Descoperind Turcia prin vin și istorie: Un press trip pe coasta Mării Marmara și în insula Bozcaada
UNIMEDIA,
10 septembrie 2025 08:10
Turcia nu înseamnă doar Istanbul, Cappadocia sau stațiuni de litoral. Țara are un potențial turistic uriaș și în zona vinului, un domeniu mai puțin cunoscut publicului internațional, dar care se dezvoltă rapid. Acest lucru a fost demonstrat în cadrul unui press trip organizat de Autoritatea pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA), la care au participat jurnaliști din România și Republica Moldova.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum 4 ore
22:10
(video) „Extrădarea mea este juridic imposibilă”. Veaceslav Platon: Faptul că am stat închis 4,5 luni a fost pentru mine o surpriză # UNIMEDIA
Omul de afaceri Veaceslav Platon declară că, din punct de vedere juridic, extrădarea sa în Republica Moldova „este imposibilă”. Declarația a fost făcută la Fiodorova Show. Ședința la care se va examina cererea organelor de drept din Moldova a fost anunțată pentru luna noiembrie 2025.
Acum 6 ore
21:50
(video) Ion Ceban cere publicarea contractelor de achiziție a gazelor: Cât vor achita cetățenii? De unde totuși procurăm aceste stocuri?! # UNIMEDIA
Liderul Blocului Alternativa cere statului să facă publice contractele de achiziție a gazelor. Solicitarea vine după ce Energocom a anunțat că a suplinit stocurile pentru iarnă în proporție de 90%. „Vrem să cunoaștem cât a plătit statul și cât vor plăti cetățenii? Și totuși poate aflăm de unde procurăm aceste gaze naturale? Vrem transparență, drag Energocom și extraordinar de drag PAS”, a menționat Ion Ceban.
21:40
Prețurile au crescut în august 2025, față de acum un an, cu 7,3%: Moldovenii au plătit mult mai mult pentru fructe, legume, ulei și servicii # UNIMEDIA
Prețurile medii de consum s-au micșorat, în august, ușor față de luna iulie 2025, dar au crescut simțitor față de acum un an. Este vorba despre o scumpire de peste 7 puncte procentuale, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică.
21:20
(video) „Suflă, suflă, hop!”. Trei șoferi, prinși beți la volan: Unul dintre ei, fără permis, conducea o motocicletă și-l avea cu el pe fiul său minor # UNIMEDIA
Un bărbat a fost prin beat criță la ghidonul unei motociclete. Acesta îl avea ca pasager pe copilul sau minor, ambii fără vreun echipament. Oamenii legii au constatat că bărbatul nu avea nici permis, nici revizia tehnică pentru vehicul.
20:50
Doliu la Gimnaziul din Bravicea. Directorul Vasile Gălecu a decedat: „A ghidat generații de elevi și a lucrat cu dăruire pentru școala natală” # UNIMEDIA
Doliu în comunitatea din Bravicea. Directorul Gimnaziului din localitate, Vasile Gălecu, s-a stins din viață. Cadrele didactice îl descriu drept un pedagog devotat, care a ghidat generații întregi de copii și a muncit cu dăruire pentru dezvoltarea școlii în care și-a dedicat întreaga carieră.
20:20
Moldova introduce Cartea de rezidență pentru străini și impune noi coduri pentru pașapoarte și documente de călătorie: Când vor intra în vigoare # UNIMEDIA
Începând cu 1 ianuarie 2026, străinii cu drept de ședere în Republica Moldova, apatrizii, refugiații și beneficiarii de protecție umanitară vor beneficia de Cartea de rezidență, un document modern, sigur, dotat cu elemente avansate de securitate. De asemenea, vor fi actualizate codurile pașapoartelor și documentelor de călătorie pentru a respecta standardele Organizației Internaționale a Aviației Civile (ICAO) și a facilita recunoașterea titularilor la frontiere.
Acum 8 ore
20:00
Showmanul moldovean Pavel Duganoв a declarat că la alegerile parlamentare va susține partidul Alianța „MOLDOVENII” # UNIMEDIA
Alegeri 2025. Cunoscutul showman, prezentator și moderator de evenimente Pavel Duganoв a anunțat pe pagina sa de Facebook că pe 28 septembrie, la alegerile parlamentare, va vota pentru noul partid pro-moldovenesc — Alianța „MOLDOVENII”.
20:00
Noul an școlar a început, iar pentru Misha Miller, una dintre cele mai apreciate artiste din România, această perioadă aduce mereu un val de nostalgie. Cântăreața a împărtășit imagini rare din copilăria ei, petrecută în Republica Moldova, surprinse chiar în prima zi de școală.
20:00
Victor Bogatico primarul Partidului Nostru, orașul Rîșcani: „PAS își atribuie, din nou, merite care nu îi aparțin” # UNIMEDIA
Alegeri 2025. Primarul orașului Rîșcani, Victor Bogatico, a dezmințit afirmațiile partidului PAS privind realizarea unor proiecte-cheie în oraș în ultimii ani, proiecte pe care aceștia și le atribuie. Potrivit lui, toate aceste inițiative au fost realizate de primărie — din bugetul local sau alte resurse atrase, dar fără implicarea PAS.
19:30
(video) Veaceslav Platon, primul interviu după ce a ieșit pe cauțiune, face dezvăluiri despre Plahotniuc: El va sta închis. Pîrlog deja a depus mărturii împotriva lui # UNIMEDIA
Omul de afaceri Veaceslav Platon, care a stat închis la Londra, așteptând să fie examinată cererea de extrădare a organelor de drept din Republica Moldova, apoi a fost eliberat pe cauțiune, a oferit primul său interviu, în care face mai multe dezvăluiri, inclusiv despre Vladimir Plahotniuc și „de ce acesta insistă să fie extrădat cât mai rapid în Republica Moldova”. „Altfel, Plahotniuc risca detenție pe viață în Franța”, declară Platon la Fiodorova Show.
19:10
Rata inflației în luna august 2025 a scăzut față de luna iulie curent, constituind 7,32%, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.
18:50
Eurovision 2026 - Spania solicită excluderea Israelului şi ia în considerare retragerea din concurs # UNIMEDIA
Concursul Eurovision este ameninţat cu boicotul. După Slovenia, este rândul Spaniei să solicite UER, organizatorul concursului, să ia măsuri în ceea ce priveşte participarea Israelului. Ministrul spaniol al Culturii, Ernest Urtasun, a menţionat astfel, pe 8 septembrie, la televiziune, posibilitatea de a nu participa, dacă Israelul nu va fi exclus. Decizia ar reveni însă RTE, televiziunea publică spaniolă, citată de news.ro.
18:40
(video) Prima reacție a Guvernului după reținerea fostului vicedirector SIS, Alexandru Balan, acuzat de spionaj # UNIMEDIA
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a comentat reținerea fostului vicedirector SIS, Alexandru Balan, acuzat de spionaj. „A fost o anchetă comună. Este un proces clar pornit și în viitor vom depune toate eforturile ca cei care trădează interesele Republicii Moldova să răspundă conform legislației țării noastre”, a menționat Daniel Vodă.
18:20
Alegeri 2025. Andrei Năstase: „Diaspora înseamnă respect, drepturi și parteneriat”. Vezi propunerile candidatului # UNIMEDIA
Alegeri 2025. Candidatul independent la alegerile parlamentare, Andrei Năstase, a prezentat propunerile sale pentru Diaspora, subliniind că moldovenii plecați peste hotare nu mai pot fi tratați ca o simplă temă de campanie, ci ca parteneri reali ai dezvoltării țării.
18:10
Un bărbat din Italia a fost amendat după ce a comandat de pe Temu: De ce va plăti de 14 ori mai mult decât pentru produsele cumpărate # UNIMEDIA
Un bărbat din Italia s-a trezit cu o amendă de peste 14 ori mai mare decât suma cheltuită, după ce vameșii din Roma au descoperit că două produse dintr-o comandă plasată pe platforma Temu erau contrafăcute, scrie adevărul.ro.
18:10
Alegeri 2025. Renato Usatîi, Partidul Nostru: 5% din veniturile la vânzarea alcoolului și produselor de tutun vor merge la sport și tineret! # UNIMEDIA
Alegeri 2025. Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat o inițiativă legislativă prin care 5% din vânzările băuturilor alcoolice și produselor din tutun vor fi direcționate către un fond special pentru sport și tineret. Despre aceasta Renato Usatîi a vorbit în cadrul întrevederii cu cetățenii.
Acum 12 ore
17:50
Alexandru Balan, fostul adjunct al SIS acuzat de DIICOT că ar fi colaborat cu KGB al Belarus, plasat în arest preventiv # UNIMEDIA
Alexandru Balan, fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unor surse judiciare citate de Digi24.ro. Decizia instanței nu este definitivă.
17:40
Viktor Ianukovici, fostul președinte prorus al Ucrainei, pierde definitiv procesul împotriva sancțiunilor UE # UNIMEDIA
Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a pierdut miercuri, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, procesul prin care încerca să ridice sancțiunile impuse de Bruxelles încă din 2014, după fuga sa în Rusia, relatează Politico, citat de digi24.ro.
17:20
(video) Antrenorul naționalei Moldovei, după eșecul echipei cu Norvegia: O mare rușine, nu am ce spune # UNIMEDIA
Antrenorul principal al naționalei Moldovei și-a asumat eșecul din cadrul meciului Norvegia - Moldova. „Nu am ce spune, este o rușine și e vina mea”, a declarat Serghei Cleșcenco.
17:00
(video) „Obrăznicie fără margini”. Soția motociclistului decedat pe Liviu Deleanu acuză că se vrea mușamalizarea cazului: „Șoferul microbuzului ar putea fi eliberat din arest de CA” # UNIMEDIA
Șoferul microbuzului implicat pe 8 august în accidentul cumplit de pe strada Liviu Deleanu, unde un motociclist de 33 de ani și-a pierdut viața, a fost reținut imediat după impact, apoi plasat în arest pentru 30 de zile. Procurorii au cerut prelungirea măsurii, demersul fiind satisfăcut de instanța de fond. La rândul său, apărătorii bărbatului au contestat decizia, iar recursul urmează examinat mâine de Curtea de Apel. Totuși, rudele motociclistului acuză ca acesta ar putea scăpa de arest, datorita influențelor pe care le are.
16:50
Ursula von der Leyen propune o limită de vârstă pentru utilizarea rețelelor sociale în UE # UNIMEDIA
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a pronunţat miercuri în favoarea unei limite de vârstă pentru utilizarea reţelelor sociale în Uniunea Europeană, relatează presa română.
16:30
„Ori ești galben, ori pleci!”, acesta a fost criteriul de care s-a condus PAS în timpul numirii șefilor și altor funcționari în instituțiile publice. Astfel, partidul de la putere a compromis tot ce se cheamă meritocrație. Sunt afirmațiile fondatorului Partidului Democrat Modern, Vlad Cebotari, făcute în cadrul podcastului lui Vadim Cușnir.
16:30
Nicușor Dan, despre informările primite privind ex-vicedirectorul SIS, acuzat de trădare: „Decizia de a face publică o astfel de chestiune se întâmplă odată la 90 din cazuri” # UNIMEDIA
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre cazul spionului moldovean reţinut, că sunt informaţii pe care le are, dar pentru că este o anchetă în curs, nu poate să spună mai mult decât ce e public, el precizând că a fost o colaborare cu partenerii României cunoscuți şi cu Eurojust, scrie digi24.ro.
16:10
(video) „Grazie mille”. Maia Sandu, întâmpinată de Giorgia Meloni cu onoruri militare, la Roma # UNIMEDIA
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost întâmpinată cu onoruri militare de premiera Italiei, Giorgia Meloni, la Roma, marcând începutul vizitei oficiale în Italia. „Grazie mille”, a scris șefa statului pe rețele și a publicat primele imagini din cadrul întrevederii.
16:00
DIICOT cere 30 de zile arest pentru Alexandru Balan: Ex-vicedirectorul SIS, acuzat de trădare, dus la Curtea de Apel București # UNIMEDIA
Alexandru Balan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat de trădare și transmiterea de informații secrete către KGB din Belarus, va fi dus miercuri la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă, scrie presa română.
16:00
Franța arde: Proteste violente și baricade în Paris, în timp ce furia împotriva lui Macron atinge un nou prag # UNIMEDIA
O nouă criză socială a izbucnit miercuri dimineață în Franța, unde mii de protestatari au declanșat o amplă campanie de tip „Blocăm Tot”, paralizând infrastructura de transport și provocând incidente violente în marile orașe, inclusiv în capitală, scrie adevarul.ro.
15:40
Parlamentul European cere accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și începerea negocierilor pe capitole. „Moldova a demonstrat că este pregătită să facă următorul pas”, a scris eurodeputatul Siegfried Mureșan.
15:20
Moarte cumplită la Ialoveni: Un minor și un bărbat de 43 de ani au decedat, în timp ce curățau un rezervor cu bălegar la o fermă # UNIMEDIA
Poliția din Ialoveni investighează moartea tragică a două persoane, un minor de 17 ani și un bărbat de 43 de ani , care și-au pierdut viața în timp ce lucrau la o fermă din localitatea Bardar.
15:10
Consilierul raional Ștefan Vodă, ex-deputatul Nicolae Molozea s-a alăturat echipei Partidului „Respect Moldova” # UNIMEDIA
Partidul „Mișcarea Respect Moldova” anunță aderarea la formațiune a unei noi personalități cu experiență și prestigiu. Este vorba despre Nicolae Molozea, consilier raional Ștefan Vodă, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova și ex-președintele raionului Ștefan Vodă.
15:00
Alegeri 2025. Blocul Patriotic a prezentat componenta economică a Programului său electoral – „Economie avansată” # UNIMEDIA
Alegeri 2025. Candidații la funcția de deputat din partea Blocului electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, au prezentat astăzi, în cadrul unui briefing, componenta economică a Programului electoral – „Economie avansată”. Accentul a fost pus pe măsurile urgente care urmează a fi implementate imediat după venirea la guvernare.
15:00
DIICOT cere 30 de zile arest pentru Alexandru Balan: Ex-vicediretorul SIS, acuzat de trădare, dus la Curtea de Apel București # UNIMEDIA
Alexandru Balan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat de trădare și transmiterea de informații secrete către KGB din Belarus, va fi dus miercuri la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă, scrie presa română.
14:40
UE va lansa o misiune de supraveghere a flancului estic. Ursula von der Leyen anunță construirea unui „zid de drone” # UNIMEDIA
Liderii europeni au promis o apărare mai puternică la frontieră, anunțând planuri de a lansa o misiune de „supraveghere a flancului estic” și de a construi un „zid de drone” pentru a proteja spațiul aerian al UE, scrie digi24.ro.
14:30
(video) Recean: Veniturile CFM au crescut de 3 ori, iar salariile curente ale angajaților sunt achitate la timp. Care e situația cu restanțele # UNIMEDIA
Prim-ministrul Dorin Recean susține că veniturile Căii Ferate din Moldova au crescut de trei ori, iar angajații își primesc salariile curente la timp.
14:00
(video) Cu trei zile înainte de alegeri: MAI confirmă că Plahotniuc va fi adus în țară pe data de 25 septembrie # UNIMEDIA
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a confirmat faptul că Vladimir Plahotniuc urmează să fie adus în Republica Moldova pe data de 25 septembrie.
13:50
Alegeri 2025. Diaspora, îndemnată să se facă auzită: AUR din Republica Moldova lansează campania „Diaspora susține AUR” # UNIMEDIA
Alegeri 2025. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova anunță lansarea campaniei „Diaspora susține AUR”, o inițiativă prin care „vocea cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare se va face auzită direct în spațiul public”.
13:40
(video) Protest matinal la IGP. Inima Moldovei cere demisia lui Viorel Cernăuțeanu: „Poliția e bâta guvernării PAS” # UNIMEDIA
Activiștii Partidului Republican „Inima Moldovei” au protestat astăzi în fața sediului Inspectoratului General de Poliție (IGP) și au cerut demisia șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu. Ei consideră că acesta „trebuie să demisioneze, deoarece, în loc să lupte cu criminalitatea, execută ordinele politice ale PAS de a persecuta „Inima Moldovei””. IGP nu a venit, deocamdată, cu o reacție.
13:40
PSRM a depus o moțiune de cenzură împotriva lui Buzu, după scandalul cu „bîdlele”: Nu e un caz izolat, ci reflectă atitudinea întregului PAS față de cetățeni # UNIMEDIA
PSRM cere demisia ministrului Muncii, Alexei Buzu. Deputații Alla Darovannaia și Vladimir Odnostalco au depus în Parlament o moțiune simplă, acuzându-l pe oficial de adresări ofensatoare la adresa cetățenilor și de implicare în activități electorale în timpul orelor de serviciu. „Nu e un caz izolat, ci reflectă atitudinea întregului PAS față de cetățeni”, a declarat parlamentarul.
13:30
Varșovia a cerut oficial activarea articolului 4 al Tratatului NATO, după intrarea dronelor rusești în Polonia: Ce prevede acesta # UNIMEDIA
Premierul Donald Tusk a anunțat, miercuri, că Polonia va invoca articolul 4 din Tratatul NATO, solicitând o consultare formală în cadrul alianței, o măsură convenită între el și președintele Karol Nawrocki, scrie hotnews.ro.
13:30
(video) Vadim Vieru, expert Promo-LEX: Inclusiv Plahotniuc trebuie trimis în arest doar în baza probelor, dar nu pentru că așa vrea un politician sau societatea # UNIMEDIA
Procurorii care instrumentează dosarul în care este vizat Vlad Plahotniuc ar trebuie să prezinte probe concludente, iar cazul său nu trebuie să fie „un exercițiu sub presiune publică, aleatoriu, pentru că așa vreau un politician sau societatea”. Opinia aparține avocatului și expertului în justiție la Asociația Promo-LEX, Vadim Vieru, exprimată într-o emisiune la Radio Moldova. Potrivit lui, justiția corectă va reduce cazurile de condamnare a țării la CtEDO.
13:10
(video) Fabrică ilegală de țigări, „sub nasul” vameșilor: Cutii cu 160.000 de țigarete Leana, ridicate de procurori la 5km de PTF Leușeni # UNIMEDIA
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Serviciului Vamal, au deconspirat o nouă fabrică clandestină de țigări, de această dată localizată la aproximativ 5 km de postul vamal Leușeni–Albița, se arată într-un comunicat.
Acum 24 ore
13:00
„Nu există dovezi”: Prima reacție a Rusiei după ce dronele sale au fost doborâte în spațiul aerian al Poloniei # UNIMEDIA
Mai multe drone folosite de către Federația Rusă, miercuri, pentru a ataca Ucraina, au pătruns în spațiul aerian al Poloniei și au fost doborâte de către forțele militare aliate staționate în această țară. Atacul Rusiei a fost condamnat de către autoritățile de la Varșovia și aliații europeni. Moscova, prin vocea ambasadorului său din Varșovia, a susținut că „nu există dovezi privind proveniența dronelor”, transmite presa de stat de la Kremlin, scrie digi24.ro.
12:50
Ultima oră! Un diplomat din Belarus, declarat persona non grata în RM, după scandalul cu Alexandru Balan # UNIMEDIA
Un angajat al Ambasadei Republicii Belarus în Republica Moldova a fost declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după scandalul legat de ex-vicedirectorul SIS, Alexandru Balan, acuzat de spionaj pentru Belarus.
12:40
Accident în Timiș: Mașina în care se aflau jandarmii care l-au adus la București pe fostul vicedirector SIS, Alexandru Balan, lovită de un TIR # UNIMEDIA
Echipajul de jandarmi care l-a adus la București pe Alexandru Balan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat de trădare și transmiterea de informații secrete către KGB din Belarus, a fost implicat într-un accident rutier, pe drumul de întoarcere spre vestul țării, scrie presa română.
12:40
(video) Percheziții în capitală și la nordul țării, într-un dosar cu droguri: Un minor, prins în flagrant în timp ce ridica narcotice din ascunzișuri # UNIMEDIA
Ofițerii Direcției Investigații „Nord” a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din Drochia, au desfășurat o serie de percheziții și acțiuni speciale în cadrul unui dosar penal inițiat pentru circulația ilegală a drogurilor.
12:20
(video) Convoiul umanitar pentru Gaza, atacat de drone două zile la rând. Printre activiști se află și Greta Thunberg # UNIMEDIA
Un convoi umanitar maritim format din peste 50 de nave care se îndreaptă către Fâșia Gaza a fost atacat din nou de drone, pentru a doua zi la rând. Printre activiștii aflați la bord se numără și Greta Thunberg, scrie adevarul.ro.
12:00
După două zile de stagnare, prețul carburanților o ia în sus, mâine: Ce prețuri a afișat ANRE pentru benzină și motorină # UNIMEDIA
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat noile prețuri la carburanți pentru mâine, 11 septembrie. Potrivit acestora, benzina și motorina se scumpesc.
11:20
(video) Ședința Guvernului: Proiectul privind acordarea ajutorului financiar pentru fermierii afectați de înghețurile, aprobat # UNIMEDIA
Cabinetul de miniștri s-a întrunit astăzi, 10 septembrie, în ședință. Pe ordinea de zi au figurat 20 de proiecte.
11:20
Incident neplăcut pentru Lidia Buble. Celebra artistă a povestit că a fost bătută cu mătura în plină stradă de o femeie. Cântăreței nu i-a venit să creadă și abia și-a revenit din șoc, scrie cancan.ro.
11:10
(live) Ședința Guvernului: Proiectul privind acordarea ajutorului financiar pentru fermierii afectați de înghețurile, aprobat # UNIMEDIA
Cabinetul de miniștri s-a întrunit astăzi, 10 septembrie, în ședință. Pe ordinea de zi au figurat 20 de proiecte.
11:10
O incursiune deliberată, dar nu un atac: NATO, despre operațiunea de doborâre a dronelor rusești în Polonia # UNIMEDIA
Un oficial al NATO a declarat că Consiliul Nord Atlantic se reunește pentru o întâlnire regulată miercuri dimineață și va discuta incidentul din Polonia, scrie Reuters, potrivit hotnews.ro.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.