Dosarul Roșca, aproape de final: instanța se pregătește de verdict, condamnatul cere strămutarea

Noi.md, 24 septembrie 2025 22:30

Avocatul fostului lider al Partidului Popular Creștin Democrat și vicepreședinte al Parlamentului, Iurie Roșca, condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență, solicită strămutarea examinării recursului la o instanță egală în grad.După cum transmite Noi.md cu referire la Anticoruptie, o cerere în acest sens a fost depusă la Curtea Supremă de Justiție în data de 22 septembrie. În a

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 15 minute
01:00
În Germania, proprietarii de case trebuie să adune frunzele și resturile din grădină și să folosească corect aparatele de grădină, mai ales toamna, pentru a proteja mediul, a evita amenzile ce pot ajunge pînă la 50.000 de euro.În Germania, este foarte important să aduni frunzele și resturile vegetale care cad în grădină, mai ales, toamna, cînd cantitatea de frunze moarte este mare.{{836404
Acum o oră
00:30
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a participat la Summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) desfășurat în intervalul 31 august - 1 septembrie la Tianjin. Cu acest prilej, el a acordat un interviu pentru China Media Group (CMG), scrie romanian.cgtn.comÎn cadrul summitului de la Tianjin, președintele Chinei, Xi Jinping, a lansat pentru prima dată Inițiativa de Guvernanță Gl
00:30
Dacă majoritatea alergătorilor de maraton se pregătesc luni întregi pentru cursa de 42,195 km, cu diete stricte și echipamente ultra-tech, există un domn care alege să cucerească traseul în cel mai exotic mod posibil: cu un ananas pe cap.La 71 de ani, Moshe Lederfien a devenit deja o apariție legendară la competiții precum Berlin Marathon, unde spectatorii îl așteaptă ca pe un fel de mascotă n
Acum 2 ore
00:00
FIFA va susține propunerea de a crește numărul echipelor participante la Cupa Mondială din 2030 la 64, informează ziarul argentinian Ole.Această propunere a fost prezentată de șeful Confederației Sud-Americane de Fotbal (CONMEBOL), Alejandro Domínguez. În cazul aprobării, turneul se va desfășura în formatul a 16 grupe (în loc de 12), cu cîte patru echipe în fiecare. Două echipe din fiecare gru
24 septembrie 2025
23:30
Li Xi, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (CCPCC) şi secretarul Comisiei de control al disciplinei a CCPCC, a efectuat în perioada 17-20 septembrie o vizită oficială în Grecia, întîlnindu-se separat cu preşedintele Konstantinos Tassoulas, preşedintele Parlamentului, Nikitas Kaklamanis şi alţi oficiali de rang înalt eleni, scrie
23:30
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a decis să nu organizeze o întîlnire bilaterală cu soția lui Volodimir Zelenski la New York, în ciuda rugăminților acesteia.Despre acest lucru a comunicat ziarul New York Post, cu referire la consilierul principal al doamnei Trump, Mark Beckman, relatează kommersant.ru. Potrivit domnului Beckman, Olena Zelenska „a solicitat de mai multe ori o
Acum 4 ore
23:00
Comisia Electorală Centrală a publicat datele privind cheltuielile partidelor și blocurilor electorale înregistrate în primele patru săptămîni de campanie pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.Conform datelor, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) este lider la cheltuieli, cu peste 15 milioane de lei utilizați. Din această sumă, 8,3 milioane lei au fost direcționați către spoturi pu
23:00
Angajații Serviciului Federal Vamal (SFV) al aeroportului Șeremetievo din Moscova au descoperit cărți de joc radioactive la un turist din China. Nivelul radiațiilor ionizante era de 4.000 de ori mai mare decît cel admis. {{837928}} Potrivit Oxu.Az, cu referire la „Kommersant”, acest lucru se menționează într-o declarație a Serviciului Federal Vamal al Rusiei. „În cadrul identificării i
22:30
Avocatul fostului lider al Partidului Popular Creștin Democrat și vicepreședinte al Parlamentului, Iurie Roșca, condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență, solicită strămutarea examinării recursului la o instanță egală în grad.După cum transmite Noi.md cu referire la Anticoruptie, o cerere în acest sens a fost depusă la Curtea Supremă de Justiție în data de 22 septembrie. În a
22:30
O delegație a Partidului Comunist Chinez, condusă de Li Xi - membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al PCC și secretar al Comisiei Centrale pentru Inspecția Disciplinei - a efectuat, între 20 și 23 septembrie, o vizită oficială de prietenie în Belarus, scrie romanian.cgtn.comÎn cadrul întîlnirii cu președintele Aleksandr Lukașenko, Li Xi a subliniat că, rece
22:30
Bulgaria intenționează să pună capăt tranzitului gazelor rusești pe teritoriul său, către Serbia și Ungaria, în 2026, a declarat marți premierul bulgar Rosen Jelyazkov, ca răspuns la apelul președintelui american Donald Trump către Europa de a înceta să mai cumpere energie rusească, informează EFE.De asemenea, în 2028 gazele naturale rusești ar urma să fie excluse complet de pe piața energet
22:30
Fostul fotbalist al clubului englez Manchester United, Anderson Luis, ar putea ajunge după gratii pentru neplata pensiei alimentare.Un tribunal din Brazilia este gata să-l condamne la 30 de zile de închisoare pe cîștigătorul Ligii Campionilor din sezonul 2007/2008, membru al echipei „diavolilor roșii”.{{836050}}Potrivit Oxu.Az, informația a fost publicată de The Daily Star. Conform p
22:00
Două persoane au murit și o a treia a fost rănită miercuri, în urma unui atac armat produs la un centru de detenție al Poliției federale pentru imigrație (ICE), în Dallas, Texas. Potrivit autorităților, atacatorul s-a sinucis prin împușcare la sosirea polițiștilor.După cum transmite Noi.md cu referire la Ziar Obiectiv, oficialul american pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a transmis pe pl
22:00
Cinci persoane riscă pînă la 6 ani de închisoare pentru coruperea alegătorilor, după ce Procuratura Drochia, Oficiul Dondușeni, a anunțat finalizarea urmăririi penale și transmiterea dosarului în judecată. Inculpații sînt acuzați că au oferit bunuri pentru a determina cetățenii să voteze într-un anumit mod, transmite Noi.md.Potrivit unui comunicat al Procuraturii Gemerale, incidentul s-a produ
22:00
Miercuri, 24 septembrie, se așteaptă o activitate geomagnetică crescută pe Pămînt. Conform prognozelor experților, pe parcursul zilei sînt posibile perturbări active de scurtă durată.Potrivit Oxu.Az, despre acest lucru a anunțat Serviciul Geologic Britanic. {{835661}}Specialiștii explică că Pămîntul se află sub influența fluxului de vînt solar, care provine din gaura coronală de pe Soa
21:30
Ministerul Justiției a depus o nouă cerere la Curtea de Apel Centru, solicitînd restricționarea activității Partidului Democrat Modern din Moldova pe întreaga durată a procesului aflat pe rol, pînă la pronunțarea unei decizii finale. Demersul vine în completarea solicitării anterioare de suspendare a activității formațiunii pentru un an.După cum transmite Noi.md cu referire la IPN, Partidul De
21:30
Poliția din Bonaire, o insulă olandeză din Caraibe, încearcă să localizeze o femeie în vîrstă de 47 de ani din SUA, care nu s-a mai întors pe nava de croazieră cu care călătorea, după ce aceasta a acostat acolo săptămîna trecută.Personalul navei de croazieră a constatat că Jessica Collins nu s-a mai întors la bordul navei Carnival Horizon pe 17 septembrie, după ce aceasta a făcut o escală pe i
Acum 6 ore
21:00
Balenele cu cocoașă apar tot mai des în largul Manhattanului, unde găsesc hrană din abundență, dar riscă să fie lovite de nave uriașe care tranzitează zilnic zona. {{827339}}Specialiștii avertizează că New York Bight, areal marin de dimensiunea Elveției, a devenit o zonă de coliziune între mamiferele marine și traficul naval intens, de la cargouri și petroliere pînă la vase de croazieră și
20:30
Președintele Chinei, Xi Jinping, a declarat miercuri că trebuie implementată pe deplin și cu rigurozitate strategia de guvernare a Partidului Comunist Chinez (PCC) în noua eră în regiunea Xinjiang, după ce a ascultat raportul de activitate prezentat de conducerea Regiunii Autonome Xinjiang-Uigură, scrie romanian.cgtn.comCu prilejul aniversării a 70 de ani de la fondarea Regiunii Autonome Xinji
20:30
Inspectorii de mediu din Rîșcani, în colaborare cu administrațiile publice locale Costești și Duruitoarea Nouă, Sectorul Poliției de Frontieră Cuconeștii Noi, „Apele Moldovei” și agenții economici din teritoriu, au organizat o amplă acțiune de salubrizare a fîșiei riverane de protecție a lacului de acumulare Costești-Stînca, plină de resturi și deșeuri abandonate în urma sezonului estival.La a
20:00
Fundașul de stînga al echipei naționale, Oleg Reabciuk, care a jucat 59 de meciuri pentru echipa națională, a împărtășit o veste importantă.Iubita sa, Vladlena Gherasimciuc, a publicat și ea o postare pe rețelele de socializare. Cuplul a anunțat că în curînd vor deveni părinți. Au însoțit vestea îmbucurătoare cu fotografii emoționante.
20:00
La Cimișlia se execută lucrări de construcție a unei stații de pompare a apelor uzate, parte a proiectului „Extinderea sistemului de canalizare în orașul Cimișlia”, transmite Noi.md.Potrivit unui anunț al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, pînă în prezent au fost finalizați 27,3 km de rețea de canalizare, adică 100% din planul prevăzut. Totodată, lucrările de construcție-montaj sunt r
20:00
Turcia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii peste 50 de ani, cauzată de o scădere a precipitaţiilor cu 27% în raport cu ultimele trei decenii şi de peste 60% în sud-estul Anatoliei, potrivit datelor înregistrate în ultimele 11 luni.Turcia a avut parte de o vară infernală în acest an, marcată de penurii de apă şi temperaturi anormal de ridicate, cu cea mai călduroasă lună iulie din
19:30
Pacienții Spitalului raional Soroca „A. Prisăcari” sînt tratați în condiții mai bune după ce Secția terapie a fost reparată recent în cadrul unui proiect investițional finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).Reparația Secției terapie a costat 670 de mii de lei, bani alocați din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM, note
19:30
Antreprenoarea Svetlana Nițoreanu deține de zece ani o livadă de alun eco. Fermiera a plantat în anul 2015 o livadă de alun, în sistem ecologic, în satul Grigorievca din raionul Căușeni.Svetlana Nițoreanu își vinde produsul pe piața locală.„La noi alunul este ecologic, dar lumea nu prea înțelege încă această funcție a produselor ecologice. Noi mergem și consumăm mai degrabă să fie ieftin
Acum 8 ore
19:00
Economia Moldovei nu poate fi dezvoltată de dolarul sau euro pe care țara le împrumută, ci doar de moneda locală – în condiții favorabile pentru afaceri și familii.Această opinie a fost exprimată de cunoscutul om de afaceri, președintele companiei DAAC Hermes, Vasile Chirtoca.El a comentat critica adusă liderului Alianța Moldovenii, Denis Roșca, de către expertul Marin Gospodarenco, public
19:00
Republica Moldova face un pas istoric în modernizarea infrastructurii feroviare, construind prima cale ferată electrificată cu ecartament european, pe segmentul Chișinău–Ungheni.Proiectul va asigura o conectare directă la rețeaua modernă de căi ferate europene, transmite moldpres.Potrivit Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR), investiția va aduce beneficii semnificat
19:00
Redacția Noi.md a realizat, în perioada 9–21 septembrie 2025, un sondaj online la întrebarea: „Pentru cine intenționați să votați?”. După publicarea rezultatelor, am ieșit în stradă să aflăm ce părere au oamenii despre aceste cifre și cum își argumentează alegerile.Unii cetățeni au apreciat direcția pro-europeană și au spus deschis că vor vota pentru PAS:„Eu sînt pro-Europa. Cred că pent
19:00
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că a demarat un amplu plan de prevenire a incendiilor în toate secțiile de votare din Republica Moldova, pe durata alegerilor parlamentare, transmite Noi.md.Salvatorii și pompierii verifică spațiile electorale și instruiesc personalul privind prevenirea situațiilor de risc, modul de acțiune în caz de incendiu, precum și procedurile
18:30
Grădinița „Soarele” din satul Balabanu, raionul Taraclia a fost recent modernizată și adaptată nevoilor celor mai mici preșcolari, transmite Noi.md.Lucrările au fost realizate în cadrul proiectului „Viitorul copiilor din satul Balabanu: reconstrucția și dotarea grupei de creșă” și au vizat renovarea completă a sălii de grupă, a vestiarului, a blocului sanitar și a coridorului, înlocuirea ușil
18:30
Un nou pas întru fortificarea și modernizarea subdiviziunilor IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.Astăzi, 24 septembrie 2025 noul edificiu destinat amplasării Punctului de Asistență Medicală Urgentă (PAMU) Risipeni a fost inaugurat după construcția din temelie. Angajații se vor bucura de condiții moderne de lucru într-un sediu nou, care corespunde standar
18:30
Pentru prima dată în țara noastră, Guvernul lansează un instrument financiar de tip Fond de Fonduri, dedicat susținerii întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și atragerii investițiilor private în economia națională.Acest mecanism modern pune bazele unei infrastructuri investiționale capabile să mobilizeze resurse private și instituționale, să stimuleze crearea fondurilor locale de investiții
18:30
Mai multe oportunități de călătorie se deschid pentru cetățeni, agenți economici și vizitatorii țării noastre.Astăzi, Cabinetul de Miniștri a aprobat semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat la punctul feroviar Cantemir–Fălciu. Aceasta marchează relansarea unei legături feroviare importante între sudul țării și rețeaua europeană de t
18:00
Președintele Kazahstanului și-a exprimat disponibilitatea de a găzdui întîlnirea dintre Putin și Zelenski, dacă aceștia doresc acest lucru. Tokaev a subliniat că Astana nu se oferă să medieze, ci să presteze „servicii de bunăvoință” ca loc de dialog.{{836369}}Problema teritorială în soluționarea conflictului ruso-ucrainean este principala și cea mai dificilă, existînd o mare diversitate de opi
18:00
Lucrările de reabilitare a curții din str. N. Titulescu, 4, sectorul Botanica și a spațiului din adiacentul acesteia - continuă.Lucrările presupun reparația acceselor, amenajarea aleilor pietonale, teren de joacă pentru copii și teren de fitness, crearea locurilor de parcare.Ulterior va fi reabilitat și terenul de sport din preajmă.
18:00
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a căzut pradă unei farse telefonice orchestrate de cunoscuții farsori ruși Vovan și Lexus.În înregistrarea publicată de aceștia, Dragalin crede că vorbește cu un oficial ucrainean și descrie motivele demisiei sale, invocînd presiuni directe din partea președintei Maia Sandu, transmite Noi.md cu referire la Omniapres.„Însăși președi
18:00
Guvernul a aprobat, astăzi, suplimentarea personalului și ajustarea structurii Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), pentru ca instituția să răspundă mai eficient nevoilor de dezvoltare a localităților din țară.Astfel, personalul instituției va fi suplinit cu șase unități, ceea ce va crește capacitatea în coordonarea proceselor de evaluare, contractare și monitorizare a
17:30
Începînd cu 24 septembrie 2025, pacienții diagnosticați cu maladii oncologice pot primi tratament chimioterapeutic direct la Spitalul Raional Florești, transmite Noi.md. Potrivit unui anunț al Ministerului Sănătății, măsura face parte din strategia de descentralizare a serviciilor oncologice, menită să apropie tratamentele de pacienți și să reducă deplasările către Institutul Oncologic din Chi
17:30
Evaluarea impactului asupra siguranței rutiere și auditul în domeniu se vor face în baza unui Regulament care stabilește procedurile aplicabile de la proiectare pînă la construcția sau reconstrucția drumurilor.O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Guvern.Studiile în domeniul siguranței infrastructurii rutiere vor fi elaborate de către personalul Agenției Naționale Transport Aut
17:30
În urma unor acțiuni comune desfășurate de polițiștii Direcției de Poliție Chișinău și Inspectoratului Bălți, în comun cu angajații SIS, a fost identificată și neutralizată o tipografie clandestină, implicată în producerea și diseminarea de materiale cu caracter ilegal și conținut instigator. {{838227}}Tipografia activa într-o încăpere din Chișinău, fiind echipată cu sisteme de securitate
17:30
Mărfuri fără acte de proveniență, burdușite într-un automobil, au fost ridicate de Echipele mobile ale Vămii, notează Noi.md.Cazul a fost documentat de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, în cadrul unei misiuni de control desfășurate în regiunea de sud-est a țării.{{837958}}Astfel, pe traseul Chișinău - Ștefan Vodă, a fost stopat și supus verificărilor un autoturism, la volanu
Acum 12 ore
17:00
Sistemul informațional de certificare a auditorilor interni din sectorul public a fost oficializat prin hotărîre de Guvern, astfel regulamentul care stabilește organizarea și funcționarea resursei informaționale a fost aprobat astăzi de Executiv.Resursa informațională integrează toate etapele certificării, de la înregistrarea candidaților și programarea examenelor, pînă la centralizarea rezult
16:30
Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare a organizat un atelier dedicat reducerii riscurilor de dezastre și creării unui viitor rezilient pentru municipiul Chișinău. Evenimentul a fost condus de Illya Azaroff, expert internațional în reziliență urbană, aflat la Chișinău cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite, prin programul „Speakers Program”.Evenimentul a avut ca obiectiv id
16:30
Guvernul a aprobat Foaia de parcurs pentru îmbunătățirea statutului pavilionului Republicii Moldova în raport cu Memorandumul de Înțelegere de la Paris privind controlul statului portului pentru anii 2025-2027.Acțiunile cuprinse în foaia de parcurs reglementează domeniul maritim și naval, prin măsuri de control al navelor care arborează sub pavilionul Republicii Moldova, de aliniere a legislaț
16:00
Ieri, la Casa Fotbalului, a avut loc tragerea la sorți pentru runda a 3-a preliminară a Cupei Moldovei la fotbal 2025/26.În această etapă, își încep evoluția în turneu echipele din Liga 1. Meciurile din acestă rundă sînt programate pentru 30 septembrie (ora 15:00). Locul desfășurării meciurilor va fi stabilit ulterior, transmite sports.md.{{837974}}FC „Real” (Sireți) – FC „Atletico”, FC
16:00
15:39 // Fostul șef de la SIS, Alexandru Bălan, rămîne în arest pînă pe 10 octombrie. Magistrații de la București au respins, considerînd nefondată, contestația lui Balan. 11:00 // Fostul vicedirector al SIS, Alexandru Balan, pus sub acuzare de DIICOT România pentru trădare, contestă măsura arestului preventiv și cere să fie eliberat. Contestația sa este examinată astăzi de magistrații Înaltei
16:00
Pe 24 septembrie, ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, șefului misiunii diplomatice moldovenești i-a fost transmis un protest ferm în legătură cu refuzul nemotivat al autorităților moldovenești de a acredita reprezentanții ruși în calitate de observatori pe
16:00
Sistemul informațional de certificare a auditorilor interni din sectorul public a fost oficializat prin hotărîre de Guvern, astfel regulamentul care stabilește organizarea și funcționarea resursei informaționale a fost aprobat astăzi de Guvern.Resursa informațională integrează toate etapele certificării, de la înregistrarea candidaților și programarea examenelor, pînă la centralizarea rezultat
15:30
Astăzi, toate trenurile către aeroportul Stansted din Londra au fost anulate sau au întîrziat din cauza unor probleme la sistemul de alarmă și a unui „incendiu minor”.Defecțiunea la sistemul de alarmă a afectat circulația trenurilor CrossCountry între Birmingham-New Street și Stansted, precum și a trenurilor care circulă între aeroport și Londra-Liverpool Street. Un reprezentant al aeropor
15:30
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, înțelege că Ucraina nu poate face schimb de teritorii cu Rusia.Acest lucru a fost declarat de președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, într-un interviu acordat canalului de televiziune Fox News, relatează RBC-Ucraina.Președintele statului ucrainean a menționat că a avut o discuție bună cu președintele Trump.Șeful statului ucrainean a menționa
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.