Admiterea 2025: Ce formă de învățământ ți se potrivește? Află opțiunile din acest an

Ziua de Azi, 3 iulie 2025 08:00

În curând începe admiterea la instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, deci urmează să te gândești ce universitate alegi și care facultate este cel mai aproape de interesele tale. Un alt aspect important este forma de studii pe care o vei urma: din acest an, tinerii pot opta nu doar pentru studii cu frecvență sau frecvență redusă, dar și pentru învățământ la distanță sau învățământ dual, scrie diez.md. Ce presupun cele patru forme de învățământ: Învățământul cu frecvență este forma de învățământ clasică, dacă putem spune așa, în care studentul vine zilnic la universitate, cu excepția vacanțelor. Aceasta este cea mai populară formă de studii din țara noastră, iar în anul 2024 a fost urmată de 63,1 % dintre studenți. Învățământul cu frecvență redusă este o formă de studii în care studentul vine mai rar la universitate. Mai exact, tinerii participă la sesiuni de câteva ori pe an, în care studiază mai intensiv. De obicei, o sesiune durează între 3 și 4 săptămâni. Această formă de învățământ a fost urmată în 2024 de 36,8 % din studenți. Învățământul la distanță este o formă de studii care le permite studenților să aleagă când și de unde învață. Mai exact, ei participă la cursuri online, iar o parte dintre materiale pot fi accesate oricând, în funcție de propriul program. În fostul an de studii, în premieră, la distanță au învățat 77 de studenți. Învățământul dual este o formă de studii care îmbină teoria cu practica. Mai exact, studenții învață la universitate, dar o parte importantă a timpului o petrec lucrând într-o companie, unde aplică ceea ce au studiat și sunt plătiți pentru munca lor. Introducerea oficială a învățământului dual în universități a fost aprobată în septembrie 2024, dar unele instituții, cum sunt UTM sau ASEM, au aplicat acest concept și anterior. Admiterea în universitățile din Republica Moldova pentru anul universitar 2025-2026 va începe pe 21 iulie și va fi online.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziua de Azi

Acum 12 ore
15:45
Asociația Băștinașilor din Cahul a fost desemnată recent beneficiară a unui mic grant în valoare de 9.210 USD, oferit de Alianța Asociațiilor de Băștinași din Moldova, în cadrul proiectului Elveția – PNUD „STRONG”. Scopul proiectului este îmbunătățirea siguranței rutiere în municipiul Cahul, cu accent pe protejarea pietonilor, în special a celor mai vulnerabili – copiii și elevii. Ce prevede proiectul? Amenajarea a 5 treceri de pietoni de tip 3D plastifiate, care asigură o vizibilitate sporită pentru șoferi și o durabilitate crescută a marcajelor. Campanii de informare și educare rutieră, dedicate copiilor și elevilor, pentru a promova un comportament responsabil în trafic. Cele 5 treceri de pietoni au fost selectate în funcție de prioritate și fezabilitate, având în vedere că lucrările presupun costuri semnificative, iar grantul acoperă doar o parte din necesar. Bugetul total estimat pentru proiect este de aproximativ 17.800 USD, din care: 9.210 USD – grantul deja obținut; 1.300 USD – vor fi colectați cu sprijinul băștinașilor din Cahul, din țară și de peste hotare; 1.050 USD – din contribuțiile mediului antreprenorial local; Cofinanțare din partea Primăriei municipiului Cahul, care va asigura inclusiv iluminarea trecerilor de pietoni. „Ne dorim să readucem spiritul de colaborare între toți actorii comunității, fără excepție. Acest proiect nu este doar despre marcaje rutiere – este despre implicare civică și grija față de cei care traversează zilnic orașul”, menționează reprezentanții asociației. În perioada următoare, va fi lansată o campanie de strângere de fonduri destinată comunității. 
15:45
Străinii care locuiesc legal în Republica Moldova vor beneficia de un nou model al actului de identitate, care corespunde standardelor internaționale de securitate, informează MOLDPRES. Potrivit unui proiect aprobat astăzi de Guvern, noul model al actului de identitate, numit cartea de rezidență, aduce mai multă eficiență atât pentru titulari, cât și pentru autorități și angajatori. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că una dintre cele mai importante modificări aduse noului document este excluderea informațiilor privind domiciliul sau reședința temporară din conținutul fizic al actului. „Acest fapt va genera economie de timp și resurse pentru beneficiari, dar și reducerea birocrației, prin eliminarea obligativității schimbării documentelor în cazul modificării datelor privind domiciliul sau reședința”, a spus ministra. De asemenea, cartea de rezidență va conține un certificat calificat pentru semnătura electronică. Acesta va permite cetățenilor străini să se identifice electronic și să acceseze servicii publice digitale, aliniind astfel procesul de documentare la standardele europene de digitalizare. Totodată, proiectul oferă soluții pentru situații apărute în practică precum posibilitatea eliberării actului de identitate fără aplicarea semnăturii în cazul persoanelor aflate în custodia politiei. Ministerul Afacerilor Interne a subliniat că pentru mediul de afaceri, în special pentru angajatorii care colaborează cu cetățeni străini, noile modificări înseamnă mai puțină birocrație și un proces mai rapid în gestionarea documentelor de identitate ale angajaților. În același timp, autoritățile vor putea actualiza în timp real datele privind domiciliul sau reședința temporară a străinilor direct în Registrul de stat al populației, fără a mai fi necesară emiterea unui nou document de identitate la fiecare modificare.
15:30
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova, începând cu 16 iulie, ora 14:00, până pe 17 iulie, ora 05:00. În această perioadă se prognozează: descărcări electrice, averse puternice izolate (până la 45 l/m²), grindină, rafale de vânt de până la 72 km/h. Autoritățile recomandă cetățenilor să dea prioritate transportului public, să evite parcarea sub copaci sau pe marginea drumurilor, pentru a preveni pagube și a facilita intervenția echipelor de urgență, dacă va fi nevoie. Conform prognozelor, ploile vor continua și în zilele următoare, iar temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade Celsius. Maximele nu vor depăși 28°C, iar minimele nocturne se vor încadra între 15 și 20°C.
15:15
Guvernul a aprobat modificarea Regulamentului privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor ce conțin alcool. Astfel, va fi asigurată calitatea și autenticitatea mai înaltă a produselor, prin ajustarea la condițiile actuale de producere, prezentare și comercializare.  Una dintre cele mai importante elemente este recunoașterea oficială a unor categorii noi de băuturi alcoolice. Astfel, legislația națională va include tipuri precum: rachiu de cartofi rachiu de pâine rachiu din sevă de mesteacăn rachiu din sevă de arțar. Completarea legislativă are drept scop crearea premiselor valorificării materiilor prime de origine locală, dezvoltării unor sortimente specifice, precum și facilitarea accesului pe piețele externe. Totodată, au fost ajustate cerințele tehnice pentru categorii de produse deja existente, precum cocktailurile, tequila, vodca sau vodca aromatizată. De asemenea, au fost actualizate definițiile aferente alcoolului etilic de origine agricolă rectificat, prin raportare la parametrii tehnici curenți recunoscuți pe plan internațional, în scopul asigurării compatibilității cu practicile standard din industrie. A fost simplificat și conținutul obligatoriu al caietelor de sarcini, ceea ce va ușura activitatea agenților economici. „Continuăm să consolidăm sectorul băuturilor alcoolice, prin diversificarea sortimentului și alinierea la standardele internaționale. Recunoașterea unor noi categorii de produse și actualizarea cerințelor tehnice vor sprijini valorificarea resurselor locale și vor deschide noi oportunități pe piețele externe”, transmite secretarul general Sergiu Gherciu. 
15:15
Reprezentanții unui partid politic au lansat azi o informație că la Cahul s-ar închide 4 școli.  „Părinții elevilor din satele Cotihana, Lopățica, Bucuria, Lucești și Chircani sunt disperați – puterea galbenă le ia copiilor dreptul la educație! Decizia de închidere a instituțiilor de învățământ rural este luată fără consultări – primarii, administrațiile școlilor și părinții au fost pur și simplu puși în fața faptului împlinit. PAS intenționează să adopte această decizie criminală pe 18 iulie, în cadrul ședinței Consiliului Raional Cahul”, se spune în postarea făcută pe facebook.   Într-adevăr, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului raional Cahul din 18 iulie, sunt 4 proiecte de decizie care se referă la instituțiile de învățământ din localitățile menționate, doar că este vorba de REORGANIZARE și nu de lichidare. Am deschis proiectele de decizii să vedem ce înseamnă reorganizarea și care este motivul unor astfel de decizii.  În toate deciziile scrie una: se reorganizează din instituția din Gimnaziu-grădiniță în Școală primară- Grădiniță, iar elevii din ciclu gimnazial se transferă la alte școli: Liceul Teoretic „Ioan Vodă” din Cahul, în cazul elevilor din s. Cotihana; la Gimnaziul din s. Moscovei în cazul copiilor din Bucuria, Lopățica și Lucești; la Gimnaziul din s. Cucoara în cazul copiilor din s. Chircani, comuna Cucoara.  Care este motivul unor astfel de decizii drastice? Numărul de elevi în clasele gimnaziale.  În anul școlar 2025-2026, numărul de clase gimnaziale și de elevi în acestea arată în felul următor:  În s. Bucuria - 4 clase, 17 elevi. Clasa VII nu va fi creată anul acesta căci nu-s copii, iar media de elevi în clase este de 4 elevi.  În satul Cotihana vor activa doar 3 clase gimnaziale cu un număr total de 24 de elevi. Clasele a 7-a și a 9-a nu vor fi create.  În satul Chircani, în cele 5 clase gimnaziale vor învăța doar 22 de copii, o medie de 4 copii în clasă.  În s. Lopățica, în clasele gimnaziale sunt doar câte maxim 6 elevi în clasă, iar la Lucești un pic mai mult -  31 de elevi în cele 5 clase de gimnaziu.  Dacă școlile vor continua să activeze în regimul actual, în prima jumătate a anului de studiu, deficitul bugetar va depăși 5,35 milioane lei.  Calitatea studiilor?  În sesiunea de examene 2025 elevii spre exemplu din s. Bucuria au acumulat următoarele rezultate cu nota medie: istoria -5.33 matematica- 6.16 limba română- 6.66. Elevii din s.  Lucești cu nota medie: istoria – 5.6 matematica-5.6 limba rusă – 5.2 limba română- 6.2. Toată această informație am accesat-o din surse deschise, din proiectele de decizii publicate pe site-ul consiliului raional.  De ce e manipulare?  În consiliul raional Cahul nici o fracțiune nu deține majoritatea absolută și poate adopta decizii de sine stătător. Chiar dacă nu avem o alianță formală, Președintele raionului și un vicepreședinte este reprezentant al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), iar alți 2 vicepreședinți au fost propuși de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).  Cine și cum va vota, dar și mai multe comentarii la subiect după ce vor fi sau nu vor fi aprobate deciziile, vom reveni vineri, 18 iulie. 
Acum 24 ore
12:45
În anul 2024, conform datelor recensământului, populația raionului Cahul constituie 74,8 mii cetățeni, fiind unul dintre cele mai mare raioane din țară, după Chișinău, Bălți UTAG, Orhei (79,2 mii), Ungheni (75,8 mii), Ialoveni (74,5 mii).  Comparativ cu datele recensământului din anul 2014, populația raionului Cahul s-a redus cu practic o pătrime (24,9%). Cea mai mare reducere a populației s-a constatat în raioanele Leova (29,2%) și Ocnița (29,5%). Conform rezultatelor finale, la recensământul din 2024 au fost recenzate 2 417,7 mii persoane3, din care 2 323,1 mii persoane erau cu reședință obișnuită (sau populație rezidentă) și 94,6 mii persoane erau non-rezidenţi (3,9%).  Conform rezultatelor finale ale RPL 2024, în comparație cu recensământul 2014: Numărul populației cu reședință obișnuită a scăzut cu cca 13,6%; Ponderea populației urbane a constituit 46,4%, în creștere cu 7,9 puncte procentuale (p.p.) față de RPL 2014 (38,5%); 29,9% din populație locuia în municipiul Chișinău, comparativ cu 22,1% la recensământul din 2014, sau în creștere cu 7,8 p.p.  
12:30
Amenzile rutiere sunt o realitate pentru fiecare șofer – fie că este vorba de o parcare necorespunzătoare, viteză excesivă sau starea tehnică a mașinii. Mulți șoferi cunosc toate tipurile de amenzi la care sunt supuși și care sunt consecințele acestora.  Cele mai frecvente amenzi de circulație pe drumurile Moldovei Diferitele tipuri de amenzi rutiere au un impact negativ nu doar financiar asupra bugetului personal și al familiilor (deoarece amenzile pot fi deosebit de mari), dar și asupra punctelor de penalitate, în urma cărora poți pierde permisul de conducere. ”Numărul accidentelor rutiere este în creștere în Republica Moldova. În primele cinci luni ale anului curent, au fost raportate aproximativ 750 de cazuri sau cu 4% mai mult față de aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor prezentate de Inspectoratul Național de Securitate Publică. Acestea s-au soldat cu 59 de decese, în scădere cu 10 la sută, iar 850 de persoane au fost traumatizate”, majoritatea legate de excesul de viteză detectat de radare. Pe lângă aceste tipuri de amenzi, mai pot fi și altele, pe care le poți primi atunci când circuli. Amendă pentru lipsa poliței de asigurare O amendă pentru lipsa asigurării auto (RCA) este, de asemenea, unul dintre cele mai frecvente tipuri de amenzi de circulație.  Asigurarea auto de răspundere civilă față de terți (celebra asigurare față de terți) este obligatorie.  Amendă: între 1500-3000 și pierderea a 3 puncte de penalizare. Caz divers Important e că a fost comisă o eroare, deoarece polița de asigurare RCA există și doar sistemul a produs o greșeală. Verificarea se poate face prin intermediul Sistemului Informaţional Automatizat de Stat RCA Data (SIA RCA Data). Însă în acel moment ceva nu a mers, iar polițistul era în criză de timp și a întocmit procesul verbal. A fost nevoie de contestarea amenzii Când poți contesta o amendă? Ai primit o amendă rutieră și crezi că a fost aplicată pe nedrept? Ești în drept să o contești! Este simplu și ai putea contesta o amendă contravențională în Moldova, fără avocat. Ai dreptul să contești orice amendă dacă: Consideri că nu ai săvârșit fapta;  Procesul-verbal a fost întocmit greșit sau incomplet;  Nu ai fost prezent la locul faptei (ex. mașina era condusă de altcineva);  Au fost încălcate procedurile de către poliție (ex. necomunicare corectă, lipsă martori).  În cât timp poți contesta? Termen: 15 zile calendaristice, calculul începe din ziua în care: Ai semnat procesul-verbal, sau  Ai primit amenda prin poștă, e-mail sau ai găsit-o pe parbriz (dacă ai fost notificat oficial). Ce trebuie să conțină contestația? Numele tău și datele de contact;  Numărul procesului-verbal contestat;  Motivele clare pentru care o consideri incorectă;  Dovezi: fotografii, martori, documente, înregistrări video etc.  Cererea concretă: anularea amenzii sau reanalizarea faptei;  Semnătura ta și data  Anexează și o copie a procesului-verbal prin care ești sancționat! Unde depui contestația? Ai două opțiuni: 1. La organul emitent (ex. poliția rutieră.  Aceștia pot revizui amenda înainte să ajungă în instanță); 2. Direct la Judecătoria de circumscripție (instanța de judecată) Judecătorul va examina cazul și poate anula decizia, menține sau reduce amenda. Modalități de trimitere: Personal (cu semnătură de primire); Prin poștă recomandată  Ce urmează după? După ce ai depus contestația, executarea amenzii este suspendată până la decizia instanței. Instanța va examina dosarul și va decide, fie:   - Anularea amenzii;  - Reducerea sancțiunii;  - Menținerea ei  Dacă nu ești mulțumit de decizie, ai 24 de ore să depui recurs la instanța superioară. Sfaturi utile: Nu aștepta prea mult! Termenul de prescripție este scurt;  Fii clar și organizat în explicații;  Adaugă cât mai multe dovezi;  Consultă un avocat dacă amenda e mare sau dacă ești într-un caz mai complicat.  Concluzie Contestarea unei amenzi rutiere este un drept legal al tău. Dacă ai convingerea că amenda este nedreaptă sau greșită, acționează rapid și informat. Nu te lăsa intimidat de hârtii sau termeni juridici – legea este de partea celor corecți.
12:00
Aeroportul Internațional Chișinău va fi redenumit în memoria marelui compozitor Eugen Doga, în semn de recunoștință și respect față de contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea și promovarea culturii Republicii Moldova. Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens.  Astfel, Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” devine un simbol nu doar al transportului, ci și al patrimoniului artistic și spiritual al țării noastre. „Moldova poate genera talente extraordinare, talente universale”, a accentuat prim-ministrul Dorin Recean.  Maestrul Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937 și s-a stins din viață pe 3 iunie 2025. Fiind un titan al operei muzicale, Eugen Doga, timp de peste jumătate de secol, ne-a reprezentat cu demnitate și a dus cu onoare faima țării noastre în lume.  Renumitul compozitor a lăsat în urma sa un patrimoniu cultural imens: peste 200 de lucrări pentru film și teatru, zeci de piese simfonice, romanțe și valsuri. Creațiile artistice pe melodiile sale au fost traduse în sute de limbi, iar valsul său din „Gingașa și tandra mea fiară” este considerat o capodoperă muzicală a secolului XX. Muzica marelui maestru a răsunat la deschiderea Jocurilor Olimpice din 1980, 2014 și 2022 și a dus Moldova pe scenele mondiale.  Menționăm că este o practică frecventă ca aeroporturile internaționale să poarte numele unor personalități notorii, de exemplu: Aeroportul „Frederic Chopin” din Varșovia, Aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris sau „Leonardo da Vinci” din Roma.
11:45
La data de 17 iulie 2025, ora 10:00, în zona verde de lângă blocul Centrului Perinatal al IMSP Spitalul Raional Cahul, va avea loc evenimentul anual „Caravana Alăptării 2025”, organizat sub egida Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova. Scopul evenimentului este de a continua activitățile de informare și instruire a populației privind beneficiile alăptării și îngrijirii nou-născuților. Participanții vor avea ocazia să discute direct cu specialiști din domeniul sănătății, printre care: consultant în nutriție al Biroului OMS din Republica Moldova, medic pediatru, medic de familie și consultant în alăptare, instructor de prim ajutor din partea Crucii Roșii din Moldova. Pe parcursul întâlnirii vor fi abordate subiecte esențiale pentru sănătatea mamei și a copilului: Alimentația mamei care alăptează și alimentația complementară, Formarea laptelui matern, beneficiile alăptării naturale și importanța vaccinării, Atașarea și poziționarea corectă a copilului la sân, Tehnici de prim ajutor pentru nou-născuți și copii mici. Evenimentul va avea un caracter interactiv, fiind deschis mamelor actuale și viitoare, taților, altor membri ai familieiși personalului medical interesat. Participarea este gratuită, iar organizatorii promit o atmosferă caldă, plină de informații utile și sprijin profesional pentru toți cei prezenți.
09:30
Pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea a 38 de focare de ardere a vegetației uscate, izbucnite în mai multe regiuni ale țării. Cele mai afectate zone au fost raioanele Cantemir, Bălți, Criuleni, Cahul, Telenești, Florești, Ungheni, precum și municipiul Chișinău. Condițiile meteorologice extreme – temperaturile caniculare și deficitul de precipitații – sporesc riscul izbucnirii incendiilor de vegetație. În majoritatea cazurilor, flăcările sunt provocate de neglijența sau iresponsabilitatea umană. IGSU atrage atenția că arderea necontrolată a resturilor vegetale sau utilizarea focului deschis în spații neamenajatepot avea consecințe grave asupra mediului, agriculturii și locuințelor. Apel public: Respectați regulile de prevenire a incendiilor! Pentru a preveni astfel de situații periculoase, cetățenii sunt îndemnați să respecte cu strictețe următoarele recomandări: Nu aprindeți focul pe terenuri deschise, în apropierea pădurilor sau lanurilor; Nu utilizați focul deschis pentru distrugerea resturilor vegetale sau a gunoiului; Nu aruncați mucuri de țigară în zonele cu vegetație uscată; Supravegheați permanent focurile de grătar sau tabără și stingeți-le complet la plecare; Învățați copiii despre pericolele focului și interziceți joaca cu surse de aprindere; În timpul lucrărilor agricole, alimentarea tehnicii se va face doar în puncte special amenajate; Divizați masivele agricole prin fâșii cosite și arate, complet eliberate de resturi vegetale; Evitați transportul lichidelor inflamabile în recipiente deschise în apropierea lanurilor. În caz de incendiu, apelați de urgență numărul 112.
09:00
Serviciul Fiscal de Stat își intensifică acțiunile de combatere a activităților economice ilicite desfășurate de persoane fizice, un fenomen care afectează grav conformarea fiscală și distorsionează concurența loială pe piață. În luna iunie 2025, inspectorii fiscali au identificat și sancționat 295 de cazuri de desfășurare ilicită a activității de întreprinzător, aplicând amenzi în valoare totală de 462 mii de lei, în conformitate cu art. 263 alin. (1) din Codul contravențional. Cele mai frecvente cazuri de activitate ilicită au fost înregistrate în domeniul comerțului cu bunuri, inclusiv vânzările online, urmate de transportul de pasageri în regim taxi și prestarea serviciilor fără autorizare: În domeniul comerțului cu bunuri, inclusiv comerțul online, au fost întocmite 177 de procese-verbale, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 280 de mii de lei, ceea ce reprezintă 60% din totalul cazurilor constatate. În sectorul prestării de servicii au fost identificate 20 de cazuri de activitate economică ilicită, cu sancțiuni aplicate în valoare de 31,5 mii de lei, reprezentând 6,78% din total. În domeniul transportului de pasageri în regim taxi au fost înregistrate 98 de cazuri, fiind aplicate amenzi în valoare de 150 de mii de lei, adică 33,22% din totalul cazurilor. În total, au fost sancționate 295 de cazuri de desfășurare ilicită a activității de întreprinzător, valoarea totală a amenzilor fiind de 462 de mii de lei.
09:00
Poliția a fost sesizată despre dispariția unui copil de 1an și 9 luni în seara zilei de ieri, în jurul orei 22:30. Acesta ar fi ieșit din casă și a plecat într-o direcție necunoscută.  Cazul a fost înregistrat în s. Step-Soci, raionul Orhei.  Toată noaptea, polițiștii împreună cu colegii de la IGSU și localnicii au verificat împrejurimile. În procesul de căutare a copilului au fost implicate inclusiv câini și drone.  Copilul a fost găsit decedat în canalizarea gospodăriei, despre aceasta a informat Poliția Republicii Moldova pe facebook, în această dimineață. 
08:45
Bijuteriile sunt o extensie a personalității tale, transformând orice ținută într-o poveste personală. Indiferent dacă preferi eleganța unei piese purtate solo sau senzația extra a unui look stratificat, vois md îți oferă colecții versatile pentru a-ți reflecta starea de spirit, oricare ar fi aceasta. Purtare Solo – Eleganță în Simplitate O singură bijuterie bine aleasă poate face o declarație de stil memorabilă, punând în valoare rafinamentul fără efort. Coliere statement: Un colier de impact adaugă o notă de sofisticare unei ținute casual, perfect pentru a ieși în evidență. Brățări delicate: O brățară subțire din aur sau argint completează look-ul cu o notă discretă, dar feminină. Inele cu o poveste: Alege un inel care să spună ceva despre tine – fie minimalist, fie îndrăzneț – pentru un efect personalizat. Layering – Creează un Look Unic Pentru un stil care atrage toate privirile, combină mai multe bijuterii într-un mod creativ. Layering-ul îți permite să experimentezi și să-ți definești estetica. Coliere suprapuse: Joacă-te cu lungimi variate – un choker, un colier de lungime medie și unul lung – pentru un efect vizual dinamic. Brățări mix-and-match: Combină brățări rigide cu modele subțiri sau cu talismane pentru un look eclectic, personalizat. Inele suprapuse: Poartă mai multe inele pe același deget sau pe degete diferite pentru un stil modern și expresiv. Cercei stratificați: Dacă ai mai multe piercing-uri, combină cercei mici cu modele statement sau adaugă un ear cuff pentru un twist contemporan. De ce să alegi VOIS.md? Diversitate și calitate: Descoperă colecții de la branduri de top precum PDPAOLA, Sif Jakobs și Thomas Sabo, create din aur și argint de calitate superioară, rezistente în timp. Stil versatil: Fie că iubești minimalismul unei bijuterii solo sau complexitatea layering-ului, VOIS.md are piesele potrivite pentru tine. Fie că iubești minimalismul unei bijuterii solo sau complexitatea layering-ului, VOIS.md are piesele potrivite pentru tine. Experiență de shopping premium: Cumpără ușor de pe vois.md, cu livrare gratuită și garanție de 2 ani pentru fiecare achiziție. O bijuterie care să spună totul de una singură sau o combinație dintre mai multe pentru un look îndrăzneț: VOIS online store este destinația ta pentru inspirație și calitate. Explorează acum colecțiile noastre și creează-ți propriul stil.  Wear your mood.
08:45
Orașele poli de dezvoltare din Republica Moldova au restanțe semnificative la capitolul canalizare și tratare a apelor uzate. Unele municipii nu dispun nici măcar de stații de epurare, iar aproximativ o treime dintre gospodăriile din cele șase orașe strategice ale țării nu sunt conectate la rețele centralizate de sanitație, transmite realitatea.md Potrivit unui studiu comparativ, doar municipiul Cahul este aproape integral acoperit cu rețele de apă și canalizare. În plus, în decurs de un an, orașul va dispune și de o nouă stație de epurare a apelor uzate. Municipiul Orhei ocupă locul doi în clasament, cu o rețea de canalizare care acoperă aproximativ 70% din oraș, deservită de două stații de epurare. Cea mai gravă situație se înregistrează la Soroca, unde apele uzate sunt deversate direct în râul Nistru, iar noua stație de epurare este planificată abia pentru anul 2027. Prezent în studioul emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV, Corneliu Cirimpei, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că dezvoltarea infrastructurii de canalizare din orașele-poli depinde în mare parte de finanțările externe. „Investițiile vor veni din partea partenerilor externi germani, austrieci și elvețieni pentru ca și aceste orașe să beneficieze de rețele moderne de apă și canalizare. Media de acoperire cu servicii centralizate de canalizare în orașele poli de dezvoltare este de 70 la sută. La apă și sanitație municipiile Edineț și Comrat sunt mai modeste. Comratul are 50 la sută acoperire, iar Edineț – 53”, a menționat Corneliu Cirimpei. Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț, a declarat că în ultimii ani acoperirea cu sistem de canalizare orașului a crescut de la 45% la 51%, iar într-un an va fi dată în exploatare o nouă stație de tratare a apei pe râul Prut, în valoare de 12 milioane de lei. „La Edineț mai șchiopătează elementul sanitației. La fel ca și în jumătate din țară unde nu sunt rețele de canalizare. Avem nevoie de mai multe investiții. Anul trecut am avut un proiect și acum suntem pregătiți pentru altele ca să sporim acoperirea cu canalizare a orașului care are puțin peste 50 de procente. Mizăm ca în 2-3 ani să îl aducem la 70-80 la sută”, a precizat Constantin Cojocaru. Studiul „Chișinăul și pustiul basarabean. Provocarea orașelor regionale” scoate la suprafață mai multe probleme cu care se confruntă municipiile Ungheni, Comrat, Cahul, Orhei, Soroca și Edineț. Autorul, Ghenadie Ivașcenco, expert în dezvoltare urbană, este de părere că aceste orașe duc lipsă de resurse, nu au autonomie și, uneori, nici statutul de municipiu nu îl îndeplinesc.
Ieri
16:45
Doi frați din Cahul sunt cercetați penal de autoritățile americane, fiind acuzați că au pus în aplicare o schemă de escrocherie și spălare de bani, prin care au prejudiciat mai multe persoane cu aproximativ 3 milioane de dolari. Potrivit presei din SUA, unul dintre frați a fost reținut, iar celălalt a fost dat în urmărire, transmite deschide.md Conform datelor prezentate de Biroul de Investigații de Stat (SBI), Valentin și Vasile Virlizanu, aflați în Carolina de Nord, au înființat cel puțin două companii – „Specialty Vehicles of Tulsa” și „Bonucci Auto of Arizona” – prin care promiteau vânzarea de mașini de epocă. Mai multe persoane le-au transferat sume importante de bani, însă nu și-au primit vehiculele promise. Duminică, 13 iulie, Valentin Virlizanu a fost reținut de autorități, însă a fost ulterior eliberat pe cauțiune în valoare de 25.000 de dolari. În ceea ce îl privește pe Vasile Virlizanu, pe numele său a fost emis un mandat de arestare, iar SBI solicită sprijinul publicului pentru a-l localiza. În prezent, cei doi frați sunt acuzați de spălare de bani, escrocherie și utilizarea frauduloasă a platformelor guvernamentale.  
16:30
Sectorul gazelor naturale este împărțit în trei mari activități - furnizare, transport și distribuție, iar în țările ce dispun de zăcăminte de gaze, și producție. Furnizarea gazelor naturale presupune procurarea lor, achitarea serviciilor de transport către o companie specializată, ce deține gazoductele magistrale, a serviciilor de rezervare a capacității, a serviciilor de distribuție prin rețele de joasă presiune și emiterea facturilor către consumatorii finali, de rând cu oferirea serviciilor de asistență pentru clienți.   Anterior, aceste trei activități erau concentrate la Moldovagaz, care deținea monopolul asupra pieței gazelor naturale și a împiedicat mulți ani accesul altor furnizori la rețea. La fel, Moldovagaz era singura companie ce avea dreptul să livreze gaze în regiunea transnistreană, conform unei prevederi din legea gazelor naturale, pentru că era singura care avea contract cu Gazprom și Tiraspoltransgaz. Tot din acest motiv, separarea celor trei tipuri de activități, cunoscută ca unbundling, angajament al Republicii Moldova asumat încă în 2010, s-a amânat de mai multe ori până în octombrie 2026, când expiră actualul contract dintre Moldovagaz și Gazprom, astfel încercându-se păstrarea livrărilor și evitarea unui colaps economic și umanitar în stânga Nistrului. Ce este unbundling-ul și de ce se întâmplă acum? După ce Gazprom a sistat livrările către regiunea transnistreană, la începutul anului 2025, amânarea unbundling-ului nu mai are sens, pentru că gazele ajung în regiunea transnistreană prin alte mecanisme. Din februarie 2025, o companie din Emiratele Arabe Unite plătește unei companii din grupul ungar MET, înregistrată în Elveția, care achiziționează gaze și le livrează către regiunea transnistreană. Schema însă este netransparentă și nesustenabilă.  Astfel, termenul pentru ca Moldovagaz să-și separe activitățile de furnizare, transport și distribuție a fost revizuit de către ANRE la propunerea Ministerului Energiei și devansat pentru 31 iulie 2025. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Moldovagaz va pierde licența, iar activitatea de furnizare va trece la Energocom, care a preluat obligaţia de serviciu public în acest sens, în urma unui concurs, organizat de ANRE. Unbundling-ul, totuși, a fost realizat parțial, când în septembrie 2023, Vestmoldtransgaz, companie care operează gazoductul Iași-Chișinău și este deținută de operatorul sistemului de transport a gazelor din România – Transgaz – și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a preluat activitatea de transport a gazelor de la Moldovatransgaz. Preluarea s-a desfășurat printr-un contract de locațiune a rețelelor de transport. Din 1 august, Moldovagaz ar urma să rămână doar cu atribuții în domeniul distribuției gazelor naturale, adică livrarea acestora de la punctele de branșament a rețelelor de transport, de presiune înaltă, până la consumatorii finali. Astfel, va fi eliminat un intermediar în procesul de furnizare a gazelor – Moldovagaz – care după sistarea livrărilor de la Gazprom și invazia rusă în Ucraina, ca persoană juridică afiliată Gazpromului, nu mai poate procura gaze pe piețele internaționale. Cu alte cuvinte, și până acum munca Moldovagaz de achiziție a gazelor pe piața angro o făcea Energocom, dar profiturile rămâneau la compania deținută de Gazprom. Gaze rusești prin intermediari și mai scump? Mai multe partide pro-ruse vehiculează ideea că Energocom ar cumpăra aceleași gaze rusești, dar prin intermediari, la prețuri exagerate, puse pe umerii consumatorilor, iar profiturile ar fi ascunse în offshoruri. În primul rând, tarifele au crescut din cauza că Rusia a folosit energia ca armă în repetate rânduri, încercând să șantajeze țările europene. Astfel, în 2021, prețurile internaționale la gaze au atins niveluri record chiar și de 3000 de dolari pentru o mie de metri cubi. În același timp, singurul furnizor de gaze către Republica Moldova, Gazprom cu care Republica Moldova are un contract de livrări semnat până în octombrie 2026, a redus unilateral livrările până la un nivel ce acoperea doar consumul regiunii transnistrene. Atunci, Energocom, cu sprijinul unor experți oferiți de Uniunea Europeană, a început să cumpere gaze de pe burse și de la traderi internaționali, inclusiv să facă stocuri pentru iarnă. La burse, prețul este public și este stabilit transparent, spre deosebire de contractele cu Gazprom, care mereu au fost bazate pe o formulă impusă de Rusia și nu au fost niciodată negociate în sensul direct al cuvântului.  În al doilea rând, urmare a politicii agresive și imprevizibile a Gazprom, țările europene au renunțat să mai cumpere gaze rusești, iar cota Gazprom în UE a scăzut de la 45% în anul 2019, la doar 7% în 2023. Acest lucru înseamnă că pur și simplu nu există suficiente gaze rusești care să poată ajunge în Moldova din țările europene, iar aceste cifre contrazic manipulările partidelor pro-ruse din Moldova.  De unde și cu cât procurăm gazele?  Energocom procură gazele de pe piața liberă folosind atât resursele proprii, cât și cele dintr-un credit luat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care are, la rândul său reguli stricte privind calificarea companiilor furnizoare.  Dacă anterior, Energocom făcea tranzacțiile de procurare și vânzare către Moldovagaz “în oglindă”, adică procura doar când avea comandă de la compania fiică a Gazprom, acum, după ce e clar că va prelua furnizarea de gaze fără intermedierea Moldovagaz, compania și-a stabilit o strategie foarte clară de aprovizionare cu gaze a Republicii Moldova și până la ziua de astăzi, a procurat deja 350 de milioane de metri cubi de gaze, aproape jumătate din necesarul pentru următorul sezon rece.  Această strategie, aprobată de consiliul societății,asigură achiziții la cele mai bune prețuri de pe piață și garanția livrărilor neîntrerupte de gaze. Eugeniu Buzatu, directorul companiei spune că prețurile și furnizorii, precum și alte aspecte relevante achizițiilor vor fi anunțate după încheierea livrărilor, pentru că așa prevăd clauzele contractuale, dar și pentru a nu influența prețurile din oferte. “Dacă ar fi să anunțăm prețurile de achiziții sau prețul plafon, cum credeți că vor fi ofertele primite în cadrul licitațiilor? Exact cât prețul stabilit de consiliu și mai mari decât ofertele venite în mod competitiv. Deci, atât timp cât se desfășoară achizițiile, cât încă nu este procurată întreaga cantitate necesară de gaze, Energocom va păstra discreția asupra prețurilor, partenerilor contractuali și volumele individuale contractate, însă vă asigur că ele vor fi anunțate transparent la momentul potrivit”. În anul 2024, SA Energocom a cumpărat peste 830 milioane metri cubi cu prețul mediu ponderat de circa 444 dolari SUA/ 1000 metri cubi. Gazele naturale au fost achiziționate de la opt companii din UE, plus de pe Bursa Română de Mărfuri (BRM). Peste 2⁄3 din volume au provenit de la entități din România: OMV Petrom, Romgaz, Engie Energy România și BRM. Gazele achiziționate sunt cu livrarea fermă în luna respectivă de consum şi sunt achiziționate atât la preț fix cât și la un preț indexat față de cotațiile principalelor burse din centrul și sud estul Europei cum ar fi TTF (Title Transfer Facility) din Țările de Jos și BRM (Bursa Română de Mărfuri) România. Așa este în toată lumea, poate cu excepția la Belarus. Chiar și contractele între Moldovagaz și Gazprom erau legate de bursa TTF, iar anterior, timp de cca 20 ani, de indexul petrolului Platts. De ce nu sunt gazele achiziționate direct de la bursa olandeză? Pentru că tarifele de transport prin toate țările de tranzit (9 operatori de transport) vor face prețul mai mare decât dacă se cumpără la bursa din România și se transportă direct în Moldova. Pe ce bani cumpărăm gazele naturale? Au răsunat mai multe critici privind împrumutul garantat de stat pe care l-a luat Energocom de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, că deservirea creditului ar însemna furtul a zeci de milioane de euro de la consumatori. De fapt, mecanismul e destul de simplu de înțeles. Anterior, Moldovagaz plătea lunar pentru gazele livrate de Gazprom. Adică aduna banii de la consumatori și transfera furnizorului. Acum, pentru că se fac stocuri pentru întregul an, cu plăți în avans, e nevoie de sume imense ce vor fi imobilizate pentru luni întregi. De altfel, și Moldovagaz în 2024 a plătit din resurse proprii doar 50 de milioane de dolari pentru gazele stocate, restul achizițiilor fiind făcute din banii colectați de la consumatori, peste o lună de la livrare. Până acum, Energocom a demonstrat că poate învăța foarte repede și poate gestiona activități foarte sofisticate. Să amintim doar că în 2022 în Moldova nu știa nimeni cum să procuri gaze sau energie electrică de la burse. Totul se procura de la Gazprom și MGRES. Într-un timp foarte scurt, Energocom a reușit să obțină licențe într-o serie de țări, precum România, Bulgaria, etc. A fost prima companie care a utilizat în regim comercial interconectorul pe gazoductul dintre Grecia și Bulgaria, când acesta a fost dat în exploatare, a fost prima care a folosit în regim revers gazoductul transbalcanic, a importat gaze naturale lichefiate din Statele Unite chiar în primul vapor care a acostat la terminalul LNG din Alexandropoulis, în Grecia. Pe lângă aceste evoluții, recentele modificări la Legea gazelor naturale prevăd că furnizorul cu obligație de serviciu public desemnat de ANRE, ce va fi preluată de Energocom, are obligația de a adopta, în fiecare an, cel târziu până la 31 martie, Strategia de achiziție a gazelor naturale.  În alt context, până la 1 octombrie 2025, ANRE va aproba un calendar de liberalizare treptată a pieței, astfel încât consumatorii mari vor ieși pe piața liberă nu mai târziu de sfârșitul următorului sezon de încălzire - de la 1 aprilie 2026, iar toți consumatorii vor avea acces la un comparator de prețuri, instrument online prin care fiecare consumator va putea să compare ofertele furnizorilor de gaze și să decidă schimbarea furnizorului.
12:30
După ani la rând în care localnicii din raionul Cantemir, au stat cu frica indundațiilor, acum aceste riscuri vor fi diminuate datorită lucrărilor de consolidare a digului de-a lungul râului Prut. Proiectul prevede întărirea și reabilitarea digului pe o porțiune de 13 kilometri de-a lungul satelor Țiganca, Țiganca Nouă, Gheltosu și Stoianovca. Aceste lucrări vor preveni din timp riscul dezastrelor naturale în regiune, astfel încât localnicii de pe malul Prutului vor putea trăi și munci în siguranță, fără grija că o ploaie abundentă sau o creștere a nivelului apei ar putea provoca probleme. Ministerul Mediului investește în siguranța cetățenilor și în protejarea localităților vulnerabile, prin proiecte care reduc riscul de inundații și contribuie la un mediu mai sigur. 
12:00
La data de 11 iulie, Judecătoria Cahul, sediul Central, a condamnat trei persoane, printre care și un avocat, pentru comiterea infracțiunilor de confecționare, deținere și folosire a documentelor oficiale false, precum și pentru escrocherie (art. 361 alin. (2) lit. b), art. 42 alin. (5), art. 190 alin. (5) din Codul penal). Pentru faptele de escrocherie, două persoane au fost condamnate la câte 8 ani de închisoare, iar cea de-a treia – la 7 ani. Fiecare dintre inculpați a fost obligat să plătească o amendă în valoare de 450 000 de lei. Totodată, avocatul a fost privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate economică pentru o perioadă de până la 5 ani. Toți cei trei inculpați au fost recunoscuți vinovați și de confecționare, deținere și folosire de documente oficiale false, însă au fost liberați de răspunderea penală pentru această infracțiune din motivul expirării termenului de prescripție. Până la rămânerea definitivă a sentinței, instanța le-a aplicat măsura preventivă ”obligațiunea de a nu părăsi țara”. De asemenea, a fost menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor unuia dintre inculpați. Potrivit probelor prezentate în instanță, acumulate de Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție, cei trei ar fi acționat împreună pentru a obține ilegal un apartament care aparținea unei rude apropiate a unuia dintre ei, deși, conform legii, apartamentul revenea mai multor moștenitori legali. Astfel, inculpatul care era avocat ar fi falsificat un document oficial, prezentat ca fiind o hotărâre judecătorească ce confirma acceptarea moștenirii doar în favoarea respectivei persoane. Documentul conținea ștampila falsă a instanței și semnătura, de asemenea falsificată, a unui judecător. Ulterior, acest document fals a fost prezentat unui notar public, care a emis un certificat de moștenitor legal. După aceea, apartamentul a fost vândut rapid între inculpați și apoi către o altă persoană. În acest fel, ceilalți moștenitori legali au fost excluși de la succesiune, fiindu-le cauzat un prejudiciu de circa 280 800 de lei - sumă ce reprezintă valoarea cotelor succesorale ale celor trei urmași legitimi excluși. Deși inculpații au negat faptele pe tot parcursul procesului, instanța a apreciat probatoriul administrat și a constatat vinovăția acestora. Sentința nu este definitivă, aceasta poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Sud în termen de 15 zile. Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
11:15
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj ferm în contextul intensificării campaniilor de dezinformare lansate de canale afiliate propagandei ruse. Șefa statului avertizează că, în perioada următoare, spațiul public va fi invadat de minciuni și manipulări menite să inducă teamă și să submineze parcursul european al țării. „S-au pornit la turații maxime laboratoarele de inventat aberații”, a scris Maia Sandu, referindu-se la eforturile coordonate de a destabiliza situația din Republica Moldova. Potrivit președintei, astfel de campanii au drept scop deturnarea țării de pe drumul ales democratic de cetățeni – aderarea la Uniunea Europeană. Șefa statului a condamnat ferm tentativele de a-i atribui intenții belicoase sau de a pune la îndoială neutralitatea constituțională a Republicii Moldova: „Mai nou, cei care ucid copii aruncând bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni, precum că eu aș vrea război.” „Moldova a decis – Uniunea Europeană va fi casa noastră comună. Moldovenii mi-au oferit încrederea de a păstra pacea și de a duce, împreună, Moldova în UE. Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar nu vom cădea în capcana urii și a divizării, pusă la cale în laboratoare străine. Mergem în direcția corectă.”
11:00
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență trage un semnal de alarmă: doar în ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 38 de focare de ardere a vegetației uscate, izbucnite în mai multe raioane ale țării, printre care Cantemir, Bălți, Criuleni, Cahul, Telenești, Florești, Ungheni, dar și în municipiul Chișinău. Potrivit autorităților, temperaturile ridicate din această perioadă, combinate cu lipsa precipitațiilor, creează condiții extrem de favorabile pentru izbucnirea incendiilor de vegetație. Din păcate, cele mai multe dintre aceste focare sunt provocate de neglijența și iresponsabilitatea umană. Arderea necontrolată a resturilor vegetale și nerespectarea regulilor de siguranță pot avea consecințe grave, avertizează specialiștii. Flăcările pot distruge terenuri agricole, amenință pădurile și pun în pericol locuințele aflate în apropierea zonelor afectate. În unele cazuri, incendiile pot pune în pericol chiar vieți omenești. În acest context, IGSU face un apel ferm către cetățeni să manifeste prudență maximă și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. Printre cele mai importante recomandări: Nu aprindeți focuri în aer liber, mai ales în apropierea pădurilor, lanurilor sau terenurilor cu iarbă uscată; Nu folosiți focul deschis pentru distrugerea resturilor vegetale sau a deșeurilor menajere în gospodării; Evitați aruncarea mucurilor de țigară în zonele sensibile; Supravegheați orice foc aprins pentru grătare sau tabere și stingeți-l complet înainte de plecare; Educați copiii cu privire la pericolele focului și interziceți accesul lor la surse de aprindere; În timpul campaniilor agricole, alimentarea tehnicii trebuie făcută în afara lanurilor, la o distanță de cel puțin 100 de metri, în puncte special amenajate; Masivele agricole trebuie delimitate în sectoare de maximum 30 de hectare, separate prin fâșii cosite și arate, libere de paie și resturi vegetale. În cazul în care observați un început de incendiu sau un focar de ardere, apelați imediat numărul unic de urgență 112. Intervenția rapidă poate preveni răspândirea flăcărilor și limita pagubele.
10:45
Consiliul Raional Cahul se întrunește într-o ședință extraordinară vineri, 18 iulie 2025, începând cu ora 10:00, în sala de ședințe de la etajul II al sediului situat în Piața Independenței nr. 2. Convocarea are loc în baza prevederilor Legii privind administrația publică locală nr. 436/2006 și vizează o serie de subiecte majore ce țin de funcționarea administrației publice raionale. Pe agenda ședinței figurează mai multe puncte legate de bugetul raional, inclusiv corelarea acestuia cu Legea bugetului de stat pentru anul în curs, modificări interne și alocarea mijloacelor financiare din fondul de rezervă. Un alt capitol important vizează reorganizarea mai multor instituții de învățământ din localitățile Lopățica, Lucești, Bucuria, Cotihana și Chircani, precum și aprobarea statutului gimnaziului-grădiniță din Alexanderfeld. În domeniul sănătății, pe ordinea de zi se regăsesc propuneri privind suplimentele salariale pentru personalul de conducere din instituțiile medico-sanitare, transmiterea Serviciului de ftiziopneumologie, dar și modificarea organigramei IMSP „Centrul de Sănătate Cahul”. Totodată, se va lua act de demisia șefei Centrului de Sănătate Colibași și va fi desemnat un conducător interimar. Vezi aici proiectele de decizie. Ședințe ale comisiilor consultative – 16 și 17 iulie
10:15
În Republica Moldova, mulți copii cu dizabilități continuă să se confrunte cu bariere reale în calea accesului la educație de calitate. Pentru acești copii, dispozitivele speciale, care le deschid drumul spre comunicare și învățare sunt o necesitate.  Pentru a susține acest efort, cu sprijinul Uniunii Europene, un nou lot de 462 de seturi de echipamente de sprijin, în valoare de 137.895 USD (peste 2,32 milioane lei), va fi distribuit către 30 de instituții de învățământ din raioanele Cahul și Ungheni.  Această inițiativă face parte din programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat de UNICEF și PNUD, și marchează un nou pas concret spre construirea unui sistem educațional mai echitabil, mai accesibil și mai incluziv pentru toți copiii.  Lotul de 462 de unități conține 20 de tipuri de echipamente de sprijin, printre care: Pixuri de citire portabile cu funcția de recunoaștere optică a caracterelor Tablete AAC cu ecran tactil și software pentru comunicare augmentativă și alternativă Tabele murale interactive, cu buzunare și funcție de înregistrare audio Aceste dispozitive de suport, împreună cu programe de analiză și vizualizare a vorbirii sau de organizare vizuală a ideilor (iCSPEECH, Mind Mapping etc.), contribuie la incluziunea copiilor cu necesități educaționale speciale. În 2023, copiii cu dizabilități reprezentau aproximativ 2% din totalul copiilor din Republica Moldova, potrivit analizei privind lacunele și prioritățile în accesul la echipamente de sprijin.  Peste 10.400 dintre aceștia sunt deja incluși în școlile generale – un progres important în ultimii ani, susținut de schimbări semnificative la nivel de percepție și sprijin comunitar.  Sprijinul părinților pentru educația incluzivă a crescut de la 23% la 40% în decurs de cinci ani. În același timp, susținerea din partea cadrelor didactice a înregistrat o evoluție de la 41% la 60%. De asemenea, numărul copiilor care învață în școli speciale a scăzut considerabil, de la 1.800 în 2013 la doar 500 în prezent.  Aceste date reflectă progresele reale obținute în direcția unei educații mai incluzive și echitabile, care răspunde nevoilor tuturor copiilor.  Totuși, acești 500 de copii rămân printre cei mai greu de integrat – având nevoi complexe și adesea lipsa resurselor adecvate. De aceea, investițiile în echipamente de sprijin sunt esențiale. 
Mai mult de 2 zile în urmă
19:30
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din cadrul Consiliului Raional Cahul a emis o declarație publică prin care condamnă acțiunile guvernării PAS, acuzând politizarea instituțiilor statului și distribuirea inechitabilă a resurselor financiare către autoritățile publice locale de nivel I și II.  Socialiștii susțin că actuala guvernare promovează în funcții persoane apropiate politic, ignorând nevoile reale ale comunităților locale și interesele cetățenilor. Aceștia avertizează că astfel de practici duc la marginalizarea administrației publice locale și la subminarea principiilor unei guvernări democratice. „În loc să asigure o guvernare echitabilă, guvernarea PAS promovează oameni proprii în funcții, neglijând comunitățile. Se ajunge la o finanțare inechitabilă și la compromiterea dezvoltării locale”, se arată în declarație. Organizația PSRM din Cahul își exprimă refuzul de a colabora cu reprezentanții PAS, pe care îi acuză de comportament dictat de interese politice și strategice. De asemenea, socialiștii anunță că vor ignora inițiativele venite din partea partidului de guvernământ.  Semnatarii documentului fac apel către Guvern să înceteze utilizarea resurselor statului în scopuri politice și să asigure o distribuire obiectivă și echitabilă a fondurilor bugetare, „în interesul tuturor cetățenilor, indiferent de opțiunile politice”. Declarația este semnată de consilierii PSRM: Marcel Cenușa, Constantin Bogos, Valentina Șevcenco, Liliana Sert, Nicolae Olteanu, Valeriu Valachi și Natalia Sorocean.
12:30
Un permis de conducere fals a fost depistat de polițiștii de frontieră în Punctul de Trecere Cahul, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Incidentul a avut loc săptămâna trecută, atunci când un cetățean ucrainean, în vârstă de 26 de ani, pasager al unei curse ocazionale cu destinația Germania, s-a prezentat pentru controlul de frontieră. În urma verificării documentelor, polițiștii au observat nereguli la permisul de conducere prezentat, care imita formatul celor eliberate de autoritățile din Ucraina. După examinarea amănunțită, s-a constatat că documentul nu corespundea standardelor legale privind forma și conținutul unui permis autentic. Bărbatul a recunoscut că, în anul 2019, în timp ce se afla în Ucraina, a obținut permisul prin intermediul unor persoane necunoscute, în schimbul sumei de 100 de euro. Permisul a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Poliția de Frontieră reamintește că folosirea documentelor falsificate este o infracțiune gravă și recomandă cetățenilor să apeleze doar la instituțiile abilitate pentru obținerea actelor oficiale, evitând intermediarii și rețelele ilegale.
12:15
Funcționarii postului vamal feroviar Ungheni, în conlucrare cu echipa canină a Serviciului Vamal, au contracarat o tentativă de transport ilicit de produse de tutungerie, ascunse în compartimente special amenajate. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 12 iulie 2025, în timpul controlului vamal asupra cursei internaționale nr. 105 Chișinău–București. Deși atât însoțitorul de tren, cât și cel de vagon au comunicat că nu transportă bunuri pasibile declarării, suspiciunile funcționarilor vamali au fost confirmate de reacția patrupedei Emma, parte a echipei canine a Serviciului Vamal. Aceasta a semnalat un loc suspect din tavanul vagonului, fapt care a determinat demontarea structurii interioare. În urma verificărilor, au fost extrase 614 pachete de țigarete nedeclarate, ascunse într-un compartiment special amenajat în zona intertavanului, fără documente de proveniență și cu intenția de a fi scoase din țară prin eschivarea de la controlul vamal. Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana documentată pe caz este însoțitorul vagonului. Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
12:00
Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea concursului de admitere în învățământul liceal, sesiunea 2025. Concursul de admitere în clasa a X-a în liceele publice și private din țară se organizează, conform Metodologiei de admitere a elevilor în învățământul liceal în două etape: 14 iulie-1 august 2025 și  04-13 august 2025. Calendarul primei etape de admitere (14 iulie-1 august 2025) include:  14-23 iulie 2025: depunerea actelor pentru înscrierea la concursul de admitere în liceu; 24 iulie 2025: desfășurarea probelor de concurs; 27 iulie 2025: afișarea rezultatelor la proba suplimentară de concurs  (pentru licee cu admitere în baza probelor suplimentare);  24-26 iulie 2025: concursul dosarelor și stabilirea listelor finale ale elevilor admiși; 27 iulie 2025: anunțarea rezultatelor concursului de admitere; 28-30 iulie 2025: prezentarea de către candidați a documentelor justificative ce confirmă opțiunea finală de înmatriculare în liceu; 31 iulie – 01 august 2025: transmiterea raportului cu rezultatele sesiunii de admitere către Organele Locale de Specialitate în Domeniul Învățământului (OLDSI). Elevii, absolvenți de gimnaziu, sunt așteptați în perioada 14-23 iulie 2025, să depună, în format electronic sau pe suport de hârtie, dosarul de participare la concursul de admitere la instituția liceală pentru care optează. Reamintim că elevii au dreptul să opteze pentru mai multe licee. La data de 27 iulie 2025 vor fi anunțate rezultatele concursului, elevii având trei zile (28-30 iulie 2025) pentru prezentarea de către candidați a documentelor justificative ce confirmă opțiunea finală de înmatriculare în liceu. A doua etapă de admitere se va desfășura în perioada 04-13 august 2025, doar în liceele unde, în prima etapă, au fost depuse cereri pentru cel puțin 75% din locurile planificate.  Actele pentru înscrierea la concurs  vor fi depuse în perioada 04-07 august 2025, iar la data de 08 august 2025 va avea loc concursul dosarelor și stabilirea listelor finale ale elevilor admiși. Pe data de 09 august 2025 vor fi anunțate rezultatele concursului de admitere. Candidații admiși vor prezenta documentele justificative la   11-12 august 2025, iar transmiterea raportului final către OLSDÎ se va face la 13 august 2025. De menționat că, în sesiunea de admitere 2025, oferta educațională a învățământului liceal din Republica Moldova include 13.712 locuri, planificate în 309 din cele din cele 325 de licee din țară, dintre care:  4.614 la profilul real, 7.694 la profilul umanist, 734 la profilul general, 284 la profilul arte, 262 la profilul sport, 116 la clase bilingve, 8 la profilul teologic. Pentru prima dată, 26 de licee din țară planifică admiterea elevilor la profilul general, instituit prin recenta modificare a Codului educației, ca profil distinct în învățământul liceal. Acesta va permite liceelor cu o singură clasă să asigure elevilor un parcurs echilibrat de studiere a disciplinelor de referință profilului real și umanist.
11:30
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) îndeamnă contribuabilii la vigilență în contextul apariției unor mesaje false distribuite prin aplicații de mesagerie instantă precum Viber, Telegram și altele.  Persoane rău intenționate se prezintă a fi angajați ai Serviciului Fiscal de Stat și anunță contribuabilii precum că ar fi fost amendați cu suma de 20 000 lei, făcând referire la articole inexistente din Codul administrativ și totodată fiind invitați la o adresă care nu aparține niciunei subdiviziuni a Serviciului Fiscal de Stat. SFS precizează că aceste mesaje NU provin din partea instituției, iar identitatea autorității este utilizată în mod abuziv de către persoane rău intenționate. În context, vă rugăm să ignorați astfel de mesaje și să informați imediat organele de drept, precum și Serviciul Fiscal de Stat, sau alte instituții abilitate. Reieșind din cele menționate supra, Serviciul Fiscal de Stat a sesizat organele de drept competente în vederea investigării cazului respectiv. Precizăm că, comunicarea Serviciului Fiscal de Stat cu contribuabilii aferent obligațiilor fiscale ale acestora are un caracter oficial. De asemenea, vă rugăm să verificați orice informație pe pagina-web oficială a autorității fiscale www.sfs.md, precum și paginile oficiale ale instituției de pe rețelele de socializare: Facebook: https://www.facebook.com/Serviciul.Fiscal.de.Stat Instagram: https://instagram.com/sfs_md Telegram: https://t.me/sfs_md Linkedin: https://www.linkedin.com/company/sfs-md Youtube: //www.youtube.com/@sfs-md" target="_blank" rel="noopener noreferrer" style="border: 0px; font-style: inherit; font-variant-caps: inherit; font-weight: inherit; font-stretch: inherit; font-size: inherit; line-height: inherit; font-family: inherit; font-size-adjust: inherit; font-kerning: inherit; font-variant-alternates: inherit; font-variant-ligatures: inherit; font-variant-numeric: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-position: inherit; font-feature-settings: inherit; font-optical-sizing: inherit; font-variation-settings: inherit; margin: 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline; color: rgb(5, 99, 193); text-decoration: underline;" title="https://www.youtube.com/@sfs-md" data-auth="NotApplicable" data-linkindex="5">https://www.youtube.com/@sfs-md Suplimentar, atragem atenția că instituția nu are pagină pe rețeaua de socializare TikTok, astfel că orice cont care utilizează identitatea Serviciului Fiscal de Stat o face abuziv și ilegal și urmează să fie raportat către administratorii platformei. Vă îndemnăm la vigilență în contextul intensificării încercărilor persoanelor rău intenționate de a dezinforma societatea și periclita activitatea instituțiilor publice. Vă rugăm să vă informați doar din surse sigure!
11:00
11:00
La data de 13 iulie 2025, sportivii Asociației Amatorilor de Tenis de Masă Cahul (ATM Cahul) au participat la Turneul „Cupa Galați”, ediția a V-a, desfășurat în municipiul Galați, România. Evenimentul sportiv a adus rezultate notabile pentru echipa din Cahul. Matvei Calasnicov s-a remarcat printr-un parcurs excepțional, clasându-se pe locul II în cadrul competiției, după o finală intens disputată. Performanța sa a fost răsplătită cu Cupă și diplomă de merit.  De asemenea, și ceilalți reprezentanți ai ATM Cahul au demonstrat un nivel valoros de pregătire: Dumitru Jerebetchi s-a clasat pe locul V, fiind premiat cu diplomă de merit; Andrei Ceavdar a ocupat locul IX, având o evoluție solidă în cadrul turneului. Următoarea provocare îi așteaptă pe 2 august 2025, în cadrul unei noi competiții care se va desfășura în municipiul Chișinău.
09:30
Un nou weekend, un nou val de încălcări pe drumurile din țară. Polițiștii de patrulare au înregistrat, în doar două zile, peste 3.900 de abateri rutiere, în cadrul acțiunilor de supraveghere și intervenție desfășurate la nivel național. Printre cele mai grave încălcări se numără: 59 de șoferi depistați în stare de ebrietate sau sub influența drogurilor, înlăturați imediat de la volan; 1825 de conducători auto care au depășit limita legală de viteză; 615 șoferi care nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor; 480 de conducători care circulau fără revizie tehnică sau fără poliță RCA valabilă; 365 de cazuri de opriri în locuri interzise; 57 de șoferi sancționați pentru neacordarea priorității pietonilor sau cicliștilor; 497 de persoane amendate pentru necuplarea centurii sau vorbit la telefon în timpul condusului; 45 de conducători auto penalizați pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce. De asemenea, echipajele INSP au intervenit în 2834 de cazuri, ca urmare a solicitărilor parvenite la Serviciul Unic 112. Inspectoratul Național de Securitate Publică reamintește tuturor participanților la trafic că imprudența la volan poate costa viața, libertatea sau permisul de conducere.
12 iulie 2025
09:45
Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Dumitru” din municipiul Cahul implementează, în perioada iunie – septembrie 2025,  proiectul „Tradiție și identitate românească – Împodobirea cu icoane a catapetesmei Catedralei din municipiul Cahul”, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), din cadrul Guvernului României. Proiectul are ca obiectiv susținerea activității liturgice și misionare a Bisericii Ortodoxe Române în sudul Republicii Moldova, prin completarea dotărilor Catedralei Episcopale „Sfântul Dumitru” din municipiul Cahul. Inițiativa se înscrie în demersurile de promovare și consolidare a valorilor spirituale și identitare românești, prin sprijinirea unui important locaș de cult aflat sub jurisdicția Episcopiei Basarabiei de Sud. Prin implementarea acestui proiect, catapeteasma va fi completată cu icoanele tradiționale corespunzătoare – icoanele împărătești, praznicale și ale sfinților – care au un rol esențial atât în desfășurarea slujbelor, cât și în educația vizuală și teologică a credincioșilor. Icoanele vor fi realizate în stil bizantin, respectând canoanele iconografiei ortodoxe, și vor contribui la îmbogățirea duhovnicească a spațiului liturgic, oferind celor care vin să se roage o experiență vizuală profundă și un cadru sacru în care să întâlnească frumusețea credinței. Produsele achiziționate cu finanțarea DRRM: icoană împărătească – 4 buc; icoană praznicală – 4 buc; icoană Sf. Apostoli – 12 buc; icoană Sf. Uși Împărătești – 2 buc; icoană Sf. Uși Diaconești – 2 buc. Valoarea proiectului este de 105.000 lei, din care 100.000 lei – finanțare nerambursabilă oferită de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Finalizarea catapetesmei va însemna împlinirea simbolică și liturgică a altarului Catedralei din Cahul, aducând un plus de solemnitate, ordine și frumusețe în viața bisericească a comunității locale. Mai mult decât atât, proiectul contribuie la întărirea identității ortodoxe și românești în această zonă de graniță, punând în valoare tradiția artistică a iconografiei românești. Biserica „Sfântul Dumitru” are statut de catedrală episcopală și reprezintă un centru vital al vieții religioase ortodoxe românești din această regiune. Ridicarea acestui edificiu a fost posibilă prin grija și eforturile susținute ale Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.  Lucrările de construcție exterioară au fost deja finalizate, iar în prezent se desfășoară pictura interioară în tehnica frescă. Biserica a fost dotată cu mobilier bisericesc sculptat – inclusiv cu o catapeteasmă impunătoare – însă, pentru a fi complet funcțională din punct de vedere liturgic și estetic, este necesară împodobirea catapetesmei cu icoane pictate, conform rânduielii ortodoxe. Prin acest demers, Catedrala Episcopală devine un model de referință pentru comunitățile din sudul Republicii Moldova, un loc de lumină și comuniune, unde tradiția și credința se împletesc armonios în slujba sufletului românesc.
09:15
Într-un an marcat de instabilitate regională și presiuni economice, inflația anuală înregistrată în Republica Moldova în luna iunie 2025 a fost de 8,2%, comparativ cu aceeași lună din 2024. Această creștere reflectă un cumul de factori economici interni și externi, inclusiv costuri mai mari la energie, transport și produse alimentare. Potrivit Biroului Național de Statistică, cele mai afectate segmente sunt: Serviciile prestate populației – au înregistrat o creștere spectaculoasă de +14,6% în ultimele 12 luni. În această categorie intră servicii de bază precum: Transport public și aerian; Canalizare și alimentare cu apă; Alte servicii comunal-locative și sociale. Produsele alimentare – s-au scumpit cu +10,0% față de iunie 2024. Fructele, carnea și alte produse de bază au fost cele mai afectate, reflectând atât impactul sezonier, cât și instabilitatea prețurilor pe piața regională; Mărfurile nealimentare – au înregistrat o creștere relativ mai redusă, de +2,0%, dar cu influențe sensibile în viața cotidiană. Carburanții, materialele de construcții și îmbrăcămintea sunt principalele surse ale acestei majorări. Datele indică faptul că presiunile inflaționiste sunt încă prezente în economie, în special pe fondul costurilor ridicate la servicii și alimentație, afectând veniturile reale ale populației și accentuând inegalitățile sociale.
11 iulie 2025
16:15
O anchetă pentru omor voluntar a fost deschisă în Franța, după ce trupul neînsuflețit al unui nou-născut a fost descoperit, luni dimineață, 7 iulie, într-o mașină de spălat dintr-o locuință din Valenton, departamentul Val-de-Marne. Mama copilului, o femeie în vârstă de 39 de ani, originară din Republica Moldova, a fost internată de urgență și nu a putut fi audiată până în prezent, transmite presa franceză. Potrivit autorităților, alerta a fost declanșată în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23:00, când serviciul de ginecologie al spitalului din Villeneuve-Saint-Georges a informat autoritățile despre o pacientă care prezenta hemoragii vaginale severe, dar care nega că ar fi născut. Medicii au observat însă urme clare de naștere recentă – placentă și cordon ombilical – și au sesizat poliția. O primă percheziție efectuată în locuința femeii, situată pe strada Sacco și Vanzetti din Valenton, nu a dus la descoperirea copilului. Nicio urmă de sânge sau de nou-născut nu a fost găsită inițial. Ulterior, în cursul nopții, femeia a recunoscut că a născut, dar nu a oferit detalii despre locul unde se afla bebelușul. Polițiștii au revenit în locuință și au reluat căutările. Abia dimineața, corpul bebelușului a fost găsit fără viață în tamburul unei mașini de spălat. Potrivit unor surse apropiate anchetei, nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul copilului. „Polițiștii au fost șocați, deși sunt oameni obișnuiți cu cazuri dificile”, a declarat un apropiat al anchetei. Din cauza stării medicale a mamei, aceasta nu a putut fi plasată în arest preventiv și a fost internată forțat, au confirmat reprezentanții Parchetului din Créteil, care coordonează ancheta. Trei zile mai târziu, cartierul păstrează o tăcere apăsătoare. Locuința arată semnele unei familii obișnuite: o balançoar, o bicicletă cu roți ajutătoare, un trambulin și pantofi de copii așezați la intrare. Vecinii vorbesc despre „un cuplu liniștit, cu cel puțin un copil” și își exprimă șocul în fața celor întâmplate. Potrivit anchetatorilor, cazul ar putea fi un „negare de sarcină” – o stare psihologică în care femeia nu conștientizează sau neagă propria sarcină până în momentul nașterii. O autopsie urmează să stabilească cauza exactă a morții copilului. Potrivit surselor, ancheta este în desfășurare.
16:00
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară astăzi acțiuni într-un dosar de abuz de serviciu, cu prejudicii în proporții deosebit de mari aduse bugetului administrației publice locale Taraclia. Potrivit informațiilor preliminare, sunt vizate persoane publice și cu funcții de demnitate publică din cadrul autorităților publice locale din Taraclia, precum și reprezentanți ai unor agenți economici. Aceștia sunt bănuiți că, în perioada 2021 – prezent, ar fi acționat concertat, în scopul obținerii unor foloase materiale necuvenite, adjudecând în mod preferențial contracte de reparații a drumurilor locale, cu încălcarea legislației în vigoare privind achizițiile publice. Conform probatoriului administrat până în prezent, factorii de decizie din cadrul APL Taraclia, acționând în interesul unei persoane juridice, ar fi favorizat atribuirea repetată a unor contracte publice către un anumit operator economic, ignorând criteriul prețului cel mai scăzut oferit de alți participanți la licitație. Acțiunile au avut loc contrar prevederilor Legii achizițiilor publice și Legii privind administrația publică locală, cauzând daune substanțiale bugetului local. Cauza penală a fost inițiată în baza art. 327 alin. (4) din Codul penal – abuzul de serviciu săvârșit în interesul unui grup criminal organizat sau care a cauzat daune în proporții deosebit de mari. Perchezițiile au loc pe mai multe adrese, atât în municipiul Chișinău, cât și în raioanele de sud ale țării, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere penală, conform legii. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Cercetările continuă.
15:15
100 de profesori din instituțiile de învățământ alolingve din mai multe raioane ale țării vor participa la cursuri de limbă, literatură și civilizație românească la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cursurile se vor desfășura în perioada 14-31 iulie 2025 și sunt organizate în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Ministerului Educației și Cercetării din România și Ambasada României la Chișinău. Cursurile includ sesiuni intensive de predare a limbii române, adaptate nivelului de cunoaștere al participanților, activități metodologice, precum și un program cultural, care cuprinde vizite ghidate și alte activități de familiarizare cu patrimoniul cultural și istoric al orașului Iași. Profesorii beneficiari au participat la un eveniment comun unde au avut oportunitatea de a se cunoaște și a discuta cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și ai Ambasadei României de la Chișinău. Prezentă la eveniment, Valentina Olaru a subliniat importanța acestei inițiative pentru promovarea limbii și valorilor românești în rândul cadrelor didactice din școlile alolingve. „Această inițiativă contribuie la dezvoltarea competențelor lingvistice și metodologice ale profesorilor din școlile cu predare în altă limbă decât româna. Participarea la aceste cursuri le oferă cadrelor didactice nu doar posibilitatea de a-și consolida competențele profesionale, ci și de a-și aprofunda cunoștințele despre limba, cultura și civilizația românească. Ne bucurăm că, în acest an, putem oferi această oportunitate unui număr dublu de cadre didactice față de anul trecut”, a spus Valentina Olaru, secretar de stat al MEC. La rândul său, Ovidiu Viorel Năftănăilă, prim-colaborator al Ambasadei României la Chișinău, a menționat: „Este o onoare pentru partea română să contribuie la procesul de modernizare a educației din Republica Moldova și să sprijine promovarea limbii române ca factor de coeziune și dezvoltare. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași devine, astfel, un spațiu al întâlnirii, învățării și schimbului de experiență pentru dascăli din Republica Moldova.” Cei 100 de participanți provin din municipiile Chișinău și Bălți, raioanele Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Dubăsari, Edineț, Fălești, Glodeni, Orhei, Rîșcani, Sângerei, Soroca, Ștefan Vodă, Taraclia, Ungheni, din UTA Găgăuzia, dar și din instituții de învățământ general din stânga Nistrului și orașul Tighina, aflate în subordinea Ministerului Educației și Cercetării. De asemenea, participă cadre didactice din învățământul profesional-tehnic din municipiile Comrat și Ceadîr-Lunga, precum și formatori ai Programului național pentru învățarea limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, pentru anii 2023–2025. Anul trecut, 53 de profesori au participat la cursuri de studiere a limbii române la Iași, iar extinderea acestui program în 2025 reflectă angajamentul comun al autorităților de pe ambele maluri ale Prutului pentru susținerea unei educații de calitate și promovarea limbii române în Republica Moldova.
15:00
11 iulie 2025, ora 17:30, Casa de Cultură „Vasile Gălățanu” din satul Vadul lui Isac, raionul Cahul, va găzdui spectacolul de teatru documentar verbatim intitulat „Acasă în siguranță” – o producție artistică dedicată combaterii violenței domestice și susținerii victimelor. Piesa, regizată de Mihaela Strâmbeanu, aduce pe scenă povești reale, spuse exact în cuvintele celor care le-au trăit. Este un exercițiu de empatie și solidaritate, în care durerea devine curaj, iar tăcerea este înlocuită cu voce. Muzica originală este semnată de Valentin Strîșcov, iar rolurile sunt interpretate cu forță emoțională de tineri actori care transformă mărturiile în artă vie. Intrarea este gratuită, iar evenimentul se adresează tinerilor cu vârsta de 14 ani și peste.
12:30
Artista din Cahul, Lucia Mogoli, și-a încântat fanii cu lansarea noii sale piese intitulate „Am familie unită”. Melodia este o creație personală, care vorbește despre legătura puternică dintre cei dragi, iubire și sprijin în momentele dificile ale vieții. „Am scris acest cântec cu gândul la familia mea, dar cred că fiecare se poate regăsi în el. Linia melodică și textul îmi aparțin – sunt inspirate din viața mea și din poveștile reale ale oamenilor din jur. Vorbește despre dragoste, sprijin și momentele care ne țin împreună, indiferent de ce ne oferă viața, noi rămânem uniți, a declarat Lucia pentru Ziuadeazi. Lucia a ținut să mulțumească tuturor celor care au contribuit la realizarea piesei: „Desigur, tot ce vedeți și auziți acum n-ar fi fost posibil fără cei care au pus suflet alături de mine – orchestra, actorii și toți cei implicați. Vă mulțumesc din inimă!” Piesa „Am familie unită” este disponibilă acum pe toate platformele digitale, invitând publicul să simtă puterea unei legături trainice și autentice.
12:00
Activitatea freelancerilor este reglementată în legislație. Proiectul de lege care vizează activitatea economică independentă a persoanelor fizice a fost votat în a doua lectură de 62 de deputați. Modificările legislative au drept scop crearea unui mediu mai favorabil persoanelor care prestează servicii în mod independent, fără statut juridic. Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, cu suportul Secretariatului Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova. Autorii au propus soluții pentru ca orice cetățean apt de muncă să se poată organiza în cel mai simplu și rapid mod în activitatea de antreprenor independent. Astfel, freelancerii vor putea iniția o afacere rapid și gratuit, doar în baza unei notificări și a unei declarații pe propria răspundere a solicitantului. Persoanele care prestează servicii în mod independent vor trebui să achite un impozit unic de 15 %, atât timp cât suma totală de încasări nu va depăși 1,2 milioane de lei. Acest impozit unic va include impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale de stat, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală, taxele locale. Totodată, aceste persoane nu vor fi obligate să țină evidența contabilă și să prezinte rapoarte sau dări de seamă. Modificările legislative vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.
11:00
Parlamentul a revizuit legislația care vizează cetățenia Republicii Moldova, în vederea remedierii neconcordanțelor și asigurării unui cadru legal corect și transparent pentru procesul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova. Proiectul noii legi cu privire la cetățenia Republicii Moldova a fost susținut în lectura a doua de 62 de deputați. Potrivit inițiativei legislative, cetățenia Republicii Moldova va putea fi dobândită prin naștere, recunoaștere, adopție, redobândire, naturalizare. Proiectul unifică procedurile de dobândire a cetățeniei, fapt ce va asigura egalitate pentru toți solicitanții, eliminând discriminările sau favorizările pe baza categoriei de persoane. O altă prevedere ține de delimitarea clară a categoriilor de solicitanți de cetățenie în funcție de vârsta acestora. Printre noutățile proiectului se numără introducerea condiției de a cunoaște limba română și prevederile Constituției pentru persoanele care intenționează să dobândească cetățenia țării noastre. De asemenea, proiectul prevede aplicarea unor măsuri împotriva fraudelor și corupției, prin adoptarea unor norme stricte de acceptare a documentelor și verificare riguroasă a acestora, pentru a preveni fraudarea procesului de acordare a cetățeniei și pentru a proteja securitatea națională. În ultimii ani, au fost identificate și contracarate circa 100 de tentative de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin fraudă, în baza documentelor de proveniență necunoscută sau falsificate. Prin urmare, instituțiile guvernamentale vor avea responsabilitatea de a verifica mai riguros documentele prezentate de solicitant, precum și alte informații necesare pentru a determina eligibilitatea acestuia pentru cetățenie. Va fi verificat istoricul de călătorii internaționale, pentru a se asigura că nu a avut interdicția de a intra sau rămâne în alte țări, antecedentele financiare, starea de sănătate, istoricul familial, integritatea solicitantului. Documentul delimitează cazurile de respingere a cererilor de dobândire și ale celor de refuz în acordare. Respingerea este orientată către aspectele tehnice, iar refuzul se face în cazul în care persoana nu întrunește criteriile legale pentru obținerea cetățeniei. Vor fi introduse noi prevederi ce se referă la refuzul acordării cetățeniei persoanelor împotriva cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale. Depunerea cererii pentru obținerea cetățeniei se va face personal de către solicitant, iar posibilitatea depunerii cererilor de cetățenie prin intermediari, prin procură, va fi exclusă. Proiectul conține și prevederi privind excluderea incertitudinii cu referire la categoriile de străini care sunt în drept să depună cerere pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin naturalizare, precum și la calcularea perioadei de ședere legală și/sau domiciliere pe teritoriul țării de către solicitanții de cetățenie. Autorii proiectului menționează că revizuirea legii este necesară ca urmare a unor procese precum migrația masivă a populației, fenomenul cetățeniei multiple, nevoilor de a proteja drepturile diasporei, problemelor de securitate legate de acordarea frauduloasă a cetățeniei, integrarea europeană și racordarea legislației naționale la standardele UE.
10:45
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, salută adoptarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Prin acest document, adoptat la încheierea actualei legislaturi, Parlamentul: reafirmă angajamentul față de parcursul european al Moldovei; face apel către viitorul Parlament să mențină cursul european și către Guvern să asigure alegeri libere și corecte; îndeamnă cetățenii să privească cu încredere spre viitorul european al Republicii Moldova. subliniază beneficiile concrete aduse de parteneriatul cu UE – de la oportunități economice și mobilitate sporită până la siguranță și solidaritate. Din 2022 și până în prezent, Republica Moldova a întreprins pași importanți în parcursul său european: Martie 2022 - depunerea cererii de aderare la UE Iunie 2022 - Moldova a primit statutul de țară-candidată pentru aderare Iunie 2024 - au fost deschise oficial negocierile de aderare Iulie 2024 - a început screeningul bilateral (analiza legislației naționale în raport cu cea europeană) Mai 2025 - adoptarea Planului de Creștere pentru Moldova Iulie 2025 - Summitul Moldova - UE. „Vom continua să muncim împreună pentru ca Republica Moldova să devină stat membru al Uniunii Europene până în 2030”, a spus Cristina Gherasimov.
10:15
Agenții economici vor beneficia de certificate de scutire a controlului calității fructelor și legumelor proaspete. Parlamentul a adoptat în lectura a doua proiectul de modificare a Legii privind controlul de conformitate cu cerințele de calitate pentru fructele și legumele proaspete, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Inițiativa are drept scop eficientizarea procedurilor de control, reducerea poverii administrative pentru agenții economici și susținerea comerțului cu produse horticole autohtone. Potrivit proiectului, pentru a beneficia de un certificat de scutire a controlului calității, agenții economici trebuie să obțină un scor de cinci puncte ca urmare a cinci controale consecutive privind conformitatea calității fructelor și legumelor proaspete; să dispună de un sistem de autocontrol al calității; să nu dețină înregistrări în cazierul juridic despre săvârșirea unor infracțiuni în legătura cu activitatea sa economică, precum și să nu existe nicio decizie oficială prin care să fi constatat că agentul economic a încălcat legislația vamală sau fiscală în ultimii trei ani. Certificatul va avea un caracter facultativ și va putea fi utilizat pentru produsele destinate importului, exportului sau pentru confirmarea suplimentară a conformității cu standardele de calitate aplicabile. Documentul va fi emis pentru o perioadă de până la 2 ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) va avea obligația de a menține о evidență publică a certificatelor eliberate și de a verifica respectarea condițiilor necesare. În cazul constatării neconformităților, certificatul va fi retras. Documentul clarifică și criteriile de includere a agenților economici din sectorul fructelor și legumelor în baza de date administrată de ANSA. Astfel, anumite categorii de agenți economici vor fi exceptați de la această obligație. Printre aceștia se numără persoanele fizice sau juridice care desfășoară activități limitate la transportul mărfurilor sau la vânzarea cu amănuntul a unor cantități reduse de produse, având suprafețe cultivate de până la 0,1 hectare și comercializând maximum 5000 de kilograme de legume și fructe. De asemenea, sunt exceptați de la înregistrare producătorii care vând produse în piețele angro sau piețele producătorilor din zonele de producție, precum și cei care transportă legume și fructe între piețele angro, unitățile de prelucrare, spațiile de depozitare sau ambalare, atât timp cât aceste operațiuni au loc în aceeași zonă de producție. Proiectul lege mai prevede modificarea definiției agentului economic, care clarifică și extinde domeniul de aplicare al acestui concept, incluzând atât persoanele fizice, cât și cele juridice, precum și grupurile de producători și asociațiile acestora. Astfel, noua definiție precizează că un agent economic este persoana fizică sau juridică, inclusiv grupurile de producători, care deține produse din sectorul fructelor sau legumelor în scopul vânzării, comercializării în orice alt mod sau care desfășoară oricare dintre activitățile menționate în ceea ce privește sectoarele și produsele ce fac obiectul unor standarde de comercializare. Modificările la Legea cu privire la controlul de conformitate cu cerințele de calitate pentru fructele și legumele proaspete vor intra în vigoare după șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
10:15
Relațiile economice dintre Republica Moldova și Germania cunosc o creștere constantă și substanțială în ultimii ani, consolidând poziția acesteia ca al doilea cel mai important partener al țării noastre în cadrul Uniunii Europene. Volumul comerțului bilateral a crescut de la 556,7 milioane USD în 2017 la aproape 837,5 milioane USD în 2024. Această creștere arată cât de puternic este parteneriatul nostru și se vede în gama variată de produse moldovenești care ajung pe piața germană. Printre acestea se numără: Sucuri de fructe și nuci - 9,41 milioane USD (în creștere cu 246,4% față de 2023); Fibre de sticlă - 6,36 milioane USD (în creștere cu 84,5% față de 2023); Caise, cireșe, vișine, piersici - 11,19 milioane USD (în creștere cu 49,3% față de 2023); Nuci - 10,17 milioane USD (în creștere cu 36,9% față de 2023) Semințe de floarea-soarelui - 5,27 milioane USD (în creștere cu 26,8% față de 2023). Totodată, în topul produselor moldovenești exportate în Germania se regăsesc firele și cablurile, scaunele, dar și costumele pentru bărbați și băieți. Pe de altă parte, Republica Moldova importă din Germania o varietate largă de bunuri, inclusiv autoturisme, medicamente, autovehicule pentru transportul mărfurilor, tractoare, semiremorci și piese auto. Această diversitate subliniază complementaritatea economiilor noastre și rolul Germaniei ca furnizor de bunuri de înaltă calitate. De asemenea, această dinamică pozitivă este susținută prin instrumente strategice de cooperare, cum ar fi Memorandumul de Înțelegere semnat la 2 octombrie 2024 între Republica Moldova și Landul Baden-Württemberg din Germania. Documentul prevede înființarea unei Comisii mixte pentru facilitarea colaborării în domenii prioritare, precum economia, agricultura, mediul înconjurător și energia, cu un accent deosebit pe atragerea unui număr cât mai mare de investitori germani.  Precizăm că în prezent, în Republica Moldova activează 426 de întreprinderi cu capital german, iar Germania ocupă locul 8 în topul principalilor investitori după valoarea capitalului investit.
10:15
Toate bunurile sunt declarate – a fost declarația fermă a șoferului, în momentul controlului vamal. Realitatea, însă, a fost alta. Funcționarii postului vamal Cahul (PVFI, rutier) au contracarat o tentativă de transport ilicit de țigarete, depistând 10 200 de țigarete nedeclarate și camuflate în colete, pregătite să ajungă ilegal în Marea Britanie. Cazul a fost înregistrat în cadrul controlului unui mijloc de transport de model „Mercedes Sprinter”, condus de un bărbat cu dublă cetățenie (MD/RO), în vârstă de 21 de ani. Acesta se deplasa spre Marea Britanie, transportând colete și bagaje neînsoțite. Deși șoferul a comunicat că toate bunurile sunt declarate, în urma verificării detaliate a mijlocului de transport și a conținutului coletelor, funcționarii vamali au depistat două cutii disimulate, pline cu țigări. În total – 510 pachete de țigări, în asortiment, marcate cu timbru de acciz al Republicii Moldova, fără a fi declarate autorității vamale. Țigările au fost ridicate, iar șoferul a fost documentat pe caz, fiind inițiate acțiunile legale corespunzătoare.
10:15
Declarația fermă a șoferului – „Toate bunurile sunt declarate” – a fost contrazisă de realitate, în urma unui control detaliat efectuat de funcționarii vamali la postul Cahul (PVFI, rutier). În cadrul verificării unui microbuz de model „Mercedes Sprinter”, condus de un bărbat de 21 de ani, cu dublă cetățenie (MD/RO), au fost depistate 10.200 de țigarete nedeclarate, camuflate în două colete. Acestea urmau să ajungă ilegal în Marea Britanie, fiind ascunse printre bagaje și colete neînsoțite. Țigaretele – 510 pachete, în asortiment – erau marcate cu timbru de acciz al Republicii Moldova, dar nu au fost declarate autorității vamale, contrar prevederilor legale. Marfa a fost ridicată, iar șoferul a fost documentat pe caz, fiind demarate procedurile legale corespunzătoare. Autoritățile vamale reamintesc că nedeclararea bunurilor și tentativele de transport ilicit sunt sancționate conform legislației în vigoare.
09:45
Procedurile legate de moștenire au fost simplificate. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură de 61 de deputați. Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, urmare a recepționării mai multor petiții din partea cetățenilor. Prevederile au drept scop protejarea drepturilor moștenitorilor și asigurarea unui echilibru, prin implementarea mai eficientă și mai previzibilă a unor norme succesorale. Autorii au propus reintegrarea soțului supraviețuitor în clasa I de moștenitori legali. Astfel, acesta va putea primi, pe lângă cota succesorală, și mobilierul și obiectele de uz casnic din locuința comună a soților, în măsura în care acestea sunt necesare pentru menținerea gospodăriei. O altă prevedere vizează posibilitatea ca orice persoană interesată să poată solicita instanței decăderea din dreptul de moștenitor. Circumstanțele care constituie temei pentru acest lucru urmează a fi constatate de instanța de judecată. În cazul în care hotărârea instanței de judecată este emisă după primirea moștenirii, persoana decăzută din acest drept este obligată să restituie ce a primit, iar cota sa succesorală se va împărți egal între ceilalți moștenitori. De asemenea, autorii au propus simplificarea regulilor de acceptare sau renunțare la moștenire, iar termenul prevăzut pentru acest lucru a fost extins la 12 luni. Modificările legislative vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.
09:30
Comisia Națională de Examene a aprobat ieri, 10 iulie 2025, Centrele de Bacalaureat în sesiunea suplimentară. Sesiunea suplimentară în cadrul examenului național de bacalaureat va avea loc în perioada 14-19 iulie, în conformitate cu Programul de desfășurare a sesiunii de examene 2024. La sesiunea suplimentară s-au înscris circa 3162 de candidați, care vor susține probele de examen în 14 Centre de Bacalaureat, instituite în acest sens. Lista Centrelor de Bacalaureat, sesiunea suplimentară 2025, poate fi accesată aici. Probele de examen vor începe la ora 10:00 și se vor desfășura conform următorului orar: 14 iulie 2025 – Limba și literatura română (alolingvi); 15 iulie 2025 – Limba de instruire; 16 iulie 2025 – Limba străină; 17 iulie 2025 – Disciplina de profil; 18 iulie 2025 – Disciplina la solicitare. În cadrul probei de examen la limba și literatura română (alolingvi) vor participa 219 candidați. La cea de-a doua probă de examen, proba la limba de instruire s-au înscris 156 de candidați. La proba de examen la limba străină, care se va desfășura la data de 16 iulie urmează să participe 1307 candidați, iar la proba de profil, cea de-a patra probă de examen - 1952 candidați. La disciplina la solicitare, proba de examen care va avea loc la 18 iulie, vor participa 281 de candidați. În total în sesiunea suplimentară vor activa 15 comisii, în care vor fi încadrați peste 120 de profesori evaluatori. Testele de examen vor fi verificate în perioada 14-23 iulie, iar rezultatele vor fi afișate în Centrele de Bacalaureat la 24 iulie curent. Candidații la examenul de bacalaureat vor avea la dispoziție 48 de ore pentru depunerea contestațiilor – în zilele de 24-25 iulie. Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate pe data de 29 iulie 2025. În context, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare urează candidaților la bacalaureat mult succes la probele de examen din sesiunea suplimentară.
09:15
În cadrul unei vizite de lucru în raionul Cantemir, Secretarul de Stat al Ministerului Mediului, Gheorghe Hajder, a avut discuții cu autoritățile publice locale din comunele Cania și Pleșeni – localități care au fost selectate pentru finanțare în cadrul Fondului Național pentru Mediu. Grație proiectelor aprobate, comuna Cania va achiziționa o autospecială pentru colectarea deșeurilor. În paralel, în comuna Pleșeni vor fi procurate peste 2000 de tomberoane pentru colectarea separată a deșeurilor, o măsură menită să încurajeze sortarea și reciclarea la nivelul gospodăriilor. „Aceste proiecte sunt exemple clare de investiții eficiente și necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu și gestionarea deșeurilor la nivel local. Sunt pași concreți spre comunități mai curate și mai bine echipate”, a menționat Gheorghe Hajder. Tot în cadrul vizitei, oficialul a abordat și problema protejării resurselor de apă, în special a râului Tigheci, care traversează ambele comune. Secretarul de Stat a dat asigurări că specialiștii Administrației Naționale „Apele Moldovei” vor evalua situația și vor propune în perioada următoare soluții pentru curățarea și reabilitarea ecologică a cursului de apă. Ministerul Mediului își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea durabilă a localităților din Republica Moldova, sprijinind investițiile în infrastructura ecologică și în inițiative care contribuie la un mediu mai curat.
09:00
Un bărbat din Cahul a primit o nouă șansă la viață, după un transplant de rinichi, provenit de la un donator aflat în moarte cerebrală. Intervenția a fost efectuată de o echipă de medici din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Acum, bărbatul se simte mai bine și spune că viața lui s-a schimbat după operație. Vladimir Cojocaru a început tratamentul prin hemodializă în anul 2020. În acest an, pacientul a fost inclus pe lista de așteptare pentru transplant, care a durat aproximativ cinci luni. Primele simptome pe care le-a observat au fost hipertensiunea și senzația de sufocare. Am avut infecție și am ajuns cu deficiență renală. Pielea se crăpa pe mâini, mâncărimi pe corp. În orice caz nu mă simțeam bine. Aveam și înădușeli mari. Pentru a face transplantul, a fost formată o echipă multidisciplinară. Intervenția a trecut cu succes, spun medicii. „După declamparea arterelor, vaselor, rinichiul s-a revascularizat bine. Pacientul nu a mai avut nevoie de ședințe de hemodializă.”, menționează Andrei Galescu, șef Secție Urologie, SCR „Timofei Moșneaga”. Donatorul, aflat în moarte cerebrală, a fost identificat la Institutul de Medicină Urgentă. De asemenea, de la același donator a fost prelevat și ficatul, care va fi utilizat pentru un alt transplant. Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pe parcursul anului trecut au fost realizate 143 de operații de transplant. Din numărul total, trei au fost transplanturi de ficat, unul de rinichi, 29 - de cornee, 108 - transplanturi de membrană amniotică pe suprafața oculară, iar două - prelevări de ficat de la donator viu.
08:15
Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie – iunie 2025, prețurile medii de consum în Republica Moldova au crescut cu 5,1% comparativ cu luna decembrie 2024. Aceasta este o valoare semnificativă pentru doar jumătate de an și reflectă o presiune inflaționistă consistentă, resimțită în toate segmentele de consum. Structura pe categorii arată clar care sunt domeniile ce au generat cele mai mari scumpiri: Serviciile prestate populației au înregistrat o creștere de +9,3%, fiind principalul motor al inflației de la începutul anului. Aici se încadrează servicii precum transportul public, canalizarea, alimentarea cu apă și alte utilități care afectează direct cheltuielile lunare ale gospodăriilor. Produsele alimentare s-au scumpit cu +6,2%, influențate de factori sezonieri, variații ale producției agricole și fluctuații pe piețele internaționale. Fructele și carnea sunt printre categoriile cu cele mai mari variații de preț. Mărfurile nealimentare au crescut mai moderat, cu +1,1%, dar acest lucru include componente esențiale precum combustibili, confecții, încălțăminte și medicamente. Aceste date reflectă un impact real asupra puterii de cumpărare, în special pentru gospodăriile vulnerabile, și indică necesitatea unor măsuri de monitorizare și intervenție din partea autorităților economice și sociale.
10 iulie 2025
17:15
Premier Energy Distribution anunță că vineri, 11 iulie 2025, vor avea loc lucrări de întreținere, reparație și modernizare a rețelelor electrice în municipiul Cahul și în mai multe localități din raion. Din acest motiv, furnizarea energiei electrice va fi temporar întreruptă în zonele vizate. Zonele afectate și intervalele orare: Municipiul Cahul Șos. Prieteniei, str. Valea Rece (parțial) 09:30 – 19:30 Lucrări de reconstrucție a liniei electrice aeriene Str. Ivan Spirin, Strada Veche, Viilor (parțial) 09:30 – 17:15 Lucrări de reparație a echipamentului electric Str. Alexei Șciusev, Dr. Petrea Cazacu, Gura Frumoasei, Ion Creangă, Lăutarilor, Mircești, Nufărul Alb, Valea Rece (parțial) 09:30 – 19:30 Lucrări de reconstrucție a liniei electrice aeriene Satul Moscovei Străzile Cahul, Moscovei, Zelionaia (parțial) 10:00 – 14:00 Lucrări de reparație a echipamentului electric Satul Găvănoasa 10:00 – 17:30 Lucrări de schimbare sau montare a pilonilor Satul Burlăceni Str. Grigore Cotovschi, Serghei Lazo și str-la Serghei Lazo (parțial) 14:00 – 16:00 Lucrări de deconectare/conectare sau schimbare a branșamentului Pentru informații suplimentare, consumatorii pot apela Serviciul Suport Clienți Premier Energy la: 022-43-11-11.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.