R. Moldova și Elveția au semnat un acordul pentru combaterea corupției și recuperarea bunurilor infracționale și pentru a „întări capacitatea de a identifica, confisca și recupera bunurile obținute ilegal”
Ziarul de Garda,
25 septembrie 2025 16:40
Ministerul Justiției (MJ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare au semnat astăzi, 25 septembrie, Acordul pentru lansarea primei faze a Proiectului „Sprijinirea Republicii Moldova în confiscarea și recuperarea bunurilor infracționale”, prevăzut pentru următorii patru ani, se arată în comunicatul de presă emis de MJ. Acordul are ca obiectiv îmbunătățirea rezultatelor R. Moldova în lupta...
• • •
Alte ştiri de Ziarul de Garda
Acum 30 minute
19:30
În cadrul Campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), un grup de jurnaliști de investigație a documentat cele mai relevante informații despre integritatea candidaților partidelor cu șanse mari să treacă pragul electoral, potrivit sondajelor, dar și a unor candidați independenți și lideri ai formațiunilor politice participante la scrutin. Profilurile sunt...
Acum o oră
19:00
DOC/ Decizia motivată a Curții de Apel Centru în dosarul lui Iurie Roșca, condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență # Ziarul de Garda
Colegiul penal al Curții de Apel Centru consideră că pedeapsă aplicată fostului viceprim-ministru în Guvernul Greceanîi, Iurie Roșca, de patru ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis „este una corectă şi echitabilă, care va atinge scopul legii penale, va restabili echitatea socială, va corecta condamnatul şi va preveni săvârșirea de noi infracțiuni”,...
18:50
ULTIMĂ ORĂ/ Activitatea partidului „Inima Moldovei” a fost limitată la cererea Ministerului Justiției # Ziarul de Garda
Activitatea partidului „Inima Moldovei”, care face parte din blocul „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”, a fost limitată la cererea Ministerului Justiției, potrivit deciziei Curții de Apel Centru, potrivit TV8. Activitatea partidului „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, a fost limitată pentru 12 luni. Știrea se actualizează… Pe 19 septembrie 2025, MJ a...
Acum 2 ore
18:30
La alegerile parlamentare din 28 septembrie participă în total 23 de concurenți electorali, însă potrivit sondajelor, doar 4 formațiuni au șanse reale de a accede în următorul parlament: Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare în ultimii patru ani, Blocul „Patriotic”, condus de Igor Dodon, Irina Vlah, Vasile Tarlev și Vladimir Voronin, Partidul Nostru,...
18:30
SINTEZA ELECTORALĂ/ Interceptare Chicu-Plahotniuc, Vlah – exclusă? Casa lui Tarlev, ultimul sondaj – doar 3 partide în parlament? # Ziarul de Garda
Dacă mâine ar avea loc alegerile parlamentare, 28,6% dintre persoane decise ar vota pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, 13,9% – pentru Blocul electoral al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, iar 5,1% dintre respondenți deciși ar vota în favoarea formațiunii „Partidul Nostru”, arată datele Barometrului Opiniei Publice, prezentat joi, 25 septembrie. 27,8% dintre persoanele chestionate...
18:20
Profil de integritate: Iurie Muntean. Trei mandate de deputat și venituri pentru doi ani de doar 4 mii de lei # Ziarul de Garda
În cadrul Campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), un grup de jurnaliști de investigație a documentat cele mai relevante informații despre integritatea candidaților partidelor cu șanse mari să treacă pragul electoral, potrivit sondajelor, dar și a unor candidați independenți și lideri ai formațiunilor politice participante la scrutin. Profilurile sunt...
18:10
Donație de echipamente frigorifice de 158 de mii de dolari pentru secțiile și cabinetele de transfuzie din R. Moldova # Ziarul de Garda
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui a beneficiat de o donație de 20 de congelatoare și 20 de frigidere medicale, în valoare de 158 de mii de dolari, anunță joi, 25 septembrie, Ministerul Sănătății. Potrivit unui comunicat, aceste echipamente frigorifice moderne sunt destinate secțiilor și cabinetelor de transfuzie din întreaga țară și vor contribui esențial...
18:10
Procuratura vine cu precizări după extrădarea lui Plahotniuc: „A fost informat oficial despre acuzațiile ce i se aduc” # Ziarul de Garda
Procuratura Anticorupție anunță că, pe 25 septembrie, urmare a extrădării cetățeanului Vladimir Plahotniuc din Republica Elenă în R. Moldova, a fost reținut în baza mandatelor de arestare și escortat la Penitenciarul nr. 13. Ulterior, i-au fost aduse la cunoștință învinuirile formulate pe numele său, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală al R. Moldova....
17:50
Cu ceva timp în urmă, aveam o rudă în secția de reanimare. În reanimare nu stă nimeni în glumă, nu te duci acolo de ochi frumoși. În secția de reanimare ajungi într-o stare în care simți că se produce alegerea cea mare: rămâi sau pleci? În primele zile eram în șoc și în stres permanent:...
17:50
Uniunea Europeană a acuzat joi, 25 septembrie, faptul că R. Moldova se confruntă cu o „campanie de dezinformare fără precedent” condusă de Rusia în perioada premergătoare alegerilor parlamentare, relatează AFP, citați de Agerpres. Anitta Hipper, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene a declarat că Moscova se amestecă în procesul electoral din R. Moldova. „Nu este...
Acum 4 ore
17:40
Procurorul-șef interimar al PCCOCS și un alt acuzator de stat, propuși pentru promovarea evaluării externe # Ziarul de Garda
Comisia de evaluare a procurorilor anunță joi, 25 septembrie, că a finalizat evaluarea integrității financiare și etice a procurorului-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Victor Furtuna, și a procurorului Mihail Ivanov din cadrul Procuraturii Anticorupție. Comisia a concluzionat că procurorii corespund criteriilor prevăzute de Legea nr. 252/2023 și a...
17:30
Profil de integritate: Victor Topal. Declarații manipulatoare și bani oferiți cadou Irinei Vlah # Ziarul de Garda
În cadrul Campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), un grup de jurnaliști de investigație a documentat cele mai relevante informații despre integritatea candidaților partidelor cu șanse mari să treacă pragul electoral, potrivit sondajelor, dar și a unor candidați independenți și lideri ai formațiunilor politice participante la scrutin. Profilurile sunt...
17:20
Aeronavele și dronele militare care încalcă spațiul aerian al României vor fi doborâte la decizia comandantului misiunii # Ziarul de Garda
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din România a decis joi, 25 septembrie, că aeronavele și dronele militare care încalcă spațiul aerian al României vor fi doborâte la decizia comandantului misiunii, după regulile NATO, iar cele civile la decizia ministrului, notează Biziday. Ministrul român al Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a subliniat că decizia de doborâre...
17:20
VIDEO/ BSW TECH – compania din Moldova care dezvoltă soluții automotive pentru Volvo și are curajul să ducă inovația moldovenească pe piețele europene # Ziarul de Garda
În doar câțiva ani, o companie fondată la Chișinău a ajuns să dezvolte soluții software pentru industrii europene de top. Basarabia Software Technology, sau BSW TECH, este dovada că Republica Moldova are capacitatea de a deveni un hub regional de tehnologie și inovație. „Avem clienți din România și avem clienți din Germania. Deja ne cunosc...
17:10
Serviciul Vamal: R. Moldova este invitată să adere la Convenția privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri # Ziarul de Garda
Consiliul Uniunii Europene a comunicat astăzi, 25 septembrie 2025, decizia prin care R. Moldova este invitată să adere la Convenția din 20 mai 1987 privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri. Începând cu 1 noiembrie 2025, Republica Moldova va putea deveni parte la Convenție, prin depunerea Instrumentului de Aderare la Secretariatul General al Consiliului UE,...
17:00
Cincisprezece posturi TV, sancționate cu amendă pentru încălcarea legislației electorale privind reflectarea alegerilor parlamentare # Ziarul de Garda
Consiliului Audiovizualului (CA) a oferit amenzi totale de 70 000 lei și 6 avertizări publice, pentru încălcarea Codului serviciilor media audiovizuale (CSMA) și a legislației electorale privind reflectarea alegerilor parlamentare care vor avea loc duminică, 28 septembrie curent. Deciziile au fost luate în ședința autorității de reglementare din 25 septembrie. Sancțiunile au fost date pentru...
16:50
LIVE TEXT/ Volodimir Zelenski a spus că este gata să nu candideze pentru un al doilea mandat după obținerea păcii. „Scopul meu este să termin războiul”. Război în Ucraina, ziua 1310 # Ziarul de Garda
UPDATE 16:34 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski nu va candida pentru un al doilea mandat după încheierea războiului lansat de Rusia, a declarat acesta într-un interviu, scrie Kyiv Independent. Sursa citată precizează că declarațiile lui Zelenski vin în contextul eforturilor de pace continue pentru a pune capăt războiului, deși Rusia refuză să accepte un armistițiu și...
16:50
Irina Vlah a primit interdicție de intrare în Polonia pentru o perioadă de cinci ani # Ziarul de Garda
Irina Vlah, președinta partidului „Inima Moldovei”, a fost interzisă în Polonia pentru o perioadă de cinci ani, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei, emis pe 25 septembrie. Decizia autorităților poloneze vine după măsurile similare luate împotriva Irinei Vlah de către Canada și Lituania. „Irinei Vlah, politiciană din R. Moldova care asistă Federația...
16:40
R. Moldova și Elveția au semnat un acordul pentru combaterea corupției și recuperarea bunurilor infracționale și pentru a „întări capacitatea de a identifica, confisca și recupera bunurile obținute ilegal” # Ziarul de Garda
Ministerul Justiției (MJ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare au semnat astăzi, 25 septembrie, Acordul pentru lansarea primei faze a Proiectului „Sprijinirea Republicii Moldova în confiscarea și recuperarea bunurilor infracționale”, prevăzut pentru următorii patru ani, se arată în comunicatul de presă emis de MJ. Acordul are ca obiectiv îmbunătățirea rezultatelor R. Moldova în lupta...
16:40
LIVE TEXT/ Volodimir Zelenski a spus că nu va candida pentru un al doilea mandat după obținerea păcii. „Scopul meu este să termin războiul”. Război în Ucraina, ziua 1310 # Ziarul de Garda
UPDATE 16:34 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski nu va candida pentru un al doilea mandat după încheierea războiului lansat de Rusia, a declarat acesta într-un interviu, scrie Kyiv Independent. Sursa citată precizează că declarațiile lui Zelenski vin în contextul eforturilor de pace continue pentru a pune capăt războiului, deși Rusia refuză să accepte un armistițiu și...
16:40
Președinții Oficiilor Teritoriale Dondușeni și Fălești ale fostului Partid Politic „Șor” au fost condamnați la 4 ani de închisoare # Ziarul de Garda
Președinții Oficiilor Teritoriale Dondușeni și Fălești ale fostului Partid Politic „Șor” au fost condamnați joi, 25 septembrie, de Judecătoria Chișinău pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat, anunță Procuratura Anticorupție (PA). ZdG a constatat că președintele Oficiului Teritorial Dondușeni este Vadim Cucoș, consilier în...
16:20
Președinta R. Moldova a venit cu o primă postare, după ce joi, 25 septembrie, oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, căutat de mai bine de șase ani de autoritățile de la Chișinău, a fost extrădat în R. Moldova și condus la Penitenciarul numărul 13. Mesajul președintei a fost unul scurt. „Dacă nu renunți când e greu și...
16:00
Avertizare meteo: Cod galben de înghețuri pe tot teritoriul țării în următoarele zile. Minimele prognozate de meteorologi # Ziarul de Garda
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare meteo cu privire la cod galben de înghețuri pe tot teritoriul țării. Potrivit meteorologilor, intervalul de acțiune al codului galben este 27-28 septembrie. „În orele nocturne și ale dimineții, pe arii extinse la suprafața solului, se prevăd înghețuri cu intensitatea de -1…-2°C”, scrie SHS. La fel,...
16:00
VIDEO/ Plahotniuc a revenit… în cătușe. Cum a fost întâmpinat oligarhul la aeroport și la penitenciar. Reportaj ZdG # Ziarul de Garda
Vladimir Plahotniuc a fost extrădat în R. Moldova, astăzi, 25 septembrie 2025. Acesta nu a mai fost văzut în R. Moldova din 2019, când a părăsit R. Moldova în mod clandestin, prin regiunea transnistreană, după ce a pierdut puterea. Filmul extrădării lui Plahotniuc 22 iulie 2025. Vladimir Plahotniuc a fost reținut de autoritățile Republicii Elene pe...
15:50
ULTIMA ORĂ/ Curtea de Apel Centru a redus pedeapsa aplicată fostului viceprim-ministru Iurie Roșca, condamnat de prima instanță la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență # Ziarul de Garda
Magistrații Curții de Apel Centru au menținut joi, 25 septembrie, sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, privind condamnarea fostului viceprim-ministru în Guvernul Greceanîi, Iurie Roșca, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Conform unui comunicat al Procuraturii Anticorupție (PA), instanța superioară a admis apelurile apărării doar în ceea ce privește reducerea duratei pedepsei, micșorând-o de la...
Acum 6 ore
15:30
Partidul Uniunea Creștin-Socială din Moldova, pe scurt UCSM, se regăsește pe locul 21 în buletinul de vot pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În fruntea listei se află Gabriel Călin și Vitalie Florea, ambii creatori de conținut pe rețelele de socializare și promotori ai narațiunilor rusești. ZdG vă spune mai multe despre activitatea acestora, dar...
15:20
În capitală a apărut o nouă rută de autobuz pe strada Varnița și strada Calea Moșilor, care este un proiect pilot, pentru o perioadă de două luni # Ziarul de Garda
Î.M. „Parcul Urban de Autobuze” anunță despre lansarea, cu titlu de proiect pilot, a rutei de autobuz nr. 50 “str. Henri Coandă – str. Varnita”. Proiectul pilot se desfășoară pe o perioadă de două luni și are următorul itinerar: Tur: str. Henri Coandă – Piața Dimitrie Cantemir – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Mihai...
15:10
CSJ a respins cererea de strămutare a examinării dosarului în care Iurie Roșca este acuzat de trafic de influență. Prima instanță l-a condamnat la 6 ani de închisoare # Ziarul de Garda
Curtea Supremă de Justiție a respins cererea de strămutare a judecării cauzei penale de învinuire a lui Iurie Roșca de la Curtea de Apel Centru la altă instanță egală în grad, depusă de avocatul Iulian Rusanovschi, în interesele lui Iuri Roșca. Astfel, astăzi, 25 septembrie, va avea loc ședința de pronunțare în dosarul penal în...
14:50
Blocul Unirea Națiunii, pe scurt BUN, a fost fondat în 2025 și s-a înscris în cursa pentru alegerile parlamentare având pe listă 79 de candidați la funcția de deputat. În buletinul de vot, urma să se regăsească sub numărul 18 însă, cu câteva zile înainte de scrutin, BUN a anunțat că se retrage din cursă...
14:10
Ministerul Apărării anunță despre noi falsuri care circulă pe rețelele de socializare despre „așa-numite citații de chemare în instituțiile militare” # Ziarul de Garda
Pe canalele de Telegram circulă falsuri despre așa-numite „citații” de chemare în instituțiile militare, adresate cetățenilor, anunță joi, 25 septembrie, Ministerul Apărării. Potrivit Ministerului, aceste documente sunt false și fac parte dintr-o nouă tentativă de a răspândi minciuna că ar exista o pregătire de război. „Ministerul Apărării precizează că nu a transmis niciun fel de...
14:10
CNAM va aloca peste 250 de mii de lei pentru încă un lot de vaccin contra hepatitei B la adulți # Ziarul de Garda
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) anunță că va aloca peste 250 de mii de lei din fondul măsurilor de profilaxie pentru procurarea unui alt lot de vaccin împotriva hepatitei virale B la adulți. Conform sursei citate, au fost achiziționate 4800 de doze de vaccin ce vor fi utilizate pentru imunizarea contra hepatitei virale...
14:00
LIVE TEXT/ Zelenski: Cei din Kremlin ar trebui să se asigure că știu unde se află adăposturile antiaeriene, deoarece Ucraina este pregătită să atace centrele decizionale ale Rusiei dacă primește rachete din SUA. Război în Ucraina, ziua 1310 # Ziarul de Garda
UPDATE 13:49 „Cei din Kremlin ar trebui să se asigure că știu unde se află adăposturile antiaeriene, deoarece Ucraina este pregătită să atace centrele decizionale ale Rusiei dacă primește rachete cu rază lungă de acțiune adecvate din SUA. Dacă primim astfel de arme cu rază lungă de acțiune din SUA, le vom folosi”, a declarat...
14:00
Ministerul Apărării anunță despre noi falsuri pe care circulă pe rețelele de socializare despre „așa-numite citații de chemare în instituțiile militare” # Ziarul de Garda
Pe canalele de Telegram circulă falsuri despre așa-numite „citații” de chemare în instituțiile militare, adresate cetățenilor, anunță joi, 25 septembrie, Ministerul Apărării. Potrivit Ministerului, aceste documente sunt false și fac parte dintr-o nouă tentativă de a răspândi minciuna că ar exista o pregătire de război. „Ministerul Apărării precizează că nu a transmis niciun fel de...
Acum 8 ore
13:40
LIVE TEXT/ Armata rusă a atacat regiunea Donețk. Cinci persoane au fost ucise, iar alte 17 sunt rănite. Război în Ucraina, ziua 1310 # Ziarul de Garda
UPDATE 13:34 Armata rusă a deschis focul asupra a 10 așezări din regiunea Donețk. Cinci persoane au fost ucise și 17 sunt rănite, potrivit poliției regionale Donețk. Forțele ruse au atacat localitatea Kostiantynivka de 16 ori, dintre care 10 cu bombe KAB-1000 și KAB-250. Patru civili au fost uciși și 11 răniți în aceste atacuri....
13:40
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat de conspirație criminală, în dosarul finanțării ilegale a campaniei sale electorale din 2007 # Ziarul de Garda
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat de conspirație criminală, în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale din 2007. Conform acuzării, acesta a primit de la dictatorul libian Gaddafi milioane de euro pentru a-și asigura victoria în alegerile din 2007. Sarkozy riscă 7 ani de închisoare, iar sentința este cu drept de...
13:30
Natalia Paustovscaia s-a retras din concursul pentru funcția de membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor # Ziarul de Garda
Natalia Paustovscaia, candidată desemnată din partea societății civile pentru funcția de membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a retras din concurs, se arată în comunicatul de presă emis de Comisia de Evaluare a Judecătorilor. Comisia Vetting precizează că în baza Legii nr. 26/2022 privind selecția candidaților la funcțiile din...
13:20
Un „activist al organizației criminale „Șor”” din Bălți a fost reținut pentru acțiuni de corupere a alegătorilor # Ziarul de Garda
Polițiștii din Bălți întreprind joi, 25 septembrie, acțiuni într-o cauză penală privind implicarea unei persoane în acțiuni de corupere a alegătorilor pentru influențarea modului de exercitare a votului la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Potrivit unui comunicat al Poliției, începând cu luna mai 2025, bărbatul de 47 de ani din Bălți, fiind activist al organizației...
13:10
Scenarii postelectorale. Rămâne sau nu R. Moldova pe calea europeană după alegeri? # Ziarul de Garda
Majoritatea sondajelor arată că în viitorul Parlament ar putea accede doar patru partide și blocuri electorale. Conform acestora, Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare în ultimii patru ani, ar obține cele mai multe voturi, fiind urmat de Blocul „Patriotic”, condus de Igor Dodon, Irina Vlah, Vasile Tarlev și Vladimir Voronin, considerați politicieni cu viziuni...
13:00
La Glodeni și Dondușeni au avut loc noi percheziții într-un dosar de corupere electorală, spălare de bani și finanțare ilegală a partidelor politice # Ziarul de Garda
Centrul Național Anticorupție (CNA) au desfășurat joi, 25 septembrie, acțiuni de urmărire penală la Glodeni și Dondușeni. Acțiunile au avut loc într-un dosar ce vizează fapte de corupere electorală, spălare de bani și finanțare ilegală a partidelor politice. Potrivit informațiilor, în cadrul investigațiilor, au fost documentate activități suspecte ce implică transferuri și plăți nejustificate, utilizate pentru...
13:00
VIDEO/ Captură de 10 mii de euro falși la Ialoveni: două persoane au fost reținute. Banii erau ascunși lângă o instituție publică # Ziarul de Garda
Doi suspecți au fost reținuți de procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), fiind bănuiți de implicare în fabricarea de bancnote euro false. Aceștia au fost prinși în urma unei capturi de 10 mii de euro falsificați. Banii erau ascunși în preajma unei...
13:00
Profil de integritate: Eugeniu Nichiforciuc. Comunist, apoi democrat cu donații de la „rude și prieteni” de 180 000 de lei # Ziarul de Garda
În cadrul Campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), un grup de jurnaliști de investigație a documentat cele mai relevante informații despre integritatea candidaților partidelor cu șanse mari să treacă pragul electoral, potrivit sondajelor, dar și a unor candidați independenți și lideri ai formațiunilor politice participante la scrutin. Profilurile sunt...
12:20
În cadrul Campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), un grup de jurnaliști de investigație a documentat cele mai relevante informații despre integritatea candidaților partidelor cu șanse mari să treacă pragul electoral, potrivit sondajelor, dar și a unor candidați independenți și lideri ai formațiunilor politice participante la scrutin. Profilurile sunt...
12:10
LIVE TEXT/ Vladimir Plahotniuc a fost escortat din Aeroport și este condus la Penitenciarul nr. 13. Declarațiile Procuraturii Anticorupție și avocatului lui Plahotniuc # Ziarul de Garda
Vladimir Plahotniuc a fost extrădat în R. Moldova astăzi, 25 septembrie. Conform procedurilor, Plahotniuc este condus la Penitenciarul numărul 13, întrucât anterior pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare. UPDATE 11:58 Avocatului lui Vladimir Plahotniuc, care a aterizat și el la Chișinău acum câteva ore, a declarat că „Inspectoratul General al Poliției,...
11:50
În cadrul Campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), un grup de jurnaliști de investigație a documentat cele mai relevante informații despre integritatea candidaților partidelor cu șanse mari să treacă pragul electoral, potrivit sondajelor, dar și a unor candidați independenți și lideri ai formațiunilor politice participante la scrutin. Profilurile sunt...
11:50
SONDAJ BOP/ Câte partide ar accede în Parlament dacă mâine ar avea loc alegerile parlamentare. Maia Sandu, lideră în topul încrederii moldovenilor # Ziarul de Garda
Dacă mâine ar avea loc alegerile parlamentare, 28,6% dintre persoane ar vota pentru Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), 13,9% – pentru Blocul electoral al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei (BEP), iar 5,1% dintre respondenți și-ar acorda voturile în favoarea formațiunii „Partidul Nostru”, arată datele unui sondaj realizat și prezentat joi, 25 septembrie, de Barometrul...
Acum 12 ore
11:30
Forumuri pedagogice organizate de „Evrazia” lui Ilan Șor și carduri Promsviazibank pentru cadrele didactice din autonomia găgăuză # Ziarul de Garda
Trei directoare de școală din autonomia găgăuză și șefa Direcției Educație a Executivului de la Comrat dețin carduri bancare ale Băncii din Rusia Promsviazibank. Ele au participat în martie 2025 la Forumul Internațional Pedagogic organizat la Sankt-Petersburg, motiv din care au ajuns subiect de discuție la Consiliul de Etică al Ministerului Educației. Deocamdată se cunoaște că...
11:30
Ce urmează după extrădarea lui Vladimir Plahotniuc? Explicațiile șefului Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan # Ziarul de Garda
Autoritățile R. Moldova desfășoară, în aceste momente, formalitățile pentru procesul de reținere a lui Vladimir Plahotniuc, în baza mandatelor de arest emise anterior pe numele său. Declarația a fost făcută de procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, la scurt timp după ce oligarhul a fost extrădat în R. Moldova și preluat de oamenii legii de...
11:10
Patru aeroporturi din Danemarca au raportat prezența unor drone neidentificate. Unul dintre ele a suspendat zborurile # Ziarul de Garda
Aeroportul din Aalborg, în nordul Danemarcei, a suspendat zborurile miercuri seara, 24 septembrie, după ce în spațiul aerian au fost observate drone neidentificate. Alte trei aeroporturi mici din sudul țării — din orașele Esbjerg, Sønderborg și Vejen — au raportat, de asemenea, apariția dronelor, dar și-au continuat activitatea, relatează BBC. „La ora 21:44, poliția din...
11:00
Consiliul Audiovizualului, în prima linie a luptei cu dezinformarea în campania electorală # Ziarul de Garda
Consiliul Audiovizualului (CA) se confruntă, în această campanie electorală, cu provocări similare celor întâlnite de Comisia Electorală Centrală (CEC): resurse limitate, presiuni fără precedent, fake news și atacuri cibernetice. Președinta instituției, Liliana Vițu, a vorbit deschis despre aceste dificultăți și despre modul în care autoritatea încearcă să răspundă la valul de propagandă și manipulare, în...
11:00
LIVE TEXT/ Vladimir Plahotniuc a fost escortat din Aeroport și este condus la Penitenciarul nr. 13 # Ziarul de Garda
Vladimir Plahotniuc a fost extrădat în R. Moldova astăzi, 25 septembrie. Conform procedurilor, Plahotniuc este condus la Penitenciarul numărul 13, întrucât anterior pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare. UPDATE 10:26 Mai multe mașini de poliție sunt prezente la Penitenciarul nr. 13 unde urmează să fie adus Vladimir Plahotniuc. UPDATE 9:48 Vladimir...
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.