Cahul ar putea avea un deputat independent. Află cine este

Ziua de Azi, 21 iulie 2025 09:15

Ieri, 20 iulie 2025, a început perioada de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova de către partidele politice, blocurile electorale și candidații independenți. Prima cerere pentru înregistrarea listei de 102 candidați a fost depusă la Comisia Electorală Centrală de către Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Etapa de confirmare în fața grupului de recepționare, contra semnătură a faptului depunerii documentelor în persoană a candidaților de pe listă, a avut loc în intervalul de timp 13:30-15:00, fiind recepționate semnături din partea a 101 persoane. A doua cerere pentru înregistrarea listei de 52 de candidați a fost depusă la Comisie de către Partidul Politic „Democrația Acasă”. Etapa de confirmare în fața grupului de recepționare, contra semnătură a faptului depunerii documentelor în persoană a candidaților de pe listă, a avut loc în intervalul de timp 16:35-18:35, extinsă în afara programului de activitate, fiind recepționate semnături din partea a 14 persoane. În conformitate cu prevederile Codului electoral, dacă în aceiași zi au fost depuse documentele de către mai mulți solicitanți, se desfășoară procedura de tragere la sorți pentru stabilirea ordinii de înscriere a concurenților electorali în buletinul de vot. Astfel, în urma tragerii la sorţi, CEC a stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot, după cum urmează: Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” – poziția 1; Partidul Politic „Democrația Acasă”- poziția a 2-a. Atragem atenția că ordinea de înscriere în buletinul de vot va rămâne definitivă numai după înregistrarea la CEC în calitate de concurenți electorali. Cadrul normativ stabilește că, în termen de 7 zile, Comisia examinează dosarul, efectuează sau refuză înregistrarea candidaților desemnați în alegeri. Tot astăzi, la Comisie au fost înregistrate cereri din partea a patru potențiali candidați independenți care-și înaintează propria candidatură la funcția de deputat. Olesea Stamate și Andrei Năstase au solicitat constituirea grupului de inițiativă, iar Eleonora Rusu și Sergiu Rența au decis să colecteze de unii singuri semnături pentru susținerea lor. Amintim că pentru a fi înregistrat, candidatul independent prezintă la CEC liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 2000 și cel mult 2500 de susținători cu drept de vot. Prin derogare de la această prevedere, o candidată femeie prezintă semnăturile a cel puțin 1000 și cel mult 2500 de susținători cu drept de vot. Perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova se va încheia pe 19 august 2025.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziua de Azi

Acum 24 ore
16:15
Am ajuns la Vadul lui Isac, în inima sudului, acolo unde oamenii păstrează vii tradițiile și sărbătoresc Drăgaicele așa cum se făcea pe vremuri. În acest video-reportaj descoperim împreună ce înseamnă această sărbătoare străveche, cum era marcată altădată în satele noastre și ce semnificații păstrează până azi. Drăgaicele sunt o sărbătoare populară dedicată secerișului, fertilității pământului, soarelui și feminității, celebrată în preajma solstițiului de vară. În tradiția populară românească, Drăgaicele sunt percepute și ca ființe mitice – zâne ale naturii – care aduc rod bun, dar pot pedepsi pe cei care nu respectă datina. Dansurile ritualice, cununa de spice, hainele albe și cântecele tradiționale fac parte din această zi, în care comunitatea se adună și își cinstește obiceiurile. Un reportaj despre rădăcini, identitate și legătura cu natura.
15:30
În doar 48 de ore, poliția a identificat 64 de conducători de vehicule din întreaga țară care se aflau sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice, punând în pericol siguranța rutieră. Printre cele mai grave cazuri se remarcă cele înregistrate în raionul Cahul, unde un bărbat conducea un scuter electric cu o alcoolemie de 1,87 mg/l, iar un motociclist a fost prins cu 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cazuri notabile din alte regiuni ale țării: Chișinău Tânăr prins conducând un BMW sub influența substanțelor narcotice. Șofer de Honda – 0.67 mg/l alcool + test pozitiv la marijuana. O șoferiță cu BMW – alcoolemie de 0.87 mg/l. Sîngerei: Volkswagen condus de un bărbat cu 1.41 mg/l. Rîșcani: Un căruțaș, testat cu 1.09 mg/l alcool. Comrat: Șofer de Mitsubishi, depistat cu 1.04 mg/l. Călărași: Bărbat la ghidonul unei triciclete, cu 1.04 mg/l. Drochia: Opel condus de un șofer cu 0.75 mg/l. Anenii Noi: Bărbat cu Volkswagen, testat cu 0.73 mg/l. Poliția reamintește că toleranța față de conducerea sub influența alcoolului sau drogurilor este zero. Astfel de fapte nu doar că încalcă legea, dar pot avea consecințe tragice. Alege responsabil: nu urca la volan sub influența alcoolului. Viața ta și a celor din jur merită mai mult decât un moment de neatenție.
15:30
Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea sesiunii de admitere în instituțiile de învățământ profesional tehnic pentru anul de studii 2025–2026. Concursul de admitere este organizat în două tururi prin intermediul platformei e-Admitere (https://eadmitere.sime.md/), parte a Sistemului Informațional de Management în Educație. Candidații la studii pot opta pentru una dintre cele 81 de instituții: 14 centre de excelență (inclusiv 2 private), 35 colegii (inclusiv 6 private) și 32 școli profesionale. În total, sunt disponibile 20.468 locuri, dintre care 12.297 locuri bugetare (inclusiv 2.134 pentru învățământul dual) și 8.171 cu taxă de studii. ,,Anul trecut am avut o admitere foarte bună în învățământul dual, cu 60 la sută mai mare decât în 2023 și, în acest an, ne propunem să acoperim integral locurile disponibile. De menționat că alături de noi în acest efort sunt peste 170 de companii.  Este o oportunitate foarte bună, statul punând la dispoziție cazare, bursă, alimentație gratuită, șansa de a învață în învățământul dual și oportunitatea de a deprinde o profesie. Încurajăm părinții dar și elevii să exploreze pe deplin această oportunitate”, a menționat ministrul Dan Perciun ]n cadrul unei conferințe de presă. Pentru prima dată, MEC își rezervă dreptul de redirecționare a locurilor bugetare aprobate, inclusiv pentru învățământul dual, în funcție de opțiunile exprimate de candidați în cadrul concursului. Aceasta înseamnă că, ministerul va ajusta repartizarea locurilor gratuite între specializări sau instituții, în funcție de preferințele exprimate de candidați. Turul I al admiterii se desfășoară în perioada 21 iulie – 10 august 2025 pentru programele de învățământ profesional tehnic postsecundar, iar rezultatele vor fi afișate în zilele de 11 și 12 august. Pentru programele de învățământ profesional tehnic secundar, perioada de depunere a dosarelor este cuprinsă între 21 iulie și 17 august 2025, iar rezultatele vor fi publicate pe 18 și 19 august. În turul II pentru programele de învățământ profesional tehnic postsecundar, dosarele pot fi depuse între 13 și 24 august 2025, urmând ca rezultatele să fie afișate pe 25 și 26 august. În cazul programelor de nivel secundar, turul II se desfășoară în perioada 20–26 august 2025, iar afișarea rezultatelor este programată pentru zilele de 28 și 29 august. La concurs pot participa și tineri refugiați din Ucraina, în condițiile prevăzute pentru cetățenii Republicii Moldova. Pentru detalii suplimentare privind procesul de admitere și ofertele educaționale disponibile, accesați: https://ipt.mec.gov.md/
14:45
Sportivii cahuleni au obținut rezultate impresionante la competiția ADCC Summer Cup Chișinău 2025, desfășurată recent în capitală. În cadrul turneului, luptătorii au cucerit 15 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz. „A fost o zi frumoasă, cu rezultate excelente. Programul de pregătire și disciplina își spun cuvântul. Ne propunem să menținem acest ritm și, acolo unde este nevoie, să apăsăm pedala de accelerație”, a declarat antrenorul Mircea Bragagiu, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale. Acesta a transmis felicitări sportivilor pentru performanțele obținute și a încurajat pe cei care nu au urcat de această dată pe podium, menționând că vor reveni mai puternici. Totodată, a mulțumit celor care sprijină constant activitatea sportivilor: „Fără voi, aceste rezultate nu ar fi fost posibile.” ADCC (Abu Dhabi Combat Club) este una dintre cele mai importante competiții de grappling din lume, iar participarea și succesele obținute de sportivii moldoveni demonstrează nivelul înalt al pregătirii și determinării acestora.
14:15
Cetățenii Republicii Moldova care au activat oficial în Republica Slovacă vor putea primi pensii și alte prestații sociale din partea acestui stat. Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Slovacă în domeniul securității sociale. Documentul are scopul de a facilita colaborarea interinstituțională pentru implementarea drepturilor de pensie și altor prestații sociale ale cetățenilor care muncesc sau au lucrat în cele două state. Astfel, statul va asigura dreptul la pensie persoanelor care au plătit contribuții sociale, chiar dacă nu au muncit cel puțin 15 ani în Republica Moldova, dar, prin cumularea anilor lucrați în cele două țări, îndeplinesc această condiție. Republica Moldova și Republica Slovacă vor calcula și vor achita pensia doar pentru perioadele de asigurare realizate pe teritoriul propriu, prin aplicarea principiului proporționalității. Mai multe detalii despre statele cu care Republica Moldova are încheiate acorduri în domeniul securității sociale sunt disponibile pe site-ul Casei Naționale de Asigurări Sociale.
14:00
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis pentru ziua de luni, 22 iulie, avertizări de caniculă sub formă de Cod Galben și Cod Portocaliu pe teritoriul Republicii Moldova. Conform prognozelor, în regiunile unde este în vigoare Codul Galben, temperaturile maxime ale aerului vor oscila între +33°C și +35°C. În zonele afectate de Codul Portocaliu, valorile termice vor urca până la +36°C...+38°C, creând un risc sporit pentru sănătate și disconfort termic accentuat. Recomandări pentru populație: Evitați expunerea directă la soare între orele 11:00 și 18:00. Consumați suficientă apă, cel puțin 2 litri pe zi, chiar dacă nu simțiți sete. Purtați haine lejere, deschise la culoare și acoperiți-vă capul când ieșiți afară. Evitați efortul fizic intens în aer liber în timpul orelor de vârf. Nu lăsați copiii sau animalele de companie în autoturisme parcate la soare. Persoanele cu boli cronice sunt sfătuite să evite deplasările și să urmeze recomandările medicilor. Autoritățile recomandă vigilență sporită și măsuri de protecție, în special pentru categoriile vulnerabile – copii, vârstnici și persoane cu afecțiuni cardiovasculare.
13:30
Agenția Franceză pentru Dezvoltare va acorda Republicii Moldova un împrumut în valoare de 25 de milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului energetic și implementarea reformelor în contextul tranziției energetice verzi, transmite MOLDPRES. În acest sens, Guvernul a decis astăzi inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare „Programul pentru tranziția energetică verde” și acordarea împuternicirilor pentru negocierea acestuia. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat la ședința Guvernului că Acordul are drept scop sprijinirea Republicii Moldova în procesul de trecere către energie verde prin creșterea securității energetice, promovarea durabilității și adaptarea la schimbări climatice. Conform proiectului, urmează a fi debursat un împrumut în valoare de 25 milioane de euro într-o singură tranșă. „Pentru debursarea acestui împrumut,  Republica Moldova își asumă să întreprindă 16 acțiuni care vor duce la dezvoltarea sectorului energetic. Printre cele mai importante sunt aprobarea modificărilor cadrului juridic pentru consumatorii vulnerabili din domeniul energiei și adoptarea regulamentului privind garanțiile pentru energie electrică din surse regenerabile”, a spus Victoria Belous. Republica Moldova a stabilit drept obiectiv atingerea unei cote de 30% a energiei regenerabile în consumul de energie electrică și de 27% a energiei regenerabile în consumul final de energie către anul 2030. În anul 2024, cota energiei electrice regenerabile a fost de 16,7%, iar autoritățile estimează că în anul curent aceasta va crește până la 27%.
13:30
În plin sezon estival, Aeroportul Internațional Chișinău înregistrează un trafic intens, generat de fluxul crescut de pasageri care aleg să călătorească în această perioadă. În acest context, administrația aeroportului face un apel către călători să respecte un set de recomandări menite să asigure fluiditatea procedurilor și evitarea întârzierilor. Pasagerii sunt încurajați să ajungă la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de zborul programat, pentru a parcurge în condiții optime toate etapele procedurale – de la check-in, la controlul de securitate și controlul de frontieră. Recomandări pentru controlul de securitate: Lichidele și produsele cosmetice trebuie transportate în recipiente de maximum 100 ml, amplasate într-o pungă transparentă de până la 1 litru; Laptopurile, tabletele și alte dispozitive electronice trebuie scoase din bagajul de mână pentru control separat; Pasagerii sunt rugați să evite obiectele interzise, precum brichete, cuțite sau alte articole periculoase; Este recomandată purtarea unei ținută comode, care să permită o verificare rapidă. Autoritățile reamintesc importanța prezentării documentelor de călătorie valabile, cum ar fi pașaportul, cartea de identitate și biletul de avion, în mod organizat și accesibil. Administrația aeroportului solicită pasagerilor să manifeste calm și respect față de ceilalți călători și față de personalul aeroportuar. Un comportament cooperant contribuie la buna desfășurare a tuturor procedurilor și reduce timpii de așteptare. Aeroportul Internațional Chișinău mulțumește tuturor pasagerilor pentru înțelegere și colaborare și le urează călătorii plăcute și experiențe memorabile.
12:45
Banca Națională a Moldovei anunță deschiderea înregistrărilor pentru cea de-a VI-a ediție a „Taberei de educație financiară”, organizată online în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în perioada 4–7 august 2025. Evenimentul este destinat tinerilor cu vârsta de minimum 17 ani și oferă o experiență interactivă și accesibilă de familiarizare cu noțiunile financiare de bază. „Ne dorim ca toți tinerii din Republica Moldova, indiferent de unde provin, din orașe mari sau sate îndepărtate, să aibă acces la informații financiare de calitate. De aceea organizăm această tabără online, pentru a ajunge la fiecare dintre ei. Educația financiară nu trebuie să fie un privilegiu, ci un drept. Prin această inițiativă, le oferim tinerilor șansa de a-și construi un viitor solid, bazat pe încredere, decizii responsabile și o bună înțelegere a lumii economice. Investind astăzi în cunoștințele acestora, contribuim la o societate mai pregătită pentru provocările de mâine”, subliniază guvernatoarea BNM, Anca Dragu. „Educația financiară este un element fundamental pentru asigurarea bunăstării individuale, dar și a economiei în general, pentru că permite luarea unor decizii financiare mai bine argumentate - fie că este vorba de o asigurare medicală, de bunuri, de contractarea unui credit de consum sau ipotecar, fie de deschiderea unui depozit sau a unui cont de investiții, ori de multe alte decizii pe care le luăm cu toții pe parcursul vieții. Tocmai din acest considerent suntem angajați plenar în promovarea educației financiare în rândul tinerilor, dar și a întregii populații”, menționează Adrian Lupușor, director executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”. Programul taberei va cuprinde patru sesiuni a câte 90 de minute, axate pe subiecte actuale: funcționarea sistemului financiar; beneficiile aderării Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA); pașii pentru inițierea unei afaceri proprii; tendințele în domeniul plăților inovative etc. Participarea este gratuită, iar sesiunile se vor desfășura în limba română, prin intermediul platformei ZOOM. La final, participanții care vor fi prezenți la toate sesiunile vor primi certificate de participare. Înscrierile se realizează online, prin completarea formularului de participare până la data de 27 iulie 2025 (inclusiv). Detaliile de conectare vor fi transmise prin e-mail, la adresa indicată în formular. Inițiată în anul 2020, în cadrul proiectului „Dă sens banilor”, tabăra este o inițiativă comună a Băncii Naționale a Moldovei și a Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, care își propune să sprijine tinerii în luarea unor decizii financiare responsabile, adaptate contextului economic actual. Agenda_Tabăra de educație financiară 2025
12:30
Clădirea Primăriei din localitate a beneficiat recent de lucrări de renovare și termoizolare a fațadei, în cadrul Programului guvernamental „Satul European Expres”. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Guvernului Republicii Moldova, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Pentru implementarea lucrărilor, Guvernul a alocat 450 de mii de lei, iar Autoritatea Publică Locală din Roșu a contribuit cu aproximativ 50 de mii de lei. Aceste investiții urmăresc îmbunătățirea eficienței energetice și a condițiilor de lucru în instituțiile publice locale, precum și modernizarea infrastructurii comunitare. Proiectul din Roșu este parte a unui efort mai amplu al Guvernului Republicii Moldova, susținut de partenerii europeni, de a aduce schimbări vizibile în toate regiunile țării. În ultimii ani, au fost realizate progrese semnificative: 766 km de drumuri au fost dați în exploatare – de 3 ori mai mult decât în ultimul deceniu; 400 milioane de lei au fost investite într-un singur an pentru modernizarea spitalelor raionale; 95 de farmacii noi au fost deschise în mediul rural; Aproape 200 de ambulanțe moderne au fost distribuite în toate raioanele țării. Prin astfel de investiții, Guvernul continuă să susțină dezvoltarea durabilă a localităților rurale, asigurând condiții mai bune pentru cetățeni și administrațiile locale.
12:15
Biroul Național de Statistică informează că producția industrială (serie brută) în Republica Moldova a înregistrat o creștere semnificativă în luna mai 2025, comparativ cu luna mai 2024, majorându-se cu 11,7%. Această evoluție confirmă continuarea tendinței pozitive înregistrate în luna aprilie a aceluiași an. Creșterea producției industriale în luna mai 2025 a fost susținută de avansuri în principalele ramuri industriale: Industria extractivă: +4,4% Industria prelucrătoare: +12,4% Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat: +7,2% Contribuția acestora la majorarea totală a producției industriale a fost estimată la +0,1 puncte procentuale (industrie extractivă), +11,1 pp (industria prelucrătoare) și +0,5 pp (energie și utilități) – conform datelor. În aceași lună, producția industrială ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate a crescut cu 9,1%, în raport cu luna mai 2024. Evoluția se explică prin: +4,6% în industria extractivă +6,9% în industria prelucrătoare +4,8% în sectorul energetic și de utilități Cumulativ, în perioada ianuarie–mai 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, producția industrială (serie brută) s-a majorat cu 1,3%: Industria extractivă: +15,3% Energetică și utilități: +5,0% Industria prelucrătoare: a înregistrat o ușoară scădere de -0,3% În ceea ce privește seria ajustată sezonier, creșterea totală în ianuarie–mai 2025 a fost de +0,3%, susținută de: +8,5% în industria extractivă +26,7% în sectorul energetic În schimb, industria prelucrătoare a continuat trendul descendent, cu o scădere de -2,6% Rezultatele statistice reflectă o redresare a industriei moldovenești în luna mai 2025, cu un ritm accentuat de creștere față de anul precedent, în special datorită industriei prelucrătoare și a sectorului energetic. Totodată, evoluția pe termen scurt (ianuarie–mai) indică o redresare lentă, dar stabilă, marcată de dezechilibre între ramurile industriale.
11:45
Inspectoratul General de Carabinieri va avea un nou șef. Funcția va fi ocupată de Dumitru Scurtu. Propunerea a fost aprobată la ședința Executivului, informează MOLDPRES. „Generalul de brigadă Dumitru Scurtu are o experiență de peste 28 de ani în sistemul afacerilor interne și va continua promovarea valorilor europene, respectul pentru drepturile omului și statul de drept, precum și asumarea de responsabilitate pentru modernizarea capacității de apărare a statului”, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin. Dumitru Scurtu va fi numit în funcție pentru o perioadă de cinci ani. Propunerea privind numirea lui Dumitru Scurtu în funcția de Comandant General al Inspectoratului General de Carabinieri urmează a fi prezentată Președintelui Republicii Moldova.
11:30
Serviciul Fiscal de Stat informează despre intrarea în vigoare, la data de 14 iulie 2025, a Protocolului de modificare a Convenției dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Marelui Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, întocmit la Luxemburg la data de 25 iunie 2024. Aplicarea prevederilor noului Protocol marchează un pas important în actualizarea și consolidarea cadrului juridic bilateral în domeniul fiscal, reflectând angajamentele ambelor state de a adapta instrumentele internaționale la noile realități economice și fiscale. Modificările introduse prin Protocol vor contribui la combaterea mai eficientă a practicilor de evitare a obligațiilor fiscale, vor spori transparența fiscală și vor asigura o cooperare mai strânsă între autoritățile fiscale ale Republicii Moldova și ale Marelui Ducat de Luxemburg. Serviciul Fiscal de Stat își exprimă convingerea că implementarea eficientă a acestui Protocol va genera beneficii semnificative pentru mediul de afaceri și pentru cooperarea internațională în domeniul fiscal. Textul complet al Protocolului poate fi consultat aici.
11:30
În anul de studii 2025-2026, aproximativ 300 de mii de elevi înmatriculați în clasele I-IX vor beneficia de suportul financiar unic în valoare de 1000 de lei, acordat de Guvernul Republicii Moldova. Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre în acest sens.  Plățile vor începe la data de 4 septembrie 2025. Acordarea suportului financiar se va face din oficiu, prin intermediul Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), în contul unuia dintre părinți, în baza datelor disponibile.  În cazurile în care datele lipsesc sau sunt incorecte, părinții vor putea depune cereri individuale direct la CNAS. Pentru copiii plasați în servicii de tutelă, curatelă, plasament familial ori rezidențial, inclusiv cei aflați la întreținerea deplină a statului, plata va fi efectuată în baza informațiilor furnizate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.  Termenul limită pentru ridicarea sumelor este 26 decembrie 2025. În total, în acest scop au fost alocate 300 de milioane de lei. Măsura este menită să sprijine familiile la începutul anului școlar, contribuind la reducerea poverii financiare, promovarea echității educaționale și prevenirea abandonului școlar.  Bugetul pentru familii și copii a fost aproape dublat, de Guvern, în ultimii ani. Pentru comparație, în 2021, sprijinul pentru familii era de 2,8 miliarde de lei. În 2025, acesta ajunge la 4,8 miliarde lei – o creștere de 2 miliarde de lei.
11:30
În weekendul 19–20 iulie 2025, peste 5.600 de persoane au fost informate despre riscurile asociate scăldatului și regulile de siguranță în apropierea bazinelor acvatice, în cadrul unei campanii naționale desfășurate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Acțiunea a fost organizată de grupuri mobile mixte formate din angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Inspectoratului General al Poliției și Poliției de Frontieră. Scopul principal al intervenției a fost prevenirea cazurilor de înec și creșterea gradului de conștientizare a pericolelor în perioada estivală. În total, 5.672 de persoane aflate pe malurile râurilor și lacurilor din întreaga țară au primit recomandări privind comportamentul responsabil în apropierea apei. Printre aceștia s-au numărat și 1.285 de copii, cărora li s-au explicat într-un limbaj accesibil regulile esențiale de siguranță și măsurile de protecție în mediul acvatic. Campania va continua pe toată durata verii, cu accent pe zilele de weekend, atunci când numărul persoanelor care frecventează zonele de agrement acvatice este în creștere. Eforturile autorităților par să dea roade. Potrivit datelor statistice, în perioada ianuarie–iulie 2025 au fost înregistrate 33 de cazuri de înec, dintre care 5 copii, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost raportate 46 de cazuri, inclusiv 9 copii. MAI reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor de siguranță în apropierea apei și îi îndeamnă să fie vigilenți pentru a preveni tragediile.
11:15
În fiecare duminică, la Cahul, Piața Horelor prinde viață. Tineri, vârstnici, copii și vizitatori se adună cu zâmbetul pe buze, își prind mâinile și pornesc într-un cerc – HORA. Nu e doar un dans, ci un ritual al apartenenței, o expresie vie a spiritului moldovenesc. Cahul – orașul în care hora nu e doar simbol, ci realitate trăită În timp ce în multe localități hora se joacă doar de sărbători, Cahulul păstrează o tradiție unică: în fiecare duminică, Piața Horelor devine scena unui dans popular autentic, deschis tuturor. Nu există o limită de vârstă, nu se cere invitație – doar dorința de a simți ritmul și de a face parte dintr-un întreg. Hora – dansul care nu lasă pe nimeni deoparte Originile horei se pierd în negura timpului, dar se crede că acest dans în cerc datează din vremuri precreștine, având rol de comuniune spirituală și socială. Hora simbolizează unitatea, continuitatea și echilibrul. Dansatorii formează un cerc al energiei și solidarității. În tradiția populară, hora era nelipsită la marile evenimente: nunți, hramuri, sărbători de peste an, dar și în momente de cumpănă ale comunității. Puțini știu că hora a fost privită, de-a lungul timpului, și ca formă de rezistență culturală. În perioadele istorice în care identitatea românească era suprimată, dansurile populare erau o formă de păstrare a tradiției și a limbajului colectiv. Ce se întâmplă azi în Piața Horelor din Cahul? Duminica, în centrul municipiului, atmosfera este una specială. Muzica răsună în aer, iar cercul dansatorilor se lărgește treptat, cu fiecare melodie. Nu contează dacă știi pașii perfect – cei mai experimentați îi ghidează cu răbdare pe cei noi. E o lecție de cultură transmisă prin mișcare și priviri. Hora din Cahul a devenit un punct de atracție nu doar pentru localnici, ci și pentru turiști sau vizitatori de ocazie. Un moment de bucurie autentică, în care oamenii reînvață ce înseamnă comunitatea, tradiția și conexiunea. Hora nu este doar un dans. Este o formă de memorie vie. Este legătura dintre trecut și prezent, dintre generații. Cahulul reușește, prin acest obicei reluat cu perseverență, să arate că folclorul nu trebuie să stea în muzee – el poate trăi în piețe, în pașii oamenilor, în muzica care răsună în aer liber. Duminica viitoare, dacă ești în Cahul, fă un pas în cerc. O să simți că nu dansezi doar cu oamenii din jurul tău, ci cu o întreagă istorie.
11:00
Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova este cercetat pentru deținerea unui permis de conducere falsificat, după ce a fost oprit la intrarea în țară, în Punctul de Trecere a Frontierei Cahul. Potrivit Poliției de Frontieră, bărbatul se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova și a prezentat, pe lângă documentele de călătorie, un permis de conducere ucrainean. Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni privind autenticitatea actului, iar în urma verificărilor cu echipamentele speciale din dotare, au constatat că documentul este falsificat. În cadrul audierilor, șoferul a recunoscut că a obținut permisul contra sumei de 300 de euro, prin intermediul unor persoane. Documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica alte persoane implicate. Poliția de Frontieră reamintește că utilizarea actelor falsificate este o infracțiune și recomandă cetățenilor să solicite documente doar de la autoritățile competente, evitând intermediarii dubioși.
10:45
În weekend, polițiștii au documentat peste 4200 de încălcări ale regulamentului circulației rutiere, comise de participanții la trafic. Printre cele mai grave abateri se numără: 64 de șoferi depistați la volan în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor narcotice; 2124 au depășit limita de viteză; 645 au ignorat indicatoarele de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor; 302 conduceau vehicule neverificate tehnic sau fără poliță de răspundere civilă auto; 489 au fost sancționați pentru opriri în locuri interzise; 67 nu au acordat prioritate legală pietonilor sau cicliștilor; 518 nu purtau centura de siguranță sau vorbeau la telefon în timpul șofatului; 25 de persoane au fost sancționate pentru conducerea unui vehicul cu încălcarea dreptului de a conduce. Totodată, polițiștii din întreaga țară au intervenit în 1783 de cazuri, apeluri recepționate la Serviciul Unic.
10:45
În perioada 4-18 august curent, la Centrele de Instruire ale Armatei Naționale se va desfășura exercițiul anual „Scutul de Foc — 2025”. Exercițiul „Scutul de Foc”, din anul 2015 și până în prezent, a devenit deja o tradiție de referință privind posibilitatea de antrenament a militarilor moldoveni alături de colegii români și americani. Experiența de antrenament, conformă standardelor de calitate internațională, constituie baza interoperabilității unei armate moderne, obiectiv la care se referă și Armata Națională. Potrivit Planului de instruire anuală, antrenamentul implică și unități de tehnică militară care, pe durata exercițiului, se vor deplasa pe drumurile naționale, în special pe timpul nopții, fără a perturba traficul rutier. Ministerul Apărării comunică faptul că antrenamentele militare internaționale au devenit un subiect preferat al dezinformatorilor și falsificatorilor de știri. În acest sens, recomandă cetățenilor să se informeze din surse sigure, pentru a evita răspândirea informațiilor false și a manipulărilor.
10:30
Sâmbătă, 16 august, începând cu ora 9:30, pe malul pitoresc al lacului Beleu, comuna Slobozia Mare, raionul Cahul, va avea loc cea de-a patra ediție a Festivalului BelEU Fest – un eveniment cultural de amploare ce celebrează diversitatea, tradițiile și valorile europene. Ediția din acest an se anunță una spectaculoasă, cu un program artistic bogat. Pe scenă vor evolua renumita Orchestră Națională „Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros și ansambluri folclorice și colective artistice din Republica Moldova, România și Ucraina. Participanții vor avea parte de o experiență multiculturală autentică, în care folclorul, tradițiile și spiritul european se împletesc armonios. Festivalul va include și o zonă gastronomică special amenajată, unde gospodarii și producătorii locali vor prezenta bucate tradiționale moldovenești și din regiunea Dunării de Jos și produse bio din zonă. Atmosfera va fi completată de dansuri populare, meșteșuguri tradiționale, expoziții tematice și activități interactive pentru toate vârstele. Intrarea este liberă, iar organizatorii îi invită pe toți iubitorii de natură, cultură și tradiție să participe la o zi plină de culoare, muzică și voie bună, într-unul dintre cele mai spectaculoase peisaje naturale ale țării. https://www.facebook.com/share/v/1F2mpajsis/
10:15
Astăzi, pe 21 iulie începe admiterea la instituțiile de învățământ superior din țară. Candidații la studii superioare de licență, de master și integrate (medicină, arhitectură și medicină veterinară) sunt invitați să depună online dosarele de participare la concurs pe platforma eadmitere.gov.md, lansată în anul trecut de Ministerul Educației și Cercetării.  Candidații la studii superioare se vor autentifica în sistemul eAdmitere prin intermediul MPass - ceea ce înseamnă că vor avea nevoie de semnătura electronică sau mobilă pentru depunerea dosarului. Aceasta va simplifica procedura de depunere a dosarului de concurs prin preluarea automatizată a datelor despre candidat din alte registre de stat. Tinerii care nu au reușit să-și perfecteze semnătura mobilă în cadrul vizitelor în școli a operatorilor de telefonie mobilă, pot să-și facă semnătura la Agenția Servicii Publice, sau la operatorii de telefonie mobilă Orange sau Moldcell. Prin intermediul platformei, candidații vor putea selecta și participa în concursul de admitere la cel mult 3 universități, câte maxim 3 specialități din cadrul fiecărei instituții. În total, cele 16 instituții de învățământ superior vor scoate la concurs 320 de programe la licență și 378 de programe de master. Pentru următorul an de studii sunt anunțate noi specialități la domeniile Sănătății, Fizicii, Ingineriei, cum ar fi: Fizica medicală, Bioinginerie și dispozitive medicale, Tehnologii biomedicale și biomateriale, Îmbunătățiri funciare (hidroameliorație) și Agricultură inteligentă. Procedura de înscriere pe platforma eadmitere.gov.md are câteva etape. După autentificarea prin MPass, va fi necesar de creat un cont cu adresa electronică disponibilă. Candidații vor completa formularul cu datele solicitate, după caz, vor încărca documentele necesare, apoi vor face selectarea universităților și a specialităților la care doresc să-și facă studiile și vor transmite cererile de participare la concurs. De menționat că, achitarea taxei de înscriere la concurs va putea fi efectuată până în ultima zi de depunere a dosarelor de concurs. Instituțiile vor comunica rezultatele admiterii prin intermediul sistemului informațional și a paginilor web instituționale. În anul 2025, Ministerul Educației și Cercetării a alocat 8712 locuri bugetare în instituțiile de învățământ superior din țară. Admiterea se va face la 25 de domenii de studii, cele mai multe locuri bugetare fiind rezervate pentru domeniul Științe ale educației – 2020 locuri (23%), Inginerie, tehnologii de fabricație, arhitectură și construcții - 1402 locuri, Sănătate – 950 locuri, Tehnologii ale informației și comunicațiilor – 905 locuri, Agricultură, silvicultură, medicină veterinară, mediu – 378 locuri. Pentru prima dată, la sesiunea de admitere din acest an, în instituțiile de învățământ superior sunt asigurate aproape 200 de locuri pentru programele de învățământ dual. O altă noutate a admiterii din anul curent vizează alocarea a 100 de locuri bugetare pentru reprezentanții diasporei Republicii Moldova peste hotare. Admiterea în instituțiile de învățământ superior va avea loc în două tururi: sesiunea de bază începe la 21 iulie și va dura până pe 27 iulie, iar sesiunea suplimentară se va desfășura în perioada 13-15 august. Rezultatele intermediare vor fi anunțate pe data de 5 august și, respectiv, pe 20 august curent. Candidații care au fost admiși la una sau mai multe specialități din cadrul instituțiilor de învățământ superior, urmează să facă alegerea și să depună dosarele în original la universitatea unde au ales să-și facă studiile. Rezultatele finale pentru sesiunea de bază vor fi afișate pe 12 august, iar pentru sesiunea suplimentară pe 24 august. Pentru orice detalii referitoare la procesul de admitere în instituțiile de învățământ superior din țară, persoanele interesate vor putea apela la Call Centru: 0 8000 5005, care va fi deschis începând cu prima zi de concurs – 21 iulie 2025. Detalii privind admiterea online găsiți pe site-ul MEC (https://mec.gov.md/ro/content/admiterea-2025 ) și pe www.eadmitere.gov.md . De asemenea, candidații la studii pot solicita suportul Comisiei de admitere din cadrul universității la completarea formularului online.
10:15
În perioada 12–20 iulie 2025, sportivii Clubului Sportiv SPARTAN din municipiul Cahul au participat la cea de-a II-a ediție a taberei sportive de vară în stațiunea Kranevo, Bulgaria, unde au îmbinat antrenamentele cu distracția, joaca, marea și atmosfera prietenoasă a litoralului bulgăresc. Timp de opt zile, tinerii sportivi au desfășurat antrenamente zilnice, exerciții în aer liber, jocuri de echipă și activități recreative menite să le dezvolte atât condiția fizică, cât și spiritul de echipă. Programul taberei a inclus și timp pentru plajă, înot și excursii, oferind participanților o experiență echilibrată între muncă și relaxare. Menționăm că sportivii au fost însoțiți de antrenorii Ivan Iliev și Ecaterina Păduraru, care au coordonat sesiunile de pregătire fizică, supravegherea și activitățile educative din cadrul programului. Activitatea a fost posibilă cu sprijinul Primăriei municipiului Cahul și al părinților, care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestei tabere. Organizatorii subliniază că astfel de inițiative sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor, oferindu-le nu doar oportunități de a-și îmbunătăți performanțele sportive, ci și de a crea amintiri frumoase și prietenii durabile.
09:45
Rezultatele preliminare ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, după desfășurarea sesiunii suplimentare, au fost afișate astăzi, 21 iulie 2025, în Centrele raionale/municipale de examene. Totodată, prin intermediul platformei https://o9est.md, elevii își pot vizualiza testele verificate și notele pe care le-au obținut. Datele de acces la platformă sunt individuale și au fost oferite fiecărui candidat prin intermediul instituțiilor de învățământ în care și-a făcut studiile. La sesiunea suplimentară au fost înscriși 7.815 elevi care nu au promovat examenul sau, din motive întemeiate, nu au participat la sesiunea de bază. Din numărul total de elevi înscriși în sesiunea suplimentară, 5.762 au avut de scris o probă de examen, 1.327 au avut de scris două probe de examen, 646 de elevi – 3 probe de examen, iar 80 de elevi – 4 probe de examen.   Din cei 5.762 de elevi care au avut de susținut o singură probă, 2.161 de elevi au promovat, ceea ce constituie 37,50%. Dintre cei 1.327 de elevi care au avut de susținut două probe, 129 de elevi au promovat, ceea ce constituie circa 10%. Din cei 646 de elevi care au avut de scris trei probe de examen, 32 de elevi au promovat, sau circa 5%. Din cei 80 de elevi care în sesiunea suplimentară au scris patru probe de examen, 6 au promovat. Astfel, în urma desfășurării sesiunii suplimentare a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, din cei 7.815 elevi care au fost înscriși în sesiunea suplimentară, 2.328 de elevi au promovat examenul, ceea ce constituie 29,78%. În sesiunea suplimentară, pentru disciplina matematică s-au înscris 6.767 de elevi. Dintre aceștia, 1.925 de elevi au promovat această probă. La disciplina istoria românilor și universală s-au înscris 1.579 de elevi, dintre care 780 au promovat această probă. Proba de examen la limba și literatura română, în sesiunea suplimentară, a fost promovată de 525 de elevi din 1.115 elevi care s-au înscris, iar proba de examen la limba și literatura rusă a fost promovată de 117 de elevi din 216 elevi care s-au înscris. Din cei 997 de elevi înscriși pentru sesiunea suplimentară la proba limba și literatura română alolingvi, 259 au promovat proba.  Pe parcursul zilei de 21 iulie 2025, în intervalul orar 09:00 – 18:00, elevii care nu sunt de acord cu rezultatele evaluării pot depune cerere de examinare a contestației la centrele raionale/municipale de examene în care au scris probele de examen. Contestațiile vor fi examinate în perioada 22-26 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi anunțate pe data de 28 iulie 2025. Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare aduc sincere felicitări absolvenților care au promovat examenele naționale de absolvire a gimnaziului, dorindu-le succese la admiterea în cadrul liceelor, colegiilor, centrelor de excelență și școli profesionale. Pentru elevii care nu au promovat examenele de absolvire a gimnaziului în sesiunea suplimentară din iulie, în perioada 12-15 august, va fi organizată a treia sesiune de examene. Probele se vor desfășura în centre raionale/municipale de examene, constituite în acest sens. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 20 august 2025.
09:15
Ieri, 20 iulie 2025, a început perioada de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova de către partidele politice, blocurile electorale și candidații independenți. Prima cerere pentru înregistrarea listei de 102 candidați a fost depusă la Comisia Electorală Centrală de către Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Etapa de confirmare în fața grupului de recepționare, contra semnătură a faptului depunerii documentelor în persoană a candidaților de pe listă, a avut loc în intervalul de timp 13:30-15:00, fiind recepționate semnături din partea a 101 persoane. A doua cerere pentru înregistrarea listei de 52 de candidați a fost depusă la Comisie de către Partidul Politic „Democrația Acasă”. Etapa de confirmare în fața grupului de recepționare, contra semnătură a faptului depunerii documentelor în persoană a candidaților de pe listă, a avut loc în intervalul de timp 16:35-18:35, extinsă în afara programului de activitate, fiind recepționate semnături din partea a 14 persoane. În conformitate cu prevederile Codului electoral, dacă în aceiași zi au fost depuse documentele de către mai mulți solicitanți, se desfășoară procedura de tragere la sorți pentru stabilirea ordinii de înscriere a concurenților electorali în buletinul de vot. Astfel, în urma tragerii la sorţi, CEC a stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot, după cum urmează: Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” – poziția 1; Partidul Politic „Democrația Acasă”- poziția a 2-a. Atragem atenția că ordinea de înscriere în buletinul de vot va rămâne definitivă numai după înregistrarea la CEC în calitate de concurenți electorali. Cadrul normativ stabilește că, în termen de 7 zile, Comisia examinează dosarul, efectuează sau refuză înregistrarea candidaților desemnați în alegeri. Tot astăzi, la Comisie au fost înregistrate cereri din partea a patru potențiali candidați independenți care-și înaintează propria candidatură la funcția de deputat. Olesea Stamate și Andrei Năstase au solicitat constituirea grupului de inițiativă, iar Eleonora Rusu și Sergiu Rența au decis să colecteze de unii singuri semnături pentru susținerea lor. Amintim că pentru a fi înregistrat, candidatul independent prezintă la CEC liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 2000 și cel mult 2500 de susținători cu drept de vot. Prin derogare de la această prevedere, o candidată femeie prezintă semnăturile a cel puțin 1000 și cel mult 2500 de susținători cu drept de vot. Perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova se va încheia pe 19 august 2025.
Ieri
13:15
SA „Fabrica de Brânzeturi din Cahul” (aflată în procedură de realizare a planului) anunță organizarea unui concurs public pentru identificarea unui investitor – persoană juridică sau fizică – interesat să investească capital propriu în vederea relansării activității de prelucrare a laptelui și produselor lactate. Concursul se va desfășura pe 11 septembrie 2025, ora 12:00, în incinta Consiliului Raional Cahul (str. Independenței nr. 2, mun. Cahul). Condiții minime pentru participare: 1. Reluarea activității de prelucrare a laptelui și produselor lactate a SA „FABRICA DE BRÎNZETURI DIN CAHUL” (în procedură de realizare a planului)  2. Achitarea integrală în termen de 3 ani de la data Hotărârii de confirmare a planului, a creanţelor validate conform programului de stingere a creanţelor, care va fi modificat în funcție de rectificările la tabelul definit/consolidat al creanțelor.  3. Achitarea integrală a cheltuielile procesului de insolvabilitate şi obligaţiile masei inclusiv impozitele şi taxele faţă de Bugetul Public Naţional, Local şi Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, formate până la confirmarea planului de către instanţa de insolvabilitate în termen de 10 luni de la data Hotărârii de confirmare,  4. Achitarea integrală a cheltuielile procesului, obligaţiile masei, plăţile curente, impozitele şi taxele ce se vor forma după confirmarea planului de către instanţa de insolvabilitate inclusiv cele formate în rezultatul reluării activității.   5. Investiţiile realizate de către investitor vor fi restituite acestuia, doar după achitarea integrală a cheltuielilor procesului, a obligaţiilor masei, a taxelor, impozitelor precum şi a tuturor creanţelor validate conform programului de stingere a creanţelor, în rezultatul negocierilor și stabilirii modalității de restituire cu adunarea generală a acționarilor.   Ofertele vor fi expediate la adresa MD 2043, mun. Chişinău, str. Tudor Strişcă, 8/2, of. 121 prin scrisoare poștală sigilată, astfel încât să parvină la adresa sus indicată până la data de 08.09.2025 orele 24:00.   În termenul limită ofertantul urmează să prezinte:   1. Copia a certificatului de înregistrare de stat, copie statut, copie extras, copie ultimului balanț contabil, situația financiară (toate în limba de stat și după caz legalizate sau apostolate în condițiile legislației în vigoare) – pentru persoanelor juridice. Copie buletin de identitate și anexe – pentru persoanele fizice.    2. Cerere de participare la concurs;   3. Certificat privind datoriile față de Bugetul Public National;   4. Proiect al unui Business plan care ar demonstra propunerile de reluare a activității întreprinderii;   5. Dovada dispunerii de capacitate financiară și tehnică (transport etc.) de a investi și relua activitatea întreprinderii;   6. Demonstrarea potențialul de atragere a materiei prime necesară pentru reluarea activității;   Potenţialii ofertanţi pot lua cunoştinţă cu informația ce ține de valoarea creanțelor conform programului de stingere a creanțelor, valoarea cheltuielilor procesului, a obligațiilor masei etc, cu secția de producere a întreprinderii, bunurile de pe teritoriu, prin depunerea prealabilă a cererii la adresa MD 2043, mun. Chişinău, str. Tudor Strişcă, 8/2, of. 121 și achitarea taxei de examinare a lotului de 5000,00 lei pentru persoanele juridice și 4000,00 lei pentru persoanele fizice.   Criteriile de desemnare a potenţialului câştigător al concursului depind de condiţiile cele mai avantajoase oferite inclusiv achitarea creanțelor, cheltuielilor procesului și obligațiilor masei etc. în termen mai scurt.   Condiţii, detalii şi informaţii suplimentare pot fi acordate la nr. de telefon 069670027/ 022835385 sau la sediul administratorului insolvabilităţii din mun. Chişinău, str. Tudor Strişcă, 8/2, of. 121.
Mai mult de 2 zile în urmă
17:15
Tinerii halterofili se pregătesc intens pentru una dintre cele mai importante competiții internaționale din calendarul acestui an – Campionatul European de Haltere pentru cadeți U-15 și juniori U-17, care va avea loc în perioada 23–30 iulie 2025, la Madrid, Spania. Printre membrii lotului Național se regăsesc și patru discipoli ai Școlii Sportive Olimpice de Haltere din municipiul Cahul, care vor purta cu mândrie tricolorul pe arena europeană. Este vorba despre Ion Cemenceji și Diana Rudic, antrenați de cunoscutul halterofil și antrenor Anatolii Cîrîcu, precum și despre Nicolae Cihai și Iulian Danalace, pregătiți de antrenorul Alecsandr Reuțchii. „Ne antrenăm zilnic, muncim foarte mult. Avem câte două antrenamente pe zi. Pretindem să obținem rezultate înalte, adică să luptăm pentru medalii”, a declarat antrenorul Anatolii Cîrîcu, exprimându-și încrederea în potențialul sportivilor săi. Prezența tinerilor halterofili din Cahul în componența lotului național reprezintă nu doar o mândrie locală, ci și o recunoaștere a valorii muncii depuse în cadrul școlii sportive din sudul țării.
17:00
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare hidrologică de tip Cod Galben, valabilă în perioada 19–22 iulie 2025, pentru sectorul râului Prut, în contextul creșterii semnificative a nivelului apei. Potrivit specialiștilor, avertizarea vine ca urmare a ploilor puternice căzute în ultimele zile în cursul superior al râului Prut, pe teritoriul Ucrainei. În consecință, în intervalul menționat, pe sectorul cuprins între satul Criva și orașul Costești se va înregistra o creștere a nivelului apei cu 1,60 – 3,00 metri față de nivelul observat în dimineața zilei de 18 iulie (ora 08:00). În regiunile joase din apropierea râului este posibilă ieșirea apei din matcă, ceea ce poate duce la inundații în terenurile agricole, în special în raioanele Briceni și Edineț. Autoritățile avertizează populația din aceste zone să fie vigilentă și să urmeze cu strictețe recomandările emise. Zonele vizate sunt identificate conform hărții oficiale emise de SHS, iar detalii suplimentare pot fi accesate pe site-ul instituției: www.meteo.md.
18 iulie 2025
16:00
O nouă decizie a Guvernului turc privind regimul de import al semințelor de floarea-soarelui ar putea consolida poziția Republicii Moldova pe una dintre cele mai importante piețe de desfacere pentru produsele sale agricole. În perioada 12 ianuarie – 31 mai 2026, Turcia va permite importul a până la 1 milion de tone de semințe de floarea-soarelui fără taxe vamale, în sprijinul industriei locale de procesare afectate de un sezon agricol dificil. Totodată, autoritățile de la Ankara au anunțat că vor admite și importul a 400.000 de tone de ulei brut de floarea-soarelui, cu un tarif vamal preferențial de 20%, potrivit agrotv.md. Asociația exportatorilor de cereale „Agrocereale” a salutat decizia Turciei, menționând că aceasta deschide noi perspective pentru exporturile moldovenești. În anul 2024, Republica Moldova a exportat în Turcia semințe de floarea-soarelui în valoare de 69 de milioane de dolari, reprezentând aproximativ 45% din totalul exporturilor agricole către această țară. Moldova beneficiază deja de un regim preferențial în comerțul cu Turcia, stabilit prin Acordul de comerț liber semnat în 2014 și intrat în vigoare în 2016. În baza acestuia, semințele de floarea-soarelui pot fi exportate cu un tarif vamal de 10%, în limita cotelor convenite – un avantaj competitiv în fața altor furnizori, precum Uniunea Europeană, unde taxele pot atinge 20%. Noua politică comercială a Turciei reflectă dorința autorităților de la Ankara de a sprijini simultan fermierii locali și procesatorii, prin diversificarea surselor de materie primă. În acest context, menținerea și valorificarea tratamentului preferențial oferit Moldovei devine crucială pentru susținerea exporturilor agricole, în special a semințelor de floarea-soarelui – un produs strategic în comerțul bilateral moldo-turc.
15:30
Membrii Comitetului de Organizare a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Nufărul Alb” le-au mulțumit, astăzi, tinerilor responsabili de colectivele artistice participante pentru implicarea și efortul depus pe parcursul evenimentului. Primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, a adresat cuvinte de apreciere ghizilor și voluntarilor festivalului, înmânându-le diplome de recunoștință și îndemnându-i să rămână activi în viața comunității locale. Festivalul Internațional de Folclor „Nufărul Alb” este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din sudul Republicii Moldova. Festivalul promovează tradițiile autentice și diversitatea folclorică, reunind anual ansambluri din diferite colțuri ale lumii.  Amintim că, în acest an, municipiul Cahul a fost vizitat de unsprezece colective de muzicanți și dansatori din zece țări, care au adus pe scenă autenticitatea și farmecul tradițiilor din regiunile de unde provin.
15:30
În prima jumătate a anului curent, au fost identificate peste o mie de atacuri cibernetice ale căror principale ținte au fost sisteme informaționale ale instituțiilor publice, inclusiv cele critice, transmite IPN. Într-un răspuns pentru IPN, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică precizează că au fost identificate atacuri legate de NoName058 și CyberArmy care sunt afiliate Federației Ruse. Grupările cibercriminale NoName058 și CyberArmy afiliate Federației Ruse au fost responsabile de cel puțin două valuri masive de atacuri DDoS, care au avut loc cu o zi înainte și în ziua alegerilor din toamna trecută. Potrivit STISC, aceste valuri au reprezentat un nivel de intensitate care poate fi considerat un record istoric în ceea ce privește puterea atacurilor cibernetice din Republica Moldova. În timpul unui atac DDoS (Distributed Denial of Service), atacatorul utilizează rețele de dispozitive compromise – cunoscute sub numele de botnet – pentru a trimite un volum masiv de solicitări către un sistem informatic sau o rețea. Aceste dispozitive sunt infectate cu malware (software malițios), adesea fără ca utilizatorii lor să fie conștienți. Scopul atacului este de a suprasolicita serverele țintă, făcând serviciile indisponibile sau afectând grav funcționarea acestora. În unele cazuri, atacurile pot perturba complet activitatea unei rețele întregi. Un astfel de atac poate scoate din funcțiune sistemul vizat pentru o perioadă semnificativă de timp sau poate provoca disfuncționalități majore în anumite componente. În plus, atacurile de acest tip generează costuri ridicate și implică procese de recuperare complexe și de durată.  Datele STISC mai arată că în ultimul an au fost înregistrate 131 335 de tentative de atac în sisteme informaționale ale Comisiei Electorale Centrale, precum XSS (injectarea scripturilor malițioase în site-uri web menite să compromite sesiunile și datele utilizatorilor), SQL și Code injections (inserarea de coduri malițioase care oferă atacatorilor acces la informații sensibile sau corup bazele de date ale victimelor). Cât despre măsuri, instituția precizează că a configurat mijloacele de asigurare a securității informațiilor pentru a putea detecta și bloca astfel de atacuri. Mai mult de 10 000 de IP adrese implicate în atacuri au fost blocate.
13:45
Italia este al treilea cel mai important partener economic al Republicii Moldova din Uniunea Europeană. În anul 2024, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre cele două țări a depășit 716 milioane de dolari. Aceste relații comerciale acoperă o gamă variată de produse, de la textile și articole de îmbrăcăminte, până la bunuri industriale. În 2024, exporturile către Italia s-au concentrat în special pe: Paltoane și scurte pentru bărbați – 31,9 milioane USD (+35,3% față de 2023); Jerseuri, pulovere, cardigane – 25 milioane USD (+10,5% față de 2023); Paltoane și scurte pentru femei – 17,8 milioane USD; Costume și taioare pentru femei – 14,5 milioane USD (+4,7% față de 2023). Pe lângă articolele vestimentare, Republica Moldova a mai exportat în Italia ulei de floarea-soarelui, grâu, meslin, cabluri și fire. La rândul său, Italia a exportat în Republica Moldova bunuri de larg consum și produse industriale precum: medicamente, cafea, frigidere, congelatoare, mașini de spălat vase, piei prelucrate și cabluri. Această dinamică pozitivă reflectă consolidarea legăturilor economice dintre țările noastre și reconfirmă potențialul Republicii Moldova de a furniza produse competitive pe piața europeană. În prezent, în Republica Moldova activează 1.141 de întreprinderi cu capital italian, investițiile în capitalul social însumând aproximativ 1,8 miliarde de lei. După valoarea capitalului investit, Italia se situează pe locul patru printre principalii investitorii ai țării noastre la nivel mondial.
13:45
Oficiul Medicilor de Familie din satul Vadul lui Isac (raionul Cahul) și Centrul de Sănătate din Gotești (raionul Cantemir) și-au renovat recent acoperișurile, datorită sprijinului oferit de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Lucrările au fost realizate în cadrul unui concurs de proiecte investiționale din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale. Pentru reparația capitală a acoperișului de la Oficiul Medicilor de Familie Vadul lui Isac au fost alocați circa 240.000 de lei. La Centrul de Sănătate Gotești, investiția totală a depășit 378.000 de lei, la care s-a adăugat o contribuție proprie a instituției de peste 21.000 de lei. Lucrările au inclus demontarea acoperișului vechi, montarea asterealei, instalarea unui nou acoperiș din tablă tip țiglă, înlocuirea jgheaburilor și burlanelor, precum și reparația streașinelor și frontoanelor. În urma vizitelor de monitorizare, reprezentanții CNAM au confirmat că lucrările au fost realizate conform standardelor, fără nereguli. La OMF Vadul lui Isac activează doi medici de familie și patru asistente medicale, care oferă servicii pentru aproximativ 2.500 de locuitori. La CS Gotești, asistența medicală este asigurată de doi medici de familie și 12 asistente, care deservesc circa 5.000 de persoane din localitățile Gotești, Constantinești și Ghioltosu. CNAM menționează că astfel de investiții sunt posibile datorită achitării responsabile a primelor de asigurare medicală obligatorie de către populație.
13:45
Un bărbat din Cantemir a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a două adolescente din Leova, ca urmare a discuțiilor inițiate pe rețeaua de socializare Odnoklassniki. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale, faptele au avut loc în perioada octombrie 2018 – ianuarie 2019. Potrivit sentinței Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, bărbatul cu vârsta de 31 de ani a creat conturi false pe acea rețea de socializare, prin intermediul căreia le-a cerut victimelor minore, care atunci aveau vârste de 14 ani, imagini și video cu caracter sexual, transmite Știri.md. Ulterior, după ce a intrat în posesia imaginilor cu caracter sexual, el a continuat să le amenințe cu trimiterea acelor imagini altor persoane, dacă nu vor continua să-i transmită altele noi. Apoi, după ce a intrat în posesia imaginilor și video, individul a amenințat-o pe una dintre victime că va publica imaginile în cazul în care nu va întreține cu acesta raporturi sexuale, împrejurare vulnerabilă în care adolescenta a fost constrânsă să fie exploatată sexual, ceea ce i-a cauzat suferințe psihice victimei minore. Faptele ilegale ale bărbatului însă au fost deconspirate și documentate de către oamenii legii, iar la solicitarea procurorilor, acesta a fost plasat în arest preventiv. În acest context, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale îi îndeamnă pe părinți și alți membri maturi ai familiei să-i descurajeze pe copii și adolescenți de la comunicarea cu necunoscuții pe Internet.
13:30
Sectorul de construcții din Republica Moldova se confruntă cu o instabilitate majoră a forței de muncă, caracterizată printr-un grad ridicat de muncă neformală, lipsa dezvoltării profesionale și o fluctuație mare a angajaților, ceea ce subminează calitatea, siguranța și sustenabilitatea pe termen lung a acestui domeniu. Declarații în acest sens a făcut Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, vineri, 18 iulie, 2025, în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”. Potrivit expertului, în primul trimestru din acest an, în valoare anuală, volumul lucrărilor de construcție a fost de aproape 21 de miliarde de lei (mlrd/lei). În municipiul Chișinău, în 2021, valoarea lucrărilor de construcție al locuințelor a fost estimată la 5,6 mlrd/lei, iar valoarea de piață a locuințelor noi construite – la 25,5 mlrd/lei. În 2024, valoarea lucrărilor de construcție al locuințelor a fost estimată la 4,5 mlrd/lei, iar valoarea de piață a locuințelor noi construite – 14,1 mlrd/lei. „Există o discrepanță mare dintre volumul construcțiilor din municipiul Chișinău și restul teritoriul Republicii Moldova. În ultimii cinci ani, 72,9% sau 3 din 4 lucrări de construcție, ca volum de bani, s-a realizat în municipiul Chișinău. Aici se construiesc cele mai multe locuințe. În ultimii cinci ani, în municipiul Chișinău, volumul construcțiilor pe cap de locuitor a fost estimat la 25,7 mii de  lei (mii/lei), urmat de municipiul Strășeni cu 8,3 mii/lei pe cap de locuitor. Investițiile și lucrările de construcție în majoritatea raioanelor țării sunt de 25 de ori mai mici”, a spus expertul. Veaceslav Ioniță susține că problema cu care se confruntă ramura construcției este faptul că 60% din populația ocupată în acest domeniu activează în sectorul neformal. În 2024, în sector au lucrau 64 de mii de persoane, dintre care 24 800 erau salariate, iar 39 200 au muncit la negru. Totodată, anual, 40% dintre angajații ramurii de construcții sunt noi veniți. Acest fapt vorbește despre faptul că în această ramură nu există creștere profesională, deși cei care vin să lucreze în domeniu, sunt în mare parte tinerii. Dacă în zonele urbane 50% activează oficial și 50% neoficial, în zonele rurale – doar 26,4% sunt angajați oficial., iar restul 73,6% nu sunt asigurați medical și social. Economistul a declarat că salariul în ramura construcției, până în anii 1990 a fost cu circa 15% mai mare decât media pe economie. După anii 1990 și până în 2005, în unii ani, a fost chiar și cu 50% mai mare. În prezent este cu 15% mai mic. Însă, o bună parte dintre cei care activează în ramura construcției primesc salariul în plic. Salariul real pe care îl primește o persoană angajată oficial  este cu 15-20% mai mare decât media pe economie. Partea proastă este că nu tot salariul îl primește oficial. Pe lângă faptul că 60% activează neoficial, dintre acei 40% angajați oficial, 25% din salariu îl primesc neoficial. Ca rezultat, în 2024, din neachitarea asigurărilor sociale, medicale, dar și alte taxe și impozite, de către o parte a angajaților din ramura construcției, ratările bugetului public național din munca neoficială au fost de 4,2 miliarde de lei. În 2023 s-au ratat 3,6 miliarde de lei, iar în 2022 – 3,2 miliarde de lei. Porivit analistului economic, avuția moldovenilor este în cea mai mare parte în imobile, ceea ce reprezintă sectorul de construcții, iar protecția și garanția privind buna execuție a unui bun imobil ține de ramura construcției, iar sindicatele și patronatele din Republica Moldova își doresc instituirea unei instituții, denumite generic Casa Socială a Constructorului, după modelul României. „În România, un angajat din ramura construcției, în perioada în care nu lucrează, primește 75% din salariul pe care îl are în perioada când are activitate. Dacă ai contribuția angajatorului, angajatului și a investitorului, este asigurată protecția ramurii. Protejând această ramură, care este motorul unei economii, este protejat fiecare dintre noi. Ramura construcției, unde se înregistrează o fluctuație anuală excesivă a angajaților, unde nu poate fi garantată calitatea unei bune execuții a i construcțiilor, trebuie scoasă din zona neobservată a economiei în zona observată. Cu asemenea tendințe pe care le avem în prezent este imposibil să dezvolți o ramură și să crești profesioniști”, a conchis expertul. Analiza a fost realizată realizată în parteneriat cu Federația Sindicatelor  din  Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS” din  Republica Moldova, Federația Patronatului din Construcții și  Producerea Materialelor de Construcții din Republica Moldova și Federația Unită a Muncitorilor din Danemarca 3F. Prezentarea PDF poate fi accesată aici IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993, care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizează cercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.
12:15
O nouă tentativă de contrabandă cu țigări a fost contracarată în postul vamal Cahul, cu implicarea eficientă a patrupedei de serviciu Emma. Lotul de produse din tutun era ascuns într-un compartiment special amenajat în podeaua unui autobuz de rută internațională, care se deplasa spre Franța. Controlul fizic detaliat, efectuat pe sensul de ieșire din Republica Moldova de către echipa formată din funcționari vamali din post, inspectori ai Centrului chinologic și ofițeri ai Direcției investigații fraude vamale, a condus la descoperirea a 1170 de pachete de țigări – echivalentul a 23 400 de țigarete. Locul în care erau disimulate produsele a fost semnalat de câinele de serviciu Emma, special antrenat pentru depistarea produselor din tutun. Țigaretele erau ascunse într-un spațiu camuflat în podeaua compartimentului din spate al unui autobuz de model Setra. Unitatea de transport era condusă de un bărbat cu dublă cetățenie (MDA–ROU), în vârstă de 38 de ani, care a declarat inițial că nu transportă bunuri interzise sau pasibile de declarare. Țigaretele, de diferite mărci, aveau aplicate timbre de acciz ale Republicii Moldova și urmau să fie introduse ilegal pe piața neagră din Europa. Cazul este în curs de investigare, în vederea atragerii la răspundere conform legislației în vigoare. Produsele de tutun au fost ridicate în vederea confiscării speciale.
09:15
Căsnicia este un drum parcurs în doi, iar fiecare an petrecut împreună merită celebrat. Tradițional, fiecare aniversare de căsătorie poartă un nume simbolic, inspirat de materiale care devin tot mai durabile odată cu trecerea timpului – de la fragila hârtie la prețiosul diamant. Aceste denumiri reflectă rezistența, frumusețea și profunzimea legăturii dintre soți. Aniversări de căsnicie și semnificațiile lor: Nunta de hârtie – 1 an Fragilă, dar plină de promisiuni. Un început delicat, dar plin de speranță. Nunta de bumbac – 2 ani Simbol al flexibilității și confortului în cuplu. Nunta de piele – 3 ani Reprezintă o legătură tot mai puternică și adaptabilă. Nunta de flori sau fructe – 4 ani Simbolizează creșterea, înflorirea dragostei și roadele începuturilor. Nunta de lemn – 5 ani O căsnicie deja înrădăcinată, solidă și naturală. Nunta de fier – 6 ani Forță și durabilitate în relație. Nunta de cupru – 7 ani Cuprul simbolizează căldura și conductibilitatea – o relație în care circulă înțelegerea și sprijinul. Nunta de bronz – 8 ani O combinație rezistentă, care reflectă stabilitatea. Nunta de salcie – 9 ani Semnifică flexibilitate și răbdare. Nunta de tinichea sau aluminiu – 10 ani Rezistență la schimbări, adaptabilitate, și o strălucire care se menține în timp. Nunta de oțel – 11 ani O legătură robustă, care poate rezista provocărilor. Nunta de mătase – 12 ani Fină, dar rezistentă, reflectând eleganța relației. Nunta de dantelă – 13 ani Finețe, complexitate și frumusețea detaliilor într-o relație matură. Nunta de fildeș – 14 ani Simbol al rarității și valorii (astăzi, se recomandă un simbol alternativ, cum ar fi aurul sau opalul, din motive etice). Nunta de cristal – 15 ani Claritate, transparență și frumusețe strălucitoare. Din 5 în 5 ani, aniversările devin tot mai prețioase: Nunta de porțelan 20 ani– Fragilitate elegantă, dar de valoare durabilă. Nunta de argint 25 ani – Un sfert de secol de iubire – strălucire și prețuire. Nunta de perlă 30 ani  – Frumusețea care se dezvoltă în timp, din experiențe comune. Nunta de coral 35 ani – Bogăția experienței și dragostea care a prins rădăcini adânci. Nunta de rubin 40 ani – Pasiune, putere și angajament. Nunta de safir 45 ani – Liniște, înțelepciune și profunzime în cuplu. Nunta de aur 50 ani – Una dintre cele mai cunoscute aniversări: simbolul suprem al valorii și durabilității. Aniversările rare și prețioase: Nunta de smarald 55 ani – O legătură vie, strălucitoare și prețioasă. Nunta de diamant 60 ani – Puternică, indestructibilă – dragostea pură. Nunta de platină 65 ani – Raritate și excelență. Nunta de titan 70 ani – Simbolul forței supreme și al loialității. Nunta de alabastru sau diamant dublu 75 ani – O viață împreună, onorată de timp. Fiecare aniversare a căsătoriei nu este doar un număr, ci o mărturie a iubirii, răbdării și drumului parcurs împreună. Indiferent de an, fiecare etapă merită celebrată – cu recunoștință pentru trecut și speranță pentru viitor.
09:00
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană a participat la primul Forum regional „Parteneriate locale pentru integrarea europeană”, organizat la Cahul. „M-am bucurat să văd că implicarea autorităților, a organizațiilor locale și a cetățenilor activi în promovarea valorilor europene este tot mai mare. Acest lucru confirmă ceea ce știm cu toții: Europa se construiește în fiecare sat și oraș din țară, în fiecare primărie și în fiecare comunitate, cu implicarea fiecăruia dintre noi”, a spus Cristina Gherasimov. Viceprim-ministra a discutat cu cei aproape 100 de participanți despre beneficiile integrării europene și despre proiectele finanțate din fonduri europene care schimbă viețile oamenilor la nivel local. Municipiul Cahul este un bun exemplu în acest sens, numai în ultimii ani fiind implementate aici sute de proiecte în valoare totală de peste 60 de milioane de euro. Totodată, Cristina Gherasimov a încurajat participanții să devină ambasadori ai parcursului european în instituțiile în care muncesc și în comunitățile din care fac parte.  „Este important să le vorbim oamenilor că integrarea europeană nu este despre geopolitică, ci despre spitale și școli mai bune, drumuri și servicii mai sigure, mai multe locuri de muncă și salarii mai decente, familii care rămân în țară și șanse egale pentru toți”, a adăugat viceprim-ministra pentru Integrarea Europeană, Cristina Gherasimov. Evenimentul a fost organizat de Centrul Contact cu sprijinul Fundației Soros Moldova și a reunit reprezentanți ai administrației publice, ale societății civile, reprezentanți ai mediului de afaceri și academic.
17 iulie 2025
16:30
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 17 iulie, ora 21:00 și 18 iulie ora 10:00, pe arii extinse vor cădea ploi puternice (prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-45 l/m2), izolat însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului de până la 15-18 m/s. În acest context, salvatorii îndeamnă populația să respecte următoarele recomandări pentru evitarea situațiilor de risc: În caz de vânt puternic sau ploi abundente, adăpostiți-vă într-o clădire sigură sau într-un autovehicul parcat departe de arbori sau cabluri electrice. Evitați deplasările în aer liber în timpul furtunilor, în special în zone deschise, sub arbori bătrâni sau lângă stâlpi și fire electrice. Deconectați aparatele electrice în timpul furtunilor și asigurați închiderea geamurilor și ușilor. Nu atingeți obiecte metalice în timpul descărcărilor electrice. Parcați autovehiculele în zone sigure, ferite de arbori, panouri publicitare sau alte obiecte care ar putea cădea. Nu traversați zonele inundate, chiar dacă apa pare superficială. Evitați atingerea cablurilor electrice căzute pentru evitarea unei posibile electrocutări. Acordați o atenție sporită copiilor, nu-i lăsați nesupravegheați afară pe timp de furtună și asigurați-vă că sunt în zone sigure.  Conducătorii auto sunt îndemnați să circule cu prudență sporită, adaptând viteza la condițiile de carosabil umed și vizibilitate redusă, pentru a preveni accidentele. În caz de situații excepționale și de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze echipele specializate la numărul de urgență 112.
16:15
Sesiunea de aplicare pentru produsul de finanțare Casa Verde în cadrul Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) s-a încheiat odată cu atingerea plafonului maxim de 745 de propuneri de proiect pentru anul 2025.  Bugetul total alocat pentru această etapă este de 149 milioane lei, iar toate propunerile depuse până la atingerea plafonului urmează să fie evaluate de către Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), conform criteriilor stabilite. Produsul de finanțare Casa Verde este dedicat gospodăriilor individuale care au în componența familiei cel puțin un copil minor. Produsul sprijină cu până la 200.000 de lei – reprezentând maximum 50% din costul total al lucrărilor pentru reabilitarea energetică a locuințelor și instalarea echipamentelor eficiente energetic. Procesul de aplicare s-a realizat integral online, pe platforma www.feerm.md, iar propunerile depuse vor fi analizate după principiul „Primul venit-primul servit”, conform procedurilor aprobate. Totodată, persoanele care au aplicat vor fi notificate despre pașii următori prin intermediul platformei și pe adresa de email la care au setată semnătura digitală.  Pentru a primi notificări prin poșta electronică este necesar de verificat și validat adresa de email în sistemul MPass, urmând pașii:  Accesarea paginii de profil MPass: https://mpass.gov.md/profile Selectarea opțiunii „Editează contactele”. Introducerea adresei de e-mail în câmpul dedicat din interfața sistemului MNotify. Salvarea adresei introduse. Apăsarea butonului „Verifică”. Confirmarea adresei prin accesarea link-ului primit pe email. După confirmare, adresa electronică va fi preluată automat în platforma www.feerm.md la următoarea autentificare. Notificările privind statutul cererii vor fi transmise la adresa de email verificată. După aprobarea proiectelor, lucrările vor putea fi demarate, iar grantul se va achita doar după finalizarea și recepția completă a intervențiilor. Controlul calității și respectării cerințelor tehnice va fi asigurat de diriginte de șantier contractat de către beneficiar și monitorizat de Centrul Național pentru Energie Durabilă, care gestionează implementarea produsului de finanțare Casa Verde în cadrul FEERM.
16:00
Asociațiile de proprietari în condominiu din Republica Moldova pot beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 90% pentru instalarea sistemelor fotovoltaice, o oportunitate care promite economii semnificative la facturi și locuințe mai prietenoase cu mediul. Cei interesați de această oportunitate pot completa formularul de participare aici: https://tinyurl.com/yt2tbn29 Concursul de finanțare este desfășurat de Green City Lab, în cadrul proiectului „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor”, implementat de PNUD Moldova, cu sprijinul financiar al Suediei și Norvegiei. Green City Lab, împreună cu EcoVisio și ACSA, a fost selectată competitiv de PNUD pentru a contribui la dezvoltarea primelor comunități energetice bazate pe surse regenerabile, oferind expertiză și sprijin tehnic celor care vor să investească în energie verde.
15:15
Serviciul Fiscal de Stat exprimă gratitudine pentru contribuția agenților economici în vederea promovării responsabilității fiscale, pentru cooperare și eforturile susținute de a încuraja transparența și disciplina bugetară, care reprezintă piloni esențiali ai unei economii sustenabile. În cadrul evenimentului „Gala contribuabilului onest 2025”, organizat cu ocazia aniversării a 35 de ani de activitate a Serviciului Fiscal de Stat, au fost decernate certificate de credibilitate pentru 100 agenți economici pentru aportul în promovarea civismului fiscal și conformare la onorarea obligațiilor fiscale, respectiv aceștia sunt absolviți de la controale fiscale prin metoda de verificare totală și tematică pentru o perioadă de 2 ani.  Directoarea Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban a reiterat faptul că, responsabilitatea fiscală este o valoare fundamentală care asigură încrederea cetățenilor, stabilitatea instituțiilor și un viitor echitabil pentru generațiile următoare.  „Apreciez înalt angajamentul Dumneavoastră în contextul promovării responsabilității fiscale, conformării voluntare, precum și manifestarea transparenței și corectitudinii în activitatea desfășurată. Vă mulțumesc pentru dedicare, exemplul oferit și contribuția semnificativă la formarea veniturilor Bugetului Public Național prin onorarea în termen și în volum deplin a obligațiilor fiscale față de buget, precum și crearea noilor locuri de muncă. Contribuția Dumneavoastră este esențială pentru buna funcționare a serviciilor publice și pentru susținerea dezvoltării durabile a Republicii Moldova”, a adăugat Olga Golban. Serviciul Fiscal de Stat va continua să fie alături de fiecare contribuabil, să ofere asistență de calitate și să modernizeze constant sistemul de administrare fiscală, conform celor mai bune practici ale Uniunii Europene.  „Sunt convinsă că, prin conjugarea eforturilor vom reuși să construim un parteneriat durabil între mediul de afaceri și autoritatea fiscală, în beneficiul dezvoltării societății și bunăstării cetățenilor Republicii Moldova”, a conchis directoarea Serviciului Fiscal de Stat. Reiterăm că, certificatele sunt înmânate anual în conformitate cu Ordinul SFS nr. 09 din 09.01.2024 cu privire la aprobarea Regulamentului aferent stimulării morale (non-financiare) a contribuabililor onești, iar lista acestora poate fi accesată aici.
14:45
n pistol semi-automat cu gaz, de model „Zoraki 917”, și un încărcător cu 14 cartușe au fost depistate de funcționarii postului vamal Giurgiulești 1 în urma unui control fizic detaliat asupra unui autoturism ce se deplasa pe sensul de intrare în Republica Moldova. Autoturismul, un Mercedes E220, era condus de un cetățean nerezident, în vârstă de 52 de ani. La prezentarea în vamă, bărbatul a declarat că transportă doar bunuri personale și nu are nimic pasibil declarării. În urma verificărilor, pistolul a fost găsit ascuns în torpedoul mașinii, iar în cotiera centrală a fost depistat încărcătorul cu muniție – toate nedeclarate autorității vamale. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării speciale, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional conform legislației în vigoare.
14:30
Astăzi, 17 iulie 2025, în incinta Spitalului Raional Cahul, s-a desfășurat Caravana Alăptării 2025, un eveniment anual organizat sub egida Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Crucea Roșie din Elveția. Scopul principal al acestei inițiative este instruirea și informarea populației privind beneficiile alăptării, sănătatea maternă și dezvoltarea copilului. Evenimentul a fost deschis de directorul Spitalului Raional Cahul, Vasile Rotaru: „Bun venit aici, la Cahul, la promovarea unei campanii foarte importante pentru sănătatea următoarei generații – alăptarea la sân. Această campanie este organizată de către Ministerul Sănătății, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății – Biroul Regional Republica Moldova și Crucea Roșie din Elveția, care vine cu informare și instruire pentru specialiști și viitoare mămici. Spitalul nostru susține cu fermitate acest fenomen, deoarece alăptarea aduce beneficii multiple. Laptele matern oferă o nutriție ideală pentru bebeluș, conținând proteine, grăsimi, carbohidrați, vitamine și minerale esențiale pentru dezvoltare, dar și anticorpi care previn apariția diverselor boli. În același timp, alăptarea oferă avantaje și pentru mamă – contribuie la recuperarea postnatală, reduce riscul de cancer mamar, ovarian și diabet zaharat, dar și la formarea unei legături emoționale cu copilul.” Evenimentul a reunit zeci de mămici, viitoare mămici și cadre medicale – printre care consultanți OMS, medici pediatri, medici de familie și consultanți în alăptare – care au discutat și demonstrat practic subiectele: Alimentația mamei care alăptează și introducerea alimentației complementare; Formarea laptelui matern și importanța vaccinării conform Calendarului Național; Poziționarea corectă la sân a copilului; Acordarea primului ajutor medical pentru nou-născut și copilul mic. Participantele au împărtășit experiențe și au reflectat asupra informațiilor primite: „Sunt însărcinată în 6 luni, iar această activitate m-a ajutat să înțeleg mai bine ce presupune alăptarea. Recunosc că am emoții, dar mă simt mai încrezătoare acum, pentru că știu cum să-mi atașez corect copilul la sân și de ce e important să fiu atentă la alimentația mea. Voi ține cont cu siguranță de toate recomandările primite azi”, a spus Ana, viitoare mămică din Cahul. „Deși sunt la al doilea copil, mereu învăț ceva nou. Am aflat azi despre anumite poziții corecte pe care nu le cunoșteam, iar partea despre primul ajutor mi s-a părut foarte utilă. Alăptarea pentru mine înseamnă apropiere, siguranță și sănătate – atât pentru copil, cât și pentru mine”, a adăugat Irina, mamă a doi copii. Caravana Alăptării 2025 va ajunge în șase raioane: Cimișlia, Cahul, Glodeni, Briceni, Telenești și Ungheni.  Aceasta promovează beneficiile alăptării exclusive pentru bebeluși în primele luni de viață, abordând, de asemenea,  vaccinarea și nutriția. Experții în sănătate, alăptare și nutriție le vor explica părinților cu copii mici, femeilor însărcinate, dar și mamelor refugiate  din Ucraina, stabilite cu traiul în țara noastră, beneficiile alimentației la sân, cum se formează laptele matern, pozițiile de alăptare și atașare corectă a bebelușului.  În această ediție, Caravana conține cu o componentă nouă: o sesiune practică dedicată tehnicilor de acordare a primului ajutor pentru nou-născuți și copii mici în caz de sufocare și obstrucție a căilor respiratorii, care are scopul de a sprijini părinții în gestionarea corectă a situațiilor de urgență. Laptele matern este singurul aliment care satisface nevoile de creștere și dezvoltare a copilului, pentru că îi oferă toate elementele nutritive de care are nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă și armonioasă. OMS recomandă alăptarea exclusivă a copilului până la vârsta de 6 luni și continuarea acesteia cu introducerea treptată a alimentației complementare până la vârsta de 2 ani și mai mult. Caravana Alăptării contribuie la atingerea obiectivului global stabilit de OMS de creștere a ratei alăptării exclusive în primele șase luni de viață până la cel puțin 50%, cu scopul de a asigura pentru fiecare copil un început sănătos. Alăptarea pe termen lung, alături de vaccinare, are un rol important în protejarea sănătății copilului. Continuarea alăptării până la vârsta de doi ani sau mai mult, conform recomandărilor OMS, contribuie la întărirea sistemului imunitar, la prevenirea infecțiilor și la o dezvoltare fizică și emoțională armonioasă. În paralel, vaccinarea oferă protecție împotriva unor boli grave care pot afecta sănătatea copilului încă din primele luni de viață. Alăptarea și vaccinarea contribuie la un început de viață sigur, sănătos și protejat pentru fiecare copil. Caravana Alăptării în Moldova a ajuns la cea de-a șasea ediție și este organizată anual în contextul Săptămânii mondiale de promovare a alăptării, marcată la nivel global în perioada 1-7 august. Săptămâna alăptării este marcată în majoritatea țărilor lumii și vine să încurajeze alăptarea pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a  mamelor și copiilor.
11:15
Urmare a dosarului trimis în judecată de procurorii PCCOCS în februarie 2025 privind omorul cu 42 de lovituri de ciocan a unui bărbat din Ivanovca, Hâncești și incendierea lui ulterioară, Judecătoria Chișinău l-a condamnat pe inculpat la 18 ani închisoare. Suplimentar, potrivit sentinței, condamnatul cu vârsta de 33 de ani urmează să-i achite surorii bărbatului (în calitate de succesoare a victimei) pe care l-a omorât suma de 100.000 lei ca despăgubire morală. Atunci, l-a trimiterea dosarului în judecată, după cum anunța Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), bărbatul fusese plasat în arest preventiv, unde se află și acum, în baza sentinței, iar până la devenirea ei definitivă acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Reamintim, după cum comunicau procurorii PCCOCS în iulie 2024, cazul a avut loc în 2019 într-o zi de luni dis-de-dimineața, după un sfârșit de săptămână în care inculpatul a consumat alcool. În acea dimineață, învinuitul sosise aproape de domiciliul victimei, cu pretextul declarat ca să cumpere țigări din magazinul acestuia, după care a intrat în casa victimei, unde ar fi comis omorul cu deosebită cruzime. Potrivit declarațiilor martorilor, acesta avea un comportament agresiv până la comiterea crimei, după care a dat a dat bir cu fugiții. Procurorii menționează că anterior învinuitul a fost condamnat de mai multe ori de Judecătoria Hâncești începând din 2011 pentru huliganism, furt și violare de domiciliu – cu ultima condamnare în 2016 pentru altă faptă de huliganism cu pedeapsa închisorii pe un termen de 3 ani, pe care o ispășise înainte să comită omorul din 2019 pentru care acum a fost condamnat. După prima etapă de investigare a acestui omor de Inspectoratul de Poliție din Hâncești, în noiembrie 2023 Procurorul General a dispus retragerea dosarului și investigarea lui sub conducerea procurorilor PCCOCS.  
11:00
În urma cooperării și schimbului de informații la nivel internațional între ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu  PCCOCS, ofițerii din cadrul DCCO și DIC al IGPR din România și în cooperare cu OCLDI al Republicii Franceze cu suportul EUROPOL, în perioada  2021-2022, a fost documentată activitatea criminală a organizației criminale conduse de așa numitul hoț  „Patron”, care își desfășurau activitatea criminală pe teritoriul Franței. În urma acumulării probelor suficiente pentru destructurarea organizației criminale de către toate părțile implicate în documentare, în luna mai a anului 2022 a avut loc o operațiune  de amploare, soldate cu peste 50 de percheziții în toate 3 țări și mai multe persoane reținute. Ulterior investigațiilor penale desfășurate, recent în Franța au fost condamnați 13 membri ai organizației criminale autointitulate „Patron,” inclusiv liderul acesteia. Liderul, autodeclarat „hoț în lege” a fost condamnat la cel mai mare termen de ispășire a pedepsei cu închisoare – 10 ani, cu amendă de 300.000 de euro. Totuși, așa cum acesta se ascunde de autorități, statul francez l-a anunțat în căutare internațională, inclusiv pentru crimele comise în Moldova.  Reamintim că în luna mai,  2023,  Poliția și PCCOCS  au comunicat public despre anunțarea lui în căutare la solicitarea Moldovei, pentru rolul de organizator al șantajului de 5.000.000 lei pentru care atunci fusese reținut un fost sportiv renumit. Majorității celorlalți membri ai organizației criminale condamnați originari din raioanele Briceni, Criuleni, Ialoveni și Strășeni din Moldova, de asemenea le-a fost impusă și achitarea amenzii pe lângă pedeapsa de bază. În mod specific, o amendă de 200.000 de euro i-a fost stabilită inclusiv „supraveghetorului” din partea liderului asupra cetățenilor din Moldova în Franța, condamnat la 9 ani închisoare, care le dădea indicații și la doi sportivi din Moldova, pentru comiterea infracțiunilor în Franța. Astfel, aceștia au fost condamnați de autoritățile franceze pentru un set de infracțiuni comise atât în Franța, cât și în alte state ale Uniunii Europene. În listă figurează infracțiuni de spălare de bani în sume mari, producerea și contrafacerea țigărilor în statele Uniunii Europene, estorcări, inclusiv specific fapte de „racketing” împotriva companiilor din Franța și activitate de colectare a banilor pentru bugetul comun al organizației criminale „Patron,” precum și pentru 16 furturi în regiunea Orleans din Franța (printre obiectele furate fiind unelte și dispozitive pentru construcție în sumă aproximativă de 300.000 de euro). În ceea ce privește celelalte crime comise în Moldova, până la pronunțarea sentinței, persoanele continuă să beneficieze de prezumția nevinovăției, potrivit legii. CONTEXT: Reamintim, anterior membrii organizației criminale „Patron” au fost în 2007-2012 investigați și condamnați în Italia, în dosarul „Caracatița,” inclusiv liderul acesteia – la 8 ani închisoare (pe care nu-i ispășise, așa cum condamnarea a fost pronunțată în lipsa lui). În Moldova, urmărirea penală împotriva organizației a fost pornită în 2010 – (pe parcursul anilor fiind documentată activitatea criminală a membrilor organizației criminale, precum și anihilarea acestora), până la extinderea ei și în România – fapte pentru care a fost investigată din 2018.
10:00
În acest video explorăm cât de des reparațiile auto devin o necesitate pentru șoferii din Cahul și care sunt mecanismele prin care consumatorii își pot apăra drepturile la stațiile de deservire auto. Descoperim cine răspunde în cazul unor neconformități și ce trebuie să știe fiecare șofer pentru a beneficia de servicii corecte și transparente.
09:15
Startup-urile din domeniul tehnologic pot obține granturi de până la 2 milioane de lei, prin Programul de susținere a inovațiilor digitale, relansat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.  Bugetul Guvernului alocat pentru 2025 este de 27,1 milioane de lei. În total, programul beneficiază de un buget total de 190 milioane de lei pe parcursul celor 3 ani de implementare, urmând o perioadă de monitorizare de doi ani. Programul oferă oportunități de finanțare pentru două categorii de startup-uri: Pentru afacerile aflate în faza incipientă, cu o cifră de afaceri mai mică de 5 milioane de lei, sunt disponibile granturi de până la 500.000 de lei, cu o contribuție proprie minimă de 20%.  Pentru startup-urile cu o cifră de afaceri de până la 25 milioane de lei, sunt disponibile granturi de până la 2.000.000 de lei, cu condiția unei contribuții proprii de cel puțin 50%, provenită din investiții efectuate de fonduri cu capital de risc sau de furnizori de servicii de finanțare participativă. „Prin acest program susținem startup-urile care pot crea locuri de muncă bine plătite și pot face ca Republica Moldova să aibă propriii săi unicorni - companii puternice, care cresc rapid și concurează pe piețele internaționale. Avem potențial, trebuie doar să-l sprijinim corect”, a declarat Doina Nistor, viceprim-ministră, ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării. „Relansarea acestui program vine ca răspuns la interesul tot mai mare manifestat de fondatorii de startup-uri și la experiențele valoroase acumulate în etapele anterioare. Este un moment potrivit pentru ca ideile inovatoare să prindă contur. Îi încurajăm pe antreprenori să aplice. Procesul este simplu, accesibil și se desfășoară integral online, prin platforma oficială a ODA,”a declarat Vadim Codreanu, directorul ODA. Detaliile privind eligibilitatea și procesul de aplicare pot fi consultate aici. Programul a fost lansat în octombrie 2022, iar al doilea apel a avut loc în noiembrie 2023. În urma celor două ediții, 31 de companii și-au implementat cu succes proiectele, beneficiind de granturi în valoare totală de 13,2 milioane lei. Investițiile atrase în economie prin acest program au depășit 25,2 milioane lei.
09:15
Utilizatorii profesioniști de produse fitosanitare vor completa evidențele tratamentelor aplicate în format electronic, conform unui nou Regulament, aprobat de Guvern.  Informațiile vor include denumirea produsului, data și ora aplicării, doza utilizată, suprafața tratată, cultura vizată și stadiul de dezvoltare al plantei.  „Noul format va asigura trasabilitatea completă, reducerea erorilor și o supraveghere eficientă din partea autorităților. Formatul electronic va fi integrat în subsistemul Registrului de stat fitosanitar, parte a platformei e-ANSA”, a menționat secretarul general Sergiu Gherciu. Necesitatea introducerii sistemului digital a fost determinată de frecvența neconformităților constatate în utilizarea pesticidelor: peste 200 de abateri documentate în ultimii ani, inclusiv utilizarea produselor neomologate sau completarea incorectă a registrelor. Menționăm că, autoritățile vor asigura suport tehnic și instruire pentru toți utilizatorii, astfel încât trecerea la noul sistem să se desfășoare treptat și eficient. Perioada de tranziție a fost stabilită până la 1 ianuarie 2027.
09:00
Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Sorin Popescu, și directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Alexandru Adam, au efectuat o vizită de lucru la penitenciarele din sudul țării, unde se desfășoară lucrări de modernizare a infrastructurii. La Penitenciarul nr. 5 - Cahul se construiește un sector adiacent, cu o capacitate de 300 de locuri noi pentru regimul inițial de detenție. Proiectul include, pe lângă extinderea spațiilor de cazare, modernizarea rețelelor electrice și termice, a sistemelor de apă și canalizare, precum și amenajarea unor curți pentru plimbare, sală de sport, spații pentru triaj medical, bucătărie și spălătorie. Iar la Penitenciarul nr. 3 - Leova, o altă instituție vizitată de secretarul de stat, se construiește un nou bloc cu 40 de locuri pentru regimul deschis de detenție. Clădirea va cuprinde o bucătărie comună, o sală de lectură destinată și pentru desfășurarea programelor de resocializare, spații pentru întrevederi de lungă durată, dar și alte facilități esențiale. Echipele celor două penitenciare au salutat susținerea și suportul Ministerului Justiției în implementarea inițiativelor de modernizare. Directorul Penitenciarului nr. 3 - Leova a informat că este în discuții un agent economic, interesat să angajeze deținuți în activități de prelucrare a lemnului – o oportunitate importantă pentru formarea profesională a acestora, dar totodată o modalitate legală de obținere a veniturilor pentru deținuți. Secretarul de stat a apreciat eforturile depuse pentru crearea oportunităților de muncă în rândul condamnaților, subliniind că acestea sunt importante atât pentru dezvoltarea abilităților profesionale, cât și pentru reintegrarea în societate și reducerea riscului de recidivă. Pe parcursul vizitei, Sorin Popescu a avut discuții cu echipa conducerii celor două penitenciare, personalul și deținuții. 
08:30
Primăria orașului Râșnov a instalat primii 800 de metri de gard electric pentru a proteja locuitorii de urșii care coboară la containerele de gunoi. Reprezentanții primăriei spun că acest demers vine ca urmare a apelurilor tot mai dese la 112 venite din partea populației care senalează prezența urșilor în apropierea caselor lor, transmite mediafax.ro Cei 800 de metri sunt primii din seria de 5 200 de metri pe care primăria Râșnov are în plan să-I monteze în apropierea pădurii din localitate. „În urma apelurilor tot mai dese la 112, vizând prezența urșilor în zona orașului Râșnov, autoritățile au decis să instaleze garduri electrice în zona din spatele caselor râșnovenilor, care au pădurea în imediata vecinătate. Astfel, primăria Râșnov a instalat până acum primii 800 de metri de gard electric pentru protecția locuitorilor de urșii care coboară la containere. Urmează, în perioada imediat următoare, să instalăm încă 5.200 de metri de astfel de garduri electrice. Barierele electrice se instalează cu ajutorul celor de la Ocolul Silvic Râșnov”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei Râșnov, Răzvan Iancu, potrivit Radio România. România are 8 000 de urși, Germania – 0 România are cea mai mare populație de urși din Europa, după Rusia, cu 7 500 – 8 000 de urși bruni în libertate. Majoritatea urșilor trăiesc în lanțul Carpaților Meridionali și Orientali (Harghita, Covasna, Brașov, Mureș, Neamț, Suceava). România adăpostește 40% din populația totală de urși a Europei. Spre comparație, Suedia are 3 000, Finlanda – 2 000, Slovenia – 1 000, Italia – 100, Franța – 70, Germania – 0 (eventual, indivizi rătăciți). În România, conflictele dintre oameni și urși sunt din ce în ce mai dese. Urșii produc pagube mari în ferme, mai ales din cauza tăierilor masive de pădure, a turismului necontrolat și a gunoaielor rămase de pe urma turiștilor.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.