnirea cu legendarul Sean Connery.„Prima mea școală a fost una partizană: nici măcar nu știam cine pe platou strigă «Acțiune!». La noi, oricine putea striga asta. La filmările pentru
20:00
Medicii cred că primul pas este acela de a refuza orice sucuri şi băuturi carbogazoase.Această concluzie a fost sugerată de studiile îndelungate care au implicat aproape 90 000 de femei.Cele care au băut apă, ceai sau cafea, mult mai rar s-au îmbolnăvit de diabet decîtacele care au preferat băuturile dulci, chiar dacă le diluau cu apă minerală.În mod semnificativ, riscul creștea cu fie
19:30
Traseu secret, două acuzații și anularea mandatului în Grecia: Noi detalii în cazul lui Constantin Țuțu # Noi.md
Fostul deputat din Partidul Democrat, Constantin Țuțu, a fost adus în instanță sîmbătă, 4 octombrie.Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Țuțu este învinuit de corupere activă și trecere ilegală a frontierei de stat, transmite tv8.md.Procurorul Dorel Zatic a precizat că fostul deputat nu își recunoaște vinovăția, dar a dat declarații în dosar.
Acum 8 ore
19:00
Mod de preparare:Puii se taie în 4 părţi fiecare, se presară cu sare şi piper, se stropesc cu vin, se ung cu smîntînă şi se lasă pe 20-30 minute. Apoi se rumenesc, se adaugă suc de struguri (albi), se acoperă cu un capac şi se dă la cuptor pentru 20-25 minute. Periodic carnea se udă cu sosul care se formează în procesul înăbuşirii. Dacă sucul e dulce se adaugă puţină zeamă de lămîie. Sosul de
18:30
Cei mai buni profesori, învăţători şi educatori ai anului 2025, premiați la concursul republican „Pedagogul anului” # Noi.md
Trei categorii de profesori, învățători și educatori din întreaga țară au urcat astăzi pe podium, la ediția din acest an a concursului republican „Pedagogul anului 2025”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării.În total, 13 cadre didactice au fost desemnate cîștigătoare, fiind apreciate pentru profesionalism, creativitate și dăruire față de meseria lor, transmite moldpres.Competiți
18:30
Corupția în țară este încă înfloritoare, nu există reforme reale, economia este pe punctul de a stagna, sistemul judiciar continuă să fie sub influență politică și are un nivel scăzut de încredere din partea populației, justiția în societate nu este resimțită la toate nivelurile.Aceste concluzi se conțin în Raportul anual privind climatul investițional pentru Moldova al Departamentului de Stat
18:00
Maia Sandu: „Educația este cel mai puternic instrument de apărare și garanția viitorului Republicii Moldova” # Noi.md
Cu ocazia Galei laureaților concursului republican „Pedagogul Anului 2025”, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj emoționant și plin de recunoștință către cadrele didactice din întreaga țară, transmite moldpres.În discursul său, șefa statului a subliniat rolul esențial al profesorilor, învățătorilor, educatorilor, bibliotecarilor, psihopedagogilor și logopezilor în mod
17:30
Un Memorandum de înțelegere pentru consolidarea cooperării în procesul de integrare europeană a fost semnat între Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova și Consiliul Național al Comerțului din Suedia, transmite moldpres.În baza documentului, cele două instituții vor colabora pentru a sprijini accesul produselor și serviciilor moldovenești pe piața unică europea
Acum 12 ore
17:00
Ziua Națională a Vinului este o sinteză a rezultatelor viticultorilor și vinificatorilor din ultimul an, care au consolidat poziția țării noastre pe harta vinicolă mondială ca fiind un producători de vinuri „Uimitor de bune”.Tradițional, în cadrul evenimentului sînt decernate premii și distincții „Oamenilor Vinului” – semne de recunoștință pentru contribuția la vizibilitatea și recunoașterea i
17:00
În 2024, Moldova a exportat un total de 10.796.000 de decalitri de vinuri liniștite în valoare de 135,2 milioane de dolari și 293.000 de decalitri de vinuri spumante în valoare de 8,3 milioane de dolari.Aceste date au fost prezentate de Biroul Național de Statistică în contextul sărbătorilor Zilei Naționale a Vinului din 4-5 octombrie, relatează Noi.md.Potrivit BNS, primii cinci mari cumpă
16:30
Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău devine timp de două zile un oraș al Vinului.Cea de-a XXIV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului 2025 - sărbătoare dedicată tradițiilor în vinificație și produsului mîndriei națională, a fost inaugurată.Evenimentul desfășurat sub sloganul brandului de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de bun” marchează în acest an un record: 106 vinării, dintre care 46
16:30
La solicitarea procurorilor PCCOCS, un fost deputat Constantin Țuțu a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.Încheierea judecǎtorului de instrucție a fost pronunțatǎ sîmbǎta, dupǎ ce Procuratura pentru Combaterea Criminalitǎții Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) i-a prezentat fostului deputat învinuirea pentru douǎ infracțiuni ce ar fi fost comise în septembrie-octombrie 2025:
16:00
Campionul UFC la categoria semigrea, Magomed Ankalaev, este convins că al doilea său meci împotriva lui Alex Pereira va fi mult mai spectaculos și se va încheia cu o victorie înainte de termen.Revanșa va fi capul de afiș al turneului UFC 320, care va avea loc pe 4 octombrie în Las Vegas. Pentru Ankalaev, aceasta este o ocazie de a-și consolida poziția de lider în divizie, iar pentru Pereira -
16:00
Prunele moldovenești se bucură de tot mai multă apreciere pe piața europeană, devenind un veritabil brand național.Peste 80% din producție sînt exportate în UE, iar anul acesta agricultorii vor putea livra fără taxe un volum de patru ori mai mare, datorită noilor condiții negociate de Guvernul de la Chișinău și Comisia Europeană. Producătorii afirmă că cererea este în creștere, datorită calită
15:30
În Moldova, producția de vin spumant a crescut de 1,7 ori în ultimii șapte ani, de la 665.400 de decalitri în 2018 la 1.161.900 de decalitri în 2024.Aceste date au fost prezentate de Biroul Național de Statistică în contextul sărbătorilor Zilei Naționale a Vinului din 4-5 octombrie, relatează Noi.md.Potrivit BNS, producția de vinuri liniștite a scăzut cu aproape 2,4% în aceeași perioadă, d
15:00
În fiecare zi, în Moldova au loc accidente grave, dar, din păcate, acest lucru nu îi împiedică pe unii șoferi să încalce regulile de circulație.Redacția Noi.md continuă să discute despre această problemă și să lupte împotriva haosului de pe șosele. În noul videoclip este prezentată o zi obișnuită la volan pe străzile din Chișinău. Numărul încălcărilor înregistrate este șocant — și aceste
15:00
Primele imagini cu Constantin Țuțu la judecătorie: Instanța examinează cererea de plasare în arest # Noi.md
Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, a fost escortat la Judecătoria Ciocana.După ce a fost reținut la punctul de trecere al frontierei Vulcănești, pentru 72 de ore, în cadrul ședinței de astăzi, judecătorii examinează cererea de plasare în arest preventiv a acestuia.Întrebat de TV8 cine l-a ajutat să treacă frontiera, Țuțu ne-a spus că a intrat legal în Republica Moldova:„Am intra
14:30
Moldova a obținut 7 medalii la Campionatul European printre țările mici la taekwondo, care s-a desfășurat în perioada 1-3 octombrie la Riga. La seniori s-au remarcat Artiom Roșca (aur în categoria 54 kg) și Ana Spînu (bronz la 62 kg).La juniori, Ariana Spinei a cucerit argintul la 59 kg, iar Anastasia Chișlari și Ivan Marcenco s-au ales cu medaliile de bronz în categoriile 68 și 73 kg. Alte do
14:00
Serviciul public "Deplasarea Oficiului mobil pentru prestarea serviciilor unei persoane sau membrilor unei familii (rude de gradul I și II) în aceeași perioadă de timp și la aceeași adresă" vine să faciliteze accesul la serviciile publice pentru persoanele aflate legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv persoanele imobilizate, persoanele aflate la tratament prin constrîngere, p
14:00
Critica occidentală la adresa Georgiei privind adoptarea „Legii privind transparența influenței străine” este pură ipocrizie, însă autoritățile țării sînt dispuse să ierte și să uite.Este declarația lui Shalva Papuashvili, președintele Parlamentului georgian, care a menționat că o lege similară a intrat în vigoare în Marea Britanie.„Săntem dispuși să iertăm Bruxelles-ul pentru criticile fa
13:30
Greva de patru zile a controlorilor de trafic aerian din Franța va afecta pasagerii din întreaga Europă # Noi.md
Pasagerii care călătoresc spre Franța sau traversează spațiul său aerian în octombrie 2025 au fost avertizați cu privire la posibile perturbări majore în transportul aerian, din cauza unei greve de patru zile a controlorilor de trafic aerian francezi.Potrivit Express, Sindicatul Național al Controlorilor de Trafic Aerian (SNCTA) a confirmat că greva va începe în dimineața zilei de 7 octombrie
13:00
Fosta ministră a Securității Economice, Sanae Takaichi, a fost aleasă sîmbătă ca nou lider al Partidului Liberal Democrat, partidul de guvernămînt din Japonia, și probabil va deveni prima femeie prim-ministru din istoria țării, notează AP.Sanae Takaichi l-a învins pe Shinjiro Koizumi, ministrul Agriculturii și fiul fostului prim-ministru popular Junichiro Koizumi.Prin preluarea conducerii
13:00
Moldova și Ucraina conlucrează pentru protecția și gestionarea durabilă a bazinului fluviului Nistru # Noi.md
În perioada 2-3 octombrie 2025, la Chișinău, s-au desfășurat ședințele Grupurilor de lucru Monitoring și schimb de informații și Planificare și management din cadrul Comisiei privind utilizarea durabilă și protecția bazinului fluviului Nistru.La ședință participă reprezentanții autorităților din Republica Moldova și Ucraina, membrii ai Grupului de lucru, precum și experți implicați în subiecte
Acum 24 ore
12:00
Pentru a fi mai rezilienți și mai competitivi, fermierii au nevoie de facilități moderne pentru păstrarea și procesarea produselor agricole.Statutul de țară candidată la Uniunea Europeană, obținut la 23 iunie 2022, a determinat accelerarea pregătirilor pentru aderare, iar dezvoltarea infrastructurii post-recoltare este un pas important în această direcție.Ministerul Agriculturii și Industr
11:30
Și acest weekend vine la pachet cu o serie de evenimente culturale, pe care ar fi păcat să le ratezi.Echipa portalului de știri Noi.md a făcut o listă și îți recomandă să o răsfoiești.Diverse: World Walking Day - Antrenament de alergare - 5 Octombrie 2025, 09:00 - Parcul "La Izvor" ZIUA VINULUI la Terra - 5 Octombrie 2025, 10:00, Terra Restaurant Ziua Națională a Vinului la Tifl
11:30
Parlamentul European va vota pe 9 octombrie, pentru prima dată, asupra a două moțiuni de cenzură împotriva CE # Noi.md
Sesiunea plenară a Parlamentului European (PE), cu voturi simultane asupra a două moțiuni de cenzură împotriva președintei Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, va avea loc pe 9 octombrie.Este pentru prima dată în istorie cînd Parlamentul European va vota asupra a două moțiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene în cadrul aceleiași sesiuni plenare. Ursula von der Leyen a reușit deja
11:00
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au primit ordin să oprească ofensiva asupra orașului Gaza în urma unei cereri din partea președintelui american Donald Trump, scrie The Times of Israel.Liderii politici israelieni ar fi ordonat armatei să oprească ofensiva asupra orașului Gaza. Radio Armata și postul public de radio Kan au declarat că acest lucru s-a întîmplat după ce președintele american D
10:30
Încă mai ieri răsunau sloganuri electorale și concerte festive, iar astăzi realitatea bate din nou la ușă – împreună cu noile tarife la resursele energetice.Se pare că, pentru a avea o viață bună, avem nevoie de alegeri permanente – de altfel, deputații uită de promisiunile lor. Portalul Noi.md vă propune o privire asupra acestei situații prin prisma caricaturii autorului Alexandru
10:30
Companiile din sectorul energetic au sarcina ca pînă la 5 octombrie să finalizeze toate pregătirile pentru sezonul rece, a anunțat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, transmite moldpres.Potrivit oficialului, pînă în prezent au fost realizate 23 de acțiuni din totalul celor 47 de măsuri incluse în planul de pregătire pentru sezonul de încălzire 2025-2026.„Companiile au avut instrucții clar
10:00
Moldova și Azerbaidjanul intenționează să extindă cooperarea în sectorul energetic. Acest lucru a fost discutat în cadrul unei întîlniri organizate recent la Copenhaga de președinții celor două țări, Maia Sandu și Ilham Aliyev, în marja summitului Comunității Politice Europene de la Copenhaga.Potrivit serviciului de presă al președintelui azer, Ilham Aliyev a felicitat-o pe Maia Sandu pentru
09:30
Vremea se menține stabilă și răcoroasă.Meteorologii prognozează cer variabil. Se prevăd ploi pe arii întinse, izolat puternice, local însoțite de descărcări electrice. Vîntul va sufla predominant din nord-vest, slab pînă la moderat.Ziua, în sudul țării temperatura aerului va fi de +17...+19°C.În centru se așteaptă +15...+17°C, iar în nord termometrele vor indica în jur de +12
09:30
Vă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei:4 octombrie — a 277-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 88 de zile.Sărbători religioase sau Ortodoxe: Sf. Ap. Codrat. Aflarea moaştelor Sfîntului Ierarh DimitrieCe se sărbătorește î
09:00
Portalul Noi.md invită cititorii să participe la un nou sondaj de opinie.Întrebarea adresată este: Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns): Mai multă atenție pentru proiectele socio-economice Continuarea promovării integrării europene Creșterea imaginii Moldovei peste hotare Elaborarea unui plan de reintegrare a țării Susținerea c
08:30
În cadrul rubricii „Adevărații eroi” de pe portalul Noi.md, actorul, producătorul și scenaristul Boris Lee Krutonog, născut la Chișinău și cunoscut pentru rolurile sale din „The Hunt for Red October”, StarTrek, The Italian Job și serialul premiat The Americans, a povestit cu emoție despre gustul copilăriei sale – merele moldovenești.„Am crescut cu mere. Eu și sora mea mîncam probabil cîte do
07:00
În ce măsură pensia minimă pentru limita de vîrsta din Moldova acoperă minimul de existență # Noi.md
În Moldova, cuantumul pensiei minime pentru limită de vîrstă, la 01.01.2025, a constituit 2777,9 lei și a acoperit valoarea minimului de existență pentru pensionari cu 12,3%.Această informație și alte informații despre situația persoanelor în vîrstă, conform datelor disponibile pentru 2024, au fost prezentate de Biroul Național de Statistică cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor în Vîrs
06:30
Medicul chirurg, ortoped-traumatolog, șeful Departamentului Clinic Ortopedie și Traumatologie al Institutului de Medicină Urgentă, Dumitru Hîncota, a recunoscut că una dintre cele mai importante sarcini în prezent este reabilitarea pacienților grav bolnavi după operațiile suportate.El a vorbit despre acest lucru în cadrul emisiunii „Без галстуков” cu Alexandru Stahurschi, difuzată pe canalul d
05:30
Robbie Williams a dezvăluit că suferă de sindromul Tourette și are „gînduri intruzive”, pe care le consideră parte din afecțiune, adăugînd că prezintă și „trăsături autistice”.Cîntărețul în vîrstă de 51 de ani, deja diagnosticat cu tulburare de deficit de atenție, explică faptul că are „gînduri intruzive”, dar că acestea nu se manifestă în exterior, potrivit mediafax.roRobbie Williams a fă
05:30
04:30
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut în luna septembrie, grație diminuării cotațiilor la zahăr şi produse lactate, chiar dacă preturile globale la carne au stins un nou vârf, a anuntat, vineri, Organizația Natiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri inregistrate la un coș
03:30
Temperatura din Vladivostok, un oraş situat in Orientui Îndepărtat al Federației Ruse, a atins valoarea de 23,5 grade Celsius în cursul zilei de joi, doborînd un record vechi de peste un secol, a anunțat agenţia locală de meteorologie.Valoarea inregistrată joi a depăşit cu un grad Celsius precedentul record termic pentru această dată, stabilit in anul 1917, в anunțat vineri Serviciul de Hidrom
02:30
Ninge în continuare în zonele montane din România.La altitudini de peste 1 500 de metri s-a depus deja un strat de zăpadă de aproximativ jumătate de metru, iar traseul Transalpina rămîne închis circulației. Drumarii au intervenit pe timpul nopții pentru a curăța zăpada și pentru a menține drumurile cît mai accesibile, transmite ipn.mdAutoritățile continuă să intervină cu utilaje pentru des
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.