Ora de Vârf | Emisiunea din 1 septembrie 2025 (Audio)
Radio Chisinau,
1 septembrie 2025 17:00
Ora de Vârf, emisiune de dezbateri cu Corneliu Rusnac și invitatul permanent, comentatorul politic Ion Tăbârță.
• • •
Alte ştiri de Radio Chisinau
Acum 4 ore
21:20
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui găzduiește, în zilele de 4 și 5 septembrie, campania „Donează sânge, salvează vieți!”, parte a proiectului umanitar „Din Suflet”, inițiat de Fundația „Pentru o Românie Modernă”. Evenimentul marchează 20 de ani de implicare activă în comunitate prin acțiuni sociale, educaționale și campanii de donare de sânge, care au contribuit la sprijinirea celor aflați în situații critice.
Acum 6 ore
21:00
Concurs prelungit pentru funcția de director general al Biroului Național de Statistică # Radio Chisinau
Termenul de depunere a dosarelor pentru concursul de ocupare a funcției de director general al Biroului Național de Statistică a fost prelungit. Candidații se pot înscrie până la data de 8 septembrie, ora 17:00, transmite IPN.
20:40
Festivalul Internațional George Enescu revine la Chișinău cu un concert de gală și masterclass-uri realizate de Romanian Chamber Orchestra # Radio Chisinau
Festivalul Internațional George Enescu va continua și anul acesta la Chișinău, prin organizarea de către Artexim, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Moldova, ICR Chișinău, Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Sala cu Orgă din Chișinău, a două evenimente extraordinare. Programul festivalului include un concert extraordinar care va avea loc în data de 16 septembrie 2025, ora 19:00, la Sala cu Orgă din Chișinău, în cadrul căruia Maestrul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, va dirija Romanian Chamber Orchestra.
20:20
Lansarea bibliografiei lui Vlad Pohilă - reper esențial pentru cei care doresc să cerceteze revenirea la identitatea națională în Basarabia (Foto, Audio) # Radio Chisinau
Ediția actualizată a biobliografiei regretatului lingvist, publicist și traducător, Vlad Pohilă, cu genericul “Vlad Pohilă - un om al scrisului” a fost lansată zilele acestea la Biblioteca Municipală B. P. Hașdeu. Volumul constituie un omagiu adus renumitului lingvist, celui care a pus umărul la promovarea limbii și a grafiei române (latine) și revenirea la idenitatea națională și, de asemenea, a editat timp de peste două decenii revista Bibliotecii Municipale, BiblioPolis, înalt apreciată pe ambele maluri ale Prutului, a declarat pentru Radio Chișinău directoarea Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu”, Mariana Harjevschi.
20:00
Peste 52 miliarde de lei a încasat Fiscul la Bugetul public național în primele opt luni ale anului # Radio Chisinau
În primele opt luni ale anului 2025, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) au constituit 52,5 miliarde lei, în creștere cu 6,4 miliarde lei sau cu 13,9% în raport cu perioada similară a anului precedent.
19:40
Pompierii moldoveni care au participat la misiunea de stingere a incendiilor în Grecia au fost distinși cu Diplome de Onoare (FOTO) # Radio Chisinau
Cei 44 de pompieri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care au participat la misiunea internațională de combatere a incendiilor de pădure în Grecia, au fost decorați astăzi în cadrul unei ceremonii oficiale. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Republican de Instruire al IGSU din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, în prezența ministrei Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, și a conducerii IGSU.
19:20
Mesajul Ursulei von der Leyen pentru Republica Moldova, transmis de la baza Kogălniceanu: „Îi vom sta mereu alături” # Radio Chisinau
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns luni în România, unde a fost întâmpinată de președintele Nicușor Dan la Baza militară NATO de la Mihail Kogălniceanu. În cadrul declarațiilor pentru presă, oficiala europeană a evidențiat rolul României în securitatea europeană și a transmis un mesaj puternic de sprijin pentru Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Acum 8 ore
19:00
Câștigul salarial mediu lunar brut a constituit în al doilea trimestru din acest an 15 470 de lei. Potrivit Biroului Național de Statistică, acest indicator este mai mare cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 6,2% comparativ cu primul trimestru al anului curent, transmite IPN.
18:40
Peste 3,2 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt înscriși în Registrul de Stat al alegătorilor # Radio Chisinau
La data de 1 septembrie curent, în Registrul de Stat al Alegătorilor erau înscrise 3.299.396 de persoane cu cetățenia Republicii Moldova, potrivit datelor publicate de autoritățile electorale.
18:20
Constantin Borosan, noul director al ANRE a fost prezentat oficial angajaților instituției # Radio Chisinau
Constantin Borosan a fost prezentat astăzi echipei Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în calitate de director al Consiliului de Administrație al instituției.
18:00
Maia Sandu va efectua o vizită oficială la Strasbourg: Șefa statului va susține un discurs în plenul Parlamentului European # Radio Chisinau
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită oficială la Strasbourg în data de 9 septembrie 2025, unde va susține un discurs în plenul Parlamentului European și va avea o serie de întrevederi cu oficiali europeni de rang înalt.
17:45
ELECTORALA 2025 | Partidele Renaștere și Uniunea Centristă au rămas în afara scrutinului parlamentar. Decizie CSJ # Radio Chisinau
Partidele „Renaștere” și „Uniunea Centristă” nu vor figura pe buletinele de vot la scrutinul din 28 septembrie, după ce Curtea Supremă de Justiție a confirmat hotărârile Comisiei Electorale Centrale. Judecătorii au constatat că ambele formațiuni au încălcat cerințele Codului electoral, ceea ce face imposibilă participarea lor la alegerile parlamentare, transmite IPN.
17:20
Cine s-ar afla în spatele asasinatului fostului președinte al parlamentului din Ucraina. Anunțul autorităților de la Kiev # Radio Chisinau
Oficialii ucraineni au declarat luni că suspectează Rusia de implicare în asasinarea fostului președinte al parlamentului, Andrii Parubi, după ce un suspect a fost reținut, relatează Reuters.
Acum 12 ore
17:00
Ora de Vârf, emisiune de dezbateri cu Corneliu Rusnac și invitatul permanent, comentatorul politic Ion Tăbârță.
16:45
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un cod galben de caniculă, valabil de marți, 2 septembrie până miercuri, 3 septembrie pentru sudul Republicii Moldova.
16:25
Nicușor Dan: Securitatea României depinde de stabilitatea regională și de parcursul european al R. Moldova # Radio Chisinau
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat într-o emisiune televizată că România va continua să sprijine Republica Moldova pe toate planurile – diplomatic, economic și în parcursul european – subliniind legăturile culturale și istorice profunde dintre cele două state, comunică MOLDPRES.
16:05
Dorin Recean, întrevedere cu omologul său japonez, Shigeru Ishiba. Oportunitățile de investiții și colaborarea reciprocă, în discuții # Radio Chisinau
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a avut o întrevedere cu omologul său japonez, Shigeru Ishiba, în cadrul căreia au fost discutate noi oportunități de colaborare bilaterală, investiții strategice și proiecte de dezvoltare durabilă.
15:45
Energocom devine furnizorul de gaze naturale și a preluat contractele de la Moldovagaz # Radio Chisinau
Începând de astăzi, 1 septembrie, Energocom devine furnizor de gaze naturale în cadrul obligației de serviciu public și al furnizării de ultimă opțiune, conform Hotărârii ANRE din 4 august 2025.
15:30
ANI câștigă procesul. Averea nejustificată a fostului primar din Negureni, confiscată definitiv # Radio Chisinau
Curtea de Apel Nord a respins apelul ex-primarului comunei Negureni, raionul Telenești, Grigore Munteanu, al soției sale și al persoanelor aflate la întreținere, păstrând definitiv hotărârea Judecătoriei Orhei privind confiscarea averii nejustificate în valoare de peste 900 de mii de lei, comunică MOLDPRES.
15:10
Noul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a fost prezentat colectivului de procurori (VIDEO) # Radio Chisinau
Procurorul General Alexandru Machidon, l-a prezentat colectivului pe noul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Președintelui Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, și a colectivului Procuraturii Anticorupție.
14:55
Nicolae Negru: Acordul de Asociere poate fi anulat și pusă o cortină de fier peste Prut, dacă atitudinea față de votul din 28 septembrie este iresponsabilă # Radio Chisinau
În mai puțin de o lună, Rep. Moldova ar putea afla direcția viitorului său politic și geopolitic, în urma alegerilor parlamentare. Analiștii politici iau în calcul câteva scenarii majore, inclusiv unul optimist cu menținerea la putere a unei guvernări pro-europene și unul de risc major, în care o coaliție pro-rusă ar putea izola țara pe plan internațional. Un al treilea scenariu ar fi unul hibrid în care parcursul european ar fi păstrat formal, dar ritmul reformelor și al integrării ar încetini semnificativ, mai spun experții. Ei atrag atenția și asupra participării electoratului, într-un context în care Rusia își dorește restabilirea influenței imperiale, transmite Radio Chișinău
14:30
Emoții și planuri ambițioase pentru copiii care au pășit în clasa întâi: „O să învăț să citesc, să socotesc, să scriu pe tablă, să știu bine literele” # Radio Chisinau
Peste 335 de mii de elevi din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal din Rep. Moldova au revenit astăzi la școală pentru începutul unui nou an de studii. Un moment plin de emoții, în special pentru elevii de clasa întâi, care fac primii pași în educație.
14:15
Tinerii cercetători din Republica Moldova pot aplica la bursele academice elvețiene # Radio Chisinau
Biroul de cooperare al Elveției, prin Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene, anunță lansarea programului de burse academice pentru anul universitar 2026–2027, destinate cercetătorilor și tinerilor savanți din Republica Moldova, comunică MOLDPRES.
14:00
Bookfest 2025 | Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Țîbuleac și alți autori români vor participa la salonul de carte din Chișinău, în perioada 3-7 septembrie # Radio Chisinau
Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău va debuta pe 3 septembrie cu o varietate de noutăți, care vor contribui la ancorarea fermă a Republicii Moldova în spațiul cultural european, au declarat astăzi oficialități, organizatori ai programului și profesioniști în domeniul cultural, în cadrul unei conferințe de presă dedicate prezentării evenimentului, transmite Radio Chișinău.
13:40
Avionul cu care zbura Ursula von der Leyen, forțat să aterizeze folosind hărți de hârtie, după ce sistemele GPS au fost afectate de o presupusă interferență din partea Rusiei # Radio Chisinau
O presupusă interferență rusească a dezactivat serviciile de navigație GPS de pe un aeroport bulgar și a forțat un avion care o transporta pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să aterizeze duminică la Plovdiv folosind hărți pe hârtie, transmite Financial Times citând trei oficiali familiarizați cu situația.
13:25
Mitropolitul Petru al Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, împlinește 35 de ani de la primirea arhieriei. Înaltpreasfinția Sa a fost hirotonit arhiereu pe 1 septembrie 1990, în Catedrala din Chișinău, după ce a fost ales Episcop de Bălți, transmite Basilica.ro.
13:10
Fostul director al Spitalului Clinic din Bălți a fost plasat în arest pentru 30 de zile # Radio Chisinau
Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că fostul director al Spitalului Clinic din Bălți, care a fost demis din funcție prin ordinul ministrei Ala Nemerenco, a fost reținut, iar ulterior arestat pentru 30 de zile, fiind învinuit de trafic de influență și corupție pasivă, care ar fi avut loc în cadrul procedurilor de achiziții publice și activităților administrative ale spitalului.
12:55
Ministerul Educației anunță al III-lea pachet de debirocratizare: circa 10.700 de proiecte didactice, puse la dispoziția profesorilor # Radio Chisinau
Cadrele didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal vor avea la dispoziție circa 10.700 de proiecte didactice zilnice de scurtă durată, elaborate și puse la dispoziție de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Acțiunea face parte din al treilea pachet de măsuri de debirocratizare, lansat de MEC în ajunul anului de studii 2025–2026.
12:30
ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru mâine, 2 septembrie.
12:10
Incendiu la o substație electrică din Krasnodar, în urma unui atac cu dronă al Ucrainei # Radio Chisinau
Resturile unei drone ucrainene distruse au provocat un incendiu la o substație electrică din orașul Kropotkin, care a fost stins rapid, a anunțat luni administrația regiunii Krasnodar, potrivit Reuters.
Acum 24 ore
11:55
Încasări de aproape 951 de milioane de lei, raportate de Serviciul Vamal în ultima săptămână # Radio Chisinau
Serviciul Vamal anunță încasări la bugetul de stat de peste 950,9 milioane de lei, în perioada 25 - 31 august 2025, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 136,8%.
11:35
ELECTORALA 2025 | Cetățenii mai au la dispoziție 3 zile pentru a-și declara locul de ședere # Radio Chisinau
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că cetățenii cu drept de vot mai au trei zile la dispoziție pentru a-și declara noul loc de ședere, în cazul în care l-au schimbat după ultima participare la alegeri. Procedura se face la primăria sau pretura din localitatea unde alegătorul locuiește.
11:20
Peste 600 de persoane au murit, iar alte 1 300 au fost rănite, în urma unui cutremur puternic, care a avut loc duminică în estul Afganistanului, în apropierea graniței cu Pakistanul. Seismul a avut o magnitudine de 6 grade pe scara Richter, transmite IPN.
11:05
Comisarul european pentru Agricultură și Alimentație, Christophe Hansen, s-a întâlnit cu Maia Sandu (FOTO) # Radio Chisinau
Comisarul european pentru Agricultură și Alimentație, Christophe Hansen, care întreprinde o vizită la Chișinău, s-a întâlnit cu Președinta Maia Sandu pentru a discuta despre oportunitățile de dezvoltare a sectorului agricol din Republica Moldova.
10:50
Accident grav la Soroca. Doi bărbați au decedat după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat # Radio Chisinau
Poliția Națională anunță că aseară a avut loc un accident rutier la intrarea în satul Cosăuți din raionul Soroca, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața.Mașina, condusă de un tânăr de 25 de ani, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-un canal de scurgere. Potrivit oamenilor legii, șoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive.
10:25
Rovinieta, taxa pentru utilizarea drumurilor din România, se scumpește din 1 septembrie. Șoferii vor plăti mai mult pentru serviciul respectiv în funcție de tipul vehiculului și perioada de valabilitate a rovinietei, transmite IPN.
10:05
Limba română rămâne cea mai puternică punte între cele două maluri ale Prutului (Revista Presei) # Radio Chisinau
Presa de la Chișinău scrie despre participarea Maiei Sandu și a președintelui României, Nicușor Dan, la Marea Dictare Națională, care a avut loc ieri, 31 august, în PMAN, cu prilejul Zilei Limbii Române. Jurnaliștii rețin și mesajele de sprijin pentru parcursul european, avertismentele privind strategiile Kremlinului și dilemele alegătorilor moldoveni înaintea scrutinului din 28 septembrie.
09:50
Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru ziua de astăzi, 1 septembrie.
09:35
„Străduiți-vă să învățați nu doar pentru a dobândi note, diplome sau aprecieri, ci pentru a deveni oameni buni”. Mesajul transmis de ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, la începutul noului an școlar și universitar # Radio Chisinau
ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, a transmis un mesaj la începutul anului școlar și universitar, în care a afirmat că această zi reprezintă un pas înainte pe drumul cunoașterii.
09:05
Începe anul de studii 2025-2026. Prima lecție se va desfășura cu genericul „Valorile care ne unesc” # Radio Chisinau
Anul de studii 2025–2026 în Republica Moldova începe luni, 1 septembrie, în toate instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal, potrivit planului-cadru aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), transmite MOLDPRES.
08:45
Frontiera de stat, traversată de peste 90 de mii de ori în ultimele 24 de ore. Câte persoane nu au fost lăsate să intre în Republica Moldova # Radio Chisinau
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 90 434 de traversări.
08:25
Șefa Comisiei Europene ajunge în România. Ursula von der Leyen va avea discuții cu Nicușor Dan privind cooperarea dinte UE și NATO # Radio Chisinau
Președinta Comisiei Europene ajunge astăzi, 1 septembrie, la Constanța. Ursula von der Leyen va avea întrevederi cu președintele Nicușor Dan iar discuțiile vor viza cooperarea UE-NATO și descurajarea amenințărilor maritime și hibride, conform Biroului de presă al Administrației prezidențiale de la București. La întâlnirea de la Constanța trebuia să participe și premierul Ilie Bolojan, însă acesta va lipsi din cauza ședinței de guvern programate luni.
08:05
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță că, astăzi, 1 septembrie, temperaturile în Republica Moldova vor fi confortabile. Astfel, maximele vor varia între 27 și 32 de grade Celsius, în scădere cu 3-4 grade.
Ieri
17:55
A început colectarea ofertelor pentru Programul de editare a cărții naționale – 2026 # Radio Chisinau
Cărțile scrise de autori moldoveni sau dedicate spațiului cultural autohton vor beneficia de sprijin financiar din partea statului. Ministerul Culturii a lansat sesiunea de colectare a ofertelor editoriale pentru ediția 2026 a Programului de editare a cărții naționale, transmite IPN.
17:35
Furtuni violente au lovit zone extinse din Italia, în special în nordul țării, unde au provocat pagube pe scară largă, au declarat sâmbătă reprezentanții serviciilor de urgență italiene.
17:10
Deținuții nu vor mai putea folosi telefoane mobile și internet neautorizat. Regulamentul privind blocarea radiocomunicațiilor în penitenciare a fost publicat în „Monitorul Oficial” # Radio Chisinau
Deținuții nu vor mai avea acces la telefoane mobile sau la internet neautorizat. Măsura se aplică prin instalarea în toate instituțiile penitenciare a unor sisteme speciale menite să blocheze semnalele de comunicație radioactivă și accesul la rețelele de date. Regulamentul privind crearea și utilizarea sistemului de blocare sau întrerupere controlată a radiocomunicațiilor în perimetrele instituțiilor penitenciare a fost publicat în „Monitorul Oficial” din 30 august 2025, transmite MOLDPRES.
16:50
INTERVIU | Mircea V. Ciobanu: „Lupta pentru limba română a fost, de fapt, o luptă pentru identitatea națională” (AUDIO) # Radio Chisinau
Astăzi, Republica Moldova marchează 36 de ani de la evenimentele din 31 august 1989, când a fost adoptată legea prin care limba română primea statut de limbă oficială, odată cu revenirea la grafia și la alfabetul latin, și 35 de ani de când data de 31 august a fost declarată sărbătoare națională în Republica Moldova. Despre însemnătatea acestei sărbători în contextul actual, despre evenimentele din perioada renașterii naționale, dar și despre situația actuală a limbii române ne-a vorbit Mircea V. Ciobanu, poet, dramaturg, publicist, critic, istoric literar și redactor-șef al editurii „Știința”, într-un interviu pentru Radio Chișinău, realizat de Elena Calarașan.
16:25
Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a desemnat-o pe Iwona Piórko Bermig în funcția de ambasadoare a UE în Republica Moldova. Ea îl va succeda pe Janis Mazeiks, care și-a încheiat recent mandatul la Chișinău.
16:10
Kremlinul susține că Europa împiedică eforturile de pace ale lui Trump în Ucraina și anunță că va continua atacurile # Radio Chisinau
Kremlinul susține că puterile europene împiedică eforturile președintelui american Donald Trump de a obține pacea în Ucraina și că Rusia își va continua operațiunile în Ucraina până când Moscova va vedea semne reale că Kievul este pregătit pentru pace.
15:45
FOTO | Maia Sandu și Nicușor Dan au celebrat limba română la Strășeni: depuneri de flori și participarea la un concert festiv # Radio Chisinau
După Marea Dictare Națională, președinta Maia Sandu și președintele României, Nicușor Dan, au mers la Strășeni, unde au depus flori la monumentul lui Mihai Eminescu, informează MOLDPRES.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.